Lupta, octombrie 1926 (Anul 5, nr. 1449-1472)

1926-10-01 / nr. 1449

Anul V. — Nos 144© Director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL Pe 12 iuni­e w Pe 3 „ • • n * • * in străinătate dublu ; ■ ■ 1 800 19 400 3 200 1 REDACŢIA Şl administraţia^ Bucureşti. Str. Sărindar. 12 t ■­ett. Juif »=■ I­S. 3­1 n Acordul cu Italia în politica generala La 25 Septembrie, comentând in acest loc consecinţele se ce ivesc după încheierea acordului dela Roma, spuneam: „Nu sânt decât câteva săptă­­nâni de când România a semnat cu Franţa un tratat de amiciţie, Felul în care Franţa s’a dovedit n cursul războiului aliata Romă­niei şi textul tratatului ce am în­cheiat acum cu ea, sunt de natu­­ră a sublinia intimitatea politică ntre cele două ţări, „întrucât era necesar ca ime­­diat după tratatul cu Franţa să venim cu unul care să slăbească nu numai efortul acestuia, dar însăşi poziţiunea noastră şi a Franţei ca semnatare a conven­ţiei asupra Basarabiei şi să întă­rim astfel, ipso facto, poziţiunea Rusiei, care nici până acum n'a putut restabili raporturi norma­le cu Franţa ? „Conducătorii politicei france­ze sunt prea aproape de sufletul raional. ,Presa italiană, care se ştie că raporturile franco-române se bazează în primul loc pe acest su­net, dar nu mai puţin primele comentarii ce vin din Franţa asu­pra acordului de la Roma arată în­de-ajuns că nu numai fără să câştigăm, nimic, ci compromi­­ţându-ne greu poziţiunea în ches­tia Basarabiei, acest acord ne-a adus şi indispoziţia opiniei fran­ceze. „Presa italiana care ştie că nu poate reflecta azi decât o­pinia guvernului de la Roma,­­ a insistat, în adevăr, numai af­ara avantajelor economice le­te de tratatul italo­ român, a subliniat cu deosebire fapt, acest tratat este un fel de Solemn al politicei italiene Europa centrală şi Balcani „Or politica, anglo-ff ştia că România şi ţările din Mica înţelegere, ca nici, nu riscă d experin­ţari speciale în politica centrale şi sud-estice. Strânsă legătura cu ac­­torilor cari împreună mu­a­i politica dela Loci preună urmăresc pat și refacerea Europei presiune că s’ar pi­la această politică nu ne aducă servii î viei la Londra”. * D. președinte f­in răspunsul făcut ro duse în presa r ivi­re la acordul ci­­olit orî­ce examine /ului acestui acord re a ge­nerală a Ron­a. Or, vocea acea curteni­t­ă totdeaun s. ce și aliate să se între dtia pe c; -ic i’a provoc ia . .s. Fiînd-c­ă nune că \ Studînî • . t ft inaiul I ii şi i am dc olit iă și în cea ce ^„irar ă nu cunoaştem mobili tîcă internă — să ne i­a semnala obiectiunile aseară de oficiosul d-li nu : „Se pune însă intret că, aşa cum s'a pus şi rezolvat chestiunea la F e de natură să jigneast laşi timp alte interese­­ionale ale României ,te scumpe nouă şi tot aşa mie ca acele din rapo Ralia. „Să precizăm. In de care nevoie pentru un Mic cu experienţă ca m­­ai întâi până la el ecc­riei publice franceze pentţa telege că nu putea fi Unevenit la Paris să se vadă că pe Tibru, România are altă atitudine de­cât pe Sena, unde guvernul pre­cedent, ca şi cel al generalului­­everescu, a considerat că teme­iurile unei trainice prietenii, com­­portă solidarizarea politicilor sta­telor noastre prin marele lor­­bestii nationale ? „In linia de conduită a între­­­ţei noastre politici externe noi lam considerat în mod constant fi drept o datorie şi către statul român şi către interesele mari continentale să­ slujim pacea şi să facem toate sforţările pentru con­solidarea ei. De aceia am un mărit, itocmai spre realizarea acestui scop, strângerea cât mai mult a legăturilor dintre toţi fac­torii europeni, doritori şi intere­saţi în chip sincer la menţinerea păcei. Ca să