Lupta, noiembrie 1924 (Anul 3, nr. 868-871)

1924-11-01 / nr. 868

0 i —* m Anul III. No. 868 Director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL Pe 12 luni........................ 400 lei Pe 6 luni ..... 200 fel Pe 3 luni ..... 100 lei REDACȚIA $1 ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Sărindar, 12 SITU­AŢIUNEA REALA La consfătuirea majorităţi­lor, acum două săptămâni, dic­tatorul suprem a dat reţeta pre­­lungirei regimului , bloc în rândurile majorităţilor. Reţeta era necesară, fiindcă şi la clubul liberal şi la Are­nele romane şi în sânul majo­rităţilor parlamentare, se ivi­seră serioase simptome de de­zagregare. N’apuc­ase însă să se aplice cam cu de-a sila, ordonanţa primului ministru, la alegerea biurourilor parlamentare — şi iată că dezagregarea se mani­festă în sânul cabinetului. Ministrul justiţiei e convins că ministeriatul de interne al generalului Văitoianu, ca şi subsecretariatul d-lui Franaso­­vici au fost trei ani de jaf, corupţiune şi trafic de influen­ţe, politice şi parlamentare la acest departament. Intre mini­strul de comunicaţii şi cel de justiţie atmosfera e imposibilă: unul pe altul se minează, cel de justiţie considerând pe cel de comunicaţie un permanent obstacol în calea ascensiunii sale ministeriale şi cel de co­municaţie considerând pe cel de justiţie un duşman politic personal. Spre a-i paraliza ofensiva în afacerea paşapoartelor, a de­­clasant o ofensivă în chestia fraudelor de la căile ferate, spre a dovedi primului ministru că întreg regimul stă pe un vulcan de fraude, corupţiuni şi trafic de influenţe, gata să fa­că erupţiune înaintea judecă­torului de instrucţie. Deci , ori înăbuşire complectă a vulcanu­lui, ori sare guvernul în aer. Alternativa pusă înaintea dictatorului suprem, alegerea nu mai făcea îndoială: s’a ales muşamaua — dacă nu cumva, vulcanul în erupţie, aruncând foc­ şi lavă, va fi prea târzie încercarea de a-l stinge. Pe de altă parte, atitudinea de duplicitate a guvernului, faţă de autorii morali ai anar­hia î­i Universităţi, a dus la asasinatul de la Iaşi şi regimul stărilor de excepţie a ajuns să nu mai poată guverna cu ad­ministraţie civilă. El trebue să isprăvească cu regimul militar până în aulele Universităţilor, căci cine începe prin a silui voinţa ţării cu baioneta nu se mai­ poate lipsi de baionetă. In întreaga Europă nu e e­­xemplu de regim de excepţie, ca acela pe care trebue să-l suporte de trei ani încoace Ro­mânia. Un partid de ordine având de conducători un fost consi­lier al Tronului — d. Argeto­­ianu — şi un educator moral şi cultural — ca d. Iorga — a întrebat, în parlament, cum de i se refuză dreptul de a manifesta paşnic în­ mod public şi i s-a dat, de primul ministru argumentul, că atunci când la Iaşi e asasinat prefectul de poliţie de către un agitator antisemit, un partid de ordine, cu oameni de răspundere, ca d-nii Iorga şi Argetoianu, nu au dreptul a face Coroanei do­vada că sentimentul public e ostil regimului sărăciei naţio­nale şi al dezordinei morale. Aceasta e logica dictaturei ca stare de asediu. Situaţiunea ei reală nu de­vine însă mai bună prin extra-, derea baionetei peste întreg teritoriul ţării. Acolo unde tre­­bue autoritatea baionetei e semn sigur că a dispărut au­toritatea morală şi autoritatea consensului între naţiune şi guvernanţi. Dacă opoziţiunea îşi dă bine seama de această situaţiune, ea va şti ce are de făcut: să strângă de aproape regimul în Cameră şi Senat, să împiedice muşamalizarea fraudelor şi co­rupţiei, să lase pentru ziua de mâine aranjamentele guvernă­rii şi să-şi pue un sing­.