Lupta, ianuarie 1922 (Anul 2, nr. 15-36)

1922-01-01 / nr. 15

II, No. 15 Director politie: fernst. Mille Birour­ie, Str. SarSnsSar 12 ABONAMENTUL Juibr..............................................200 lei ............................................ . lOO „ ». • • • •­­ . .... 50 „ PUBLICITATEA î-psste direct la Administraţia ziarului şi la toate Agenţiile de publicitate 1LEFON Direcţia politică 58/73 D­recţia . . . 53,175 Secretariatul , 58174 Administraia . leil ură. ­­il Ilrig . Sforţările pentru pace «rea economică a Europei IC I 1931 se încheie astăzi ".re nădejde. La Cannes Întruni o mare Confe­­fienită să îndrumeze în Îrn­ea pe cărările păcei jitoare. ni îndrumări au fost je toate sforțările poli­­terne, în anul ce s’a­rei ani după termina­pa­t ului război, nici mă­­r ie materiale ce a căsu* • 'sunt vindecate. Ba din­­criza economică, cea reroesă moştenire a lui, crescând şi a început omenirei însângerate că întreaga noastră Ştie, această mândră clă- Utată cu atâtea jertfe, e •fată de prăbuşire, un război ca acela prin rocul lumea, nimeni nu :t aştepta ca pacea să truiască de azi pe m­ân­­­m victoria militară a : ■ usă din fragmente şi upă multă răbdare,­­ pacea ce a ieşit din­­. )ar trebuie mărturi­­îinisni nu s’a aşteptat, re] . lui. ca omenirea i|ie atâtea greutăţi vei pacifice. Ni­­.v­.dit la încheie­­leg­ăturile econo­­liabile ce crease in­­. n Uriaşa desvoltare a n­e: /capitaliste. Şi de gând­ur­m că rănile războ­­iâr el® l­a curs, rui­­a cumulat, prea erau ye, pentru ca să fi pu­­­art omi politic, silit să , şi eu irealităţile sufle­­i.pi ■ îînainte proecte, că­lări la s­fârşitul anului lisr­ită, ca cele mai na­­jaeruri d­ih iunie. i, din cestiunile pe cari proii rte cată să le rezolv­ii os ni­­­ale şi îndruma­­re soluţia lor a dom­inat •a ict une a politicei ex­­n 1921. iul priveşte desarmarea. Căpătat un însemnat în­­e realizare în Conferin­­a Washington. Dacă a­­s’a tratat decât desar­­navală, totuşi aceasta a­maga problema în mis­­timul pas e făcut şi deja mne că şi al doilea va să se facă. Conferinţa Washington va rămâne n istoria anului 1921. al ca proiect priveşte re­­economică a Europei, imeni nu poate şi nici rân­deşte să renunţe la ibirile datorite de Ger­­şi a căror îndeplinire e vie de ordin moral, — mea e de acord la fine­­îi, că în îndeplinirea a­­îdatoriri a ei. Germania e fi considerată în mod dină aşa ca şi când nu a nici un fel de lega­re dânsa şi celelalte dar şi acelea cu can n război şi a rupt ţia ani de-a rândul, omi ăzut că nent­ru ca Ger­­sa poată plăti, trebuie să se refacă financiar­­pe când modalităţile în plăţi, pot avea influen­­struoase asupra econo­miei ţărilor creditoare. Anglia trece acum prin cea mai nă­prasnică criză şi lordul Derby a vorbit de comerţul Marii Britanii ca de regiunea devas­tată a acesteia, o regiune pe care a devastat-o perioada de pace. Asemenea fraţilor siamezi, statele europene sunt legate in­tre ele. Se hrănesc din aceleaşi izvoare şi sistemul circulatoriu al economiei lor se îmbină fă­ră a ţine seamă de frontiere. Ori­ce deranjament local al lui se respercutează asupra în­tregului organism. Problema economică a Europei formează astfel un bloc. Ca atare a fost tratată la ultima întâlnire a d-lor Lloyd George şi Briand, cu care s’a încheiat anul 1921 şi va fi tratată la Conferinţa din Cannes, sub auspiciile cap­rei a începe anul 1922. * Dacă deci aruncăm privirea înapoi asupra anului 1921, tre­buie să constatăm