Lupta, ianuarie 1922 (Anul 2, nr. 15-36)
1922-01-01 / nr. 15
II, No. 15 Director politie: fernst. Mille Birourie, Str. SarSnsSar 12 ABONAMENTUL Juibr..............................................200 lei ............................................ . lOO „ ». • • • • . .... 50 „ PUBLICITATEA î-psste direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 1LEFON Direcţia politică 58/73 Drecţia . . . 53,175 Secretariatul , 58174 Administraia . leil ură. il Ilrig . Sforţările pentru pace «rea economică a Europei IC I 1931 se încheie astăzi ".re nădejde. La Cannes Întruni o mare Confefienită să îndrumeze în Îrnea pe cărările păcei jitoare. ni îndrumări au fost je toate sforțările politerne, în anul ce s’arei ani după terminapat ului război, nici măr ie materiale ce a căsu* • 'sunt vindecate. Ba dincriza economică, cea reroesă moştenire a lui, crescând şi a început omenirei însângerate că întreaga noastră Ştie, această mândră clă- Utată cu atâtea jertfe, e •fată de prăbuşire, un război ca acela prin rocul lumea, nimeni nu :t aştepta ca pacea să truiască de azi pe mânm victoria militară a : ■ usă din fragmente şi upă multă răbdare, pacea ce a ieşit din. )ar trebuie mărturiîinisni nu s’a aşteptat, re] . lui. ca omenirea i|ie atâtea greutăţi vei pacifice. Ni.v.dit la încheielegăturile econoliabile ce crease in. n Uriaşa desvoltare a ne: /capitaliste. Şi de gândurm că rănile războiâr el® la curs, ruia cumulat, prea erau ye, pentru ca să fi puart omi politic, silit să , şi eu irealităţile suflei.pi ■ îînainte proecte, călări la sfârşitul anului lisrită, ca cele mai najaeruri dih iunie. i, din cestiunile pe cari proii rte cată să le rezolvii os niale şi îndrumare soluţia lor a dominat •a ict une a politicei exn 1921. iul priveşte desarmarea. Căpătat un însemnat îne realizare în Conferina Washington. Dacă as’a tratat decât desarnavală, totuşi aceasta amaga problema în mistimul pas e făcut şi deja mne că şi al doilea va să se facă. Conferinţa Washington va rămâne n istoria anului 1921. al ca proiect priveşte reeconomică a Europei, imeni nu poate şi nici rândeşte să renunţe la ibirile datorite de Gerşi a căror îndeplinire e vie de ordin moral, — mea e de acord la fineîi, că în îndeplinirea aîdatoriri a ei. Germania e fi considerată în mod dină aşa ca şi când nu a nici un fel de legare dânsa şi celelalte dar şi acelea cu can n război şi a rupt ţia ani de-a rândul, omi ăzut că nentru ca Gersa poată plăti, trebuie să se refacă financiarpe când modalităţile în plăţi, pot avea influenstruoase asupra economiei ţărilor creditoare. Anglia trece acum prin cea mai năprasnică criză şi lordul Derby a vorbit de comerţul Marii Britanii ca de regiunea devastată a acesteia, o regiune pe care a devastat-o perioada de pace. Asemenea fraţilor siamezi, statele europene sunt legate intre ele. Se hrănesc din aceleaşi izvoare şi sistemul circulatoriu al economiei lor se îmbină fără a ţine seamă de frontiere. Orice deranjament local al lui se respercutează asupra întregului organism. Problema economică a Europei formează astfel un bloc. Ca atare a fost tratată la ultima întâlnire a d-lor Lloyd George şi Briand, cu care s’a încheiat anul 1921 şi va fi tratată la Conferinţa din Cannes, sub auspiciile caprei a începe anul 1922. * Dacă deci aruncăm privirea înapoi asupra anului 1921, trebuie să constatăm că cu toate simptomele alarmante ce am avut de