Lupta, februarie 1890 (Anul 7, nr. 1040-1062)

1890-02-23 / nr. 1058

ANUL VII.­SERIA IV. No. 4058. ABONAMENTE­. Un an . IN TARA . 40 lei /n an. . . 20 . 3 luni. . . 10 . Un an. . ./a an. . 3 luni. . IN STREIN­AT­ATE Nu­marul 15 Bani. . 50 lei . 15 . * REDACȚI Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). EDIŢIA AlsJffAIA G. PANU. BUCUREȘTI VINERI 23 FEBRUARIE 1890 A N U N C I U R I. Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 leu linia »IV, , . . . 25 bani , Inserţie şi reclame , „ . . 2 lei , Pentru anunciuri a se adresa:" In RomAnia, la Ag­err­ca Havas In Francia, Italia, Austro-l Ungaria si An­glia la Agenţia Havas, 8, place de la Bonnae, Paris, precum şi sucursalele ei. Un immer vechiu 5© Bani. * ADMINISTRAȚIA­­ Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). ŞOSELELE NOASTRE Alegerile din Germania Comisia Bugetară Ministerul instrucţiune! publice N’AVEM ARMATA? Prinderea lui Lieviszki OPERA ROMANA CORPURILE LEGIUITOARE nwcjoszc-A. ŞOSELELE NOASTRE in O altă greşală care s’a comis în ceea ce priveşte caile noastre de co­municaţie, este că s’a lăsat construi­rea celor mai însemnate din ele pe seama judeţelor, sub numele de căi judeţene. Acest lucru a paralizat de la început ori­ce avânt, ori­ce bună­voinţă, din cauza nepricepere­ şi mai cu seamă a lipsei de mijloace a con­siliilor judeţene. Tot acest lucru a mai avut de consecinţă că a tran­sformat populaţiele noastre rurale în turme de robi pe cari, conform legel de prestaţiune a muncei In natură, autoritatea­­i-a scos cu sila la lu­crarea şoselelor, comiţându-se ast­fel abuzurile cele mai mari, iar ca re­zultat practic şi final nu s’a căpătat aproape nimic. Sistemul prestaţiunilor în natură trebue să dispară, ca ceva barbar şi abusiv. Regii Egiptului au ridicat, cu câte­va mii de ani în urmă, pirami­dele cu acest sistem, precum şi toţi regii asiatici; a căuta însă să con­­strueşte o reţea complectă de căi de comunicaţie astă­zi prin mijlocul bei­­licului, aceasta este revoltător şi ab­surd. Faptul că guvernele au admis acest odios sistem, acest fapt singur, dovedeşte că ele nu s’au gândit nici odată serios la construirea unei re­ţele de şosele în ţară ; căci dacă s’ar fi gândit un moment la această ches­tie, ar fi văzut că aceasta este impo­sibil, că cu­bedient şi cor­vada nu se poate ajunge din partea judeţelor de­cât la colosale abuzuri şi arbitrarie­tăţi. Atâta şi nimic mai mult. De aceea este absolut nevoe ca distincţiunea de căi naţionale şi căi judeţene să dispară, cel puţin această distincţie să nu servească a lăsa neconstruite cele mai însemnate căi de comunicaţie, acele cari sunt des­tinate a deservi liniile ferate şi a sta­bili o comunicaţie facilă între diferi­tele oraşe precum şi centruri mai mici de populaţie Este deci de absolută nevoe ca vor­bind de căile noastre şi de o reţea completă să nu ne gândim numai la ceia ce să numeşte căi naţionale, ci şi la căi judeţene şi comunale. Chestiunea căilor noastre de co­municaţie nu se reduce însă numai a completa lipsurile şoselelor actuale şi a mai construi altele la întâm­plare sau după stăruinţă şi hatâr. De asemenea ar fi o greşală dacă în această privinţă s’ar veni cu o cerere de mici credite şi destinate la com­pletarea sau construirea cutăror dru­muri. Trebue făcut ceva sistematic, me­todic. Eu cred că e nevoe de un plan general al unei reţele vaste şi complete, care să prindă în pînzele ei întreagă ţara, şi care să corespundă la toate nevoele de locomoţiune, la toate necesităţile economice. Odată