că cu toate simptomele alarmante ce am a­­vut de înregistrat intr­ânsul, o­­menirea a făcut totuşi un bun pas înainte. Soarele speranţei îi surâde şi-i îngăduie să spere că e pe cale să scape din mize­ria materială în care se sbate şi să completeze tot mai mult reţeaua de acorduri şi alianţe cari o îndrumează spre o eră de pace, prin înlăturarea tutu­ror cestiunilor cari ar putea deveni cauze de conflicte. Intre aceste acorduri înche­iate în 1921 trebuie să numă­răm cel dintre Anglia şi Irlan­da şi acele alianţe din centrul Europei, cari ne interesează direct şi pe noi şi cari cunos­cute sub numele Micei înţele­geri, Vor tomane în istorie. Că iniţiativ acesteia, întregită a­­rea .­­ pr­in­ aderarea republicei austriace, se datoreşte unui bărbat politic român, va servi ca mărturie că în acţiunea pentru înfăptuirea păcei, are şi ţara noastră o parte conside­rabilă. Astfel dacă în anul 1921 lu­­lumea a trecut prin grele difi­cultăţi, totuşi ele­­ şi-au permis să întrevadă mai bine leacul şi o pun în situaţiune, ca in pragul noului an, să privească cu încredere viitorul. Egiptenii cer indepen­­i­enţa Cairo, 30. — (Rador). — Re­prezentantul agenţiei Reu­ters telegrafiază că a inter­­vievat pe Mahomed paşa Mahmud, membru în noua delegaţie egipteană. Acesta constată că politica engleză în Egipt a dat greş cu desăvârşire; poporul egip­tean, convins că Anglia nu a­­re intenţia să se poarte cu E­­giptul aşa cum ar fi de dorit, intenţionează să ceară com­plecta independenţă a ţării.­ ­ ­­IEU NUMĂRUL Directori: BUHL D. FAGURE, 8. BRAJIISTUSD­s/s / In dimineaţa rece şi opacă de Decembrie, acceleratul de Timi­şoara aşteaptă în gara de Nord semnalul de plecare. Şeful de tren, conducătorul vagonului de bagaje, maşinis­tul, trec să-şi ia posturile în primire, ducând fiecare sub greaua şubă de oaie câte o vo­luminoasă sticlă cu rachiu. Şeful de tren cântă odată din mica-i trompetă de alamă, va­goanele se urnesc trosnind. La Titu, şeful de tren, condu­cătorul vagonului de bagaje şi maşinistul se reped în restau­rantul de clasa III şi umplu in grabă cu rachiu sticlele golite. Trenul se pune din nou în mişcare, suflând, scuipând, ţă­cănind. La Piteşti şeful de tren, con­ducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, se reped în restau­rantul de clasa IlI-a şi umplu din nou cu rachiu sticlele go­lite. Trenul înghite câmpia arge­­şeană — cum zice poetul Pillat, vagoanele schiţează paşi de tango, traversele putrede se la­să, frânele gem, osiile pocnesc... La Piatra-Olt şeful de tren, conducătorul vagonului de ba­gaje, maşinistul, se reped în restaurantul de clasa IlI-a şi umplu iar cu rachiu sticlele golite... Podul de peste Olt.., halu­cinantă cârpeală de şine de fier, de stâlpi de oţel, de butuci de brad, de bârne şi scânduri... o punte a morţii, o panserelă de lun­eri, cinci minute danteşti, un sfert de capitol din Edgar Poe. Trenul se opreşte o clipă în pragul podului, un fluerat as­cuţit, apoi trosnete din toate încheeturile, gemete din toate butoanele, o umanitate suspen­dată în vid, îngropată de vie în compartimentele supra-încălzite în caii miroase a stârv. La Slatina şeful de tren, con­ducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, se reved în restau­rantul de clasa III-a şi umplu iarăşi cu rachiu sticlele golite. La Pieleşti o sanie încărcată cu lemne s’a împotmolit pe şine, ţăranul m­a­șinit se repede să desjuge boii, maşina prinde în bot sania, boii, lemnele, un tros­net formidabil, ţipete funeră­­turi... La Craiova şeful de tren, con­ducătorul vagonului de bagaje, maşinistul, se reped în restau­rantul de clasa III-a și umplu pentru a seasea oară cu rachiu sticlele golite. Cadet Roussel E BRA*SAT.