Lupta, noiembrie 1890 (Anul 7, nr. 1259-1283)

1890-11-22 / nr. 1277

T r . v . V +I y * V ANUL VII — No. 1277^ ABONAMENTE: IN TARA Un an.......................................................40 lei V2 an.......................................................20 ” 3 luni............................................. . . . 10 „ Pentru învețătorî pe an . ........ 30 „ IN STRAINAXATE Un an......................^ % ... . 20 lei ’U an...................-f'.-’Vv • • *5 „ 3 luni....................y.4. . . .f y. 15 „ ±55 ^ain fi Redacţia Strada Academiei, No. 10, (Casa Mercuri) Director­ politic, G. PANU9 nDOU­^x. JOI, VINERI 22, 23 NOEMBRE 1890 ANUNCIURI : Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . 1 leu liniă „ „ IV, „ „ 25 bani „ Inserţie şi reclame „ „ 2 lei „ Pentru anunci In Romania, la In Francia, Agenţia Havas, 8, place la sucursalele ei. Un immer Strada Academiei, No. 10, (Casa Mercuşi) Sfârșitul crizei Fizionomia Camerei Disciplina partidelor Scrisoare deschisa Cinstea didactică Examenul din Iunie 1800 Agatha Bârsescu SFÂRŞITUL CRIZEI Acum că criza este sfârşită, un ultim cuvânt. Revista mea din ur­mă putând da loc la oare­care tăl­măciri greşite revin asupra puncte­lor principale, pentru a explica mai pe larg gândirea mea. Spuneam că conflictul izbucnit la Senat nu se poate hotărâ de­cât prin disolvarea Senatului sau retra­gerea ministerului, fără a mă pro­nunţa mai departe. Acum pot să spun părerea mea: între un mini­ster, ori care ar fi şi între o cameră ori care ar fi ea, tot­de a­una mă voiu pronunţa, când va fi vorbă de di­­soluţie,­­în contra ministerului şi în favoarea Camerei. Neadmiţând drep­tul de disoluţie, nu pot admite di­solvarea. Considerând miniştrii ca delegaţii parlamentului, nu pot a priimit ca aceşti delegaţi să se e­­rijeze în stăpâni. Prin urmare, după mine, dacă regele aviza, el trebuia să concedieze ministerul şi să pă­streze Senatul. Eu ştiu că aici nu e vorba de Cameră, ci de celalt corp privilegiat, de celalt corp care nici nu’şi are raţiunea de a exista. Totuşi, ori cât de nedrept este con­stituit ’ acest corp, el represintă mai mult opinia publica de cat un mini­ster ales şi numit de şeful statului. Bine a făcut regele că nu s’a gân­dit un moment, nici astă-dată, la dizolvare. . . Vin la cea­l’altă chestie. Dar cu ministerul ? Făcut’a bine regele că l’a păstrat ? Mai intâiu, după modul cum înţeleg practica parlamentară, eu prim-ministru nu aşi fi făcut caz de faptul că Senatul ’şi-a ales un preşedinte care mi-a convenit. Nici nu m-aș­ fi amestecat în ase­menea chestie, pe care o consider ca de domeniul exclusiv al parlamen­tului. Merg mai departe. Eu cred că un guvern nu trebue să pretindă a avea vecinie majoritate în toate chestiele, chiar și în cele mai secun­dare. Este un obiceiv despotic și revoltător din partea guvernelor, de a pretinde ca parlamentul să nu facă nimic de­cât ceea ce ele vo­­esc. Este un fel de susceptibilitate absurdă și copilărească ca un gu­vern să facă caz de toate voturile și să provoace crize pentru toate bagatelele. Regimul parlamentar re­dus la formula că ori­ce neacord dintre parlament şi minister trebue limpezit fie prin disolvare fie prin retragerea cabinetului, este un fel de chinezism, ceva scolastic, ceva artificial, care ia acţiune­ parlamen­tare ori­ce independenţă şi serio­­sitate. Pentru provocarea de crize, nu e de ajuns un conflict de vot între parlament și minister, ci principa­lul este chestia, asupra că­reia sa ivit dezacordul. De la