Lupta, ianuarie 1926 (Anul 5, nr. 1221-1245)

1926-01-01 / nr. 1221

final V, Mp. 1221 Director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL Pe 12 luni ...... 400 lei Pe 6 luni ...... 200 lei Pe 3 luni ...... 100 lei REDACTIA SI ADMINISTRATIA Bucureşti, Str. Cărindar, 12 Consiliul de Coroană Guvernul institue cenzura presei ? încordarea relaţiunilor dintre principele moş­tenitor şi primul ministru a luat o turnură din cele mai serioase şi desi­gur că Consiliul de Coroa­nă care are loc astăzi la Sinaia va avea să ia hotă­râri grave. In aşteptarea lor şi spre a evita neplăceri even­tuale cari ar decurge ulterior, primul ministru Şi-a pregătit un întreg plan de operaţii , colportarea a tot felul de zvonuri prin cercurile politice şi cafe­nele, acuzaţii aruncate in sarcina principelui de Coroană, alături de­ un mutism semnificativ in pre­sa oficioasă, prin care, precum s‘a putut vedea nu a găsit cu care să scrie nici o literă cu privire la re­latările pe cari „Lupta“ le a publicat In ultimile două zîle. Pentru rest guvernul înțelege să confirme prin tăcerea sa toate versiunile pe cari tot el le-a arun­cat în zvonul public. O. Brătianu s-a gândit totuşi­ la o lovitură­­care să-l pişe la adăpost de neplăceri şi în legătură cu aceasta ni se afirmă de către cercurile guverna­mentale de obicei bine informate că introducerea censurei presei este o chestiune de zile. Şeful partidului liberal înţelege ca prin aceas­tă măsura să încătuşeze presa care nu consideră conflictul dintre principele moştenitor şi d. Brătia­­nu dintr-un punct de vedere identic cu cel al sfe­relor guvernamentale. 5introducerea censure! presei în împrejurări a­­tât de importante ca cele de cari vom avea să ne ocupăm ar corespunde cu o lovitură pe la spate dată in chip laş de preşedintele Consiliului. Chestiunea în discuţie nu poate fi lăsată numai la interpretarea uneia din părţi. Acei ce susţin punctul de vedere al principelui moştenitor, trebuesc să fie lăsaţi intr'un avantaj egal cu cei ce susţin păreri contrarii. Adevărul trebueşte să iasă nesilit din aceste controverse şi faptul nu se poate produce fără ca presa să se bucure de-o perfectă şi deplină liberta­t­e legătură cu necesitatea absolut­ă imperioasă de-a se lăsa neştirbită libertatea presei din Româ­nia cu ocaziunea gravului conflict de care ne ocu­păm, vom adăuga amănuntul că presa italiană în întregime şi o parte a presei franceze de stânga au şi luat în desbatere conflictul dintre principele Carol şi primul ministru român. A pune căluş presei române ar fi o confirmare pentru întreaga opinie publică mondială că in Ro­mânia s‘a comis o injustiţie ce trebueşte ascunsă cu ajutorîîl census.!. * Gdlia'îî cu toate cercurile politice nădăjduim că la arbâtrariul de până acum manifestat cu prilejul chestiunei principelui Carol de către d. Brătianu nu se va mai adăuga un gest ultim de tiranie, acel al introducerii censurei presei* Anul cuminţeniei Dacă spiritele înclinate spre me­­ditaţiune nu pot smulge ultima filă a calendarului fără a se gândi că odată cu ea se răvăşeşte în negu­rile trecutului încă un an din puţinii pe cari î i trăeşte ad­ jos fluturele o­­menesc — trebue totuşi să recu­noască că anul pe care-l încheiem a fost în politica internaţională a­­nul cuminţeniei. Planul Dawes a pus capăt războ­iului dus în jurul plăţei despăgubiri­lor şi reparaţiunilor datorite de Germania. Dacă