Lupta, decembrie 1924 (Anul 3, nr. 901-917)

1924-12-10 / nr. 901

4 Fagiai 2 Lel Anul III, No. 901 CONST. MILLE ABONAMENTUL Pe 12 Sun* Pe 6 luni Pe 3 luni O • * • • • . . 400 . . 200 lei . . 100 lei REDACTA ŞI ADMINISTRAŢIA Bucureşti, Str. Sărindar, 12 P Mercurile Pecchr.ro, 1S24 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA se primeşte direct la Administraţia ilarului şi la toate Agenţiile de publicitate 2 LEI NEJEMUL !N TilEâ 4 LSI XN STRĂINĂTATE proocaţiunea de la Dej ! La Dej, ca în atâtea alte centre ardeleneşti, Partida Natonal este inexpugnabil. Massele sunt cu el — si nu da azi, nu de ei. La Os, Partida Natonal bătea ps candidaţii maghiari. Dejul trimitea reprezentant al Partidului Naţional până şi în Camera de Buda-Pesta. Sub regimul Averescu la Dej s’a ales canddatul Partidului Naţional, iar sub regimul Brătianu, cu tot furtul de urne, la Dejs‘a ales tot canddatul Partidului Naţional, d. Mocşa, al cărui dsess a dat loc alegerei de acum. Guvernul ştia prea bine, că dacă la venirea sa la cârmă n’a putut câştiga lupta la Dej, apoi nu dună trei an de arbitrar, de scumpie a traiului, de ruină financiară, de fraude şi de excrocheri în cari sunt vârâţi până în gât miniştrii şi subsecretarii de stat, va putea înfrunta la Dei Paridul Naţional. O ştia bine guvernul şi totuşi s'a decis a sfida, trimiţând acolo ca agent electoral pe ministrul lucrărilor publice. Generalul Moşoiu s’a instalat la Dej cu o echipă de deputaţi liberali şi cu 12 automobile desfăşurând temn de 14 zile o urgie de corupţie, înşelătorii şi banditisme administrative. Rezultatul a fost: pierderea alegerei, candidatul Partiului Naţional întrecând, cu toate ingerinţele, numărul de voturi obţinut de candidatul guvernului. Generalul Moşoiu considerându-şi portofoliul per clitat, a organzat violarea urnei de la biroul central din Dej şi opoziţia făcând proba votantărei, alegerea a fost zădărocită pentru a nu se proclama a Ies candidatul Partidului National. Regele a fost direct informat de un președinte de birou asupra urgiei electorale desfășurate în prezenta si sub patronajul ministrului de lucrări publice, care în loc de a se ocupa de refacerea şoselelor, bate drumurile cu automobilele statului spre a organiza urgia electorală. Provocatiunea de la Dej arată că răbdarea opozitiei si a alegatorilor a ajuns la extrema limită. Puroiul paşapoartelor si al laudelor curge din toate buzele regimului şi monstri se cred încă in stare să provoace și să sfideze personal massele electorale revoltate. Regele să se informeze și să puie capăt de vreme unei situatiuni care devine intolerabilă. „LUPTA" OFERĂ destructivă D. Mârzescu în apologia făcută guvernului Brătianu a avut o vorbă nenorocită . ..azi guvernul actual face operă constructivă“. Și încă a pretins, că singurul guvern care a făcut aceasta, e cel liberal. Dacă ar fi spus contrariul, adică, opera regimului care ne conduce este destructivă, ar fi fost în adevăr. Să luăm numai opera destructivă pe care a săvârşit-o în spiritul fraţilor din provinciile car s’au alipit de noi. înainte de război, un singur gând stăpânea pe toţi românii, gândul de a se alipi de patra mamă, de ţară cum numeau ardelenii regatul român. Ce a făcut regimul Batranu? In loc de dragoste a semănat ura şi dispreţul contra celor din regat. Pe lângă zavistia pe care a aruncat-o între foţi, voind să facă un partid liberal pretutindeni, a împărţit în tabere vrăjmaşe pe cei de peste vechile hotare. Nu vobim de pătura cultă, de intelectualii de peste munti, de peste Prut şi din Bucovina. Dânşii ca oameni intaligeniţi, pot să judece, să despartă Ţara Românească de pecinginea brătienistă. Pot prin urmare suporta totul cu credinţa neatinsă că toate