Lupta, ianuarie 1926 (Anul 5, nr. 1221-1245)
1926-01-01 / nr. 1221
final V, Mp. 1221 Director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL Pe 12 luni ...... 400 lei Pe 6 luni ...... 200 lei Pe 3 luni ...... 100 lei REDACTIA SI ADMINISTRATIA Bucureşti, Str. Cărindar, 12 Consiliul de Coroană Guvernul institue cenzura presei ? încordarea relaţiunilor dintre principele moştenitor şi primul ministru a luat o turnură din cele mai serioase şi desigur că Consiliul de Coroană care are loc astăzi la Sinaia va avea să ia hotărâri grave. In aşteptarea lor şi spre a evita neplăceri eventuale cari ar decurge ulterior, primul ministru Şi-a pregătit un întreg plan de operaţii , colportarea a tot felul de zvonuri prin cercurile politice şi cafenele, acuzaţii aruncate in sarcina principelui de Coroană, alături de un mutism semnificativ in presa oficioasă, prin care, precum s‘a putut vedea nu a găsit cu care să scrie nici o literă cu privire la relatările pe cari „Lupta“ le a publicat In ultimile două zîle. Pentru rest guvernul înțelege să confirme prin tăcerea sa toate versiunile pe cari tot el le-a aruncat în zvonul public. O. Brătianu s-a gândit totuşi la o loviturăcare să-l pişe la adăpost de neplăceri şi în legătură cu aceasta ni se afirmă de către cercurile guvernamentale de obicei bine informate că introducerea censurei presei este o chestiune de zile. Şeful partidului liberal înţelege ca prin această măsura să încătuşeze presa care nu consideră conflictul dintre principele moştenitor şi d. Brătianu dintr-un punct de vedere identic cu cel al sferelor guvernamentale. 5introducerea censure! presei în împrejurări atât de importante ca cele de cari vom avea să ne ocupăm ar corespunde cu o lovitură pe la spate dată in chip laş de preşedintele Consiliului. Chestiunea în discuţie nu poate fi lăsată numai la interpretarea uneia din părţi. Acei ce susţin punctul de vedere al principelui moştenitor, trebuesc să fie lăsaţi intr'un avantaj egal cu cei ce susţin păreri contrarii. Adevărul trebueşte să iasă nesilit din aceste controverse şi faptul nu se poate produce fără ca presa să se bucure de-o perfectă şi deplină libertate legătură cu necesitatea absolută imperioasă de-a se lăsa neştirbită libertatea presei din România cu ocaziunea gravului conflict de care ne ocupăm, vom adăuga amănuntul că presa italiană în întregime şi o parte a presei franceze de stânga au şi luat în desbatere conflictul dintre principele Carol şi primul ministru român. A pune căluş presei române ar fi o confirmare pentru întreaga opinie publică mondială că in România s‘a comis o injustiţie ce trebueşte ascunsă cu ajutorîîl census.!. * Gdlia'îî cu toate cercurile politice nădăjduim că la arbâtrariul de până acum manifestat cu prilejul chestiunei principelui Carol de către d. Brătianu nu se va mai adăuga un gest ultim de tiranie, acel al introducerii censurei presei* Anul cuminţeniei Dacă spiritele înclinate spre meditaţiune nu pot smulge ultima filă a calendarului fără a se gândi că odată cu ea se răvăşeşte în negurile trecutului încă un an din puţinii pe cari î i trăeşte ad jos fluturele omenesc — trebue totuşi să recunoască că anul pe care-l încheiem a fost în politica internaţională anul cuminţeniei. Planul Dawes a pus capăt războiului dus în jurul plăţei despăgubirilor şi reparaţiunilor datorite de Germania. Dacă Germania nu a fost dezarmată, a fost însă dezarmat şovinismul naţionaliştilor germani prin evacuarea treptată a Renaniei de trupele ocupaţionei franco-engleze, după ce pactul occidental de siguranţă a fost încheiat la Locarno. Locarno — iată excedentul anului politic internaţional. El comptează în bilanţul european pe 1925, căci dacă nu a pus bazele Statelor Unite ale Europei, după cum tindea să le pue pactul general de siguranţă atât de scump pacifistului Macdonald şi marei majorităţi a Societăţei Naţiunilor, Locarno a pus capăt febrei ce întreţinea în lume neliniştea, teama de noui primejdii şi acea nesiguranţă care paraliza viaţa naţiunilor şi prelungea