stabilită reţeaua, ţinându-se seamă şi de puntele de racordare la frontieră cu şoselele principale ale ţă­rilor vecine, lucrarea va trebui îm­părţită asupra unui număr de ani potrivit şi cu mijloacele noastre pre­cum şi cu necesitatea de a se face o lucrare solidă şi serioasă. Prin urmare, de­şi evident că ori­ce îmbunătăţire în această privinţă e bine-venită, trebue să spun că cre­ditul de 7 milioane, cu care ministru de lucrări publice va veni peste câ­teva zile, este nesu­cient şi el nu de­notă nici un plan, nici un sistem, ci numai buna-voinţă de a remedia în­tru ceva o situaţie disperată. Este drept că pentru a să veni cu un plan complet de reţea de şosele, este nevoe de studii prealabile. Tre­bue o anchetă serioasă şi minuţioasă pentru a să stabili planul campaniei de construcţie şi pe cât şti această anchetă nu a fost încă făcută în mod serios, pentru cuvântul că niminea la guvern nu s’a gândit la asemenea chestiuni până acum. Deci să avem curajul şi să punem înaintea publicului chestia aşa cum este, adică în toată seriozitatea şi în­semnătatea ei. Aici este nevoe ca ţara să facă sacrificii nu de şapte nici de două­zeci milioane, ci de cel puţin 80 milioane poate chiar 100. Numai procedând ast­fel, adică dân­­du-se seama de însemnătatea lucră­­reî şi de mărimea sacrificiilor, vom putea începe ceva seri­s ,­ pe o scară largă, întinsă, în care interesele per­sonale, favorurile şi spiritul de cote­rie să fie re­duse la minimum posibil. Se ştie că ministerul de lucrări publice nu are alt­ceva în atribuţiile sale decât şoselele, căile de comuni­caţie. Şi fiind­că acestea erau cu to­tul neglijente, de aceea acel minister avea până acum un caracter cu totul şters, dacă nu nul. Ei bine, să redăm ministerului de lucrări publice toată însemnătatea ce i se cuvine, dându-i mijloace ca să studieze, ca să lucreze, ca să scoată o ţară întreagă din no­­roi­ şi din hăugaşuri. Gr. Iian­u. Alsacieni ( Danez­a Democrată ( Antisemit). _____ _ 392 deputaţi. Cât despre districtele rentaşe încă necunoscute pentru 4 din ele se fac următoarele presupuneri: 1 conserva­tor, 2 din centru şi 1 democrat, în pri­vinţa districtului al 5 lea, nu se poate prezice cine va esi biruitor ; aci se gă­sesc în balotagiu candidatul national­­liberal cu unul din centru. -O-SKaSSS­C»— SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române” Londra, 5 Martie. Se răspândeşte zgomotul că deschi­derea conferinţei de la Berlin se va în­târzia până la 48 Aprilie. — D. Lincoln, ministrul Statelor­ U­­nite la Londra a murit. Paris, 5 Martie. In cercurile politice ce stau în legă­turi mai de aproape cu dl. Tirard, se a­­sigură că va lua un concediu din causa sănătăţei după interpelarea de mâine şi că mai în urmă îşi va da demisia. Paris, 5 Martie. Le Temps află din Rio­ de Janeiro că guvernul brasilian are de gând, fără să ţie seamă de convocarea constituantei, de a decreta o Constituție pe care o va supune mai târziu la un plebiscit și de a face alegeri pentru Cameră. Alegerile din Germania Berlin 4 Martie. Din 397 districte, alegerile sunt defi­nitive în 392. Rezultatul e următorrul : 71 conservatori, 21 din partida imper. (Reichsparte)) 41 nationali-liberali 104 din centru 67 progresisti 36 socialisti 11 guelfl 16 Polonezi I independent de­ externe dă oare­care explicaţii şi cere ca să se mărească subvenţia pentru mo­tive de ordine naţională şi politică. Să face o mare discuţie, care să sfârşeşte prin înscrierea în buget a cifrei de 180.000 lei în loc de 445.000 