samavolniciile şi ticăloşii se vor pieri, în speranţa că regimul acesta nu este etern şi că o era nouă va sosi în curând. Vorbim însă de ţărănime, în spiritul căreia opera destructivă a guvernului a făcut ravagii cumplite. Ţărănimea este în judecata ei, simplistă. Ea, sub unguri, sub ruşi, sub austriacî, ştia că dacă nu te ocup; de politică, poţi trăi liniştit şi bine. Administraţia era administraţie, justiţia era justiţie. Acum ce vede şi simte dânsa ? Aduistiţia bună, dar streină de d’neinte, a fost înlocuită cu administrare nationaîă, cu desăvârşire mult mai ’inferioară decât cealaltă, făcând tun+p tieă’osT0 si to’+e fă-ă-de-legi’e. Justitia de păcate este si pa ca vai de capul ei D. Tvimctu de a fost povr.iti ca tocma' în tari'o plinite, să, destine nui’ti judecători pentru fapte incorecte. Rămâne politica şi în special alegerile. Ţărănimea ar-deleapă mai cu seamă, deprinsă cu ororile de sub unguri, poate face o comparaţie, dezastruoasă pentru noi, cu ceia ce se petrecea atunci şi cu ceea ce e acum. Eri mai cu seamă, era lupta pe viaţă şi pe moarte între două rase. Duşmănia deci se pricepea. Azi nu este aşa, şi totuşi ceea ce se petrecea sub unguri, este floare la ureche, faţă de ceea ce se petrece azi sub români, deci între fraţi şi sub domnia regelui Ferdinand, al cărui nume, tot după d. Mârzescu, va fi legat veşnic de numele d-lui Brătianu. Toate alegerile au fost o urgie şi recenta alegere de la Dej este o dovadă mai mult în spnjinul constatărilor noastre. Operă constructivă să fie aceasta ? Să iei mica Ţară Românească dinainte de război şi s’o faci România Mare , să uneşti împreună pe toţi fraţii şi apoi să sameni între ei ura şi dispreţul, e aceasta o operă constructivă? Şi luaţi seama, cum am zis, că ţărănimea are judecata simplistă. Ea generalizează. Nu vede că această urgie este opera unui partid numai, a unui regim şi că nu trebue să creadă că Ţara Românească întreagă este de vină de ceea ce face guvernul brătienist. Nu, ţăranul prigonit, molestat, ţăranul care nu capătă dreptate, care nu are administraţie, ţăranul care trăeşte mult mai rău decât înainte, dă toată vina asupra unirii cu România şi vede în toţi românii nişte duşmani, nişte uzurpatori. E, repetăm, o operă constructivă aceasta ? Ştim că vietăţile din presa guvernului se vor ridica în două picioare şi ne vor denunţa, încă odată, că ponegrim ţara, că dăm arme doctorului Racowsky şi tuturor duşmanilor ţării. Adevărul însă este adevăr şi aceasta este starea enorocită a României Mari, după unirea tuturor Românilor. Regimul brătienist a împiedicat şi împiedică încă uttrea sufetească şi distruge dragostea şi entuziasmul cu cari fratii noştri au venit la îoL dar guvernul d-Hi o operă -constructi-THce RriHiâvu vă ? CONST. MILLE --»0*1 Granate Tae popa limba! In timpul alegerii parţiale de la Dej, unul din prezidenţii localurilor de vot, a încasat câteva perechi de palme de la unii membrii al opoziţiei, fiindcă o făcuse prea de pae. Cel cu palmele şi cu oala ei un membru al clerului şi încă de un rana cevi mai Înalt: un protopop. Copiii, când sunt mititei şi vor să facă ceva ce nu se cade ■unt cuminţiţi de mamela lor cu ameninţarea: — Tae pona limba! Aşadar popa, In concepţia populară, ar fi pedepsitorul faptelor nepermise. Şi totuşi protopopul de la Dej a crezut că intră in misiunea sa să ciordească câteva sute de voturi ale candidatului opoziţiei! D'aia, dacă nu i s'a tăiat limba, i s‘au mutat fSlditel desca Prinţii Titlurile de nobleţă au trecut de modă, cel puţin pentru aceia cari poate ar fi fost încă îndreptăţiţi să le mai poarte. Care dintre prinţii noştri se mai gândesc să-şi împovoreze viaţa cu vreun titlu de nobilime ? Dimpotrivă cei mai mulţi nu ştiu cum să-l