Lupta, ianuarie 1924 (Anul 3, nr. 618-618)

1924-01-01 / nr. 618

Anul 111 No. 015 Dir««tor Policit CONST. MILLS ABONAMENTUL Pe 12 luni 400 «01 $»• 0 luni .­­ • • » BOO lot pm 1 luni . . • . • «00 lo* REDACȚIA |l ADMINISTRAȚIA Bucureşti. Sh. S Ar Inder 13 DEZORIENTAREA în politica externă Este caracteristic faptul că în m­om­entul când, pentru a obţine un vot la limită pentru protocolul de la Belgrad, în ce priveze frun­taria româno-iu­roslava, ministrul de externe al României protesta împotriva acuzărilor de duplicitate și guvernului în politica externă şi proclama ca primordial interesul alianţelor între statele Micei înţe­legeri* o personalitate franceză pu­blica In „l’Europe Nouvelle“ re­zultatul observaţiunilor sale dintr’o călătorie în aceste state făcând următoarea afirmaţiune : „fi util de a aminti, de altfel, că Brătianu a fost dela început ostil principiului însuşi al Micei An­tante : venind la putere el a găsit ţara angajată deja, dar el n’a re­nunţat la ideea de a schimba axa politică a grupărei orientale". Cum s’ar putea explica aseme­nea afirmaţiuni a unei personali­tăţi franceze într’o revistă cunos­cută pentru seriozitatea documen­­taţiunilor şi pentru serviciile ce a­­duce politicei aliate, dacă şeful gu­vernului român s’ar fi explicat un public asupra politicei externe ce înţelege să imprime României ? Când însă din ziua când a pă­răsit conferinţa de pace, refuzând semnarea tratatelor şi revenind în­­ţară pentru a alimenta în presa sa atacuri la adresa aliaţilor, primul­­ministru de azi nu a mai luat cu­vântul spre a-şi preciza politica din afară şi a orienta ţara în ra­porturile cu vecinii ei şi cu marile puteri europene, evident că mutis­mul acesta a fost interpretat şi iată că auzim azi din afară afir­­maţiunea că de la început d. Bră- Hanti a fost ostil principiului însuşi al Micei înţelegeri şi numai faptul că venind la putere a găsit ţara angajată în alianţele cu vecinii ei, îl face să dea un consimţimânt ta­cit acestei politici, dar, de fapt, n’ar aştepta decât momentul pen­tru „a schimba axa politică a gru­părei orientale". Asemenea afirmaţiuni lăsate fără dezminţire nu pot decât spori sus­piciunea împotriva politicei exter­ne a României. Ne întrebăm însă şi noi: oare de ce d. Brătianu nu numai că de aproape cinci ani tace în politica externă, dar, luând puterea, a evi­tat de a lua conducerea ministe­rului de externe, întăririd astfel împotriva d-sale suspiciunite mani­festate în afară ? E în interesul ţarei o asemenea atitudine ? România a încheiat alianţe cu vecinii săi; ea face parte din con­stelaţia Micei înţelegeri, ministrul ei de externe proclamă aceste in­terese şi totuşi confuzia, echivo­cul, suspiciunea domnesc în afară în ce priveşte adevăratele intenţii şi credinţe ale primului-ministru român ? Foloseşte aceasta creditului, pre­stigiului şi atmosferei de simpatie de cari are nevoie România ? Iată de ce abţinerea preşedinte­lui Consiliului de la desbaterile asu­­pra politicei externe cari au avut loc cu prilejul protocolului de la Belgrad va fi încă un act rău in­terpretat în afară. D. Brătianu are prea mult repu­taţia unui dictator, ca tăcerea sa voită, sistematică în tot ce prive­şte politica externă să nu apară calculată, dând astfel loc la Inter­pretări şi afirmaţiuni de gravita­tea aceleia apărută în „l’Europe Nouvelle“, Emil D. Faur­e Totul pentru armată D. Gr. N. filipescu cere guvernului să se îngrijească