Lupta, octombrie 1890 (Anul 7, nr. 1234-1258)

1890-10-10 / nr. 1241

L­A­P­T­A. INTAIA ANIVERSARE A Societatii stiintifice si literare din Iasi După obiceiu şi statute, Societate şti­inţifică şi literară din Iaşi a încheiat a­­nul săi, printr-o sărbătorire deosebită, care a urmat ast­fel. In seara zilei de 2 Iulie s-a ţinut în cancelaria Universităţii o şedinţă ple­nară, la care au fost invitaţi toţi mem­brii ei atât din localitate cât şi din a­­fără. S’au citit mai multe lucrări însem­nate şi dări de seamă. A doua zi 3 Iulie, in aula cea mare a Universităţii, la orele 11, s’a ţinut o şedinţă publică, care a fost deschisă prin următorul discurs pe care ’la ţinut d. Gr. Cobălcescu, preşedintele societăţii. Discursul d-lui Cobălcescu Un an s’a terminat de când societa­tea noastră ştiinţifică şi literară a în­ceput lucrările sale, şi astă­zi sorbind prima sa zi aniversara, membrii ei, con­form termenilor statutelor sale, vin în mijlocul domniilor voastre spre a -şi da seamă de lucrările lor din acest an de activitate. Ei se măgulesc a crede că procedând ast­fel vor afla un nou impuls de la buna v­oinţă a domniilor voastre şi vor izbuti mai bine a urmări pe cea mai preţioasă dintre ale lor tendinţe, pe aceia de a atrage tot mai mult intere­sul şi iubirea asupra acestor ştiinţe, ce sunt leviarul lumii şi care intre toate seculele caracterizează pre acest al no­­usprezecilea secol, cât şi asupra litere­lor, care încă din antiquitate au ridicat spiritul uman şi au făcut cea mai fru­moasă a sa podoabă. In fruntea primei fascicule a Arhivei noastre, care a început să apară cât­va timp după constituirea societăţii, noi am arătat mobilul ce ne-a îndemnat a ne asocia, am expus împrejurările ce ne au părut favorabile spre a crede că vom ajunge la scopurile ce ne propusesem. Progresele realizate în cultura gene­rală a ţării, îmulţirea oamenilor cu cu­noştinţe serioase atât în ştiinţele de or­dine morală cât şi în acele experimen­tale, necesitatea de a se da acestei stări de lucruri un nou impuls, acela de a ţinea in curentul mişcării intelectuale a societăţilor moderne pe însemnata parte a publicului nostru ce posedă o cultură distinsă, a au fost cauzele ce au­ determinat şi au încurajat întreprinde­rea noastră. Şi astă­zi, când suntem la finele pri­mului an de activitate al societăţei noas­tre, putem zice cu convincţiune şi cu o satisfacere adâncă că membrii ei nu au fost greşiţi nici in aprecierile nici in speranţele lor. Lucrători devotaţi şi neobosiţi ai mi­siunii ce­­şi-au luat, prin şedinţele lor regulate şi susţinute, prin lucrările nu­meroase şi meritorii ce au elaborat, prin discuţiunile pline de maturitate şi care nu aveau alte tendenţe de­cât intere­sele adevărului, membrii societăţii s-au simţit în curând fericiţi de a lucra îm­preună, şi o emulaţiune fecundă n’a lipsit de a se deştepta între ei şi de a-i face să-şi îndoiască forţele şi ardoarea de a lucra. Ast­fel un material serios pentru Arhiva noastră a fost în­tot­d’a­­una cu prisosinţă gata. D-l Secretar general al Societăţii ce va avea onoarea de a ve întreţinea, după mine, ve va rezuma cu amănunţimile cerute şi va expune dinaintea Domniilor voastre analiza lucrărilor variate ce s’au elaborat şi publicat, şi veţi punea apre­­cia