ascundă mai bine, să apară sub aspectul cel mai popular, şi la nevoe să pătrundă In vre-un partid înaintat, ţărănist sau chiar revoluţionar. Totuşi nu pot să nu-mi reamintesc că abia acum câţiva ani, înainte de război un prinţ se zice autentic, a părăsit In modul cel mai sgomotos partidul din care făcea parte, pe simplul motiv că nu i se recunoscuse în plină Cameră titlul său princiar, Tempi passant. Astăzi nu mai râvnesc la titluri de nobleţă decât Îmbogăţiţii de război, din aceia cari au jupuit lumea, vânzând alimente Împuţite, sau cari au dat foc magaziilor de aprovizionare. Speculanţii, delapidatorii, incendiatorii aspiră să fie prinţi, conţi sau baroni. Şi pretenţiile lor sunt poate justificate ; n’au reuşit ei oare să se ridice acolo unde odinioară tronau cu atâta îngâmfare şi obrăznicie, prinţii de altă dată ? Şi ce erau oare nobilii de pe vremuri decât, în cele mai multe cazuri, nişte aventurieri norocoşi sau nişte neomenoşi asupritori ai semenilor lor. Să nu răsfoim prea mult istoria, că ne-am îngrozi de sălbătăcia cu care unii prinţi au parvenit să strângă averi fabuloase. De pe vremuri sau de acuma, acei care ţin să se împăuneze cu titluri nobiliare, n’au nici un drept la simpatia noastră. De aceea bine am făcut că ne-am lăsat de prinţi. Totuşi sunt încă in zilele noastre mulţi Petreşti, Georgeşti şi alte specimene din marea massă populară cari nu râvnesc decât la vre-un nume pompos din vechiul Bizanţ sau de pe vremea Cruciaţilor. Dar aceşti plebeieni sunt lipsiţi de obişnuita îndrăzneală patriciană, şi în loc de a cere verde ministerului de justiţie să li se schimbe numele de Petrescu sau Georgescu în Godefroy de Bouillon sau Meklembourg, se mulţumesc să adaoge la umilul cununie părintesc pe acela de viţă veche. Procedeul e meschin. Cel mult dacă o asemenea Înşelătorie mai o poate pretinde uneori în diplomaţie, atunci când eşti sigur că vei fi trimis în America sau într’o ţară din Orientul cel mai îndepărtat. , D. Gr. I O REGRETABILĂ ATITUDINE A OPOZIŢIEI Alegerea de la CovurBuiu Când liberalii repurtează în opoziţie vreo... victorie electorală graţie forţei lor bancare, a doua zi ei cer Suveranului să ţină seama de indicaţia naţiunei! La liberali când se pronunţă pentru ei un singur colegii ei vor să convingă pe rege că s-a pronunţat întreaga naţiune. Acum când au pierdut alegerea de la Dej, sub stare de asediu, guvernul vrea să dea în judecată pe fruntaşii opoziţiei cari au protestat contra hoţilor de urne ! Dacă opoziţia parlamentară ar fi însă unită şi toate grupările ar fi căzut de acord asupra candidaturilor din alegerile parţiale, guvernul n’ar mai fi îndrăznit să încerce dobândirea unor nouă mandate. De altfel la Dej partidul national şi-a arătat puterea cu toate infamile electorale cari s-au pus la cale.. La Covurluiu însă, la alegerea senatorială parţială din vechiul regat, unde patimele police sunt mai pronunţate, lupta se dă în condiţiuni mai grele pentru opoziţie decât la Dej prin faptul că sunt mai mulţi candidaţi opozanţi, iar guvernul se prezintă cu un candidat sprijinit de întregul aparat guvernamental, un latifundiar, mare industriaş care pe lângă că împarte fonduri electorale cu o mare dărnicie a transformat pe toţi slujbaşă statului, de la prefecţi până la cel din urmă primar şi jandarmeral în agenţi electorali, — aceasta cu binecuvântarea d-lui Orleanu, preşedintele Camerei. • Fireşte că lupta dela Covurluiu se prezintă în condiţiuni mult mai grele decât la Dej, pentru toţi candidată o o poziţiei. Cele petrecute la Dej ar putea însă să servească de lecţie opozitei şi să renunţe la o acţiune electorală separată la Covurluiu. Acei cari au urmărit campania electorală din Covurlui sunt acum edificaţi asupra