Germania nu a fost dezarmată, a fost însă dezarmat şo­vinismul naţionaliştilor germani prin evacuarea treptată a Renaniei de trupele ocupaţionei franco-engle­­ze, după ce pactul occidental de si­guranţă a fost încheiat la Locarno. Locarno — iată excedentul anu­lui politic internaţional. El comp­­tează în bilanţul european pe 1925, căci dacă nu a pus bazele Statelor­ Unite ale Europei, după cum tindea să le pue pactul general de siguran­ţă atât d­e scump pacifistului Macdo­nald şi marei majorităţi a Societă­­ţei Naţiunilor, Locarno a pus capăt febrei ce întreţinea în lume neliniş­tea, teama de noui primejdii şi acea nesiguranţă care paraliza viaţa na­ţiunilor şi prelungea dezastrele răz­boiului. Tot urmărind chimera unei drep­tăţi nepământeşti, ţările oprimate, invadate şi devastate, au văzut, în sfârşit, ca şi ţările de agresiune, că victorioşi şi învinşi au acest inte­res comun: refacerea prin singurul mijloc posibil: munca pentru a spo­ri producţia, uşurând traiul. Profeţii revanşei, Ludendorfii şi Hittlerii, rassiştii Germaniei şi ras­­siştii Ungariei au încercat in cursul lui 1925 înfrângeri simbolice. Zeul Marte care ţinea straja pe Rin­g mareşalul Hindenburg a semnat pactul de la Locarno, căci adevăra­tul german, chiar când e războinic, e înnainte de toate bun negustor şi ştie că atunci când nu poţi face răz­boiul , faci pacea. Marte a ieşit ar­mat din capul Minervei, de astă­­dată Minerva a ieşit dezarmată din capul lui Marte! Germania se prepară să intre în Societatea Naţiunilor şi Rusia re­calcitrantă încă, se prepară totuşi a asista la o conferinţă a dezarmă­ri prezidată de Liga Naţiunilor. Sîntem departe de Rapallo, care e totuşi destul de aproape de Lo­carno. Cuminţenia europeană a contami­nat pare-se şi Rusia sovietică, cu tot cordonul sanitar tras în jurul ei. Microbul înţelepciune! desfide ori­ce carantină. El a făcut ravagii mai ales în extrema stângă. Extrema dreaptă încearcă o ofen­sivă împotriva lui, atîtîrtd nu clas­­sele, ci rassele. E marea tristeţă a anului cumin­ţeniei. E singurul acces de nebunie în atmosfera de înţelepciune inter­naţionali Soarta lui se zbate în­tre bromură şi cămaşa de forţă. Popoarele vor linişte, fiindcă vor să se puie pe munci 1926 va înfige adânc plugul în ţa­rină şi sămânţa generoasă din 1925 va încolţi sub sărutul soarelui de bunătate şi belşug. Numai foamea atâta urire. Belşu­gul le topește. EMIL D. FAGURE ....... —■ ~nitSjiFBr------------­ irredentism cu bancnote false Noul doi nu şi ultimul scandal budapestan arată seriozitatea cer­curilor agitatoare cu cari a intrat dăunăzi în contact d. Cuza, şeful a­gitaţiunilor antisemite de la noi. S'a dat de urma unor falsifica­tori de bancnote „patriotice“ meni­te a întreţine propaganda iredenţei maghiare. Dacă nu ne înşelăm, la un mo­ment dat s’a vorbit şi la noi de i­­deea falsificărei biletelor de bancă în folosul propagandei „naţionalis­mului integral“. Este cel puţin ciudată această a­­nalogie în alegerea mijloacelor de ajâţare la disensiuni şi uri între ce­tăţenii aceluiaş stat. Sistemul de la Budapesta arată şi maturitatea politică a „rassişti­­lor­ şi moralitatea mijloacelor de cari se slujesc. A baza o mişcare „patriotică“ pe delictul de drept comun al fal­­sificarei de monedă este o menta­litate care dă caracteristica aces­tui­­ gen de agitatori, preocupaţi a’ai încălzi partizanii nu cu focid iubirei de ţară, ci