Lupta, februarie 1890 (Anul 7, nr. 1040-1062)
1890-02-23 / nr. 1058
ANUL VII.SERIA IV. No. 4058. ABONAMENTE. Un an . IN TARA . 40 lei /n an. . . 20 . 3 luni. . . 10 . Un an. . ./a an. . 3 luni. . IN STREINATATE Numarul 15 Bani. . 50 lei . 15 . * REDACȚI Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). EDIŢIA AlsJffAIA G. PANU. BUCUREȘTI VINERI 23 FEBRUARIE 1890 A N U N C I U R I. Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 leu linia »IV, , . . . 25 bani , Inserţie şi reclame , „ . . 2 lei , Pentru anunciuri a se adresa:" In RomAnia, la Agerrca Havas In Francia, Italia, Austro-l Ungaria si Anglia la Agenţia Havas, 8, place de la Bonnae, Paris, precum şi sucursalele ei. Un immer vechiu 5© Bani. * ADMINISTRAȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). ŞOSELELE NOASTRE Alegerile din Germania Comisia Bugetară Ministerul instrucţiune! publice N’AVEM ARMATA? Prinderea lui Lieviszki OPERA ROMANA CORPURILE LEGIUITOARE nwcjoszc-A. ŞOSELELE NOASTRE in O altă greşală care s’a comis în ceea ce priveşte caile noastre de comunicaţie, este că s’a lăsat construirea celor mai însemnate din ele pe seama judeţelor, sub numele de căi judeţene. Acest lucru a paralizat de la început orice avânt, orice bunăvoinţă, din cauza nepricepere şi mai cu seamă a lipsei de mijloace a consiliilor judeţene. Tot acest lucru a mai avut de consecinţă că a transformat populaţiele noastre rurale în turme de robi pe cari, conform legel de prestaţiune a muncei In natură, autoritateai-a scos cu sila la lucrarea şoselelor, comiţându-se astfel abuzurile cele mai mari, iar ca rezultat practic şi final nu s’a căpătat aproape nimic. Sistemul prestaţiunilor în natură trebue să dispară, ca ceva barbar şi abusiv. Regii Egiptului au ridicat, cu câteva mii de ani în urmă, piramidele cu acest sistem, precum şi toţi regii asiatici; a căuta însă să construeşte o reţea complectă de căi de comunicaţie astăzi prin mijlocul beilicului, aceasta este revoltător şi absurd. Faptul că guvernele au admis acest odios sistem, acest fapt singur, dovedeşte că ele nu s’au gândit nici odată serios la construirea unei reţele de şosele în ţară ; căci dacă s’ar fi gândit un moment la această chestie, ar fi văzut că aceasta este imposibil, că cubedient şi corvada nu se poate ajunge din partea judeţelor decât la colosale abuzuri şi arbitrarietăţi. Atâta şi nimic mai mult. De aceea este absolut nevoe ca distincţiunea de căi naţionale şi căi judeţene să dispară, cel puţin această distincţie să nu servească a lăsa neconstruite cele mai însemnate căi de comunicaţie, acele cari sunt destinate a deservi liniile ferate şi a stabili o comunicaţie facilă între diferitele oraşe precum şi centruri mai mici de populaţie Este deci de absolută nevoe ca vorbind de căile noastre şi de o reţea completă să nu ne gândim numai la ceia ce să numeşte căi naţionale, ci şi la căi judeţene şi comunale. Chestiunea căilor noastre de comunicaţie nu se reduce însă numai a completa lipsurile şoselelor actuale şi a mai construi altele la întâmplare sau după stăruinţă şi hatâr. De asemenea ar fi o greşală dacă în această privinţă s’ar veni cu o cerere de mici credite şi destinate la completarea sau construirea cutăror drumuri. Trebue făcut ceva sistematic, metodic. Eu cred că e nevoe de un plan general al unei reţele vaste şi complete, care să prindă în pînzele ei întreagă ţara, şi care să corespundă la toate nevoele de locomoţiune, la toate necesităţile economice. Odată