Lupta, februarie 1922 (Anul 2, nr. 37-59)

1922-02-01 / nr. 37

Östör II, Ho. 311 LEU NUMĂRUL I Director poîiîie: Const. Mille Gttrour ie: St?. Sărindar 12 ABOMÂMEMT1IL Pe i 2 luni...................... ......................200 lei 9 9. ... too »9 9i 3 ............................. • • ♦ • • so 99 PUBLICITATEA Se primeşte direct la Administraţia ziarului şi la teste Agenţiile de publicitate Direcția politică 58/73 WÎÎPfifJ ! Drecția . . . 5S/75 lliMrtinț Secretariat!!! . 58174 Admin stra ia . Inf6"* sssssa esz Directori: EMIL D. FIGURE, B. BSIIŞTEANU Leul de la Paris e leul unei politici compromise, a declarat d. Vintilă Brătianu. Toată lumea a înţeles a cui e politica compromisă şi a mai înţeles că fratele Vintilă caută un „Compromis“ cu „speculanţii“ din Paris. are sau nu are România o Constituţie ? Saci are se mai poate Constituantă Ca să susţină că trebuie o Constituţie nouă, liberalii invoacă războiul şi urmările lui din care a ieşit o Românie întregită. Acelaş argument îl invoca şi partidul naţional din Ardeal susţinând că de oarece azi România s’a mărit ,îi trebuie o Constituţie. Nu poate fi o absurditate mai mare decât aceasta. România de azi nu este o ţară care s’a creat, din nou, ca Polonia, ca Cehoslovacia, ca Finlanda ori ca Estonia, ori Letonia, etc. România a existat înainte de întregirea neamului şi nouile provincii s’au unit cu România. EXEMPLUL ITALIEI ŞI ALTOR ŢARI Dacă este aşa, să vedem cum s’au petrecut lucrurile în alte târî cari s’au întregit Făsut-au ele Constitutiuni noui? Italia, este cazul tipic. Italia, la 1848, când ţi-a făcut Constituţia, care este şi azi în vigoare după 74 ani, era numai regatul Sardiniei cu 3 milioane locuitori. La 1859 s’a mărit cu Lombardia. După câteva luni cu Toscana, statele pontificale, regatul Neapoli şi Sicilia. La 1866 cu Veneţia. La 1870 cu Roma. La 1918 cu Trentinul şi Istria. Totuşi la nici una din aceste date Italia nu a făcut o nouă Constituţie. Toate provinciile cele noui, între care unele ca regatul Neapolului, fusese state independente, cu Constituţiile lor proprii, intrând în ţara întregită cu intrat şi sub Constituţia Sardiniei de la 1848. Grecia s’a mărit în 1878 cu Thessalia, în 1913 cu Macedonia şi Creta, în 1918 de Tracia. Grecia şi-a întreit teritoriul şi populaţia. Toate provinciile cele noui au intrat de drept sub Constituţia vechiului regat elenic. Bulgaria s’a sporit întâiu cu Rumelia orientală, iar în 1912 cu o parte din Macedonia şi Tracia. Nici vorbă de necesitatea unei noui Constituia, Franţa, a recăpătat Alsacia şi Lorem, şi nici unui francez nu i-a trecut prin cap năzbâtia că Alsacia şi Lorena intră In Franţa dar nu sub Constituţia Franţei. CAZUL SERBIEI Numai Serbia a procedat ultiml. Dar în ce împrejurări? Serbia, gonită din" tot vechiul ei teritoriu şi exilată la Corfu a încheiat un fel de tratat cu emigranţii din Croaţia, Slovenia şi Dalmatia prin care s’a legat faţă de ei să schimbe numele ţarei şi printr’o Adunare constituantă, să facă o Constituţie nouă. Treime de adăugat că Serbia nu avea nici un tratat d© alianţă cu puterile aliata prin care să i se fi recunoscut drepturi asupra Croaţiei, Sloveniei şi Dalmaţiei şi că Croaţia era ţară autonomă cu parlamentul ei şi cu ministerul ei Ca consecinţă cel dintâiu act pe care l-au făcut Sârbii întorşi la Belgrad a fost