Lupta, august 1925 (Anul 4, nr. 1094-1118)

1925-08-01 / nr. 1094

Anul Mi, No. 1034 Director Politic CONSU. MELLE ABONAMENTUL Pe 12 luni ..... 400 lei Pe 6 luni ..... 200 lei Pe 3 luni ..... 100 lei REDACȚIA $1 ADMINISTRAŢIA Bucureştii Str. Sărindar, 12 LIBERALII ŞI PUTEREA Liberalii sunt delicioşi în explicaţiunile lor privitoare la menţinerea la putere. Astfel ei zic: „Opoziţia ne acuză că aranjăm succesiunea guver­nului. Va să zică, suntem în­­tr’atât de puternici încât sun­tem în stare nu numai să guvernăm dar chiar să indi­căm viitorul guvern. Dacă sun­tem atât de puternici, atunci cel mai bun lucru ce am avea de făcut e să păstrăm puterea pentru noi, în loc să o dăm altora“. Şi ei adaugă: „Opoziţia pretinde că suntem impopu­lari. Foarte bine. Dacă sun­tem impopulari, şi dacă po­pularitatea o are opoziţia, de ce nu ia frânele guvernului, să vină în locul nostru ?*­ * * * Parcă nu-ţi vine să te opre­­şti la această logică atât de copilărească şi în afară de cunoştinţa împrejurărilor reale din ţara românească. Dar hai să petrecem câteva minute pe seama acestor delicioşi pole­mişti. Guvernul fiind ţara, nu are nevoie să se îngrijească de succesiunea puterii. Dar este el într’adevâr guvernul ţarii ? De­sigur că nu, dacă e vorba de ţara reală. In ţara legală pe care o reprezintă parlamentul, desigur că da. Dar când s’a putut baza oare un guvern pe parlament pen­tru a păstra puterea? Tot­deauna în şaptezeci de ani de viaţă constituţională asia­tică, regele a concediat par­tidele fără să se sinchisească de parlament. Ori tăria guvernului în ţara reală, o dovedesc ticăloşiile pe cari le-a făcut la alegerile generale şi parţiale, unde o­­poziţia, deşi până mai eri de­zunită, a avut totuşi majori­t­­atea faţă de guvern. Tăria guvernului o mai dovedeşte alegerea recentă de la Chişi­nău, unde candidatul averes­­can, susţinut de guvern, a căzut ruşinos. Dar, pe lângă aceasta, sunt fapte cari dovedesc slăbiciu­nea guvernului şi pericolul pentru coroană de a întinde coarda prea mult, Guvernul liberal. In guvernarea lui mi­zerabilă, nu a reuşit în ni­mic, în afară de a se întări prin legile sale economice, nu a reuşit să ieftinească viaţa, nu a reuşit să ridice leul, nu a reuşit să atragă capitalu­rile străine, fără de cari sun­tem condamnaţi să ne su­focăm. Iată pentru ce guvernul li­beral este slab, pentru ce îi sună doagele, pentru ce se gândeşte la o succesiune camu­flată care să-i prelungească puterea şi in opoziţie. * * * —Dacă opoziţia este popu­lară şi dacă noi suntem im­populari să ia puterea, spun liberalii. Aşa ar fi dacă în România ar domni regimul constituţional. Dar el este o ficţiune, şi cum regele dă pu­terea după placul său, şi cum opoziţia nu este încă hotărâtă să întrebuinţeze căile extra­legale pentru a veni la pu­ţi­re, se înţelege uşor de ce, cu toată popularitatea ei, nu poate să ia guvernul. Rămâne ca regele să se convingă sau să fie convins, ca să conce­dieze guvernul d-lui Brătianu şi să theme opoziţia la cârma statului. Când astfel se prezintă si­tuaţia, nu e aşa că este o copilărie de a vorbi în chi­pul cum vorbesc liberalii ? CONST. MILLE Valul de necinste Iată ce citim Intr'un singur număr de zi®-1- ’• Odiseia unui aventurier, Geor­ge Wagner, Ciocnirea din sta­ţia Periş Falsul agent de sigu­ranţă Cealâc, Crima din Carao­­mer, Marile fraude dela Cetatea Albă, împuşcarea banditului Ion Voinea. Identificarea cadav­trului dela T.