înregistrat intrânsul, omenirea a făcut totuşi un bun pas înainte. Soarele speranţei îi surâde şi-i îngăduie să spere că e pe cale să scape din mizeria materială în care se sbate şi să completeze tot mai mult reţeaua de acorduri şi alianţe cari o îndrumează spre o eră de pace, prin înlăturarea tuturor cestiunilor cari ar putea deveni cauze de conflicte. Intre aceste acorduri încheiate în 1921 trebuie să numărăm cel dintre Anglia şi Irlanda şi acele alianţe din centrul Europei, cari ne interesează direct şi pe noi şi cari cunoscute sub numele Micei înţelegeri, Vor tomane în istorie. Că iniţiativ acesteia, întregită area . prin aderarea republicei austriace, se datoreşte unui bărbat politic român, va servi ca mărturie că în acţiunea pentru înfăptuirea păcei, are şi ţara noastră o parte considerabilă. Astfel dacă în anul 1921 lulumea a trecut prin grele dificultăţi, totuşi ele şi-au permis să întrevadă mai bine leacul şi o pun în situaţiune, ca in pragul noului an, să privească cu încredere viitorul. Egiptenii cer indepenienţa Cairo, 30. — (Rador). — Reprezentantul agenţiei Reuters telegrafiază că a intervievat pe Mahomed paşa Mahmud, membru în noua delegaţie egipteană. Acesta constată că politica engleză în Egipt a dat greş cu desăvârşire; poporul egiptean, convins că Anglia nu are intenţia să se poarte cu Egiptul aşa cum ar fi de dorit, intenţionează să ceară complecta independenţă a ţării. IEU NUMĂRUL Directori: BUHL D. FAGURE, 8. BRAJIISTUSDs/s / In dimineaţa rece şi opacă de Decembrie, acceleratul de Timişoara aşteaptă în gara de Nord semnalul de plecare. Şeful de tren, conducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, trec să-şi ia posturile în primire, ducând fiecare sub greaua şubă de oaie câte o voluminoasă sticlă cu rachiu. Şeful de tren cântă odată din mica-i trompetă de alamă, vagoanele se urnesc trosnind. La Titu, şeful de tren, conducătorul vagonului de bagaje şi maşinistul se reped în restaurantul de clasa III şi umplu in grabă cu rachiu sticlele golite. Trenul se pune din nou în mişcare, suflând, scuipând, ţăcănind. La Piteşti şeful de tren, conducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, se reped în restaurantul de clasa IlI-a şi umplu din nou cu rachiu sticlele golite. Trenul înghite câmpia argeşeană — cum zice poetul Pillat, vagoanele schiţează paşi de tango, traversele putrede se lasă, frânele gem, osiile pocnesc... La Piatra-Olt şeful de tren, conducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, se reped în restaurantul de clasa IlI-a şi umplu iar cu rachiu sticlele golite... Podul de peste Olt.., halucinantă cârpeală de şine de fier, de stâlpi de oţel, de butuci de brad, de bârne şi scânduri... o punte a morţii, o panserelă de luneri, cinci minute danteşti, un sfert de capitol din Edgar Poe. Trenul se opreşte o clipă în pragul podului, un fluerat ascuţit, apoi trosnete din toate încheeturile, gemete din toate butoanele, o umanitate suspendată în vid, îngropată de vie în compartimentele supra-încălzite în caii miroase a stârv. La Slatina şeful de tren, conducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, se reved în restaurantul de clasa III-a şi umplu iarăşi cu rachiu sticlele golite. La Pieleşti o sanie încărcată cu lemne s’a împotmolit pe şine, ţăranul mașinit se repede să desjuge boii, maşina prinde în bot sania, boii, lemnele, un trosnet formidabil, ţipete funerături... La Craiova şeful de tren, conducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, se reped în restaurantul de clasa III-a și umplu pentru a seasea oară cu rachiu sticlele golite. Cadet Roussel E BRA*SAT.