Lupta, iunie 1922 (Anul 2, nr. 133-157)

1922-06-01 / nr. 133

Anul II, No. 133 Se primeşte direct la Administraţia zîa­­vului şi la toate Agenţiile de publicitateLit pta J m A mwL director politic: Corist. Miile Birourile: Str. Sărindar 12 ABONAMENTUL de 12 luai.......................200 lei ti 6 »»•••••• 1OO ft M O »»••••• 50 tt PUBLICITATEA Pacifismul d-lui I. Bratianu In aparentă șeful partidului liberal pare a fi omul cel mai cumpătat, cel mai măsurat in vorbe, în fine mi bărbat poli­tic cuminte si­ prevăzător. In realitate însă nu e tocmai așa. Dovada cea mai bună este că d. Bratianu n’a fost cumpătat când s’a dus la Paris să sperie consiliul suprem cu politica sa de rezistentă si n’a fost de­loc prevăzător când a împins o cutrance politica de rezisten­tă refuzând semnarea tratatu­lui de pace si ameninţând cu un nou războiu în Europa centrală. Politica de rezistentă a d-lui Brătianu a plătit-o tara câtva timp, iar d. Brătianu în loc să recunoască d-lui Vaida că a făcut un sacrificiu primind moştenirea politicei de rezis­tenţă cu toate urmările ei, în­­­cearcă, din când în când, dar In chip ridicul să facă o învi­nuire cabinetului Vaida că n’a menţinut starea de răz­­boiu şi a semnat tratatul de pace. Dar încetul cu încetul eve­nimente’r,. ulterioare au cal­mat spiritul războinic al d-lui­­Brătianu în proporţie cu apro­pierea sa de guvern. Şi când a luat puterea d. Brătianu vă­­zându-se izolat în politica in­ternă şi în războiu cu ardele­nii, a căzut în politica externă in cealaltă extremitate, de la o rezistentă acerbă a trecut la un pacifism extrem. La Genova d. Brătianu, in­stalat de alţii în primul foto­liu al Micei Antante şi a luat rolul de pacificator între­­ Franţa şi Anglia, ca şi cum d-ni­i Barthou si Barere erau nişte naivi, imprudenţi, ho­­târîţi a rupe alianţa cu Anglia "ca şi cum Lloyd George ar fi fost gata să se asocieze la pac­tul ruso-german de la Rapal­lo. In sfârşit vom vedea atunci când se va scrie istoria con­ferinţei de la Genova care a fost rolul real al d-lui Brătia­nu, căci în protocoalele con­ferinţei nu există măcar cea mai mică urma a acestui rol. Fără îndoială însă că Mica Antanta a avut un rol, şi e foarte explicabil ca în această alcătuire internaţională Ro­mânia să joace primul rol, si­tuaţia ei externă fiind azi mai clară datorită, aceasta o recu­nosc acum mai toţi factorii politici de la noi, actiunei di­plomatice a d-lui T­a­rce Je­nesem D. Benes a avut de astă­­dată un rol mai rezervat in sânul Micei Antante ca unul care, în Viestia rusă, între­prinse o acţiune izolată, de altfel cu un caracter mărginit, strict economic. Polonia îşi creiase de asemenea o situaţie excepţională faţă de Rusia, aşa că numai noi aveam o acţiune mai liberă, mai clară. Ar fi fost într’adevăr uimi­tor ca d.­­ Brătianu să nu fi ştiut, în timpul conferinţei de la Genova, să profite de spri­jinul aliaţilor săi din Mica Antantă. După conferinţă d. Brătianu a prânzit în intimitatea rege­lui Italiei, a primit, benedicţi­­unea Papei şi apoi cu‘laurii pacificatorului care a salvat alianţa franco-britanică s’a dus la Paris unde i s’au fă­cut anumite onoruri cari, am dori-o din suflet, să se restrân­gă realmente şi asupra situ­aţiei interne. Nu mai încape discuţie că România prezentându-se la Genova în capul Micei An­tante prestigiul ei internaţio­nal a trecut. Iată că imediat după înche­ierea conferinţei de la Genova se duce la Paris d. Vintilă Brătianu De când încă şeful guvernului se afla acolo. Pri­mul ministru, împreună cu fratele său