Lupta, iunie 1922 (Anul 2, nr. 133-157)
1922-06-01 / nr. 133
Anul II, No. 133 Se primeşte direct la Administraţia zîavului şi la toate Agenţiile de publicitateLit pta J m A mwL director politic: Corist. Miile Birourile: Str. Sărindar 12 ABONAMENTUL de 12 luai.......................200 lei ti 6 »»•••••• 1OO ft M O »»••••• 50 tt PUBLICITATEA Pacifismul d-lui I. Bratianu In aparentă șeful partidului liberal pare a fi omul cel mai cumpătat, cel mai măsurat in vorbe, în fine mi bărbat politic cuminte si prevăzător. In realitate însă nu e tocmai așa. Dovada cea mai bună este că d. Bratianu n’a fost cumpătat când s’a dus la Paris să sperie consiliul suprem cu politica sa de rezistentă si n’a fost deloc prevăzător când a împins o cutrance politica de rezistentă refuzând semnarea tratatului de pace si ameninţând cu un nou războiu în Europa centrală. Politica de rezistentă a d-lui Brătianu a plătit-o tara câtva timp, iar d. Brătianu în loc să recunoască d-lui Vaida că a făcut un sacrificiu primind moştenirea politicei de rezistenţă cu toate urmările ei, încearcă, din când în când, dar In chip ridicul să facă o învinuire cabinetului Vaida că n’a menţinut starea de războiu şi a semnat tratatul de pace. Dar încetul cu încetul evenimente’r,. ulterioare au calmat spiritul războinic al d-luiBrătianu în proporţie cu apropierea sa de guvern. Şi când a luat puterea d. Brătianu văzându-se izolat în politica internă şi în războiu cu ardelenii, a căzut în politica externă in cealaltă extremitate, de la o rezistentă acerbă a trecut la un pacifism extrem. La Genova d. Brătianu, instalat de alţii în primul fotoliu al Micei Antante şi a luat rolul de pacificator între Franţa şi Anglia, ca şi cum d-nii Barthou si Barere erau nişte naivi, imprudenţi, hotârîţi a rupe alianţa cu Anglia "ca şi cum Lloyd George ar fi fost gata să se asocieze la pactul ruso-german de la Rapallo. In sfârşit vom vedea atunci când se va scrie istoria conferinţei de la Genova care a fost rolul real al d-lui Brătianu, căci în protocoalele conferinţei nu există măcar cea mai mică urma a acestui rol. Fără îndoială însă că Mica Antanta a avut un rol, şi e foarte explicabil ca în această alcătuire internaţională România să joace primul rol, situaţia ei externă fiind azi mai clară datorită, aceasta o recunosc acum mai toţi factorii politici de la noi, actiunei diplomatice a d-lui Tarce Jenesem D. Benes a avut de astădată un rol mai rezervat in sânul Micei Antante ca unul care, în Viestia rusă, întreprinse o acţiune izolată, de altfel cu un caracter mărginit, strict economic. Polonia îşi creiase de asemenea o situaţie excepţională faţă de Rusia, aşa că numai noi aveam o acţiune mai liberă, mai clară. Ar fi fost într’adevăr uimitor ca d. Brătianu să nu fi ştiut, în timpul conferinţei de la Genova, să profite de sprijinul aliaţilor săi din Mica Antantă. După conferinţă d. Brătianu a prânzit în intimitatea regelui Italiei, a primit, benedicţiunea Papei şi apoi cu‘laurii pacificatorului care a salvat alianţa franco-britanică s’a dus la Paris unde i s’au făcut anumite onoruri cari, am dori-o din suflet, să se restrângă realmente şi asupra situaţiei interne. Nu mai încape discuţie că România prezentându-se la Genova în capul Micei Antante prestigiul ei internaţional a trecut. Iată că imediat după încheierea conferinţei de la Genova se duce la Paris d. Vintilă Brătianu De când încă şeful guvernului se afla acolo. Primul ministru, împreună cu fratele său