­­o­­biectiv : determinarea retra­­gerii unui regim care nu se mai bazează pe nimic nici în­­lăuntru, nici în afară. EMIL D. FAGURE Se interzice discuţia publică asupra afacerei paşapoartelor Dovada oficială Nici nu se putea ca dicta­tura care nu mai poate guverna de­cât cu cenzura, starea de asediu şi interzicerea ori­cărei manifestaţii publice, după ce a furat urnele şi a desfiinţat a­­legerile comunale, să nu ajun­gă şi la interzicerea discuţiei publice asupra escrocheriilor în cari sunt amestecaţi mem­­­bri ai cabinetului. " No. 2067/1924. La Blaj organizaţia judeţea­nă a Partidului Naţional con­­­vocase pe ziua de 26 Octom­­­brie o adunare publică, punând în ordinea de zi afacerea pa­n­şapoartelor. Secretarul organizaţiei a c­e­­rut pri-'.trei autorizaţia pres­crisă. lată care a fost răspunsul prim-pretorului: Pretura plăşii Blaj L-Iul dr. Zaharia Boilă avocat, secretar general al organizaţiei judeţene a partidului na­­­­tional Bla­j, la 25.X.­ 1924. BLAJ _ fiu onoare vă comunicăm, că autorizăm ţinerea adună­rii publice anunţate pe ziua de 26 a. C­­ora d in restau­rantul „Univers"­­ cu r­es­tric­ţiunea ca punctul 2 din pro­gram (AFACEREA PANAMALEI PAŞAPOARTELOR) SA FIE ELIMINAT COMPLET, de­oarece chestiunea, aceasta este def­erită justiţiei şi NU SE POATE ADMITE DISCUTAREA EI INT­R' O ADUN­ARE POLITICA DE PARTID. 5. " Binevoi fi a cunoaşte, că la adunarea organizată de Dv. va participa şi DELEGATUL AUTORITATEI POLIŢIE­NEŞTI LOCALE, FARA PREZENTA CĂRUI­A ADUNA­REA NU SE POATE ÎNCEPE. Aşa­dar, sub dictatura ur­nelor furate şi a escrocheriei paşapoartelor, într-o adunare a opoziţiei, reprezentantul minis­trului de interne interzice, prin prezenţa poliţiei la adunare, de a se vorbi de afacerea paşa­­­poartelor. Este admisibilă asemenea măsură fără ordine de la cen­tru?­ De sigur că şi în chestia aceasta ca, şi în aceea a ex­tinderei sferei de asediu, dic­tatorul din capul guvernului va declara că-şi ia toată răs­punderea. S’o spuie — dar asta nu va­­ împiedica opoziţia să-l oblige a face în Parlament declaraţia sa cu privire la halul în care a ajuns libertatea cuvântului sub regimul omului providen­­tial­ L. T. A. Granate O, dulce armonie! Pa­gina de erl am af­lat două ştiri senzaţionale, pe cari insă nu le dăm sub beneficia de In­ventar, căci din cercetările noa­stre rezultă că ele siint perfect exacte. Ştim precis că erl dimineaţă d. general Văitoianu a trimis un coş cu crizanteme albe d-lui Georgel Hârzescu, In semn de tacită dar nealterată şi vecinică afecţiune I La rândul său d. Georgel Mârzescu i-a trimis d-lul Văi­toianu o splendidă casetă cu fructe glasate I O oră dela primirea respecti­velor cadouri, cai doi miniştri s’au Întâlnit, lată in lată, la un laborator chimic. Ambii veniseră să supună a­­nalisei cadoul primit, ca să va­dă dacă nu cuprinde cumva ceva cianură de potasă, sau nis­caiva, șom­eloaică ! DESCA Legile liberale In şedinţa de Mercuri a Senatului s-a petrecut un in­cident care a trecut aproape