ministrul de fi­nanţe şi cu miniştrii noştri plenipotenţiari, la Londra şi Paris, întremând tratative pen­tru consolidarea noastră fi­nanciară şi economică. Situaţiunea externă este cum nu se poate mai prielnică pentru noi şi ar produce o ui­mire generală, dacă în condi­­ţiile de azi chiar d. Vintilă Brătianu, ale căruia concept­­­uni economice sunt detestate în Occident, n’ar reuşi să du­că la bun sfârşit tratativele ce se urmează la Paris. D. Ionel­ Brătianu a spus eri cetăţenilor, aduşi în gara de Nord pentru a manifesta în mod... spontanem că ope­ra de pace fiind asigurată la Geneva, să ne punem pe lucru pentru refacerea noastră eco­nomică. D. Brătianu a renunţat la politica de rezistenţă şi de i­­zolare în acţiunea externă. Va renunţa oare şi la politica economică balcanică preconi­zată de d. Vintilă Brătianu ? Şi în ce privește politica internă mai poate avea azi vre-o înrâurire pacifismul pe care-l agită liberalii mai ales în Ardeal? R. X. • m m­gali iii Am arătat legislaţia specia­lă a d-lui Vintilă Brătianu prin care, supunând Ardealul la un regim de excepţie, îşi re­zervă dreptul de a putea re­fuza autorizarea de a funcţio­na ori­cărei societăţi noui, sau ori­cărei cereri de spori­re de capital din partea socie­tăţilor existente în Ardeal. Cu modul acesta, d. Vintilă Brătianu intelecte să impue ori­cărei întreprinderi serioase din Ardeal obligaţia de a aso­cia cu 50 la sută capitalul li­beral, făcând să depindă acor­darea autorizată ■ de accepta­rea cointeresărei vintiliste. Astfel, a respins cererea de funcţionare a fabrică de sti­clă de la Turda. In orice ţară civilizată, Par­lamentul ar scoate în 24 de ore din viaţa publică pe un asemenea corsar financiar. Lovitura cea mare pe care o prepară însă în Ardeal ad­­ministratorul-d­elegat al Băn­­cei Româneşti adms ministru de finanţe, este acapararea ga­zului melban. „Lupta" a arătat în ce con­sistă această afacere şi cum ar trebui rezolvată, concesionân­­du-se monopolul exploatărei gazului melhan unei societăţi din care să facă parte toate comunele urbane şi ru­rale precum şi toţi industriaşii in­teresaţi în cauză, iar statul să­­şi asigure o vari­ă mafte şi controlul suprem. Or, ministrul de finanţe al băncilor liberale, la stâruin­­ţile primăriei Cluj de a i se concesiona aducerea gazului pe seama oraşului, a răspuns: „Eu nu mă pot pune pa punctul de vedere al conti-­nuităţei dreptului de conce­siune ca vi s’a făgăduit sub Stăpânirea ungară. Voiu re­zolva exploatarea nazalul * methan pentru tot Ardealul la toamnă. O ştim şi tocmai de aceea pricepem neliniştea industriei şi comunelor interesate din Ardeal. Va trebui întreaga vigilen­ţă a ardelenilor ca gazul methan— forţa motrică capi­tală a industriilor ardelenești — să nu fie acaparat de în­treprinderile brătieniste cari prin robia economică prepa­ra complecta robie politică a Ardealului. SATURN. OHANATE SAiWVWWWVW Prin noi înşine Braga de ea, ce dulce e ţări­şoara noastră! S’a găsit şi pe la noi nişte a­­lamă, iii. cşa, nea SO de va­goane. Ce sa facem cu ea? Cui îi tre­buie alamă? Noi suntem doară (ară eminamente agricolă şi dacă dă Dumnezeu ploae, facem mălai şi ridicăm leul la 8 cen­time ! Hai să dăm deci alama nem­ţilor, că ei sunt meşteri, pot s’o întrebuinţeze la ghiulele sau la obiecte industriale. Servim ast­fel pe amicul Stinnes şi facem în acelaş timp şi o faptă caritabilă: dăm prilej unui milionar să mai câştige vreo 10—ÎS milioane , un fleac pe vremurile astea de de­cadentă valutară ! Toată afacerea aista se face, bine­înţeles, conform devizei vin­tiliste : „prin noi înşi­v­e". Adică ne îmbogăţim prin noi înşi­ne şi jefuim Statul tot prin noi în­­şi­ne! Ştiam noi că n'o să treacă mult şi şobolanii o să-şi dea ac­lama pe tatăl REŞCA. 