convocarea unei Constituante, adunare unică şi suverană, care imediat s’a pus la lucrul Constituţiei noului Stat. Nu mai vorbim azi de greutăţile şi pericolele prin care a trecut Serbia din această pricină. ROMANIA ARS CONSTITUŢIE? Aşa s’au petrecut lucrurile la noi ? Noi am ales, în 1919, Cameră şi Senat după vechia Constituţie. Noi am dizolvat acea Cameră şi acel Senat, pe baza vechei Constituţii, deşi este ştiut că o Adunare Constituantă nu se poate dizolva. Noi am ales, în 1920, o altă Cameră şi un alt Senat, tot pe baza vechei Constituţii. Noi am dizolvat în 1922, a doua Cameră şi al doilea Senat tot pe baza vechei Constituţii, deşi Adunările Constituante nu se pot dizolva. Noi chemăm acum alegătorii să aleagă a treia Cameră şi al treilea Senat tot pe baza vechei Constituţii.Este, deci imposibil de susţinut că viitoarea Cameră şi viitorul Senat vor fi Adunări Constituante. Intr’adevăr dacă războiul şi întregirea României au desfiinţat de drept şi fără nici un act legislativ Constituţia regatului român din 1866, întrebămi care a fost şi care este regimul legal al României de la încheierea păcei, adică din toamna lui 1918 sau vaca lui 1919 şi până azi ? Avem sau nu azi noi o Constituţie ? Partidul ţărănesc spune categoric că nu. El declară: „toate guvernele în România nu pot avea nici o bază legală, sunt simple guvernări de fapt ca să nu zicem uzurpaţiuni". " Dacă partidul liberal pretinde că din pricinu Unirei, Adunările vor fi Constituante, atunci el trebuia să admită că cel puţin de la semnarea păcei şi până azi România a rămas fără Constituţie, că nimic nu este legal în această ţară, că toate guvernele au fost o stare de fapt sau de uzurpaţiune. Dar atunci legile votate sunt nule, impozitele încasate constituiesc un jaf , sentinţele judecătoreşti nu au nici o valoare, nimeni nu datoreşte supunere nimănui şi la nimic. Fără aceste consecinţa partidul liberal nu poate să spună că azi România n’are Constituţie. Iar dacă pasii în liberal recunoaşte că avem o Constituţie, nu poate fi pocnită nici revizuită decât în formare din care dânsa se prevede. L. T. A. 3 IC Proclamaţia către Jtrdeal — Sfitobelul .* Primul-unsîisirii publică o nouă proclamaţie — de astă • dată „către Ardeal5*, nu „către au României", căci, Lse vede că ardelenii nu sunt încă pentru d-sa „fiii României" deoarece nu par dispuşi a-i da voturile. Scrisoarea d-lui Brătianu este înainte de toate o mărturisire mascată a „tocmeli- Ior"* pe cari le-a propus Partidului naţional, deşi îl califică mereu de „partid regional". Din scrisoare reiesă că tocmelile d-lui Brătianu nu au izbutit. Unde trebue căutată cauza ? Scrisoarea primar îîi-ministru ne dă în mână această cauză. Ea ne declară că d-l Brătianu vedea în instrumentul viu care e partidul naţional un „simbol“,scava decorativ şi teatral, cam cum trata Brătianu-tatăl pe Beizadea Mitică, dându-i prezidenţii de onoare. Primul-ministru, de îndată ce a văzut decretul regal in buzunar, a propus Partidului naţional nu o participare efectivă la guvern — cu metodele şi personalităţile sale — ci două ministere dintre cele mai şterse, nici un departament politic. Or, conducătorii Partidului naţional înţeleg să conlucreze la consolidarea fundamentului politic, social şi economic al noului nostru stat. Pentru aceasta ei trebueau să capete glas egal cu al