lei. COMISIUNEA BUGETARA Ministerul instrucţiune!. Comisiunea a admis lucrarea sub­ co­­misiuneî în tot ce priveşte facultăţile u­­niversităţe! de Bucureşti’, deci catedrele nou create au rămas suprimate. La facultatea de medicină d-niî­ilol­­ban şi Panu au propus înfiinţarea uneî catedre de Gynecologie. D. Heiban a a­­rătat marea însemnătate a unei ast­fel de catedre. Ministru a sprijinit şi el ce­rerea. După discuţii in care contrazică­torii nu au putut dovedi că nu e nevoe de o ast­fel de catedră, comisiunea cu majoritatea a hotărât a nu să înfiinţa catedra. Comisiunea a făcut oare­care modifi­cări cu privire la institutele de experienţe şi laboratorii. Aşa, după propunerea d-lui Larp, s’a transformat salariul în diurnă tuturor directorilor de laboratorii, redu­­cându-le diurna la 300 din 500 lei. Ast­fel că la cabinetul de fizică (d. Baca­­loglu) la cel de chimie organică (d. Is­­trati) la cel de fiziologie (d. Vitzu) s’a pus directorilor 300 lei, tot atât’ cât au şi cei­l’alţi directori de la laboratorul de chimie medicală, de anatomie şi di­secţie, de la muzeul de­ enatomie, de la laborator­­il de fiziologie şi de la acel de­istologie. Câte 500 lei au numai d-nii Asachi, şi Babeş, iar 600 d. Bernhard. La universitatea de Iaşi, facultatea de medicină, sub­ comisiunea deosibise me­dicina legală de igienă, însă nu prevă­zuse o catedră specială de igienă. D-nii Helban, Vrabie, Eug. Ionescu şi Panu cer ca să nu să lase facultatea de Iaşi fără o catredă de ast­fel de însemnătate. După discuţie, comisiunea admite, deci s-a prevăzut de la 1 Octombre o catredă separată de igienă. Conform votului dat, să fixează la 300 lei diurna directorului laboratorului de chimie şi celui de geologie (d-nii Poni şi Gobălcescu facultatea de ştiinţe). Rămâne ca cursul de botanică la a nu să se doteze în mod mai complet, recu­­noscându-se valoarea şi ocupaţia tânăru­lui titular d. Vlădescu. Tot după propunerea d-lui Carp să hotareşte că la facultatea de medicină să se şteargă de la laboratorul de chi­mie şi de la muzeu titlul de director, şi să se înlocuească cu acela de şefi de lu­crări acordându-se unuia şi altuia o di­urnă de 450 lei lunar. La şcoala de bele-arte din Iaşi, d. Panu propune din nou înfiinţarea unei catedre de caligrafie şi de peisagiu. Comisiunea recunoaşte dreptatea cererei însă în ve­derea nevoelor bugetare amână crearea pentru anul viitor. La şcoala de muzică d­in Bucureşti se măreşte cu câte 50 lei salariele maeştri­lor de trombon şi de corn. La arhiva generală din Bucureşti, după propunerea d-lui Panu, se restabileşte vechiul salariu de 700 lei directorului. La teatru naţional din Bucureşti să crează un sub-director cu 200 lei diurnă, făcând parte din comitet. După propunerea d-lui Eug. Ionescu, sprijinită de d-nii Panu şi Heiban, co­misiunea ridică de la 2000 la 3000 sub­venţia şcoalei societaţei femeilor române din Iaşi. Cu ocazia votărei sub­venţiunei de 20.000 pentru teatru naţional Iaşi, d. Panu propune­a să înscri în buget suma de 40.000 lei ca anuitate pentru clădi­rea unui teatru, cel vechiu fiind distrus. D-nu Helban precum şi ministru de in­strucţie sprijină această propunere. Co­misiunea nu este ostilă ideei, însă ea gă­seşte că fără o lege votată nu să poate înscri anuitatea, deci rămâne ca să se activeze eşirea din secţiuni a proectului de lege deja depus. Acelaşi lucru şi în privinţa subvenţiunei pentru opera ro­mână din Bucureşti. Relativ la subvenţia şcoalelor d­in străi­­tate (şcoalele din Macedonia) ministru N’avem