1 LEU NUMĂRUL IN TARA 2 LEI NUMĂRUL IN STRĂINĂTATE Director: EM D. FAGURE [i­i­mim Marioara D. MASARYK președintele republicei ceho­slovace, care va reprezenta ta­ra sa la căsătoria regelui Ser­biei cu principesa Marioara. Bravo Regele Alexandru al Ser­biei a făcut cunoscut poporu­lui său că doreşte să nu i se facă daruri cu ocaziunea căsătoriei sale şi că milioane­le cari s’ar cheltui pentru a­­cestea, să fie întrebuinţate pentru opera de refacere a tă­­rei. Regele Alexandru merită laude. Pe lângă că este un re­ge democrat în adevăratul sens al cuvântului, este şi un rege care se gândeşte mai în­tâiu la nevoii'’ .....’nului său. Căsătoria este un act privat. De ce să fie obligaţi cetăţenii, societăţile industriale, institu­ţiile, autorităţile, să se ruine­ze pentru a se întrece în da­ruri făcute regelui? Unui re­ge nu i se poate da un lucru de nimic. I se dă sau un palat, sau un juvaer de mare preţ­, sau un automobil — cel mai scump de sigur, — şi aşa mai­­departe, cum se întâmplă în alte ţări mai puţin democrati­ce şi cu suverani mai puţin scrupuloşi. E şi apoi o chestiune de a­­mor propriu. Uri rege trebue să dea în dreapta şi în stânga, să aline o mulţime de răni particulare şi sociale. Rolul lui, cum am zis, este să dea, nu să primească. A primi este a se înjosi, a fi obligat celui ce te dărueşte şi care aşteaptă de la tine cel puti­ o decoraţie ca răsplată. Azi, după un războiu, sunt atâtea lucruri de făcut. De ce să distragă suveranul banii de la destinaţia lor, bani cari sunt aşa de preţioşi acum? Regele Alexandru a dovedit prin acest gest că este demo­crat nu numai în vorbe, dar şi în fapte. Un bravo dar, pentru dânsul!.. a. b. Socialism de Stat în Germania? D. profesor Rădulescu­-Mo­­tru solicită „Luptei" apărarea Legală față de articolul „Ger­mania d-lui Rădulescu-Mo­­tru” publicat în coloanele noa­stre de d. dr. Virgil Leon. A­c­­ordăm acest drept de apăra­re, fără a ne insusi întru ni­mic vederile d-lui Rădulescu- Motru. Domnule Redactor, Răspund invitatiunei pe ca­re mi-o face d. doctor V. Leon, prin articolul său din „Lupta” 30 Mai. Germania d-lui R. M. In scrisorile mele din Ger­mania n’am uitat industria mare, ci totdeauna am făcut’o să apară ca adversar natural al socialismului. II rog pe d. doctor, deşi afirmă că m’a ci­tit cu atenţiune, să recitească scrisorile: „Cele două Germa­nii”, „Umiliţii şi ofensaţii’’, „In şcoală”, din broşura mea încotro merge Germania, şi va constata că am dreptate. Vorbind de socialism era cu neputinţă să uit capitalismul industrial cu care el este pre­tutindeni în luptă. De altceva însă pare că vrea să mă acu­ze de doctor, şi anume: că din capitaliştii germani am uitat să fac o categorie aparte de oameni, fără seamăn pe lume. Capitaliştii de aiurea sunt pi­onierii civilizaţiunei şi vor pacea, pe când capitaliştii ger­mani sunt hrăpăreţi şi urmă­resc războiul de revanşă. A­­ceasta ar fi dorit să mă vadă susţinând, domnul doctor Leon! Regret ca nici acum, ca şi în scrisori, nu pot să-i sa­tisfac aceste dorinţi. Pentru mine capitaliştii sunt la fel pretutindeni: de o potrivă de iubitori de pere sau­ război, după cum le cer Interesele, în Germania, în Franţa, sau în Anglia. Tipul special al unei obligaţii capitaliste germane, — tip barbar şi opus tipului dulce şi civilizat al capitalis­tului din alte ţări.