Lupta, decembrie 1921 (Anul 1, nr. 1-14)
1921-12-16 / nr. 1
50 %■ 1 6 pmt Vineri 16 Decembrie 1921 6 plutini1 &g« NUM&fim. fCTO S3 JMMMNISTMTIA ’ *82, £u. wärmnelssf 12 AROMAMEMTIL ani. . îîOO lei . I oo ,99 •••••»•* 50 !*UBIICrrAT£A ssts direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate LUPTA TMOS Direcţia politică 58/73 Direcţia . . . 58/75 Secretariatul . 58174 Administrația . 10161 Director polSîic: Const. Miile Directori: EMIL D. MORE, B. BRIMSTEINU IONEL: Să nu laşi, Sire, sunu spui! când pot să scoţi capul! noiul cuvânt eă a fost vi**un ziar care să. aibă mai putină de a face la apariţia sa o declaraţiune de li, apoi de sigur că e ziarul pe care *1 preî astăzi opiniei publice. numele ce i-am dat şi In întreg trecutul cari răspund de viitorul lui stă înţelesul şi la rostului pe care i’l destinăm. ^ tspla“ şi acei cari o reînvie astăzi continuă histica romană o tradiţie la originea căreia urârea şi curajul de a controla conducerea şi de a se împotrividespotismului politic şi fiuluî administrativ într’o ţară tânără în care rea şi democraţia sunt încă noţiuni abstracte, acă* în ce priveşte formele au câştigat o ifruiuţsi — înfăptuirea împroprietărire! ţ&ra- i a sufragiului universal, pentru cari am luplecerii in urmă, adesea singuri împotriva şi oţeliţi numai de conştiinţa noastră.— iu e’sic fondul nu putem avea, din nefericire, satisfacţii?. întronarea domniei cinstite, reale ere a legilor rămâne şi pe viitor primul , punctulesenţial — al programului nostru, a legilor rămâne marea revoluţiune legală , treime s’o realizeze democraţia română, urechea aţintită la nevoile şi durerile maiîn sufletul închinat visurilor ideale ale neaiomânesc şi frumuseţilor morale ale numiisi- Lupta“ noastră se va desfăşura sub cutele ui care întrupează credinţa din Democraţie mare — libertatea complectă a cugetare!, a ţii, a presei , temelia tuturor celorlalte dreplibertâţî, ceea ce face dintr’insa obiectivul ’ atentateior reacţionare. nsolidarea Unităţei naţionale şi refacerea rltăţei ţărei fiind* puncte cardinale în stabiliţiilinei politice a „Luptei“ faţă de partidele, nici o critică nu ni se va părea prea nici o jertfă a simpatiilor şi antipatiilor perprea scumpă şi nici un omagiu adus drepţi ni se va părea prea mare în urmărirea tenoastre. Lângăadi frăţeşte mâna cetitorilor noştri ereii, a căror inimă am simţit’o atât de aproape ,astră în zalele acestea tic înfăptuirea ,,Lupt 5 reluăm posturile noastre modeste de senii viaţa publică a tarei. „LUPTA” nu ți int care mai deunăzi e la un guvern de getăcută pentru Coroană eneralul care a prezinuit minister. In Dumialunul întrunirei ntului, generalul A era pe punctul de a tî Corpurile legiuitoare ind Mesagiu! regal, veranul ar fi tinut seadorinţa d-lui Brătkau refuzat semnarea lui, în când regele i-a refuicuires miniştrilor de■ti, Generalul i-a trimis rea“ la Palat şi în uni- trezidentul Camerei a atla o întrunire a maior pe succesorul său nai aştepta consultare ■tea Coroanei.Idenia aceasta cu ungeţi capul guvernului nu ie sigilr, încurajatoare capul suprem al tărei ■inaiéi. ia politică sepasio:ţe problema constituţiile care o pune demisia jjilui Averescu. iţa publică e mai puţin iată, fiindcă situaţiaare nimic nou pentru jgiul universal a ştriadevărat, socotelile de i ale Coroanei şi ale vei partide, dar procedura ţională riu a suferit ari, esenţiale în chestihimbărei guvernelor, betul Averescu se poate ige că a avut o soartă toramă mai nedreaptă ca a cabinetului Vaida, care