d-lui Brătianu, nu să devină coriştii d-sale, ţinându-i hangul. Când şeful partidului liberal vorbeşte de acest partid invoacă sistematic trecutul său, făgăduind nouilor partide tradiţia. Când vorbeşte însă de Partidul naţional de peste munţi — cel mai tradiţionalist partid al românilor — spune că el şi-a încheiat misiunea odată cu realipirea Ardealului şi că de acum nu mai e decât un „simbol“ — adică un drapel ciuruit care trebue depus la muzeu, dacă nu vrea să se „topească" în marele drapel liberal. Alegerile vor arăta cine va trece la muzeul de antichități. SATURN Briflastu — 1 Creionul actualităței grafienilor Evreii IONEL: Ce ar fi egou am mira la Templul evreesc să ne rugăm — pentru ceva voturi ? DINU: Stai să’mi bag manifestul în buzunar! eSAMATE OM CAHTBL FORMIDABIL, E un lucru cunoscut şi de copiii de şcoală că evreii n'cu prieteni mai devotaţi, mai sinceri, in toată Româna Mare, ca, pe cai trei şobolani! In filosemitiştrul lor, fratele Vintilă, şi în deosebi fratele Dinu, ar trece chiar la iudaism dacă lucrul s'ar putea face fără anumite intervenţiuni chirurgicale! Mai cu seamă acum, de când sunt zguduiţi de friguri electorale, cei trei fraţi simt că însăşi Dumnezeu le cere să-şi plece capul şi să primească o binecuvântare rabinică, fără de care nu mai pot trăi şi nu se mai pot cointeresa! In consecinţă d. Vintilă Brătianu a făcut o lungă vizită rabinului Schor şi după ca i-a primit ortodoxa-i bin ş i avântar,*’ au pus împreună la cale un cartel electoral: Vintilă-Schar-Cuza! Toţi alegătorii evrei au hotărit să voteze în bloc pe candidaţii acestui cartel’! D©ş** Înțelegerea ir^iracoesii^lezsaii LORDUL GEEY care a ţinut acum de curând un discurs la Edinburg, arătând că buna înţelegere între Anglia şi Franţa este esenţială pentru opera de refacere a Europei. Declaraţiile d-lui Vintilă Brătianu D. Vintilă Brătianu, imaţit de , , ministrul industriei, s’a dus în mijlocul industriaşilor, pentru a le expun© politica financiară şi economică a guvernului. D-sa a insistat asupra adevărului cam comun că politica financiară e în legătură directă cu cea economică. D-sa însă nu a spus precis nici care-i politica economică, nici care-i cea financiară a guvernului, ci s’a mişcat in generalităţi de acelea cari făgăduiesc teiul şi pot să nu dea nimic. Atâta am putut reţine doar, că în direcţia industriei, d-sa se gândeşte să nu îndrepte spre o a doua eră de protecţionism acut, după experienţa dureroasă a trecutului care ne-a dus la acea industrie parazitară care a folosit economiei naţionale tot atât de puţin, pe eltt a folosit de mult exploatatorilor ei. Protacţionismul la care are astăzi nevoie industria naţională, este libertatea. Ea cere astăzi ca statul să se ocupe mai mult de administraţia lui, iar întreprinderilor private să le lase libertatea, care singură dând imbold iniţiativei individuale, asigură prosperitatea ei şi a întregei economii naţionale. Ne-au interesat şi părerile ministrului de finanţe asupra problemei valutare. în opoziţie d-sa atribuia scăderea leului speculei, azi o atribuie neîncrederea străinătăţei faţă de ţară şi aşteaptă îndreptarea leului de la refacerea vieţei economice şi sporirea exportului. ,,It is a long way" până când pa calea aceasta leul să-şi vină în fire şi — dacă ştiam că nici d-l Vintilă Brătianu nu e şi nu poate fi un