­Măgurele, Urmă­rirea bandiţilor Munteanu şi Tomescu, Descoperirea unei mare contrabande de spirt, Fraudele cu titlurile de rentă, O mare contrabandă de mata­­se Afacerea de spionaj din Cluj Grozavul accident din « rr £• «* rr foirea unui prim pretor, perirea unei bande d­e Chişinău, Senzaţionalul iurta Ta Poşta centrală de două n* lioane şase ®ute * tinta în frau“e r predea’ Un a r-nr s Un pungaş îşi terorizează aman­­ta, etc. etc., etc. * „„nt faptele extrase ^ siiur numă al „Uni­­dntrU,y nu Ştim dacă este Sts. ^icrri Cn£mlZ1delictele Și, în f£*re. faptele urâte le sunt în număr aşa de mare. De aceea le-am strang­­ât toc pentru a ne da seama cât de mare şî îmbelşugată este a­­ceastă rubrică, pe care noi o ermăm a „faptelor diversa", de care, în realitate, este ru­brica roşie a crimelor şi a de­lictelor. _„ Altă dată am căutat să ară­tăm cauzele acestei stări de lucruri îngrijitoare. E zăgăzul care s’a rupt, odată cu eclipsa simţului moral. . . . Nu ne mai retine nimic, nici legea nici morala. Legal sau i­, legal ,moral sau imoral, asta ne este indiferent. Principalul este Să ducem o viiaţă uşoară şi fără de muncă. A lucra cu vicleşug sau cu forţa brutală, contra a­­­verei, cinstei şi vieţii altuia, ia­tă în ce consta lupta pentru viaţă. Şi altă dată era luptă şi tot aşa de mare. Dar ea se ma­­jnifesta, cu mijloacele legale şi morale, înlăuntrul regalelor so­cietăţilor moderne. Azi, în so­cietatea noastră, orice mijloc de luptă pentru a reuşi, este bun şi se poate manifesta în con­tra regulelor stabilite de codul penal şi de morala publică. Valul necinstei, al moralită­ţii, al crimei şi fără de legei, ne îneacă Nimeni nu face un gest pentru a i se împotrivi. Cei de la guvern dau cei dintâi e­­xemplele rele sau sunt incapa­bili să pună zăgaz acestui val. Astăzi nu vedem nimic care să anunţe îndreptarea. Dar mâi­ne ? Nu ştim nimic şi nu mai sperăm nimic. Valul faptelor rele ne îneacă. .. Mareşalul Lyautey înlocuit I -­­­ ambasadorul Franţei la Angora, despre care ziarele parisiene a­­nunţă că va fi numit guverna­tor al Marocului în locul ma­reşalului Lyautey. FRANCE LIN BOUILLON Pâine proastă, pâine scumpă De câteva ori pe an, revine în actualitate penibila chesti­une a pâinei E vorba ca re­gimul pâinei să se schimbe din nou. Din nenorocire, in ţara grâu- lui, există o chestiune a pâinei. Specialiştii guvernului şi primăriilor emit teorii com­plicate, ca să justifice necesi­tatea exis­enţei unei astfel de chestiuni. Omul din popor ştie însă numai atât: că cu toată politica savantă a grâu­lui şi făinei, pâinea e proastă şi e rea. Cauza acestei paradoxele situaţiuni, credem că stă în primul rând în protecţia exa­gerată pe care guvernul o a­­cordă marilor morari şi apoi brutarilor. Morarii sunt persoane si­mandicoase înregimentate în partidele zise de guvernământ, partide cari adoptă firesc o politică a pâinei care să con­vină importanţilor partizani interesaţi în câştigurile ma­rilor mari... Iar cu brutarii, se petrece, acelaş lucru păstrând, bine­înţeles, proporţiile... Ah. Marea (?) Ini­ț Stere Sinii sau manoperă electorală Am înregistrat versiunea că consiliul de miniştrii s’ar fi ocupat cu trimeterea îna­intea instanţelor militare basarabene a deputatului de Soroca în contra căruia guvernul ar fi aprobat lan­sarea unui mandat de a­­restare. Arestarea fostului direc­tor al «Luminei» după opt ani? Când toată lumea cre­dea inevitabilă arestarea lui, d. I. Brătianu­­ a dat paşaport să treacă in El­veţia. După ce Const. Ste­re a fost ales în două rân­duri la Soroca, după ce pen­­tru validarea lui a intervenit un fost ministru liberal, du­pă ce d. Brătianu a avut, în repetite rânduri, după pace, un contact direct sau indi­rect cu omul „Luminei“, după ce chiar dăunăzi, Const. Stere a sfidat pe primul­­ministru săi dea judecăţii şi a calificat ameninţările preşedintelui con­siliului, proferate