şi el a fost concediat împreună cu majorităţile care-l susţineau în număr compact? Nu cumva generalul Averescu ar putea pretinde ţărăniştilor de pildă, să se revolte că d-si pleacă azi şi eventual şi majorităţile ce i-ar rămâne fidele, când cabinetul Averescu a venit exact pe calea pe care îi va succede ministerul de mâine? Este explicabilă daci nepăsarea opinieipublice faţă de problema „Constituţională“ de care au senil de a se pasiona politicianii. Opinia publică îşi manifestă pasiunile şi tendinţele prin sufragiul universal. Printr’ânsul ea are şi trebue să păstreze încrederea că va izbuti cu timpul să apropie practica constituţională a Coroanei de spiritul public înmormântând crizele ministeriale extra-parlamentare. Guvernului Averescu opinia publică i-a dat la timp sfatul de a se întări cu alte forţe parlamentare. Sfatul acesta cuminte nu a fost ascultat. Cu atât mai puţin soarta generalului şi a ministerului său va fi plânsă de massele cetăţeneşti. Nici o criză ministerială nu a pornit încă serios în România nouă — şi mai puţin încă în cea veche — din sânul parlamentului nostru, care până azi confirmă, dar nu răstoarnă cabinetele. Acestea sunt realităţile constituţionale de la noi. Criza actuală îşi va avea, deci, dezlegarea ei ca şi până azi, sau va veni un guvern căruia Camerele li vor da concursul, considerându-l ca o emanaţiune a lor, sau Camerele vor pleca odată, cu guvernul sub care s’au ales spre a face loc unei noui consultariuni a sufragiului universal. Interesul ţarei este ca partidele democratice să câştige aşa fel corpul electoral, încât venirea şi plecarea guvernelor să iasă din consensul dintre Coroană şi Parlament şi nu din conflicte dintre factorii constituţionali. Emil D. Fagure De ce ne-am dus ia Pesta ? Generalul Averescu începe să devia interesant. Acordurile d-sale cu dinastia de la Florica erau armonice întrucât asigurau liniştea Paradisului guvernamental, dar plictiseau grozav pe cei ce ştiau câte comori de „documente“ ascunde cu grijă bravul general. Demisia a uşurat sufletul generalului şi face deliciile curioşilor. Pe ziua de eri, am aflat, de pildă, raţiunea supremă pentru care d. Ionel Brătianu a trecut peste Marile Puteri şi s'a dus fără eie. la Budapesta. Că ne trebue siguranţă la Tisa şi d. Brătianu era chemat de Horia spre a goni regimul Baia Kuhn — astea erau raţiuni politice. Cele economice erau însă decisive şi generalul Averescu publica pe ziua de ori procesele verbale nr. 5E8, 587, 508, 130, 617, CIS, 17, în cari se înşiră toata sămănătorile, şuruburile— mecanice, pânzele de ferăstrău, sanele, motoarele, sârmele de fier, pietrele de moară, şi alte nenumărate materiale aduse ca pradă de războia din Ungaria şi transportate la Fioxica. Sa dovedeşte astfel cu process-verbale oficiale de ce Dinastia Celor Trei Fraţi consideră ca o alerge a familiei ermalţla dela Buda-Pesta. Să se sape în marmură procesele-verbala şi să se aplice pe soclul monumentului Celor Trei Fraţi. E tot ce Patria recunoscătoare paşte face mai puţin pentru marea familie, Silex. ire, sau n’are Aceasta e întrebarea: adică, suveranul, are ce trebue să aibă orice rege, adică prerogative? Orice partid de opoziţie — şi în primul rând vechile noastre simpatii, Brii ti on ii '•— e gata să susţie cu înverşunare, că da, suveranul are prerogativa de a-şi concedia, când i se năzare, guvernul. Şi, bine ’nţeles, orice guvern socoate că prima sa datorie e să conteste regelui această celebră prerogativă şi să susție că