de înzestrarea oştirei noastre Cu prilejul discuţiei generale a­­supra budgetului ministerului de război, d. Grigore N. Filipescu a ţinut o impresionantă cuvântare, care a avut darul să ridice nivelul desbaterilor parlamentare. Reprezentantul partidului na­ţional român a pus d-lui general Mărdărescu, ministrul de război, o serie de întrebări cu scopul de e, face ca opinia publică să pri­vească cu încredere viitorul nea­mului românesc. In primul rând , Grigore N. JFilipescu, a cerut d-lui ministru de război să scoată armata din luptele dintre partidele politice. Pe viitor oştirea —care are înalta menire să apere graniţele tării de invaziile duşmanior tării — nu­­trebue să mai fie instrument de guvernare; nu trebue să fie scoa­să pentru împiedicarea paşnicilor manifestaţiuni populare ci trebue să fie instruită şi pregătită pen­tru asigurarea hotarelor ţării îm­potriva invaziilor din afară. In al doilea rând d. ministru­l de război are datoria să se îngri­jească de soldele ofiţerilor, caii nu corespund nici cu situaţia so­cială a corpului ofiţeresc, nici cu nevoile mereu crescânde ale traiu­lui. Tifierii absolvenţi de liceu fug astăzi de cariera ostăşească, întru­cât armata este sau un apostolat sau o barieră de privilegiut pen­tru cei bogaţi. Numărul ofiţerilor inferiori «cade căci ofiţerii ■*- după ce ser­vesc în armată timpul stabilit de regulamentele militare — pleacă aiurea ca să-și găsească pâinea cea de toate zilele. Guvernul are datoria să asi­gure corpului nostru ofițeresc un trai omenesc «oricum­ ar fi sacri­ficiile pe cari le-ar impune țării înscrierea în budget a sumelor ne­cesare pentru soldele corpului o­­fiţeresc. Contra privilegiilor D. Gr. Filipescu s’a ridicat îm­potriva privilegiilor pe cari gu­vernul le creiază pentru o „anu­mită'' categorie de ofiţeri. Este vorba de ataşaţii militari cari pri­mesc sume considerabile pentru serviciile pe cari le prestează Sta lahii. b- Filipescu a adus un singur exemplu care dovedește temeim - *H$ afirm­afiunin Ataşatul nostru utilitar de la Londra este plătit cu 3800 lire d­erlim anual ceea ce face 3.600.000 lei sau, 800 franci francezi pe eil Aceasta nu este oare o sfidare pentru nenorociţii nevoiţi să tră­iască din solda meschină pe care o primesc în schimbul muncii ce depun pentru instruirea armatei de mâine chemată să-şi verse sângele la graniţele României în­tregite? Şi d. Gr. Filipescu a cerut—cu drept cuvânt — d-lui ministru de război să facă să înceteze această sfidare. Experienţa trecutului In fraze lapidare, cari au im­presionat adânc pe deputaţii din toate partidele. d (Grigtri N. Fili­­pescu, evocând tine viile recen­tului trecut, a cerut d-lui minis­tru de război să impue ca d. Vin­­tilă Brătianu să-i dea toate su­mele necesare pentru înzestrarea armatei cu echipamentul necesar, cu armamentul modern, pentru ca războiul de mâine să nu ne gă­sească nepregătiţi cum­ ne-a gă­sit războiul de ieri. Căci la război, „leit motiv­ul“ este: „Bani, bani şi iar bani­“ şi cu economii nu se pot asigura graniţele ţării împotriva inami­cilor cari fac toate sacrificiile posibile în speranţa revanşei ce ca să vie. Avem încredere — a terminat d. Gr­ N. Filipescu cuvântarea — în ministrul însărcinat cu a­părarea naţională, nu caracterul şi patriotismul său. Faceţi toate jertfele pentru ar­mată şi în împlinirea acestei opere ve­i avea sprijinul tuturor româ­nilor cari îşi iubesc ţara. .Nu ştim dacă apelul