cu bilete de ban­că falsificate. A. B. Direcţia: 58/75. — Secretariatul 53/74. — Administraţia 58/78. Scepticismul Dictatorului — Asta să i~o spui tiu Maraiu ! In ajutorul Ardealului In consiliul de miniştri de aseară s’au ascultat rapoartele membrilor cabinetului Însărcinaţi a examina în Ardeal Întinderea dezastrelor prici­nuite de Înecul dezgheţurilor brusce cari au umflat apele şi le-a revăr­sat asupra colibelor şi avutului populaţiunilor nevoiaşe. Porturile dunărene sunt şi ele dăunate şi mai ales ameninţate — mahalaua Bădălanului, totdeauna cea dintâi expusă creşterilor Dună­rei, n’a fost nici până azi pusă la adăpost prin lucrări mai sistema­tice­ In Ardeel, pantele repezi au făcut insă ca înecurile să ia pro­porţiile unui prăpăd. Ajutoarele tre­bue să fie repezi şi suficiente. Gu­vernul a deschis credite. Se ştie, din nefericire, cum sunt adminis­trate de obiceiu asemenea credite şi ce devin până să ajungă la cei ce au nevoie de alinare. De aceea, iniţiativa privată trebue să intervie şi ea şi punând direct Suveranilor la dispoziţie ajutoarele, să facă aşa ca cel puţin o parte din opera de alinare să fie ferită de sistemul de distribuire patronat de autorităţile regimului care găsesc oricând prilej de a sluji interese personale şi elec­torale. Un comitet de acţiune trebue În­jghebat şi nu ne îndoim că el va avea Întregul sprijin al suvera­nilor. L. T. A. Ofiţerii şi politica Am stat de vorbă cu un ofiţer su­perior fost comandant de corp de armată şi l-am întrebat ce gândeşte asupra cazului celor doi generali, cari au intervenit în luptele politice şi mai mult încă, în luptele sociale­­— Ce gândesc ? — mi-a răspuns bătrânul ofiţer. Iată care este pă­rerea mea : totdeauna, din neno­rocire, politica s’a amestecat în via­ţa militară­ De pe băncile şcoalei militare tânărul viitor ofiţer se a­­propie de un partid, de un om cu influenţă dintr’un partid. Şi astfel el înaintează mult mai uşor, trece peste alţii, este mutat sau e menţi­nut în oraşul care-i convine, şi i se dau însărcinările cele mai comode şi mai plăcute. Se ştie in regiment sau în divizie chiar in corpul de armată, că cutare ofiţer este omul cutărui om politic sau cutărui mi­nistru. Nu e politică aceasta ? Po­litică clandestină, pe care nimeni nu o poate pedepsi, dar cu atât mai periculoasă şi mai demoralizatoare, căci strică sufletul ofiţerului şi îl învaţă că nu trebuie să-şi facă da­toria, ci numai să se puie în slujba cuiva. Această stare de lucruri de­moralizează pe cei meritoşi, dar fără de „rude la Erusalim“, încura­jează nulităţile şi pe acei cari nu muncesc. Din lunga listă a ofiţeri­lor superiori, s’ar putea spune cari din ei au înaintat şi se menţin fără să fie oamenii cuiva ? Iată eu, de pildă, care nu am voit să fac ca şi colegii mei, am înaintat, nu-i vorbă, dar cu foarte mare greutate şi cu m­ultă abnegaţie, dar câţi mi-au tre­cut înainte, deşi nu aveau nici o caltate pentru aceasta? Ei bine, ce se impută celor doi ge­nerali ? Că au făcut politică ? Dar tot corpul ofiţeresc nu face decât politică. Cei doi generali au încetat de a o face cland­estin şi au făcut-o pe faţă. E desigur o deosebire. Dar numai de formă. In fond este abso­lut acelaş lucru. Pentru aceasta, cei din capul armatei sunt perplecşi şi nu se pot hotărî să le aplice o pedeapsă prea mare, căci ei îşi dau seama de spiritul care domneşte în armată şi apoi ei nu au