vrăjitor — e totuşi bine că povara răspundere! rectifică atât de repede părerile greşite şi făgăduenne scontate. PLUTO 1 Revizuirea impozitelor „Acordat“ Titulescu-Vintilă Brătianu Unele ziare au vorbit, zilele acestea, că d. Vintilă Brătianu s’ar fi pus de acord cu d. Titulescu asupra aplicărei impozitelor. Iată ce comunicat se grăbeşte să dea d. Vintilă Brătianu : Unele ziare ,desigur în mod intenţionat, au, căutat să provoace o nedumerire In opinia publică, în ceea ce priveşte revizuirea impozitelor d-lui Titulescu. Astfel s’a anunţat că nu se vor modifica cotele de impunere şi că declaraţiunle, In forma lor actuală, au fost numai amânate, iar guvernul actual nu ar avea intenţiunea, de a face uşurări şi simplificări ale impozitelor puse de guvernul Averescu. Lucrurile stau cu totul altfel şi nici o confuziune nu poate avea loc. De altfel toată lumea a înţeles că însăşi dispoziţia de a se suprima declaraţiunile de impunere, în forma lor actuală, luată de guvernul actual încă din primele zile, corespunde cu hotărârea de a revizui complect reforma fiscală a d-lui Titulescu. Dacă totuşi pe alocurea mai funcţionează unele comisiuni, aceasta e numai in vederea ţinui interes statistic, căci datele culese vor servi pentru încasarea vechilor impozite. Aşadar iată în ce constă „acordul“ Vintilă Brătianu-Titulescu : COMPLECTA revizuire a reformei fiscale a d-lui Titulescu. Comunicatul însă se fereşte să facă o preciziune în privinţa cotelor. lb Oparifismile Italisi în Tripofitama Roma, 29. — In dimineaţa zilei de 26 Ianuarie detaşamente de ale trupelor coloniale au ocupat din nou portul Misuratah: operaţiunea pregătită în secret a provocat panică printre populaţia ostilă Italiei. Trupele italiene au ocupat ţinutul; drapelele italiene au fost arborate la comânduirea portului; trupele s’au izbit numai de unele rezistente izolate ; pierderile au fost fără nici o importanță. Roma, 29. — Noua ocupare a portului Misuratah, considerată ca o necesitate absolută, e primită cu entuziasm. Portul Misuratah constituie un debuşeu comercial al bogatelor ţinuturi din interiorul ţarei. Restabilirea comanduirei portului şi a biroului vamal s’a impus pentru a înlesni traficul maritim. Ocupaţia e considerată ca necesară şi din motive internaţionale comerciale precum şi în scop de a asigura navigaţia nocturnă şi comunicaţia radiotelegrafică. La Misuratah, se adunau, în jurul agitatorului egipţian Alderhaman Arzan, numeroşi rebeli urmărind o vastă politică de revoltă. In aceste condiţiuni s’a aplicat principiul ocupaţiunei militare în Tripolitania care poate fi mărginit la trei sau patru localități. »I Miercuri 1 Feburie 1922 Un gazetar Cu Alexandru Ciurcu dispare o podoabă a presei române. El a fost adevăratul temperament de gazetar, care pune în serviciul condeiului, nu numai un însemnat talent de expunere,ci şi o frumoasă cultură şi o experienţă a vieţei practice publice şi private, cum numai puţinor ziarişti le este dată. Ciurcu a fost multă vreme membru al partidului conservator. Ca atare a fost deputat şi prim ajutor de primar al Capitalei. La urmă politica a desgustat, i-a spus „valet“ şi s’a dus, ca altă dată cetăţenii români, să-şi cultive ogorul. Dar gazetăria l’a tentat mereu şi pe ea n’a părăsit-o nici o clipă. Ori de câte ori un eveniment se producea, o cestiune politică