Lupta, octombrie 1926 (Anul 5, nr. 1449-1472)
1926-10-01 / nr. 1449
Anul V. — Nos 144© Director Politic CONST. MILLE ABONAMENTUL Pe 12 iunie w Pe 3 „ • • n * • * in străinătate dublu ; ■ ■ 1 800 19 400 3 200 1 REDACŢIA Şl administraţia^ Bucureşti. Str. Sărindar. 12 t ■ett. Juif »=■ IS. 31 n Acordul cu Italia în politica generala La 25 Septembrie, comentând in acest loc consecinţele se ce ivesc după încheierea acordului dela Roma, spuneam: „Nu sânt decât câteva săptănâni de când România a semnat cu Franţa un tratat de amiciţie, Felul în care Franţa s’a dovedit n cursul războiului aliata Romăniei şi textul tratatului ce am încheiat acum cu ea, sunt de natură a sublinia intimitatea politică ntre cele două ţări, „întrucât era necesar ca imediat după tratatul cu Franţa să venim cu unul care să slăbească nu numai efortul acestuia, dar însăşi poziţiunea noastră şi a Franţei ca semnatare a convenţiei asupra Basarabiei şi să întărim astfel, ipso facto, poziţiunea Rusiei, care nici până acum n'a putut restabili raporturi normale cu Franţa ? „Conducătorii politicei franceze sunt prea aproape de sufletul raional. ,Presa italiană, care se ştie că raporturile franco-române se bazează în primul loc pe acest sunet, dar nu mai puţin primele comentarii ce vin din Franţa asupra acordului de la Roma arată înde-ajuns că nu numai fără să câştigăm, nimic, ci compromiţându-ne greu poziţiunea în chestia Basarabiei, acest acord ne-a adus şi indispoziţia opiniei franceze. „Presa italiana care ştie că nu poate reflecta azi decât opinia guvernului de la Roma, a insistat, în adevăr, numai afara avantajelor economice lete de tratatul italo român, a subliniat cu deosebire fapt, acest tratat este un fel de Solemn al politicei italiene Europa centrală şi Balcani „Or politica, anglo-ff ştia că România şi ţările din Mica înţelegere, ca nici, nu riscă d experinţari speciale în politica centrale şi sud-estice. Strânsă legătura cu actorilor cari împreună muai politica dela Loci preună urmăresc pat și refacerea Europei presiune că s’ar pila această politică nu ne aducă servii î viei la Londra”. * D. președinte fin răspunsul făcut ro duse în presa r ivire la acordul ciolit orîce examine /ului acestui acord re a generală a Rona. Or, vocea acea curtenită totdeaun s. ce și aliate să se între dtia pe c; -ic i’a provoc ia . .s. Fiînd-că nune că \ Studînî • . t ft inaiul I ii şi i am dc olit iă și în cea ce ^„irar ă nu cunoaştem mobili tîcă internă — să ne ia semnala obiectiunile aseară de oficiosul d-li nu : „Se pune însă intret că, aşa cum s'a pus şi rezolvat chestiunea la F e de natură să jigneast laşi timp alte intereseionale ale României ,te scumpe nouă şi tot aşa mie ca acele din rapo Ralia. „Să precizăm. In de care nevoie pentru un Mic cu experienţă ca mai întâi până la el eccriei publice franceze pentţa telege că nu putea fi Unevenit la Paris să se vadă că pe Tibru, România are altă atitudine decât pe Sena, unde guvernul precedent, ca şi cel al generaluluieverescu, a considerat că temeiurile unei trainice prietenii, comportă solidarizarea politicilor statelor noastre prin marele lorbestii nationale ? „In linia de conduită a întreţei noastre politici externe noi lam considerat în mod constant fi drept o datorie şi către statul român şi către interesele mari continentale să slujim pacea şi să facem toate sforţările pentru consolidarea ei. De aceia am un mărit, itocmai spre realizarea acestui scop, strângerea cât mai mult a legăturilor dintre toţi factorii europeni, doritori şi interesaţi în chip sincer la menţinerea păcei. Ca să ajungă, însă la asemenea rezultate, o politică cuminte şi prevăzătoare impune drept primă condiţie să evităm tot ceiace, din pricina noastră ar spori motivele de neînţelegere între cei cari ne-au fost aliaţi. „Iată de ce prin urmare din îndoitul punct de vedere, al legăturilor noastre cu Franţa şi din acel al raporturilor generala internaţionale, socotim că greşit a procedat la* Roma gene ci17! Averescu, acceptând un tratat de amiciţie în condiţiuni al'ale decât acele cerute Frantei în iituaţiuni identice Nici „Lupta" nu’sî ia inspira* tîuni dela partidul liberal, nici oficiosul acestui partid nu are pol’tîcî personale. Dacă obiectiunile reproduse mai sus se întâlnesc totuși, apoi este că ele decurg in mod necesar din felul cum acordul cu Italia, a fost introdus în politica generală a României în afară- Presa italiană a ținut de altfel în mod expres, să sublinieze că, ceea ce este mai important chiar ca avantajele economice ce ar decurge pentru Italia din acordul cu România, este faptul că acest acord înseamnă o înaintare a influentei italiene în politica sud* d europeană, unde Italia are *ri pe cari le urmărește cu y»tv ’rentă. 