făcut la fel ? „ Am ascultat vorbele bătrânului general, şi am reflectat asupra punc­tului său de privire. Constatările lui sunt exacte, din nefericire. Aşa este- Corpul ofiţeresc este molipsit de boala politicei şi a politicianismu­lui. Cei doi generali sau au voit să dea o lovitură şi să demisioneze pe pe această chestiune şi apoi să se pună în capul mişcărei fasciste de la noi, sau, fără ştiinţa lor, ziarul care a relatat cele petrecute la banchetul dat în onoarea confrate­lui nostru C. Bacalbaşa, le-a făcut un rău serviciu. Cei doi generali, la o masă fără caracter politic şi-ar fi putut spune gândul şi arăta sen­timentele, ceea ce nu le era însă permis la un banchet public.­­ In tot cazul, ceia ce îmi spunea bătrânul general, este un mare adevăr şi trebuie să ne dea de gândit că mâine, poate, vom ajunge în halul Greciei sau al Spaniei. Gestul şi vorba celor doi generali sunt o dovadă elocventă. CONST­. MILLE Anti­cul Lăcustăl Vodă In timpurile vechi când Domnii se schimbau ca şi cămăşile sau cum în alte ţări se schimbă guver­nele, pe diferiţii Domni poporul îî boteza după evenimentele cari se întâmplau sub domnia lor. Astfel pe unul Ta botezat Lăcustă Vodă, după lăcustele cari au bân­tuit în anii domniei lui. Cum d. Brătianu este el însuşi un suveran şi cum sub domnia lui s‘au întâmplat toate nenorocirile, unele puse la cale de el şi de oamenii lui, altele venite dela natură, poporul este în drept să‘i boteze frăpadă Vodă- Câte nu s’au petrecut şi nu se petrec sub guvernul d-lui Bră­tianu? Toate nenorocirile s’au nă­pustit asupra acestei târî. Anul îl sfârşim cu inundaţiile din ţară şi cu dezastrele care le urmează. După cum şi atunci, sub domnia lui Lăcustă Vodă, poporul suferea şi răbda, tot aşa sub regimul dezas­truos din toate punctele de vedere al d-lui Brătianu, poporul suferă şi nu dă semn de nici o reacţiune. E o supapă de siguranţă în adevăr ce avem acum: alegerile, cari ar pu­tea să-l scape de acest guvern tică­los şi plin de toate dezastrele. Ale­gerile in adevăr l’ar putea scăpa, dar din nefericire ele sunt falsifi­­cate şi camuflate. Aşa fiind tot ce rămâne poporului e ca să sufere şi să rabde, este, ca drept răzbunare, să dea regimului d-lui Brătianu o poreclă cum altă dată o dădea domnitorilor cari se i­­lustrau prin ticăloşii, hoţii şi neru­şinarea A* B. C. Granate Vestea cea mare „Ce-ţi urez eu ţie Dulce Românie” ? Ah, ah, aş! Ce aşi putea să-ţi do­resc patria mea scumpă şi comerci­alizată, decât să scapi de regimul Brătienilor ! Şi nu mâine, nu poi­mâine, ci azi dacă s’ar putea, in clipa aceasta chiar, căci o secundă mai puţin de stăpânire vintilistă în­seamnă un an de belşug şi de neţăr­murită fericire ! Ia închipuiţi-vă, scumpi cetăţeni, ce ar fi dacă mâine in zorii zilei A­­nului Nou, o ediţie specială ar anun­ţa simplu dar lapidar: „Demisia gu­vernului Brătianu’*! Nu, nu sânt fericiri prea mari, cari aduc emoţii prea violente și ni s’ar putea întâmpla vreun accident! Deaceea sa ne pregătim ca vestea cea mare, care fc elene să vie în cel mult o lună, să nu ne doboare ! DESCA C Tineri 1 Ianuarie 1926 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct le administraţia ilarului şi la toate agenţiile de publicitate 8 UI N­UARUL IV ŢARA 4 UI UI STRAINUOATE O singură Hi iii I Planurile Papei ROM­A, 28. — Anul sfânt s’a sfârşit. Se pare, oft primul rezultat al pelerinajului de milioane de