şanselor fecărui candidat. . Intr'un cerc de deputaţi s‘au vorbit. Vineri, la Cameră, asu- pra alegerei dela Covurluiu. Erau mai mulţi parlamentari , gălăţeni, între cari şi preşe- dintele Camerei. Cu totii au recunoscut că candidatura partidului naţional este cea mai tare din candilaturile de opoziţie. Mai mult decât atât. Aşa cum se prezintă lupta, dacă nu se vor opera urnele ca la Dej, reuşita candidaturei d-lui Caramfil este asigurată. Dacă este aşa, toate grupările opozăiei au interesul să sprijine candidatura d-lui Ca- ramfil, interes polic şi ca tac- tică de partid, căci dacă d. Caramfil va fi în fruntea tuturor canddaţilor sau chiar numai a opoziţiei, eşecul se va resfrânge şi asupra celorlalte grimări de opoziţie. E regretabil că opoziţia nu vede aceasta şi face jocul guvernului prin candidaturi separate. Alegerea dela Covurluiu însă capătă după eşecul dela Dej o deosebită semnificaţie. Guvernul nu se va sfli să recurgă şi la Covurluiu la infamiile dela Dej. Generalul Moşoiu s’a agitat câteva zile şi în Covurluiu unde a planuri construcţoui de poduri şi şosele şi a organizat praznice electorale făgăduind marea şi sarea. Dar alegătorii din Covurluiu cunosc mai bine pe politicienii cari vin în campanie electorală cu momeli. Rămâne însă ca organizaţiile partidelor de opoziţie, în propaganda lor, să se arate tot atât de hotărîte ca cei de la Dej. La Covurluiu prevedem că guvernul va da un asalt disperat. Deci opoziţia să vegheze, mai ales partidul naţional în contră căruia se desfăşoară atâta urgie electorală, să procedeze de astădată cu cea mai mare energie pentru,apărarea libertăţilor cetăţeneşti. 1 R. X. Acţiunea bolşevistă în Franţa fi‘a apucat să se instaleze la Paris ambasadorul guvernului din Moscova şi guvernul francez se află în luptă cu o acţiune bolşevistă, ministrul de interne citind în consiliul de miniştri un raport care arată că acţiunea bolşevistă sa face cu concursul a numeroşi străini, dintre cari 50 au şi fost aruncaţi peste graniă. Institutorii comunişti revocaţi acum doi ani, deşi amnistiaţi, nu vor fi reintegraţi. Caracteristic e că în Cameră, leaderul social st. d. Blum, pentru a salva blocul guvernamental, a luat poziţiune împotriva comuniştilor. Se pare că în adevăr reluarea legăurri’nr politice cu guvernul d n Moscova a avut sa i efect imediat n acţiune intensă a comuniştilor ca’° minis'teste amim cabin~t'i! francez. ] Partidele fostulu’ bloc naţional, de altă parte, sunt hotârîte a cere clarificarea atitudiilor, întrucât văd în instalarea ambasadorului, sovietelor la Paris imixtiunea Internaţionalei a III-a, în treburie interne ale Franţei şi ajutorarea din partea ei a partidului comunist francez. Agravarea raporturilor dintre Londra şi Moscova care are aerul de a merge spre o rupere a relaţiunilor determină toate partidele de ordine din Franţa la o mare rezervă faţă de acţiunea comunistă care pare a voi să-şi facă la Paris un centru Internaţional. Această situaţiune va grăbi şi clarificarea raporturilor în sânul blocului stângelor, spre a se şti dacă guvernul Harriot poate avea mâinile complect libere ,spre a anăa Republica de uneltirile bolșeviste. LT. n CREIONUL ACT LIVTATI I IONEL : Sire, la alegerea de la Dej opoziţia a spart urna. REGELE : Semn prost d-le Brătianu , se dovedeşte că nici pe urne nu mai sunteţi stăpâni. Liberalii ardelenia Politică de provincie — întrunirea intimă de la Cluj — 6 Decembrie la sfârşit! După câteva zile de asiduă căutare, am găsit un om care să mă informeze. Nu e uşor lucru — orcât de mic ar fi oraşul nostru — să găseşti în Cluj un liberal, şi mai ales nu e uşor lucru să găseşti un liberal ardelean, aşa cum îmi trebuia! S'a întâmplat anume că, Duminică 30 