Lupta, ianuarie 1924 (Anul 3, nr. 618-618)
1924-01-01 / nr. 618
Anul 111 No. 015 Dir««tor Policit CONST. MILLS ABONAMENTUL Pe 12 luni 400 «01 $»• 0 luni . • • » BOO lot pm 1 luni . . • . • «00 lo* REDACȚIA |l ADMINISTRAȚIA Bucureşti. Sh. S Ar Inder 13 DEZORIENTAREA în politica externă Este caracteristic faptul că în momentul când, pentru a obţine un vot la limită pentru protocolul de la Belgrad, în ce priveze fruntaria româno-iuroslava, ministrul de externe al României protesta împotriva acuzărilor de duplicitate și guvernului în politica externă şi proclama ca primordial interesul alianţelor între statele Micei înţelegeri* o personalitate franceză publica In „l’Europe Nouvelle“ rezultatul observaţiunilor sale dintr’o călătorie în aceste state făcând următoarea afirmaţiune : „fi util de a aminti, de altfel, că Brătianu a fost dela început ostil principiului însuşi al Micei Antante : venind la putere el a găsit ţara angajată deja, dar el n’a renunţat la ideea de a schimba axa politică a grupărei orientale". Cum s’ar putea explica asemenea afirmaţiuni a unei personalităţi franceze într’o revistă cunoscută pentru seriozitatea documentaţiunilor şi pentru serviciile ce aduce politicei aliate, dacă şeful guvernului român s’ar fi explicat un public asupra politicei externe ce înţelege să imprime României ? Când însă din ziua când a părăsit conferinţa de pace, refuzând semnarea tratatelor şi revenind înţară pentru a alimenta în presa sa atacuri la adresa aliaţilor, primulministru de azi nu a mai luat cuvântul spre a-şi preciza politica din afară şi a orienta ţara în raporturile cu vecinii ei şi cu marile puteri europene, evident că mutismul acesta a fost interpretat şi iată că auzim azi din afară afirmaţiunea că de la început d. Bră- Hanti a fost ostil principiului însuşi al Micei înţelegeri şi numai faptul că venind la putere a găsit ţara angajată în alianţele cu vecinii ei, îl face să dea un consimţimânt tacit acestei politici, dar, de fapt, n’ar aştepta decât momentul pentru „a schimba axa politică a grupărei orientale". Asemenea afirmaţiuni lăsate fără dezminţire nu pot decât spori suspiciunea împotriva politicei externe a României. Ne întrebăm însă şi noi: oare de ce d. Brătianu nu numai că de aproape cinci ani tace în politica externă, dar, luând puterea, a evitat de a lua conducerea ministerului de externe, întăririd astfel împotriva d-sale suspiciunite manifestate în afară ? E în interesul ţarei o asemenea atitudine ? România a încheiat alianţe cu vecinii săi; ea face parte din constelaţia Micei înţelegeri, ministrul ei de externe proclamă aceste interese şi totuşi confuzia, echivocul, suspiciunea domnesc în afară în ce priveşte adevăratele intenţii şi credinţe ale primului-ministru român ? Foloseşte aceasta creditului, prestigiului şi atmosferei de simpatie de cari are nevoie România ? Iată de ce abţinerea preşedintelui Consiliului de la desbaterile asupra politicei externe cari au avut loc cu prilejul protocolului de la Belgrad va fi încă un act rău interpretat în afară. D. Brătianu are prea mult reputaţia unui dictator, ca tăcerea sa voită, sistematică în tot ce priveşte politica externă să nu apară calculată, dând astfel loc la Interpretări şi afirmaţiuni de gravitatea aceleia apărută în „l’Europe Nouvelle“, Emil D. Faure Totul pentru armată D. Gr. N. filipescu cere guvernului să se îngrijească de înzestrarea oştirei noastre Cu prilejul discuţiei generale asupra budgetului ministerului de război, d. Grigore N. Filipescu a ţinut o impresionantă cuvântare, care a avut darul să ridice nivelul desbaterilor parlamentare. Reprezentantul partidului naţional român a pus d-lui general Mărdărescu, ministrul de război, o serie de întrebări cu scopul de e, face ca opinia publică să privească cu încredere viitorul neamului românesc. In primul rând , Grigore N. JFilipescu, a cerut d-lui ministru de război să scoată armata din luptele dintre partidele