cato­lici la Roma, a fost acela de a da papei Piu al XI prilejul sft vadâ şi să se întretie, în dese conc­abnle cu şefii bisericei catolice. Planurile pentru viitor, în pri­vinţa catolicismului, sunt cu ade­vărat senzaţionale. Ele nu privesc numai regulamentul intern al bise­ricei catolice, ci parcă vor trebui­­să influenţeze situaţia întregei po­litici mondiale. In cercurile sfântului Spatru, nu mai e un secret pentru nimeni, că papa plănueşte convocarea unui concil ecumenic pentru anul 1928. Cu toate că nu­ s’a dat nici o de­claraţie oficială în acest sens, lu­cru ce, foarte probabil, nu se va face curând din cauza solemnită­ţilor, pentru încheierea anului sfânt. In cercurile bine informate se spunea, că au şi avut loc confe­rinţe pregătitoare, papa numind o comisiune în frunte cu cardinalul­­ Sinoero, în vederea acestui eveni­ment. Ultimul, concil ecumenic catolic a avut loc în 1870. A fost întrerupt insă de înfrângerea francezilor la Sedan şi de ocuparea Romei de către trupele italiene, fără să mai fie reluat de atunci. Piu IX, Leon XIII şi Pius X, par să nu se fi gândit niciodată se­rios la un concil ecumenic. Acum se vede, că Piu XL şi-a făcut un punct de program, din această re­luare. Data «mâlului se ştie numai In triatăt, că va fi In 1928. Problema cea mai de seamă, cu care se ocupă acum comisia pregă­titoare, este aceia a Iaşului unde vor fi găzduiţi prelaţi:* ce vor ve­ni la concil, căci nu mai puţin de 2000 episcopi vor lua parte. Secre­tarii şi suita lor mai cuprinde încă alte 6—7000 persoane. De asemeni nu se ştie încă, unde se vor ţine şedinţele consiliului. In primul rând se hotărâse să fie adoptată biserica sf. Petru. Din nenumărate motive s’a renunţat la acest proect. CE PROBLEME SE TOR DI CUTA In cercurile Vaticanului se i­ne, că două sunt problemele oe­cipale, asupra cărora Papa.­t să se ia o decizie. Prima problemă a mal tot odată obiectul unei conferinţe, ceia de la Malines (Belgia) sub­zidenţia cardinalului Merci­er, au fost date niciodată publcităţea, încheerile acestei întruniri. E vorba, nu­ mai mult nici mai puţin, ca papa să propună unirea tuturor bisericilor creştine, într-o sigură biserică mondială se ştie că şi Leon XIII urmărea acelaşi ţintut, fără ca să ajungă la ceva. Se pare că din al XI nu se teme de nereuşită In urma credinţei sale, că lumea s’a schimbat mult şi că în urma tratatului de la Lo­carno, poate fi probabilă o politi­că de pace şi de o înţelegere.­­ A doua problemă, pe care o va difion­ta viitorul s concil, d ni­ci ea mai puţin senzaţională: pacea cu Italia! De 25 de ani durează acest con­flict. Papa se consideră de atunci prizonier. Dacă întriadevăr se va aplana pentru totdeauna această neînţele­gere, Papa Piu XI-lea, va realiza în felul acesta, dorinţele tuturor catolicilor. CONCIL ECUMENIC IN 1928 ANUL PAPA PIU XI lenta" 99Vici Oficiosul averescan găseşte pri­lejul să se amuze pe tema repudie­rii violenţii de către noi. ..In faţa celui mai firesc voca­bular de românism, cu o ipocrizie în care s’au specializat de mult, toate oficinele unde fermentează acţiunea de disolvare a unităţii noa­stre etnice, pozează în nobilele victime ale unor „sfinte convin­geri” şi ale „violenţei” noastre ! Nu mai vorbim de prilejuri ex­cepţionale, la care vre-unul din a­­genţii mai puţin norocoşi ai aefiu­­nei anti romăneşti pd,este câte-o aventură ca aceea a­d-h­d Costa- Forum. Observaţi