dezastrele războiului. Tot urmărind chimera unei dreptăţi nepământeşti, ţările oprimate, invadate şi devastate, au văzut, în sfârşit, ca şi ţările de agresiune, că victorioşi şi învinşi au acest interes comun: refacerea prin singurul mijloc posibil: munca pentru a spori producţia, uşurând traiul. Profeţii revanşei, Ludendorfii şi Hittlerii, rassiştii Germaniei şi rassiştii Ungariei au încercat in cursul lui 1925 înfrângeri simbolice. Zeul Marte care ţinea straja pe Ring mareşalul Hindenburg a semnat pactul de la Locarno, căci adevăratul german, chiar când e războinic, e înnainte de toate bun negustor şi ştie că atunci când nu poţi face războiul , faci pacea. Marte a ieşit armat din capul Minervei, de astădată Minerva a ieşit dezarmată din capul lui Marte! Germania se prepară să intre în Societatea Naţiunilor şi Rusia recalcitrantă încă, se prepară totuşi a asista la o conferinţă a dezarmări prezidată de Liga Naţiunilor. Sîntem departe de Rapallo, care e totuşi destul de aproape de Locarno. Cuminţenia europeană a contaminat pare-se şi Rusia sovietică, cu tot cordonul sanitar tras în jurul ei. Microbul înţelepciune! desfide orice carantină. El a făcut ravagii mai ales în extrema stângă. Extrema dreaptă încearcă o ofensivă împotriva lui, atîtîrtd nu classele, ci rassele. E marea tristeţă a anului cuminţeniei. E singurul acces de nebunie în atmosfera de înţelepciune internaţionali Soarta lui se zbate între bromură şi cămaşa de forţă. Popoarele vor linişte, fiindcă vor să se puie pe munci 1926 va înfige adânc plugul în ţarină şi sămânţa generoasă din 1925 va încolţi sub sărutul soarelui de bunătate şi belşug. Numai foamea atâta urire. Belşugul le topește. EMIL D. FAGURE ....... —■ ~nitSjiFBr------------ irredentism cu bancnote false Noul doi nu şi ultimul scandal budapestan arată seriozitatea cercurilor agitatoare cu cari a intrat dăunăzi în contact d. Cuza, şeful agitaţiunilor antisemite de la noi. S'a dat de urma unor falsificatori de bancnote „patriotice“ menite a întreţine propaganda iredenţei maghiare. Dacă nu ne înşelăm, la un moment dat s’a vorbit şi la noi de ideea falsificărei biletelor de bancă în folosul propagandei „naţionalismului integral“. Este cel puţin ciudată această analogie în alegerea mijloacelor de ajâţare la disensiuni şi uri între cetăţenii aceluiaş stat. Sistemul de la Budapesta arată şi maturitatea politică a „rassiştilor şi moralitatea mijloacelor de cari se slujesc. A baza o mişcare „patriotică“ pe delictul de drept comun al falsificarei de monedă este o mentalitate care dă caracteristica acestui gen de agitatori, preocupaţi a’ai încălzi partizanii nu cu focid iubirei de ţară, ci cu bilete de bancă falsificate. A. B. Direcţia: 58/75. — Secretariatul 53/74. — Administraţia 58/78. Scepticismul Dictatorului — Asta să i~o spui tiu Maraiu ! In ajutorul Ardealului In consiliul de miniştri de aseară s’au ascultat rapoartele membrilor cabinetului Însărcinaţi a examina în Ardeal Întinderea dezastrelor pricinuite de Înecul dezgheţurilor brusce cari au umflat apele şi le-a revărsat asupra colibelor şi avutului populaţiunilor nevoiaşe. Porturile dunărene sunt şi ele dăunate şi mai ales ameninţate — mahalaua Bădălanului, totdeauna cea dintâi expusă creşterilor Dunărei, n’a fost nici până azi pusă la adăpost prin lucrări mai sistematice In Ardeel, pantele repezi au făcut insă ca înecurile să ia proporţiile unui prăpăd. Ajutoarele trebue să fie repezi şi suficiente. Guvernul a deschis credite. Se ştie, din nefericire, cum sunt administrate de obiceiu asemenea credite şi ce devin până să ajungă la cei ce au nevoie de alinare. De aceea, iniţiativa privată trebue să intervie şi ea şi punând direct Suveranilor la dispoziţie ajutoarele, să facă aşa ca cel puţin o parte din opera de alinare să fie ferită de sistemul de distribuire patronat de autorităţile regimului care găsesc oricând prilej de a sluji interese personale şi electorale. Un comitet de acţiune trebue Înjghebat şi nu ne îndoim că el va avea Întregul sprijin