— nu exis­tă. Eu cel puţin nu am găsit pe cel german. Ştiu că există însă o seamă de publicişti în Franţa care vor să-l creeze. Chiar, acum de curând, ci­tesc în Revue Bleue din 6 Mai 1922, un articol intitulat Im coalition aermane-russe şi semnat, de L. Dumont-Wilden, care se potriveşte în foarte multe puncte cu cel scris de d. doctor Virgil Leon. Pentru d. D. Wilden, ca si pentru d­r. Leon, industria germană este pericolul care ameninţă Eu­ropa. Ea singură stă neatinsă în mijlocul ruinei generale. Ca si altă dată feudalii în­­Cas­telele lor întărite, asa stau as­tăzi capitaliştii germani în u­­zinele lor. Hugo Stinnes vrea să domine Europa. Oligarhia capitalistă germană își dă mâna cu bolșevicii la Rapal­lo; seamănă anarhia în jurul ei... numai să ajungă ea dea­supra. Aș putea cita întreg ar­ticolul d-lui D. Wilden spre complectarea aceluia al d-lui doctor: atâta asemănare este între unul și altul, că par a fi scrise de acelas gânditor. Nu sunt, desigur, scrise de acelaş gânditor, dar amândouă au acelaş inspirator, capitalistul bancar din Paris. Capitalistul francez are un admirabil in­strument de propagandă in­ presa parisiană. Aceasta este o minune în toată Europa. Ultima ei invenţiune este cre­area tipului barbar Hugo Stin­nes, în opoziţie cu tipul civi­lizat şi simpatic al baronului de Rotthschild. D. doctor în ştiinţele economice şi financi­are a căzut victima acestei prese. Eu am ştiut să mă fe­resc de ea, fiindcă­­ o cunosc de prea mult timp. Poate va a­­junge si d. doctor să o cu­noască odată. Iată de ce n’am vorbit de pericolul capitalis­mului german. Dacă era să vorbesc în special de un ase­menea pericol, n’as fi­­ făcut deosebire între capitalistul ro­mân. Toti capitalistii pun in­teresele lor deasupra intere­selor păcii, adică toti nu se dau înlături ,să provoace răz­boiul, când din război le poa­te veni un câştig. Sfârşind ţin să asigur pe criticul meu că n’am de loc intentiunea să fac propagandă pentru Germania. Broşura am tipărit’o într’un număr res­trâns de exemplare (cinci mii numai) şi nici un interes nu mă leagă de răspândirea ei în massa cea mare a publicului. Am ţinut numai să atrag a­­tenţiunea elitei noastre inte­lectuale asupra faptului că Germania merge spre stânga şi nu spre reacţiunea monar­histă, cum se susţinea de o­­biceiu de ziarele noastre, sub inspiraţiunea presei pariziene. Mi se pare că evenimentele petrecute în Europa, de la pu­blicarea scrisorilor încoace, mi-au dat dreptate. Astăzi nu mai auzim vorbindu-se de comploturi monarhiste, în schimb auzim vorbindu-se se­rios de bolșevizarea Germa­niei. Sper ca nu va trece mult până ce vom auzi de adevăra­ta realitate, care este precum am spus-o aplicarea treptată a socialismului de Stat în Germania. Primiţi vă rog asigurarea distinsei mele consideraţiuni. . C. Rădulescu-Motru. Camera francezi și genova D. TARDIEU care și ținut un mare discurs în Camera franceză, asupra politicei urmată de guvernul Poincaré la Genova. Cuprinsul tratatului italo-rus Rama, 30. — Consiliul de mi­niştri a discutat chestiunile poli­tice externe, tratatul cu Iugo­slavia, a aprobat tratatul italo­­rus şi alte afaceri obişnuite de administra­ţ­iune. Conventiunea italo-rusă se compune din 22 articole, conţi­nând intre altele deplina liber­tate a circulaţiunei şi a exploa­­tării In Rusia de către italieni, tratamentul naţiunei mai favo­rizate, libertate reciprocă de co­merţ şi tranzit, facilitarea co­mercială in porturile Măr­ii Ne­gre pentru fructe şi vinuri, a­­numite concesiuni