£ im si fin iscălească Un coleg de redacţie vorbea într’un articol de „era dame­lor voalate“ arătând că aces­te cuconiţe sunt atotputernice pe lângă demnitarii ţării. In definitiv, ce catastrofă e dacă pe lângă atâţea sam­sari masculini, recrutaţi din toate patinale sociale, lucrea­ză şi câteva femei drăguţe, inteligente şi generoase? Miniştrii, cari au posibili­tatea, printr’o iscălitură, să te îmbogăţească, sunt doar şi ei oameni şi cât de plictisiţi, cât de desgustaţi trebue să fie de solicitările, de asaltu­rile masculilor, de tipurile rânjinde sau linguşitoare, de atâtea mustăţi, bărbi, cotlete! Dacă mai au, din când în când, în faţa lor, şi nişte o­­chi arzători, o guriţă fragedă şi promiţătoare, cum să nu iscălească ce li se cere? Oameni suntem, bre­­­ REŞCA. Ce se cere R­egelui • Moiäol faissâ a crlawBî - Generalul Averescu nepu­­tându-se înţelege cu nici una din grupările de opoziţie — şi ţărăniştii au denunţat acordul cu averescanii — pare că s’a înţeles cu d. Al. Marghiloman care, se ştie, că nu este în par­lament şi nici nu are vre-un reprezentant al grupărei sale în actualele Corpuri legiui­toare. Se pretinde că d. Marghilo­man ar fi fost autorizat de gru­pările opoziţiei să propună re­gelui o nouă combinaţie mini­sterială căreia parlamentul li va da sprijinul pentru a se pu­tea vota reforma electorală, bugetele, etc. Este foarte probabil că gene­ralul Averescu a dat d-lui Mar­ghiloman autorizarea de-a pre­zenta regelui această soluțiune. Dealtfel, s’a grăbit și d. gene­ral Averescu și d-sa să propu­nă regelui, când a aflat că d. Take Ionescu va demisiona din cabinetul său, ca să apro­be o remaniere cu d. Marghi­loman. Dacă combinaţia na reuşit atunci, acum e prea târziu să se mai facă asemenea experi­­enţi. Nu încape îndoială că cele­lalte grupări ale opoziţiunei l-l vor grăbi să desmintă —n u­­­­nele au şi desminţit—că d. Mar­ghiloman ar fi avut autoriza­rea de­ a propune regelui în numele lor, o nouă soluţie a rezolvirei crizei interne. * D. Iancu Flondor a plecat la Flondoreni­­fără a se putea şti precis dacă întrevederile sale au dus la vre­un rezultat. Demersul d-lui Marghiloman are aerul că a intervenit in urma eşecului d-lui Flondor, sau, după cum mi se pare mai probabil ceia ce încearcă d. Flondor să realizeze nu convi­ne nici d-lui Marghiloman şi nici generalului Averescu, ceia ce a determinat acordul între aceşti doi foşti prim-miniştri expediaţi de la cârmă cant fără formele obicinuite. Nu trebue insă să ne fa­cem iluzii nici asupra situa­tei cabinetului actual. Se pare că guvernamenta­­l­ii sunt oare­cum edificaţi că nu vor putea lucra cu actu­alul parlament, chiar dacă vor obţinea un vot de încre­dere. Sunt mulţi parlamentari a­­verescani cari vor să evite o dizolvare şi să sprijine şi for­maţiunea Take Ionescu. Unii au şi aderat formal. Cu toate acestea mulţi guverna­mentali, chiar dintre cei mai devotaţi amici politici ai d-lui Take Ionescu, prevă­zând dificultăţile ce se vor ivi in parlament şi voind să lase Întreaga răspundere a dizolvărei, asupra generalu­lui Averescu, sunt de părere ca actualul guvern să se re­tragă fără a se mai pune chestia de încredere la Came­ră. Nu ştim dacă d. Take Io­nescu e de aceia­şi