Noembrie, organizaţia partidului liberal din judeţul Cojocna s'a adunat la o consfătuire. In raport cu numărul total al membrilor, participanţii au fost destul de numeroşi, cam 23 inşi, şi deoarece chestiunile discutate trebuiau să însemne deznodământul unor frământări care durează de mult, curiozitatea, noastră de-a ne informa e legitimă. Iată pentru ce trei zile am căutat un liberal. Şi am căutat un liberal ardelean, pentru că mai toţi ardelenii care au trecut la liberali sunt nişte oameni minunaţi de dibaci şi oportunişti; sunt oamenii tuturor guvernelor, acei cari nu părăsesc un partid decât atunci când acesta e gata să cadă de la putere. Iată spre ex: acum vreo şase luni, când fuziunea între naţionalişti şi ţărănişti era gata să se facă, când se vorbea că liberalii vor trece în opoziţie, cei mai mulţi dintre liberalii ardeleni din Cluj au găsit imediat un motiv oarecare de nemulţumire şi au iscălit o demisiune Am vorbit despre acest caz la vreme. Când puţin mai târziu fuziunea intre cele două partide de opoziţie s-a denunţat şi situaţia guvernului şi-a găsit un echilibru ceva mai stabil, demisia a fost retrasă. Nu a fost nimicită fiindcă „mai trebuia şi altă dată", vorba lui Agamiţă şi Dandanache, dar liberalii aicioleni au revenit la matcă ! Azi, chestia paşapoartelor şi toate afacerile cu miros neplăcut, la ordinea zilei, periclitează din nou situaţia regimului, frământările în organizaţia liberală din Cluj au Început şi ele. Leul e bolnav, măgarii îşi pregătesc copitele. Din observarea ultimului fenomen, poţi deduce pe cel dintâiu. Pe unele acoperişuri, totr'un vârf metalic, o săgeată indică totdeauna direcţia vântului — vecinie ea se îndreaptă încotro bate vântul şi niciodată împotriva lui. Cei mai mulţi dintre liberalii ardeleni sunt asemenea acestor săgeţi: te uiţi încotro se îndreaptă şi vei şti că puterea e cu ei, niciodată nu atacă guvernul, niciodată nu sunt în opoziţie. Se înţelege, că de la un asemenea liberal poţi afla toate lucrurile interesante dintr-o discuţie intimă a partidului Un asemenea liberal am căutat şi noi. Şi astfel am aflat ce s'a petrecut Duminică 30 Noembrie, la clubul liberal din Cluj. Să ni se permită mai întâi pentru cei neinfonnaţi, o scurtă relatare a câtorva momente dinaintea consfătuirii. In acest fel lucrurile vor fi mai lămurite pentru toţi Nu e uşor lucru să conduci o organizaţie liberală ardeleană, aşa se explică de ce doi ani clubul din Cluj n'a avut un conducător şi de ce dela venirea d-lui N. Bănescu ca preşedinte al liberalilor clujeni, certurile şi intrigile n'au încetat. Anume, aşa puţini câţi sunt, liberalii din Cluj sunt împărţiţi în două grupe, care dacă socotim pe oportunişti şi pe neutri deoparte, ar putea însemna chiar trei. Grupul d-lui deputat Metaş şi grupul d-lui profesor Bănescu. In primul grup sunt adunaţi cea mai mare parte dintre ardeleni; în al doilea, majoritatea o au regăţenii. Cearta între domnii Bănescu şi Meteş e veche. Când d. Bănescu, după dorinţa d-luî Ionel Brătianu a ajuns preşedinte al organizaţiei din Cluj, furia meteşiştilor n'a cunoscut margini. Nimeni nu-şi poate închipui intrigile de care sunt capabili cumetrele politicianismului provincial. Zeci de conspiraţii, tot soiul de mici infamii s'au încercat pentmea d. Bănescu să fie răsturnat până când profesorul universitar, unul dintre puţinii liberali cu vederi înaintate, aflând că într'o adunare, ţinută fără ştirea sa, s'a redactat o plângere către şeful cel mare, prin care aducându-se preşedintelui clujan învinuirea unei totale delăsări a importantelor Interese locale ale partizanilor, se cere demiterea sa, na aşteptat un vot de blam de la centru şi a părăsit o demnitate pe care nu o ceruse. Liberalii se află deci