neobservat. Senatorul Costă­­chescu vorbind despre legile liberale proiectate, d. G. Ra­­coviţă, savantul profesor de la Universitatea din Cluj, a obser­vat: „D-ta n'ai văzut doar cum se votează legile ”, la care d. Duca a răspuns zicând: „în­treruperea d-lui Racoviţă nu este serioasă, mă mir cum un profesor universitar, face glu­me când se vorbeşte serios." D. Racoviţă însă nu s-a lă­sat bătut şi a răspuns scurt d-lui Du­ca: „Profesorul este de trei ani martor aici şi a văzut şi el cum se votează le­gile". Incidentul, cum am zis, a trecut neobservat, dar el me­rită să fie relevat. D. Raco­­viţă este reprezentantul în Senat al Universităţii din Cluj. D-sa nu aparţine nici unui partid, nu poate fi clar bănuit de părtinire. E un sa­vant de altfel, care a venit de la Sorbona, unde era pro­fesor, ca să facă cinste Uni­­versităţei din Cluj, împreu­nă cu savantul bacteorolog doctorul Livaditti. Vorba d-lui Racoviţă deci are greutate. Prin câteva cu­­vinte el osândeşte „fabrica de legi“ a liberalilor şi arată batjocura aceasta care se nu­meşte Parlamentul României Mari! L L Germanie denunţa un credit american New-York. După cum se au­­de, banca germană de scont, un aur, a înştiinţat „International Acceptance Bank“ de aici, că doreşte să stingă creditul de 25 milioane dolari, pe care această bancă i-l deschisese. Dorinţa lui Deutsche Bank va fi împlinită. Se intenţionează facerea unui aranjament, ca a­­ceastă stingere să se facă până la 15 Decembrie. NOROI ȘI SANGE Şedinţa de Miercuri a Ca­merei a fost penibilă. In ea s‘a vorbit despre crimele săvârşite în Basarabia — crime de care s’au făcut vinovate autorităţile locale,şi s‘a mai vorbit despre fraudele cu paşapoartele şi despre hoţiile dela căile fe­­­rate. ^ Vasăzică asupra guvernului planează vinovăţia crimelor şi a fraudelor de tot soiul. El nu poate­­face , administraţie fără de crime, fără de asasinate şi nu poate face nici o ma­­­nipulaţie bănească, fără ca să nu se fure ca în codrui Vlă­­siei. Dacă vor urma astfel lu­crurile, va fi nevoe să se mă­rească puşcăriile şi să se în­mulţească în acelaş timp nu­mărul judecătorilor de instruc­ţie şi al procurorilor. Crima şi frauda au ajuns sistemul de guvernare al acestui regim, care totuşi pretinde că are au­toritate morală. . iu B. V ? *é\] / B­ig 6 Pagini 2 Lei Un scandal parlamentar Preparativele pentru muşamaliza­rea panamalelor Incidentele de la Cameră Ceiace se petrece de câteva zile, la Cameră, în jurul pa-' iramalei paşapoartelor, consti - tuie un scandal parlamentar. In prima şedinţă în care d. I. Brătianu însuşi a vorbit — vorba vine ! — despre fraudele" cu paşapoartele, s'a întrevâ­­­zut tendinţa guvernului da-a îndruma spre o complectă mu­şamalizare panamaua del?, mi­nisterul de intern». Dar atmosfera era încă în­cărcată, vâlva luase propor­­ţiuni mari, parlamentarii din majoritate cari n‘au interes să se muşamatizeze panamaua, nu puteau să se astâmpere. De câte ori un deputat al opoziţiei apărea la tribună şi cerea dosare sau anchetă par­lamentară, curgeau aplauzele. In ultimele 48 ore, însă ati­tudinea majoritarilor s-a schim­bat. Totul a fost un „bluff“. Eri au venit la tribuna Ca­merei trei deputaţi din opozi­ţie şi au redeschis chestiunea paşapoartelor. Unul, d. Victor Moldovan, care cel dintâiu, a interpelat guvernul asupra panamatei de la interne, s-a plâns Camerei că nu i se dau dosarele, nici măcar acele dosare cari nu au vre-o legătură cu fraudele de la „Petrolul National". Intr'adevăr deputatul parti­dului naţional a explicat că nu pretinde dosarele dela instruc­ţie, ci acele dosare, referitoare la paşapoarte, de sub ministe­­riatu! de interne al d-lui gene­ral Arthur Văcoianu, în sp­etei dosarul cu cererile da­t.