£ im si fin iscălească Un coleg de redacţie vorbea într’un articol de „era damelor voalate“ arătând că aceste cuconiţe sunt atotputernice pe lângă demnitarii ţării. In definitiv, ce catastrofă e dacă pe lângă atâţea samsari masculini, recrutaţi din toate patinale sociale, lucrează şi câteva femei drăguţe, inteligente şi generoase? Miniştrii, cari au posibilitatea, printr’o iscălitură, să te îmbogăţească, sunt doar şi ei oameni şi cât de plictisiţi, cât de desgustaţi trebue să fie de solicitările, de asalturile masculilor, de tipurile rânjinde sau linguşitoare, de atâtea mustăţi, bărbi, cotlete! Dacă mai au, din când în când, în faţa lor, şi nişte ochi arzători, o guriţă fragedă şi promiţătoare, cum să nu iscălească ce li se cere? Oameni suntem, bre REŞCA. Ce se cere Regelui • Moiäol faissâ a crlawBî - Generalul Averescu neputându-se înţelege cu nici una din grupările de opoziţie — şi ţărăniştii au denunţat acordul cu averescanii — pare că s’a înţeles cu d. Al. Marghiloman care, se ştie, că nu este în parlament şi nici nu are vre-un reprezentant al grupărei sale în actualele Corpuri legiuitoare. Se pretinde că d. Marghiloman ar fi fost autorizat de grupările opoziţiei să propună regelui o nouă combinaţie ministerială căreia parlamentul li va da sprijinul pentru a se putea vota reforma electorală, bugetele, etc. Este foarte probabil că generalul Averescu a dat d-lui Marghiloman autorizarea de-a prezenta regelui această soluțiune. Dealtfel, s’a grăbit și d. general Averescu și d-sa să propună regelui, când a aflat că d. Take Ionescu va demisiona din cabinetul său, ca să aprobe o remaniere cu d. Marghiloman. Dacă combinaţia na reuşit atunci, acum e prea târziu să se mai facă asemenea experienţi. Nu încape îndoială că celelalte grupări ale opoziţiunei l-l vor grăbi să desmintă —n unele au şi desminţit—că d. Marghiloman ar fi avut autorizarea de a propune regelui în numele lor, o nouă soluţie a rezolvirei crizei interne. * D. Iancu Flondor a plecat la Flondorenifără a se putea şti precis dacă întrevederile sale au dus la vreun rezultat. Demersul d-lui Marghiloman are aerul că a intervenit in urma eşecului d-lui Flondor, sau, după cum mi se pare mai probabil ceia ce încearcă d. Flondor să realizeze nu convine nici d-lui Marghiloman şi nici generalului Averescu, ceia ce a determinat acordul între aceşti doi foşti prim-miniştri expediaţi de la cârmă cant fără formele obicinuite. Nu trebue insă să ne facem iluzii nici asupra situatei cabinetului actual. Se pare că guvernamentalii sunt oarecum edificaţi că nu vor putea lucra cu actualul parlament, chiar dacă vor obţinea un vot de încredere. Sunt mulţi parlamentari averescani cari vor să evite o dizolvare şi să sprijine şi formaţiunea Take Ionescu. Unii au şi aderat formal. Cu toate acestea mulţi guvernamentali, chiar dintre cei mai devotaţi amici politici ai d-lui Take Ionescu, prevăzând dificultăţile ce se vor ivi in parlament şi voind să lase Întreaga răspundere a dizolvărei, asupra generalului Averescu, sunt de părere ca actualul guvern să se retragă fără a se mai pune chestia de încredere la Cameră. Nu ştim dacă d. Take Ionescu e de aceiaşi părere, dar dacă