singurul individ înzestrat cu toate prerogativele imaginabile e Poporul, reprezentat când de d. Ionescu-Brăila, când de d. Schitănescu ! Când guvernul devine opoziţie, iar opoziţia guvern, situaţiunea rămâne aceiaşi, argumentele trec direct din gura d-lui general Averescu în aceea a d-lui Ionel Brătianu sau Take Ionescu şi vice-versa! Pentru că, mai presus de toate România Mare are caractere şi oameni de convingeri! Martor e și d. Disssescu, la o nevoe. Descă. DIN MOU LA LUPTA Mă reîntorc în presă. Mai bine aşi explica de ce am părăsit-o. Am plecat simţindumă obosit şi mai cu seamă amărît. Amărît de desele conflicte între capital şi muncă — de altfel fatale în perioada de dezorganizare a producţiei de după războiu. După o viaţă de luptă pentru ridicarea clasei muncitoare, m’am văzut în conflict cu munca, eu care am muncit de mic copil și care nu cunosc altă datorie în viată. Doi ani de odihnă însă m’au înviorat. Acum mă simt mai combativ de cât ori când. Dar, deasupra tuturor imboldurilor, e o datorie morală care mă face să reintru în presă. Peste toate nenorocirile, peste toate fărădelegile, peste toată incoherenţa care domneşte în toate ramurile vieţei româneşti, o nouă primejdi£ ne ameninţă acum: un nou regim al Mafiei brălieniste. Oamenii aceştia, pe cari îi credeam, pentru totdeauna, dispăruţi din viaţa politică, îndărătul tejghelelor, graţie incapacităţii celorlalte partide politice, ridică, din nou, capul Datoria tuturor oamenilor cinstiţi, a tuturor luptătorilor bătrâni şi tineri, este de a se pune înpotriva Mafiei brutieniste o primejdie reală pentru libertăţile şi tânăra democraţie a României Noui. Iau dar direcţiunea „Luptei", alături de foştii mei tovarăşi dela „Adevărul” şi „Dimineaţa", pe cari îi cunosc şi îi apreciez de mai bine ele un sfert de veac şi pe cari îi ştiu de unde pleacă şi unde vor să ajungă. In capul „Luptei", deci să reîncepem lupta. CONST. MILLS msam Un urmaş al lui Ghiţa Pristanda ,amintiţi de Ghiţă Pristanda, simpaticul polifaiu din „Scrisoarea pierdută" pe care coana Zoifica, oricât de damă, bună e dumneaei, îl ia la rost, pentru a da socoteală de numărul steagurilor: — Unu la prefectură, unu la primărie, unu la corna Fănicu acasă, unu la prefectură fac paişcc ! Asta era pe vremea când „famelici era numeroasă, iar remimerația, după buget, mică". Se vede însă că şi azi famelile au rămas tot aşa de grele, iar remuneraţiile lor insuficiente, de vreme ce şi acum ele trebuesc rotunjite şi tot după maniera amicului Ghiţă, deşi au trecut mai bine de treizeci de ani de la vremea când opera celebrul poliţaiu imortalizat de Caragiale! Astfel, o anchetă făcută de justiţie la Balş a dovedit — după însăşi declaraţiile magistratului instructor — că fostul preşedinte al comisiei interimare, de la vremea, când Baişul nu fusese încă avansat la rangul de comună urbană, a procedat cu felinarele localităţii exact ca Pristanda cu steagurile tricolore ! Părintele provizor al Caisului ordonanţase şi încasase 3.0 mii de lei pentru confecţionarea şi instalarea a 15 felinare ; omul făcuse şi proces-verbal de recepţie ; când la numărătoare, însă, felinarele începură să facă obstrucţie: nu eşeau la număr, nici să le tai! — Unu la primărie, unu la şcoală, două la primărie, la şcoală trei, fac Vil Exact aritmetica simpaticului Ghiţă! Ceea ce înseamnă — ca să facem şi puţină filosofie politico- socială — că nu e nimic nou sub soare şi că chestiunea steagurilor, felinarelor, ba şi a prerogativelor regale erau de o