d-lui Gr. N. Filipescu va găsi ecou în sufle­tul d-lui Vintilă Brătianu. Ştim insă că d. general Mărdărascu a făcut tot ce i-a stat în pafin­ă să-şi impue punctul de vedere care nu diferă de acela al repre­zen tantului partidului national ro mân. Credem că preocuparea echili­brării budgetului se vor pleca in fata interesului apărării natio­nale si că d. Ventilă Brătianu se va convinge că lăța armată nu poate avea budget, căci fără oș­tire bitte înzestrată, existenţa noa­stră ca Stat este, în fiecare clipă, ameninţată de duşmanii cari ne pândesc hotarele. Radu Matei 4 Pagini Acum că războiul a dat o lovi­tură mortală diplomaţiei secrete, să fie oare momentul pacturilor se­crete in politica din lăuntru ? Punem această întrebare, fiindcă vedem că se trimit ziarelor „indis­creţii" de ale presei maghiare din Ardeal asupra pacodul d-lui Qo­­ga cu minoritatea maghiară, în loc ca un asemenea pact să fi fost dat la iveală imediat după sem­nare. E mai puţin interesant a se şti cine a semnat un asemenea pact, cât ce cuprinde e. Or, din indiscreţiile presei ma­ghiare aflăm doar că negocierile minoritatei maghiare cari au e­­şuat şi cu pardoul naţional şi cu partidul liberal, au reuşit cu par­tidul poporului, de sub condu­cerea d-lui general Averescu — deşi un publicist ungur din Ti­mişoara, d. Elemer Jakolfy de la „Temesvári Hírlap" se arată cam sceptic, spunând că „nu ştim dacă e bine sau nu ca drumul nostru să treacă prin Ciucea, viitorul va a­­răta dacă procedarea a fost feri­cită sau vom încerca o nouă de­cepţie". Ceea ce este interesant e că un ziar maghiar din Oradia-Mare crede a şti că conform acestui pact secret în toate circumscrip­ţiile electorale unde populaţia ma­ghiară e „mn­ihab­ritate absolută' {■? !) vor 1i aleşi parlamentari un­guri — ceia ce ar da un număr de vre-o 30. Iar in celelalte circum­scripţii alegătorii maghiari ar vota pentru candidat® averescani — nota bene daca la putere ar fi un guvern Averescu, »— căci numai pentru asemenea eventualitate pac­tul e valabil, ba chiar obligă pe parlamentarii maghiari să voteze n toate chestiile cu guvernul ! In schimb, se asigură că în toate oraşele şi pîăşîle unde ungurii sunt n majoritate şi pe cari acordul le determină, limba maghiară va f introdusă în administraţie şi în justiţie. Faţă de aceste „indiscretă“ ş! pentru a se putea face discuţia a­­supra unor date certe, credem că p actul d-lui Goga cu ungurii trebue ă înceteze de a îi un act secret. Să se publice pactul — şi cel .’Întâi datori a-l publica «unt un­­■urii L«. Pactul (Mai Sega cu ungurii a secret ? Demagogia politicianistă şi criza de numerar Ne-am împotrivit nn­totdeau­na amestecului politicianismului în chestiunile de ordin pur eco­­nimic, şi avem şi de astă dată cu­vânt contra lui, pentru că în prelungirea crizei noastre econo­mice de acum, vedem clar efec­tele nenorocite ale acestui sistem de vorbărie goală şi mincinoasă Ca să recapitulăm toate câte s’au spus şi scris in „remedierea" in­suficienţilor noastre economice şi financiare, ar fi să înşirăm pagini intregi de făgădueli deşarte, cari au­* dovedit cu atât mai puţin realizabile cu cât tintpid împlini­tei lor se apropia. O mică anchetă întreprinsă pe la toate ramurile noastre de acti­vitate, ne arată o înţepenire pe foc şi chiar un început de atrofie­re pronunţată, îngrijitoare, pen­tru viitorul comerţului, al între­gei industrii şi chiar pentru inte­resul vital al statului