părere, dar dacă continuă intransigenţa fruntaşilor averescani solu­ţia retragerea cabinetului Ta­ke Ionescu ar fi cea mai bu­nă. A doua zi se va dovedi că toate combinațiile averesca­­ne au fost fanteziste, că răs­punderea nevotărei legei elec­torale și a dizolvarea parla­mentului cade numai și nu­mai asupra conducătorilor a­­verescani. R. X. HOŢII la puşcărie D. Cămărăşescu şi-a inau­gurat cariera sa ministerială prin strigătul de: „Hoţii la puşcărie“. Acest strigăt nu este nou; el a­ mai fost scos de Dumitru Brătianu contra guvernărei fratelui său Ion, care înainte de 1888 făcuse din ţară un adevărat pojalâc. Dar dovadă că strigătul l­d Dumitru Brătianu nu a avut nici un ecou, este că după mai bine de treizeci de ani, d-nul Cămărăşescu este silit să-l scoată şi d-sa, ceea ce dovede­şte că nici acum hoţii nu sunt la puşcărie. Dar înainte de Dumitru Brătianu, strigătul a fost scos de Ion Ghica care a căutat să pună, cel puţin în parte în prac­tică dorinţa lui. Astfel el a dat afară pe un funcţionar pe care l-a prins furând. Acesta nu-şi pierdu cumpătul şi în fiecare şi ve­nea la Ministerul de interne şi aşteptând la scară, îl ruga pe ministru să-l pună în sluj­bă. Ion Ghica ţinea şi interima­tul Finanţelor­ dela Interne pleca acolo. Funcţionarul dat afară care avea picioare lungi după cum avea şi mână lun­gă o lua înainte şi când sosea Ghica, îl întâmpină iarăşi la scară cu rugăciunea lui. — „De ce m’ati dat afară» Coane Iancule ? E păcat, zău. —■ „Ce păcat, răspunse Ghi­ca. Te-am dat afară fiindcă eşti un hoţ. — „Şi va să zică pentru asta m’a­i dat afară ? A voi rău a­ţi făcut fiindcă noi simtem mai mulţi. Şi lucrul era adevărat. Hoţii, cari erau în majoritate, Vau dat jos pe Ghica printr’un vot al camerei, primul caz înecare un guvern român a căzut prin parlament. Domnul Cumărăşescu poate va fi mai fericit. Nu pot spu­ne că va cădea prin votul ma­­j­girităţei şi că majoritatea este alcătuită din hoţi. Dar ceea ce e sigur este că va cădea de la guvern, fără să-şi vadă visul cu ochii. Hoţii nu vor fi la puşcărie. Mai mult încă, dacă vor veni liberalii, hoții vor fi chiar în guvern. ... €- 3*8. izeria la Bagaria Budapesta, 30 (Rador). — In şedinţa de eri a adunărei naţionale, deputatul Huszar a adresat guvernului o interpe­lare asupra mizeriei ce dom­neşte în Ungaria. Huszar a de­clarat că va citi scrisori ale nunţiului papal şi ale misiu­nilor străine la Budapesta, din cari rezultă că nu se vor mai acorda ajutoare Ungariei. In consecinţă, Huszar cere guver­nului ca să-şi facă datoria faţă de populaţia care se află în mizerie. In acelaş timp, Hus­zár a atras şi atenţiunea socie­­tăţei asupra acestei chestiuni. fiomim şi materialele dela Pesta QHoiasul averescan conti­­nuă cu publicarea «tMor afî­­ciale cari arată cam sub gu­vernul d-lui Brătianu, senio­ri al domeniului Viorica şi-a refăcut moşia cu materialele rechiziţionate la Buda-Festa. Noi am dovedit, cu proce­sele verbale In mână, că nu numai că d. Brătianu fiind prim-ministru, d-sa venea cu oferta de cumpărare la mini­sterul industriei, dar că pre­ţurile de cumpărare au fost fixate de funcţionarii d-sale. Ei bine, atâta nu ajungea. Se publică acum procese verbale cari arată că nici nu se aştepta fixarea preţuri­lor, ci se ridicau materiale­le statului, se duceau la Fio­­rica, iar preţurile erau in ur­mă fixate de reprezentantul domeniului Florida. In care ţară din lume un prim-ministru ar putea proce­da astfel, fără a se scoate