Lupta, decembrie 1894 (Anul 11, nr. 2453-2476)
1894-12-03 / nr. 2455
ANUL XI No. 2455 40 le 20 » 10 - 30 » Deducţiunea ■ Calea Victoriei Ho. 76, Etajul ediţia a doua Adraiinistrafiunea Strada Sfîntul Ionică, Io. ORGAN DEMOCRAT-RADICAL SÂNBATA, 3 DECEMBRE 1894 ABONAMENTE A HINCIURII EN ȚARĂ Un an ........................ Seare luni ........................ trei luni .......... Pentru învățători pe un an . . . . INTREIIETATE B0 Un an..................................................... Seare luni..........................................................25 Trei luni..........................................................16 Numărul 15 Bani Inserte ți reclame Pentru mistincluri a se »drei«. &.riE88Îl®icsfr«ți«g ZλMb9wiÎU Ideile şi palavrele. Reacţiunea în Germania. Atrocităţi în Armenia. Proprietatea minelor. Fizionomia Camerei. Criminalitatea în Germania. Curierul dimineţei. O pagină obscură din viaţa marelui Stefan. IDEILE ŞI PALAVRELE Şi cu prilejul desbaterilor din anul acesta asupra Adresei a rămas constatat că cercurilor noastre politice le plac mai mult palavrele decât ideile. Chiar adversarii ştiu preţul mai mult pe frazeologi decât pe oamenii cu convingere şi cu judecată, onorurile atenţiune sunt pentru cei d’întâi, indiferenţa şi zeflemeaua pentru cei din urmă. Anul acesta au vorbit in Cameră mai mulţi tineri. Unii, precum d-nii Nicolaescu şi Cuza, au părăsit vechiul obiceiu al politicianilor, şi au tratat in faţa parlamentului câteva cestiuni de interes general. D. Cuza s’a ocupat, în special, de mişcarea populaţiunei şi de chestia alcoolului, dl Nicolaescu a îmbrăţişat un cadru mai vast, a schiţat un mic program de reforme, a cerut partidelor şi mai ales partidului liberal, intrarea francă pe terenul democraţiei. Alţi oratori, precum d-nii Stoicescu şi Delavrancea au rămas în ainiera veche, au făcut discursuri aşa, cum se face de toată lumea care face politică eftină. Aceşti oratori au intrat de-a dreptul în polemica cu guvernul, au făcut toate recriminaţiunele de rigoare, au încrucişat spada ca nişte cavaleri fără teamă dacă nu şi fără reproş. Acelaşi fenomen s’a întîmplat şi în rîndurile guvernamentalilor puri. Ei bine, ce credeţi că s’a întâmplat ? S’a întâmplat aceea ce era inevitabil : galeria, presa, acei cari în politică fac ploaie şi vreme frumoasă au tratat cu zâmbete ironice pe oamenii de studiu şi de gândire şi au dat toată importanţa frumoşilor vorbitori. Acei cari au condensat in cuvântările lor toate zarzavaturile la îndemână, autorii de ghiveciuri oratorice au fost divinizaţi de partizani şi huiduiţi de adversari. Ziarele liberal-naţionale nici nu pomenesc de d. Nicolaescu, ziarele conservatoare — «Timpul»—îl iau peste picior.Ba d. Nicolaescu a avut onoruri şi mai strălucite. In Cameră, a trebuit ca d. Delavrancea să-l ia de sus şi să-l anunţe că a vorbit ca la Academie, iar d. Stolojan a binevoit să-l asigure cum că, la timpul oportun, partidul va discuta în sânul său, propunerile făcute. La întrunirea de Miercuri la Clubul liberal, s’au administrat mercuri ale d-lor Delimarcu şi Nicolaescu, care ’şi permit să fie democraţi. D. Delimarcu a trebuit să primească admonestări crude, d. Nicolaescu, mai prevăzător, a plecat la Târgovişte. Mâine mă voiu ocupa în special de tirania care domneşte în sânul partidului liberal, de marii inchizitori cari menţin sfinţenia dogmelor şi tăria disciplinei, pentru astăzi cercetăm mai departe care este dispoziţia partidelor. D. Delavrancea a fost foarte mult lovit de presa conservatoare pentru că şi d-nia lui a lovit mult pe conservatori ; cu toate acestea d. Delavrancea n’a fost neglijat. Conservatorii pretind că deputatul de Prahova e un frazeolog, dacă e aşa pentru ce atâta importanţă, pentru ce atâta atenţiune ? Eu nu ştin dacă d. Delavrancea este sau nu este un frazeolog, eu ştin numai că, frazeologii se bucură, în toate cercurile, de o mai bună