însemn­area acelei chestii atârnă isbucnirea unei crize și demisionarea cabinetului, iar nu de la dezacordul în sine, independent de ori­ce alte considerații. Să dau câte­va exemple : să ne închipuim că sar ivi o neînțelegere între Cameră și Guvern, relativ la relaţiile noastre comerciale, Camera fiind pentru un tarif autonom u­nic, iar Guvernul pentru tractate de comerț speciale cu deosebite puteri. Să ne închipuim că Camera ar cere revizuirea regimului nostru electo­ral, iar Guvernul s’ar pronunța pen­tru actualele colegii; să presupunem că Camera ar impune cabinetului o nouă politică exterioară, sau s’ar opune la votarea bugetelor, sau la reforma impozitelor etc. etc. In a­­cest caz conflictul este serios şi el va trebui rezolvat prin retragerea cabinetului. Să ne închipuim din contra,­ că guvernul ar veni să modifice câte­va articole din codul silvic sau ar propune schimbarea circumscripţie­­lor inspectorilor financiari sau ar cere un credit pentru o expoziţie bovină sau altă­ceva. In caz când parla­mentul ar refuza asemenea cereri şi ar continua de a fi de acord în chestii mari, chestii organice şi de principii, în aceste cazuri, guvernul nu ar avea dreptate să provoace o criză. Numai ast­fel înţeles, regimul par­lamentar poate lăsa o latitudine su­ficientă atât cabinetelor cât şi ma­jorităţilor, făcând ca voinţa şi ideile deosebite ale unora şi ale altora să nu fie la fie­care moment un o­­biect continuu de conflicte. Numai aşa, majorităţile nu devin simple instrumente în mâna guvernelor. Numai aşa un traiu cinstit comun, bazat pe înţelegerea în chestiele mari şi vitale, poate a se stabili. Alminterea, parlamentarismul cade în ridicul, în comedie. Căci nu e ridicul ca un ministru să fie nevoit să se retragă pentru cuvântul că în o chestie a emis o părere pe care camera nu a adoptat-o ? Nu e absurdă pretenţia unui prim-minis­­tru ca să se ducă să ceară de la rege disolvarea numai fiind că a avut nesocotinţa ca să persiste în o părere pe care vedea bine că nu este şi aceea a parlamentului ? Par­lamentarismul astfel înţeles ajunge un fel de joc de cărţi de hasard în care cea mai mică mişcare, cea mai neînsemnată vorbă, sunt con­siderate ca angajamente asupra că­rora nu mai încape nici o explicaţie. Din toate acestea rezultă că ge­neralul Manu a dat ascultare unui­­ sentiment de dominaţie despotică, s’a condus de un parlamentarism­­ chinezesc, când nu a lăsat Senatul să’şî aleagă pe preşedintele care îi­­ place şi când mai cu seamă a anunţat cu emfaz după proclamarea votului I că regele va aviza. Dovadă că Primul-ministru a lu­crat cu o uşurinţă culpabilă, este cele urmate. In adevăr, generalul Manu a fost nevoit ori să explice şi să caute a atenua vorbele în­­drăsneţe rostite Sâmbătă. El a adău­gat în substanţă că referind cele petrecute regelui, acest­ai-a dat avizul că votul Senatului nu este, un motiv serios de conflict, şi că are nevoe înainte de a se pronunţa ca Senatul să dea un vot mai semnificativ. Ei bine! aceste cuvinte ale re­gelui nu fac decât să arate odată mai mult, cu câtă uşurinţă neertată generalul Manu a lucrat, ele sunt un blam în regulă dat de rege purtărei impardonabile a Primului­­ministru. Regele a tratat de copi­lărească, de neserioasă escapada de Sâmbătă a generalului Manu şi dispus cum este a’l protegia, ’l-a trimes din nou la Senat pentru a­­ smulge un vot nou, ca să scape ast­fel din încurcătura în care să pusese singur. Cum că regele a făcut bine de a nu s’a luat după uşurinţa ministe­rului