al suveranilor. L. T. A. Ofiţerii şi politica Am stat de vorbă cu un ofiţer superior fost comandant de corp de armată şi l-am întrebat ce gândeşte asupra cazului celor doi generali, cari au intervenit în luptele politice şi mai mult încă, în luptele sociale— Ce gândesc ? — mi-a răspuns bătrânul ofiţer. Iată care este părerea mea : totdeauna, din nenorocire, politica s’a amestecat în viaţa militară De pe băncile şcoalei militare tânărul viitor ofiţer se apropie de un partid, de un om cu influenţă dintr’un partid. Şi astfel el înaintează mult mai uşor, trece peste alţii, este mutat sau e menţinut în oraşul care-i convine, şi i se dau însărcinările cele mai comode şi mai plăcute. Se ştie in regiment sau în divizie chiar in corpul de armată, că cutare ofiţer este omul cutărui om politic sau cutărui ministru. Nu e politică aceasta ? Politică clandestină, pe care nimeni nu o poate pedepsi, dar cu atât mai periculoasă şi mai demoralizatoare, căci strică sufletul ofiţerului şi îl învaţă că nu trebuie să-şi facă datoria, ci numai să se puie în slujba cuiva. Această stare de lucruri demoralizează pe cei meritoşi, dar fără de „rude la Erusalim“, încurajează nulităţile şi pe acei cari nu muncesc. Din lunga listă a ofiţerilor superiori, s’ar putea spune cari din ei au înaintat şi se menţin fără să fie oamenii cuiva ? Iată eu, de pildă, care nu am voit să fac ca şi colegii mei, am înaintat, nu-i vorbă, dar cu foarte mare greutate şi cu multă abnegaţie, dar câţi mi-au trecut înainte, deşi nu aveau nici o caltate pentru aceasta? Ei bine, ce se impută celor doi generali ? Că au făcut politică ? Dar tot corpul ofiţeresc nu face decât politică. Cei doi generali au încetat de a o face clandestin şi au făcut-o pe faţă. E desigur o deosebire. Dar numai de formă. In fond este absolut acelaş lucru. Pentru aceasta, cei din capul armatei sunt perplecşi şi nu se pot hotărî să le aplice o pedeapsă prea mare, căci ei îşi dau seama de spiritul care domneşte în armată şi apoi ei nu au făcut la fel ? „ Am ascultat vorbele bătrânului general, şi am reflectat asupra punctului său de privire. Constatările lui sunt exacte, din nefericire. Aşa este- Corpul ofiţeresc este molipsit de boala politicei şi a politicianismului. Cei doi generali sau au voit să dea o lovitură şi să demisioneze pe pe această chestiune şi apoi să se pună în capul mişcărei fasciste de la noi, sau, fără ştiinţa lor, ziarul care a relatat cele petrecute la banchetul dat în onoarea confratelui nostru C. Bacalbaşa, le-a făcut un rău serviciu. Cei doi generali, la o masă fără caracter politic şi-ar fi putut spune gândul şi arăta sentimentele, ceea ce nu le era însă permis la un banchet public. In tot cazul, ceia ce îmi spunea bătrânul general, este un mare adevăr şi trebuie să ne dea de gândit că mâine, poate, vom ajunge în halul Greciei sau al Spaniei. Gestul şi vorba celor doi generali sunt o dovadă elocventă. CONST. MILLE Anticul Lăcustăl Vodă In timpurile vechi când Domnii se schimbau ca şi cămăşile sau cum în alte ţări se schimbă guvernele, pe diferiţii Domni poporul îî boteza după evenimentele cari se întâmplau sub domnia lor. Astfel pe unul Ta botezat Lăcustă Vodă, după lăcustele cari au bântuit în anii domniei lui. Cum d. Brătianu este el însuşi un suveran şi cum sub domnia lui s‘au întâmplat toate nenorocirile, unele puse la cale de el şi de oamenii lui, altele venite dela natură, poporul este în drept să‘i boteze frăpadă Vodă- Câte nu s’au petrecut şi nu se petrec sub guvernul d-lui Brătianu? Toate nenorocirile s’au năpustit asupra acestei târî. Anul îl sfârşim cu inundaţiile din ţară şi cu dezastrele care le urmează. După cum şi atunci, sub domnia lui Lăcustă Vodă, poporul suferea şi răbda, tot aşa sub regimul dezastruos din toate punctele de vedere al d-lui Brătianu, poporul suferă şi nu dă semn de nici o reacţiune. E o supapă de siguranţă în adevăr ce avem acum: alegerile, cari ar putea să-l scape de acest guvern ticălos şi plin de toate dezastrele. Alegerile in adevăr l’ar putea