el în­suşi din viaţa publica ? La noi d. Brătianu nu răs­punde la publicarea actelor o­­ficiale cum nu a răspuns nici până azi de prepararea războ­iului, de miliardele de bonuri de teza­ur cari au dus țara la ruină financiară — iar d. gene­ral Averescu a ținut actele în sertar cât a avut concursul ta­cit al d-lui Brătianu și le pu­blică azi în loc să fii tras ori la răspundere pe jăfuitorul Statului. Vai de țara condusă de ase­menea oameni! SATURN. v­ei. Azi e 31 Decembrie Seara ar trebui să serbăm re­velionul, căci e ajunul anului nou. Nu-l vom sărbători Insă, căci la noi Revelionul e la ÎS Ianuarie. Noi cei cari am apucat stilul vechiu, înţelegem încă aceasta. Dar generaţia ce vine, cu greu va înţelege că dacă ne-am de­cis să adoptăm stilul nou, adi­că să numărăm vremea la fel cu toate popoarele civilizate, n’a­­ vroit să considerăm înce­putul anului odată cu ele Se va obiecta că-i chestiune de religie. Dar obiecţia nu se ţine în picioare. Dacă ar fi vor­ba de Crăciun, ar putea fi vor­ba de religie- Crăciunul, Naşte­rea Domnului, e o sărbătoare religioasă, dar 1 Ianuarie, anul nou nu. Căci în nici un caz, nici după stilul vechiu deci, anul nou bisericesc nu coincide cu cel calendaristic, nu cade mă­car în iarnă, ci în toamnă, în Octombrie, dacă nu ne înşelăm, iar sărbătoarea religioasă de la 1 Ianuarie şt. v. este cea a Sfântului Vasile De ’aceia credem că se cuvine să se ia o măsură care trans­mutând sărbătoarea legală de 1 Ianuarie st. v. asupra stilului nou, să introducă și in mora­vuri calendarul nou. Anul nou să înceapă cu anul nou, adică la 1 Ianuarie, a doua zi după ca ni s’au isprăvit foile de la ve­chiul calendar și în ziua când am rupt coperta de pe calen­darul cel nou. Ghenar «»astsa ts asa awa • cei mici la în­chisoare si cei mari la pute­­re! Conferinţa de la Cannes DeSegafimSe su şi în€@§3as§ şi sosească — Care va fi programul Conferinţei — 2) Rezolvarea problemei Conferinţa de la Cannes se va deschide la 6 Ianuarie. De­legaţiunea engleză a şi sosit acolo, cea americană soseşte mâine, iar la 5 Ianuarie vor trebui să fie toate acolo. Este sigur că o urmare a acestei conferinţi va fi că la primă­vară se va convoca o confe­rinţă economică europeană. Această conferinţă se va com­pune numai din personali­tăţi aparţinând vieţei econo­mice şi premierul englez spe­ră să asigure printr’însa bi­ruinţa ideilor sale. Acesta ar fi planul de refa­cere al Europei asupra că­reia şi a amănuntelor căruia se va discuta la Cannes. De el s’ar lega problema repara­­ţiunilor, de­oarece — după o­­pinia d-lui Lloyd George — refacerea Germaniei ar fi condiţia prealabilă pentru în­dreptăţita îndeplinire a ce­lor ce creditorii ei aşteaptă de la dânsa. Prin sforţarea u­­nei comunităţi europene tre­buie să se mobilizeze p­e pia­ţa financiară o parte a dato­riei germane, pentru ca ast­fel să se satisfacă prin îm­prumuturi nevoile cele mai urgente ale naţiunilor cât au trebuit să facă Franţei a­­vansuri enorme în vederi­a jertfelor ce ea, la rândul ei, a făcut în război. * La Cannes se va discuta și un program anglo-francez, pentru reclădirea Europei. Acest program va cuprinde trei puncte și anume: 1) Refacerea Rusiei prin restabilirea drumurilor sale de fer și a materialului lor rulant. Această operaţiune e o a­­facere comercială şi financi­ară cu proporţii mari, care reclamă cuminţenie politică, dacă e vorba ca să nu fie pă­căleală din partea guvernu­lui sovietelor şi acapararea din partea colaborărei ger­mane, a schimbului. 