petrolifere pentru Italia. Și concesiuni de 100.000 hectare în Ukraina, spre a fi cultivate în timp de 24 ani. C. Joi 1 iunie 1922 S’a ieftinit traiul. Căpşanele au ajuns 80 de lei Kilogramul şi perechea de pin 85 de lei. îmbogăţiţii de războia găsesc că a mânca pui şi căpşuni cu asemenea preţuri derizorii, in­­seamnă a te compromite! La întoarcerea Regelui Regele se întoarce azi de la Atena, de unde a putut pleca cu altă inimă de cum venise-Fiica sa, ducesa de Sparta, este In afară de ori­ce pericol şi familia regală poate pleca liniştită la Belgrad spre a asista la căsătoria princip®a­sei Marioara cu regele Ser­biei. Bucurii de acestea e bine să creeze cât mai multă mulţumire în jurul lor şi de aceea clemenţa regală, graţia şi amnistia, sunt tradiţional legate de evenimente fericite în familiile domnitoare. Avem, ca mai toate statele, procese politice, consecinţi ale unei stări generale anor­male în lumea întreagă. Pretutindeni au intervenit şi intervin aminstit faţă da deţinuţii politici; ele sunt cerute de sentimentul gene­ral care este că nu trebue duse la extrem măsurile de represiune, oricât de tare s’ar simţi forţa statului. Regele să fie mai cuminte de­cât politician!! şi să se folo­sească de bucuriile din fami­lia sa spre a alina multe şi mari dureri în familiile sute­lor de deţinuţi politici. Avem credinţa că ne facem ecoul întregei ţări şi că în acelaş timp slujim ideile să­nătoase de ordine, dar şi de toleranţă şi indulgenţă care trebue să domine guvernările moderne. „LUPTA“ Să fugim de politică WWWWWWVNAWV F. I. R. L S. In actuala şi violenta răstur­nare de valori, intelectualul in­vidiază starea materială a mun­citorului. Proletriatul intelectual se zbate în nerecunoştinţa unei societăţi maşiniste şi burgheze, după ce, el, intelectualul, a cre­at maşinile şi drepturile bur­ghezilor ! Intelectualii au zărit în aso­ciaţie mântuirea de josnicia a­­cestei crime sociale. Există la Paris o „Federaţie internaţiona­lă a Artelor, Literelor şi Ştiin­ţelor", o adevărată „coaliţie a spiritului împotriva coaliţiei materiale", la care a aderat cu entuziasm mii de intelectuali de pretutindeni, iar de la noi ISO de scriitori. F. I. A. L. S. a ţinut de curând un congres la Bruxelles, la care­ umanitaristul Eugen Relg's, re­prezentat acolo prin d. Banville d'Hostel, unul dintre poeţii ge­neraţiei tinere din Franţa şi ini­ţiatorul Federaţiei. Punctele discutate la congres sunt conforme programului, ex­pus in întregime în cartea plină de­ idei fecunde şi generoase, „Umanitarismul şi Internaţio­nala intelectualilor“, carte de însufleţită propagandă, al căreia autor este d. Eugen Relgis. S-a fixat astfel chestiunea dreptului de autor şi inventator, şi a unificării lui internaţionale, s’a hotărit perceperea unei taxe pe vânzarea antichităţilor, în fo­losul intelectualilor; centraliza,­­rea activităţii ştiinţifice; ajuto­rul pentru intelectualii ruşi; a­­doptarea unei limbi internaţio­nale, etc. După cum se poate vedea din activitatea desfăşurată în con­gresul de la Bruxelles, F. I. A. L. S. este bazată mai ales pe interesul profesional, dar şi pe raporturi internaţionale şi uma­nitariste. Oricât şi-ar propune să răspundă necesităţilor ime­diate, F. I. A. L. S. facilitează evident înfrăţirea viitoare a po­poarelor, prin intelectualitate. Şi aceasta este cea­ mai gene­roasă tendinţă a­ veacului... Sar­du Venusa Creionul actualităței REGELE: Bar fratele d-tale ce face? PREMIERUL: Ce să facă, Sire? Un afacerile! Statul şi şcolile confesionale din Ardeal Ministrul