Lupta, noiembrie 1890 (Anul 7, nr. 1259-1283)
1890-11-08 / nr. 1265
2 LAPTA se publica cu cheltuiala sa în operile complecte ale autorilor distinşi. D. Moruzi scarmănă mai întâi pe Calcăntraur, iar pe mine m’a lăsat mai la urmă pour la bonne bouche. M’a scarmanat nenorocitul de mine aşa de tare, încât nu am rămas nicăieri neatins. Thesa desvoltată în substanţă de manifestant pe comptul meu in prima parte a perlei sale literare este că figurez şi eu, în registrul unui evreu antreprenor al construed unei Bisericei din Dorohoi cu suma de 95 florini!., că d-sa a descoperit această mare minune, că îndată ce s’a ştiut despre această preţioasă descoperire şi de probele zdrobitoare ce apasă asupra capului meu, probe pe care le posedă d-l Moruzi, cu nenorocitul vai! de mine, am cerut audienţă de la d-sa, şil-am rugat cu lacrimi ca să mă erte şi să nu mă publice. In a doua parte a perlei sale, manifestantul tratează despre cinstea mea publică şi privată. Voi discuta ambele aceste cestiuni în ordinea stabilită de autor. Cu vr’o câte va zile înainte de apariţiunea acestor faimoase manifeste, agenţi d’ai numitului domn colportau pe strade, prin cafenele, prin diferite localuri publice, că la comuna Dorohoi s’au comis straşnice hoţii, relativ la antreprisa bisericei ce se construeşte, că între acei cari au luat bani de la antreprenor aş figura şi eu cu 95 florini, iar amicul meu Panaitiu cu vr’o 45. Fiindcă sunt asupra felului monedei care se pretinde că am luat de la antreprenor, deschid o parantesă . Antreprenorul jidov lua de la Primărie bani pentru situaţiunile ce le presenta în hârtie românească sau argint, iar nouă ne plătea in florini... Aşa de mare este hoţia încât bietu jidan se supunea a plăti şi diferenţa de curs!.. N’am dat nici o atenţie acestor miserii colectiviste, sunt deprins cu dânsele, i-am văzut atâta vreme la lucru, încât nu mi-a făcut nici o impresie. Se ştie de toată lumea că manifestantul, de conivenţă cu un evreu din Bucovina numit Catz, fugit din Dorohoia din causa relei credinţe cu care privighea esecutarea contractului încheiat de stăpânul său architectul Regius cu Primăria Dorohoi pentru construirea Bisericei, contract care s’a resiliat de mai mult timp, confiscându-se şi garanţia, căuta a alcătui oarecari dovezi (?) pe socoteala acelora care, i-au resiliat contractul şi i-au luat gheşeftul din mâni. Acesta nu mai este un mister pentru nimeni în Dorohoi, însuşi manifestantul se lăuda în toate părţile că o să ne facă una nouă acestora din Consiliul Comunal încât o să se pomenească in toată Ţara. S’a muncit aşa de tare muntele, în cât abia a născut un şoarece. Odată ce omul a fost găsit, planul s’a şi pus în lucrare. Pentru aceasta alergă iute la Cernăuţi şi acolo treaba s’a isprăvit cu bine. La Cernăuţi, jidanul Catz trebuia (?) să aibă dovezi, că cei din consiliu i-au dat bani. Pentru această nu trebue multă batae de cap unui jidan ; el are note, sau dacă n’are le alcătueşte; dacă are registru bine de bine, dacă nu îl cumpără; apoi tare în socoteli precum sunt jidanii, n’are nici o greutate de a compune compturi de mii şi mii de fiorini (aceasta mai la urmă îi serveşte şi ca dovadă către stăpânul sau) cu diferite persoane din lume, intre care şi cu noi pe care ne-au pus unul lângă altul, cea ce vrea să zică că tocmeala s’a făcut odată... Registrul astfel isprăvit şi sumarisit în toată regula, ce’ţi este a elibera de pe dânsul oricuî, copii certificate tot de tine că sunt conforme cu originalul ? Dar aice nu se isprăveşte treaba, mai trebue încă ceva . Certificarea aceluia care posedă registru nu e suficientă, ca în tot caşul face probă numai pentru dânsul, trebue dară aşa