actuali-t tate tot alăt da arzătoare la 18SS pe vremea vizitatului lui Ion Brătianu, ca şi azi, iar „dame bune“ cari să tragă sforile politice şi să salveze câte un Ghiţă Pristanda, mai mare sau mai mic, se găsesc şi azi, poate mai puțin simpatice ca coana Zoiţica, dar tot atât de influente... Maximin . George Panu Reînviind LUPTA, e natural sa ne gândim la LUPTA de alta dată şi la acela care a fondat-o şi care i-a dat o strălucire unică în presa română, la George Panu, şi mai ales la Panu din primii ani ai LUPTEI, cât timp a fost mai cu seamă ziarist şi foarte puţin om de partid. Pe acest George Panu îl avem înaintea ochilor, el a făcut educaţia unei generaţii, el i-a dat un ideal, în mare parte azi adus la îndeplinire, el a inaugurat o presă vioaie şi plină de idei. In primul numar’ al LUPTEI care reapare, la interval de un sfert de veac de la dispariţia LUPTEI lui Panu, ne credem datori a saluta memoria acestui mare înaintaş ,şi a-i aduce un slab prinos de recunoştinţă şi de admiraţie. BStema: Guvern »eI#M0n pripvenkMfi«? Prin fra parlamentari se discută care ara să fie atitudinea parlamentului faţă ile nftTiî MTW©-TM pri -osr® nu fi eL Toată lumea înţelege ca orice s’ar întâmpla, parlamentul actual nu ar putea trăi de cât dacă va da încredere viitorului guvern, căci la cel dintâi semn de neîncredere, el va fi dizolvat. Singura chestiune care sa pune în cercurile guvernamentale este dacă alegerile după dizolvare Ie va prezida un guvern Take Ionescu, sau un guvern Brătianu sau un guvern de concentrare a tuturor partidelor, sau un guvern neutru. Și asupra acestei chestiuni îşi dau drumul toate imaginaţiile şi se fac discuţiile ceia mai aprinse. Sigur este însă ca singurul mijloc ca alegeri să nu se facă este ca acest parlament să susţină viitorul guvern. Dar iarăşi este sigur că dacă d. Take Ionescu n’ar reuşi in misiunea ce i s’a încredinţat şi n’ar forma ministerul, ar veni un cabinet Ion Brătianu şi acela n’ar primi să lucreze cu acest parlament, chiar dacă dânsul ar vrea. Aşa se prezintă situaţiunea la acest moment. A. W. b alta f-ss-L -sv- .-:rir In cercurile noastre militare nu s’a potolit Încă uimirea pricinuită de prompta soluţiune dată de marile puteri protectoare aventurei lui Carol de Habsburg. Intr’adevăr sa spera într’un nou război dacă nu general, cel puţin est-european, şi bunii noştri făuritori de triumfuri se credeau în ajunul vinei noi epopei, poate şi mai fructuoasă ca cea dintâi. Un suflu eroic flutura prin cancelariile marilor administraţiuni militare. Brurieri păliţi de nopţi nesfârşite de insomnie lucrau pe capete la ultimele dispoziţiuni pentru mobilizare, în vreme ce proeminenţii şefi militari, sumbri în automobilele luminate pe dinăuntru, se afundau în gâjâitul klaksoanelor înebunite pe poarta palatului din calea Victoriei. O cenzură salutară îşi făurise în umbră, armele-i subtile, teroarea se organiza, formidabilă şi prăbuşiţi pe dosarele anemiate de o criminală amnistie, comisarii reigali ai curţilor marţiale simţeau cu mie creşte din nou în piepturi o nobilă ardoare... Visele intendenţei îşi luau sborul, nemăsurate... Sentinele postate din zece în zece paşi pe trotuarul din piaţa Valter Mărăcineanu interziceau pietonului imprudent trotuarul ministerului de război şi consemnul se repeta în faţa localului marelui Stat major, al Comenduirei pieţei, al Cercului de recrutare, al Cercului subofiţerilor... Fii, legitimi sau adulterini, ai marilor noştri politicaştri încercau pe capete pe la