politice. Pe viitor oştirea —care are înalta menire să apere graniţele tării de invaziile duşmanior tării — nutrebue să mai fie instrument de guvernare; nu trebue să fie scoasă pentru împiedicarea paşnicilor manifestaţiuni populare ci trebue să fie instruită şi pregătită pentru asigurarea hotarelor ţării împotriva invaziilor din afară. In al doilea rând d. ministrul de război are datoria să se îngrijească de soldele ofiţerilor, caii nu corespund nici cu situaţia socială a corpului ofiţeresc, nici cu nevoile mereu crescânde ale traiului. Tifierii absolvenţi de liceu fug astăzi de cariera ostăşească, întrucât armata este sau un apostolat sau o barieră de privilegiut pentru cei bogaţi. Numărul ofiţerilor inferiori «cade căci ofiţerii ■*- după ce servesc în armată timpul stabilit de regulamentele militare — pleacă aiurea ca să-și găsească pâinea cea de toate zilele. Guvernul are datoria să asigure corpului nostru ofițeresc un trai omenesc «oricum ar fi sacrificiile pe cari le-ar impune țării înscrierea în budget a sumelor necesare pentru soldele corpului ofiţeresc. Contra privilegiilor D. Gr. Filipescu s’a ridicat împotriva privilegiilor pe cari guvernul le creiază pentru o „anumită'' categorie de ofiţeri. Este vorba de ataşaţii militari cari primesc sume considerabile pentru serviciile pe cari le prestează Sta lahii. b- Filipescu a adus un singur exemplu care dovedește temeim - *H$ afirmafiunin Ataşatul nostru utilitar de la Londra este plătit cu 3800 lire derlim anual ceea ce face 3.600.000 lei sau, 800 franci francezi pe eil Aceasta nu este oare o sfidare pentru nenorociţii nevoiţi să trăiască din solda meschină pe care o primesc în schimbul muncii ce depun pentru instruirea armatei de mâine chemată să-şi verse sângele la graniţele României întregite? Şi d. Gr. Filipescu a cerut—cu drept cuvânt — d-lui ministru de război să facă să înceteze această sfidare. Experienţa trecutului In fraze lapidare, cari au impresionat adânc pe deputaţii din toate partidele. d (Grigtri N. Filipescu, evocând tine viile recentului trecut, a cerut d-lui ministru de război să impue ca d. Vintilă Brătianu să-i dea toate sumele necesare pentru înzestrarea armatei cu echipamentul necesar, cu armamentul modern, pentru ca războiul de mâine să nu ne găsească nepregătiţi cum ne-a găsit războiul de ieri. Căci la război, „leit motivul“ este: „Bani, bani şi iar bani“ şi cu economii nu se pot asigura graniţele ţării împotriva inamicilor cari fac toate sacrificiile posibile în speranţa revanşei ce ca să vie. Avem încredere — a terminat d. Gr N. Filipescu cuvântarea — în ministrul însărcinat cu apărarea naţională, nu caracterul şi patriotismul său. Faceţi toate jertfele pentru armată şi în împlinirea acestei opere vei avea sprijinul tuturor românilor cari îşi iubesc ţara. .Nu ştim dacă apelul d-lui Gr. N. Filipescu va găsi ecou în sufletul d-lui Vintilă Brătianu. Ştim insă că d. general Mărdărascu a făcut tot ce i-a stat în pafină să-şi impue punctul de vedere care nu diferă de acela al reprezen tantului partidului national ro mân. Credem că preocuparea echilibrării budgetului se vor pleca in fata interesului apărării nationale si că d. Ventilă Brătianu se va convinge că lăța armată nu poate avea budget, căci fără oștire bitte înzestrată, existenţa noastră ca Stat este, în fiecare clipă, ameninţată de duşmanii cari ne pândesc hotarele. Radu Matei 4 Pagini Acum că războiul a dat o lovitură mortală diplomaţiei secrete, să fie oare momentul pacturilor secrete in politica din lăuntru ? Punem această întrebare, fiindcă vedem că se trimit ziarelor „indiscreţii" de ale presei maghiare din Ardeal asupra pacodul d-lui Qoga cu minoritatea maghiară, în loc ca un asemenea pact să fi fost dat la iveală imediat după semnare. E mai puţin interesant a se şti cine a semnat un asemenea pact, cât ce cuprinde e. Or, din indiscreţiile presei maghiare aflăm doar că negocierile minoritatei maghiare cari au