de pe banca mi­nisterială, drept şantaj po­litic, după toate acestea să se procedeze acum, după alegerea de la Chişinău şi în ajunul alegerilor pentru Camerile de agricultură, la arestarea lui Const. Stere, — iată ce ni se pare într’a­­devăr sau un simplu «bluff», o încercare de diversiune, sau un şantaj politic du­blat de o manoperă elec­torală. Dacă ar fi vorba de re­deschiderea dosarului Ste­re, de judecarea actelor o­­mului „Luminei“, — ceea ce ar cere însuşi alesul de la Soroca — poate că opinia publică n’ar avea nimic de obiectat, deşi în împreju­rârile actuale, după opt ani de aşteptare, d.­­ Brătia­nu ar putea fi învinuit că într’adevăr transformă ca­zul Stere, când îi convine, intr’un şantaj politic. Dar nu e vorba de ur­mărirea omului «Luminei», ci de urmărirea deputatu­lui de Soroca pentru acţiu­nea sa politică de azi în Basarabia. Se schimbă chestia. Să vedem dovezile. Ne face însă impresia că d. I. Brătianu iarăşi mane­vrează pentru o diversiu­ne. Dacă d. I. Brătianu cre­de că omul „Luminei“ a devenit un fel de Rădici al Basarabiei şi vrea să ajun­gă la o împăcare cu Const. Stere procedând ca şi Pa­­sici cu Rădici, adică ares­tând mai întâiu pe Const. Stere pentru ca apoi să-l introducă în guvern, — a­­poi evenimentul dela Bel­grad nu se va putea pro­duce şi la Bucureşti, pen­tru motivul foarte simplu că ceiace urmăreşte azi d. I. Brătianu nu se potriveşte cu ceiace a realizat Pasici. R. P. «M-#» 4 Pagini 2 Lei Partid republican român — destăinuire — Un confrate publică ceia ce un fruntaş ţărănist a spus re­gelui cu ocazia ultimelor au­dienţe politice: înainte de-a pleca în strei­­nătate suveranul n’a primit de­cât pe şefii partidelor de opoziţie şi de la ţărănişti nu­mai pe d. Mihalache. Deci declaraţiile pe cari confiteie le atribue unui ţărănist ar fi ale d-lui Mihalache. Ce a spus şeful ţărăniştilor regelui ? Că partidul ţărănist dacă ar fi republican ar avea curajul s-o mărturisească. Sunt acum atâtea republici vechi şi noi în­cât ce ar pu­tea împedeca ca şi în Româ­nia să se declare un partid ca republican ? Dar nici un partid dela noi n’are azi veleitatea de­ a de­veni republican­­i?i cine afirmă contrariul spune într’adins un neadevăr tendenţios. Nu ştim dacă într'adevăr d. Mihalache, în cursul au­dienţei sale, a ţinut să clari­fice, faţă de rege, acest punct. Dar dacă a fâcut-o era mai interesant să se ştie ce a răs­puns regele. De obicei, fruntaşii poli­tici, oameni de guvern, nu destăinuesc mult asupra au­dienţelor la rege. In special nu destăinuesc ceia ce regele a spus. Asupra celor ce frun­taşii politici spun regelui, ei sunt stăpânii şi dacă cred de cuviinţă pot face destăinuiri. Dar convenienţa cere ca vor­bele regelui, asupra cărora suveranul e stăpân, să nu fie destăinuite sau exploatate, afară dacă regele autoriză formal să se facă cunoscut cutare declaraţie a sa. r* Dsună cî regele a proce­dat astfel: a autorizat pe unul din şefii opoziţiei să declare că suveranul nu s'a angajat faţă de nimeni asupra modului cum va soluţiona succesiunea gu­vernului atunci cftnd va fi pus in situaţie să avi­zeze. Iată un rezultat pozitiv al ultimelor audienţe ale fruntaşi­lor opoziţiei. In ce priveşte declaraţiu­­nele atribuite unui ţărănist cu privire la republicanismul ce, din intrigă se atribuie par­tidului ţărănist, confratele care publică oare­care destăinuiri afirmă că regele n’a răspuns imediat nimic, dar mai târziu ar fi trimes vorbă fruntaşulu ţărănist mulţumindu-i pentru realitatea declaraţiei ce a făcu­t-o suveranului. Cu această ocazie putem face o destăinuire: — Trăia regretatul Mişu, fost ministru al palatului Diplomat de o supleţă