sau spre a o disolva Senatul, nici încape vorbă. Nu şti însă dacă nu făcea bine, trimeţând la plimbare nişte miniştrii, care să joacă cu parlamentul de­­ copii, şi care provoacă agitare în spirite prin atitudinea lor uşoară, lipsită de seriozitate. G. Paim. SERVICIUL TELEGRAFIC al „AGENŢIEI ROMÂNE“ Viena, 2 Decembre. Conferinţa pentru tratatul de comerciu Austro-german s-a deschis. D. Kalnoky a pronunţat un discurs în care a relevat im­portanta chestiune­ pentru interesele eco­nomice ale ambelor ţări; el a exprimat speranţa că cu toate dificultăţile, nego­­cierile vor avea un resultat favorabil care va complecta amiciţia politică strânsă care există între cele două imperii. Budapesta, 2 Decembre. Camera deputaţilor.­Vorbind de drep­tul de protecţie a supuşilor unguri în străinătate, ministrul Szilaghyi a zis că nu există tratat cu România asupra a­­cestui subiect, dar însă în ce privește a­­facerile judiciare este un acord bazat pe reciprocitate. In caz de plângeri, guver­nul va considera de datoria sa ca să facă demarsele necesarii. In cele­l­alte state din Balcani, există tribunale consulare pentru anumite afaceri. Ministrul speră a putea să presinte în curând un proiect de lege asupra acestor tribunale. Berlin, 2 Decembre. „Monitorul Imperiului“ anunţă că Cance­larul a primit, cu oare­cari condiţii pînă la un nou ordin, importul porcilor vii din Rusia pentru abatoriile publice din Thorn, Mislovici şi Beuthen. După „Naţional Zeitung“ doctorul Koch a refuzat dotaţiunea care i s’a oferit ca semn de recunoştinţă naţională. Paris, 2 Decembre. Cu toate că guvernul n’a crezut pân’acu că trebue să intervie în discuţia de de­taliu a bugetului, se asigură că cabinetul va afirma solidaritatea sa asupra puncte­lor de principiu și va pune chiar ches­tiunea de încredere. Se crede de alt­fel în cercurile parla­mentare că or­ce pericol de criză va fi înlăturat. D. Carnot a iscălit proiectul de lege care acordă Greciei tratamentul naţiunei cele mai favorizate, până la 1 Februarie 1892 cu condiţia de reciprocitate. Grecia acordă din parte-i Franţei scutirea în­treagă pentru vinurile sale şi alte redu­ceri vamale. S-a făcut următoarea mişcare diploma­tică: D. Gérard ministru la Cetinjie, a fost numit la Rio de Janeiro; d-1 Imbert consilier la Constantinopol s-a numit mi­nistru la Lima; d-1 Langiers Villors e numit consilier la Constantinopol; d-1 Bourguret, prim secretar la Stockholm, trece în aceiași calitate la Constantinopol; d-1 Géry e numit al doilea secretar la Stockholm şi d-l Maurouard al doilea secretar la Athena, Londra, 2 Decembre. A fost de dimineaţă o şedinţă furtu­noasă, a deputaţilor naţionalişti. Partizanii d-lui Parnel au acuzat pe opozanţi de a se fi condus într’un mod infam, trimiţând d-luî Dillon telegrame mincinoase. D-na Healy a reproşat partizanilor d-lui Parnel că fac obstrucţionism. D. Parnel a cali­ficat acest reproş­ de insolenţă. Şedinţa a fost amânată pentru diseară. Londra, 2 Decembre. Camera Comunelor a adoptat în a doua cetire, cu 224 voturi contra 136 proectul de lege asupra dijmei. Comisiunea pentru financele republice! Argentine a decis în principiu că ar tre­bui ajutat guvernul acestei republici pen­tru ca să învingă dificultăţile vremelnice financiare. Se anunţă din Rio de Janeiro că în ur­ma diverginţelor, e probabilă retragerea mai multor miniştrii. Marsilia, 2 Decembre. Poliţia a arestat pe un rus anume Bao, bănuind că e Padlewski, dar după cerce­tări făcute, s-a constatat că nu corespunde cu