eşuat şi cu pardoul naţional şi cu partidul liberal, au reuşit cu partidul poporului, de sub conducerea d-lui general Averescu — deşi un publicist ungur din Timişoara, d. Elemer Jakolfy de la „Temesvári Hírlap" se arată cam sceptic, spunând că „nu ştim dacă e bine sau nu ca drumul nostru să treacă prin Ciucea, viitorul va arăta dacă procedarea a fost fericită sau vom încerca o nouă decepţie". Ceea ce este interesant e că un ziar maghiar din Oradia-Mare crede a şti că conform acestui pact secret în toate circumscripţiile electorale unde populaţia maghiară e „mnihabritate absolută' {■? !) vor 1i aleşi parlamentari unguri — ceia ce ar da un număr de vre-o 30. Iar in celelalte circumscripţii alegătorii maghiari ar vota pentru candidat® averescani — nota bene daca la putere ar fi un guvern Averescu, »— căci numai pentru asemenea eventualitate pactul e valabil, ba chiar obligă pe parlamentarii maghiari să voteze n toate chestiile cu guvernul ! In schimb, se asigură că în toate oraşele şi pîăşîle unde ungurii sunt n majoritate şi pe cari acordul le determină, limba maghiară va f introdusă în administraţie şi în justiţie. Faţă de aceste „indiscretă“ ş! pentru a se putea face discuţia asupra unor date certe, credem că p actul d-lui Goga cu ungurii trebue ă înceteze de a îi un act secret. Să se publice pactul — şi cel .’Întâi datori a-l publica «unt un■urii L«. Pactul (Mai Sega cu ungurii a secret ? Demagogia politicianistă şi criza de numerar Ne-am împotrivit nntotdeauna amestecului politicianismului în chestiunile de ordin pur econimic, şi avem şi de astă dată cuvânt contra lui, pentru că în prelungirea crizei noastre economice de acum, vedem clar efectele nenorocite ale acestui sistem de vorbărie goală şi mincinoasă Ca să recapitulăm toate câte s’au spus şi scris in „remedierea" insuficienţilor noastre economice şi financiare, ar fi să înşirăm pagini intregi de făgădueli deşarte, cari au* dovedit cu atât mai puţin realizabile cu cât tintpid împlinitei lor se apropia. O mică anchetă întreprinsă pe la toate ramurile noastre de activitate, ne arată o înţepenire pe foc şi chiar un început de atrofiere pronunţată, îngrijitoare, pentru viitorul comerţului, al întregei industrii şi chiar pentru interesul vital al statului însuşi. Din toate suferinţele economice prin care a trecut în ultima vreme ţara românească, cea mai apăsătoare este indiscutabil, aceia de astăzi. Aşa finei lucrurile, ne întrebăm cu legitimă îngrijorare, cum s’ar putea oare menţine calmul şi chiar optimismul lumei noastre productive, când speranţa unui împrumut în străinătate e aşa de şubredă, când conlucnirea mult aşteptatui capital străin se loveşte de perseverenţa exclusivismului politic al acelora cari ne cârmuiesc acum, şicana cea mai recentă dintre făgădueli, care se referă la complecta libertate a exportului, vine de abea complicată cu noui măsuri de îngrădire? Şi criza de numerar creşte în acest timp înspăimântător, creşte în industrii, creşte în comerţ, creşte ia funcţionari. »«sfârşit la ori care cetăţean, pentru fca ginşeiu nancei iuVonau s’a închis hermetic în fata tuturor solicitatorilor ei, pentru că politica deflationistă merge tot ttrain, te pe drumul restrictiunilor protuse, şi pentru că, până şi putinele produse pe cari le-am putea vinde, nu pot nici ele măcar trece [peste graniţă, din cauza severităţilor cari s-au mai adăugat recent la taxele de export. Astăzi faptele ne confirmă toate câte le-am prevăzut în deslănţuirea actualei crize de numerar. Din nenorocire vorbele noastre nu depăşesc cu nimic realitatea prevestitoare a perspectivelor ce ne aşteaptă. Mâine chiar, nu e exclus să ajungem într-adevăr, fără vreo ocolire posibilă, la rezutatul acesta catastrofal, care ne paşte în umbră,, numai şi numai din cauza complectei inerţii a acelora cari fac pur şi simplu demagogie financiară şi cari nu se grăbesc de loc să soluţioneze sau măcar să amelioreze, grozava criză prin