scăpa, dar din nefericire ele sunt falsificate şi camuflate. Aşa fiind tot ce rămâne poporului e ca să sufere şi să rabde, este, ca drept răzbunare, să dea regimului d-lui Brătianu o poreclă cum altă dată o dădea domnitorilor cari se ilustrau prin ticăloşii, hoţii şi neruşinarea A* B. C. Granate Vestea cea mare „Ce-ţi urez eu ţie Dulce Românie” ? Ah, ah, aş! Ce aşi putea să-ţi doresc patria mea scumpă şi comercializată, decât să scapi de regimul Brătienilor ! Şi nu mâine, nu poimâine, ci azi dacă s’ar putea, in clipa aceasta chiar, căci o secundă mai puţin de stăpânire vintilistă înseamnă un an de belşug şi de neţărmurită fericire ! Ia închipuiţi-vă, scumpi cetăţeni, ce ar fi dacă mâine in zorii zilei Anului Nou, o ediţie specială ar anunţa simplu dar lapidar: „Demisia guvernului Brătianu’*! Nu, nu sânt fericiri prea mari, cari aduc emoţii prea violente și ni s’ar putea întâmpla vreun accident! Deaceea sa ne pregătim ca vestea cea mare, care fc elene să vie în cel mult o lună, să nu ne doboare ! DESCA C Tineri 1 Ianuarie 1926 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATEA Se primeşte direct le administraţia ilarului şi la toate agenţiile de publicitate 8 UI NUARUL IV ŢARA 4 UI UI STRAINUOATE O singură Hi iii I Planurile Papei ROMA, 28. — Anul sfânt s’a sfârşit. Se pare, oft primul rezultat al pelerinajului de milioane de catolici la Roma, a fost acela de a da papei Piu al XI prilejul sft vadâ şi să se întretie, în dese concabnle cu şefii bisericei catolice. Planurile pentru viitor, în privinţa catolicismului, sunt cu adevărat senzaţionale. Ele nu privesc numai regulamentul intern al bisericei catolice, ci parcă vor trebuisă influenţeze situaţia întregei politici mondiale. In cercurile sfântului Spatru, nu mai e un secret pentru nimeni, că papa plănueşte convocarea unui concil ecumenic pentru anul 1928. Cu toate că nu s’a dat nici o declaraţie oficială în acest sens, lucru ce, foarte probabil, nu se va face curând din cauza solemnităţilor, pentru încheierea anului sfânt. In cercurile bine informate se spunea, că au şi avut loc conferinţe pregătitoare, papa numind o comisiune în frunte cu cardinalul Sinoero, în vederea acestui eveniment. Ultimul, concil ecumenic catolic a avut loc în 1870. A fost întrerupt insă de înfrângerea francezilor la Sedan şi de ocuparea Romei de către trupele italiene, fără să mai fie reluat de atunci. Piu IX, Leon XIII şi Pius X, par să nu se fi gândit niciodată serios la un concil ecumenic. Acum se vede, că Piu XL şi-a făcut un punct de program, din această reluare. Data «mâlului se ştie numai In triatăt, că va fi In 1928. Problema cea mai de seamă, cu care se ocupă acum comisia pregătitoare, este aceia a Iaşului unde vor fi găzduiţi prelaţi:* ce vor veni la concil, căci nu mai puţin de 2000 episcopi vor lua parte. Secretarii şi suita lor mai cuprinde încă alte 6—7000 persoane. De asemeni nu se ştie încă, unde se vor ţine şedinţele consiliului. In primul rând se hotărâse să fie adoptată biserica sf. Petru. Din nenumărate motive s’a renunţat la acest proect. CE PROBLEME SE TOR DI CUTA In cercurile Vaticanului se ine, că două sunt problemele oecipale, asupra cărora Papa.t să se ia o decizie. Prima problemă a mal tot odată obiectul unei conferinţe, ceia de la Malines (Belgia) subzidenţia cardinalului Mercier, au fost date niciodată publcităţea, încheerile acestei întruniri. E vorba, nu mai mult nici mai puţin, ca papa să propună unirea tuturor bisericilor creştine, într-o sigură biserică mondială se ştie că şi Leon XIII urmărea acelaşi ţintut, fără ca să ajungă la ceva. Se pare că din al XI nu se teme de nereuşită In urma credinţei sale, că lumea s’a schimbat mult şi că în urma tratatului de la Locarno, poate fi probabilă o politică de pace şi de o înţelegere. A doua problemă, pe care o va difionta viitorul s concil, d nici ea mai puţin senzaţională: pacea cu Italia! De 25 de ani durează acest conflict. Papa se consideră de atunci prizonier. Dacă întriadevăr se va aplana pentru totdeauna această