şi mai ales administrativă se punea, el se înfiinţa cu promptitudine cu un articol sau cu un şir de articole. Acest simţ al actualităţei e doar semnul caracteristic care face pe scriitor să fie gazetar. Dar mai este ceva care deosibeşte p© gazetar de scriitor, — este că el trebuie să aibă ceia ce am numi instinctul democratic. Şi pe acesta, Ciurcu, conservatorul de doctrină, l-a avut. Cât s’ar părea aceasta de paradoxal, viitorul isteric va avea în general să constate cu mirare, ca la noi, în vremea de strălucire a partidului conservator, din rândurile lui au ieşit apărătorii libertăţilor publice şi constituţionale, apărătorii respectărei legei de către cei de sus şi faţă de cei de jos. Dintre aceşti conservatori a făcut parte şi Ciurcu şi nu odată, ci în diferite ocaziuni, l-am văzut venind ca să se asocieze la protestul împotriva unui act antiliberal sau antidemocratic sau la lupta pentru rerevendicare liberală şi democratică. Cu resemnarea prin care ne răzbunăm împotriva misterului indescifrabil al marfei. Şi cu duioşia ce trezeşte amintirea atâtor acţiuni şi lupte duse împreună, stăm la mormântul lui Ciurcu. Ne gândim însă cu amară durere la golurile tot mai mari şi mai numeroase ce se produc în rândurile noastre şi nu dorim decât ca să vedem că cei chemaţi să le ia locul, au tot atâta dragoste de profesia lor, tot atâta entusiasm, putere de jertfă, cultură generală şi dragoste de cei mulţi şi de cei năpăstuiţi cât au avut cei cari ne părăsesc. Aceasta singur ne poate mângâia de pierderile de azi, făcându-ne să sperăm în ziua de mâine. v’J-’n' vi' B. Un bloc,teoretic lamentările „oligarchota”, progresist D. Marghiloman se plânge că lupta electorală „pentru a avea un succes trebuie condusa după regulile unui războiu, şi atunci când în faţă stă o armată organizată , prevăzută cu mijloacele superioare pe care le dă avantagiul de a fi la putere, şi rezervele financiare din băncile şi institutunile liberale” blocul teoretic al opoziţiei constituţionale nu poate duce decât la înfrângere ! Şeful progresiştilor este un mare strateg electoral. Numi plac blocurile... teoretice. Cu toate acestea când intr’adevăr am avut războiul marele războiu pentru unitatea naţională, d. Marghiloman n’a ezitat ca in faţa armatei duşmane să-şi facă un Parlament şi să guverneze sub ocupaţia germană. D. Marghiloman nu se simte, fireşte, în stare să reziste cu „Banca Naţiunei” şi cu organizaţia electorală a lui Stoian şi cu capitalul politic ce l’a adunat în timpul neutralităţei şi războiului României. Intr’adevăr e foarte regretabil că foasta Federaţie parlamentară s’a desfăcut D. Marghiloman a făcut tot posibilul să înjghebe un alt bloc in locul Federaţiei, un bloc care pe deoparte să-i reabiliteze politiceşte, iar pe de altă parte să izoleze tocmai pe d. Take Ionescu „omul războiului” a căruia politică a triumfat ! Şi fiind-că d. Marghiloman n’a reuşit să adune la un loc nici pe adversarii de ieri şi de azi ai d-lui Take Ionescu, de aceia blocul constituţional a devenit... teoretic ! In realitate opoziţia însă se prezintă formidabilă cu toate că blocul constituţional nu s’a putut înjgheba numai din cauza d-lui Marghiloman. R. X- Despăgubirile de războiu La ministerul de finanţe s’a ţinut o consfătuire cu privire la plata despăgubirilor de războiui cari, până una alta, a fost