instrucţiune! publice ne asigură că nu va lua nici o hotărâre in chestia acestor şcoli fără să se consulte cu factorii competenţi Cum motivează d. dr. Anghelescu etatizarea învăţătorilor Intr'o convorbire ce am a­­vut cu d. ministru al instruc­­ţiunei publice, prof. dr. An­­gelescu, i-am comunicat ma­rea agitaţie ce domneşte a­­cum în Ardeal, faţă de in­tenţiile manifestate de a se etatiza şcolile confesionale, făcându-se începutul cu sta­­tificarea învăţătorilor de la şcolile confesionale. D. ministru mi-a declarat următoarele : — In chestia şcolilor con­fesionale nu vom face nimic pripit. Nu vom lua nici o mă­sură, fără să ne consultăm cu factorii competenţi şi in­teresaţi. La 1 Iunie vor înce­pe chiar la ministerul nostru conferinţele comisiunei su­perioare instituite pentru re­forma învăţământului. înainte de toate trebue de stabilit raporturile între stat şi diferitele confesiuni, o chestiune care va trebui să fie precizată în noua Consti­tuţie. In tot cazul nu vom le­gifera nimic în această mate­rie fără să ne consultăm cu metropoliţîî şi episcopii din Ardeal. Intru ce priveşte etatizarea învăţătorilor, — continuă d. ministru Angelescu, — tre­bue să ştiţi, că am găsit o stare de fapt. 1400 de învăţă­tori au cerut prin reprezen­tanţii lor, să primească lefu­rile lor de la stat, fiindcă pri­meau de la biserici retribuiri foarte reduse. La urmă, d. ministru a ţi­nut să accentueze că relaţii­le între stat şi şcolile confe­sionale, se vor stabili în co­mun acord cu capii biserici­lor şi numai în bună înţele­gere.­ La observaţia d-lui minis­tru Angelescu, că învăţătorii sunt aceia cari au cerut să fie plătiţi de stat şi că de a­­ceia s’a procedat la etatiza­rea lor, se poate face urmă­toarea întâmpinare, după cele ce am auzit la Blaj : — „Intre a plăti un învă­­ţător şi a-1 etatiza, este o mare deosebire, aceiaş deo­sebire cum e între a invita un oaspe la masă, şi conside­rarea acestui oaspe ca şi fă­­când parte din familie. Eta­tizarea învăţătorilor înseam­nă că biserica nu mai are ni­mic comun cu aceşti învăţă­­tori. „Consecinţa cea mai rea a statificării învăţătorilor în Ardeal, este că ei sunt tărîţi în vâltoarea politicianismu­lui. Sub regimul averescan, învăţătorii au cerut statifica­­rea, făcându-se averscani, iar acum sub regimul liberal ei cer din nou statificare, fă­cându-se liberali. Şi de ce asta ? Tocmai fiindcă trăiesc în nesiguranţa­­asta, că gu­vernul are de gând să retra­gă ajutoarele date până a­­cum şcolilor confesonale. Ca învăţătorii confesionali, dân­şii nu făceau politică şi-şi păstrau independenţa. „Din momentul în care în­văţătorul e statificat, el devine un exponent al statu­lui, iar preotul fiind un ex­­ponent al bisericei, lupta în­tre aceşti doui va fi inevita­bilă. Până acum au mers mână în mână, lucrând îm­preună pentru luminarea şi ridicarea satelor. Unirea loc a adus tăria naţională la ro­mâni, separarea lor, va duc© la desbinări şi lupte intesti­ne. Vor fi ca două focuri, ce se vor consuma reci­proc, în loc ca să lumineze împreună. Preotul ardelean, bucurându-se în popor de o consideraţiune mai bună, fiindcă are o cultură supe­rioară (două licenţe chiar) faţă de învăţător, care în ca­­zul cel mai, bun are patru clase liceale, acesta din ur­mă va căuta să-şi asigure un­ prestigiu în sat cu puterea statului. In fine tot lucruri cari nu sunt spre binele sal­­elor ardeleneşti“.