armată ?... Bugetul ministerului de războiu con­sumă în fie­care an partea cea mai în­semnată a veniturilor ţarei. Deputaţii cari refuză să dea bani pen­tru şcoli, pentru căi de comunicaţie, pentru atâtea multe cheltueli productive şi indispensabile, sunt cei mai darnici când e vorba de oştire. S’a creat la noi ca şi aiurea un curent neînţeles: ori câte milioane cer guvernele pentru armată, milioanele sunt acordate fără discuţiune, fără control, fără şovăire. Acest joc urmează de ani îndelungaţi. Mai ales de la rezboiu încoace d. Ion Brătianu şi cu toţi miniştrii d-sale de rezboiu n’au perdut nici un prilej spre a cere bani pentru oştire. In afară de cifra fixă prevăzută în buget, vecinie s’a fi votat credite de mai multe milioane. In urma atâtor sacrificii cari au sleit şi au obosit ţara, socoteam că, dacă din pricina militarismului exorbitant, am ră­­mas înapoi cu instrucţiunea, cu căile de comunicaţie, cu desvoltarea economică, cel puţin vom avea o armată şi nume­roasă şi bine echipată, şi destoinică. Cel puţin acest cântec ni l-au cântat in­variabil toţi linguşitorii regelui, toţi par­tizanii militarismului, toţi miniştrii d-lui Ion Brătianu. «Astă­zi, ne spuneau dânşii, graţie îngrijirei părinteşti a marelui Că­pitan, şi graţie luptelor partidului liberal, avem o armată puternică pe care ţara poate conta». Dar iată că, de­odată, tot farmecul dis­pare, iată că iluziunea noas­tă este go­nită de către d. ministru de resboiu şi de către șeful statului major generalul Fălcoianu. Cerând un nou credit de 10 milioane pentru echiparea armatei, d. general Făl­coianu, fost ministru de resboiu in ca­binetul Ion Brătianu, a declarat : «N’avem absolut cu ce echipa armata. Din acest punct de vedere stăm in aşa hal în­cât, dacă s’ar declara astă­zi resboiul, n’am putea pune pe picior de lupta nici măcar un corp de armată.» Tată o declaraţie categorică, întrebăm, în cazul acesta, ce s’au făcut cu atâtea milioane înghiţite de departamentul răz­boiului, ce se fac cu toate laudele adre­sate atât regelui cât şi partidului naţio­nal-liberal pentru solicitudinea ce au arătat armatei? Vrea să zică, toate mi­­lionele s’au dus pe gârlă, vrea să zică, dupe ce s’a stors poporul de biruri până la măduvă, şi după ce mizeria a fost se­mănată pretutindeni în numele apărărei naţionale, astă­zi nu putem pune pe pi­cior de resboiu nici 30.000 de oameni, vrea să zică ţara este fără apărare! Dar d. general Fălcoianu şi cu d. Carp au mers şi mai departe. Cel d’ântâiui ca şi cel d’al doilea s’au pronunţat pentru transformarea armatei teritoriale în armată permanentă, iar d. general zise : Astă­zi n’avem de loc infanterie, afară de cele 8 regimente de linie. Trebue să ne gândim a transforma regimentele de do­robanți in regimente permanente, căci într’alt­ fel, în caz de războiu suntem fără infanterie. De asemenea trebue ne­apărat ca să prefacem regimentele de călăraşi în regimente permanente. In timpul războiului noi n’am avut de loc cavalerie, atât pentru că călăraşii nu se pot numi cavalerişti, cât şi pentru că corpul ofiţeresc al acestei arme este nul.» Din ce în ce mai bine. Echipament pentru armată n’avem, infanterie n’avem, cavalerie n’avem, atunci ce avem mă rog ? Cum, după ce s’au cheltuit sutimi de milioane pentru oştire şi după ce au trecut atâtea ani de muncă pentru or­ganizarea ei, astă­zi vine şeful statului­­major să ne spue că stăm atât de prost cum nu se mai poate, că suntem sin­gurul stat din Europa rămas fără de oştire ? Dar aceasta însemnează că