croitorii de lux pantaloni cu bufanţi inediţi, şampania d-lui Likerdy şi benedictina d-lui Finkelstein fuseseră de mult rechizitonate, hetairele maghiare de prin localurile de noapte ale Metropolei tremurau în aşteptarea ordinului de internare, în vreme ce în redacţia unui mare cotidian politic şi istoric se înjgheba în pripă, personalul unei noi „Românii“ tot atât de fadă, tot atât de perfidă, tot atât de zadarnică. Şi aceasta în vreme ce soldatul-ţăran, neştiutor de noua epopee ce-l ameninţa, îndoit, pe coarnele plugului, înfigea fierul păcii adânc în pământul românesc fumegând în dimineţele reci de toamnă dealungul brazdelor grase de binecuvântarea holdelor viitoare. Dar prolificul şi mărginitul aventurier regal ca şi întrepida lui soţie au fost trimişi să-şi încheie existenta pe o insulă pe care Bemnardin de Saint-Pierre şi-ar fi aşezat bucuros idila lui Paul şi a Virginiei, spre marea desnădejde a pretorienilor noştri. Ordinele de mobilizare s’au aruncat la coş, consemnele s'au ridicat, numai într’o umila administraţiune militară, cea mai neînsemnată şi mai candidă din toate, sentinela, un recrut oltean oacheş şi vârtos, înfundat până la urechi în botforii mirositori, mai întinde şi azi spre pieptul vizitatorului uimit o baionetă inutilă. O, bella, matribus detestata! Cadet RousseL Spre rezolvarea , problemei salutare de B. Brăfsi$3@anii Problema valutei e pe punctul de a intra pe singura cale pe care poate spera o îndreptare mai promptă. Aceasta e calea internaţională. Şi lucrm curios! Numai prăbuşirea complectă a valutei germane, adică a principalei ţări foste duşmane, a determinat această schimbare. Intr’adevăr numai scăderea continuă şi catastrofală a mărcei, a pus în mod arzător întregul complex al problemei valutare, în faţa singurului stat care prin situaţiunea sa financiară poate contribui la o mai repede rezolvare a ei. Anglia s’a convins in fine, că deprecierea valutei ţărilor continentale, nu e dezastruoasă numai pentru ele, ci şi pentru dânsa, Germania, unul din clienţii cei mai însemnaţi ai exportului britanic, dispărând, din cauză că disproporţia dintre marca germană şi livra engleză, o împiedică de a se mai gândi măcar să cumpere un produs englez. Cum întotdeauna politica engleză a fost condusă de interesele economice, comerciale, e d. Lloyd George fără ezitare a luat în mână cestiunea valutei germane. Dispensarea fostului dușman de plata despăgubirilor pentru un timp de doi, trei ani, în decursul cărora să-şi poată reface valuta, a devenit punctul cel mai imediat al politicei externe engleze. D Lloyd George urmăreşte să realizeze acest punct de acord cu Franţa, în care scop se va întâlni cu d. Briaud, şi cu concursul Americei, pe care va căuta să-l obţie cu ocaziunea vizitei sale la Washington.* întorsătura aceasta în politica financiară a marilor puteri ala Antantei, nu poate însă rămâne fără urmări pentru celelalte ţări din Europa. Ce-i adevărat pentru scăderea mărcei este tot atât de adevărat pentru scăderea francului francez ca şi pentru scăderea lenini român. Deprecierea valutei noastre este, păstrând proporţiile, tot atât de păgubitoare pentru comerţul englez, ca şi deprecierea mareei. Şi dacă marii aliaţi socot necesar ca să vie în ajutorul duşmanului de ieri, cu cât mai mult nu e îndreptăţit ca să vie în ajutorul aliaţilor de ieri şi de azi ? Se înţelege că în materie economică, comercială şi financiară, nu se poate conta pe filantropie, că de aceia dacă Anglia înţelege să vie în ajutorul