stabilită reţeaua, ţinându-se seamă şi de puntele de racordare la frontieră cu şoselele principale ale ţărilor vecine, lucrarea va trebui împărţită asupra unui număr de ani potrivit şi cu mijloacele noastre precum şi cu necesitatea de a se face o lucrare solidă şi serioasă. Prin urmare, deşi evident că orice îmbunătăţire în această privinţă e bine-venită, trebue să spun că creditul de 7 milioane, cu care ministru de lucrări publice va veni peste câteva zile, este nesucient şi el nu denotă nici un plan, nici un sistem, ci numai buna-voinţă de a remedia întru ceva o situaţie disperată. Este drept că pentru a să veni cu un plan complet de reţea de şosele, este nevoe de studii prealabile. Trebue o anchetă serioasă şi minuţioasă pentru a să stabili planul campaniei de construcţie şi pe cât şti această anchetă nu a fost încă făcută în mod serios, pentru cuvântul că niminea la guvern nu s’a gândit la asemenea chestiuni până acum. Deci să avem curajul şi să punem înaintea publicului chestia aşa cum este, adică în toată seriozitatea şi însemnătatea ei. Aici este nevoe ca ţara să facă sacrificii nu de şapte nici de douăzeci milioane, ci de cel puţin 80 milioane poate chiar 100. Numai procedând astfel, adică dându-se seama de însemnătatea lucrăreî şi de mărimea sacrificiilor, vom putea începe ceva seris , pe o scară largă, întinsă, în care interesele personale, favorurile şi spiritul de coterie să fie reduse la minimum posibil. Se ştie că ministerul de lucrări publice nu are altceva în atribuţiile sale decât şoselele, căile de comunicaţie. Şi fiindcă acestea erau cu totul neglijente, de aceea acel minister avea până acum un caracter cu totul şters, dacă nu nul. Ei bine, să redăm ministerului de lucrări publice toată însemnătatea ce i se cuvine, dându-i mijloace ca să studieze, ca să lucreze, ca să scoată o ţară întreagă din noroi şi din hăugaşuri. Gr. Iianu. Alsacieni ( Daneza Democrată ( Antisemit). _____ _ 392 deputaţi. Cât despre districtele rentaşe încă necunoscute pentru 4 din ele se fac următoarele presupuneri: 1 conservator, 2 din centru şi 1 democrat, în privinţa districtului al 5 lea, nu se poate prezice cine va esi biruitor ; aci se găsesc în balotagiu candidatul nationalliberal cu unul din centru. -O-SKaSSSC»— SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române” Londra, 5 Martie. Se răspândeşte zgomotul că deschiderea conferinţei de la Berlin se va întârzia până la 48 Aprilie. — D. Lincoln, ministrul Statelor Unite la Londra a murit. Paris, 5 Martie. In cercurile politice ce stau în legături mai de aproape cu dl. Tirard, se asigură că va lua un concediu din causa sănătăţei după interpelarea de mâine şi că mai în urmă îşi va da demisia. Paris, 5 Martie. Le Temps află din Rio de Janeiro că guvernul brasilian are de gând, fără să ţie seamă de convocarea constituantei, de a decreta o Constituție pe care o va supune mai târziu la un plebiscit și de a face alegeri pentru Cameră. Alegerile din Germania Berlin 4 Martie. Din 397 districte, alegerile sunt definitive în 392. Rezultatul e următorrul : 71 conservatori, 21 din partida imper. (Reichsparte)) 41 nationali-liberali 104 din centru 67 progresisti 36 socialisti 11 guelfl 16 Polonezi I independent de externe dă oarecare explicaţii şi cere ca să se mărească subvenţia pentru motive de ordine naţională şi politică. Să face o mare discuţie, care să sfârşeşte prin înscrierea în buget a cifrei de 180.000 lei în loc de 445.000 