amânată atât prin suprimarea impozitului pe capital cât şi prin propunerea d-lui Vintilă Brătianu ca mai întâi să se lichideze clauzele din tratate. Faptul acesta ne îndedrimd să arătăm că, graţie spiritului care domneşte în cercurile financiare liberale ,ţara întârzie să ia deja duşmanii de ieri şi ceea ce ei îşişi vor să plătească azi şi ceea ce poate nu vor avea sau nu vor voi să plătească mâine. Aşa, de pildă, Se cunoaşte, comanda de locomotive făcuta în Germania şi care, graţie urcărei preţului materialelor, prezintă acum avantagii serioase pentru statul nostru. Ei bine, graţie spiritului care domneşte la Banca naţională, prima plată de 140 şi ceva de milioane de lei pe care această bancă s’a angajat faţă de Stat a o plăti printr’un avans al lui Reichsbank din Berlin asupra platei biletelor Bănca Generale, nu a fost nici până acum plătită. Banca Naţională ridicând chestiunea platei în aur a biletelor Bancei generale, deşi printr’un acord între Banca naţională şi statul german a fost stabilit că avansul pentru locomotivele comandate în Germania va fi plătit fără ca această plată să poată prejudicia chestiunea plăţei în aur a biletelor Băncei generale ridicată de Banca naţională. Astăzi Reichsbank nu plăteşte avansul şi statul pe calea cea mai sigură de a da ocazie făbricilor germane să denunţe contractul şi să vândă altora locomotivele cu preţ urcat. Iată cum ştiu financiarii liberali să încaseze datoriile, necum despăgubirile de la inamicii de ieri. SILEX fii! Rar am avut ocaziunea să întâlnesc un om înzestrat de natură cu darul de a cugeta şi de a-şi exprima cugetarea cum a fost Alexandru Ciurcu. în capul lui ideile colcăiau, se luptau între ele ca să capete fiinţa vorbirei sau a scrisului. Dar tocmai de aceea exprimarea gândului era dezordonată, parantezele erau foarte multe şi mari, fără însă ca ele să oprească firul povestirei. Pe lângă idei veneau şi amintiri care întretăiau cultul vorbirei sau al scrisului. Avea o memorie colosală care făcea să trăiască înaintea noastră oameni şi lucruri de altă dată. Din cauza acestui șîvoiu cu debit foarte mare de idei, imagini și amintiri, Ciurcu n’a putut fi orator în adevăratul senz al cuvântului. Gândea prea tumultuos, prea dsaordonat, pintru ea vorbir** ta sl albă preferii unut hiat turn* pSnit© tm urnii dSstea s*ad»a mie. in scris nu era astfel. Vechiu ziarist si stariic din fim stejari I III de WmT. MIL ii că articolul peste o coloană şi jumătate nu se citeşte, el îşi punea un corset strâmt cugetare şi articolul ieşia corect şi fără multe digresiuni. Era un causeur prin excelenţă. Intr’un salon sau la o masă, la club sau la Capşa ţinea sub farmecul vorbirei sale o întreagă societate şi când fiecare trebuia să plece acasă avea regretul că Ciurcu nu mai vorbeşte. Desigur că şi el până intra acasă continua în gând urmarea celor spuse. Farmecul vorbirei sale domolit dealtfel, căci după cum am zis felul acestei vorbiri nu era discursul cufraze sforăitoare ci causeriea intimă și potolită, farmecul vorbirei sale dura mult timp încă după rostirea ei. Trebue de adăogat la aceasta şi figura luisimpatică de Christ îmbătrânit, cu unghiuri ascuţite, părul w barb* s*. într’a desardim arik'ata. taste fi dM#®u,eraSHsar* ear» te airftreatjî te ţinea sub încântare tot timpul cât vorbea. In afaceri unde,vorba si apoi