însuşi. Din toate suferinţele economice prin care a trecut în ultima vreme ţa­ra românească, cea mai apăsă­toare este indiscutabil, aceia de astăzi. Aşa finei lucrurile, ne în­trebăm cu legitimă îngrijorare, cum s’ar putea oare menţine cal­mul şi chiar optimismul lumei noastre productive, când spe­ranţa unui împrumut în străină­tate e aşa de şubredă, când­ con­­lucnirea mult aşteptat­ui capital străin se loveşte de perseverenţa exclusivismului politic al acelora cari ne cârmuiesc acum, şi­cana cea mai recentă dintre făgădueli, care se referă la complecta liber­tate a exportului, vine de abea complicată cu noui măsuri de în­grădire? Şi criza de numerar creşte în acest timp înspăimântă­tor, creşte în industrii, creşte în comerţ, creşte ia funcţionari. »«­­sfârşit la ori care cetăţean, pen­­tru fca ginşeiu n­ancei i­uVonau s’a închis hermetic în fata tuturor solicitatorilor ei, pentru că politi­ca deflationistă merge tot ttrain­, te pe drumul restrictiunilor pro­­tuse, şi pentru că, până şi puti­nele produse pe cari le-am putea vinde, nu pot nici ele măcar trece [peste graniţă, din cauza severită­ţilor cari s-au mai adăugat recent la taxele de export. Astăzi faptele ne confirmă toate câte le-am pre­văzut în deslănţuirea actualei cri­ze de numerar. Din nenorocire vorbele noastre nu depăşesc cu nimic realitatea prevestitoare a perspectivelor ce ne aşteaptă. Mâine chiar, nu e exclus să ajungem într-adevăr, fără vre­o ocolire posibilă, la re­­zutatul acesta catastrofal, care ne paşte în umbră,, numai şi nu­mai din cauza complectei inerţii a acelora cari fac pur şi simplu demagogie financiară şi cari nu se grăbesc de loc să soluţioneze sau măcar să amelioreze, grozava criză prin care trecem. Sylvius Politica retragere! In vremurile vechi, Părţii o răsbeau cu fuga; se retrăgeau mereu şi numai la momente o­­portune dădeau câte o lovitură. Şeful partidului naţional-aiber­al pare a fi adoptat, in politică tac­tica vechilor Părţi ; în orice îm­­prejurare caută să se derobeze. Mazilirea răposatului Dim­itrie Sturdza a fost obţinută prin a­­ceastă stratagemă, tinerii „gene­roşi" au părăsit Parlamentul şi lipsit de sprijinul lor guvernul Sturdza s-a prăbuşit pentru ca în aceeaş zi d. Ionel Brătianu să fie proclamat şef al partidului. Această tactică reuşindu-i de minune, noul şef al partidului li­beral a căutat s-o aplice de atunci în toate circumstanţele. De câte ori vroia să obţie puterea, se re­trăgea din Parlament şi fenomen straniu, la fie­care dată această politică a retragerei i-a dat rezul­tate fericite. Obiceiul la om devine o a două natură, să nu ne mirăm deci da­că d. Brătianu perseverează în aceiaş tactică. Acum a adoptat a­­ceastă linie de conduită chiar fi­ind la putere; când e vorba să se explice, să înfrunte o situaţie grea, şeful partidului liberal se eschivează. Nimeni nu l-a auzit vorbind la discuţia mesajului, nici la Cameră nici la Senat; ni­meni n‘a bănuit că mai există în­că d. Brătianu, pe când se discu­ta chestiunea Paliatului. Ca şi ve­chii Părţi d. Brătianu dispreţu­­eşte pe adversar, dar n‘ar trebui să scape din vedere că Părţii au isprăvit prin a fi cuceriţi. Marele şef liberal, încântat de succesele obţinute înăuntru ţării prin politica sa de veşnică retra­gere, a crezut că o poate apu­ca şi în politica externă. La Conferinţa păpei, d. Brătianu a înfruntat cu semeţie pe Aliaţii noştri cărora le datoram atâta şi s-a retras. Re­zultatul