ministrul de finanţe şi cu miniştrii noştri plenipotenţiari, la Londra şi Paris, întremând tratative pentru consolidarea noastră financiară şi economică. Situaţiunea externă este cum nu se poate mai prielnică pentru noi şi ar produce o uimire generală, dacă în condiţiile de azi chiar d. Vintilă Brătianu, ale căruia conceptuni economice sunt detestate în Occident, n’ar reuşi să ducă la bun sfârşit tratativele ce se urmează la Paris. D. Ionel Brătianu a spus eri cetăţenilor, aduşi în gara de Nord pentru a manifesta în mod... spontanem că opera de pace fiind asigurată la Geneva, să ne punem pe lucru pentru refacerea noastră economică. D. Brătianu a renunţat la politica de rezistenţă şi de izolare în acţiunea externă. Va renunţa oare şi la politica economică balcanică preconizată de d. Vintilă Brătianu ? Şi în ce privește politica internă mai poate avea azi vre-o înrâurire pacifismul pe care-l agită liberalii mai ales în Ardeal? R. X. • m mgali iii Am arătat legislaţia specială a d-lui Vintilă Brătianu prin care, supunând Ardealul la un regim de excepţie, îşi rezervă dreptul de a putea refuza autorizarea de a funcţiona oricărei societăţi noui, sau oricărei cereri de sporire de capital din partea societăţilor existente în Ardeal. Cu modul acesta, d. Vintilă Brătianu intelecte să impue oricărei întreprinderi serioase din Ardeal obligaţia de a asocia cu 50 la sută capitalul liberal, făcând să depindă acordarea autorizată ■ de acceptarea cointeresărei vintiliste. Astfel, a respins cererea de funcţionare a fabrică de sticlă de la Turda. In orice ţară civilizată, Parlamentul ar scoate în 24 de ore din viaţa publică pe un asemenea corsar financiar. Lovitura cea mare pe care o prepară însă în Ardeal administratorul-delegat al Băncei Româneşti adms ministru de finanţe, este acapararea gazului melban. „Lupta" a arătat în ce consistă această afacere şi cum ar trebui rezolvată, concesionându-se monopolul exploatărei gazului melhan unei societăţi din care să facă parte toate comunele urbane şi rurale precum şi toţi industriaşii interesaţi în cauză, iar statul săşi asigure o variă mafte şi controlul suprem. Or, ministrul de finanţe al băncilor liberale, la stâruinţile primăriei Cluj de a i se concesiona aducerea gazului pe seama oraşului, a răspuns: „Eu nu mă pot pune pa punctul de vedere al conti-nuităţei dreptului de concesiune ca vi s’a făgăduit sub Stăpânirea ungară. Voiu rezolva exploatarea nazalul * methan pentru tot Ardealul la toamnă. O ştim şi tocmai de aceea pricepem neliniştea industriei şi comunelor interesate din Ardeal. Va trebui întreaga vigilenţă a ardelenilor ca gazul methan— forţa motrică capitală a industriilor ardelenești — să nu fie acaparat de întreprinderile brătieniste cari prin robia economică prepara complecta robie politică a Ardealului. SATURN. OHANATE SAiWVWWWVW Prin noi înşine Braga de ea, ce dulce e ţărişoara noastră! S’a găsit şi pe la noi nişte alamă, iii. cşa, nea SO de vagoane. Ce sa facem cu ea? Cui îi trebuie alamă? Noi suntem doară (ară eminamente agricolă şi dacă dă Dumnezeu ploae, facem mălai şi ridicăm leul la 8 centime ! Hai să dăm deci alama nemţilor, că ei sunt meşteri, pot s’o întrebuinţeze la ghiulele sau la obiecte industriale. Servim astfel pe amicul Stinnes şi facem în acelaş timp şi o faptă caritabilă: dăm prilej unui milionar să mai câştige vreo 10—ÎS milioane , un fleac pe vremurile astea de decadentă valutară ! Toată afacerea aista se face, bineînţeles, conform devizei vintiliste : „prin noi înşive". Adică ne îmbogăţim prin noi înşine şi jefuim Statul tot prin noi înşine! Ştiam noi că n'o să treacă mult şi şobolanii o să-şi dea aclama pe tatăl REŞCA. 