Lupta, iunie 1890 (Anul 7, nr. 1137-1161)

1890-06-03 / nr. 1139

* * Á' L > A > ANUL VII. —SERIA IV. No. 1139 ABONAMENTE: Un an . IN ŢARA . 40 le! Va an. . . 20 , 3 luni. . . 10 „ Un an. . IN STREIN AT ATE . 50 lei ‘/a an. . . 25 , 3 luni. . Numérul 15 Bani. REDACŢIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). . 15 , HOrpijl AMT AI A npar^...?___________*_______* * „jl INVETAMENTUL PRIVAT Fizionomia Camerei PENTRU „VOINŢA NAŢIONALA“ Starea economică şi culturală a ţeranului Discunia în cafenele şi Volă Carapa Corpurile Legiuitoare 3D. CHILLIES OUTrUp PBlHt Alaltaeri în Cameră, d-nii Theo­­dorescu şi Dobrescu au ridicat ches­tia învăţământului privat şi a certi­ficatelor de studii, susţinând că nu­mai Statului incumbă competenţa de a elibera asemenea certificate. De aici discuţia destul de vie. Democra­ţii din Cameră au fost contra păre­­rea emise de interpelatori şi alăturea cu o parte din conservatori şi li­berali. Dar dacă democraţii s’au întâlnit în părere cu alte partide, nu ur­mează că aceasta a avut loc pentru aceleaşi motive, lucru ce ţin ca să stabilesc aicea. Combătătorii părere! susţinute de d-nii Theodorescu şi C. C. Dobrescu au invocat principiul libertatei invă­­țământulu. Pe această libertate ei *s’au sprijinit pentru a combate sus­ţinerea că elevii din şcoalele parti­culare trebuesc să capete anual cer­tificate de promoţiune de la şcoalele Statului. Puţin au lipsit ca să nu să invoace chiar — cum să face aiurea — dreptul părintelui de familie, liber de a da copiilor educaţia pe care o crede el de cuviinţă. Iar partidele au făcut imediat din această chestie, o chestie de partid ; în adevăr, «L’Independance» de a­seară mustră aspru pe liberali, între­­bându-i ce fel de liberalism este al lor, de vreme ce sunt duşmanii li­­bertăţii învăţământului etc. ect. Chestia nu mi se pare bine pusă şi nu pentru ast­fel de consideraţii democraţic-radicale au fost contra felului de a vedea al d-lor Theodo­rescu şi C. C. Dobrescu. In adevăr, dacă este să se pună chestia pe li­bertatea învăţământului, apoi trebue să spun că noi democraţii nu ne putem întâlni cu acei cu care am fost împreună alaltăeri în Cameră. Noi nu admitem libertatea ilimi­­tată a învăţământului, în afară de Stat, noi nu suntem pentru aşa nu­mitul drept al tatălui de familie. Noi nu primim de loc idea cum că părinţii au dreptul de a da ori­ce fel de educaţie copiilor, chiar o e­­ducaţie care este contrară spiritului modern, noilor nevoi de organizaţie socială. Principiul libertăţii ilimitate în învăţământul particular este sus­ţinut astăzi de partidele reacţionare, rebele spiritului modern, cari, sub protestul de libertate, voesc să men­ţină generaţiile n­oi în ignoranţă, în prejudiţii şi false credinţi sociale. Pentru ce, cu toate acestea, noi nu ne-am raliat în Cameră la părerea d-lor Theodorescu şi C.C.Dobrescu? Iată pentru ce : La noi în ţară chestiunea învăţă­mântului particular nu este, nici se pune ca aiurea. La noi învăţământul particular este regulamentat de Stat. Acesta îi impune programele sale, Statul dă autorizaţia sa prealabilă pentru deschiderea unui institut par­ticular, el are dreptul de inspecţii şi chiar acela de a închide institutele private, pentru mai multe motive anume specificate. Prin urmare, la noi nu se poate vorbi de libertatea ilimitată a în­văţământului privat, nici de dreptul fără control al părintelui de familie. Mai mult. Tendinţa şcoalelor par­ticulare de la noi, departe de a fi ostilă învăţământului public, din con­tră, acea tendinţă este ca şcoalele particulare să se apropie tot mai