ajungă, însă la ase­menea rezultate, o politică cu­minte şi prevăzătoare impune drept primă condiţie să evităm tot ceiace, din pricina noastră ar spori motivele de neînţelege­re între cei cari ne-au fost aliaţi. „Iată de ce prin urmare din îndoitul punct de vedere, al legă­turilor noastre cu Franţa şi din acel al raporturilor generala in­ternaţionale, socotim că greşit a procedat la* Roma gene­ ci17! Averescu, acceptând un tratat d­e amiciţie în condiţiuni al'­ale decât acele cerute Frantei în ii­­tuaţiuni identice Nici „Lupta" nu’sî ia­ inspira* tîuni dela partidul liberal, nici oficiosul acestui partid nu are po­l’tîcî personale. Dacă obiectiu­nile reproduse mai sus se întâl­nesc totuși, apoi este că ele de­curg in mod necesar din felul cum acordul cu Italia, a fost in­trodus în politica generală a Ro­mâniei în afară- Presa italiană a ținut de altfel în mod expres, să sublinieze că, ceea ce este mai important chiar ca avantajele economice ce ar decurge pentru Italia din acordul cu România, este faptul că acest acord înseamnă o înaintare a in­fluentei italiene în politica sud* d europeană, unde Italia are *ri pe cari le urmărește cu y»tv ’rentă. 1 aceste teluri se arme­­î se ciocnesc cu politi­­iî motivele de neînte­­tre cei cari ne-au fost •t dispare sau se pot în­de ce sub aspectul locu­­care’l ia în cadrul politicei re externe generale, acor­­du Italia prezintă poate cele serioase inconveniente. îcheiat cu rezultatul imediat ratificare! recunoasterei Basa­biei, el ar fi obtinut un carac­­ar national românesc, încheiat în contra, cu amânarea recu­noașterii Basarabiei, el apare ca un acord urmărit de politica spe­cială a Italiei în centrul și răsă­ritul Europei, emil d. fagure Si fugi de poliMel Bara avis... Polițaiul unui orășel din Transilva­­n a fost, deunăzi, avansat într’un important. Populaţia întreagă a­­­vedea cu­ strângere de inimă, de patru ani poliţaiul a ingri­­b­inteşte de nevoile cetăţenilor, atent de categoria­ socială din făceau parte, având pururea pe un zâmbet binevoitor, un cuvânt abărbătare pentru cei loviţi de 1, un sfat bun, o frază de ali­­pentru suferinţele celor nevo­­i, poliţaiul a anunţat plecarea n grup de prieteni, s’a organi­­n banchet, la care, p­e lângă e­­ntelectuali au participat şi de-­i ai muncitorilor din fabricile î, s’au rostit discursuri, scoţân­­în relief rolul social pe care un e­­politie este chemat să-l joace ni să-l înţelege — în exercitarea iunei ce-i este încredinţată, în trenul­ în care poliţaiul uita­­orăşel din România întregită,­­ în gară, din piepturile tuturora ibucnit­urale,­ s’aU aruncat flori­­lea sărbătoritului care nu ştia să mulţumească altfel decât cu nile ce-i isvorau fără vrere din multimei care răsplătea cinstita uire a datoriei... x integru magistrat, dintr’un mi­nt tribunal, avuse 3. cândva, im­­snta să se pună în calea intere­­suvernelor cari a’au succedat trmă. Sentințele nu ieșeau din i,^ strictă a articolelor de lege ; îătorul se făcea că nu înţelege pu­­i politicianilor şi-şi asculta, cu sine, glasul conştiinţei veşnic­ă, leatul” a fost însemnat pe răbo­jul marilor zilei. Magistratul nostru nesortit să rămînă până moarte judecă­tor căci, pentru politicieni­, dreptatea trebue să vadă bine; glasul conşti­inţei nu trebue să se audă: legile să se aplice după ordinele primite. Nu ştim cui se datoreşte recenta a­­vansare a judecătorului urgisit atâta amar de vreme. Vre­un amator de paradox a ţinut să dea o târzie răs­plată şi în ţara românească citiste­. Fanta a fost sărbătorită asa cum se cuvine de toti acei cari cred încă în tăria desnădejdii în viitorul tării... Evident cu o floare nu se face pri­măvară. Dorim­, însă, d­in