din nou fără conducător. In consfătuirea de Duminică, d. dr. Fabdus a adus la cunoştinţa celor douăzeci şi ceva de inşi adunaţi la club, că d. Bănescu a demisionat — lucru pe care toţi cei prezenţi îl ştiau de artmîntari, —■ că d.sa propune să nu se aleagă deocamdată un preşedinte, ci să se aştepte congresul liberal judeţean care urmează să fie convocat curând, şi că atunci în congres să Se aleagă şeful pe care toată lumea îl doreşte şi-l vrea. Oratorul nu i-a pronunţat numele, dar iarăşi toţi cei din sală ştiau că e vorba de d. ministru Lăpedatu. S a întâmplat anume că mai marii organizaţiei locale, văzând că altcum nu merge, şi luând exemplu de la alte judeţe, care în fruntea organizaţiei lor au câte un ministru, spre a pune capăt luptelor au hotărit să aleagă şi ei un ministru ca şef al clubului clujan. Era vorba acum care anume dintre miniştri. S-au propus trei: Alecu Constantinescu, Tătărescu şi Lăpedatu. A fost ales d. Lăpedatu pentru că îşi are locuinţa în Cluj şi vine des în localitate. După adunarea de Duminică, unde s-au mai votat bine înţeles şi laude ditirambice, bune de trecut în procesul verbal al şedinţei, d-lui Bănescu şi mulţumiri pentru activitatea depusă, o delegaţie s-a prezentat d-lui ministru Lăpedatu spre a i se comunica cele hotărîte la club. Trebuia să se ştie dacă *d. Lăpedatu primește ca în congres să fie proclamat preşedinte. D. ministru a răspuns că d-sa ar primi propunerea pe care n'o socoate ca o onoare cî, ca o grea îndatorire, — promiţând astfel că se “va ocupa îndeaproape de afacerile clujene. — dar că nimeni nu poate face vreun pas fără suprema aprobare a d-lui (Citiți continuare în Pag. 11 a). Romanul politic „Mocirla" de Olimp Grigore loan Aproape simultan, două romane ai căror eroi evoluiază în viaţa politică, au apărut pentru a sublinia o anumită stare de lucruri: „Conservator et Comp. de d. N. Davidescu şi ..Mocirla" de d. Olimp Grigore loan. Cei două scriitori sunt şi gazetari. Şi-au extras firesc subiectele din mediul politic, fiindcă nimeni decât gazetarul nu cunoaşte mai bine acest mediu. Marele public, ascultă din tribunele Camerei pe parlamentarul care-şi spune lecţia învăţată cu trudă, admiră spiritul împrumutat de orator din analele parlamentare de odinioară sau gestul studiat îndelung în oglindă. Publicul vede pe ministru trecând în automobil, aşteaptă câteva dimineţi să fie primit in audienţă şi zăreşte guvernul numai la solemnităţile patriotice. Gazetarul însă trăeşte în mediul politic, cunoaşte dedesubturile ^ i valorile reale. Din ceea ce notează un gazetar In carnetul său, nici a zecea parte nu trece In gazetă. Sunt murdare chestiuni de familie, în care presa nu trebue să se coboare, sunt scandaluri ce nu pot isbucni din lipsa dovezilor oficiale. Și cum ar oferi oficialitatea dovezile unei turpitudini, când este vorba de propria-i turpitudine? Se întind uneori muşamale atât de groase, încât nici cel mai ascuţit condeie nu le poate sfâşia. Noua Constituţie trimite delictul de presă la tribunale, nu la, juraţii cari înţeleg durerile cetăţeneşti altfel decât un funcţionar, oricât de inteligent şi integru ar fi el. Şi dacă s’au dovedit judecători cari au luat mită, nu are dreptul gazetarul să-i fie teamă că va fi scos calomniator, numai ca să nu fie condamnat hoţul sau aventurierul politic, împotriva căruia ascris? Romanul politic nu a apărut acum în literatura noastră, dar faptul că, două opere de acestea apar simultan, ne îndreptăţeşte să credem că aceasta se datoreşte nu numai renaşterei romanului românesc, la care asistam, dar şi necesităţii că unele turpitudini politice ce nu pot fi divulgate prin presă, să fie cel puţin schiţate printr’o aluzie literară. . Ideea politică a rodit