mult, atât prin programe cât şi prin spiritul care dominează în ele, de învăţământul public. La noi, afară de câte­va mari institute de educaţie religioasă şi de confesiune deosebită, in­colo, pot afirma că cele­l­alte insti­tute de învăţământ privat sunt în­tocmite după calupul celor ale Sta­tului şi fac duplă întrebuinţare ală­turea cu şcoalele publice. învăţământul particular la noi, de­parte de a fi contrar celui public, este mai de­grabă o extindere a acestui din urmă. El vine şi com­­plectează, ca să zic aşa, lipsurile şi insuficienţa învăţământului public. Aceasta este aşa de adevărat în­cât, mulţi părinţi cari voesc să de­părteze pe copii lor de învăţământul oficial, sunt nemulţumiţi că ducân­­du-i in institutele private dau tot peste acel învăţământ. Mai cu seamă de vre­o 10 ani, transformarea în sensul programelor şi a spiritului şcoalelor Statului sare în ochii tu­turor cu privire la învăţământul par­ticular. Fiind aşa, şi aşa este, evident că a pretinde ca această regulamentare să fie dusă şi mai departe in ceea ce priveşte şcoalele private, a pre­tinde ca să tai acestor şcoale, calcate după tipul învăţământului Statului, până şi dreptul de promoţiune de la o clasă la alta, până şi acela de a trimete elevii direct înaintea juriu­lui pentru bacalaureat, nu mai în­seamnă a salvgarda marele interese ale învăţământului pe care le repre­zintă Statul, ci înseamnă a şicana extinderea culturei şi a învăţămân­tului în ţară, înseamnă a paraliza avântul cultural, înseamnă a construi un monopol îngust şi egoist profeso­rilor de la şcoalele Statului, ceea ce este cu totul alt­ceva. Noi înţelegem intervenţia şi chiar regulamentarea minuţioasă a Statului când sunt la mijloc mari chestii so­ciale şi economice. Dar a regula­menta pentru plăcerea de a regula­menta, dar a construi monopoluri nefolositoare şi stricăcioase chiar, a­­cest lucru nu ’l-am înţeles şi nu -l înţelegem. Iată cum se explică atitudinea de­mocraţilor în această chestie, iată de ce noi am fost contra interesului de castă exprimat prin gura a doi pro­fesori oficiali, d-nii Theodorescu şi G. G. Dobrescu. A fi de părerea acestor doi depu­taţi, ar însemna a voi să restrângi nu libertatea învăţământului, — care nu este în chestie — ci întinderea şi desvoltarea aceleaşi instrucţii pe care Statul o dă, şi o dă in mod in­suficient. Dacă noi am adopta felul de a vedea a celor doi interpelatori, ştiţi la ce s’ar reduce lucrul ? Ar fi ca şi cum am voi ca să suprimăm mai multe licee şi gimnazii din ţară. Ei bine, noi credem că actualminte sunt prea puţine şcoli de toate gra­dele— luând la un loc pe cele pri­vate cu cele publice—pentru a mai voi să mai suprimăm din ele. Şi la aceasta tindea propunerea d-lor Theo­dorescu şi C. G. Dobrescu. Gr. F.ann. SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Bcsţiane“ Budapesta, 13 Iunie. Ministrul de resbel a dat aceleaşi ex­­plicaţiuni comisiuneî delegaţiimeî * aus­­triace ca şi delegaţiuneî' ungare.­ Răs­punzând la întrebările p­use de mai mulţi delegaţi, ministrul a zis că cifrele buge­tului au fost calculate cu un minimum precis şi că ţiind seamă de situaţi­unea financiară a redus creditul pentru pul­berea fără fum. Chestiunea mărirei efec­tivului de pace n’a fost încă studiată, deci nu poate da lămuriri despre aceasta; nu e încă vorba despre modificarea legei militare; el nu poate consimţi la cere­rea de a întârzia apelul contingentului nici la aceea de a trimite în concediu pe toţi oamenii înainte de termenul le­gal. Chestiunea transformării fortăreţe­­lor după principiile moderne e încă în studiu.