Lupta, noiembrie 1890 (Anul 7, nr. 1259-1283)

1890-11-08 / nr. 1265

2 LAPTA se publica cu cheltuiala sa în operile complecte ale autorilor distinşi. D. Moruzi scarmănă mai întâi pe Calcăntraur, iar pe mine m’a lăsat mai la urmă pour la bonne bouche. M’a scarmanat nenorocitul de mine aşa de tare, în­cât nu am rămas nicăieri neatins. Thesa desvoltată în substanţă de manifestant pe comptul meu­ in prima parte a perlei sale literare este că fi­gurez şi eu, în registrul unui evreu an­treprenor al construed unei Bisericei din Dorohoi cu suma de 95 florini!., că d-sa a descoperit această mare mi­nune, că îndată ce s’a ştiut despre a­­ceastă preţioasă descoperire şi de pro­bele zdrobitoare ce apasă asupra ca­pului meu, probe pe care le posedă d-l Moruzi, cu nenorocitul vai! de mine, am cerut audienţă de la d-sa, şi­­l-am rugat cu lacrimi ca să mă erte şi să nu mă publice. In a doua parte a perlei sale, ma­nifestantul tratează despre cinstea mea publică şi privată. Voi­ discuta ambele aceste cestiuni în ordinea stabilită de autor. Cu vr’o câte­ va zile înainte de apa­­riţiunea acestor faimoase manifeste, agenţi d’ai numitului domn colportau pe strade, prin cafenele, prin diferite localuri publice, că la comuna Doro­hoi s’au comis straşnice hoţii, relativ la antreprisa bisericei ce se constru­­eşte, că între acei cari au luat bani de la antreprenor aş figura şi eu cu 95 florini, iar amicul meu Panaitiu cu vr’o 45. Fiind­că sunt asupra felului mone­dei care se pretinde că am luat de la antreprenor, deschid o parantesă . Antreprenorul jidov lua de la Primă­rie bani pentru situaţiunile ce le pre­­senta în hârtie românească sau ar­gint, iar nouă ne plătea in florini... Aşa de mare este hoţia în­cât bietu jidan se supunea a plăti şi diferenţa de curs!.. N’am dat nici o atenţie acestor mi­­serii colectiviste, sunt deprins cu dân­­sele, i-am văzut atâta vreme la lucru, în­cât nu mi-a făcut nici o impresie. Se ştie de toată lumea că manifes­tantul, de conivenţă cu un evreu din Bucovina numit Catz, fugit din Doro­hoia din causa relei credinţe cu care privighea esecutarea contractului în­cheiat de stăpânul său architectul Re­gius cu Primăria Dorohoi pentru con­struirea Bisericei, contract care s’a resiliat de mai mult timp, confiscân­­du-se şi garanţia, căuta a alcătui oare­cari dovezi (?) pe socoteala ace­lora care, i-au resiliat contractul şi i-au luat gheşeftul din mâni. Acesta nu mai este un mister pen­tru nimeni în Dorohoi, însuşi mani­festantul se lăuda în toate părţile că o să ne facă una nouă acestora din Consiliul Comunal în­cât o să se po­menească in toată Ţara. S’a muncit aşa de tare muntele, în cât abia a născut un şoarece. Odată ce omul a fost găsit, planul s’a şi pus în lucrare. Pentru aceasta alergă iute la Cernăuţi şi acolo treaba s’a isprăvit cu bine. La Cernăuţi, jidanul Catz trebuia (?) să aibă dovezi, că cei din consiliu i-au dat bani. Pentru această nu trebue multă batae de cap unui jidan ; el are note, sau dacă n’are le alcătueşte; dacă are registru bine de bine, dacă nu îl cumpără; apoi tare în socoteli precum sunt jidanii, n’are nici o gre­utate de a compune compturi de mii şi mii de fiorini (aceasta mai la urmă îi serveşte şi ca dovadă către stăpâ­nul sau) cu diferite persoane din lume, intre care şi cu noi pe care ne-au pus unul lângă altul, cea­ ce vrea să zică că tocmeala s’a făcut odată... Re­gistrul astfel isprăvit şi sumarisit în toată regula, ce’ţi este a elibera de pe dânsul ori­cuî, copii certificate tot de tine că sunt conforme cu origi­nalul ? Dar aice nu se isprăveşte treaba, mai trebue încă ceva . Certificarea a­­celuia care posedă registru nu e su­ficientă, ca în tot caşul face probă numai pentru dânsul, trebue dară aşa