rară, cunoscător profund al îm­prejurărilor şi al oamenilor de la noi, el ca ministru al palatului era adeseori suspectat, chiar atacat. Un om cu în­suşirile superioare ce lea a­vut N. Mişu nu putea să aibe un rol şters. Nu era un mi­nistru fictiv. Devenise un consilier al Coroanei, dar... fără răspundere constituţio­nală, ci numai morală. Intr’un moment când lup­tele politice deveniseră înver­şunate, când fusese detronat regele Greciei, se comenta iarăşi la noi că regele Ferdi­nand ar arăta preferinţe pentru cutare partid, că suveranul ar urmări desfiinţarea anu­mitor partide ca să revenim la vechea...rotativă guverna­mentală. Acel tare scrie aceste rân­duri a dis­utat aceasta cu regretatul Mişu şi în cursul convorbirei el mi-a spus ! Cum se înşeală unii din­tre oamenii noştri­ asupra judecăţei regelui! Am atâta simţ politic şi pătrundere ca să-mi dau seama de ca­racterul cuiva. Regele nu se pretează a fi politiceşte influenţat, mai ales în aşa mod în­cât să nesocotească evenimentele şi mişcările din alte ţări, învăţămintele pe care toţi guvernanţii le­­au tras după războiu. Re­gele nu e pentru un partid şi contra altuia. Regele nu urmăreşte desfiinţarea unui partid. Dacă ar urmări a­­ceasta partidul prigonit ar avea dreptul să se declare republican. Regele nu vrea cutare partid, acel partid ar putea răspunde că nu-l vrea pe rege ! Şi am ajunge astfel ca regele să creieze la noi un partid republican, ceia ce nu există acum şi ceia ce nu este intenţiunea vre­unui partid de guvern. Nu odată am vorbit cu re­gele despre această ches­tiune şi noi am întărit con­vingerea că avem un suve­ran înţelept. Veţi vedea, atunci când va aviza asu­pra schimbărei regimului, că va da o soluţie care va edifica­ opinia publică că re­gele nu prigoneşte nici un partid. Iată ce mi-a spus regretatul Mișu, declarațiuni asupra că­­rora am avut atunci multe convorbiri cu fruntaşii politici din diferite partide. A­H. Unirea naţională şi încrederea străinătăţii întreaga presă apuseană şi aliată a salutat cu satisfacţie deosebită unirea politică în­făptuită în Iugoslavia, şi a­­ceastă mulţumire, manifestată pretutindeni în sânul Statelor prietene şi aliate, dovedeşte pe deplin câtă strânsă legă­tură există între consolidarea internă a unei ţări şi presti­giul său în afară. E intr’ade­­văr o axiomă elementară a­supra căreia nu e nevoe să se insiste prea mult, dar des­pre care, o constatăm cu multă durere, oamenii noştri de gu­vernămănt nu vor să ţie de loc seama şi consecinţele a­­cestei mentalităţi criminale se resimt din ce în ce mai ame­ninţător pentru ţara noastră. Creditul României în străină­tate, în loc să se afirme şi să se dezvolte, descreşte din zi in zi, pe măsură ce partidul de la guvern îşi întăreşte au­tocratismul său despotic în loc de a face apel la toate forţele vii ale naţiunei. Până mai deunăzi Iugosla­via era o ţară în care sfâşie­­rele interne ameninţau dintr’o zi într’alta să provoace dislo­carea Statului. Dar in faţa primejdiei din ce in ce mai ameninţătoare, spiritele deo­dată s’au desmeticit; atât din partea oamenilor dela guvern, cari de curând obţinuse un deplin succes la alegeri, cât şi din partea opoziţiei care se bizuia şi dânsa pe o puter­nică disidenţă, s’a înţeles că nici un fel de propăşire şi consolidare a Statului nu se putea obţine fără unirea tutu­­lor forţelor naţionale şi cu toată lupta înverşunată—şeful opoziţiei ţărăniste se afla in închisoare—s’a ajuns la o în­ţelegere deplină şi astăzi în regatul sârbo-croat-slavon s’a constituit un bloc naţional pu­ternic care, chiar după con­statările marei prese, va avea de acum putinţa să se afirme, în orice