toţi câţi s’au strecurat pe la cârmă, că toţi foştii miniştrii de războiu, că toţi şefii Statului-major au fost sau nişte inca­pabili sau nişte trădători. Dacă nu avem infanterie şi artilerie si A­u dacă restul este cu totul neechipat, ce mai avem ? Generali cu galoane late şi plătiţi din gros ştim că avem, oare­care ofiţerime pentru ca să brutalizeze lumea pe strade se găseşte berechet, dar pen­­tru atâta lucru, pentru singur sfârşitul acesta nu cred eu că s’a sărăcit o ţară întreagă. Declaraţiele acestea cât şi acelea com­plimentării ale d-lui Carp n’aveau nu­mai scopul de a pune în lumină starea de plâns a forţelor noastre militare, dar încă şi pentru a pregăti o întindere şi mai mare a militarizmului. In sprijinul părerei sale­ d. general Fălcoianu a adus următoarea dovadă (?): «.Ca să vă convingeţi cât de slabă este infanteria noastră, este destul să vă spun că în timpul rezbelului dorobanţii n’au voit nici o­dată să meargă la al doilea atac». Ori aceasta este o acuzaţie gratuită şi revoltătoare. Toată lumea cunoaşte purtarea admi­rabilă a acestei trupe, toate lumea ştie că gloria oştirei noastre este gloria do­robanţului şi ataşaţii militari străini au rămas înmărmuriţi ln faţa bravurei fără de margini a acestei trupe. Pentru a dovedi cât de mare este inexactitatea înaintată de către d. ge­neral Fălcoianu, vom reproduce aci ur­mătoarele rânduri găsite în cartea d-lui colonel Theodor Văcărescu, întitulată «Luptele Românilor» : Teritorialii români aveau un atât de mare sentiment al datoriei lor în­cât, când aveau răniţi, grija lor de căpetenie era de a nu’şi părăsi puşca şi, când erau culeşi de ambulanţe, începeau prin a da puşca în primire ,pentru a dovedi, spuneau ei, că n’o părăsise în mâinile turcilor şi că ascultase până în sfârşit de ordinele şefilor.» Alţii veneau pe jos până la masa de operaţiune, nu pri­meau de a fi cloroformizaţi, cereau nu­­­­mai o ţigară pe când erau amputaţi şi se întorceau să se culce fără sprijiniul nimănui, după ce operaţiunea era sfâr­şită. Doctorul Hauriet, care raportă acest fapt, se întreabă în faţa acestui eroism dacă sensibilitatea nervilor lipsesc sol­daţilor români sau dacă forţa morală îi susţine şi se opreşte la o a doua ipoteză, căci soldaţii nu cereau alt de­cât să se înapoieze pe câmpul de bătaie. In raportul său către ţar asupra lu­­ărei Dolny-Dubnikuluî, generalul rus Arnold) face elogiul curagiuluî şi pu­terea de a suferi a trupelor române şi relatează acest fapt, poate unic in isto­ria războaielor, că infanteria a stat pa­tru zile în continuă în şanţuri, fără să poată aprinde focurile în timpul nopţei. Şi aceasta în luna lui Noembre, pe car­­na îngrozitoare care a fost. La atacul Rahovei, după cum spune raportul generalului Meyendorf, din garda imperială rusească, «dorobanţii înaintară cu cea mai mare nepăsare şi cu un cu­­ragiu mai pre­sus de ori­ce laudă.» Şi sfârşeşte spunând despre teritorialii ro­mâni că­­lor le revine principala onoare a acestor două zile de la 7 şi 9 Noem­bre, etc. etc. Aceste cuvinte, aceste dovezi sunt toate prea elocinte pentru a putea da creză­­mânt d-lui general Fălcoianu. Ii voiu spune numai: «Dacă aveţi in­teres să ne ucideţi subt povara de oţel a militarismului, faceţi-o cel puţin în numele altor motive ; dar lăsaţi în pace mormintele glorioase cari acoperă pă­mântul Bulgariei, şi numai insultaţi a­­tâtea mii de eroi cari au murit obscuri pentru a da ţărei­lor fala şi idependenţa, iar d-voastră galoane şi decoraţiuni. Constantin C. Bacalbașa.

Next