** să poarte de emigrare. Ei bine, spre uimirea între­­gei Camere, d. Mârzescu a răs­puns că judele-instructor a a­­­pu­cat sigilii pe arhiva cu aces­te dosare şi în orice caz — a adăugat ministrul justiţiei—nu în Cameră se va face lumină în această chestie, ci înaintea justiţiei. Iată dar în ce mod se pune minoritatea parlamentară în imposibilitate să-și exercite dreptul de interpelare. Se re­fuză dosarele și acele dosare cari nu sunt înaintea justiții și ceia ce este mai grav se contestă indirect dreptul par­­amentului ca el să facă lumi­nă asupra unei panamale de la un minister, afacere care nu are numai un caracter de or­din pur penal, ci este o chestie de ordin public, social și de umanitarism, de salvarea unor victime care rătăcesc în cea mai cumplită mizerie prin străinătate. Este admisibil să se interzică unui parlamentar să facă el deplină lumină în­­tr-o asemenea afacere ? Şi oare aceasta va împiedica sau din contră va ajuta mersul jus­tiţiei, adică va zădărnici mu­­­şamalizarea ? Ce înseamnă clar refuzul de dosare? Ce înseamnă limbajul ministrului de justiţie ? Ne a­­­flăm dar acum şi în faţa unui ruşinos scandal parlamentar. * Dar oare numai dosarele se refuză ? O nouă dovadă că se­­ prepară complecta muşamali­­i­zare a panamalei de la interne, a fost adusă ori la tribuna Ca­merei tot de către un deputat plin partidul naţional d. Nemeş care a produs un document ofi­­cial, într'adevăr extraordinar. Publicăm şi relevăm în alt loc acest document. E vorba de o autorizare pentru ţinerea unei itruniri a partidului naţional din Blaj, autorizare care n'a putut fi obţinută de la prim­­pretorul beat de­cât cu condi­ţia să nu se vorbească în acea întrunire nici un cuvânt des­­ fire panamaua paşapoartelor şi un poliţaiu să participe la întrunire ! Aşa dar la Cameră refuză opoziţiei dosarele afacerei, iar în întrunirile publice se inter­zice să se orbească de ea ! Unde şi când s’a mai pome­nit aşa ceva ? Sub care dicta­tură, sub ce regim ? * Un al treilea fapt care s'a produs tot ori, tot la Cameră şi care demască pregătirile de muşamalizare, este modul cum a fost primită propunerea de anchetă parlamentară formu­­­lată de deputatul ţărănist d. Madgearu. Propunerea a fost trimisă, spre îngropare, la secţia res­­­pectivă rezervată anume pen­tru muşamalizările parlamenta­­er. Dacă majoritatea ar fi voit lumină, apoi vota imediat, pe faţă, cu apel nominal insti­tuirea unei anchete parlamen­tare. După ce s-a trimis, spre în­mormântare, propunerea, a a­­părut la tribună un deputat din majoritate, d. G. Aslan şi a im­plorat pe primul-ministru să salveze prestigiul parlamentar și să nu zădărnicească opera de... epurațiune ! lată ce tristă comedie sa ic acu acum in parlament. R. P. Guvernul şi intriga de la Sibiu Două miniştri, secundaţi de d. Octavian Goga, au încercat o acţiune In Ardeal pentru