ceva ca copiile să facă dovadă erga omnes, adecă pentru toată lumea. Pentru aceasta ce este mai preţios decât un K. K. notar, lui n’ai decât să-i presinţi copiile, să-î plăteşti taxa — dublu dacă se poate şi treaba-î gata... zis şi făcut! Odată in posesiunea acestor acte formidabile întărite cu mai multe peceţi şi timbre de ale K. K. notarului respectiv, de’ţi lua ochii, colectiviştii aveau o mulţumire nedescriptibilă; de acuma ziceau ei, li s’a infundat celor din consiliu, nu numai că nu vor videa alegerea, dar vor face cunoştinţă şi cu puşcăria... O dulce vis, o dulce mângâere. Nu trecu mult de când se făcuse aceste destăinuiri importante şi iată că într’una din zile, mă pomenesc în biuroul meu cu un domn care mi-a făcut în numele manifestantului protestaţiunile cele mai mari de cinste etc., etc... mai mi-a zis că manifestantul de şi adversar politic al meu însă nu s’a îndoit nici odată de corectitudinea mea, cu toate acestea adaogă acel domn al cărui nume tac pentru moment — manifestanţii doreşte ca mai înainte de a da publicităţii zdrobitoarele dovezi ce le posedă în contra mea de la evreu Catz, să aibă oarecari explicaţii cu mine, ori unde ar fi, în Dorohoi, Botoşani, Mihaile, ori la ţară, că d-sa crede că noi de şi adversari, însă nu ar fi rău să se lămurească puţin chestia. Am deprinderea de a nu fugi niciodată de lămuriri, din contră întotd’auna discut cu oricine şi caut să mă luminez asupra cestiunilor ce mi se presintă. Prin urmare am spus trimesului că nu mă dau într’o parte de a avea esplicaţiuni, că din contra doresc a vedea şi eu acele teribile dovezi, cu care se laudă in contra mea. îndată ce am isprăvit afacerile zilnice, am plecat la moşia Zvoriştea propriietatea d-nei Elisa Zaimis cumnata amicului meu Th. Calimachi. Intre orele 6-7 seara, s’a presentat şi manifestantul. L’am întrebat ce pofteşte de la mine ; atunci d-sa a scos din buzunar şi mi-a presentat spre esaminare nişte hârtii. Nu mă înşelasem, erau tocmai acele fiţuici ale jidovului Catz scrise in nemţeşte, iscăite de dânsul şi legalizate de un K. K. notar. Am esaminat cu atenţie aceste foi de hârtie cusute la un loc, ele cuprind mai multe sute de nume de evrei, nemţi, ruşi, români, fel de fel de articole, apoi printre aceste intercalat numele meu, al d-lui Calcăntraur, Panaitiu, etc. etc., iar in dreptul numelui nostru adaos câte o ţifră in florini sau franci fără nici o specificare. După ce am isprăvit examinarea hârtiilor, am întrebat pe manifestant dacă numai aceste sunt dovezile în contra noastră sau mai are şi altele — mi-a răspuns că numai acestea... că el va face cu dânsele orîce as va crede de cuviinţă şi in contra oricui, că le va publica în parte sau in bloc, că de aceasta nu e ţinut să dea socoteală nimăruî, că in definitiv le va publica deşi e convins că nu constitue nici o probă, dar mai mult pentru a se răzbuna in contra lui Calcăntraur ; iar în cea ce priveşte pe Panaitiu şi pe mine ’şi face reservele sale. Am zis manifestantului să facă cu fiţuicele cea ce voeşte, dar înainte de aceasta, ar face bine să vie la Primăria ’ de Dorohoia şi să examineze puţin dosarul afacerii antrepriseibisericei, în care se vedea acte făcute de consiliul comunal pe faţă şi la lumină, va mai vedea conturile de banii daţi antreprenorului, lucrul efectuat şi piesele justificative şi atunci se va convinge de valoarea fiţuicilor jidoveşti. Am asigurat pe manifestant că dacă s’ar admite acest sistem de dovezi (?) nimeni în lume nu poate fi cruţat, chiar şi d-sa , că iu orî-ce moment n’ai de cât să dai câţi va franci unui vagabond jidan ori de unde ar fi el, şi ’ţi va iscăli cu amândouă mânele ori-ce hârtii ai voi afirmând