3) Cu privire la Germania, măsuri severe pentru supra­vegherea veniturilor vamale, a exportului de capital, a ge­­stiunei B­ancei Imperiale și a depozitelor de Bancă. Acest control trebuie extins ime­diat și asupra avutului ger­man din străinătate. * .? t CHEII şi BROASCI sau ce a spus d. Griprdficî d-lui Maniu —00— In cercurile politice se face mult haz în jurul wrmMonului dialog ce a avut loc la d. Flon­dor, între d. Grig­or­ovici,, sena­torul Bucovinei şi d. dr. luliu Maniu. Precum se ştie, fruntaşul so­cialist bucovinean este o fire foarte sinceră, care nu mena­jează pe nimeni ci spune băr­­bâteşte omului, adevărul în faţă. Intâmplându-se să găsea­­scă pe d. Maniu la d. Flondor, d. Grigorovici a spus urmă­toarele şefului partidului na­ţional — Ei, d-le Maniu, ce-i cu d­v.— Ce faceţi? Pare că d­v. aveţi cheia situaţiei ? — Da, cheia o avem, răspun­de d. Maniu, dar nu se potri­veşte cu broasca de acum ! — Dacă nu se potriveşte, — observă d. Grigorovici, — de ce o învârtiţi mereu ? Ori cău­taţi altă cheie, ori spargeţi o­­dată broasca!" Era aceasta o aluzie maliţi­oasă la politica şovăitoare, ne­hotărâtă a partidului naţionali D. Maniu n’a mai răspuns nimic. In schimb d. Flondor a rum­­nit mefistofelic. Autentic. m carie efe­morii tura noastră este să­­memorii. Acest gen nu nici pe literaţii noştri, oamenii noştri politici, iar Vasile Alecsandri, scris atâta, în cele mai direcţii, care a trăit ca ilo­mat şi om politic, în­­reînviere şi ascensiune a ai român, nu ne-a lăsat iri regulate din viaţa sa, despre Maiorescu ştiu ă e. lăsat asemenea în­­cari încep dela vârsta ni, mi se pare, şi merg­e ziua când năprasnica i-a zmuls condeiul din lupă notiţele regelui Ca­­re Kremnitz a întocmit rtru volume da amintiri toate rezervele explica­­şi au stingherit redacta­­. Sunt cel mai însemnat autentic izvor al istoriei ei în însemnata perioa­­a întronarea dinastiei şi până la proclamarea iţei. Nu­ numai partea de B. Sfinteteanu amintirilor privitoare la perioa­da de timp de la această dată şi până la moartea primului rege aşteaptă încă publicarea, ci şi mai ales Memoriile propriu zise ale acestuia, notele acelea zilnice cari trebue să aducă lă­murirea multor evenimente ne­explicate şi a tainei politicei a­­cestui bun cunoscător de oameni şi deci priceput mânuitor al lor Că a scris asemenea note re­zultă nu numai din prefaţa a­­mintirilor, din cari nu există din nefericire nici până azi o frumoasă şi vrednică traducere, dar şi dintr'o cărticică prea pu­ţin cunoscută la noi şi apărută în 1915, care cuprinde notiţele Pe cari regele le-a scris zi cu zi în campania din 1864 contra Danemarcei, la care a partici­pat, pe atunci şi noi­u locotenent german, ca ofiţer de ordonanţă al Kronprinţului, al acelui vii­tor împărat Frederic III, pe cât de liberal şi idealist, pe atât de nenorocit. ITefa|Kin întei publi­caţii însă ne învaţă cum a în­ţeles regele Carol să-şi publice Memoriile, cât mai era în viaţă. Chiar pentru acea îndepărtata perioadă a vieţei sale, publica­tă când aproape toţi cei de care putea fi vorba dispăruseră, el a suprimat „toate criticile“, tot ce ar putea jigni. Această delica­tă chestiune, cea dacă la publi­carea „Memoriilor“, a notiţelor zilnice, cele cu caracter perso­nal trebuiesc sau nu date în vileag, a preocupat şi pe Maio­rescu. Cu puţin înaintea m­orţei sale, f­ara găsit revăzându-şi carnetele cărora, duhovnici si­guri, le încredinţa