continuă intransigenţa fruntaşilor averescani soluţia retragerea cabinetului Take Ionescu ar fi cea mai bună. A doua zi se va dovedi că toate combinațiile averescane au fost fanteziste, că răspunderea nevotărei legei electorale și a dizolvarea parlamentului cade numai și numai asupra conducătorilor averescani. R. X. HOŢII la puşcărie D. Cămărăşescu şi-a inaugurat cariera sa ministerială prin strigătul de: „Hoţii la puşcărie“. Acest strigăt nu este nou; el a mai fost scos de Dumitru Brătianu contra guvernărei fratelui său Ion, care înainte de 1888 făcuse din ţară un adevărat pojalâc. Dar dovadă că strigătul ld Dumitru Brătianu nu a avut nici un ecou, este că după mai bine de treizeci de ani, d-nul Cămărăşescu este silit să-l scoată şi d-sa, ceea ce dovedeşte că nici acum hoţii nu sunt la puşcărie. Dar înainte de Dumitru Brătianu, strigătul a fost scos de Ion Ghica care a căutat să pună, cel puţin în parte în practică dorinţa lui. Astfel el a dat afară pe un funcţionar pe care l-a prins furând. Acesta nu-şi pierdu cumpătul şi în fiecare şi venea la Ministerul de interne şi aşteptând la scară, îl ruga pe ministru să-l pună în slujbă. Ion Ghica ţinea şi interimatul Finanţelor dela Interne pleca acolo. Funcţionarul dat afară care avea picioare lungi după cum avea şi mână lungă o lua înainte şi când sosea Ghica, îl întâmpină iarăşi la scară cu rugăciunea lui. — „De ce m’ati dat afară» Coane Iancule ? E păcat, zău. —■ „Ce păcat, răspunse Ghica. Te-am dat afară fiindcă eşti un hoţ. — „Şi va să zică pentru asta m’ai dat afară ? A voi rău aţi făcut fiindcă noi simtem mai mulţi. Şi lucrul era adevărat. Hoţii, cari erau în majoritate, Vau dat jos pe Ghica printr’un vot al camerei, primul caz înecare un guvern român a căzut prin parlament. Domnul Cumărăşescu poate va fi mai fericit. Nu pot spune că va cădea prin votul majgirităţei şi că majoritatea este alcătuită din hoţi. Dar ceea ce e sigur este că va cădea de la guvern, fără să-şi vadă visul cu ochii. Hoţii nu vor fi la puşcărie. Mai mult încă, dacă vor veni liberalii, hoții vor fi chiar în guvern. ... €- 3*8. izeria la Bagaria Budapesta, 30 (Rador). — In şedinţa de eri a adunărei naţionale, deputatul Huszar a adresat guvernului o interpelare asupra mizeriei ce domneşte în Ungaria. Huszar a declarat că va citi scrisori ale nunţiului papal şi ale misiunilor străine la Budapesta, din cari rezultă că nu se vor mai acorda ajutoare Ungariei. In consecinţă, Huszar cere guvernului ca să-şi facă datoria faţă de populaţia care se află în mizerie. In acelaş timp, Huszár a atras şi atenţiunea societăţei asupra acestei chestiuni. fiomim şi materialele dela Pesta QHoiasul averescan continuă cu publicarea «tMor afîciale cari arată cam sub guvernul d-lui Brătianu, seniori al domeniului Viorica şi-a refăcut moşia cu materialele rechiziţionate la Buda-Festa. Noi am dovedit, cu procesele verbale In mână, că nu numai că d. Brătianu fiind prim-ministru, d-sa venea cu oferta de cumpărare la ministerul industriei, dar că preţurile de cumpărare au fost fixate de funcţionarii d-sale. Ei bine, atâta nu ajungea. Se publică acum procese verbale cari arată că nici nu se aştepta fixarea preţurilor, ci se ridicau materialele statului, se duceau la Fiorica, iar preţurile erau in urmă fixate de reprezentantul domeniului Florida. In care ţară din lume un prim-ministru ar putea proceda astfel, fără a se