în literatura noastră un belşug de opere. Poezia patriotică şi socială, de la cronicari la Văcărescu, Gr. Alexandrescu, Eminescu, Alexandri şi cei mai de seamă poeţi ai noştrii, toată drama istorică, romanul de la „Ciocoii vechi şi noui“ până la „Mocirla" d-lui O. Gr. loan, toate conţin ideea politică, ca fiind chiar fondul operelor. Dacă moravurile politice caută să-şi găsească o expresie puternică în roman şi dacă astfel de opere răsar abundente acum, aceasta se datoreşte desigur şi extravaganţei moravurilor ’ politice de azi: o societate patronată de membrii ai guvernului şi de rudele lor exploatează în stil vast emigrarea românilor şi stabileşte preţuri curente în traficul de paşapoarte; un ministru primeşte tablouri ca dar pentru anumite intervenţii; o fostă excelenţă îşi oferă un banchet de câteva mii de tacâmuri, ca să-şi dovedească popularitatea; şi mi există birou public în care să nu vezi deputaţi intervenind în chestiuni de expropriere, de numiri, de paşapoarte... „Mocirla“ este un roman din viaţa aventurierilor politici. Autorul dedică volumul său „şefilor de partide, pretinşi oameni de Stat, cari pentru a guverna au întronat atotputernicia aventurierilor politici“. Deputatul Liveanu este steaua majorităţii parlamentare. Soţia sa trăeşte cu doctorul Mantu, prietenul casei , George], fiul deputatului este un cartofor şi o secătură, care şantajazâ pe tatăl său , iar fata vitregă, temperament maladiv, se lasă im-Tresionată de sonoritatea goală a frazelor lui Liveanu, ale cărui discursuri sunt scrise de secretarul său. In ,junii lui Liveanu roeşte o clică de clienţi politici, înfrunte cu Mavrid. Deputatul face afaceri veroase cu un samsar... Liveanu pleacă numai cu fata sa vitregă în streinătate, profită de starea ei maladivă şi o silueşte. Georgel a aflat. Şi fiindcă tatăl său nu-i mai dă bani, divulgă totul mamei sale. Afacerile merg prost. Liveanu a încasat aconturi mari, pentru afaceri imposibile. Situaţia este disperată... De la preşedinţia Consiliului de miniştri a sosit o scrisoare primul-ministru anunţându-i remanierea, face cunoscut lui Liveanu că l’a numit ministru. Liveanu, salvat, a învins. Romanul, scris intr’un stil concis şi clar, se citeşte uşor. Scene realiste, cum este a banchetului, salonul lui Liveanu, tipuri ca primul-ministru sau ca samsarul, fără a fi deloc şarjate, amuză şi nu stânjenesc desfăşurarea acţiunei. Interesul cetitorului este întreţinut cuabilitate şi romanul lasă impresia vieţii pe care o trăim zilnic. La d. Olimp Gr. Ioan, un vechim şi cunoscut gazetar, influenţă stilului şi espunerei gazetăreşti, este fatală. Dar claritatea şi ordinea în idei, cari caracterizează scrisul gazetăresc, nu sunt oare şi calităţile unei bune opere literare ? Este, în orice caz, stilul care convine mai bine unui roman realist şi de moravuri, atunci când, — aşa cum face şi d. Ioan, — autorul îngrijeşte expresia, trecând din gazetărie în literatură. In mediul politic, se desfășoară însă o puternică dramă pasională. Mediul este românesc ; drama aceasta e omenească. Caractere bine definite, ca Liveanu sau fiica sa vitregă, cari se atrag un moment, ajung într’un conflict interesant: din momentul în care i-a pângărit trupul, ferocea vede clară toată turpitudinea sufletească a lui Iviveanu şi e firesc dezgustată. Ne amintim că şi în alte ţări au petrecut, în realitate, drame similare, aşa că autorul nu poate fi învinuit că a copiat gazetăreşte un fapt din lumea politică de la noi. Acules fapte, a îmbinat elemente diferite și a elaborat ceva nou. In adevăr, drama lui Liveanu a fost şi drama lui Sywton, care se ştie că era un aventurier politic ce şi-a siluit fata, dar Sywton nu a ajuns ministru, ci s’a sinucis. Al. B.