ceva ca copiile să facă dovadă erga omnes, adecă pentru toată lumea. Pentru aceasta ce este mai preţios de­cât un K. K. notar, lui n’ai de­cât să-i presinţi copiile, să-î plăteşti taxa — dublu dacă se poate şi treaba-î gata... zis şi făcut! Odată in posesiunea acestor acte formidabile întărite cu mai multe pe­­ceţi şi timbre de ale K. K. notarului respectiv, de’ţi lua ochii, colectiviştii aveau o mulţumire nedescriptibilă; de acuma ziceau ei, li s’a infundat ce­lor din consiliu, nu numai că nu vor videa alegerea, dar vor face cunoş­tinţă şi cu puşcăria... O dulce vis, o dulce mângâere. Nu trecu mult de când se făcuse aceste destăinuiri importante şi iată că într’una din zile, mă pomenesc în biuroul meu cu un domn care mi-a făcut în numele manifestantului pro­­testaţiunile cele mai mari de cinste etc., etc... mai mi-a zis că manifes­tantul de şi adversar politic al meu însă nu s’a îndoit nici odată de corec­titudinea mea, cu toate aceste­a a­­daogă acel domn al cărui nume­­ tac pentru moment — manifestanţii doreşte ca mai înainte de a da pu­blicităţii zdrobitoarele dovezi ce le posedă în contra mea de la evreu Catz, să aibă oare­cari explicaţii cu mine, ori unde ar fi, în Dorohoi, Bo­toşani, Mihaile, ori la ţară, că d-sa crede că noi de şi adversari, însă nu ar fi rău să se lămurească puţin chestia. Am deprinderea de a nu fugi nici­odată de lămuriri, din contră în­tot­­d’auna discut cu ori­cine şi caut să mă luminez asupra cestiunilor ce mi se presintă. Prin urmare am spus tri­mesului că nu mă dau într’o parte de a avea esplicaţiuni, că din contra do­resc a vedea şi eu acele teribile do­vezi, cu care se laudă in contra mea. îndată ce am isprăvit afacerile zil­nice, am plecat la moşia Zvoriştea pro­­priietatea d-nei Elisa Zaimis cumnata amicului meu Th. Calimachi. Intre orele 6-7 seara, s’a presentat şi manifestantul. L’am întrebat ce pof­teşte de la mine ; atunci d-sa a scos din buzunar şi mi-a presentat spre e­­saminare nişte hârtii. Nu mă înşe­lasem, erau tocmai acele fiţuici ale ji­dovului Catz scrise in nemţeşte, iscă­­ite de dânsul şi legalizate de un K. K. notar. Am esaminat cu atenţie aceste foi de hârtie cusute la un loc, ele cuprind mai multe sute de nume de evrei, nemţi, ruşi, români, fel de fel de ar­ticole, apoi printre aceste intercalat numele meu, al d-lui Calcăntraur, Pa­naitiu, etc. etc., iar in dreptul numelui nostru adaos câte o ţifră in florini sau franci fără nici o specificare. După ce am isprăvit examinarea hâr­tiilor, am întrebat pe manifestant dacă numai aceste sunt dovezile în contra noastră sau mai are şi altele — mi-a răspuns că numai acestea... că el va face cu dânsele orî­ce as va crede de cuviinţă şi in contra ori­cui, că le va publica în parte sau in bloc, că de a­­ceasta nu e ţinut să dea socoteală ni­­măruî, că in definitiv le va publica de­şi e convins că nu constitue nici o probă, dar mai mult pentru a se răz­buna in contra lui Calcăntraur ; iar în cea ce priveşte pe Panaitiu şi pe mine ’şi face reservele sale. Am zis manifestantului să facă cu fiţuicele cea­ ce voeşte, dar înainte de aceasta, ar face bine să vie la Pri­măria ’ de Dorohoia şi să examineze puţin dosarul afacerii antreprisei­­bise­ricei, în care se vedea acte făcute de consiliul comunal pe faţă şi la lumină, va mai vedea conturile de banii daţi antreprenorului, lucrul efectuat şi pie­sele justificative şi atunci se va con­vinge de valoarea fiţuicilor jidoveşti. Am asigurat pe manifestant că dacă s’ar admite acest sistem de dovezi (?) nimeni în lume nu poate fi cruţat, chiar şi d-sa , că iu orî-ce moment n’ai de cât să dai câţi­ va franci unui vagabond jidan ori de unde ar fi el, şi ’ţi va iscăli cu amândouă mânele ori-ce hârtii ai voi afirmând