împrejurări, în toată plenitudinea forţei sale mo­rale, politice şi militare. . Dintr’o zi într’alta situaţia s’a schimbat şi s’au rezolvat numeroasele şi gravele pro­bleme care îngrijorau atât de adânc marile ţări Aliate des­pre viitorul acestei regiuni a Europei. Acuma nu mai poate fi vorba de vre-o mişcare se­­­paratistă sau autonomă in Croaţia; foştii vrăjmaşi ca Austria şi Ungaria nu mai pot nutri speranţa de a re­căpăta ceva din teritoriile pier­dute; bolşevismul moscovit care găsise la Zagreb un câmp deschis de agitaţiune şi pro­pagandă, îşi vede deodată drumul închis şi mai presus de toate este acea unitate na­ţională care constitue marea forţă a unui Stat. Care e cauza că Cehoslo­vacia, atât de expusă prin situaţia şi conformaţia sa geo­grafică, se bucură de atâta încredere in lumea întreagă ? Pe lângă minunatele sale re­surse industriale şi uriaşa sa putere de muncă, mai e şi faptul că în republica vecină chiar de la început oamenii de guvernământ din toate parti­dele şi-au dat seama de ne­voia de a constitui un bloc compact, o coaliţie politică şi naţională care există şi astăzi, după şapte ani de la încheie­rea marelui război. In România, din nenorocire, nici un moment nu s’a putut alcătui o asemenea unire na­ţională. Am avut nenorocul să avem la noi un partid po­litic acaparator, şi despotic care în loc să muncească pen­tru unire şi consolidare, n’a urmărit decăt propria sa întă­rire electorală şi financiară. Prin mijloace samavolnice şi violente, prin starea de a­­sediu astăzi încă în vigoare, acest partid care nu reprezintă decât o infimă fracţiune a su­fragiilor din vechiul regat, se menţine la putere, în ciuda celor mai vitale aspiraţiuni ale neamului. Ce autoritate să aibă acest guvern compus din elemente învechite, cu apucă­turi balcanice, guvern în care nu sunt reprezentate decât în mod fictiv şi regionalist pro­vinciile desrobite ? Şi ne mai mirăm că creditul României în străinătate scade pe zi ce merge. Ora mântuirei şi a propă­­şirei nu va suna pentru Ro­mânia Mare decât în ziua când se va constitui şi la noi un bloc compact reprezentând naţiunea reală. Olimp Grigore loan Poli a­ini Pentru prinderea lui To­mescu şi a lui Munteanu a fost pus un premiu. Alt pre­miu e oferit pentru prinde­rea lui Dămboviceanu. Tot altfel se procedase şi în ce-l priveşte pe Terente, dar nici stimulate de acel premiu, poliţia şi jandarmeria nu au pus mâna pe faimosul bandit. Dacă e vorba ca de câte ori va apare vre­un bandit mai îndrăzneţ ori vre­un excroc mai abil, să se institue pre­mii pentru stimularea zelu­lui poliţienesc, propunem să se suprime mai bine cu de­săvârşire bugetul alocat si­guranţei şi poliţiei, lăsându­­se pe seama premiilor prin­derea delicvenţilor ce fug de sub nasul autorităţilor. Căci la ce servesc sumele din bu­get, dacă fără premii poliţia nu-şi poate face datoria ? In adevăr, nu credem că rolul poliţiei trebue să se mărginească la a stâlci şi chiar a omorî pe găinari în bătae... Găinarul nu scapă niciodată din mâinile vigi­lenţelor autorităţi, sau dacă scapă, trece direct la institu­tul medico-legal Când au însă de a face cu un excroc mai fin, sunt trase pe sfoară şi simt nevoia să-şi acorde premii. Dar prin însăşi fap­tul că pentru excrocii mai deştepţi, institue premii, po­liţia îşi dă în vileag incapa­citatea de a-i prinde prin mij­loacele sale obicinuite,­­ fără stimulente. Dar, nu este mai puţin a­­devărat, că aceste premii sunt încă un aspect al nenorocitei politici financiare a guver­nului, care salariind pe unii cu lopata şi pe alţii cu lin­guriţa, a dezorganizat poli­ţia şi a făcut-o neputincioasă­­ de a-şi îndeplini în mod nor­­mal