hotărârea, trebuie să fie scurtă şi decisivă. Ciurcu era nenorocit căci nu-i era îngăduit să vorbească cât voia el. Când era prezident al Asociatiunei Generale a, Presei Române, cu toată delicateța eu, care eram secretar, îl aduceam din când în când la realitatea lucrurilor. îmi dădeam seama că această întrerupere din visul lui vorbit îl contraria, îl supăra. Dar nu aveam ce face. De multe ori se supă-* ra deabinelea, dar îi trecea repede căci bunătatea lui era fără margini. In plus era om civilizat în toată accepţiunea cuvântului şi de o politeţe excesivă care îl reţinea de la acte brutale. Se înţelege că această putere inepuizabilă de vorbire şi cugetare il făcea în viaţa de toate zilele să nu fie om practic. Ii lipsea disciplina. A fost directorde gazetă înmai multe rânduri, dar eu bănuesc că pa lângă dânsul cel ce hotăra era altcineva care înlocuia partea negativă a lui Ciurcu. La L’indépandeance Roumaine, organ de opoziţiecare reuşise să fie teilte anii 1875—1883 o putere în pres*. ?**AsS, bH*ue«# că spiritul pi’îpeHderaî fi prastie al lui EraîV Galii supîea, găuri irei tumultoase-a lui Ciurcu. Si eu l’am. Atmpâcttt bine în timpul maturităţei lui. Ce trebuia să fi fost în tinereţe? Şi acest om care nu-şi putea găsi un asemenea decât in Italia meridională şi în sudul Franţei era de origină din Braşov şi scoborâtor al unei vechi familii de negustori. Românii transilvăneni de felul lor sunt preponderant cu o cultură germană. Cum se face oare că Ciurcu era contrarul caracterului Ardelenilor şi chiar în ţara românească greu s’ar fi găsit un altul cu care să se compare.* Dar totuşi omul acesta într'o parte cel puţin a vieţei sale devenia practic. Era când pleca la ferma lui dela Copăceni. O alcătuise petec cu petec, cumpărând azi un pogon ,sau o jumătate de pogon, mâine altă parcelă, reuşind astfel dupe zece ani să adune la un loc o sută de pogoane sau o sută de hectare şi în plus să facă din acest colţişor de pământ ceva admirabil: fermă, vie, şcoală de pomi fructiferi din speciile cele mai raite şi mai alese. El singur se ocupa de toate acestea, »1 n »cupa de vitele şi eafi lui es pa»eîa da viţă ţie« pomi, ©i sisiro? alteia, şurăf săpa şi d® ráült© ori ara, arare ori l’am văzut în Bucureşti ca haine, de uvrier şi cu o pălărie mare de paie, într’o gabrioletă cu un cal ducându-şi strugurii şi poamele la băcănii, la restaurantele cele mari. Fostă vie a lui Mazar- Paşa, unde clădirea conacului părea mai mult un observator decât o casă de locuit, la poalele căruia se desfăşura toată valea Argeşului şi se vedea Călugărenii, unde Mihai Vodă a bătut pe Turci. Din această vie părăginită şi uitată, Ciurcu reuşi să facă un adevărat rai. Am povestit altă dată şi în alt loc decepţiunea când vizitând copăcenii şi făcândumă să văd din susul turnului întreaga privelişte ce ne înconjura, eu am rămas rece. Această accepţiune a lui nu mi-a spus-o decât mai târziu. Cum adică, zicea el un Delavrancea şi un Vlăhuţă s’au entuziasmat la priveliştea din jurul Copăcenilor şi ăsta să rămână rece ? După o săptămână a ieşit Adevărul cu letopisilele mele in care izbucnea tot entuziasemul meu pentru splendoarea Copăcenilor şi a minunatei organizaţiuni a acestei ferme. Ciurcu a rămas stupefiat A Vestit si mujrihmsAsea ţi în a.eels? timp? *&-mi spună d**«!»