adâncul su­fletului nostru, ca,­răsplata muncii cin­­stite să, fie un îndemn pentru cei buni, să nu cadă în ispită,,,, până la sfârşit,­ ­ R. M. 4 PAGINI 3 LEI Directia: 58/75. — Secretariatul 58/74. — Administrata 58/73. Conflictul dintre România şi CE­E -- Procesul s’a deschis în faţa Societăţii Naţiunilor - Spre minim regimului juridic al Dunării Conflictul existent între Româ­nia şi Comisiunea europeană a Dunării, a început să fie exami­nat la Geneva, de către Comisiu­nea specială însărcinată cu ju­decarea acestui litigiu de către Societatea Naţiunilor. * In ce constă acest conflict se ştie- Intre România şi Comisiu­­nea Europeană, din care în afa­ră de ţara noastră, fac parte Anglia, Franţa şi Italia, există o diverginţă cu privire la atribu­­ţiunile comisiunei asupra porţiu­nea din Dunăre cuprinsă între Brăila şi Galaţi. România contes­tă, şi cu drept cuvânt, jurisdic­­ţiunea comisiunei şi asupra aces­tei părţi a fluviului. Conflictul datează de la Intra­rea în vigoare a noului statut al Dunărei, adică de la 1 Octom­brie 1922. Prin acest statut, fluviul pe parcursul lui navigabil, a fost împărţit în două : Dunărea flu­vială de la Ulm până la Brăila, — pusă sub jurisdicţiunea Com­i­siunei internaţionale (C. I. D.) dela Bratislava, — şi Dunărea Maritimă, de la Brăila nană la Mare, rămasă în atributiunile Comisiunei Europene (C. E. D.). * Această Comisiune a cărei ac­tivitate jsi utilitate nană la decla­rarea războiului a fost incontes­tabila, datează de la 1856, fiind constituită după războiul Crime­­eî ca o garanție de neutralitate a gurilor Dunării, aflate pe teri­toriu de sub suzeranitatea tur­cească, şi ameninţate deopotri­vă de poftele Austriei şi ale Ru­siei. Prin noul statut al Dunării. Co­misiunea acesta a devenit însă un anacronism, care ca o capitu­­laţiune supravieţuitoare celorlal­­­te desfiinţate pretutindeni. Iezea­za drepturile suzerane ale Ro­mâniei,­­ iar prin activitatea ei, din ce în ce mai dificilă din cauza organizaţiei, stânjeneşte interesele economice ale ţării. Chestiunea nesoluţionată încă a barei de la Sulina este o dovadă în acest sens-E firesc deci ca odată cu con­flictul existent pe chestiunea competentei comisiunei asupra Dunărei dintre Brăila si Galati, să se pună întreagă chestiunea anacronicei comisiuni europene. De altfel în acest sens au fost îndreptate de cât­va timp efor­turile diplomatice ale României, însuși d. Vîntilă Brătianu, cu prilejul călătoriei în străinătate din anul trecut, a făcut, în măsu­ra puterilor sale, propagandă pentru desfiinţarea Comisiunei Dunărene şi pentru punerea flu­viului sub o jurisdicţiune unita­ră, aceea a Comisiunei Interna­ţionale de la Bratislava, în care de altfel puterile ce constituesc C. E. D. sunt reprezentate prin aceiaşi delegaţi ca şi la Sulina. Cu toate sforţările diplomati­ce şi cu toată dreptatea cauzei, România n’a avut până acum câştig de cauză. Dimpotrivă ea pierduse aproape complect pro­cesul în chestiunea limitată a drepturilor noastre suzerane pe Dunărea dintre Brăila şi Galaţi. In adevăr Comisiunea specială de pe lângă Societatea Naţiuni­lor, denumită Comisiune consul­tativă, şi technica pentru comu­­nicaţiune şi tram­it, examinând în două rânduri conflictul dintre România şi C. E. D. în ce pri­veşte aplicarea articolelor 346, 348, şi 349 din tratatul dela Ver­sailles, —­ adică în ce priveşte limita juris­dicţiim­ei Comisiei Eu­ropene şi extinderea puterilor ei pe porţiunea Brăila-Galaţî, — a emis un aviz defavorabil cauzei româneşti-Cauzele cari au întârziat satis­facerea drepturilor României, sunt multiple. In primul rând, am avut de luptat cu intransigenta Angliei, care