a spar­ge partidul naţional. Intrigile s-au deslă­ţuit cu ocazia con­gresului bisericesc din Sibiu. Până acum nu se ştie la ce re­zultat au ajuns intriganţii. Se exploatează­ Insă două consfă­tuiri ţinute de câţiva fruntaşi din partidul naţional în cap cu d. Vasile Goldiş, cărora li se a­­tribuie intenţia să provoace o spărtură în acest partid, — aşa susţine oficiosul guvernului şi acel averescan. Laturea comică a intrigei este supralicitarea între guverna­mentali şi d. Octavian Goga pen­tru a atrage pe „conspiratorii" de la Sibiu, fiecare în câmpul său. D. Octavian Goga a învins la supralicitare: el a dat fiecă­rui conspirator câte un portofo­liu. Până acum a împărţit, în­ numele generalului Averescu, care are un buzunar, de la rege, însărcinarea de a forma viitorul guvern — lumea politică face un haz mare­­ de această mano­peră — nu mai puţin de­cât cinci portofolii şi anume d-lor Goldiş, Lupaş, Lepăd­atu, Dra­­gomir şi Aurel Lazăr. Acestui din urmă­, pentru a-l converti la averescanism, i-a oferit ministe­rul justiţiei! — aşa spun parla­mentarii ardeleni cari se amu­­zează cu combinaţiile extra-va­­riante ale fostului poet. Partea comică este că guver­namentalii cari au secondat in­triga d-lui Goga au rămas in faţa supralicitărei, cu mâinile încrucişate. Cinci portofolii nu pot oferi „conspiratorilor“ de la Sibiu. Cu toate acestea oficiosul gu­vernului ii dă înainte cu „sci­ziunea" din partidul naţional. Vă ştim dacă ea s'a produs până a­cum. Nici cei din partidul na­ţional nu ştiu. Dar dacă s'ar în­tâmpla ca cei patru sau cinci conspiratori să plece, partidul naţional rămâne, — aceasta nu o va tăgădui nimeni şi ori când patru pot fi înlocuiţi cu suc­ces de mulţi alţii, — aceasta ia­răşi se ştie. „Viitorul“ insă ne caută nod în papură fiindcă nu voim să recunoaştem că este o sciziune în partidul naţional. Nu putem vorbi de ea, fiindcă nu există sciziune și chiar dacă „conspira­torii" de la Sibiu ar pleca, cum pretind guvernamentalii și d. Goga, nu se poate vorbi de o sci­ziune. Dar oficiosul guvernului să se ocupe de „sciziunile" din alte partide. Să se uite cei de la ,,Viitorul“ la scandalul de pe banca ministerială, la cele ce se petrec în partidul pe care o apără. In ce priveşte calificativul cu care ne gratifică, din când în când, foaia guvernamentală, nu­miri du-ne „organ clandestin“ al partidului naţional, e de prisos să mai repetăm ceea ce am mai spus: nu suntem nici organ fă­ţiş, nici clandestin, al partidului naţional. Dacă am fi ce ne-ar împiedica s-o mărturisim? Nu odată am dovedit-o, şi partidu­lui naţional, a cărui acţiune de opoziţie o sprijinim cu o com­plectă desinteresare, dar şi cu o desăvârşită libertate şi indepen­denţă. „Viitorul" însă este orga­nul clandestin al guvernului, a mărturisit-o chiar deunăzi, când însuşi şeful guvernului a căutat să se desolidarizeze de ceea ce susţine presa partidului său, R. X. «S!§ st se pnmeşte direct la Admir..