­ Bugetul ordinar al ministerului de resbel a fost adoptat fără modificări. Paris, 13 iunie. Senatul a adoptat proectul pentru in­corporarea eventuală a armatei terito­riale în armata activă. Comisiunea în­sărcinată cu studiarea proectului pentru taxele puse streinilor cu reşedinţa în Franţa, a ascultat astă­zî pe ministrul afacerilor streine. D. Ribet a zis că mi­nistrul de comerţ trebue să se pronunţe în ceea ce priveşte partea economică a chestiunei, iar ca chestiune internaţio­nală se teme de dificultăţile ce ar putea resulta din faptul stabilirea unei taxe care nu este prevăzută prin tractate şi care le e chiar contrară. Ministrul a remis crucea de Coman­dor al Legiune! de onoare delegatului Norvegiei la conferinţa telegrafică, d. Nielsen, ca decan al delegaţilor streini. Standau, 13 Iunie. O X/A.pluiiu cx cvr-cr&r—~îrzr'ii\~ •' J praf. 10 uvrieri au fost uşor răniţi. Atena, 13 Iunie. Pe timpul cât regele va lipsi, mergând la bai in streinătate, principele regal va fi însărcinat cu Regența. Fizionomia Camerei Camera este pe drojdii. La ordinea zilei sunt o mulţime de mici proecte de lege de interes local, o mulţime de cre­dite mărunte etc. Este ca caracuda pe care pescarii o culege din voi of, după ce au scos peştii cei mari. De acea nu să face mai nici o discu­ţie. Totul să reduce la o defilare sgo­­motoasă şi nedisciplinată a deputaţilor înaintea urnelor. — D-lor, zice preşedintele, la ordinea zilei avem proectul de lege pentru a se face paragiu pentru magazinarele de la portul Brăila. — Ce o mai fi şi aceasta ? întreabă deputaţii imediat un deputat de la Brăila să o­­feră aţi explica lucrul şi aţi adăogi: A­­cest proect este de mare însemnătate, vă rog votaţi’l; veţi avea bine­cuvânta­­rea brăilenilor... — Fie, aide să vedem cum este bine­cuvântarea brăilenilor, zic deputaţii in­­grămădindu se la vot. — Eu aşi prefera surâsul graţios al brăilencelor, zice galantul şi politicosul d. Bobeică. Pe când se votează acest important proect de lege, o mare discuţie are loc în un grup de junimişti. Este chestia care e mai politicos şi mai respectuos vis-a-vis de sexul frumos : Ghiţă ori Bo­beică. După mari discuţii şi argumente, să constată că simpaticul Bobeică are în el mai multă doză de respect şi de politeţă. Totuşi nu ştiu cum să face că cel nemulţumit de această sentinţă este tot d. Bobeică, care chipurile a câştigat. De ce Bobeică nu e mulţumit cu ho­tărârea întreabă d. Sordoni cu timiditate. — Nu vezi că tema era pusă pe qui gagne perd... — D-lor, continuă președintele, alt proect de lege. Este pentru facerea u­­nuî Bulevard în orașul Gâmpu-Lung. — Ia lăsa bine în pace cu bulevardele, zice un deputat enervat de atâtea vo­turi cu bile. — D-le, zice d. Bobeică, dacă nu vo­tezi bulevardul nu ești patriot, află a­­ceasta de la mine. — De ce? întreabă mirat deputatul. — Noi trebue să avem respect pen­tru bulevarde, zice veselul deputat de la Botoșani, fiind­că în timpul năvălirei Tur­cilor, noi am fost bulevardul Europei... DUMINICA 3 IUNIE 1890 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul . . . 1 leu linia »IV, „ „ . . 25 bani „ Inserţie şi reclame , _ . . . 