care trecem. Sylvius Politica retragere! In vremurile vechi, Părţii o răsbeau cu fuga; se retrăgeau mereu şi numai la momente oportune dădeau câte o lovitură. Şeful partidului naţional-aiberal pare a fi adoptat, in politică tactica vechilor Părţi ; în orice împrejurare caută să se derobeze. Mazilirea răposatului Dimitrie Sturdza a fost obţinută prin această stratagemă, tinerii „generoşi" au părăsit Parlamentul şi lipsit de sprijinul lor guvernul Sturdza s-a prăbuşit pentru ca în aceeaş zi d. Ionel Brătianu să fie proclamat şef al partidului. Această tactică reuşindu-i de minune, noul şef al partidului liberal a căutat s-o aplice de atunci în toate circumstanţele. De câte ori vroia să obţie puterea, se retrăgea din Parlament şi fenomen straniu, la fiecare dată această politică a retragerei i-a dat rezultate fericite. Obiceiul la om devine o a două natură, să nu ne mirăm deci dacă d. Brătianu perseverează în aceiaş tactică. Acum a adoptat această linie de conduită chiar fiind la putere; când e vorba să se explice, să înfrunte o situaţie grea, şeful partidului liberal se eschivează. Nimeni nu l-a auzit vorbind la discuţia mesajului, nici la Cameră nici la Senat; nimeni n‘a bănuit că mai există încă d. Brătianu, pe când se discuta chestiunea Paliatului. Ca şi vechii Părţi d. Brătianu dispreţueşte pe adversar, dar n‘ar trebui să scape din vedere că Părţii au isprăvit prin a fi cuceriţi. Marele şef liberal, încântat de succesele obţinute înăuntru ţării prin politica sa de veşnică retragere, a crezut că o poate apuca şi în politica externă. La Conferinţa păpei, d. Brătianu a înfruntat cu semeţie pe Aliaţii noştri cărora le datoram atâta şi s-a retras. Rezultatul l-am văzut abia astăzi când Parlamentul d-lui Brătianu a fost nevoit să ratifice un protocol încheiat în dauna neamului românesc. Şi de atunci d. Brătianu să retrage mereu. La conferinţele internaţionale formulează veşnic rezerve. Sistemul retragerei se aplică de partidul liberal chiar când este vorba de consolidarea bonurilor de tezaur sau de plăţile comercianţilor noştri în străinătate. Prin aceste procedee România se isolează din ce în ce mai mult de când celelalte state încheie toate convenţiuni şi tratate cu marile puteri din Occident pentru a grăbi restaurarea lor economică, România stă de o parte şi d. Vintilă Brătianu se miră că voiajul d-sare la Paris nu a obţinut nici un rezultat. Polonia a încheiat o convenţie de comerţ cu Anglia ; Cehoslovacia a tratat de curând cu Franţa; Iugoslavia a semnat convenţii cu Franţa, cu Italia, cu Grecia şi e pe punctul să cadă de acord cu Bulgaria. Cu cîne a tratat până acum România în afară de tratatele pur defensive încheiate cu Polonia şi puterile din Mica înţelegere ! Sau poate E. lenei Brătianu aspiră să se retragă din marele areopag european precum de atâtea ori s-a retras din Parlament . Olimp Grigore Ioan Asasinii distinşi de la Ciurea Cunoaşteţi crina de la Ciurea. Câţiva domni se întorceau intr-un automobil de la o vânătoare din împrejurimile Iaşului cu gâturile parfumate de vin de Cotnari, cu abdomenele umflate de ficat de gâscă, cu genţile gemând de vânat proaspăt. Pe şosea întâlnesc un tânăr sătean şi cum ardoarea dumnealor cinegetică nu se potolise încă şi cum în cartuşierele mai rămăseseră câteva gloanţe neîntrebuinţate, în lipsă de lupi, epuri sau nevăstuiri, au tras în tânărul Vuza, lăsându-l mort pe foc. Era pentru aceste personagii o prelungire de sport, o voluptate de cinci parale fiindcă vânatul era de calitate socială inferioarăşi necomestibil. Corespondentele din Iaşi cu privire la acest eveniment leşină la fiecare două rânduri asupra distincţiei persoanelor bănuite. Autorităţile au întreprins anchete penibile, dar fără nici un succes, distinşii se ascund line. Acum ziarele ne vestesc că o persoană misterioasă s’a prezentat la mama victimei şi i-a oferit 50.000 de loi ca să înghită şi să la'Cs. Pentru un stârv de ţopârlan suma a