nu numai că nu admite vreo ştirbire a atributiunilor Comisiei europene, dar urmărește chiar o extindere a lor. In al doilea rân­d, am avut îm­­potrivă-ne, un raport cu totul ne­favorabil făcut de d. Hines, ex­pert al Societăţii Naţiunilor tri­mis în cursul verii anului trecut să facă o anchetă în România, la locul litigiului. In afară de acestea, am avut în dezavantajul nostru însăşi compoziţia delegaţiei române nu­mită să apere drepturile noastre în acest conflict. Delegatul po­litic şi delegatul technic, au fost aceiaşi la Geneva ca şi în Comi­siunea Europeană, — erau adică în acelaş timp reprezentant­ al ambelor părţi în proces, — ceea ce a dat putinţă pledanţilor tezei contrarii să pună în lumină de­favorabilă teza delegaţilor Ro­mâniei. Şi încă, se afirmă că reprezentanţa românească a fost lipsită un timp de omogenitatea necesară. • Conflictul a fost adus acum în examinarea Comisiunei speciale a forului Internaţional de la Ge­neva,­­ şi după cât reiese din telegramele laconice primite asu­pra primei şedinţe, sugestiunile şi rezervele guvernului român cu privire la procedura de urmat în negociaţiunile viitoare au fost a­­doptate. Odată cu prezentarea tezei ro­mâneşti în litigiul care face o­­biectul comisiunei, d. ministru plenipotenţiar Contzescu, a de­pus şi un contra proect conţi­nând concepţiunea Statutului te­ritorial în privinţa Dunării ro­mâneşti,­­ aceasta în vederea unei eventuale modificări a regi­mului juridic al Dunării. Aceasta pune chestiunea Co­misiunei europene în întregimea ei. Şi e de nădăjduit că teza ro­mânească va sfârşi prin a trium­fa, fiind puternic sprijinită şi pe situaţiunea de fapt şi pe starea de drept,­­ România ne­ade­rând niciodată la protocolul din 1883 de la Londra. De altfel însuşi textul Statu­tului Dunării lasă în articolul 42 posibilitatea revizuirea regimului dunărean, după 5 ani de la intra­rea lui în vigoare, adică în toam­na viitoare în urma cererii a două treimi dintre ţările semna­tare- iar în articolul 42 adiţional şi interpretativ se vorbeşte chiar de putinţa suprimării Comisiu­nei europene. N. a. Prinţii di¥orf­ azi Prinţul Eitel Friderich, cel de al doilea fiu al fostului împă­rat­­Wilhelm, care a intentat acţiune de divorţ soţiei sale Ilustraţiunea de mai sus îl reprezintă e alături ele micuţa lui nevastă Acordul partidelor în politica externă Actualul prim-ministru a avut şi are concepţiuni politice para­doxale ca şef de guvern, ca om de stat. In politica internă de general Averescu de când şi-a înjghebat un partid n'a avut nici o directivă fermă, a jonglat mereu când spre dreapta când spre stânga, a aler­gat intr'una după combinatiuni oculte, a mers chiar până la cons­piraţiuni şi în cele din urmă, pen­tru a reveni la cârmă, a primit u­­militoarea situafiune de-a accepta guvernul în condiţiuni dictate de partidul liberal, a acceptat tutela liberală care veghiază cu o străş­­nicie uimitoare ca nu cumva gu­vernarea averescană să se abată în politica internă, în special în activitatea sa economică şi finan­ciară, de la linia de conduită a fos­tului regim imprimată de d. Vin­­tilă Brătianu. D. general Averescu a primit guvernul în aceste condiţiuni şi până acum d-sa nu a deviat, în po­litica internă, de la directiva vin­­tilistă. Legat de mâini şi de picioare în politica internă, d. general A­­verescu încearcă să se emancipeze măcar în politica externă. Am fi înţeles contrariul, şi a­­nume ca in politica externă d. ge­neral Averescu să se angajeze la o acţiune de continuitate, bine­în­ţeles pentru a consolida şi mai mult situaţia noastră internaţio­nală. Aceasta ar fi fost logic, ar fi fost şi în interesul superior al statului, ar