scoate el însuşi din viaţa publica ? La noi d. Brătianu nu răspunde la publicarea actelor oficiale cum nu a răspuns nici până azi de prepararea războiului, de miliardele de bonuri de tezaur cari au dus țara la ruină financiară — iar d. general Averescu a ținut actele în sertar cât a avut concursul tacit al d-lui Brătianu și le publică azi în loc să fii tras ori la răspundere pe jăfuitorul Statului. Vai de țara condusă de asemenea oameni! SATURN. vei. Azi e 31 Decembrie Seara ar trebui să serbăm revelionul, căci e ajunul anului nou. Nu-l vom sărbători Insă, căci la noi Revelionul e la ÎS Ianuarie. Noi cei cari am apucat stilul vechiu, înţelegem încă aceasta. Dar generaţia ce vine, cu greu va înţelege că dacă ne-am decis să adoptăm stilul nou, adică să numărăm vremea la fel cu toate popoarele civilizate, n’a vroit să considerăm începutul anului odată cu ele Se va obiecta că-i chestiune de religie. Dar obiecţia nu se ţine în picioare. Dacă ar fi vorba de Crăciun, ar putea fi vorba de religie- Crăciunul, Naşterea Domnului, e o sărbătoare religioasă, dar 1 Ianuarie, anul nou nu. Căci în nici un caz, nici după stilul vechiu deci, anul nou bisericesc nu coincide cu cel calendaristic, nu cade măcar în iarnă, ci în toamnă, în Octombrie, dacă nu ne înşelăm, iar sărbătoarea religioasă de la 1 Ianuarie şt. v. este cea a Sfântului Vasile De ’aceia credem că se cuvine să se ia o măsură care transmutând sărbătoarea legală de 1 Ianuarie st. v. asupra stilului nou, să introducă și in moravuri calendarul nou. Anul nou să înceapă cu anul nou, adică la 1 Ianuarie, a doua zi după ca ni s’au isprăvit foile de la vechiul calendar și în ziua când am rupt coperta de pe calendarul cel nou. Ghenar «»astsa ts asa awa • cei mici la închisoare si cei mari la putere! Conferinţa de la Cannes DeSegafimSe su şi în€@§3as§ şi sosească — Care va fi programul Conferinţei — 2) Rezolvarea problemei Conferinţa de la Cannes se va deschide la 6 Ianuarie. Delegaţiunea engleză a şi sosit acolo, cea americană soseşte mâine, iar la 5 Ianuarie vor trebui să fie toate acolo. Este sigur că o urmare a acestei conferinţi va fi că la primăvară se va convoca o conferinţă economică europeană. Această conferinţă se va compune numai din personalităţi aparţinând vieţei economice şi premierul englez speră să asigure printr’însa biruinţa ideilor sale. Acesta ar fi planul de refacere al Europei asupra căreia şi a amănuntelor căruia se va discuta la Cannes. De el s’ar lega problema reparaţiunilor, deoarece — după opinia d-lui Lloyd George — refacerea Germaniei ar fi condiţia prealabilă pentru îndreptăţita îndeplinire a celor ce creditorii ei aşteaptă de la dânsa. Prin sforţarea unei comunităţi europene trebuie să se mobilizeze pe piaţa financiară o parte a datoriei germane, pentru ca astfel să se satisfacă prin împrumuturi nevoile cele mai urgente ale naţiunilor cât au trebuit să facă Franţei avansuri enorme în vederia jertfelor ce ea, la rândul ei, a făcut în război. * La Cannes se va discuta și un program anglo-francez, pentru reclădirea Europei. Acest program va cuprinde trei puncte și anume: 1) Refacerea Rusiei prin restabilirea drumurilor sale de fer și a materialului lor rulant. Această operaţiune e o afacere comercială şi financiară cu proporţii mari, care reclamă cuminţenie politică, dacă e vorba ca să nu fie păcăleală din partea guvernului sovietelor şi acapararea din partea colaborărei germane, a schimbului. 