mai bine progresele ce s’au realizat. De­şi suntem încă departe de a crede că am ajuns la ţelul greu de atins pre care ni­ l-am propus, avem însă via spe­ranţă că ne vom apropia de el din ce în ce mai mult, căci societatea noastră, prin buna voinţă şi interesul cu care a fost îmbrăţişată de public, a căpătat forţe vii din această satisfacere morală, pe care ea nu se poate opri de a o mani­festa întru această zi de sărbare, cel pu­ţin pentru a exprima mulţumirile noas­tre acelor ce ne-au primit atât de bine şi au avut de la început credinţa că a­­sociarea nostră este utilă şi serioasă. Intr’adevăr, mai cu seamă publicul cult a primit cu interes Arhiva noastră şi editorul ei a eşit pe deplin satisfăcut pe de altă parte, abonamentele se în­mulţesc în toate zilele, şi aceasta pune pe societate în stare de a creşte şi a ameliora această publicaţiune. Străinătatea chiar a bine­voit a ne onora şi­ ea cu atenţiunea sa. Articolele ştiinţifice şi literare cuprinse în Arhiva noastră au fost reproduse sau rezumate în multe din publicaţiunile străine. Schimburi se operează între noi şi între aceste publicaţiunî, şi propuneri de nouă schimburi ne vin chiar de la societăţile cele mai de mult constituite şi cu o reputaţiune din cele mai înte­meiate. Dacă prin publicaţiunile lor, membrii societăţeî noastre au cătat a răspunde la cea mai dintâiu din datoriile lor, printr-o cale mai lesnicioasă şi mai plă­cută, ei s-au silit a răspândi gustul şti­inţei în societate şi a iniţia publicul în diversele ramuri ale studiilor ce sunt obiectele preocupării lor, prin nume­roase conferințe publice asupra unor subiecte variate şi intereresante luate din domeniul filozofiei, al literelor, al istoriei şi chiar,­ al ştiinţelor experi­mentale ; şi avem ferma speranţă că cu bine­voitorul concurs al Domniilor-voas­tre, aceste conferenţe vor avea drept subiect chestiuni tot mai serioase şi mai ştiinţifice şi prin urmare mai utile. Societatea dorind, pe de altă parte, a aduce un contingent util studiilor noas­tre superioare, crede că va putea în­credinţa unora din membrii săi facerea de cursuri regulate într’un period al­ a­­nului, asupra unor materii in care ei sunt speciali. Un vot a fost dat de so­cietate în această privire şi preşedintele însărcinat de a realiza această inten­­ţiune, care avem speranţa că va mări prestigiul Universităţii noastre, îndrep­tând încă mai mult împrejurul ei afluenţa publicului nostru şi făcând a creşte in­teresul ce inspiră această înaltă institu­­ţiune, căci credem că societatea noastră nu-i va fi nefolositoare la înalta che­mare ce ea are în ţară şi în acest oraş al Iaşilor care s’a numit, nu fără cu­vânt, Atena României, nume ce­va me­ritat şi pre care suntem convinşi că-’l va merita pentru tot-d’a­ una. După d. Cobălcescu, d. secretar-gene­­ral Gr. G. Buţureanu a ţinut următorul discurs : Discursul d-nului Buţureanu Domnilor, Este grea, aşi putea zice chiar foarte grea, sarcina ce-mi pune Societatea şi statutele de a face o dare de seamă a­­supra lucrărilor pe care le-a săvîrşit ea până acum, adică de a rezuma activita­tea sa timp de un an şi jumătate. To­tuşi voiu încerca în linii mari să ating fie­care din părţile mai însemnate ale lucrărilor, ca aşa să-mi îndeplinesc pe cât e cu putinţă