«(raţia darului ţl la toata Agenţiile de publicitate t m HUMAâUL II TâBâ 4 LEI IK STEAIHATATE CWIOHUL ACTUAUTATH voalată" AVERESCU. — Cine ţi-e dama voalată din Afecerea Paşapoartelor ? IONEL. — Dacă e voala­tă, cum vrei să ţi-o spun? ! Drumul spre dezastru al petrolului românesc de Prof. Dr. DAN RADULESCU, CLUJ­ulue sunt vinovaţii şi care e vinovăţia In ,articolul precedent, am văzut că, din cauza supra­producţiei şi concurenţei trusturilor mondiale, precum şi din cauza apariţiei pe pie­ţele europene a succedante­­lor chimice de petrol, ob­ţinute din lignit prost, din huilă, turbă, acetilenă, etc., criza industriei­­ române de petrol chiar de pe acum re­simţită, merge spre o poten­ţare la capătul căreia e ruina. Sunt oare vinovaţi condu­cătorii industriilor, sunt vi­novaţi capitaliştii noştri, sunt mai ales vinovaţi conducăto­rii politicei economice şi fi­­financiare de la noi, de aceas­tă situaţie care ni se crează din afară, şi fără voia noas­tră ? Ei sunt azi dispuşi să po­zeze în victime, să spună că nu sunt vinovaţi cu nimic de conjucturile pe cari nici nu le puteau prevedea, nici nu le pot schimba. Aceasta este fals, precum vom vedea din cele ce urmea­ză. Mai întâi chestia crizei de su­praproducţie mondială este o chestie veche, care se ridică ameninţătoare încă de acum 20 de ani. Războiul mondial n’a făcut decât să paralizeze fenomenul, pe timpul duratei sale; procesul şi-a reluat însă mersul fatal, imediat după încetarea condiţiilor de răz­boi şi nu s'a lăsat influenţat nici de bolşevizarea Rusiei, nici de alte catastrofe politi­ce. Problema economică şi poli­tică a petrolului s'a desbătut larg şi se cunoaşte urbi et orbi, nu numai din ziarele de specialitate, dar şi din presa zilnică a tuturor ţărilor. Nici chestia combustibile­lor naţionale şi nici minuna­tele rezultate industriale ale laboratoarelor de cercetări germane, pentru transforma­rea cărbunilor în „produse petrolifere" nu erau mai pu­ţin cunoscute. Petroliştii­ şi conducătorii politicei financiare româneşti nu pot spune că nu erau pre­veniţi. Optimismul în această privinţă era o tactică de struţ­ Dar ce puteau face?, se va zice. Cum puteau să se apere, să ia măsuri în contra acestor fenomene, care erau în afară sferei lor de acţiune, şi se pe­treceau dincolo de graniţă? Şi acest argument de apă­rare e fără valoare. Drumul era indicat de 15 ani, de oamenii de ştiinţă competenţi, soluţia a fost a­­rătată insistent şi detailat. S-a indicat, odată cu peri­­colul care mira, şi mijloacele de a lupta înpotriva lui, dar nimeni dintre cei cu putere şi răspundere nu a vrut să se ocupe la noi de această pro­blemă. Tocmai la noi, unde problema era mai gravă şi mai ameninţătoare, ea a fost cu totul neglijată, lăsată îu voia sorfii. Şi acum, care era această soluţie ? Perfecţionarea utilizării in­dustriale a petrolului şi pro­duselor sale, studiul de noul procedee de transformare a acestor produse, pe baza stu­­diilor ştiinţifice, pe baza cu­noaşterii amănunţit a struc­­turei chimice a componente­lor. Această soluţie era unică justă şi iată de ce: Nu putem trage maximum de profit dintr'un lucru­, pâ­nă nu-l cunoaştem adânc­ul cu deamănuntul. Ei bine, în petrol suntem departe de a­­ceasta. Dela benzinele uşoare în sus, nu ştim nimic despre «cile de mii de substanţe chimice cari 11 compun, nu cunoaştem reacţiile nici pro­prietăţile şi structura lor. Şi de acea nu există industrie (Citiţi continuare în Pag. II.a). Din memoriile lui da Mn. Trăesc în Paris de atâta vreme, în­cât, mă întreb une­ori dacă nu sunt de aici... îmi străvăd copilăria, la Iași. De mama păstrez o aminti­re vagă, dintr-o zi când