toate taine­le ce afla, toate tainele judecă­­ţei şi aprecierei sale asupra lor, în cam­ zi cu zi, cu o sârguinţă şi perseverenţă cari explică pro­digioasa sa carieră, nota tot ce i se părea remarcabil, tot ce-l impresiona, începând cu starea atmosferică- Şi-mi spuse atunci că s‘a gândit mult dacă să ştear­gă din notele sale chestiunile personale, cancanurile sociale, etc., că s‘a decis să le lase şi că crede chiar că atunci când s-ar hotărî publicarea lor, ele să fie menţinute, căci pentru pricepe­rea completă a unei vremi, nu e suficient să cunoaştem eveni­mentele mari, importante, ci treime să cunoaştem şi fondul social, din care au izvorât şi pe care s'au desfăşurat „Ce am în­ţelege noi din secolul lui Lu­dovic XIV — a adăugat Maio­rescu — dacă n'ar fi Memoriile lui Saint Simon?“. 4 .­­ In lumina acestei aprecieri trebue privite şi „însemnările din viaţa mea“ ale d-lui Adol­phe Stern, apăruta acum. Ele formează al doilea volum al „însemnărilor din viaţa unu­i e­­vreu român“. Deşi tratează prin urmare în aparenţă o problemă cu totul specială a vieţei ro­mâneşti, deşi, mai mult, tratea­ză în bună parte, viaţa adesea intimă a u­ui singur om: bucu­riile şi durerile lui — mai mult dureri — ca fiu iubitor şi nere­­cunoscut al ţarei, bucuriile şi durerile lui ca fiu, frate, soţ şi tată duios şi prevăzător, — în­semnările d-lui Stern au un in­teres superior,, ele înlesnind nu numai cunoaşterea şi desluşi­rea unei vremi, ci având caracte­rul esenţial fărâ de care orice lu­crare istorică e lipsită de va­­loare: caracterul etic şi didac­tic, că din greşelile trecutului, din suferinţele lui necunoscute şi neînţelese de contemporani, arată urmaşilor ce nu trebuie să se mai repete, ce greşeli tre­­bue să evite şi cum omenirea păşeşte spre dreptate. Dealtfel însemnările d-lui Stern ne dau perfecta fizionomia a unui om, perfecta fisionomie a unui evreu-roman. Dezvăluindu­­ne adâncul sufletului său, până la cutele tai.V'i unde să li. j hi iese pasiunile m­ari și slăbiciunile mici; zbuciumul fără răgaz, în care trăia e­­cou! român, în pe­rioada pătimirei ,are, totdeauna obiect al unei legife.'iri speciale, strein în ţara lui pe - iri totuşi o iubeşte; vecin­ic bănuit şi hu­lit, prezentat ca sinteză a tutu­ror ifcjH.-ir şi ca incapabil de orice sentiment mai i­arit şi mai nobil; în permanentă revoltă îm­potriva unei stări de­­­ieruri fură leac în aparenţă, dar care zdruncina, într'însul orice edilit­are şi-i permitea orice activitate numai cu cele mai grave riscuri şi cu înfruntarea atâtor piedici, în cât te miri că nu s’a prăpădit de mult, dezvăluindu-ne toate a­­cestea într’o aleasă limbă lite­rară care singură constituie o diplomă de cetăţenie, d. Stern Îngăduie fiecăruia să controleze îşi să rectifice părerile eronate ce le-ar putea, avea despre e­­vreu. Când va vedea îndârji­rea cu care acesta lu­ptă pen­tru dreptul elementar al o­­mului, duioşia cu care se re­fugiază din zbuciumul aprig al vieţei în sânul familiei, devotamentul între soţi, dragos­tea nemărginită pentru copii, jertfele între fraţi, respectul pen­tru părinţi, satisfacţia datoriei împlinite, durerea Ingratitudinil recoltate,, — va înţelege cele­brele cuvinte pe cari Shakes­peare le-a pus în gura lui Stiy­­Jock şi pe cari autorul, cunoscă­tor profund, admirator pătimaş şi traducător servil al marelui Will, le citează încă odată, va înţelege că „un evreu are şi el ochi, mâini, organe, mădulare, simţuri, afecţiuni, patimi, că se hrăneşte cu aceiaş hrană, de ră­nit prin aceleaşi arme, supus la aceleaşi boli, vindecat prin ace­leaşi leacuri, încălzit şi răcorit de aceiaş iarnă şi vară ca­­şi creştinul; că dacă îl înţepi, sân­geră, dacă-i gâdeli râde, dacă-l otrăveşti moare...