primire, de o mai favorabilă apreciare. Acuma, după ce guvernul va repurta o nouă victorie, după ce conservatorii, în majoritate, vor dovedi că dreptatea e de partea lor, liberalii vor reîncepe acelaşi manegru la Cameră, pentru a fi bătuţi şi a reîncepe din nou cu prilegiul tuturor proectelor de legi, cu prilegiul interpelărilor, cu prilegiul bugetului. Evident că interesul general nu va câştiga de loc, despre nevoile publice nu va vorbi nimeni, propuneri şi reforme nu pot face bărbaţii importanţi. Şi precum a spus d. Stolojan, dezideratele d-lui Nicolaescu vor fi discutate mai târziu, căci, pentru moment, e vorbade ceva mai serios, e vorba de lupta pentru putere. CONST. C. BACALBASA. REACŢIUNEA IN GERMANIA Deputaţii socialişti urmăriţi Firul telegrafic ne-a adus ştirea că Cancelarul imperiului german a transmis, lunea trecută, preşedintelui Reichstagului o cerere a procurorului tribunalului regal din Berlin, pentru a i se dea autorizarea să înceapă urmăriri contra deputaţilor socialişti cari nu s’au ridicat în picioare, în ziua de 6 Decembre trecut, când preşedintele Reichstagului a pronunţat tradiţionalul Hoch pentru împărat. Cererea procurorului califică acest fapt ca crimă de les-majestate! Slugărnicia dă naştere şi în Germania, ca şi pretutindeni, la aceleaşi neghiobii. In adevăr, ce va câştiga prestigiul împăratului Wilhelm al II dintr’o condamnare—sigură—a deputaţilor socialişti? Aceştia n’afi atacat nici regalitatea, nici persoana împăratului. Se pare chiar că incidentul împrejurul căruia s’a făcut atâta zgomot n’a fost premeditat. In anii trecuţi socialiştii părăseafi sala şedinţelor în timpul cînd preşedintele îşi ţinea speechul Ssefl şi din nebăgare de seamă, în acest an, unii dintre ei s’au găsit în sală când preşedintele şi-a pronunţat alocuţiunea. Dacă preşedintele n’ar fi blamat faptul, el n’ar fi avut nici o urmare şi desbaterea care s’a urmat s’ar fi evitat. Intervenirea preşidenţială a fost nu numai intempestivă dar n’a fost de loc justificată. Dacă, în adevăr, atitudinea deputaţilor socialişti era de natură a tulbura ordinea pe care el este însărcinat să o menţină sau contravenea uneia din dispoziţiunele regulamentului pe care el are misiunea de a face să fie respectat, el trebuea să-l cheme la ordine, dar nu avea de ce să le facă reprimandă. Dacă el nu i-a chemat la ordine, aceasta e, desigur, din cauză că ei nu aveau de ce să fie, şi făcându-le o admonestare el a trecut peste drepturile sale, şi în acelaşişi timp, a creat el însuşi scandalul care fără intervenirea lui n’ar fi existat. Noul cancelar îşi inaugurează bine noua sa politică şi dă adevăratul caracter proectului de lege pe care el l-a depus contra partidelor subversive. Deja ziarele germane, despre cari se credea că zelul lor reacţionar n’are margini, găseşte foarte elastice unele din dispoziţiunile noue, pe cari guvernul propune a le introduce în legislaţia penală, precum este, între altele, acea dispoziţiune care pedepseşte până la doi ani de închisoare ,pe toţi aceia cari vor ataca religiunea, monarchia, familia, căsătoria şi proprietatea, precum şi pe aceia cari vor înainta fapte ce vor putea să arunce discredit asupra instituţiunilor Statului, fapte pe cari ei le ştii că sunt false, sau cari, după circumstanţe trebuesc considerate ca false. Monitorul marilor proprietari germani ultra-reacţionari, a observat el însuşi că acest „paragraf-cauciuc“ va permite magistraţilor să condamne ori pe cine ar voi. Cu toate acestea, el declară că va sprijini proectul de lege, mărturisind însă, în acelaşi timp, că nu are nici oîncredere în eficacitatea unei legi. Dacă ultra-reacţionarii sprijinesc guvernul în această cestiune, ei fac aceasta în speranţă că şi guvernul le va sprijini jefuireatuturor consumatorilor de grâu în folosul lor. • Cererea de urmăriri adresată Reichstagului arată cu prisos uşul ce se va face cu noua lege. Se caută a se