3) Cu privire la Germania, măsuri severe pentru supravegherea veniturilor vamale, a exportului de capital, a gestiunei Bancei Imperiale și a depozitelor de Bancă. Acest control trebuie extins imediat și asupra avutului german din străinătate. * .? t CHEII şi BROASCI sau ce a spus d. Griprdficî d-lui Maniu —00— In cercurile politice se face mult haz în jurul wrmMonului dialog ce a avut loc la d. Flondor, între d. Grigorovici,, senatorul Bucovinei şi d. dr. luliu Maniu. Precum se ştie, fruntaşul socialist bucovinean este o fire foarte sinceră, care nu menajează pe nimeni ci spune bărbâteşte omului, adevărul în faţă. Intâmplându-se să găsească pe d. Maniu la d. Flondor, d. Grigorovici a spus următoarele şefului partidului naţional — Ei, d-le Maniu, ce-i cu dv.— Ce faceţi? Pare că dv. aveţi cheia situaţiei ? — Da, cheia o avem, răspunde d. Maniu, dar nu se potriveşte cu broasca de acum ! — Dacă nu se potriveşte, — observă d. Grigorovici, — de ce o învârtiţi mereu ? Ori căutaţi altă cheie, ori spargeţi odată broasca!" Era aceasta o aluzie maliţioasă la politica şovăitoare, nehotărâtă a partidului naţionali D. Maniu n’a mai răspuns nimic. In schimb d. Flondor a rumnit mefistofelic. Autentic. m carie efemorii tura noastră este sămemorii. Acest gen nu nici pe literaţii noştri, oamenii noştri politici, iar Vasile Alecsandri, scris atâta, în cele mai direcţii, care a trăit ca ilomat şi om politic, înreînviere şi ascensiune a ai român, nu ne-a lăsat iri regulate din viaţa sa, despre Maiorescu ştiu ă e. lăsat asemenea încari încep dela vârsta ni, mi se pare, şi merge ziua când năprasnica i-a zmuls condeiul din lupă notiţele regelui Care Kremnitz a întocmit rtru volume da amintiri toate rezervele explicaşi au stingherit redacta. Sunt cel mai însemnat autentic izvor al istoriei ei în însemnata perioaa întronarea dinastiei şi până la proclamarea iţei. Nu numai partea de B. Sfinteteanu amintirilor privitoare la perioada de timp de la această dată şi până la moartea primului rege aşteaptă încă publicarea, ci şi mai ales Memoriile propriu zise ale acestuia, notele acelea zilnice cari trebue să aducă lămurirea multor evenimente neexplicate şi a tainei politicei acestui bun cunoscător de oameni şi deci priceput mânuitor al lor Că a scris asemenea note rezultă nu numai din prefaţa amintirilor, din cari nu există din nefericire nici până azi o frumoasă şi vrednică traducere, dar şi dintr'o cărticică prea puţin cunoscută la noi şi apărută în 1915, care cuprinde notiţele Pe cari regele le-a scris zi cu zi în campania din 1864 contra Danemarcei, la care a participat, pe atunci şi noiu locotenent german, ca ofiţer de ordonanţă al Kronprinţului, al acelui viitor împărat Frederic III, pe cât de liberal şi idealist, pe atât de nenorocit. ITefa|Kin întei publicaţii însă ne învaţă cum a înţeles regele Carol să-şi publice Memoriile, cât mai era în viaţă. Chiar pentru acea îndepărtata perioadă a vieţei sale, publicată când aproape toţi cei de care putea fi vorba dispăruseră, el a suprimat „toate criticile“, tot ce ar putea jigni. Această delicată chestiune, cea dacă la publicarea „Memoriilor“, a notiţelor zilnice, cele cu caracter personal trebuiesc sau nu date în vileag, a preocupat şi pe Maiorescu. Cu puţin înaintea morţei sale, fara găsit revăzându-şi carnetele cărora, duhovnici siguri, le încredinţa toate