subtilitatea stilistică a confratelui nostru. ,,Cel mai firesc vocabular de românism” însemnea­ză în limbajul de toate zilele : re­volver şi ciomag, — instrumente cu cari deţinătorii patriotismului ne­drămuit se joacă de vreo trei ani de zile. Iar maltratarea unui valoros pu­blicist, în vârs­tă de aproape şeapte­zeci de ani, e doar o aventură. Nu, mărturisim cu ruşine că nu avem tăria de îngeri a celor cari propagă violenţa şi cari o execută. In luptele de idei preconizăm şi utilizăm doar o armă : ideia, în­văluiţii ideia în cultul nostru ne­strămutat şi dură­. Ea a fost în permanenţă biruitoare, şi ea a smuls din mâna omului arma cu care el avea imprudenţa să se con­sidere puternic. Ea a făcut demar­caţia între bestie şi om, înzes­­trându-l pe cel din urmă cu darul cuvântului etern biruitor. Intre adversarul nostru şi noi aşternem puntea fermă a înţelege­rii. Dacă întâmpinăm obstacole, ne menţinem poziţiile. Dacă nu se degradează, îi păstram stima. Da­că se degradează, îi opunem dis­preţul. In orice caz, arma brutală va lipsi din mâinile noastre. Să a­­runce el piatra dacă nu poate az­vârli argumentul convingător. Umanitatea a cunoscut, în dez­voltarea ei, momente mai penibile şi mai urâte decât cele prin cari trece acum. A ieşit învingătoare s'-a pornit mai departe. Cei cari s’au aşezat deacurmezişul evolu­ţiei ei fireşti, sau acoperit de o­­probîu şi s’au eliminat. Manifestând, în ciuda ironiilor iei tip* si io diuda loviturilor brutale. _. .1!___i~.1 „oTM.—. dispreţul nostru pentru metodele cari compromit cauza în­ al cărei nume sunt întrebuinţate, păstrăm intactă convingerea în izbânda bu­nului simţ și­ a omeniei­­_______ I.­­P. Sa ingim de politică Porto-Riche „M. de Porto-Riche ou Ie Racine luas­e titlul unui pamflet în paginile căruia opera marelui dramaturg e redusă pur și simplu la zero. Sun­tem în epoca, binecuvântată a so­clurilor dărâmate de mâini tinere cari, incontestabil, ar avea datoria să construiască. Anatole France a primit loviturile tineretului față de care d. Bergeret manifestase întotdeauna o caldă sim­patie și-o largă înțeegere. Porto-Riche, analistul subtil, ob­­sevatorul sufletului feme­in, e lovit de piatra svârlită fără drăgălășie de o femee. Căci volumul „M. de Porto-Riche ou le Racine juif” e scris de d-na Henriette Charasson care, cu adora­bila neînţelegere a tinereţii, încearcă să distrugă o operă ale cărei trăinicie a dovedit-o un sfert de veac Teatrul lui Porte-Riche, simplu şi sincer, place prin chiar aceste două calităţi. Problemele sufleteşti desbâ­­tute în piesele cari şi-au păstrat in­tactă frăgezimea, ocupau un loc de funte în preocupările scriitorilor de­­acum treizeci de ani. Autoarea volumului — pamflet re­­proşază autorului „îndrăgostitei” me­ticulozitatea observaţiei şi câmpul restrâns al acţionat pieselor sale. Au­toarea volumului pamflet caută cu Înverşunare pete în opera dramatur­gului şi... le atribuie original acestuia. Porto-Riche e evreu. Porto-Riche s’a identificat, însă, cu spiritul fran­cez, iar opera sa e oglinda fidiâ a sufletului francez şi a societăţii fran­ceze de acum un sfert de veac. Amănuntul acesta scapă autoare­­pamfletului. Porte-Riche a gândit şi a scris aşa­ cum se gândea şi se scria pe vremea lui, — observă cu drept cuvânt criticul dramatic paris­an, Claude Berton, undeva. Doamna cu pamfletul gândeşte şi scrie ca în ziua de azi: ION PAS.

Next