crime, delicte, etc. etc. pe socoteala cetăţenilor ; că eu, dacă d-lui pofteşte pot să-i aduc dovezi de acestea cu nenumărate peceţi ale notarilor nemţi, ruşi, unguri, etc. că d-sa când a fost prefect a furat bani. Fiind noaptea târziu, oamenii de serviciu ai d-nei Zaimis mi-au pregătit masa, invitând şi pe manifestant să prânzească, dânsul insă ’mi-a comunicat că deoarece la Zvoriştea nu este nimeni, apoi îşi permite a mă invita în numele d-nei Moruzi şi al sau să prânzesc la Vârful Gâmpului. Am onoarea a cunoaşte pe d-na Moruzi, de aceia am consimţit fărăcea mai mică evutare de a fi oaspele d-nei Moruzi. Imediat după prânz am plecat. Atât înainte, cât şi după prânz nu sa mai vorbit nimica de faimoasa afacere. Iată faptele. Acestea toate le-am comunicat amicilor mei. Dacă am făcut râu ori bine, lumea mă va judeca, dar va judeca şi insinuările perfide ale manifestantului, care crede că cu dânsele mă va com- promite faţă de amicii mei. Să mă justific eu înaintea manifestantului, pentru ce? Cine este d-lui, ce putere supremă represintă în lu-i mea aceasta în cât să aibă dreptul a primi justificări, a absolva sau a con- damna pe cine va ? Onorabilul a crezut că m’a prins în • cursă, s’a înşelat amar, cine voeşte să înşele pe alţii se inşală pe dânsul. Sunt eu oare atât de naiv incât să mă nutresc cu iluşii un singur moment ca o să fiu la adăpostul insultelor şi clevetirilor d-sale? Manifestantul zice că eu figurez pe listele jidanului de la Cernăuţi cu 95 florini; asta-i toată dovada. Doamne! minunată mai este şi străinătatea, ea procură cu înlesnire oricui, mărfuri bune şi eftine, aşa Pesta şi Viena a furnisat, odinioară faimosului Andronic apa de aur, d-l manifestant trebue să ştie despre aceasta, căci pe atunci, pe cât îmi amintesc, era prefect al poliţiei, iar acum Cernăuţii, prin ilustrul cetăţean Catz, procură ilustrului manifestant Moruzi dovezile in contra mea.... n’am ce zice, bună marfă! întreb pe celebrul descoperitor de hoţi, de când fiţuici de asemenea natură fac credinţă în contra onoarei şi demnităţii unui om? Unde a citit, în ce colecţii de legi, în ce cărţi a descoperit acest celebru, că cu asemene uneltiri te poţi atinge fără frică şi fără ruşine de onoarea unui om ? Ce, onorabile?... D-ta şi cu Catz constituiţi un tribunal suprem? D- voastră împreună achitaţi şi condemnaţi pe oameni pentru crime şi delicte ? Am luat de la Catz 95 florini, când şi pentru ce?... nu se spune în fiţuici, tăcere absolută. Cei mai binevoitori dintre colectivişti, dispuşi a’mi acorda circumstanţe atenuante afirmă că ’i-am luat ca onorar de advocat pentru o consultaţiune dată lui Catz in afacerile sale sau pentru redactarea a nişte acte; alţii, între aceştia şi manifestantul, că ’i-am luat ca consilier pentru ca să fac un hatâr lui Catz, când am făcut hatârul?... în ce împrejurări, tăcere!... deci suspect; conclusia : am luat florini pentru că am luat, deci..... tâlhar! Să afle onorabilii că n’am luat nici un ban, că n’am dat nici o consultaţie, n’am făcut nici un hatâr; ba mă înşel, am făcut unul’, am resiliat contractid jidanului şi propunerea mea de resiliare nu este recentă, este încă din anul trecut. Am luptat in contra unui regim odios de tristă amintire şeapte-opt ani, am stat la închisoare tot pentru crime , la Catz-Moruzzi, am fost bătut de sbirii colectivişti, ca la urma urmei să ajung consilier comunal şi să fur 95 florini... Iată ţinta tuturor luptelor mele, iată idealul meu în politică! Nu ne forma nimene onorabile pe noi aceştia, din consiliul Comunal de a resilia contractul lui Catz, densul nu era bun prieten de oarece ne trata zilnic cu florini, nu ar fi fost mai bine să lăsăm contractul