însărcinarea Cea întâiui lucrare a Societăţeî a fost modul constituireî sale, muncă grea, pentru care s’a trecut mai multe luni, căci la noi societăţile sunt puţine, şi încă maî puţine înjghebări de felul so­cietăţeî noastre, care îmbrăţişază un câmp atât de vast : ştiinţele şi literile ; dar în cele din urmă Societatea s’a în­jghebat şi îndată a şi început a lucra, atât pe tărâmul ştiinţific cât şi pe cel literar. De­şi Societatea noastră este la începu­tul închegărei sale, totuşi, mulţămită râvnei membrilor săi, am putut da pu­blicului în scurgere de un an o revistă periodică intitulată «Arhiva Societăţeî ştiinţifice şi literare din Iaşi,­­ în care s’au dat la lumină lucrările membrilor săi. —Chestiuni variate şi de mare în­semnătate au fost desvălite atât în par­tea ştiinţifică cât şi în cea literară, li­nele* de domeniul cunoştinţelor generale, altele de domeniul cunoştinţelor locale, privitoare pe noi Românii. Voiu căuta intr’o scurtă dare de seamă să fac oglinda acestor lucrări. Preşedintele nostru d. Gr. Cobălcescu a publicat o lucrare întitulată : Obser­­vatiuni asupra depozitelor neocomiane din basenul Dimbovicioareî şi a faunei de amoniţi aflaţi şi descrişi de către­ F. Herbich. In această lucrare d. Cobăl­cescu, după ce arată natura depozitelor şi fauna, constată că masivul Carpaţioi despărţea în timpurile neocomiane două mări,­ una apuseană, caracterizată prin aceia că apele sale erau fierbinţi, do­vadă requienii şi rudiştii, şi pe care am putea-o numi marea Mediterană neoco­­comiană ; şi alta răsăritană, care forma un fel de golf acoperind România până în basonul Dimbovicioareî şi poate şi mai spre vest şi care golf făcea parte dintr’un ocean din nord şi­ est pe care l’am numi oceanul boreal neocomian, având însă apele reci, dovadă fauna care nu coprinde în ea nici requienî nici ru­­dişti. In privinţa căldureî caracteristice care domnea în mediterana neocomiană se dă explicaţiunea că ar proveni din­tr’un curent cald­ ce venea de la apus spre răsărit şi asemănător cu curentul GulfStream de astăzi, însă ceva mai cald. Căutând acum, dupe cele indicate până aici, să ne dăm seamă despre forma us­catului de prin aceste părţi, ne-am es­­plica lucrul în chipul următor : Uscatul se reducea la o peninsulă îngustă tran­­silvaniană care despărţea aceste două mări. Acesta peninsulă era formată de masivul carpatic, restul era acoperit : la apus de apele calde ce se Intindeau până in Portugalia, la răsărit de apele reci care se Intindeau deasupra Munte­niei până dincolo de basenul Dimbovi­­cioarei. (Va urma) TEATRU NAŢIONAL Representaţiile cari se dau la Teatrul Naţional dovedesc clar că Teatrul a făcut şi face, cam încet, dar face pro­grese. Am trecut peste acele timpuri când artiştii sforăiaui pe nas, se bateau cu pumnii in piept şi holbau ochii ca a­­pucaţii de alte alea, zicendu-şi că joc dramă şi tragedie. Gând mai ales pie­sele sunt bine,­i aceasta,se în­tâmplă mai adesea când ele sunt luate din repertoriul francez, asistăm la re­­presentaţii reuşite, corect interpretate. Avem câţi­va artişti cu valoare reală, Nottara poate să joace în ori-ce teatru şi va fi în­tot-de a­una un artist bine a­­preciat, Iulian de asemenea. D-na Al. Romanescu şi d-niî Gr. Manolescu şi I. Petrescu sunt