fi fost şi în asentinen­tul general. Iar in politica inter­nă am fi înţeles ca d. general Ave­rescu să fi avut mâinile absolut li­bere, indiferent ce acţiune ar fi desfăşurat cu mâinile libere,­­ chestiune asupra căreia s'ar fi rostit ţara, opinia publică. Dar ceiace vedem că se petrece azi e exact contrariul • d. general Averescu primeşte tutela liberală in politica internă iar în politica externă afisează ignorând toate partidele. Acum, după ce primul-ministru s’a încurcat în propriile sale iţe diplomatice, este vorba ca să se pună în contact cu şefii celorlalte partide pentru a-i pune în faţa unor fapte îndeplinite. Nu era oare mai indicat — precum am spus-o atunci când generalul Ave­rescu pregătea acţiunea sa diplo­matică la Roma — ca, în mod prealabil, să se pună de acord cu partidele de opoziţie sau cel puţin să fi informat, la timp, pe şefii partidelor asupra demersurilor sale într-o chestiune externă atât de importantă ? Nu e oare tardiv demersul pe care-l procedează azi generalul Averescu ? Iată de ce am calificat de pa­radoxale concepţiile de guvernă­mânt ale actualului preşedinte de consiliu, ’ Lt. GDAHAF Ar trebui miliarde O cântăreaţă de operă din Cluj, că­reea un accident de tren i-a sfărâmat dantura, a dat în judecată direcţia C. F. R. cerând o despăgubire respec­tabilă. închipuiţi-vă că toţi cetăţenii cărora stăpânirea are grija să le... mute dan­tura în timpul alegerilor, ar da în ju­decată și ar cere despăgubiri Statu­lui ! Praful s’ar sieve de bugetul d-lui Lapedatu și nici măcar nui ii­ mrumut extern !"------• C. Vineri I Oct. 1926 director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeşte direct la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 LSI NUMĂRUL IN ŢARA S­LSI IN STRĂINĂTATE Creionul Actualităţii Uniformele şcolare — DIRECTORUL ŞCOALEi — Fentras 4000 de Iei sfatul iţi îmbracă copilul. — PĂRINTELE ! Eu găsesc că mai degrabă mă dezbracă pe nuine. Moscova şi Basarabia Alaltăeri se publica o telegramă din Roma care dezminţea catego­ric orice mediaţiune italiană în ra­porturile ruso-române. Comentarii din câmpul guver­nului voiau să strecoare în opinia publică ideea că tocmai fiindcă Roma dezminte oficial asemenea mediaţiune, ea e desigur pornită — ca o consecinţă, natural, a a­­cordului cu Italia şi a vizitei ge­neralului Averescu la Roma. Eri însă, în excesul de zel al guvernului de a repara atmosfera creată de încheierea acordului italo-român, se publică după „Ti­mes’' ştirea că leader!! sovietici ar fi considerând scrisoarea d-lui Mussolini către generalul Averes­cu ca o violare a relaţiunilor de prietenie dintre Moscova şi Roma şi că guvernul sovietic ar inten­ţiona să facă demersuri spre a a­­răta celui italian că o eventuală ratificare a recunoaşterei Basara­biei n'ar corespunde cu stricta neutralitate aşteptată de Rusia­­ , din parta Italiei în chestia Basa­­rabiei. Dacă toate aceste manifestaţi­uni au o bază reală şi nu sunt ins­­pirate de guvernele interesate, a­­tunci o corelaţie­ există între tele­­grama de la Riga a lui „Times" şi cea din Roma, în sensul că faţă de părerea Moscovei că scrisoarea d-lui Mussolini ar viola relaţiile amicale italo-ruse, d. Mussolini s’a grăbit a dezminţi că Italia ar voi să facă o mediaţiune între Rusia şi România în chestia Basarabiei. In afară, deci, de problema dacă o asemenea mediaţiune convine şi poate aduce foloase politicei na­­ţionale şi externe a României, ce­­le două telegrame b­ine ouată­­t dacă ele respiră sinceritate şi nxt sunt menite a crea diversiuni -­ par a arăta că în faţa obiecţiilor sovietice, Roma ţine să se ştie că nu e dispusă a-şi Indispune prie­­tenii dela Moscova. / 'S. Y. R. Me ii»! copiii lul Guy de Houpaaut ? . I—..