în picioare, ca astfel tratamentul să poată merge înainte ? Am fost noi oare aşa de tâmpiţi, aşa de puţin pricepuţi în gheşeft, nncât să ne stricăm cu un bun prieten ca Catz, să perdem şi chilipiru şi să aşteptăm ca sabia d-tale să atârne asupra capului nostru? Nu era oare mai bine să preferăm amiciţia şi chilipiru decât puşcăria? ! Dacă se face socoteala tuturor cadourilor ce se zice că ne-a dat Catz, ele se urcă la suma de 35000 lei, iară el a luat de la Primărie pentru lucrări numai 30000 lei. Va să zică a mai rămas dator cu 5000 lei, iar biserica a construit’o gratis. Bune dovezi, n’am ce zice! Manifestantul pentru a se recomanda atenţiunea şi bunelor graţii a partidului, mai afirmă că eu am fost membru in comisiunea de dare în judecată a ministerului colectivist. Nu este adevărat că am fost, insă am aprobat, şi voiu aproba cât voiu trăi lucrarea comisiunei şi a raportorului ei. Manifestantul vroeşte să pescuiască hoţi cu orîce preţ din rîndurile noastre, uitese mai bine împrejurul său şi în partidul său şi-i va găsi pescuiţi gata. Am terminat şi asigur pe manifestant că orice va mai zice pe contul meu şi a hoţiilor mele, nu-i voiu mai face onoarea a-i răspunde, fie chiar şi în caşul când va aduce dovezi chiar de la Rabinul de la Sadagura! Primiți vă rog asigurarea destinsei mele considerațiunî. Dorohoia, 1890, 5 Noembre, G. G. Burghelea. DIN CURTEA DE ARGEŞ Un răspuns colectiviştilor In Adeverul de la 3 a. c. am văzut o notiţă, dată de un X din Curtea de Argeş, prin care se calomniează d. SacheTancescu. Iată un X foarte uşor de cunoscut. De la cele întâi rânduri cunoşti, că ai a face cu un colectivist. N’am răspuns imediat, fiindcă aşteptam să am fapte văzute şi pipăite. Când discuţi cu un colectivist, trebue să te adresezi simţurilor nu raţiunei. Când îi spui că felul scos roşu din foc, frige, nu înţelege. El trebue să pue mâna să-l ardă, ca să priceapă. Spuneţi, că d. Nanoescu a cumpărat pe alegători. Dar nu sunteţi voi aceia, cari umblaţi cu trăsura prin oraş, să cerşetoriţi voturi şi vă plimbaţi partizanii? Nu sunteţi voi aceia, cari având administraţia în mână, căutaţi să intimidaţi pe ţărani ?— In timpul alegere! mai fiecare ţăran se ducea la d. Nanoescu, şi-i spunea: „Iacă te votez pe d-ta, cu condiţie ca nici picior „din foştii consilieri să nu mai remăie pe la primărie“. Aşa vorbeşte omul vîndut? Credeţi populaţia Argeşeană aşa de laşă, ca din 316 alegători, 298 să se vînză dlul Nanoescu? căci d-lui a avut 298 voturi, pe cănd voi abea a-ţi întrunit ridiculul număr de 18. Prin articolul vostru ați insultat în- FOIŢA ZIARULUI “LUPTA“ ___________________ . EMILE ZOLA IV. 8 Preotul Mouret Apoi, mai răsuflând, adause, cu un gest grozav : — Ia priveşte-i pe aceşti Artaud, sunt ca şi spinii ceia ce roade colo stâncile. A fost destul de o ramură ca satul întreg să fie otrăvit. Se îmulţesc, cresc şi trăesc mereu. Ar trebui să cază un foc din cer, ca la Gomora, ca să-i cureţe de pe aci. — Nu trebue niciodată de disperat, pentru cei păcătoşi, zise părintele Mouret, care mergea cu paşi mărunţi, liniştit. — Nu, ăştia sunt ai dracului, reluă şi mai violent Fratele. Am fost ţăran ca dânşii. Până la optsprezece ani, am săpat pământul. Şi mai târziu, la Instituţiune, am măturat, curăţit legumele, am făcut cele mai grele lucrări. Şi nu-i munca lor cea grea ce le-o reproşez. Din contra, D-zeu preferă pe cei ce trăesc în sărăcie... Dar cei din Artaud se poartă ca vitele. Sunt ca şi câinii lor cari nu iau parte la leturghie, cari ’şi bat joc de poruncile Domnului şi canoanele bisericeşti. Ei ştiu să’şi iubească numai pământul, pentru care ca să’l mărească, ar fi în stare să facă orce. Voriau, cu