l-am văzut abia astăzi când Parlamentul d-lui Brătianu a fost nevoit să ratifice un pro­tocol încheiat în dauna neamului românesc. Şi de atunci d. Brătia­nu să retrage mereu. La conferin­ţele internaţionale formulează veş­nic rezerve. Sistemul retragerei se aplică de partidul liberal chiar când este vorba de consolidarea bonurilor de tezaur sau de plăţile comercianţilor noştri în străină­tate. Prin aceste procedee Româ­nia se isolează din ce în ce mai mult de când celelalte state în­cheie toate convenţiuni şi tratate cu marile puteri din Occident pentru a grăbi restaurarea lor e­­conomică, România stă de o parte şi d. Vintilă Brătianu se miră că voiajul d-sare la Paris nu a obţinut nici un rezultat. Polonia a înche­iat o convenţie de comerţ cu An­glia ; Cehoslovacia a tratat de cu­rând cu Franţa; Iugoslavia a semnat convenţii cu­ Franţa, cu Italia, cu Grecia şi e pe punctul să cadă de acord cu Bulgaria. Cu cîne a tratat până acum Româ­nia în afară de tratatele pur de­fensive încheiate cu Polonia şi puterile din Mica înţelegere ! Sau poate E. lenei Brătianu as­piră să se retragă din marele a­­reopag european precum de atâtea ori s-a retras din Parlament . Olimp Grigore Ioan Asasinii distinşi de la Ciurea Cunoaşteţi crina de la Ciurea. Câţiva domni se întorceau in­tr-un automobil de la o vânătoa­re din împrejurimile Iaşului cu gâturile parfumate de vin de Cot­nari, cu abdomenele umflate de ficat de gâscă, cu genţile gemând de vânat proaspăt. Pe şosea întâlnesc un tânăr sătean şi cum ardoarea dumnea­lor cinegetică nu se potolise încă şi cum în cartuşiere­le mai rămă­seseră câteva gloanţe neîntrebu­inţate, în lipsă de lupi, epuri sau nevăstuiri, au tras în tânărul Vu­­za, lăsându-l mort pe foc. Era pentru aceste personagii o prelungire de sport, o voluptate de cinci parale fiindcă vânatul era de calitate socială inferioară­­şi necomestibil. Corespondentele din Iaşi cu privire la acest eveniment leşină la fiecare două rânduri asupra distincţiei persoanelor bănuite. Autorităţile au întreprins an­chete penibile, dar fără nici un succes, distinşii se ascund l­ine. Acum ziarele ne vestesc că­ o persoană misterioasă s’a prezen­tat la mama victimei şi i-a oferit 50.000 de loi ca să înghită şi să la'Cs. Pentru un stârv de ţopârlan su­ma a părut suficientă acestor dis­tinşi numai că bătrâna ţărancă a denunţat parchetului macabrul şantaj. O mamă distinsă, din ca­tegoria distinşilor asasini s’ar fi lăsat greu doar asupra quantu­­mului despăgubiră. O îndârjire şi un refuz de ge­nul celor de mai sus ar avea da­rul să exaspereze şi asasini mai puţin distinşi ca cei de la Ciurea. Dar personagiile au nervii de o­­ţel. Atât criminalul cât şi complicii lui se ascund în gaură de şearpe, tremură la fiecare târâit de sone­rie, îşi smulg perii din cap şi se* tăvălesc în ţărână la picioarele şoferilor cari conduceau automa­­­tiiSelji, imploră * Recrea oamenii­ lor şi a vânturilor, a câinilor, a viilor şi a morţilor. Nu mai există îndoială: crimi­nalii de la Ciurea aparţin celei mai înalte societăţ­­Prea sânt laşi şi mizerabili. Alex. Kiriţescu trârşit de eră Se spune că ex-regina Sofia a Gre­ciei a cumpărat palatul Marghilo­man din str. Mercur, pentru o suma al cărui quantum imaginaţiile în­flăcărate îl urcă până la trei­zeci şi cinci de milioane de lei Şi dacă preţul acesta constitue la rigoare pentru vânzător o destul de apreciabilă „contra­valoare a neplă­cerilor sentimentale" pentru