valutei germane, este fiindcă are convingerea că bogăţia efectivă, utilajul economiei naţionale şi puterea de muncă a duşmanului de ieri, îndreptăţesc convingerea că el poate să se refacă în gradul de a da valutei sale o valoare sporită şi deci o putere de cumpărare, care să-i facă iarăşi un client considerabil, hrănitor al comerţului şi bogăţiei Britanice. Iar bogăţiile naturale ale României mari şi noui, puterea şi voinţa de muncă a poporului ei, sunt desigur factori cari zilnic desmint halul umilitor al valutei noastre şi direct sau indirect trebuinţele noastre, puterea noastră de cinesupărare, sunt, iarăşi păstrând proporţiile, tot atât de utile, refacerei comerciale, şi deci industriale a Angliei, ca şi cele ale Germaniei. Numai căi noi avem faţă de marii aliaţi* şi un drept moral mai mare.) * Ni se pare că din acest punct de vedere, aşa zisa problemă a moratoriului de acordat Germaniei care a di fapt problema refacerei sal valutare, care şi pentru tu o însemnătate imediată. No, nu socotim că refacerea noaastră economică şi financiara nu s’ar putea îndeplini de cât cu concursul internaţional. Cu toate deziluziile ce ne-ai procurat ultimii ani, cu toa) greşelile conducătorilor nori cari n’au avut nici un singur moment un programi bine definit de politică eco-ţ nomică și financiară, cu tos*-? te că cota valutei, acest cri- teriu infailibil al stărei economice a unei ţări, e mai scoborât în al treilea an după armistiţiu de cât a fost în primul, noi tot credem, bazaţi pe cunoaşterea bogăţilor imense de cari dispune ţara noastră, că ea va putea învinge şi sin- gură încercările, bolile grelei prin cari trec economia şi finanţele ei. Dar aceasta ar puritea să dureze mult, după cum arată slabele progrese din uti timii trei ani, după cum ne permite să conchidem, insuficienţa, conducătorilor econo-f miei şi finanţelor noastre şi acea quasi paralizie a capa- cităţii lor de organizare. Această încetineală o desfăşurăm refacerei noastre, e mai păgubitoare însă pentru economia internaţională, de cât chiar pentru noi. Şi când la Londra, Paris şi poate Wa-I shingtom se pune decisiv pro-* biema vT.c. 'tora, pe temeiul i.t-t ,'erpendenţei economiei tutu-r ror statelor şi naţiunilor euro* pene şi chiar ultramarine, cre* dem că e de datoria celor răs-j punzători de conducerea ţărei noastre, ca să atragă atenţia şi asupra noastră. Nu prea’ ne plac demersurile comune, în materie economică şi de finanţe, prea sunt diferenţiaţi condiţiunile ce oferă în aceasta privinţă diferitele ţări, dar poate că şi fără o preala-ilă consfătuire, s’ar putea cal mica înţelegere să se întâlnească în acest demers, în care, ce-i drept, bogăţia ţârei noastre, nelimitatele ei pos-i bilităţi de dezvoltare, ne asi-j gură şanse deosebite. Ori cum, — desluşim îa ori-,zont prima acţiune eficacaj pentru rezolvarea problemei valuare, pe cale internaţinală. B. Brănişteanu @S@ mai noui. stiri asupra -se săsești,în Ma, erna Sa ULTMil ORA MSI şi TEITIN „Loottgsiss“ la Opera statului Un mare actor german : Moissi ’ n întâia oară In dezvol- i ieţei muzicale din ţară operă română ca instituitat. Noblesse oblige.... Ro- Mare nu putea ajunge V capital în viaţa socială orală a Orientului. Bucurii puteau lua, încetul cu j locul Budapestei, fără Vil nostru să nu-şi ia, la i său, sarcina de a asiisistenţa unei Ottere rof astăzi, am avut, îa diferioci, încercări de Operă i sub forma de întregî particulare mai mult ii puţin subvenţionate de la a dst pe vremuri,, la National