1 LEU NUMĂRUL IN TARA 2 LEI NUMĂRUL IN STRĂINĂTATE Director: EM D. FAGURE [iimim Marioara D. MASARYK președintele republicei cehoslovace, care va reprezenta tara sa la căsătoria regelui Serbiei cu principesa Marioara. Bravo Regele Alexandru al Serbiei a făcut cunoscut poporului său că doreşte să nu i se facă daruri cu ocaziunea căsătoriei sale şi că milioanele cari s’ar cheltui pentru acestea, să fie întrebuinţate pentru opera de refacere a tărei. Regele Alexandru merită laude. Pe lângă că este un rege democrat în adevăratul sens al cuvântului, este şi un rege care se gândeşte mai întâiu la nevoii'’ .....’nului său. Căsătoria este un act privat. De ce să fie obligaţi cetăţenii, societăţile industriale, instituţiile, autorităţile, să se ruineze pentru a se întrece în daruri făcute regelui? Unui rege nu i se poate da un lucru de nimic. I se dă sau un palat, sau un juvaer de mare preţ, sau un automobil — cel mai scump de sigur, — şi aşa maideparte, cum se întâmplă în alte ţări mai puţin democratice şi cu suverani mai puţin scrupuloşi. E şi apoi o chestiune de amor propriu. Uri rege trebue să dea în dreapta şi în stânga, să aline o mulţime de răni particulare şi sociale. Rolul lui, cum am zis, este să dea, nu să primească. A primi este a se înjosi, a fi obligat celui ce te dărueşte şi care aşteaptă de la tine cel puti o decoraţie ca răsplată. Azi, după un războiu, sunt atâtea lucruri de făcut. De ce să distragă suveranul banii de la destinaţia lor, bani cari sunt aşa de preţioşi acum? Regele Alexandru a dovedit prin acest gest că este democrat nu numai în vorbe, dar şi în fapte. Un bravo dar, pentru dânsul!.. a. b. Socialism de Stat în Germania? D. profesor Rădulescu-Motru solicită „Luptei" apărarea Legală față de articolul „Germania d-lui Rădulescu-Motru” publicat în coloanele noastre de d. dr. Virgil Leon. Acordăm acest drept de apărare, fără a ne insusi întru nimic vederile d-lui Rădulescu- Motru. Domnule Redactor, Răspund invitatiunei pe care mi-o face d. doctor V. Leon, prin articolul său din „Lupta” 30 Mai. Germania d-lui R. M. In scrisorile mele din Germania n’am uitat industria mare, ci totdeauna am făcut’o să apară ca adversar natural al socialismului. II rog pe d. doctor, deşi afirmă că m’a citit cu atenţiune, să recitească scrisorile: „Cele două Germanii”, „Umiliţii şi ofensaţii’’, „In şcoală”, din broşura mea încotro merge Germania, şi va constata că am dreptate. Vorbind de socialism era cu neputinţă să uit capitalismul industrial cu care el este pretutindeni în luptă. De altceva însă pare că vrea să mă acuze de doctor, şi anume: că din capitaliştii germani am uitat să fac o categorie aparte de oameni, fără seamăn pe lume. Capitaliştii de aiurea sunt pionierii civilizaţiunei şi vor pacea, pe când capitaliştii germani sunt hrăpăreţi şi urmăresc războiul de revanşă. Aceasta ar fi dorit să mă vadă susţinând, domnul doctor Leon! Regret ca nici acum, ca şi în scrisori, nu pot să-i satisfac aceste dorinţi. Pentru mine capitaliştii sunt la fel pretutindeni: de o potrivă de iubitori de pere sau război, după cum le cer Interesele, în Germania, în Franţa, sau în Anglia. Tipul special al unei obligaţii capitaliste germane, — tip barbar şi opus tipului dulce şi civilizat al capitalistului din alte ţări.