părut suficientă acestor distinşi numai că bătrâna ţărancă a denunţat parchetului macabrul şantaj. O mamă distinsă, din categoria distinşilor asasini s’ar fi lăsat greu doar asupra quantumului despăgubiră. O îndârjire şi un refuz de genul celor de mai sus ar avea darul să exaspereze şi asasini mai puţin distinşi ca cei de la Ciurea. Dar personagiile au nervii de oţel. Atât criminalul cât şi complicii lui se ascund în gaură de şearpe, tremură la fiecare târâit de sonerie, îşi smulg perii din cap şi se* tăvălesc în ţărână la picioarele şoferilor cari conduceau automatiiSelji, imploră * Recrea oamenii lor şi a vânturilor, a câinilor, a viilor şi a morţilor. Nu mai există îndoială: criminalii de la Ciurea aparţin celei mai înalte societăţPrea sânt laşi şi mizerabili. Alex. Kiriţescu trârşit de eră Se spune că ex-regina Sofia a Greciei a cumpărat palatul Marghiloman din str. Mercur, pentru o suma al cărui quantum imaginaţiile înflăcărate îl urcă până la treizeci şi cinci de milioane de lei Şi dacă preţul acesta constitue la rigoare pentru vânzător o destul de apreciabilă „contravaloare a neplăcerilor sentimentale" pentru a relua, cu privire la acest personagiu o for vală ce l-a făcut celebru Înainte de război, se pare că d. Marghiloman n a părăsit o locuinţă somptuoasă şi care-i era dragă numai pentru a face serviciu unei majestăţi în exil. Seniorul de la Albatros nu mai putea face faţă marilor cheltueli de întreţinere ale edificiului. A, exproprierea a secerat din rădăcina pe toţi aceşti mari latifundiari... Din zecile lor de mii de hectare de tămâni, nu le-au mai rămas, fiecăruia, decât câteva sute. Armata administratorilor a fost concediată, obloanele castelelor pârite sau Închis unul după altul pr mizerie Iremediabilă, locomobilel lay ton ruginite şi Înţepenite. Info magaziile mucegăite gâturi de girafe negre, zecile de ha mai adăpostesc prin colţuri âţiva pumni de grâu pentru c prin lănteţii rari ai pătulelo mb zăreşti cerul albastru i aşteptarea amatorului, crepere lemnăria cu met Aceste pătule mai şipcile legănându-se tulul, moarte şi deşi norme schelete geoi col sfâşietor, dar şi pentru timpurile ci Şi în vreme ce pe cafenelei Schreiber de foame, pachet de expropriere, In inutile, câte un lo acolo să moară o mare de animal la sutele de vagoai porumb, cari încă luau drumul Marsili damului, pentru ca aur sunător, să în Carlo sau la Biarrir distinsă » latifundiar. Un mare expropria palatul unei mari exp gen, ce admirabil sft domnii mei !... Cadet ! 9 Marți 1 ianuarie 1924 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA se primeşte direct la Administraţia statului şi la toate Agenţiile de publicitate t LE!HTOâEUL ffi fâBA 4 LEI IN STSAîNâTATE rm CREIONUL ACTUALITATEI Imbogatului de razboiu IORGA: Eu aş avea curajul să impun pe îmbogăţiţii de razboiu. VlNsiLA: Eu insă prefer să am un partid de îmbogăţii decât unul de calici! 5 într un cerc de prieteni se discuta chestiunea, pe care am atins’o într’un articol precedent, aceia a stării rele în care ne găsim, deşi din punctul de vedere al unor lucruri, pe cari le socoteam salvatoare, se poate spune că am ajuns r.rvofipi dp .starea de erssi înainte de războiți. Părerile se încrucișau, căci după alte toate, ne găseam îa olaltâ partizani ai tuturor partidelor. Cu toții recunoșteam însă, că ir.tr’adevăr una din problemele, cari trebuiau numai decât deslegate, era aceia a legăturilor cu Ardealul. — Înainte de războia, spunea Unul din noi, nu aveam legătura politică, aveam în foarte redusă măsură pe cea economică, dar aveam cel puțin pe cea sufletească. Acum după războiu, am isbutit să distrugem legătura sufletească, în direcția economică ne-am mărginit la ce-am avut înainte de ’ războiu şi la cele câteva sucursale ale băncilor din Bucureşti instalate în Ardeal şi ne închipuim, că procedând astfel nu vom sdruncina chiar legătura politică obţinută cu atâtea jertfe. — Să-mi dai voie, se ridică un