am zărit-o purtând o frumoasă cri­nolină verde. Când m-a văzut venind în lume așa de negru, m­i-a spus „Corbul“, cuvânt care sună a­­tât de acru, româneşte. Tata era bun, frate-meu era practic, soră-mea era soră­­mea. Foarte curând m’au trimis în Elveţia, la Ouchy, unde pen­siunea Goergen nu putu să facă din mine de­cât răul elev ideal. Câteva luni la Bucureşti, şi la vârsta de 15 ani, prin 1864, iată-mă la Paris. La Bucureşti, camarazii îmi spu­­­neau „străinul“. Eram deci, în­văţat cu această poreclă, când Ie veni parizienilor fantezia să-mi spună la fel. Când a ven­it războiul, răz­boiul cel mare, am vrut să joc un rol, ca toată lumea, ori care un rol fără importanţă, in fi­­­guraţie, în rol, —nu­ însă în sală. — Eşti român ! mi-au stri­­­gat. Nu mi se dădea voie să port o puşcă — dar e Crucea Ro­şie, unde trebue infirmieri, brancardieri, bărbaţi. Să fi fost prea mulţi, în­cât să nu fie nevoe de mine ? — Eşti român ! Mă ofer să fiu interpret. Cunosc la perfecţie cinci sau şase limbi străine, şi într'o oa­recare măsură, franceza. Pot s'aduc servicii. — Eşti român ! Fie. Nu pot nimic, n'am să fiu nimic. Şi, de acolo, inacţiune, imo­bilitate, melancolie în faţa spectacolului de atâta energie­­ de credinţa la care nu vor ■ ca eu să mă amestec. România neutră. Sunt român. Am plecat capul în faţa a­­cestei învinuiri şi-apoi m'am gândit că arătasem, oare cum, că fiind român, puteam, la ri­goare ,să-mi valorific locul şi printre francezi. In cei 25 de ani, petrecuţi la Paris, n'am făcut oare de­cât să stau în pensiune la primul Palace din lume ? Nu-mi vine să cred ! Toate orele de artă şi de acţiune şi de luptă, la cari am luat parte, toate astea fac din mine intr'adevăr un străin ? Parisul m'a primit. Parisul m'a păstrat. Parisul mi-a dat. Da, da, ştiu tot ce mi-a dat Parisul. Dar mi se pare că i-am dat şi eu ceva... Ce ?.. Viaţa mea !.. . • Marioara Ventura, română şi tragediană, n'a făcut oare bine să creadă în viitorul ui­mitor pe care i l-am prezis ? S'a vorbit de sosirea ei la Paris, de ciudăţenia, de naivi­tatea acestei fetişcane care a­­vea teatrul în sânge — mama ei fusese actriţă. O primă apariţie în faţa lui Monnerc-Sully, încremenit de curiozitate şi aproape de admi­raţie, apoi luni întregi de tă­cere. Apoi, conservatorul, în­tregul Paris urlă : „Rachel“ cum este obiceiul ,de câte ori debutează o tra­­­gediană. Nu, nu Rachel. O Sa­rah Bernhardt, mai curând, aş­teptând să fie o Ventura. Vrea dânsa asta, o să vrea ? Locul imens pe care valoarea ei i-1 marchează în teatrul con­temporan, Ventura nu-l ştie, poate că n‘o să-l ştie nici­o­­dată... Fiecare ora are o ură In fată. Eu ara fost ura lui Sarcgy. Ură încăpăţânată, adâncă, ne*­săţioasă, ură salutară care m‘a ajutat să-mi placă lupta și să caut să rămân eu însu­mi, cu orice preț. O singură dată, ura asta nu s'a desmintit. O singură dată nu s'a neglijat. De câte ori avea prilej și chiar când n'a­­vea prilej, Sarcey mă corija,­­ întâi cu ironie, apoi cu aere de nemilostivă bunăvoință, apoi cu amărăciune, cu îndârjire, cu furie. Am debutat la Odeon, în Britannicus. In­stal, Sarcey bombănea? Mizerabilul ! Mizerabilul! Habar n'are ! Iar Mounet Sully răcnea : — Da nu vezi, d-le, că bă­iatul ăsta caută?... Lasă-l să caute !" ... mi ) . : •I ■ -î.m EMMÉ

Next