a relua, cu privire la acest personagiu o for­ v­ală ce l-a făcut celebru Înainte de război, se pare că d. Marghiloman n a părăsit o locuinţă somptuoasă şi care-i era dragă numai pentru a face serviciu unei majestăţi în exil. Seniorul de la Albatros nu mai putea face faţă marilor cheltueli de între­ţinere ale edificiului. A, exproprierea a secerat din ră­dăcina pe toţi aceşti mari latifun­diari­­... Din zecile lor de mii de hectare de t­ăm­âni, nu le-au mai rămas, fiecă­ruia, decât câteva sute. Armata ad­ministratorilor a fost concediată, obloanele castelelor pâri­te sau Închis unul după altul pr mizerie Iremediabilă, locomobilel lay ton ruginite şi Înţepenite. Inf­o ma­gaziile mucegăite gâturi­ de gi­rafe negre, zecile de ha mai adăpostesc prin colţuri âţiva pumni de grâu pentru c prin lănteţii rari ai pătulelo mb zăreşti cerul albastru i aş­teptarea amatorului, cr­e­pere lemnăria cu met Aceste pătule mai şipcile legănându-se tulul, moarte şi deşi norme schelete geoi col sfâşietor, dar şi pentru timpurile ci Şi în vreme ce pe cafenelei Schreiber de foame, pachet­ de expropriere, In inutile, câte un lo acolo să moară o mare de animal la sutele de vagoai porumb, cari încă luau drumul Marsili damului, pentru ca aur sunător, să în­ Carlo sau la Biarrir distinsă » latifundiar. Un mare expropria palatul unei mari exp gen, ce admirabil sft domnii mei !... Cadet ! 9 Marți 1 ianuarie­ 1924 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA se primeşte dir­ect la Administraţia statului şi la toate Agenţiile de publicitate t LE!­HTOâEUL ffi fâBA 4 LEI IN STSAîNâTATE rm CREIONUL ACTUALITATEI Imbogatului de razboiu IORGA: Eu aş avea curajul să impun pe îmbogăţiţii de razboiu. VlNsiLA: Eu insă prefer să am un partid de îmbogăţii de­cât unul de calici! 5 într un cerc de prieteni se dis­cuta chestiunea, pe care am atins’o într’un articol precedent, aceia a stării rele în care ne găsim, deşi din punctul de vedere al unor lu­cruri, pe cari le socoteam salva­toare, se poate spune că am ajuns r.rvofipi dp .starea de erssi înainte de războiți. Părerile se încrucișau, căci după alte toate, ne găseam îa olaltâ partizani ai tuturor partid­e­lor. Cu toții recunoșteam însă, că ir.tr’adevăr una din problemele, cari trebuiau numai decât desle­­gate, era aceia a legăturilor cu Ardealul. — Înainte de războia, spunea Unul din noi, nu aveam legătura politică, aveam în foarte redusă măsură pe cea economică, dar a­­veam cel puțin pe cea sufletească. Acum după­ războiu, am isbutit să distrugem legătura sufletească, în direcția economică ne-am mărgi­nit la ce-am avut înainte de ’ răz­boiu şi la cele câteva sucursale ale băncilor din Bucureşti instalate în Ardeal şi ne închipuim, că proce­dând astfel nu vom sdruncina chiar legătura politică obţinută cu atâtea jertfe. — Să-mi dai voie, se ridică un Viritilist înfocat; pentru a ne men­ine pe tărâmul, pe care neînţele­gere nu poate fi, îţi voi da o do­vadă netăgăduită, că guvernul de azi s’a îngrijit şi de legătura eco­nomică. Şi, luând expunerea de motive a proiectului de buget, în­cepu să citească: „Fără: a mai aştepta programul de înzestrare, de care vom vorbi mai jos, încă in cursul anului acesta s’a înce­put unificarea retelei prin ataca­rea construcţiei liniilor de mare legătură şi debuşeu­ prin Carpatî spre Dunăre. Buzău-Neho’aşi, care leagă Ardealul cu Brăila-Galaţ». Ia Si pe când prietenul nostru îşi lua aere de