— nu există. Eu cel puţin nu am găsit pe cel german. Ştiu că există însă o seamă de publicişti în Franţa care vor să-l creeze. Chiar, acum de curând, citesc în Revue Bleue din 6 Mai 1922, un articol intitulat Im coalition aermane-russe şi semnat, de L. Dumont-Wilden, care se potriveşte în foarte multe puncte cu cel scris de d. doctor Virgil Leon. Pentru d. D. Wilden, ca si pentru dr. Leon, industria germană este pericolul care ameninţă Europa. Ea singură stă neatinsă în mijlocul ruinei generale. Ca si altă dată feudalii înCastelele lor întărite, asa stau astăzi capitaliştii germani în uzinele lor. Hugo Stinnes vrea să domine Europa. Oligarhia capitalistă germană își dă mâna cu bolșevicii la Rapallo; seamănă anarhia în jurul ei... numai să ajungă ea deasupra. Aș putea cita întreg articolul d-lui D. Wilden spre complectarea aceluia al d-lui doctor: atâta asemănare este între unul și altul, că par a fi scrise de acelas gânditor. Nu sunt, desigur, scrise de acelaş gânditor, dar amândouă au acelaş inspirator, capitalistul bancar din Paris. Capitalistul francez are un admirabil instrument de propagandă in presa parisiană. Aceasta este o minune în toată Europa. Ultima ei invenţiune este crearea tipului barbar Hugo Stinnes, în opoziţie cu tipul civilizat şi simpatic al baronului de Rotthschild. D. doctor în ştiinţele economice şi financiare a căzut victima acestei prese. Eu am ştiut să mă feresc de ea, fiindcă o cunosc de prea mult timp. Poate va ajunge si d. doctor să o cunoască odată. Iată de ce n’am vorbit de pericolul capitalismului german. Dacă era să vorbesc în special de un asemenea pericol, n’as fi făcut deosebire între capitalistul român. Toti capitalistii pun interesele lor deasupra intereselor păcii, adică toti nu se dau înlături ,să provoace războiul, când din război le poate veni un câştig. Sfârşind ţin să asigur pe criticul meu că n’am de loc intentiunea să fac propagandă pentru Germania. Broşura am tipărit’o într’un număr restrâns de exemplare (cinci mii numai) şi nici un interes nu mă leagă de răspândirea ei în massa cea mare a publicului. Am ţinut numai să atrag atenţiunea elitei noastre intelectuale asupra faptului că Germania merge spre stânga şi nu spre reacţiunea monarhistă, cum se susţinea de obiceiu de ziarele noastre, sub inspiraţiunea presei pariziene. Mi se pare că evenimentele petrecute în Europa, de la publicarea scrisorilor încoace, mi-au dat dreptate. Astăzi nu mai auzim vorbindu-se de comploturi monarhiste, în schimb auzim vorbindu-se serios de bolșevizarea Germaniei. Sper ca nu va trece mult până ce vom auzi de adevărata realitate, care este precum am spus-o aplicarea treptată a socialismului de Stat în Germania. Primiţi vă rog asigurarea distinsei mele consideraţiuni. . C. Rădulescu-Motru. Camera francezi și genova D. TARDIEU care și ținut un mare discurs în Camera franceză, asupra politicei urmată de guvernul Poincaré la Genova. Cuprinsul tratatului italo-rus Rama, 30. — Consiliul de miniştri a discutat chestiunile politice externe, tratatul cu Iugoslavia, a aprobat tratatul italorus şi alte afaceri obişnuite de administraţiune. Conventiunea italo-rusă se compune din 22 articole, conţinând intre altele deplina libertate a circulaţiunei şi a exploatării In Rusia de către italieni, tratamentul naţiunei mai favorizate, libertate reciprocă de comerţ şi tranzit, facilitarea comercială in porturile Mării Negre pentru fructe şi vinuri, anumite concesiuni