crime, delicte, etc. etc. pe socoteala cetăţe­nilor ; că eu, dacă d-lui pofteşte pot să-i aduc dovezi de acestea cu nenu­mărate peceţi ale notarilor nemţi, ruşi, unguri, etc. că d-sa când a fost pre­fect a furat bani. Fiind noaptea târziu, oamenii de serviciu ai d-nei Zaimis mi-au pregă­tit masa, invitând şi pe manifestant să prânzească, dânsul insă ’mi-a co­municat că de­oare­ce la Zvoriştea nu este nimeni, apoi îşi permite a mă invita în numele d-nei Moruzi şi al sau să prânzesc la Vârful­ Gâm­­pului. Am onoarea a cunoaşte pe d-na Moruzi, de aceia am consimţit fără­­cea mai mică evutare de a fi oaspele d-nei Moruzi. Imediat după prânz am plecat. A­­tât înainte, cât şi după prânz nu sa mai vorbit nimica de faimoasa afacere. Iată faptele. Acestea toate le-am co­municat amicilor mei. Dacă am făcut râu ori bine, lumea mă va judeca, dar va judeca şi in­sinuările perfide ale manifestantului, care crede că cu dânsele mă va com­-­­ promite faţă de amicii mei. Să mă justific eu înaintea manifes­tantului, pentru ce? Cine este d-lui,­ ce putere supremă represintă în lu-i mea aceasta în cât să aibă dreptul a­ primi justificări, a absolva sau a con-­ damna pe cine­ va ? Onorabilul a crezut că m’a prins în • cursă, s’a înşelat amar, cine voeşte să înşele pe alţii se inşală pe dân­sul. Sunt eu oare atât de naiv in­cât­ să mă nutresc cu iluşii un singur­­ moment ca o să fiu la adăpostul in­sultelor şi clevetirilor d-sale? Manifestantul zice că eu figurez pe­ listele jidanului de la Cernăuţi cu 95 florini; asta-i toată dovada. Doamne! minunată mai este şi străi­nătatea, ea procură cu înlesnire ori­cui, mărfuri bune şi eftine­, aşa Pesta şi Viena a furnisat, odinioară faimo­sului Andronic apa de aur, d-l mani­festant trebue să ştie despre aceasta, căci pe atunci, pe cât îmi amintesc, era prefect al poliţiei, iar acum Cer­năuţii, prin ilustrul cetăţean Catz, pro­cură ilustrului manifestant Moruzi do­vezile in contra mea.... n’am ce zice, bună marfă! întreb pe celebrul descoperitor de hoţi, de când fiţuici de asemenea na­tură fac credinţă în contra onoarei şi demnităţii unui om? Unde a citit, în ce colecţii de legi, în ce cărţi a des­coperit acest celebru, că cu asemene uneltiri te poţi atinge fără frică şi fără ruşine de onoarea unui om ? Ce, onorabile?... D-ta şi cu Catz constituiţi un tribunal suprem? D- voastră împreună achitaţi şi condem­­naţi pe oameni pentru crime şi de­licte ? Am luat de la Catz 95 florini, când şi pentru ce?... nu se spune în fi­ţuici, tăcere absolută. Cei mai bine­voitori dintre colectivişti, dispuşi a’mi acorda circumstanţe atenuante afirmă că ’i-am luat ca onorar de advocat pentru o consultaţiune dată lui Catz in afacerile sale sau pentru redacta­rea a nişte acte; alţii, între aceştia şi manifestantul, că ’i-am luat ca con­silier pentru ca să fac un hatâr lui Catz, când am făcut hatârul?... în ce împrejurări, tăcere!... deci suspect; conclusia : am luat florini pentru că am luat, deci..... tâlhar! Să afle onorabilii că n’am luat nici un ban, că n’am dat nici o consul­taţie, n’am făcut nici un hatâr; ba mă înşel, am făcut unul’, am resiliat con­­tractid jidanului şi propunerea mea de resiliare nu este recentă, este încă din anul trecut. Am luptat in contra unui regim o­­dios de tristă amintire şeapte-opt ani, am stat la închisoare tot pentru crime , la Catz-Moruzzi, am fost bătut de sbirii colectivişti, ca la urma urmei să ajung consilier comunal şi să fur 95 florini... Iată ţinta tuturor luptelor mele, iată idealul meu în politică! Nu ne forma nimene onorabile pe noi aceştia, din consiliul Comunal de a resilia contractul lui Catz, densul nu era bun prieten de oare­ce ne trata zilnic cu florini, nu ar fi fost mai bine să lăsăm