triumfător, inginerul M. dintr’un colt îi trânti: — Cinei plus şase egal unspre­zece . La început am rămas cam mi­raţi de această formulă, pronun­ţată ca în romanele lui Caston Leroux. Cerându-i să ne-o lămu­rească, inginerul M. începu : — Au trecut cinci ani de la uni­rea cea mare: după socotelile sie mai optimiste, lucrările de ni ne vorbești, nu vor putea fi minate înainte de șase ani, deci Lo==lt — înainte de unspre­­nî dela unîre. Ardeal«! nu '•a avea altă legătură de 1­tă cu vechiul regat, decât 'e înahtte de război«! Lun­­ddarmie zilele până s’pr­­ostiele! perspectivei, ce ni se până și Vintilistul no­­e pe gânduri. Insă după i prinse din nou curat ii poţi pretinde imposi­­mi au trecut cu lucru­­necesare de lămurire tr dacă liniile în che­­i putea fi gata mai e ani, vina nu poate fi de cât a noastră, a inginerilor — E foarte uşor, răspunse ir li­beral, ca atunci când n’ai făcut ceva, fie că susţii că nu s’a putut face acel lucru,­ fie să dai vina pe altcineva. De sigur că nu se putea să nu pierdem aceşti 5 ani, pe care­­-am pierdut dela războ­u încoace, atunci când pentru refacerea tare s’au pus la lucru nu inginerii, ci samsar® şi damele mai mult sau •nai puţin voalate. Insă trecând la lucrările începu­te acum, fără a şti măcar cu ce mijloace vor fi duse la bun sfâr­şit, de la început trebuie să obser­­am, că e vorba de linii de tranz­it, cari să verse produsele Ar­dealului in afară, nu in­­ară. Mania exportului cu orice preţ, care ne stăpâneşte, azi, manie gra­ţie căreia contribuabilul român trebuie să plătească o bună parte din transportul lemnelor, cu cari se încălzesc ungurii la Pestă şi-a dat aci roadele. Ardealul îşi trimetea mai înainte pr­o­dusele la Frunţe şi Buda-Pesta. Cu atât mai vârtos trebuie să ne gândim, noi car­ în vechiul re­gat avem o industrie relativ re­dusă, să facem tot posibilul ca să înlesnim schimbul de produse mai întâi între Ardeal şi vechiul re­gat şi apoi între Ardeal şi streină­­tate, socotind această provincie ca un mădular al întregului trup românesc, nu ca ţară streină, de la care nu am putea trage alt folos decât dijma ce i-am lua fiind că transportă produsele pe la noi. Cu alte cuvinte să ne gândim a folosi mai întâî ce ne poate da Ai dealul industrial y intru a spori producţia din vechiul regat şi apoi -n sporul de producţie astfel ofy tir.ut să ne croiem nili­oace pen­­ru a ne apuca şi de liniile de tras sît — Dar construcţia liniilor de le­gătura cu interiorul nu va cere şi ea cel puţin 6 ani ?­­ Nu, căci linia scurgere naturală a produselor Transilva­niei există şi nu are nevoie de cât de oare­cari inbunătătiri pentru a fi transformată in linie de mare trafic. Ceva mai mult, chiar daci legătura definitivă nu s’ar putea obţine de‘ cât p­este câţiva ani, fie care îmbunătăţire îşi va da roadele imediat, dându-ne putinţa de a ră­sufla din ce în ce mai uşor* pe când liniile de transit proiectate nu-şi vor putea da roadele de cât la terminarea* ior. ‘‘ 1 — Şi care e, mă rog, linia a­­ceasta ? — Aceia, care pleacă din Copşa mică şi­ prin Sibiu-Turnu-Roşiu etc„ merge la artera principală Craiova-Bucureşti şi la Du­năre. Uitaţi-vă pe hartă şi veţi vedea că aproape toate produsele Tran­silvaniei, pentru a se îndrepta fie spre Bucureşti, fie spre G­ălaţi tre­buie să treacă prin Copșa Mică. ‘u iar din punctul de vedere al exportului, interesul e să ajungi continuarea în pagina II-a, legăturile cu ardealul ! ■4

Next