petrolifere pentru Italia. Și concesiuni de 100.000 hectare în Ukraina, spre a fi cultivate în timp de 24 ani. C. Joi 1 iunie 1922 S’a ieftinit traiul. Căpşanele au ajuns 80 de lei Kilogramul şi perechea de pin 85 de lei. îmbogăţiţii de războia găsesc că a mânca pui şi căpşuni cu asemenea preţuri derizorii, inseamnă a te compromite! La întoarcerea Regelui Regele se întoarce azi de la Atena, de unde a putut pleca cu altă inimă de cum venise-Fiica sa, ducesa de Sparta, este In afară de orice pericol şi familia regală poate pleca liniştită la Belgrad spre a asista la căsătoria princip®asei Marioara cu regele Serbiei. Bucurii de acestea e bine să creeze cât mai multă mulţumire în jurul lor şi de aceea clemenţa regală, graţia şi amnistia, sunt tradiţional legate de evenimente fericite în familiile domnitoare. Avem, ca mai toate statele, procese politice, consecinţi ale unei stări generale anormale în lumea întreagă. Pretutindeni au intervenit şi intervin aminstit faţă da deţinuţii politici; ele sunt cerute de sentimentul general care este că nu trebue duse la extrem măsurile de represiune, oricât de tare s’ar simţi forţa statului. Regele să fie mai cuminte decât politician!! şi să se folosească de bucuriile din familia sa spre a alina multe şi mari dureri în familiile sutelor de deţinuţi politici. Avem credinţa că ne facem ecoul întregei ţări şi că în acelaş timp slujim ideile sănătoase de ordine, dar şi de toleranţă şi indulgenţă care trebue să domine guvernările moderne. „LUPTA“ Să fugim de politică WWWWWWVNAWV F. I. R. L S. In actuala şi violenta răsturnare de valori, intelectualul invidiază starea materială a muncitorului. Proletriatul intelectual se zbate în nerecunoştinţa unei societăţi maşiniste şi burgheze, după ce, el, intelectualul, a creat maşinile şi drepturile burghezilor ! Intelectualii au zărit în asociaţie mântuirea de josnicia acestei crime sociale. Există la Paris o „Federaţie internaţională a Artelor, Literelor şi Ştiinţelor", o adevărată „coaliţie a spiritului împotriva coaliţiei materiale", la care a aderat cu entuziasm mii de intelectuali de pretutindeni, iar de la noi ISO de scriitori. F. I. A. L. S. a ţinut de curând un congres la Bruxelles, la care umanitaristul Eugen Relg's, reprezentat acolo prin d. Banville d'Hostel, unul dintre poeţii generaţiei tinere din Franţa şi iniţiatorul Federaţiei. Punctele discutate la congres sunt conforme programului, expus in întregime în cartea plină de idei fecunde şi generoase, „Umanitarismul şi Internaţionala intelectualilor“, carte de însufleţită propagandă, al căreia autor este d. Eugen Relgis. S-a fixat astfel chestiunea dreptului de autor şi inventator, şi a unificării lui internaţionale, s’a hotărit perceperea unei taxe pe vânzarea antichităţilor, în folosul intelectualilor; centraliza,rea activităţii ştiinţifice; ajutorul pentru intelectualii ruşi; adoptarea unei limbi internaţionale, etc. După cum se poate vedea din activitatea desfăşurată în congresul de la Bruxelles, F. I. A. L. S. este bazată mai ales pe interesul profesional, dar şi pe raporturi internaţionale şi umanitariste. Oricât şi-ar propune să răspundă necesităţilor imediate, F. I. A. L. S. facilitează evident înfrăţirea viitoare a popoarelor, prin intelectualitate. Şi aceasta este cea mai generoasă tendinţă a veacului... Sardu Venusa Creionul actualităței REGELE: Bar fratele d-tale ce face? PREMIERUL: Ce să facă, Sire? Un afacerile! Statul şi şcolile confesionale