întocmi o operă de terorizare. Dacă marele Bismarck nu a reuşit în această privinţă, succesorul său, care n’are de loc stofa marelui cancelar, nu va reuşi cu atât mai mult. ATROCITATILE DIN ARMENIA Pe când puterile direct interesate, ca Englitera, Rusia şi Statele Tnite discutau la toartă oportunitatea de a lua parte la ancheta, ce guvernul Ottoman a orinduit pentru a cerceta asupra măcelurilor din Armenia, colonia armeană din Varna, a ţinut Duminică un mare meeting, la care au participat peste 3000 de persoane, în privinţa măcelărire l a mult de 15.000 de compatrioţi a lor în Vilaietul Bittlis. Adunarea a delegat o comisiune pe lângă reprezentanţii puterilor pentru a le cere ca să expue guvernelor respective, starea de lucruri îngrozitoare, care domneşte actualmente în Armenia şi de a se executa art. 61 din tractatul de la Berlin, care dă drept puterilor de a supraveghea de aproape administraţia interioară a acestei provincii ottomane. Pe lângă aceasta, adunarea a mai insărcinat pe presidentul ei, preotul Ohan Mantagoni, de a telegrafia episcopului din Etchmiadzin pentru ca acesta să imploare mila ţarului în favoarea nenorociţilor fraţi din Armenia Turcească. Relativ la această însărcinare ce se dă catholicos-ului din Etchmiadzin, ziarul, englez Standard află că prelatul armenesc se va prezenta în persoană ţarului în speranţa că-i va putea îndupleca mai mult pentru ei. Afară de această demarsă personală, catholicos-ul a înaintat deja departamentului asiatic din Petersburg un memoriu detaliat asupra masacrelor din Sassun şi din celelalte localităţi. Eighter a a început să se îngrijească de aceste solicitări către ţar ale armenilor, şi dacă ar fi să credem telegramelor, atunci dânsa s’a şi hotărât sa-şî îndeplinească rolul ce i s’a rezervat prin tractatul de la Berlin, şi a făcut cunoscut Poreî că va lua parte la anchetă Pe de altă parte, ca să dea decişi unei sale o aparenţă cât se poate de desinteresată, a început negocieri cu Rusia, mai cu seamă, că de la urcarea pe tron a noului ţar nu mai este un secret pentru nimeni cochetarea diplomaţiei engleze faţă cu Rusia. Şi Anglia are tot interesul de a evita orice neînţelegere cu imperiul moscovit. Pe când însă Foreig-officiul continuă negocierile cu Rusia pentru o întervenire comună, ziarele oficioase se silesc a presenta ca foarte justificată atitudinea şovăitoare a Ţarului. Oficiosul «Daily News» scrie următoarele : Rusia a făcut foarte bine de a refuzat intervenirea ei, căci de altmintrelea ar fi dat loc la bănueli ambiţioase. Situaţiunea este prea delicată pentru ca imperiul Ţarilor să se amestece în afacerile Armeniei. Această consideraţiune face mai imperioasă datoria celorl’alte puteri de a interveni cu toată energia. După cum reese din aceste linii, Engliterr lasă să se vază intenţiunea ei ascunsă d’a fi lăsată în voe să intervie. Desigur sarcina, ce-şi ia nu va fi aşa de desinteresantă, după cum voieşte să pară. Politica Englitereî este prea veche şi prea cunoscută, ca să mai poată amăgi pe cineva. Ori de câte ori şi-a oferit bunele ei officii, întotd’auna a eşit câştigată cu ceva. Aşa a făcut in 1878, după resbelul Ruso-Româno-Turc, când a ocupat Cypru, aşa a făcut cu Egiptul; tot asemenea voeşte să facă cu China, ocupând insulele Chussan. Cine ştie, poate că şi de astă dată, în cestiunea armeană, are vre-o dorinţă de îndeplinit. Când fi dobândită de un strein, legea Minelor este contrarie Constituţiunei, pentru că proprietatea Minei fiind în raionul comunelor rurale, este o proprietate rurală şi Constituţiunea prin art. 7 nu permite streinilor să dobândească şi să posede proprietăţi rurale. »Se pretinde că proprietatea Minei, fiind o proprietate »Sui generis" nu este rurală dar atunci ce este ? Este urbană ? Acest argument este aşa de puţin serios, încât nici n’ar merita să mă opresc la densul, ştiut fiind că tot ce cade în raionul comunelor rurale "este rural şi că Minele sunt în aceste raioane de comune rurale, afară dacă nu se va descoperi Mine pe Bulevard, ori pe piaţa Teatrului sau pe uliţele Vasluiului.