coada în vînt, se oprea, şi relua apoi trapătul, după ce se asigura ca cei doi oameni urmau într’una. — Sunt abuzuri deplorabile, în adevăr, zise părintele Mouret. Predecesorul meu, părintele Caffin.... — Un biet creștin, întrerupse Fratele. Ne-a venit din Normandia, în urma unei rele întâmplări. Aici nu s’a gândit de cât la bunul train, şi a lăsat totul să meargă în voia lui D-zeu. — Nu, părintele Caffin, a făcut desigur tot ce i-a stat prin putinţă, dar trebue de mărturisit că sforţările-i i-au rămas sterpe. Ale mele însuşi rămân adesea fără rezultat. Fratele Arhangias dete din umeri. Merse un minut în tăcere, ondulându şi trupul ,lung şi slab tăiat ca din topor. Soarele î l lovea drept în ceafă, cu pelea tăbăcită, punând în umbra faţa-i dură de ţăran. Ascultă, părinte, zise el în sfârşit, sunt prea jos pus ca să-ţî fac observaţiuni ; numai, eu sunt aproape îndoit de bătrân ca d-ta, cunosc aceste locuri şi pe cei ce le locuesc, ceia ce mă autoriză să vă spui că nu o să ajungi la nici un resultat bun prin blândeţe.... Auzi d-ta, catechismul ajunge. D-zeu n’are milă pentru necredincioşi. El îi arde. Ascultă bine ce’ţi spun. Şi cum părintele Mouret, cu capul plecat, nu’şi deschidea gura, el urmă: — Religia se duce din câmpii, pentru că e prea bună. A fost respectată cât timp a vorbit ca stăpână fără milă.... Nu ştiu ce vă învaţă în seminarii. Nouă preoţi plâng ca nişte copii, cu parochianii lor. D zeu pare cu totul schimbat.... Aş jura, sfinţia-ta, că d-ta nu-’ţi mai ştii nici catechismul pe din afară ? Preotul, atins de această voinţă care vroia să se impuie aşa de tare, ridică capul zicând cu oarecare supărare : — E bine, zelul d-tale e lăudabil.... Dar n’ai nimic să-mi spui ? Ai venit parcă azi la mine acasă, nu-’i aşa ? Fratele Archangias răspunse cu brutalitate : — Aveam de spus, ceia ce ți-am spus.... Cei din Artand trăesc ca porcii lor. Eri încă am aflat că Rozalia, fata cea mai mare a tatălui Bambousse, e grea. Toate așteaptă asta ca să se mărite. De cincisprezece ani, n’am cunoscut una care să nu fi mers în grâu cu băeţii, înainte de a merge la biserică.... Și ele pretind rîzănd, că asta e obiceiul locului! — Da, murmură părintele Mouret, e un mare scandal asta... Caut tocmai, pe tatăl Bambousse ca să-i vorbesc de afacerea asta. Ar fi de dorit, acuma, ca această căsătorie să aibă loc cât de curănd....Tatăl copilului, se pare că e Fortune, băiaiatul cel mare al lui Brichet. Din nefericire Brichet sunt săraci. — Această Rozalie! urmă Fratele, are tocmai optsprezece ani. Ele se pierd încă pe băncile școalei. Nu sunt patru ani, o aveam încă la școală. Era deja vicioasă. Am acuma pe soru-sa Caterina, o ştrengăriţă de unsprezece ani care promite să fie mai târziu mai neruşinată încă decât soru-sa mai mare. O întâlneşti prin toate gropile cu acest mic miserabil de Vincent. Aide, poţi să le tragi cât poţi urechile, femeia totd’auna va creşte în ele. Au pe dracul în fustele lor. Fiinţe bune de lepădat pe gunoi, cu murdăriele lor ce otrăvesc lumea. Ar fi o bună scăpare dacă ar strînge de gât toate fetele încă din naştere. Dezgustul, ura femeel,îl făcură să înjure ca un cărăuş. Părintele Mouret după ce ’ a ascultat, cu figura calmă, sfîrși prin a zîmbi de supărarea acestuia. El chemă pe Voriau, care se depărtase într’un câmp vecin. — Ei, bine! strigă Fratele Archangias, arătând un grup de copii ce se juca în fundul unei văi, iată pungașii mei care dosesc școala sub pretext că merg să ajute pe părinți la vie... Fii sigur că afurisita de Caterina se găseşte în mijloc. Ea se amuzează alunecând. Ah! ce -ţi spuneam eu!... Pe diseară... Aşteptaţi, aşteptaţi pungaşilor! (Va urma). 4 I■k . i / 4 y T