o datorie ce este stric­a ei. S. V. . t. »amoata i August 1925 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA le primeşte direct la A­dministraţia darului şi la toate Agenţiile de publicitate 2 LEI NUMĂRUL IN ŢARA 4 LEI IN STRĂINĂTATE Succesiunea generalului Un ordin de zi in contradicţie cu o anumită concepţie Domnul general Averescu a schiţat un gest împotriva ve­derilor pe cari le are d-sa şî partidul dumisale. Printr'un or­din de zi, în termeni de severi­tate cazonă,­ a instituit­­un di­rectorat electoral în vederea a­­legerilor generale cari se apro­pie tot mai mult. In zigzagul capricios al politicei pe care a urmat-o până astăzi domnul general Averescu,­­ instituirea directoratului electoral însem­nează în sfârşit un act precis, cu înțelesuri absolut clare. In adevăr, gestul generalu­lui prezintă de la început sem­nificaţia unei contradicţiuni cu părerile nu de mult exprimate a­­supra alegerilor, apoi oferă preţioase indicaţiuni cu privire la anumite aranjamente ce s-ar fi făcut în taină cu privire la succesiunea guvernului şi în sfârşit ridică un colţişor de perdea prin care putem pătrun­de în chiar bucătăria unde clo­cotesc şi fermentează înşişi e­­senţele componente ale parti­dului dumisale.­­­­ O PĂRERE CIUDATA Nu de mult a fost vânturată o curioasă şi ciudată opinie au­torizată a partidului poporului, cu privire la alegerile generale, întemeiată pe anumite garan­ţii discrete cari împrumutau un bagaj de optimism întregu­lui partid — opiniunea de care vorbesc spunea cu aer doctri­nar, că adecă alegerile în cazul nostru special, n‘ar fi tocmai o solidă indicaţie pentru schim­barea de regi şi că de multe ori, interesul ţării este în real pericol dacă se lasă la discre­ţia oscilaţiilor electorale. In ca­zul acesta factorii hotărîtori trebue să procedeze ascultând numai de acel interes al ţării şi trebue să găsească modalitatea de a trage bariere de-a lungul revărsărilor tumultoase ale voinţei populare... Cam aşa ce­va, cuprindea „opinia“ parti­dului poporului. ORDIN DE ZI Mărturisim că nu am avea ni­mic de zis dacă această opinie rămânea şi pe mai departe călăuza acestui partid, ca şi până acuma. Căci nu va tăgă­dui nimeni; până acum aşa a fost. Partidul generalului ins­­pirându-se din precedentele servite de liberali, a crezult că e suficient să ia postura unui partid ,,de ordine“, care pri­meşte cu umilinţa cuvenită succesiunea din mâinile d-lui Brătianu, acest neodihnit păzi­tor al liniştii şi a fericirii noas­tre. Cât pentru alegeri, reţeta este simplă. Odată având gu­vernul voinţa „poporului di­vin“, se poate modela ca un a­luat, cu­ ajutorul factorilor e­­lectorali competenţi: jandarmii şi auxiliarii lor.­Iată insă, că dintr-odată ge­neralul dă un ordin de zi, care răstoarnă doctrina partidului şi ce e mai trist, doboară şi i­­mensele piramide de nădejdi a­­le bieţilor partizani. Adecă or­dinul de zi institue o diregă­­­torie electorală a partidului cu scopul bine determina de a pre­găti alegerile şi de a munci din greu pentru câştigarea caprici­oasei simpatii populare, însem­nează deci, că s-au petrecut a­­numite fapte, cari au lămurit pe domnul general definitiv a­­supra succesiunii guvernului, de Tiberiu Vornic Aceste fapte, s-au indicat pre­cis că aranjamentele discrete ca­ri s'au făcut în ,,interesul ţării“ între liberali şi domnia sa, au trebuit să treacă la ar­hivă din oarecari pricini nepre­văzute... In această situaţiune cu ade­vărat precară, ce era să facă domnul general ? Şi-a întors ochii cu drag spre popor, spre divinul popor şi trântind la colţ doctrina intereselor supe­rioare de stat, s‘a gândit că tot mai bine, cu poporul... A instituit deci un stat­ major electoral din bună vreme. Recu­noaştem că măsura trebuia lua­tă urgent. Până la alegeri, cre­dem că se va reuşi cel puţin atât, ca din nou iubitul popor, să ia act de existența partidu­lui ce.