neînţelegere, Papa Piu XI-lea, va realiza în felul acesta, dorinţele tuturor catolicilor. CONCIL ECUMENIC IN 1928 ANUL PAPA PIU XI lenta" 99Vici Oficiosul averescan găseşte prilejul să se amuze pe tema repudierii violenţii de către noi. ..In faţa celui mai firesc vocabular de românism, cu o ipocrizie în care s’au specializat de mult, toate oficinele unde fermentează acţiunea de disolvare a unităţii noastre etnice, pozează în nobilele victime ale unor „sfinte convingeri” şi ale „violenţei” noastre ! Nu mai vorbim de prilejuri excepţionale, la care vre-unul din agenţii mai puţin norocoşi ai aefiunei anti romăneşti pd,este câte-o aventură ca aceea ad-hd Costa- Forum. Observaţi subtilitatea stilistică a confratelui nostru. ,,Cel mai firesc vocabular de românism” însemnează în limbajul de toate zilele : revolver şi ciomag, — instrumente cu cari deţinătorii patriotismului nedrămuit se joacă de vreo trei ani de zile. Iar maltratarea unui valoros publicist, în vârstă de aproape şeaptezeci de ani, e doar o aventură. Nu, mărturisim cu ruşine că nu avem tăria de îngeri a celor cari propagă violenţa şi cari o execută. In luptele de idei preconizăm şi utilizăm doar o armă : ideia, învăluiţii ideia în cultul nostru nestrămutat şi dură. Ea a fost în permanenţă biruitoare, şi ea a smuls din mâna omului arma cu care el avea imprudenţa să se considere puternic. Ea a făcut demarcaţia între bestie şi om, înzestrându-l pe cel din urmă cu darul cuvântului etern biruitor. Intre adversarul nostru şi noi aşternem puntea fermă a înţelegerii. Dacă întâmpinăm obstacole, ne menţinem poziţiile. Dacă nu se degradează, îi păstram stima. Dacă se degradează, îi opunem dispreţul. In orice caz, arma brutală va lipsi din mâinile noastre. Să arunce el piatra dacă nu poate azvârli argumentul convingător. Umanitatea a cunoscut, în dezvoltarea ei, momente mai penibile şi mai urâte decât cele prin cari trece acum. A ieşit învingătoare s'-a pornit mai departe. Cei cari s’au aşezat deacurmezişul evoluţiei ei fireşti, sau acoperit de oprobîu şi s’au eliminat. Manifestând, în ciuda ironiilor iei tip* si io diuda loviturilor brutale. _. .1!___i~.1 „oTM.—. dispreţul nostru pentru metodele cari compromit cauza în al cărei nume sunt întrebuinţate, păstrăm intactă convingerea în izbânda bunului simţ și a omeniei_______ I.P. Sa ingim de politică Porto-Riche „M. de Porto-Riche ou Ie Racine luase titlul unui pamflet în paginile căruia opera marelui dramaturg e redusă pur și simplu la zero. Suntem în epoca, binecuvântată a soclurilor dărâmate de mâini tinere cari, incontestabil, ar avea datoria să construiască. Anatole France a primit loviturile tineretului față de care d. Bergeret manifestase întotdeauna o caldă simpatie și-o largă înțeegere. Porto-Riche, analistul subtil, obsevatorul sufletului femein, e lovit de piatra svârlită fără drăgălășie de o femee. Căci volumul „M. de Porto-Riche ou le Racine juif” e scris de d-na Henriette Charasson care, cu adorabila neînţelegere a tinereţii, încearcă să distrugă o operă ale cărei trăinicie a dovedit-o un sfert de veac Teatrul lui Porte-Riche, simplu şi sincer, place prin chiar aceste două calităţi. Problemele sufleteşti desbâtute în piesele cari şi-au păstrat intactă frăgezimea, ocupau un loc de funte în preocupările scriitorilor deacum treizeci de ani. Autoarea volumului — pamflet reproşază autorului „îndrăgostitei” meticulozitatea observaţiei şi câmpul restrâns al acţionat pieselor sale. Autoarea volumului pamflet caută cu Înverşunare pete în opera dramaturgului şi... le atribuie original acestuia. Porto-Riche e evreu. Porto-Riche s’a identificat, însă, cu spiritul francez, iar opera sa e oglinda fidiâ a sufletului francez şi a societăţii franceze de acum un sfert de veac. Amănuntul acesta scapă autoarepamfletului. Porte-Riche a gândit şi a scris aşa cum se gândea şi se scria pe vremea lui, — observă cu drept cuvânt criticul dramatic parisan, Claude Berton, undeva. Doamna cu pamfletul gândeşte şi scrie ca în ziua de azi: ION PAS.