țÎuH«î k etr» Iţa» supus, şi a» ne fus» .fcadceptătifcă dc*Âl pentru un aigment. Dar Ciurcu nutrea pentru Copăceni planuri mari. Pe această înălţime în valea căreia curge maiestos Argeşul dânsul plănuia să facă, acolo la 2 de kilometri de Bucureşti, un loc de viligiatură şi de odihnă pentru bucureşteni, un patage în care să nu lipsească nimic şi unde cel obosit de munca zilei să vină şi să petreacă o noapte şi o dimineaţă în casa lui, având aici toate avantagiile vieţei de ţară şi în acelaş timp fiind scutit de neplăcerile oraşului. Visa o colonie divină, un tramvai electric, între Copăceni şi Bucureşti, sau o linie de autobuze, un sanatoriu, în sfârşit tot confortul cu minim de cheltueli. Ori altul desigur de mult ar fi adus la fiinţă planul său. Dar Ciurcu era un copil mare. Plănuia şi idei avea multe, dar îi lipsea puterea de a le duce la îndeplinire. Acum el doarme somnul cel de veci, departe de ferma sa din Copăceni, departe de vitele sale, de caii săi pe care îi iubea ca pe nişte copii şi îi îngriji singur, departe de pomii şi via s* ear* primit ţjţi la dân «ni iHfrtjîri părinteşti. ÎS» r* p&useusu s.9unî. sub^presiunea atâtor gânduri, e&ri coteanu întrânsul, organismul sau abil de dare de energie s’a defectat pentru totdeauna. Nici un meșter nu mai poate să-l pună din nou în mers. 4ft Ceea ce va rămâne dupe Ciurcu va fi cariera sa de ziarist Vai, soarta noastră este tristă. Noi trăim ca şi actorii cât timp suntem în scenă. După noi nu rămâne nimic decât faima că am însemnat ceva odată. Articolul nostru fie admirabil, fie prost nu trăeşte decât câteva ore. Pentru ca să însemnăm ceva ar trebui să nu murim niciodată şi pe lângă aceasta să rămânem veşnic tineri in scrisul nostru. Ciurcu a avut acest dar. El deşi se apropia de 70 de ani, vârstă înaintată la noi în ţara românească ,era încă tânăr şi plin de vigoare. Niciodată în articolele sale n’a dat dovadă de cusururile bătrâneşti. Totdeauna el a fost în plin subiect şi pare că articolele sale întineriau cu cât el înainta în vârstă. Omul acesta care ştia atâtea, care cunoştea atâţia oameni, care a fost martor la atâtea evenimente, care ştia să poveste&sf# »cmirabiL mul mwîx ku il a Mrl* ■ *«w«ku* Cu ricaeujl aMrU îl aRf» lucruri din trecut, p* car« »«i. nu le mai cunoaştem, atâţia oameni mas deabinstei, a. cir ror amintire s’ar fi cuvenit să fie înprospătată din generaţie în generaţie. Şi nu se poate spune că Ciurcu nu era conştient de aceasta. „Nu am timp să-mi scriu memoriile — îmi zicea acum o lună la Agapa Asociafiunei Generale a Presei Române. Insă cred că o să le scriu in curând“. Vai, moartea cu mâna-i nemiloasă a pus pentru totdeauna pedică acestui plan. Bătrânii se duc! Azi este pentru tine, mâine va fi pentru mine, cum zice bătrânul Horaţiu. Trebue să ne grăbim când trecem de vârsta de 60 de ani, mijlocia vietei in ţara românească. Trebue să îndeplinim şi să împlinim tot ce avem de împlinit, căci nemiloasa vine pe neaşteptate şi curmă firul vieţei, fie în mod lent, fie năprasnic cum a fost cu Ciurcu. Ceea ce avem de regretat e că moartea îl loveşte pe dânsul, el care era in plină putere a vietei, în plină inteligență, *ș& că avem impresîujaa* nu t una: vien isprăvite, #î t U»(ri «îrîstsnt» întrerupt« bri»». «t» tm*i «tfrgi! ea?» er. f! putut mult timp încă să pitov pândească în jurul ei forță lUBSiaaL't*». CONST.. MILLE .