întreprinderea iu i, încercarea lui Ghe- ap şi a lui Eduard Wach,Juţy care s’a reprezentat attâia oară, în româneştiiauser“. O intervenţie zisă a statului ,pentru aşezarea Operei române pe temelii solide, ca instituţie publică, nu s‘a făcut decât acum. Viitorul, adică experienţa, va dovedi că Opera, creaţiune budgetară a statului, este forma cea mai viabilă sau dacă o societate lirică subvenţionată, ori o întreprindere privată cu caet de sarcini şi subvenţiune de la stat este înfăţişarea cea mai potrivită pentru existenţa acestui gen de artă. Ceea ce însă este câştigat e că de pe, acum, avem elemente spre a susţine o trupă de opera. George Enescu le-a împrumutat marele prestigiu al geniului său muzical, directorii de muzică şi de scenă, repetitorii, soliştii şi corul au muncit cu forţe unite şi reprezentarea în româneşte a lui „Lohengrin“ a fost o demonstraţiune mai mult ,ca onorabilă a puterilor şi râvnei celor animaţi de bagheta ilustrului muzician român. Cu „Lohengrin“ suntem încă, fireşte, în faza italiană a muzicei lui Wagner — fază în care intră „Rienzi“ şi „Tannhäuser“. Cantilena, cu grupetele şi apogiaturile ei, recitativele, duetele, terţetele, quartetele, finalurile cu cor sunt încă formele externe ale facturei muzicale, pe când fondul abea anunţă importanţa leit-motivului. George Enescu a ţinut să aducă maestrului de la Beyrouth omagiul fervenţei realizând, cu excepţia a puţine măsuri, partiţia integrală — ceea ce, cu tot interesul iniţiaţilor, prezintă pentru marele public o sforţare obositoare. Actul al doilea cere o atenţiune de o ană şi douăzeci de minute şi întregul spectacol aproape cinci ore. Tăieturile, în mare parte încuviinţate de în Isusi Wagner, apar necesare. Soliştii au susţinut cu vitejie sarcina vocală pe care şi-au asumat-o. Tenorul Vlăbiescu, în afară de caracterul napal al emisiunei, a dovedit rezistenţă în rolul titular şi o dedla,naţiune muzicală cât mai apropiată stilului wagnerian. Povestirea din actul ultim reclami o mai mi mare emotivitate, dar, în genere, d. Vrăbiescu a prezentat un Lohengrin merituos. Sopranul luminos şi destul de liric al d-nei Yvong a slujit considerabil partida Elsei de Brabant. Ne afăm în faţa unei voci ca o prodigioasă facilitate şi naturaleţă de emisiune şi a unei cântăreţe de excelentă şcoală şi mare securitate. Sforţarea sa de a cânta în româneşte îi cucereşte şi toată recunoştinţa noastră. Prea frumos s-a achitat d. Teodorescu„de rolul lui Teliamund. Baritonului său, mai mult liric, nu i-a lipsit vigoarea şi impetuozitatea spre a domina în scenele capitale. E o manifestaţiune de care i se va ţine seamă. In Ortruda d-na Elena Roman a făcut jertfa de a suplini cu fermitate cu un soprano dramatic o mezo-soprano caracterizată. Robustele sale acum au compensat mediul şi registrul de jos care dau totuşi izbucnirilor Ortrudei vehemenţa patimei furtunoase care o mistue. Basul Folescu prezintă un rege vocalmente impunător şi baritonul Maggiari un Vestitor sigur de partea sa, dar pentru care un timbru mai bronzat ar face mai mult efect —• Aici vestirile heroldului sunt extrem de dramatice şi au de dominat un aparat orchestral formidabil. Corul sa prezintă destul de disciplinat, dar încă nu destul de omogen ca sonoritate. Din orchestră se simte lipsa unor şefi de atac superiori — ceea ce provoacă unele ezitaţiuuni şi scăderi. In tot cazul intenţiunile subtile şi mâna sigură a lui George Enescu nu au fost urmate cu maximul de intensitate din partea instrumentiştilor. In afară de decorul primului tablou al actului final, montarea e corectă, în marginile proporţiunilor pe care le oferă scena teatrului Lyric. Impresiunea totală pe care o lasă spectacolul e aceea a unui studiu serios şi a unei trupe care, prin muncă metodică, va putea justifica sacrificiile însemnate pe care le impune menţinerea unei opere române de stat.