——................. Ancheta ziarului „L’Oeuvre“ Sunt 33 ani, de când marele romancier francez, Guy de Mau­passant, a murit într’un sanato­riu de boli nervoase. Celebrul povestitor ale cărui opere aparţin nu numai monu­mentelor clasice ale literaturei franceze, ci de la moartea sa, au fost mai răspândite decât chiar romanele unui Balzac sau Zola, în ultimii ani ai vieței sale, devenise o umbră a celui ce fu­sese până atunci. O boală grozavă, având ca urmare o perdere totală a me­moriei genialului scriitor, orice amintire a trecutului său uitase totul, până şi numele său, nemai cunoscând pe nimeni din jurul său, strein de toţi acei prieteni, cari mai veneau să-l vadă din când în când în sanatoriu. Chiar şi pe tânăra femee to­varăşa sa de viaţă timp de ani îndelungaţi şi care îl vizita la fiecare doua zile, nu o mai putea recunoaşte. Când într’o zi de Iulie, din a­­nul 1893, a închis pentru totdea­una ochii, alături de cadavrul său rămase o singură femee: mama sa, o matroană severă, doamna Laure de Maupassant, plină de prejudecăţile bătrânu­lui secol, şi care interzise tova­răşei de viaţă a fiului ei, să trea­că pragul camerei muribundu­­ui. Aceasta nu a putut apoi nici măcar să urmeze până la groapă convoiul funebru. Din ziua înmormântărei, vă­duva lui Maupassant dispăruse din Paris. Și odată cu ea şi cei trei copii ai marelui romancier. Pe când amintirea scriitorului dispărut era cinstită prin donaţii literare, printr’un monument splendid, nu se interesa nimeni de soarta celor ce rămăsese în urma lui- încetul cu încetul se uită de toată lumea, că Guy de Maupassant lăsase în afară de romane ca „Bel Ami”, „Notre Coeur” sau „Une vie”, şi trei copii. n”"“ - ni dela moartea ■ ur­a ; » societate cite­a numele, deschi­stiunea acestor copii. Societatea din care făceau parte unii din cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţei publice, începu o acţiune în sti­mare, pentru a afla, unde se află vădir­ea şi copii romancierului. Orice­ străduinţe au rămas însă zadar* nice. S’a spus atunci că părăsi* se Franţa, ducându-se intr’una din coloniile franceze din Afri* ca.­­ Cu toate că această versiune nu fu confirmată cu nimic, cer­cetările au fost încetate şi multi ani nu se mai auzi nimic de ur­maşii autorului Iui „Bel-Ami Acum câtva timp însă, ziarul „L Oeuvre puse iarăşi întrebarea unde se află copii lui Guy de Mau­passant?” rugând pe toţi acei, cari ştiu ceva în această privin­ţă, să scrie redacţiei. Conducătorii ziarului luară ei înşişi iniţiativa şi de data aceas­ta, cercetările au fost încoro­nate de succes. Zilele trecute preşedintele so­cietăţii Guy de Maupassant, a primit o scrisoare din partea fiu­lui cel mai mare al romancieru­lui, prin care îi spune că e func­ţionar particular în localitatea Sens, din departamentul Yonne. Nu de mult şi-a serbat a 43-a aniversare a vietei sale. Un redactor al ziarului lui „L­Oeuvre” s’a dus imediat sa-l viziteze şi acolo a aflat, că la Sens mai locueşte şi o fiică a lui Maupassant, actualmente doam­na Margarite Belvalle, soţia ţi­nut comerciant din Sens. Cea­ mai bătrână dintre fete se află la Paris, unde e modistă, numin­­du-se Lucienne Litzelmann. Ma­ma lor a murit abia în 1920.­­ Lucien Litzelmann a spus zia­­ristului, că a preferat mereu să­­şi ascundă origina de urmaş al lui Maupassant, cu toate cerce­tările de până acum şi de care avea cunoştinţă. Nimeni nu eia până acum că el e urmaşul di­rect al lui Maupasant. E mulţu­mit cu soarta sa şi nu doreşte­ altceva, decât să fie lăsat şi de acum înainte în pace şi să-şi ur­meze­ sănătos profesiunea sa. ) /Continuare în pagina 11 a)|

Next