2 lei „ Pentru anunciuri a se adresa: In Romania, la Agentia Havas In Francia, Italia, Austro-l Ungaria si An­­glia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi sucursalele ei. Un număr vechili 5© Bani. ADMINISTRAȚIA­ulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). Toţi încep a râde, iar faceţiosul de­putat să depărtează zicând : — Atâta ,mi-a rămas din istoria Ro­mânilor. — D-lor, zice iarăşi preşedintele, tre­cem mai departe. Avem proectul de lege prin care să declară persoană morală societatea de învăţătură a poporului Român din Iaşi. — Atenţie, zice d. Alexandrescu, este vorba de instrucţia poporului. Proectul este şi el expediat în trei minute, D. Tzoni este felicitat de modul cum şi-a îndeplinit misiunea de raportor. — Acum d-lor, continuă preşedintele, venim la proectul de lege prin care să dă despăgubire celor ce au suferit de bombardamentul oraşelor Giurgiu şi Ca­lafat în timpul războiului din urmă. Imediat Giurgiuvenii şi Calafăţenii să arată pe planul întâi. D. Sordoni este foarte nervos, el caută să răsucească o mustaţă care lipseşte complet, el să teme ca să nu cadă proectul şi să nu-şi piardă popularitatea........... Dar iată că seculara luptă între La­­h­ovareşti şi duşmanii acestora se arată. D. Dimitriu reprezintă elementul anti­­lahovăresc şi fiind­că raportorul legei este d. I. Lahovari, este evident că d. Dimitriu trebue să rupă o lance cu acela. Pe când are loc duelul Giurgovan, mai mulţi guvernamentali sunt de pă­rere ca Camera să nu lucreze de­cât numai astă­zî, şi apoi să-şî ia o vacan­­ţie de câte­va zile, până ce Senatul va sfârşi cu legea magistraturei. Cel care este însărcinat ca să pipăe pulsul gu­vernului este d. Nucşoreanu. — Primesc, zice şeful voiageorilor, căci constat că nu aveţi curagiul de a vă spune părerea în chestiele mari... — Apropos, îl întreabă un deputat, ce ’ţi mai face nepotul ? — L’am desmoştenit, răspunde laco­nic Nucșoreinu. — De ce ?... — Fiind­că de când cu amendamen­tul meu, s’a lăsat de jucat cărțile, prin urmare amendamentul riscă a cădea la Senat, ca ne mai fiind de actualitate. Pentru „Voinţa Naţională“ Voinţa Naţională a găsit ocazia să mă insulte şi pe mine, şi, cum nu sunt eu cel d’ântâiui om de treabă insultat de dânsa, întâmplarea m’a lăsat tot atât de rece pe cât eream mai nainte. Vorbind de un articol ce am scris în afacerea Dobrescu-Argeş, organul colec­tivist susţine că eu am luat apărarea deputatului din Argeş pentru că a co­mis, faptul cu chitanţele, că eu îl scuz, că numesc incorectitudinea sa o simplă inesperienţă, o simplă greşeală de pro­cedare. Şi la sfârşit îmi trage înjurătura de rigoare. Este de prisos, cred, să mai încep prin a declara că a fi colectivist şi a fi în acelaşi timp şi om de bună credinţă, aceasta nu se poate. Lumea este con­vinsă cum că acesta-i singurul cumul pe care nu-l poate suporta un veritabil co­lectivist. Dar să vin la articolul meu. Ocupân­­du-mă de afacerea nenorocită a depu­tatului din Argeş am declarat că, faţă cu dovezile aduse în dezbatere până în momentul acela, nu credeam pe Do­brescu vinovat de faptul ce i se imputa; şi la urmă adăugam: «de­şi îl cred i­­nocent în acest punct, îl cred totuşi vi­novat pentru că a procedat greşit în felul de a se disculpa» de unde reiese că, după morala mea, Dobrescu Argeş rămâne vinovat — în mic bine înţeles —­­chiar dacă s’ar fi stabilit cu cea din ur­mă rigoare că afacerea chitanţelor este o fabulă calomnioasă. Ei bine, colectivistul de la Voinţa în­ţelege tocmai contrariul din articolul meu, el înţelege că eu apăr pe Dobrescu- Argeş, or şi cum ar sta chestia, că eu îl declar nevinovat, de­şi recunosc că a primit de bună voie chitanţele guarzilor. Ceva mai mult, în momentul când articolul meu a fost publicat, Dobrescu- Argeş luase înaintea Camerei îndatorirea de a intenta acţiune in calomnie defăi­mătorilor sei şi eu am scris : «De vreme ce justiţia va fi sesizată de afacere, nouă nu ne remâne alt­ceva de­cât să aştep­tăm verdictul ei; dacă Dobrescu va fi