“ In adevăr, noi am susţinut şi susţinem că faţă de legea minelor, nici nu poate fi vorba de articolul 7 din Constituţiune. Cine ar putea să ne probeze că legiuitorul, înscriind acest articol în Constituţiune, s’a gândit, un moment măcar, la proprietatea minelor ? Toată lumea ştie că Constituanta din 1879 modificând acest art 7 şi înscriind în elel în care se zice : «Numai Românii sau cei naturalizaţi români pot dobândi imobilele rurale în România», nu s’a gândit de cât la pământul de arătură, n’a avut în vedere de cât să puie stavilă ca moşiele ţârei să cadă in mâna străinilor. Nimeni nu s’a putut gândi la mine, când ele nici nu existau. A! dar se pretinde că Constituţiunea întrebuinţând termenul generic de imobile rurale, apoi în acest termen intră şi minele, cari nu sunt de cât imobile,^rurale, prin urmare restricţiunea din art. 7 se întinde şi asupra lor. In adever, minele sunt proprietate imobiliară, sunt însă o proprietate sui-generis, adică de o natură cu totul specială de proprietatea suprafeţei pământului, şi, aşa fiind, ele cer o legislaţie asemenea specială, căci aplicând şi faţă de ele legislaţia ce avem pentru proprietatea suprafeţei, am împedica cu desăvârşire exploatarea fiecărei mine în această ţară şi am condamna, ca şi până acum, întregile avuţii cuprinse în sânul solului nostru ca nefructificare. Dar «Naţionalul» pare că nu înţelege cum proprietatea minelor ar fi o proprietate sui-generis, cu totul deosebită de celealte imobile rurale. Şi cu toate acestea nimic nu e mai lesne de inţeles. Prima deosebire dintre proprietatea suprafeţei şi aceea a minelor este, că pe când suprafaţa o poţi esploata la infinit, fără ca să dispară, minele, treptat cu esploatarea, se consumă. Prin urmare, pe când modul de esploatare al suprafeţei ne poate lăsa indiferenţi, căci oricât de rea ar fi această esploatare, fondul nu va dispare ; esploatarea minelor trebue să ne preocupe, trebue să preocupe în primul rând pe Stat, căci o proastă esploatare poate distruge însuşi fondul, însuşi sorgintea avuţiei ţerei. Iată dlar cum din primul loc apare enorma deosebire dintre proprietatea minelor şi cele alte proprietăţi şi cum această deosebire impune şi un regim deosebit. In afară de aceasta, proprietar, exploatator de moşii poate fi oricine dacă are câteva zecimi sau sutimi de mii de lei, pe câtă vreme a fi esploatator de mine, nu este de loc atât de uşor. Mai întâi se cere să ai cunoştinţe tehnice, pentru ca să ştii dacă capitalul, care-l vei întrebuinţa în esploatarea unei mine, îţi va renta sau nu, şi al doilea pentru ca o mină să o aduci în starea de a o exploata, să cere capitaluri enorme, pe cari un om singur nu va putea, mai cu seama în ţara noastră, de a le avea. De aceea exploatarea minelor reclama mai întâi oameni speciali şi al doilea asociaţii de capitalişti. E destul de a aminti aceste deosebiri intre proprietatea suprafeței şi a solului, pentru a vedea oricine, că minele sunt o proprietate cu totul specială, căreia nu se poate aplica cu nici un chip legiuirile făcute pentru suprafață. Dacă am admite, că minele intră în prevederile art. 7 din Constituție, aceasta ar însemna să nu condamnăm la o vecinită sărăcie, la imposibilitatea oricărui progres serios pentru ţară, să stăm cu braţele încrucişate şi să perim cu toate avuţiile imense ce le-am putea extrage din pământul acestei ţări. Căci unde sunt românii cu cunoştinţele technice cerute de esploatarea minelor, şi unde, sunt românii cari se dispună de imensele capitaluri pe care o asemenea esploatare le reclamă ? Acei ce-i dă zor mereu cu Constituţiunea, cu românismul etc. nu întrebuinţază aceste gogoriţe decât ca arme de luptă contra guvernului, fără să-şi dea însă, seamă de piedicile pe cari le pun unei