­­ Leonard Paukerow. Lord Sieinhcliffe €©nfra editorii or­d n­etanfi Lord Northcliffe, proprieta­­­rul ziarelor ,,Times” și „Daily Mail” și coproprietarul mul­tor ziare engleze de provincie cari utilizează serviciul de in­­formațuni al întreprinderilor sale, a declarat într’o scrisoa­re deschisă că, se retrage din organizaţia editorilor englezi de ziare. El isi motivează a­­cest pas, prin părerile sale diverginte în chestiunile de salarii si prin aversiunea ce o are de a se vedea silit, prin deciziunile majoritătei colegi­lor săi, la măsuri administra­tive. P­e cari le­­consideră drept false din punct de vedere e­­conomic şi gazetăresc. Hotărîrea lui Northcliffe şi motivarea ce i-a dat-o, au stâr­nit în presa engleză o vie dis­cuţie asupra poziţiei editorilor englezi în profesiunea gazetă­rească. Unele ziare mari con­damnă pasul lui­­ Northcliffe ca „necolegial” si menit să întărite pe lucrători în luptele pentru salarii. Dar divirgentele lordului Northcliffe cu ceilalţi editori nu privesc numai chestiunile de salarii. Northcliffe care a ieşit din gazetărie, a fost intot­deauna pentru o administra­ţie raţională a ziarelor. In cursul negocierilor cu fabri­canţii de hârtie, cu producă­torii de materii prime, cu so­cietăţile de transport şi cu gu­vernul, el a cerut ca să se fa­că ziarelor astfel de condiţiuni de trai încât să poată exista fără a depinde de subvenţiile numeroşilor ,,meceni” ai zia­relor din Anglia. El a accen­tuat întotdeauna cu mândrie că averea sa si-a câştigat-o prin ziarele sale si că gratie administraţiei sale rationale, nici un partid si nici un grup financiar nu are dreptul de a se amesteca în conducerea or­ganelor sale. Cei mai multi din colegii sai nu împărtăşesc aceste vederi. De fapt, proprietatea ziarelor nu constitue o afacere în An­glia, ci e de cele mai multe ori luxul unui om bogat care dispune de alte surse de ve­nituri şi doreşte, prin cumpă­rarea sau subvenţionarea u­­nui ziar, mare, să-şi asigure influenţă în cercurile guver­namentale, în vreun partid cumpără ziarul cu un deficit şi nici nu ştiu altfel decât că un ziar trebue să luceze cu un deficit sau, în cazul cel mai bun, cu balanţarea chel­­tuelilor şi veniturilor. Ei con­sideră subvenţiile acordate zi­arelor ca şi cheltuelile ce le fac pentru întreţinerea vreu­nui castel sau vreunui grajd cu cai, menite să le dea un relief social. Northcliffe se ri­dică contra dictaturei acestor regi ai cărbunilor, ai ciocola­tei sau petrolului în profesi­unea gazetărească, cari nici nu-și dau osteneală de a se consulta cu specialiștii înain­te de a lua vre-o hotărire sau de a examina principiile de rentabilitate pe cari le-ar p­ine drept indispensabile în afa­cerile din cari isi trag venitul. Lupta lui Northold,fie con­tra diletanţilor e îndreptată şi contra hotărîrilor funeste ce le iau în ce priveşte perso­nalul. Astfel, cei doi mai de seamă ziarişti liberali englezi fipond­ee şi Gardine® s’au vă­zut deodată privaţi de cercul lor de activitate în urma schimbului intervenit în di­recţia ziarelor ..Westminster„ Gazette” şi „Daily News”. Northcliffe a declarat că con­sideră ca o degradare a ziariş­tilor şi a profesiune­­lor faptul ca oricine să poată, numai graţie dreptului de proprieta­te pe care-l exercită fără inte­res pentru această Profesiune, să înlăture pe ziariştii de o în­­naltă reputaţie politică pentru­ a încredinţa posturile lor unor „non-valori” politice şi inte­lectuale cari sunt mai dispuşi să-şi măgulească patronii şi să le servească interesele perso­nale, ca podoabele profesiune­ gazetăreşti cari trebue să le cedeze locul. LORD NORTHCLIFFE sau în vre-o provincie a ţa­rei. Aceşti edililce-stoateri !

Next