găsit nevinovat, atât mai bine pentru el, daca justiţia va dovedi contrariul vom fi siliţi a ne despărţi de dânsuri. Ce însemnau aceste vorbe ? însemnau o declaraţie categorică că mă refuz de a privi pe Dobrescu ca nevinovat până ce justiţia nu’mi va dovedi această nevino­văţie, şi mai însemna că noi radicalii suntem ferm hotărâţi de a înfiera cu asprime pe Dobrescu, dacă nu va şti să se disculpe cu succes. Era aceasta o atitudine francă, leală şi onestă ? Pentru or­ce om leal şi o­­nest evident că da, pentru un colecti­vist evident că nu. Colectivistul spune : de vreme ce n’ai luat din primul mo­ment condeiul în mână și n’ai aruncat asupra capului lui Dobrescu toate in­sultele cunoscute limbei româneşti, apoi eşti complicele sau, dacă­­ţi-ai permis un singur moment să presupui pe Do­brescu nevinovat, apoi eşti o fiinţă i­­morală. Precum să vede, logica colecti­vistului este demnă de inteligenţa şi de inima sa. Dar dovada cea mai strălucită cum că noi în chestii de onoare reală sun­tem foarte puţini iertători, va fi chipul în care vom rezolva afacerea Dobrescu- Argeş. Deci, să aibă scribul colectivist puţină răbdare. înainte de a sfârşi cred că e bine să relevez afirmaţia Voinţei Naţionale, cum că un mişel ca Dobrescu Argeş, iera fa­talmente desemnat la simpatia mea. Răspund ziarului colectivist cum că vatra sa mseiar vre-o-aaia nea carut cra­este, de bună seamă că s’a înşelat cu această ocazie, căci dovada cea mai si­gură cum că nu’i destul ca cine­va să fie mişel pentru a’mi câştiga simpatia este faptul că nu am nici o simpatie pentru nici un redactor al Voinței Na­ționale. Cred că-i irefutabil. Constantin C. Bacalbaşa. tei economică­­culturală a ţăranului Partidul democrat-radical având a lupta pentru stârpirea reacţionarismului şi pentru darea drepturilor şi libertăţilor ce trebue să aibă în societate individul, e necesar a se lua fie­care chestie în parte, a o discuta, a o arăta poporului, a propaga în fine ideile de libertate, căci lupta e grea şi trebue multă energie faţă cu partidele vechi ce fac ultimele sforţări, ca omul ce e aproape să se în­­nece. Viitorul e al democraţilor­ radicali, dar până atunci trebue luptă, luptă fără preget. Chestiunea ce voia a atinge aici, după cum am arătat, e starea economică a ţă­ranului, chestiune din cele mai de că­petenie şi cu care necontenit îşi îmbă­­turează gura partidele reacţionare, fără însă să fi făcut ceva sau foarte puţin. Ţăranul nostru e incult cu totul, asta să ştie de toţi, pentru că nu avem şcoli rurale de ajuns, pentru că cele ce sunt sunt rău întreţinute etc. cauza cea d’in­­tâiu însă, care face ca ţăranul să fie în ignoranţa de azi, e starea lui economică, îmbunătăţeşte’i dar aceasta şi atunci ii vei putea cultiva, până atunci, nu se poate, căci în adevăr , cine­va înainte de a ceti îi trebue să mănânce şi când n’are ce mânca nu se mai gândeşte la cetit. A face şcoli rurale, a le da învăţători, a ’i plăti bine, a face clădiri frumoase pentru şcoli, etc. e aproape a nu face nimic, dacă starea economică a ţăranu­lui ar rămânea aceiaşi, rezultatul ar fi a­­proape nul, ţăranul ar rămânea tot ig­norant. Astă­zi, cum suntem în starea actuală, cu şcolile rurale care le avem, nu gă­seşti în toate satele, şi nu ştiu dacă gă­seşti în vre­unul, 20 la sută care să ştie carte. Şcoli rurale, bune, rele cum sunt, de­o­cam­dată avem ,câte­va, dar sunt ele populate de elevi în tot cursul anu­lui? Duceţi-vă în şcolile săteşti, iarna veţi găsi elevi în clasă, dar vara, pe timpul muncei, de­sigur nu veţi găsi de­cât câţi­va, cari sunt copii celor ma

Next