artişti pe care ’ţi place să-i asculţi. D-na Frosa Sarandi când e pusă la locul ei te înveseleşte, te face să simţi că ai în faţă o artistă. Pe lângă aceşti artişti cari sunt oare­cum stâlpii Teatrului nostru avem ele­mente foarte bune, cari promit mult şi printre artiştii cei tineri. Cine nu ’şi descreţeşte fruntea, cine nu râde cu poftă când Haşnaş, Niculescu şi Calopolu sunt pe scenă ? Cui nu-i place să a­­siste la un succes al lui Costescu ori Leonescu ? Cine nu se uită cu drag la Toneanu şi Brezeanu, când în crâm­­peele lor de roluri dovedesc că au ta­lent şi dragoste de Teatru ? Cine nu e gata­­să aplaude şi să încurajeze pe d-nele Ionaşcu şi Giucurescu cari apar deja ca înlocuitoarele bătrânelor artiste în comedie ? Oare n’am vrea cu toţii să vedem în d-ra Ciupagea şi în d-na Gănescu dacă nu mai mult, dar cel puţin pe urmaşele Popeascheî, Romaneaschei etc. Cu elementele pe cari le cităm se for­mează o trupă destul de bună, o trupă care poate interpreta corect ori­ce piesă. De un singur lucru trebue să caute direcţia să scape teatrul , de cancanu­rile de culise, de intrigile cari mişună continuă şi când ridică, când scoboară pe unii artişti. Mai multă muncă, mai multă dragoste în montarea şi studiarea pieselor şi Teatrul Naţional va atrage lumea în fie­care seară. Anul acesta am observat cu multă bu­curie că direcţia a început să se mai îngrijească şi de decor. Am văzut cu­pele de carton date într’o parte şi în­locuite cu cupe de metal, şi un salon nou, prea frumos, lucrat de pictorul tea­trului. Nu putem de­cât să aprobăm direcţia şi să fi cerem să caute şi d’aci înainte să înzestreze teatrul cu cele necesarii. In Grengoire Costescu a dovedit că are talent şi inteligenţa d’a studia în toate amănunţitele sale un rol. Acea­sta este principala din creaţiunile tînă­­rului artist, cam oropsit, lăsat de mult pa planul al doilea, fără nici o ocazie d’a-şi manifesta talentul. Costescu a maî jucat în Grengoire, acum trei sau patru ani, şi tot cu acelaşi succes. E de mi­rat cum de atunci nu i s’a maî dat nici un rol potrivit cu această c­’eaţiune a sa. Mărturisesc că tot văzîndul în roluri, cari ereau cu desăvîrşire opuse caracterului său, începusem a’l crede un artist care ’şi a greşit cariera. Gregoire este însă o dovadă contrarie, lui Costescu trebue să­ i se dea roluri în cari să poată juca. Nottara şi din Ludovic al XI a făcut ce să aşteaptă lumea tot­ d’a­una de la el. Artist de mare talent, cu o bogăţie nesfirşită de variaţiuni, el ştie să se în­carneze vi fie-oare din personagiile ce le reprezintă pină în cele din urmă de­talii, cari compun personalitatea, origi­nalitatea tipului. D-na Romanescu supt virsta sa ajun­să — dacă nu m­e înşel — cam pe la al patru­zecilea an ştie să apară în scenă cu farmecul tinerei de 17 ani. Toţi cei­alţi au fost bine. * * * Amintiri din Caucasia, comedie în 3 acte de Blavet şi Garré, tradusă de d. Al. Brăiloiu, s’a jucat deja de două ori. Această piesă e o farsă extra-spiri­­tuală, hazlie in gradul superlativ, pre­sărată pe ici, pe colo, cu spirit cam de­coltat, nicî­odată însă pornografic. Farsa aceasta a plăcut, căci provoacă rî­­sul la fie­care cinci minute, a plăcut căci a fost in mare parte interpretată admirabil. Bărbaţii mai ales parcă se luaseră