lei. COMISIUNEA BUGETARA Ministerul instrucţiune!. Comisiunea a admis lucrarea sub comisiuneî în tot ce priveşte facultăţile universităţe! de Bucureşti’, deci catedrele nou create au rămas suprimate. La facultatea de medicină d-niîilolban şi Panu au propus înfiinţarea uneî catedre de Gynecologie. D. Heiban a arătat marea însemnătate a unei astfel de catedre. Ministru a sprijinit şi el cererea. După discuţii in care contrazicătorii nu au putut dovedi că nu e nevoe de o astfel de catedră, comisiunea cu majoritatea a hotărât a nu să înfiinţa catedra. Comisiunea a făcut oarecare modificări cu privire la institutele de experienţe şi laboratorii. Aşa, după propunerea d-lui Larp, s’a transformat salariul în diurnă tuturor directorilor de laboratorii, reducându-le diurna la 300 din 500 lei. Astfel că la cabinetul de fizică (d. Bacaloglu) la cel de chimie organică (d. Istrati) la cel de fiziologie (d. Vitzu) s’a pus directorilor 300 lei, tot atât’ cât au şi ceil’alţi directori de la laboratorul de chimie medicală, de anatomie şi disecţie, de la muzeul de enatomie, de la laboratoril de fiziologie şi de la acel deistologie. Câte 500 lei au numai d-nii Asachi, şi Babeş, iar 600 d. Bernhard. La universitatea de Iaşi, facultatea de medicină, sub comisiunea deosibise medicina legală de igienă, însă nu prevăzuse o catedră specială de igienă. D-nii Helban, Vrabie, Eug. Ionescu şi Panu cer ca să nu să lase facultatea de Iaşi fără o catredă de astfel de însemnătate. După discuţie, comisiunea admite, deci s-a prevăzut de la 1 Octombre o catredă separată de igienă. Conform votului dat, să fixează la 300 lei diurna directorului laboratorului de chimie şi celui de geologie (d-nii Poni şi Gobălcescu facultatea de ştiinţe). Rămâne ca cursul de botanică la a nu să se doteze în mod mai complet, recunoscându-se valoarea şi ocupaţia tânărului titular d. Vlădescu. Tot după propunerea d-lui Carp să hotareşte că la facultatea de medicină să se şteargă de la laboratorul de chimie şi de la muzeu titlul de director, şi să se înlocuească cu acela de şefi de lucrări acordându-se unuia şi altuia o diurnă de 450 lei lunar. La şcoala de bele-arte din Iaşi, d. Panu propune din nou înfiinţarea unei catedre de caligrafie şi de peisagiu. Comisiunea recunoaşte dreptatea cererei însă în vederea nevoelor bugetare amână crearea pentru anul viitor. La şcoala de muzică din Bucureşti se măreşte cu câte 50 lei salariele maeştrilor de trombon şi de corn. La arhiva generală din Bucureşti, după propunerea d-lui Panu, se restabileşte vechiul salariu de 700 lei directorului. La teatru naţional din Bucureşti să crează un sub-director cu 200 lei diurnă, făcând parte din comitet. După propunerea d-lui Eug. Ionescu, sprijinită de d-nii Panu şi Heiban, comisiunea ridică de la 2000 la 3000 subvenţia şcoalei societaţei femeilor române din Iaşi. Cu ocazia votărei subvenţiunei de 20.000 pentru teatru naţional Iaşi, d. Panu propunea să înscri în buget suma de 40.000 lei ca anuitate pentru clădirea unui teatru, cel vechiu fiind distrus. D-nu Helban precum şi ministru de instrucţie sprijină această propunere. Comisiunea nu este ostilă ideei, însă ea găseşte că fără o lege votată nu să poate înscri anuitatea, deci rămâne ca să se activeze eşirea din secţiuni a proectului de lege deja depus. Acelaşi lucru şi în privinţa subvenţiunei pentru opera română din Bucureşti. Relativ la subvenţia şcoalelor din străitate (şcoalele din Macedonia) ministru N’avem armată ?... Bugetul ministerului de războiu consumă în fiecare an partea cea mai însemnată a veniturilor ţarei. Deputaţii cari refuză să dea bani pentru şcoli, pentru căi de comunicaţie, pentru atâtea multe cheltueli productive şi indispensabile, sunt cei mai darnici când e vorba de oştire. S’a creat la noi ca şi aiurea un curent neînţeles: ori câte milioane cer guvernele pentru armată, milioanele sunt acordate fără discuţiune, fără control, fără şovăire. Acest joc urmează de ani îndelungaţi. Mai ales de la rezboiu încoace d. Ion Brătianu şi cu toţi miniştrii d-sale de rezboiu n’au perdut nici un prilej spre a cere bani pentru oştire. In afară de cifra fixă prevăzută în buget, vecinie s’a fi votat credite de mai multe milioane. In urma atâtor sacrificii cari au sleit şi au obosit ţara, socoteam că, dacă din pricina militarismului exorbitant, am rămas înapoi cu instrucţiunea, cu căile de comunicaţie, cu desvoltarea economică, cel puţin vom avea o armată şi numeroasă şi bine echipată, şi destoinică. Cel puţin acest cântec ni l-au cântat invariabil toţi linguşitorii regelui, toţi partizanii militarismului, toţi miniştrii d-lui Ion Brătianu. «Astăzi, ne spuneau dânşii, graţie îngrijirei părinteşti a marelui Căpitan, şi graţie luptelor partidului liberal, avem o armată puternică pe care ţara poate conta». Dar iată că, deodată, tot farmecul dispare, iată că iluziunea noastă este gonită de către d. ministru de resboiu şi de către șeful statului major generalul Fălcoianu. Cerând un nou credit de 10 milioane pentru echiparea armatei, d. general Fălcoianu, fost ministru de resboiu in cabinetul Ion Brătianu, a declarat : «N’avem absolut cu ce echipa armata. Din acest punct de vedere stăm in aşa hal încât, dacă s’ar declara astăzi resboiul, n’am putea pune pe picior de lupta nici măcar un corp de armată.» Tată o declaraţie categorică, întrebăm, în cazul acesta, ce s’au făcut cu atâtea milioane înghiţite de departamentul războiului, ce se fac cu toate laudele adresate atât regelui cât şi partidului naţional-liberal pentru solicitudinea ce au arătat armatei? Vrea să zică, toate milionele s’au dus pe gârlă, vrea să zică, dupe ce s’a stors poporul de biruri până la măduvă, şi după ce mizeria a fost semănată pretutindeni în numele apărărei naţionale, astăzi nu putem pune pe picior de resboiu nici 30.000 de oameni, vrea să zică ţara este fără apărare! Dar d. general Fălcoianu şi cu d. Carp au mers şi mai departe. Cel d’ântâiui ca şi cel d’al doilea s’au pronunţat pentru transformarea armatei teritoriale în armată permanentă, iar d. general zise : Astăzi n’avem de loc infanterie, afară de cele 8 regimente de linie. Trebue să ne gândim a transforma regimentele de dorobanți in regimente permanente, căci într’alt fel, în caz de războiu suntem fără infanterie. De asemenea trebue neapărat ca să prefacem regimentele de călăraşi în regimente permanente. In timpul războiului noi n’am avut de loc cavalerie, atât pentru că călăraşii nu se pot numi cavalerişti, cât şi pentru că corpul ofiţeresc al acestei arme este nul.» Din ce în ce mai bine. Echipament pentru armată n’avem, infanterie n’avem, cavalerie n’avem, atunci ce avem mă rog ? Cum, după ce s’au cheltuit sutimi de milioane pentru oştire şi după ce au trecut atâtea ani de muncă pentru organizarea ei, astăzi vine şeful statuluimajor să ne spue că stăm atât de prost cum nu se mai poate, că suntem singurul stat din Europa rămas fără de oştire ? Dar aceasta însemnează