tainele ce afla, toate tainele judecăţei şi aprecierei sale asupra lor, în cam zi cu zi, cu o sârguinţă şi perseverenţă cari explică prodigioasa sa carieră, nota tot ce i se părea remarcabil, tot ce-l impresiona, începând cu starea atmosferică- Şi-mi spuse atunci că s‘a gândit mult dacă să şteargă din notele sale chestiunile personale, cancanurile sociale, etc., că s‘a decis să le lase şi că crede chiar că atunci când s-ar hotărî publicarea lor, ele să fie menţinute, căci pentru priceperea completă a unei vremi, nu e suficient să cunoaştem evenimentele mari, importante, ci treime să cunoaştem şi fondul social, din care au izvorât şi pe care s'au desfăşurat „Ce am înţelege noi din secolul lui Ludovic XIV — a adăugat Maiorescu — dacă n'ar fi Memoriile lui Saint Simon?“. 4 . In lumina acestei aprecieri trebue privite şi „însemnările din viaţa mea“ ale d-lui Adolphe Stern, apăruta acum. Ele formează al doilea volum al „însemnărilor din viaţa unui evreu român“. Deşi tratează prin urmare în aparenţă o problemă cu totul specială a vieţei româneşti, deşi, mai mult, tratează în bună parte, viaţa adesea intimă a uui singur om: bucuriile şi durerile lui — mai mult dureri — ca fiu iubitor şi nerecunoscut al ţarei, bucuriile şi durerile lui ca fiu, frate, soţ şi tată duios şi prevăzător, — însemnările d-lui Stern au un interes superior,, ele înlesnind nu numai cunoaşterea şi desluşirea unei vremi, ci având caracterul esenţial fărâ de care orice lucrare istorică e lipsită de valoare: caracterul etic şi didactic, că din greşelile trecutului, din suferinţele lui necunoscute şi neînţelese de contemporani, arată urmaşilor ce nu trebuie să se mai repete, ce greşeli trebue să evite şi cum omenirea păşeşte spre dreptate. Dealtfel însemnările d-lui Stern ne dau perfecta fizionomia a unui om, perfecta fisionomie a unui evreu-roman. Dezvăluindune adâncul sufletului său, până la cutele tai.V'i unde să li. j hi iese pasiunile mari și slăbiciunile mici; zbuciumul fără răgaz, în care trăia ecou! român, în perioada pătimirei ,are, totdeauna obiect al unei legife.'iri speciale, strein în ţara lui pe - iri totuşi o iubeşte; vecinic bănuit şi hulit, prezentat ca sinteză a tuturor ifcjH.-ir şi ca incapabil de orice sentiment mai iarit şi mai nobil; în permanentă revoltă împotriva unei stări deieruri fură leac în aparenţă, dar care zdruncina, într'însul orice edilitare şi-i permitea orice activitate numai cu cele mai grave riscuri şi cu înfruntarea atâtor piedici, în cât te miri că nu s’a prăpădit de mult, dezvăluindu-ne toate acestea într’o aleasă limbă literară care singură constituie o diplomă de cetăţenie, d. Stern Îngăduie fiecăruia să controleze îşi să rectifice părerile eronate ce le-ar putea, avea despre evreu. Când va vedea îndârjirea cu care acesta luptă pentru dreptul elementar al omului, duioşia cu care se refugiază din zbuciumul aprig al vieţei în sânul familiei, devotamentul între soţi, dragostea nemărginită pentru copii, jertfele între fraţi, respectul pentru părinţi, satisfacţia datoriei împlinite, durerea Ingratitudinil recoltate,, — va înţelege celebrele cuvinte pe cari Shakespeare le-a pus în gura lui StiyJock şi pe cari autorul, cunoscător profund, admirator pătimaş şi traducător servil al marelui Will, le citează încă odată, va înţelege că „un evreu are şi el ochi, mâini, organe, mădulare, simţuri, afecţiuni, patimi, că se hrăneşte cu aceiaş hrană, de rănit prin aceleaşi arme, supus la aceleaşi boli, vindecat prin aceleaşi leacuri, încălzit şi răcorit de aceiaş iarnă şi vară caşi creştinul; că dacă îl înţepi, sângeră, dacă-i gâdeli râde, dacă-l otrăveşti moare...