Viritilist înfocat; pentru a ne menine pe tărâmul, pe care neînţelegere nu poate fi, îţi voi da o dovadă netăgăduită, că guvernul de azi s’a îngrijit şi de legătura economică. Şi, luând expunerea de motive a proiectului de buget, începu să citească: „Fără: a mai aştepta programul de înzestrare, de care vom vorbi mai jos, încă in cursul anului acesta s’a început unificarea retelei prin atacarea construcţiei liniilor de mare legătură şi debuşeu prin Carpatî spre Dunăre. Buzău-Neho’aşi, care leagă Ardealul cu Brăila-Galaţ». Ia Si pe când prietenul nostru îşi lua aere de triumfător, inginerul M. dintr’un colt îi trânti: — Cinei plus şase egal unsprezece . La început am rămas cam miraţi de această formulă, pronunţată ca în romanele lui Caston Leroux. Cerându-i să ne-o lămurească, inginerul M. începu : — Au trecut cinci ani de la unirea cea mare: după socotelile sie mai optimiste, lucrările de ni ne vorbești, nu vor putea fi minate înainte de șase ani, deci Lo==lt — înainte de unsprenî dela unîre. Ardeal«! nu '•a avea altă legătură de 1tă cu vechiul regat, decât 'e înahtte de război«! Lunddarmie zilele până s’prostiele! perspectivei, ce ni se până și Vintilistul noe pe gânduri. Insă după i prinse din nou curat ii poţi pretinde imposimi au trecut cu lucrunecesare de lămurire tr dacă liniile în chei putea fi gata mai e ani, vina nu poate fi de cât a noastră, a inginerilor — E foarte uşor, răspunse ir liberal, ca atunci când n’ai făcut ceva, fie că susţii că nu s’a putut face acel lucru, fie să dai vina pe altcineva. De sigur că nu se putea să nu pierdem aceşti 5 ani, pe care-am pierdut dela războu încoace, atunci când pentru refacerea tare s’au pus la lucru nu inginerii, ci samsar® şi damele mai mult sau •nai puţin voalate. Insă trecând la lucrările începute acum, fără a şti măcar cu ce mijloace vor fi duse la bun sfârşit, de la început trebuie să obseram, că e vorba de linii de tranzit, cari să verse produsele Ardealului in afară, nu inară. Mania exportului cu orice preţ, care ne stăpâneşte, azi, manie graţie căreia contribuabilul român trebuie să plătească o bună parte din transportul lemnelor, cu cari se încălzesc ungurii la Pestă şi-a dat aci roadele. Ardealul îşi trimetea mai înainte produsele la Frunţe şi Buda-Pesta. Cu atât mai vârtos trebuie să ne gândim, noi car în vechiul regat avem o industrie relativ redusă, să facem tot posibilul ca să înlesnim schimbul de produse mai întâi între Ardeal şi vechiul regat şi apoi între Ardeal şi streinătate, socotind această provincie ca un mădular al întregului trup românesc, nu ca ţară streină, de la care nu am putea trage alt folos decât dijma ce i-am lua fiind că transportă produsele pe la noi. Cu alte cuvinte să ne gândim a folosi mai întâî ce ne poate da Ai dealul industrial y intru a spori producţia din vechiul regat şi apoi -n sporul de producţie astfel ofy tir.ut să ne croiem nilioace penru a ne apuca şi de liniile de tras sît — Dar construcţia liniilor de legătura cu interiorul nu va cere şi ea cel puţin 6 ani ? Nu, căci linia scurgere naturală a produselor Transilvaniei există şi nu are nevoie de cât de oarecari inbunătătiri pentru a fi transformată in linie de mare trafic. Ceva mai mult, chiar daci legătura definitivă nu s’ar putea obţine de‘ cât peste câţiva ani, fie care îmbunătăţire îşi va da roadele imediat, dându-ne putinţa de a răsufla din ce în ce mai uşor* pe când liniile de transit proiectate nu-şi vor putea da roadele de cât la terminarea* ior. ‘‘ 1 — Şi care e, mă rog, linia aceasta ? — Aceia, care pleacă din Copşa mică şi prin Sibiu-Turnu-Roşiu etc„ merge la artera principală Craiova-Bucureşti şi la Dunăre. Uitaţi-vă pe hartă şi veţi vedea că aproape toate produsele Transilvaniei, pentru a se îndrepta fie spre Bucureşti, fie spre Gălaţi trebuie să treacă prin Copșa Mică. ‘u iar din punctul de vedere al exportului, interesul e să ajungi continuarea în pagina II-a, legăturile cu ardealul ! ■4