contractul în picioare, ca ast­fel tratamentul să poată merge înainte ? Am fost noi oare aşa de tâmpiţi, aşa de puţin pricepuţi în ghe­­şeft, nn­cât să ne stricăm cu un bun prieten ca Catz, să perdem şi chili­­piru şi să aşteptăm ca sabia d-tale să atârne asupra capului nostru? Nu era oare mai bine să preferăm amiciţia şi chilipiru de­cât puşcăria? ! Dacă se face socoteala tuturor ca­dourilor ce se zice că ne-a dat Catz,­­ ele se urcă la suma de 35000 lei, iară el a luat de la Primărie pentru lu­crări numai 30000 lei. Va să zică a mai rămas dator cu 5000 lei, iar bi­serica a construit’o gratis. Bune do­vezi, n’am ce zice! Manifestantul pentru a se recomanda atenţiunea şi bunelor graţii a parti­­­­dului, mai afirmă că eu am fost mem­­­bru in comisiunea de dare în jude­­­­cată a ministerului colectivist. Nu este­­ adevărat că am fost, insă am aprobat, şi voiu aproba cât voiu trăi lucrarea comisiunei şi a raportorului ei. Manifestantul vroeşte să pescuiască hoţi cu orî­ce preţ din rîndurile noas­tre, uitese mai bine împrejurul său şi în partidul său şi-i va găsi pescuiţi gata. Am terminat şi asigur pe manifes­tant că ori­ce va mai zice pe contul meu şi a hoţiilor mele, nu-i voiu mai face onoarea a-i răspunde, fie chiar şi în caşul când va aduce dovezi chiar de la Rabinul de la Sadagura! Primiți vă rog asigurarea destinsei mele considerațiunî. Dorohoia, 1890, 5 Noembre, G. G. Burghelea. DIN CURTEA DE ARGEŞ Un răspuns colectiviştilor In Adeverul de la 3 a. c. am văzut o notiţă, dată de un X din Curtea de Ar­geş, prin care se calomniează d. Sache­­Tancescu. Iată un X foarte uşor de cu­noscut. De la cele întâi rânduri cunoşti, că ai a face cu un colectivist. N’am răs­puns imediat, fiind­că aşteptam să am fapte văzute şi pipăite. Când discuţi cu un colectivist, trebue să te adresezi sim­ţurilor nu raţiunei. Când îi spui că felul scos roşu din foc, frige, nu înţelege. El trebue să pue mâna să-l ardă, ca să pri­ceapă. Spuneţi, că d. Nanoescu a cumpărat pe alegători. Dar nu sunteţi voi aceia, cari umblaţi cu trăsura prin oraş, să cerşeto­­riţi voturi şi vă plimbaţi partizanii? Nu sunteţi voi aceia, cari având administraţia în mână, căutaţi să intimidaţi pe ţărani ?— In timpul alegere! mai fie­care ţăran se ducea la d. Nanoescu, şi-i spunea: „Iacă te votez pe d-ta, cu condiţie ca nici picior „din foştii consilieri să nu mai remăie pe la primărie“. Aşa vorbeşte omul vîndut? Credeţi populaţia Argeşeană aşa de laşă, ca din 316 alegători, 298 să se vînză d­­lul Nanoescu? căci d-lui a avut 298 vo­turi, pe cănd voi abea a-ţi întrunit ridi­­culul număr de 18. Prin articolul vostru a­ți insultat în- FOIŢA ZIARULUI “LUPTA“ ___________________ . EMILE ZOLA IV. 8 Preotul Mouret Apoi, mai răsuflând, adause, cu un gest grozav : — Ia priveşte-i pe aceşti Artaud, sunt ca şi spinii ceia ce roade colo stâncile. A fost destul de o ramură ca satul întreg să fie otrăvit. Se îmulţesc, cresc şi trăesc mereu. Ar trebui să cază un foc din cer, ca la Gomora, ca să-i cureţe de pe aci. — Nu trebue nici­o­dată de disperat, pentru cei păcătoşi, zise părintele Mou­ret, care mergea cu paşi mărunţi, liniştit. — Nu, ăştia sunt ai dracului, reluă şi mai violent Fratele. Am fost ţăran ca dânşii. Până la opt­spre­zece ani, am să­pat pământul. Şi mai târziu, la Institu­­ţiune, am măturat, curăţit legumele, am făcut cele mai grele lucrări. Şi nu-i munca lor cea grea ce le-o reproşez. Din contra, D-zeu preferă pe cei ce trăesc în sărăcie... Dar cei din Artaud se poartă ca vitele. Sunt ca şi câinii lor cari nu iau parte la leturghie, cari ’şi bat joc de poruncile Domnului şi canoanele biseri­ceşti. Ei ştiu să’şi iubească numai pămân­tul, pentru care ca să’l mărească, ar fi în stare să facă