“ Dar va mai afla ceva din ceti­rea însemnărilor d-lui Stern. Va afla că deşi din toată asemăna­rea în trup şi suflet a evreului cu creştinul, marele englez de­duce că şi evreul are dreptul la răzbunare, — apoi la mult hu­liţii semiţi, sentimentul acesta aproape nu există. Dumnezeul lor e un Dumnezeu al răzbuna­­rei, dar el spune că a sa şi nu­mai a sa e răzbunarea. Şi învă­ţătura creştină a dragostei, a iertărei, a pitărei, nu e mai pu­ţin împlântată la cei din sânul cărora a pornit, decât la a­se­menii lor dintre cari unii îşi a­­rogă dreptul de a-i huli şi o­­ropsi şi nu văd că sunt şi ei bieţi oameni slabi şi păcătoşi, la începutul şi sfârşitul cărora natura a pus, ca un memento, egalitatea tratamentului. Şi al doilea volum al di-lui Sterp povesteşte ca şi primul, povestea care azi ar apărea co­mică, dacă n'ar fi fost atât de tragică, povestea luptei evreilor români împotriva regimului de excepţie ce se clădea tot mai as­pru contra lor. Când reciteşti toate loviturile mari şi mici pe cari politica antievreiască le-a iscodit cu o îndemânare cu ade­vărat uimitoare, când îţi amin­teşti de eliminarea din şcoli, care ar fi dus la sporirea numă­rului analfabeţilor acestei ţări, de legile economice cari au­ scos, printr’o selecţiune negativă, din ţară, zeci de mii de evrei dintre cei mai sănătoşi şi mai capabili, muncitori şi meseriaşi, cari azi se numesc cu mândrie ro­mâni în America, ai sentimen­tul că peste două-trei generaţii însemnările d-lui Stern în a­­ceastă privinţă, vor părea atât de absurde în­cât nimeni nu le va crede şi le va căuta confir­marea în archivele oficiale. Dar autorul însemnărilor se poate zice un om fericit. Dacă a culcat în pământul primitor a­­tâtea fiinţe iubite, are mângâie­rea în credinţa­ mărturisită în­tr’o revedere viitoare; are mân­gâierea că ajuns la vârsta psal­­mistului vede răsărind copii co­piilor lui şi poate nu numai pri­vi viaţa înseninată de lumina conştiinţei datoriei împlinite, dar şi trăi viaţa, cu toate dezi­luziile ei fatale, într’o atmos­feră de poezie, împărtăşindu-se din binefacerile artei, sub toate aspectele ei. Mai mult încă, poate vedea, cum spune atât de frumos, printr’un rar hatâr al soartei, realizarea idealului pen­tru care a dus o luptă aprigă de mai bine de o jumătate secol: încetăţenirea evreilor români. Şi în acest ideal realizat stă: mângâierea supremă, marea bi­ruinţă etică, pe care o putem deduce din cetirea cărţii. Oricât de grea ie viaţa, oricât de mari ni se par dificultăţile ce se pun în calea biruinţei marilor idei umanitare, această biruinţă poa­te fi aproape, atunci când o cre­dea departe. Cu 1912 se încheie volumul acesta al însemnărilor d-lui Stern şi tocmai atunci o nouă avalanşă de legi menită să eternizeze parcă regimul excep­ţional sub care trăiau evreii, se revarsă. Şi acuma când „în­semnările“ apar, necrezutul e realitate, emanciparea evreilor s’a produs, şi catapeteasma nu s’a crăpat şi ţara nu s’a prăbu­şit, ba mai mult spiritul de to­leranţă al poporului român, a ieşit atât de strălucitor, din a­­ceastă încercare, în cât a lăsat toată răspunderea sumbrei vremi a legilor excepţionale, politicianilor cari s’au impus la conducerea lui. B. Brinişteanu

Next