îa întrecere, care să farmece mai mult lumea, care să smulgă maî multe aplause. Actul al 3-lea e cam slab. Rolul ser­vitoarei, care e o umplutură, e prea grosolan croit în actul 1-ia. Traducăto­­rul ar fi trebuit să-l mai cureţe de cu­vintele acelea cari fac din cameristă familiară şi cam zeflemistă la adresa cucoanei o slujnică obrasnică. Piesa merită să fie văzută, ea e ti­pul comediilor franceze, ușoară, veselă, hazlie. D-na Frosa Sarandi nu era la locul d-sale. Cât e de bine în Femeile noas­tre, greu merge în Amintiri din Cau­­cazia. Acest rol ar fi fost mai mult pentru d-na Vasilescu. Hasnas era în toată splendoarea ver­ve­­lui zeflemiste, Chipeş şi nostim cu fesul roşu in cap, la largul lui în halat şi cisme largi, ne-a făcut din Ghamil una din cele mai splendide creaţiunî. Petrescu în Chapusot perfect ca în toate rolurile acestea de bătrâni bur­ghezi­­comici. Niculescu de­sigur c’a captivat pe toate reprezentantele sexului frumos din sală. Avea momente admirabile. Ca­pul de ramolit perfect. Ţinuta şi gestu­rile în perfectă armonie cu capul. Câte o dată să uita însă şi mer­gea, gesticula ca un tânăr voinic. Toneanu în Celestin a arătat încă o­­dată că e un artist cu viitor. Aceasta e o creaţiune care ar face onoare ol că­rui artist. Mutra care o făcea când număra ba­nii şi atitudinea pe care o luase când aştepta să plătească cartea dovedesc bine că rolul erea studiat cu multă a­­tenţiune, serios. D-na Ionaşcu corectă ca în­tot­ d’a­una. D-sa trebue încurajată, trebue să i se dea locul pe care ’l merită. Afară de d-na Romanescu, n’a­vem altă artistă pentru ingenuităţi. Şi dacă i se face câte o dată nedreptatea d’a se da ro­lurile d-sale altora acesta e numai vina cancanurilor de culise. Aceste cancanuri ar trebui însă distruse, căci ele desen­ează pe artişti şi nu uşor, ţinerile de talent maî ales, se pot înlocui. D-na Wellner a fost bine în Cadudja D-na Giucurescu avea un rol foart in­grat în actul l­iu. Juca o slujnică, care de­sigur văzuse prostia stăpane şi vrea so cam ea la vale, termenii insă de cari se serveşte traducătorul sunt aşa de aspri, că zeflemeaua, îndrăzneala,­­dege­nerează în obrăznicie, după cum am spus şi mai sus. Afară de aceasta rolul e o umplutură şi fără spirit mai în totalitatea lui. Tânăra artistă a Est bine, mai ales in actul al doilea şi al 3-lea unde nota nu mai era forţată. D-na Giucurescu e una din cele mai bune pentru comedia-farsă. In su­brete va­ avea tot­ d’a­una succes. Şi d-sa ca şi d-na Ionaşcu, trebue insă încu­rajată. Nedreptăţile la artistele tinere la cari se constată o adevărată dragoste pentru teatru, au un efect foarte trist. Ele perd dragostea meseriei şi atunci oricât­ ta­lent ar avea nu mai pot produce mult. Direcţia are câte­va femei tinere, cari dovedesc talent, trebue să le sprijine, să nu le lase prada intrigilor şi a can­canurilor. Sfârşind spun încă odată că repre­zentaţia acestor două piese au dovedit încă odată cât progres a făcut teatrul nostru. Traducătorul trebue să mulțumească artiştilor. Ei au ridicat piesa. Tel. ---------------------------------------------- IMFORHRAŢIUNII Se ştie că azi are loc solemnita­tea punerei pietre fundamentale a podului peste Dunăre. Trebue să constatăm cu părere de rea că presa n’a fost invitată