­ poartă numele. Căci a fost uitat, uitat cu cruzime, ca un mort ce nu lasă regrete. LIPSEŞTE D. GOGA "Aşa dară, până aici e limpede. Partidul d-luî general a pierdut nădejdea în venirea la putere aşa prin simpla ungere a d-lui Brătianu şi e nevoit să se pre­gătească de alegeri. Căci, veţi conveni şî d-voastră, că dacă generalul ar mai avea nădejde să prezideze alegerile, comitetul domnieî sale electoral ar fi o In­stituţie inutilă... Ministrul de interne şi jandarmii ar fî de a­­juns şi ar garanta mai bine suc­cesul, doar este un mijloc pro­bat şi sigur, mai sigur chiar de efil un soviet electoral... Este vădit, că germenul directoratu­lui a încolţit în capul generalu­lui, numai după ce o secetă gro­zavă i-a ars bogata recoltă de nădejdi tăinuite... Ce recoltă va ieşi din noul germen, vom ve­dea... Ci iată, că din comitetul diri­­giuitor al campenîaî electorale lipseşte domnul Goga. Este ade­vărat că figurează în schimb numele valetului său de casă Petre Groza, minusculul avocă­­ţel săltat de la judecătoria de ocol din Deva drept în fotoliul ministerial şi de acolo la Comi­tetul Agrar tocmai de către d. Goga atunci când în întreg Ar­dealul nu s’a găsit decât Tăs­­lăoanu şi numitul Groza să fie miniștrii... (O bună dovadă că Ardealul s’a înscris în partidul generalului odată cu Groza, — nici miniștri nu se găseau la re­pezeală nici în Brașov, nici în Sibiu, nici în Cluj, Arad, Ora­dea, etc., ci abia la Deva...) DOUA IPOTEZE ^ Va să zică d. Goga lipsește din comitet. Două pot fi motivele cari determină această absenţă. Sau că dânsul fiind considerat al doilea şef al partidului, a ră­mas senin şi mereu alături de general, deasupra măruntelor frământări ale directoratului. Ipoteza aceasta mi-a răstur­nat-o chiar unul din membrii directoratului cu care am stat de vorbă şi care apreciind pe d. Goga până la un punct, socotea jienîtor pentru partid să fie con­siderat Goga al doilea şef. Ră­mâne a doua posibilitate. D. Goga fiind exponentul politicei de dulce tandreţe cu liberalii şi tot­odată misionarul care făcea incursiuni in drumul ocult, a­­ducând promisiunile şi asigură­rile în proţap—trebuia să cadă odată cu prăbuşirea castelului de nisip, al succesiunii genera­lului. Este oarecum o logică a faptelor această cădere, ce des­chide noui orientări partidului poporului şi noi câmpuri de me­ditaţii machiavelice regizorului tragi-comedie, înscenată între d-nia Brătianu-Averescu, piesă moartă prin sine însăşi. Am ajuns prin urmare să ve­dem partidul generalului orân­­duindu-se pentru bătălie. Cam­pania ocultă a acestui partid a dus la faliment întreaga repu­taţie ce mai avea popularul ge­neral altă dată, D. Octavian Goga, a isbit de râpă şi această corabie, după ce încercase să sfarme nava partidului naţional. Ce va face acum, acest neli­niştit epigon al lui Octavian Goga de altă dată ? Are timp să mediteze. Succesiunea guvernu­lui încăpută pe mâna poporului, îi va asigura domniei sale un lung popas după înfrângerea suferită, iar partidului o bună vreme pentru a căuta din nou contactul cu pletea ţării. Iar la guvern, vor veni acel, cari trebue să vină. Nu-i mai numesc. Ii simte, îi ştie, şi ii cere ţara întreagă. SQX -uu's Vg. t America şi Liga Na­­ţiunilor reprezentantul Statelor­ Unite în comisia Ligei Naţiunilor pentru colaborarea intelectuală care a declarat la Geneva, că va inau­gurai în America o campanie la favoarea Ligei, KULLOG * «aut»

Next