din Ardeal Ministrul instrucţiune! publice ne asigură că nu va lua nici o hotărâre in chestia acestor şcoli fără să se consulte cu factorii competenţi Cum motivează d. dr. Anghelescu etatizarea învăţătorilor Intr'o convorbire ce am avut cu d. ministru al instrucţiunei publice, prof. dr. Angelescu, i-am comunicat marea agitaţie ce domneşte acum în Ardeal, faţă de intenţiile manifestate de a se etatiza şcolile confesionale, făcându-se începutul cu statificarea învăţătorilor de la şcolile confesionale. D. ministru mi-a declarat următoarele : — In chestia şcolilor confesionale nu vom face nimic pripit. Nu vom lua nici o măsură, fără să ne consultăm cu factorii competenţi şi interesaţi. La 1 Iunie vor începe chiar la ministerul nostru conferinţele comisiunei superioare instituite pentru reforma învăţământului. înainte de toate trebue de stabilit raporturile între stat şi diferitele confesiuni, o chestiune care va trebui să fie precizată în noua Constituţie. In tot cazul nu vom legifera nimic în această materie fără să ne consultăm cu metropoliţîî şi episcopii din Ardeal. Intru ce priveşte etatizarea învăţătorilor, — continuă d. ministru Angelescu, — trebue să ştiţi, că am găsit o stare de fapt. 1400 de învăţători au cerut prin reprezentanţii lor, să primească lefurile lor de la stat, fiindcă primeau de la biserici retribuiri foarte reduse. La urmă, d. ministru a ţinut să accentueze că relaţiile între stat şi şcolile confesionale, se vor stabili în comun acord cu capii bisericilor şi numai în bună înţelegere. La observaţia d-lui ministru Angelescu, că învăţătorii sunt aceia cari au cerut să fie plătiţi de stat şi că de aceia s’a procedat la etatizarea lor, se poate face următoarea întâmpinare, după cele ce am auzit la Blaj : — „Intre a plăti un învăţător şi a-1 etatiza, este o mare deosebire, aceiaş deosebire cum e între a invita un oaspe la masă, şi considerarea acestui oaspe ca şi făcând parte din familie. Etatizarea învăţătorilor înseamnă că biserica nu mai are nimic comun cu aceşti învăţători. „Consecinţa cea mai rea a statificării învăţătorilor în Ardeal, este că ei sunt tărîţi în vâltoarea politicianismului. Sub regimul averescan, învăţătorii au cerut statificarea, făcându-se averscani, iar acum sub regimul liberal ei cer din nou statificare, făcându-se liberali. Şi de ce asta ? Tocmai fiindcă trăiesc în nesiguranţaasta, că guvernul are de gând să retragă ajutoarele date până acum şcolilor confesonale. Ca învăţătorii confesionali, dânşii nu făceau politică şi-şi păstrau independenţa. „Din momentul în care învăţătorul e statificat, el devine un exponent al statului, iar preotul fiind un exponent al bisericei, lupta între aceşti doui va fi inevitabilă. Până acum au mers mână în mână, lucrând împreună pentru luminarea şi ridicarea satelor. Unirea loc a adus tăria naţională la români, separarea lor, va duc© la desbinări şi lupte intestine. Vor fi ca două focuri, ce se vor consuma reciproc, în loc ca să lumineze împreună. Preotul ardelean, bucurându-se în popor de o consideraţiune mai bună, fiindcă are o cultură superioară (două licenţe chiar) faţă de învăţător, care în cazul cel mai, bun are patru clase liceale, acesta din urmă va căuta să-şi asigure un prestigiu în sat cu puterea statului. In fine tot lucruri cari nu sunt spre binele salelor ardeleneşti“. Leonard Paukerow. Lord Sieinhcliffe €©nfra editorii ord netanfi Lord Northcliffe, proprietarul ziarelor ,,Times” și „Daily Mail” și