la a­­ceastă serbare. Ni se spune că d. inginer Saligny, șeful serviciului po­durilor, care a făcut invitările, ar fi cerut ministerului ca să se invite şi presa, d. Al. Marghiloman insă, pen­tru a ’şi arăta se vede simpatiele sale faţă cu ziaristica română, a şters din lista invitaţilor presa. Purtarea ministrului lucrărilor pu­blice faţă cu presa nu mai are, cre­dem, nevoe de comentat şi de cri­ticat. Ziarul l’Indépendance Roumaine anunță că d. architect Révoil, care a fost însărcinat în vara trecută să X FOIȚA ZIARULUI „LUPTA* HECTOR MALOT MAMA (Urmare) XLI — Nu-î așa ? Pentru asta sunt la în­­dămână de a le întoarce festa ce au voit se’mî joace, și n’am putut găsi pen­tru asta mai bună ocasiune de cât acea ce’mî oferă cazul d-lui Combarrieu ; nu de mine se va rîde de astă-dată. De sigur sunt puternici alienişti­, dar dea­supra putere­­lor, este alta mai tare încă aceea a presei, şi asta vrei să le-o dovedesc. Cum­­ iată doi oameni, unul este în capul industriei ţărei sale şi în fie­care zi dă dovezi de inteligenţa şi mintea sa ; cel­lalt e un nefolositor, un in­capabil, un dezordonat, întreaga sa viaţă îi plină de risipă ; maî mult, el poartă pe dânsul semne caracteristice, şi din­tre ei, pe cel bun ii sechestrează după denunţarea celui răutăcios. Nu-î el gra­­velos, nu iubeşte prea mult animalele, nu-î scrupulos, superstiţios; într’un cu­vânt nu-i hereditar ? Să admitem că heredi­tarii sunt predispuşi la nebunie, ceia ce-i cu putinţă, dacă’e adevărat că ea derivă din o aplicare primordială a organismului la o nutrire defectuoasă ; dar urmează că indivizii cari au carac­terul iritabil, idei bizare, alurile excen­trice, sentimentele mobile, într’un cu­vânt care nu se bucură de cumpănirea tutulor facultăţilor lor, să fie bolnavi, cari trebue să intre în clasificaţiele ce se inventează în fie­care zi. Astrofobie, agorafobie, claustrofobie şi toate acele ce se află şi ce se vor mai afla ? Iată absurdul, şi se uită ca sănătatea şi boala nu diferă de loc esenţialminte şi că între ele, nu-î de­cât deosebiri de trepte. Când,se zice : Acest om îi ne­bun ori nu-î de loc, se zice o prostie. Asta a făcut pentru d. Combarrieu. Că el să nu fie ca toată lumea, aceasta-î cu putinţă, şi spunând drept cu atât mai bine pentru dânsul. Aristot n’a ob­servat el că nu sunt spirite superioare fără o doză de nebunie ? In articolul meu­ voiu spune aceasta nu latinește. Prin semi-nebunî umanitatea merge, progresează, se bucură, strălucește; fără ei ea s’ar stinge de tâmpire. Cezar, Ma­homet, Petru cel Mare, care erau epi­leptici ; Turerme, era gângav ; Socrat, halucinat; Pascal, maniac; Rousseau, melancolic; Byron, scrofulos; Mozart, nevropat ; Buffon, încrucişat; toţi aceş- tia ar fi avut multe şanse să fie inter­naţi în case de nebuni, dacă trăiau în zilele noastre. Şi Jeanne d’Arc, dacă ar fi fost un a­­lienist la Vancouleurs, ce ar fi făcut din ea ? — Crezi tu că alte ziare te vor urma ? — Să ştii, inginer naiv, că alăturea de ziaristul care face un articol ca să zică ceva, este ziaristul care zice ceva, puţin importă ce, pentru ca să ’şi facă articolul seu"-; la aceştia noi aducem grav da măcinat. De alt­fel chestia e interesantă prin sine însăşi: să începe a se revolta contra acestei tendinţe, un moment