semnalmentele omorâtorului. Individul arestat a declarat că aştepta bani de la un conte rus care locueşte în Paris , ju­decătorul de instrucţie ne­găsind sufi­ciente explicaţiile date de dânsul, l-a ţinut la dispoziţia sa. FISIONOMIA CAMEREI De când cu criza ministerială ruşinoasă, Camera este lăsată la voia întâmplării, şe­dinţele se deschid pe la orele 2 trecute, iar deputaţii stau cu paltoanele pe ei, gata a pleca. Miniştrii se ivesc şi ei pe la orele 21/5 strecurându-se pe lângă bancă şi luând loc foarte discret. Ei să fac mici, să strâng unul în altul şi ar fi foarte mulţumiţi ca nimeni să nu-i bage în seamă, cât durează criza. Am putea formula următorul afo­rism : „în timp de criză, modestia şi şter­gerea de sine, sunt calităţile unice ale miniştrilor“. Voesc să fie uitaţi până întru atâta în­cât ei se mulţumesc a conversa prin ges­turi şi semne. Aşa, la un „bonjur d-le Ghermani“, ministru de finanţe răspunde prin o cordială mişcare din cap, dar nu zice nimic. Iar dacă un deputat zice: „d-le „preşedinte, nu văd pe bancă nici un mi­nistru,“ d. Triandafir se arăta singur cu degetul şi face semne elocvente că este de faţă. Un om ce nu să îndoeşte de nimic şi pare a nu-l preocupa­­criza, este d. Carp. El tot timpul are buletine în mână şi împăr­­ţeşte pe la porumbei ca la rândul lor să le distribuiască deputaţilor. Alegerea co­­misiunilor îl absoarbe. Conservatorii sunt enervaţi şi furioşi. II vezi adunaţi câte trei-patru, discutând înăbuşit şi rădicând pumnul în sus. D-nu Vernescu necontenit să întreţine cu d­l. Catargiu. Acesta din urmă este singurul care îşi păstrează sîngele rece şi simu­lează o mulţumire care este departe de starea sa sufletească. La ordinea zilei este a să vota urmă­toarele comisiuni : cea comunală, cea fi­nanciară, cea bugetară și cea de control asupra cassei de depuneri. Un guvernamental vine cu toate aceste liste și le arată colegilor. Un hazliu in­tervine și zice: — D-lor fac un pari, că am să gâcesc după nume, care din această comisiune are diurnă. Daţi-mî diferitele liste. Un cerc să face în jurul hazliului. A­­cesta cu cele patru liste în mână începe încet a ceti numele. —Lista comunală cu............murmură, nu ; aceasta nu e cu diurnă. —Lista financiară cu Pache etc, continuă, nici aceasta nu poate fi cu diurnă. — Lista bugetară cu P. Carp... nici a­­ceasta nu e plătită... Pe urmă glumeţul nostru mai ia încă o listă şi dă peste următoarele nume : Poenaru, Bor­dea, Ştefăneanu şi lacob Ne­­gruţi.... La cetirea acestor nume faceţio­­sul nostru strigă : —D-lor, aceasta este lista cu diurnă, pui capul meu pari!... Pariul era câştigat. Ceea ce face pe un radical să zică : —„Vedeţi d-lor, că nu numai cifrele sunt „elocuente; sunt elocuente şi numele“. — Iată de ce Iacob Negruţi nu vor­beşte, adaugă un conservator, fiind­că nu­mele lui vorbeşte pentru dânsul. Cercul să răsipeşte făcând mare haz. Printre acei sburdalnici trebue să spunem că era şi simpaticul Bobeica!..­In acest timp, d. Enacovici să plimbă braţ la braţ cu Todiriţă... Busdugan şi vorbesc în mod grav despre situaţia din Botoşani. D. Enacovici auzind hohotele de rîs ce veneau de la cercul glumeţilor să opreşte şi cu un glas grav zice ami­cului său:—Nebunii!... ei se veselesc pe când ţara sufere... Sunt Bizantinii care petrec la circ pe când Mahomed încon­jurase Bizanţiul. — Taci, taci, nu mă mai amărî, adăoga Todiriţă... Buzdugan. In acest timp d. Vernescu întrerupân­­du-se din conversaţia sa adîncă cu d. L Catargiu, şi uitându-se la cei