* Un mare actor german — Alexandru Moissi — apare pentru întâia oară înaintea publicului românesc. El aduce cu dânsul puţin sânge meridional, pe ce se explică temperamentul său uneori vezuvian ca patimă. Forţa şi noutatea artei sale e că atete mijloace de expresiune aproape voit opuse tradiţiunei marilor actori italieni şi francezi, acolo unde în „Hamlet“ „Oedip“, „Othelo“ ei mugeau de durere sau teroare, Moissi şopteşte; acolo unde tradiţia aşezase gesturi imense, el rămâne stană de piatră.E simplificarea în formă de sinteză lăuntrică a sensibilităţei. Viruozitatea în această direcţie atinge la Moiss apogeum formidabis. Totuşi arta lui Moissi răsare dintr’o şcoală care face azi gloria teatrului german tocmai fiindcă am subordonat virtuozitatea actoricească punerei în va-loare a operei reprezentate. Dominaţiunea personalităţei a individualităţei artistice in interpretarea lucrărilor drama-tice a fost şi este încă manifestarea tipică a teatrului italian şi francez. In teatrul german epoca modernă a aservit personalitatea scopului ideal al realizărei integrale a intenţiunilor autorilor. Şcoala aceasta şi-a găsit maximul expresiunei în teatrul lui Reinhardt şi a permiscuceriri noui în reprezentarea clasicilor şi modernilor. Marele nostru regret el ca Alexandru Moissi a venit la noi ca virtuoz şi nu cu teatrul din care a ieşit. Arta lui alcătueşte cu acest teatru o unitate indivizibilă. Felul lui de a juca, simplitatea mijloacelor externe, tăcerile, privirile, inţelesurile lui mate nu-şi pot exercita emotivitatea decât încadrul şcoalei din care face parte. Ele sunt în strânsă funcţiune de ceea ce fac ceilalţi interpreţi, de mediul tempera- mental şi decorativ creat de un registrat a cărui exclusivă preocupare nu e personalitatea actorului, ci traducerea cât, mai exactă a frumuseţilor operei, în atmosfera cea mai prielnică lor. Or, Alexandru Moissi, cu trupa improvizată de care e înconjurat, pe cele câteva scânduri reci ale tribunei de la Eforie, cu draperii în cimitirul de la Elsenaer, cu acustica pe care o îngăduie curenţii de pe scenă şi vuetul din sală sporit de prezenţa spectatorilor în picioare, este o miniatură, când nu este o caricatură din ansamblul de la „Kammerspiele“ sau de la Teatrul expoziţiei din München unde am afizat lucrând teatrul lui Reinhardt,. Avem temperamerul lui Moisi comprimat, avere când vehementul, când dulcele şi totdeauna misteriosul Iniglas trecut par’că în gramofon, avem ascensiunile lui paralizate de nesimţirea sau comicul unor bieţi actori de provincie — înr’un cuvânt îl avem pe Moissi fără a’l avea, căci a’l mutiat astfel este a’l reduce la un vin’ tuos de moda veche care trăeşte înaintea noastră mai mult pri faima numelui decât prin valoarea intrinsecă a artei ce nu poate oferi. In ziua când bucureştenii vor avea pe Moissi cu toţi ace din rândurile cărora a ieşit harta lui Moissi va sta întreagă înaintea noastră. Ha 0. Fa w sau B DRANK IN LUMEA FINAN este titlul senzaţionalului roman original de actualitate» scris pentru ziaruifflUPTOM si care wb începe sH se public© zilele acestuia In c©l@aneia noastre IDf-teft: Ultima @ră fii §*& .__