la modă, de a descoperi la cri­minali arme heriditare sau câştigate, care suprimă libertatea lor morală, şi prin urmare responsabilitatea lor. Pe de altă parte, prin o hotărâre s’a condemnat la zece mii de franci daune-interese un medic care, în unire cu cinci din confraţii sei au făcut să se închidă ca nebună o femeie care nu erea de loc. E o mişcare aceasta căreia trebue să ’i ve­nim în ajutor. XLII A doua­ zi dimineaţa, la zece ore şi ju­mătate, Carlot întovărăşit de d. Peyro­nie, directorul atelierelor de la Batig­­ladlles, soseau la Ghevroliere, in vesti­bul el întâlni pe Antonina care, de zece minute, se afla acolo, ca să dea papa­galului dejunul care nu se mai sfârşea. D. Peyronie o rugă se facă să se în­trebe d-na Combarrieu dacă ea putea să-î primească. In timp ce un valet se suea la întâiul etaj, pentru a se achita de această însărcinare, Carlot putu să-î strecoare câte­va cuvinte repede : — Totul a mers de minune, d. Char­les Combarieu a intentat cererea de in­­terdicţiune d­ecât e încasat; cele cinci sute mii franci, sunt depuşi la Bancă, publicaţiile de căsătorie la primari şi la biserici sunt făcute, mâine va apare în Cosmopolitul primul articol, şi altele vor urma. Valetul se întoarse, şi spuse că doa­­mn Combarrien se va scoborî numai, vorbiră de cât de d. Cambarrieu dar puțin importa acum, esențialul era făcut. Cel Intein care venea să-l găsească în salon unde ei așteptau, fu Victoriei], intrigat prin anamsarea acestei vizite, pe urmă îndată dupe el, sosi­ doamna Gambarrieu ; atunci Antonina eși. Fusese înțelegere între Carlot şi d-na Peyronne că acesta va fi care va vorbi, ast­fel chiar o cereau calitatea sa şi vrâsta sa ; dar el crezu că va fi singur cu d-na Gambarrien, şi prezenţa lui Victorien il jena pe director. Ce făcea el aci ? Nu pe dânsul ceruse să-l vază. Cu toate acestea cât de jenat era, tre­bue să’l sufere. —• De atelierile noastre ași (1 voit mai inteia să vă vorbesc, zise d. Pey­ronie adresându-se d-neî Cambarien dar privind asemenea și pe Victorien. — D-voastră știți bine scumpe d-le Peyronie, respunse repede Victorien, că mama mea și eu ne lăsăm cu totul in socoteala d-voastă. — Absolut, zise d-na Cambarrien. — Și că totul ce veţi face, continuă Victorien, va fi bine făcut; tot ce veţi hotărî va fi ratificat de noi; din partea mea îţi semnez dinainte o carte banche. — Dacă-i aşa... — Nu ne îndoiţi, întrerupse doamna Gambarrien. — Dacă-i așa urmă d. Peyronne, mi­siunea noastră se află simplificată. — Și cum ați putut un moment mă­car să° aveți ideia că ar fi alt­fel ? în­trerupse Victorien. Nu sunteți d-voastră colaboratorul tatălui meu, consilierul său, n’aveți încrederea sa?... — De trei­zeci de ani. — Și el, înpedicat, nu sunteţi d-v. adevăratul şef, singurul şef al casei, căruia î i datoreşte pentru o aşa de mare parte succesele sale şi prosperitatea sa ? — Am putut să fiu un instrument folositor câte o dată, un bun instrument, o mână activă, dar capul tot­d’a­­una a fost tatăl d-voastră, stăpânul directorul, inspiratorul. Am putut să a­­jut la prosperitatea casei, el singur a fă­cut marea casă care merge in primul rang al industriei franceze; iată ce tre­bue să se recunoască, ceia ce trebue sus si tare să se proclame. (Va urma). X . 4 y . V

Next