că toţi câţi s’au strecurat pe la cârmă, că toţi foştii miniştrii de războiu, că toţi şefii Statului-major au fost sau nişte incapabili sau nişte trădători. Dacă nu avem infanterie şi artilerie si Au dacă restul este cu totul neechipat, ce mai avem ? Generali cu galoane late şi plătiţi din gros ştim că avem, oarecare ofiţerime pentru ca să brutalizeze lumea pe strade se găseşte berechet, dar pentru atâta lucru, pentru singur sfârşitul acesta nu cred eu că s’a sărăcit o ţară întreagă. Declaraţiele acestea cât şi acelea complimentării ale d-lui Carp n’aveau numai scopul de a pune în lumină starea de plâns a forţelor noastre militare, dar încă şi pentru a pregăti o întindere şi mai mare a militarizmului. In sprijinul părerei sale d. general Fălcoianu a adus următoarea dovadă (?): «.Ca să vă convingeţi cât de slabă este infanteria noastră, este destul să vă spun că în timpul rezbelului dorobanţii n’au voit nici odată să meargă la al doilea atac». Ori aceasta este o acuzaţie gratuită şi revoltătoare. Toată lumea cunoaşte purtarea admirabilă a acestei trupe, toate lumea ştie că gloria oştirei noastre este gloria dorobanţului şi ataşaţii militari străini au rămas înmărmuriţi ln faţa bravurei fără de margini a acestei trupe. Pentru a dovedi cât de mare este inexactitatea înaintată de către d. general Fălcoianu, vom reproduce aci următoarele rânduri găsite în cartea d-lui colonel Theodor Văcărescu, întitulată «Luptele Românilor» : Teritorialii români aveau un atât de mare sentiment al datoriei lor încât, când aveau răniţi, grija lor de căpetenie era de a nu’şi părăsi puşca şi, când erau culeşi de ambulanţe, începeau prin a da puşca în primire ,pentru a dovedi, spuneau ei, că n’o părăsise în mâinile turcilor şi că ascultase până în sfârşit de ordinele şefilor.» Alţii veneau pe jos până la masa de operaţiune, nu primeau de a fi cloroformizaţi, cereau numai o ţigară pe când erau amputaţi şi se întorceau să se culce fără sprijiniul nimănui, după ce operaţiunea era sfârşită. Doctorul Hauriet, care raportă acest fapt, se întreabă în faţa acestui eroism dacă sensibilitatea nervilor lipsesc soldaţilor români sau dacă forţa morală îi susţine şi se opreşte la o a doua ipoteză, căci soldaţii nu cereau alt decât să se înapoieze pe câmpul de bătaie. In raportul său către ţar asupra luărei Dolny-Dubnikuluî, generalul rus Arnold) face elogiul curagiuluî şi puterea de a suferi a trupelor române şi relatează acest fapt, poate unic in istoria războaielor, că infanteria a stat patru zile în continuă în şanţuri, fără să poată aprinde focurile în timpul nopţei. Şi aceasta în luna lui Noembre, pe carna îngrozitoare care a fost. La atacul Rahovei, după cum spune raportul generalului Meyendorf, din garda imperială rusească, «dorobanţii înaintară cu cea mai mare nepăsare şi cu un curagiu mai presus de orice laudă.» Şi sfârşeşte spunând despre teritorialii români călor le revine principala onoare a acestor două zile de la 7 şi 9 Noembre, etc. etc. Aceste cuvinte, aceste dovezi sunt toate prea elocinte pentru a putea da crezământ d-lui general Fălcoianu. Ii voiu spune numai: «Dacă aveţi interes să ne ucideţi subt povara de oţel a militarismului, faceţi-o cel puţin în numele altor motive ; dar lăsaţi în pace mormintele glorioase cari acoperă pământul Bulgariei, şi numai insultaţi atâtea mii de eroi cari au murit obscuri pentru a da ţăreilor fala şi idependenţa, iar d-voastră galoane şi decoraţiuni. Constantin C. Bacalbașa.