coproprietarul multor ziare engleze de provincie cari utilizează serviciul de informațuni al întreprinderilor sale, a declarat într’o scrisoare deschisă că, se retrage din organizaţia editorilor englezi de ziare. El isi motivează acest pas, prin părerile sale diverginte în chestiunile de salarii si prin aversiunea ce o are de a se vedea silit, prin deciziunile majoritătei colegilor săi, la măsuri administrative. Pe cari leconsideră drept false din punct de vedere economic şi gazetăresc. Hotărîrea lui Northcliffe şi motivarea ce i-a dat-o, au stârnit în presa engleză o vie discuţie asupra poziţiei editorilor englezi în profesiunea gazetărească. Unele ziare mari condamnă pasul lui Northcliffe ca „necolegial” si menit să întărite pe lucrători în luptele pentru salarii. Dar divirgentele lordului Northcliffe cu ceilalţi editori nu privesc numai chestiunile de salarii. Northcliffe care a ieşit din gazetărie, a fost intotdeauna pentru o administraţie raţională a ziarelor. In cursul negocierilor cu fabricanţii de hârtie, cu producătorii de materii prime, cu societăţile de transport şi cu guvernul, el a cerut ca să se facă ziarelor astfel de condiţiuni de trai încât să poată exista fără a depinde de subvenţiile numeroşilor ,,meceni” ai ziarelor din Anglia. El a accentuat întotdeauna cu mândrie că averea sa si-a câştigat-o prin ziarele sale si că gratie administraţiei sale rationale, nici un partid si nici un grup financiar nu are dreptul de a se amesteca în conducerea organelor sale. Cei mai multi din colegii sai nu împărtăşesc aceste vederi. De fapt, proprietatea ziarelor nu constitue o afacere în Anglia, ci e de cele mai multe ori luxul unui om bogat care dispune de alte surse de venituri şi doreşte, prin cumpărarea sau subvenţionarea unui ziar, mare, să-şi asigure influenţă în cercurile guvernamentale, în vreun partid cumpără ziarul cu un deficit şi nici nu ştiu altfel decât că un ziar trebue să luceze cu un deficit sau, în cazul cel mai bun, cu balanţarea cheltuelilor şi veniturilor. Ei consideră subvenţiile acordate ziarelor ca şi cheltuelile ce le fac pentru întreţinerea vreunui castel sau vreunui grajd cu cai, menite să le dea un relief social. Northcliffe se ridică contra dictaturei acestor regi ai cărbunilor, ai ciocolatei sau petrolului în profesiunea gazetărească, cari nici nu-și dau osteneală de a se consulta cu specialiștii înainte de a lua vre-o hotărire sau de a examina principiile de rentabilitate pe cari le-ar pine drept indispensabile în afacerile din cari isi trag venitul. Lupta lui Northold,fie contra diletanţilor e îndreptată şi contra hotărîrilor funeste ce le iau în ce priveşte personalul. Astfel, cei doi mai de seamă ziarişti liberali englezi fipondee şi Gardine® s’au văzut deodată privaţi de cercul lor de activitate în urma schimbului intervenit în direcţia ziarelor ..Westminster„ Gazette” şi „Daily News”. Northcliffe a declarat că consideră ca o degradare a ziariştilor şi a profesiunelor faptul ca oricine să poată, numai graţie dreptului de proprietate pe care-l exercită fără interes pentru această Profesiune, să înlăture pe ziariştii de o înnaltă reputaţie politică pentru a încredinţa posturile lor unor „non-valori” politice şi intelectuale cari sunt mai dispuşi să-şi măgulească patronii şi să le servească interesele personale, ca podoabele profesiune gazetăreşti cari trebue să le cedeze locul. LORD NORTHCLIFFE sau în vre-o provincie a ţarei. Aceşti edililce-stoateri !