“ Dar va mai afla ceva din cetirea însemnărilor d-lui Stern. Va afla că deşi din toată asemănarea în trup şi suflet a evreului cu creştinul, marele englez deduce că şi evreul are dreptul la răzbunare, — apoi la mult huliţii semiţi, sentimentul acesta aproape nu există. Dumnezeul lor e un Dumnezeu al răzbunarei, dar el spune că a sa şi numai a sa e răzbunarea. Şi învăţătura creştină a dragostei, a iertărei, a pitărei, nu e mai puţin împlântată la cei din sânul cărora a pornit, decât la asemenii lor dintre cari unii îşi arogă dreptul de a-i huli şi oropsi şi nu văd că sunt şi ei bieţi oameni slabi şi păcătoşi, la începutul şi sfârşitul cărora natura a pus, ca un memento, egalitatea tratamentului. Şi al doilea volum al di-lui Sterp povesteşte ca şi primul, povestea care azi ar apărea comică, dacă n'ar fi fost atât de tragică, povestea luptei evreilor români împotriva regimului de excepţie ce se clădea tot mai aspru contra lor. Când reciteşti toate loviturile mari şi mici pe cari politica antievreiască le-a iscodit cu o îndemânare cu adevărat uimitoare, când îţi aminteşti de eliminarea din şcoli, care ar fi dus la sporirea numărului analfabeţilor acestei ţări, de legile economice cari au scos, printr’o selecţiune negativă, din ţară, zeci de mii de evrei dintre cei mai sănătoşi şi mai capabili, muncitori şi meseriaşi, cari azi se numesc cu mândrie români în America, ai sentimentul că peste două-trei generaţii însemnările d-lui Stern în această privinţă, vor părea atât de absurde încât nimeni nu le va crede şi le va căuta confirmarea în archivele oficiale. Dar autorul însemnărilor se poate zice un om fericit. Dacă a culcat în pământul primitor atâtea fiinţe iubite, are mângâierea în credinţa mărturisită într’o revedere viitoare; are mângâierea că ajuns la vârsta psalmistului vede răsărind copii copiilor lui şi poate nu numai privi viaţa înseninată de lumina conştiinţei datoriei împlinite, dar şi trăi viaţa, cu toate deziluziile ei fatale, într’o atmosferă de poezie, împărtăşindu-se din binefacerile artei, sub toate aspectele ei. Mai mult încă, poate vedea, cum spune atât de frumos, printr’un rar hatâr al soartei, realizarea idealului pentru care a dus o luptă aprigă de mai bine de o jumătate secol: încetăţenirea evreilor români. Şi în acest ideal realizat stă: mângâierea supremă, marea biruinţă etică, pe care o putem deduce din cetirea cărţii. Oricât de grea ie viaţa, oricât de mari ni se par dificultăţile ce se pun în calea biruinţei marilor idei umanitare, această biruinţă poate fi aproape, atunci când o credea departe. Cu 1912 se încheie volumul acesta al însemnărilor d-lui Stern şi tocmai atunci o nouă avalanşă de legi menită să eternizeze parcă regimul excepţional sub care trăiau evreii, se revarsă. Şi acuma când „însemnările“ apar, necrezutul e realitate, emanciparea evreilor s’a produs, şi catapeteasma nu s’a crăpat şi ţara nu s’a prăbuşit, ba mai mult spiritul de toleranţă al poporului român, a ieşit atât de strălucitor, din această încercare, în cât a lăsat toată răspunderea sumbrei vremi a legilor excepţionale, politicianilor cari s’au impus la conducerea lui. B. Brinişteanu