or­ce. Voriau, cu coada în vînt, se oprea, şi relua apoi trapătul, după ce se asigura ca cei doi oameni­­ urmau într’una. — Sunt abuzuri deplorabile, în adevăr, zise părintele Mouret. Predecesorul meu, părintele Caffin.... — Un biet creștin, întrerupse Fratele. Ne-a venit din Normandia, în urma unei rele întâmplări. Aici nu s’a gândit de cât la bunul train, şi a lăsat totul să meargă în voia lui D-zeu. — Nu, părintele Caffin, a făcut de­sigur tot ce i-a stat prin putinţă, dar trebue de mărturisit că sforţările-i i-au rămas sterpe. Ale mele însuşi rămân adesea fără re­zultat. Fratele Arhangias dete din umeri. Merse un minut în tăcere, ondulându şi trupul ,lung şi slab tăiat ca din topor. Soarele î l lovea drept în ceafă, cu pelea tăbăcită, punând în umbra faţa-i dură de ţăran. Ascultă, părinte, zise el în sfârşit, sunt prea jos pus ca să-ţî fac observaţiuni ; numai, eu sunt aproape îndoit de bătrân ca d-ta, cunosc aceste locuri şi pe cei ce le locuesc, ceia ce mă autoriză să vă spui că nu o să ajungi la nici un resultat bun prin blândeţe.... Auzi d-ta, catechismul ajunge. D-zeu n’are milă pentru necre­dincioşi. El îi arde. Ascultă bine ce’ţi spun. Şi cum părintele Mouret, cu capul ple­cat, nu’şi deschidea gura, el urmă: — Religia se duce din câmpii, pentru­ că e prea bună. A fost respectată cât timp a vorbit ca stăpână fără milă.... Nu ştiu ce vă învaţă în seminarii. Nouă preoţi plâng ca nişte copii, cu parochianii lor. D zeu pare cu totul schimbat.... Aş jura, sfinţia-ta, că d-ta nu-’ţi mai ştii nici ca­techismul pe din afară ? Preotul, atins de această voinţă care vroia să se impuie aşa de tare, ridică ca­pul zicând cu oare­care supărare : — E bine, zelul d-tale e lăudabil.... Dar n’ai nimic să-mi spui ? Ai venit par­că azi la mine acasă, nu-’i aşa ? Fratele Archangias răspunse cu bru­talitate : — Aveam de spus, ceia ce ți-am spus.... Cei din Artand trăesc ca porcii lor. Eri încă am aflat că Rozalia, fata cea mai mare a tatălui Bambousse, e grea. Toate așteaptă asta ca să se mărite. De cinci­­spre­zece ani, n’am cunoscut una care să nu fi mers în grâu cu băeţii, înainte de a merge la biserică.... Și ele pretind rî­­zănd, că asta e obiceiul locului! — Da, murmură părintele Mouret, e un mare scandal asta... Caut tocmai, pe tatăl Bambousse ca să-i vorbesc de afacerea asta. Ar fi de dorit, acuma, ca această căsătorie să aibă loc cât de curănd....Ta­tăl copilului, se pare că e Fortune, băia­­iatul cel mare al lui Brichet. Din nefe­ricire Brichet sunt săraci. —­ Această Rozalie! urmă Fratele, are tocmai opt­spre­zece ani. Ele se pierd încă pe băncile școalei. Nu sunt patru ani, o aveam încă la școală. Era deja vicioasă. Am acuma pe soru-sa Caterina, o ştrengăriţă de un­spre­zece ani care promite să fie mai târziu mai neruşinată încă de­cât soru-sa mai mare. O întâl­neşti prin toate gropile cu acest mic mi­­serabil de Vincent. Aide, poţi să le tragi cât poţi urechile, femeia tot­d’auna va creşte în ele. Au pe dracul în fustele lor. Fiinţe bune de lepădat pe gunoi, cu murdăriele lor ce otrăvesc lumea. Ar fi o bună scăpare dacă ar strînge de gât toate fetele încă din naştere. Dezgustul, ura femeel,îl făcură să în­jure ca un cărăuş. Părintele Mouret după ce ’­ a ascultat, cu figura calmă, sfîrși prin a zîmbi de supărarea acestuia. El chemă pe Voriau, care se depărtase într’un câmp vecin. — Ei, bine! strigă Fratele Archangias, arătând un grup de copii ce se juca în fundul unei văi, iată pungașii mei care dosesc școala sub pretext că merg să a­­jute pe părinți la vie... Fii sigur că a­­furisita de Caterina se găseşte în mijloc. Ea se amuzează alunecând. Ah! ce -ţi spu­neam eu!... Pe diseară... Aşteptaţi, aştep­taţi pungaşilor! (Va urma). 4 I■k . i / 4 y T

Next