serioase propăşiri a ţarei. Sub masca unui patriotism fals, ei fac actul cel maî nepatriot cel mai dăunător terei. Dacă asemenea oameni ar fi fost ascultaţi tot-d’auna în această ţară, noi astăzi n’am fi fost maî înaintaţi de cât Turcii, decât popoarele barbare. Ceea ce fanatismul orb şi stupid a făcut la aceste popoare, aceea se caută a se face la noi cu un patriotism vulgar, îngust şi rău înţeles. Tot progresul care-l avem astăzi cum îl datorim, dacă nu străinilor, şi, slavă Domnului, ţara Românească în loc să piară s’a desvoltat din ce în ce maî mult. Dacă oameni ca d. Iancovescu şi alţii ca d-luî ar fi fost ascultaţi, astăzi ţara românească n’ar fi avut nici şcoli, nici căi ferate, nici telegrafe, nici medici, nici farmacişti, nici strade, nici lumină, nimic, absolut nimic. Credem însă că bărbaţii politici de acum vor fi cel puţin tot atât de cuminţi ca şi cei din trecut, ca să nu se ia după aceşti fanatici, care vor să condamne ţara la regres şi la peire. PROPRIETATEA MINELOR «Naţionalul» care duce o campanie desperată contra legei minelor, mergând până a susţine că scopul d-lu Carp, prin această lege, nu este altul decât a da ţara pradă străinilor şi a transforma pe locuitorii acestei ţări în Negrii din Africa (!!)—lucruri cari desigur vor face pe toata lumea cuminte cel mult să surâdă,—scrie într’un articol din No. de azi asupra minelor,următoarele : „Instituindu-se prin această lege o proprietate a Minei și această proprietate pu FISIONOMIA CAMEREI Şedinţa de pantomimă. Vorbeşte d. Stolojan, fost ministru de domenii şi îl ascultă numai d. Carp. „ E singurul om care îl pricepe, chestie de ocupaţie. Deputaţii vorbesc, până lângă tribună se întind conversaţiile. D. Stolojan seamănă cu un dascăl de biserică urcat la strană, care cântă înconjurat de o droaie de copii cari îl ţin isonul. De multe ori însă se întâmplă ca cântăreţul din parlament să ţie iei isonul copiilor, cari se urca la octavă. — Ce o mai fi vorbind Stolojan, dacă nu’l ascultă nimeni? întreabă X. — Dar ce, crezi că el vorbeşte pentru gâştele din cameră ? EL vorbeşte pentru Europa. Şi Europa are să-i citească discursul la Monitor. La ora patru ia cuvântul d-l. Rosetti Teţcanu. — E ziua afonilor azi! strigă indignat d. Ion Docan. — Alt ţăran, spune un conservator. — Da, ăsta însă nu e de baltă, e de munte, zice altul. — Ba, e tot de carnaval! A fice un al treilea. D. Rosetti-Teţcanu vorbeşte ca să dovedească că au şi conservatorii actori de pantomimă. — Adică, zice un spectator din tribună, nu puteau Stolojan şi Teţcanu să vorbească într’o cameră de alături şi să fi lăsat pe alţii să vorbească aci. — Și d-lor susțin ca desbaterile sunt publice ! Să fac în familie, onorabile ! Jip. CREŞTEREA CRIMINALITATEI IN GERMAlIA O statistică semnificativă Pe când marii proprietari agrari din Germania se silesc să legifereze nişte propuneri dintr’un program al lor mai dinainte pregătit, şi care constitue, după cum am zis în No de erî, cea mai îndrăsneaţă tentativă de jaf, ce s’a văzut vre-o dată, primul procuror prusian, Lindenberg de Ratibor, publică o prea interesantă carte asupra statisticei criminale germane pe intervalul dintre anii 1882—1892, ale cărei resultate, bazate pe documente oficiale, deci irefutabile, sunt comentate într’un mod destul de nefavorabil de către d. Lindenberg. Numărul atentatelor şi al delictelor contra proprietăţei s’a ridicat de la 169334 în 1882, la 196437 în 1892, cu o creştere de 16 la sută, pe când creşterea populaţiunei, în acelaşi interval, n’a fost de cât de 12 la sută. Este de remarcat că până la 1888 numărul atentatelor s’a micşorat pentru a se ridica din nou în 1890 aproape la nivelul celui din 1882. In 1891 creşterea este de 9728 condamnaţi si ea se ridică la 18602 în 1892, sau cu 10. 46 mai mult ca în 1891 şi cu 29 la sută ca în 1888. Aceste cifre probează ceea ce nu mai era de trebuinţă — că criminalitatea este