doi amici, zise mişcat: , —­ Bravii copii! cât de adânc este la dînşii sentimentul situaţiei politice!... La durerile mari să cunosc adevăraţii amici. In adevăr, regimul ascultărei pasive, regimul poruncii de cazarmă a predom­­nit printre partizanii d-luî Ion Bră­­tianu, aci nu ne găseam in faţa unui partid politic serios, organizat pe baza unui program, cu un ideal de înde­plinit, cu un rol social logic; aci a­­flam numai o turmă şi un păstor, o ceată mare supusă la ordinile unui stăpân, o asociaţiune inconştientă stând permanent pe picior de razboi şi pentru a cuceri paragrafele bugetare. Conservatorii, ce e dreptul, au ră­mas fără disciplină de când au ramas fără guvern, înainte de 1876 şi dinşii ereau bine grupaţi, şi dinşii aveau o serioasă or­­ganizaţiune, şi dinşii numărau ade­renţi numeroşi în toate colţurile ţarei. Dar vremea trecând şi partidul rătă­­cindu-se prea mult in­justiităţile o­­poziţioniste, disciplina, coheziunea şi aderenţii pieriră ca prin farmec. Aceasta nu însemnează că astă­zi conservatorii, cel puţin cei grupaţi în jurul guvernului, să nu pretindă că sunt absolut de acord, că trăesc în­­tr’o perfectă armonie. Vom vedea numai­de cât ce preţ trebue să punem, atât pe vestita dis­ciplină colectivistă cum şi pe pretinsa armonie conservatoare. Disciplina colectivistă a început, de câtă­va vreme, să sufere, înfrângeri dureroase. La Iaşi, d. Vasile Gheor­­ghian, un şef, calcă in picioare dogma ascultărei necontrolate, profanează in­teresele nepătrunse ale asociaţiunei şi se declară eretic. Neapărat că or­todoxii l’au escomunicat fără milă nea­părat că papii rămaşi credincioşi l’au afurisit, lansând in contra’i bule-ma­­nifeste, dar ceea­ ce rămâne real, este că disciplina a suferit. Şi cum o nenorocire nu vine nici­­o­dată singură, nu trece prea mult şi ne pomenim cu disidenţa de la Bu­cureşti, cu formarea nouei grupări Tocilescu-Disescu. Dar lovitura morală cea mai teribilă a suferit vestita disciplină cu prilejul alegerei preşedintelui Camerei. Cu a­­cest prilej d. Nicolae Ionescu, mem­bru in Comitetul de 10 al partidului şi coleg al d-luî Dumitru Brătianu, a votat alb, refuzând să voteze pe şeful sau, pe colegul sau din marele Co­mitet. Astă­zi, întocmai ca Romanii cari intrebau: «Oare, unde’ţi sunt legiu­nile ?» Colectiviştii pot esclama : «Co­lectivitate, unde ţî-e disciplina?» Şi disciplina nicăeri. In rândurile conservatorilor de la guvern, știe lumea întreagă ce ‘se pe­trece. Vom povesti numai un caz. Un tânăr deputat concentrat, care in anul trecut tuna în contra libera­­lilor-conservatori lăudând pe junimiști, iar astă­zi laudă pe cei d’intâiu, aco­perind de toate trăznetele pe cei din urmă, a fost întrebat de către un coleg al sau: «Bine, par’că acum­ un an erai junimist infocat! Cum se face că astă­zi ii combaţi atât de straşnic ?­» La care tânărul deputat răspunse : —Eu consider junimizmul ca o epi­demie de pojar. Când epidemia se iveşte toată lumea este atinsă, dar in urmă toţi se vindecă pentru a nu mai cădea bolnavi. Aşa şi cu junimismul. Venind cu o mulţime de formule m­oi, am fost luat de vârtej, ca mulţi alţii, dar acum sunt pe deplin şi pentru tot­dea­una vindecat. Iată şi armonia conservatoare! Disciplina Partidelor - ------* Partidele noastre politice fac mare caz d­in disciplina lor. Colectiviştii, mai ales, se laudă grozav cu legăturele de fier ce unesc strâns pe toţi aderenţii marelui partid şi ameninţă să bată pe cele­l­alte partide numai graţie acestei virtuţi neasemănate.

Next