1 aceste teluri se armeî se ciocnesc cu politiiî motivele de neîntetre cei cari ne-au fost •t dispare sau se pot înde ce sub aspectul locucare’l ia în cadrul politicei re externe generale, acordu Italia prezintă poate cele serioase inconveniente. îcheiat cu rezultatul imediat ratificare! recunoasterei Basabiei, el ar fi obtinut un caracar national românesc, încheiat în contra, cu amânarea recunoașterii Basarabiei, el apare ca un acord urmărit de politica specială a Italiei în centrul și răsăritul Europei, emil d. fagure Si fugi de poliMel Bara avis... Polițaiul unui orășel din Transilvan a fost, deunăzi, avansat într’un important. Populaţia întreagă avedea cu strângere de inimă, de patru ani poliţaiul a ingribinteşte de nevoile cetăţenilor, atent de categoria socială din făceau parte, având pururea pe un zâmbet binevoitor, un cuvânt abărbătare pentru cei loviţi de 1, un sfat bun, o frază de alipentru suferinţele celor nevoi, poliţaiul a anunţat plecarea n grup de prieteni, s’a organin banchet, la care, pe lângă entelectuali au participat şi de-i ai muncitorilor din fabricile î, s’au rostit discursuri, scoţânîn relief rolul social pe care un epolitie este chemat să-l joace ni să-l înţelege — în exercitarea iunei ce-i este încredinţată, în trenul în care poliţaiul uitaorăşel din România întregită, în gară, din piepturile tuturora ibucniturale, s’aU aruncat florilea sărbătoritului care nu ştia să mulţumească altfel decât cu nile ce-i isvorau fără vrere din multimei care răsplătea cinstita uire a datoriei... x integru magistrat, dintr’un mint tribunal, avuse 3. cândva, imsnta să se pună în calea interesuvernelor cari a’au succedat trmă. Sentințele nu ieșeau din i,^ strictă a articolelor de lege ; îătorul se făcea că nu înţelege pui politicianilor şi-şi asculta, cu sine, glasul conştiinţei veşnică, leatul” a fost însemnat pe răbojul marilor zilei. Magistratul nostru nesortit să rămînă până moarte judecător căci, pentru politicieni, dreptatea trebue să vadă bine; glasul conştiinţei nu trebue să se audă: legile să se aplice după ordinele primite. Nu ştim cui se datoreşte recenta avansare a judecătorului urgisit atâta amar de vreme. Vreun amator de paradox a ţinut să dea o târzie răsplată şi în ţara românească citiste. Fanta a fost sărbătorită asa cum se cuvine de toti acei cari cred încă în tăria desnădejdii în viitorul tării... Evident cu o floare nu se face primăvară. Dorim, însă, din adâncul sufletului nostru, ca,răsplata muncii cinstite să, fie un îndemn pentru cei buni, să nu cadă în ispită,,,, până la sfârşit, R. M. 4 PAGINI 3 LEI Directia: 58/75. — Secretariatul 58/74. — Administrata 58/73. Conflictul dintre România şi CEE -- Procesul s’a deschis în faţa Societăţii Naţiunilor - Spre minim regimului juridic al Dunării Conflictul existent între România şi Comisiunea europeană a Dunării, a început să fie examinat la Geneva, de către Comisiunea specială însărcinată cu judecarea acestui litigiu de către Societatea Naţiunilor. * In ce constă acest conflict se ştie- Intre România şi Comisiunea Europeană, din care în afară de ţara noastră, fac parte Anglia, Franţa şi Italia, există o diverginţă cu privire la atribuţiunile comisiunei asupra porţiunea din Dunăre cuprinsă între Brăila şi Galaţi. România contestă, şi cu drept cuvânt, jurisdicţiunea comisiunei şi asupra acestei părţi a fluviului. Conflictul datează de la Intrarea în vigoare a noului statut al Dunărei, adică de la 1 Octombrie 1922. Prin acest statut, fluviul pe parcursul lui navigabil, a fost împărţit în două : Dunărea fluvială de la Ulm până la Brăila, — pusă sub jurisdicţiunea Comisiunei internaţionale (C. I. D.) dela Bratislava, — şi Dunărea Maritimă, de la Brăila nană la Mare, rămasă în atributiunile Comisiunei Europene (C. E. D.). * Această Comisiune a cărei activitate jsi utilitate nană la declararea războiului a fost incontestabila, datează de la 1856, fiind constituită după războiul Crimeeî ca o garanție de neutralitate a gurilor Dunării, aflate pe teritoriu de sub suzeranitatea turcească, şi ameninţate deopotrivă de poftele Austriei şi ale Rusiei. Prin noul statut al Dunării. Comisiunea acesta a devenit însă un anacronism, care ca o capitulaţiune supravieţuitoare celorlalte desfiinţate pretutindeni. Iezeaza drepturile suzerane ale României, iar prin activitatea ei, din ce în ce mai dificilă din cauza organizaţiei, stânjeneşte interesele economice ale ţării. Chestiunea nesoluţionată încă a barei de la Sulina este o dovadă în acest sens-E firesc deci ca odată cu conflictul existent pe chestiunea competentei comisiunei asupra Dunărei dintre Brăila si Galati, să se pună întreagă chestiunea anacronicei comisiuni europene. De altfel în acest sens au fost îndreptate de câtva timp eforturile diplomatice ale României, însuși d. Vîntilă Brătianu, cu prilejul călătoriei în străinătate din anul trecut, a făcut, în măsura puterilor sale, propagandă pentru desfiinţarea Comisiunei Dunărene şi pentru punerea fluviului sub o jurisdicţiune unitară, aceea a Comisiunei Internaţionale de la Bratislava, în care de altfel puterile ce constituesc C. E. D. sunt reprezentate prin aceiaşi delegaţi ca şi la Sulina. Cu toate sforţările diplomatice şi cu toată dreptatea cauzei, România n’a avut până acum câştig de cauză. Dimpotrivă ea pierduse aproape complect procesul în chestiunea limitată a drepturilor noastre suzerane pe Dunărea dintre Brăila şi Galaţi. In adevăr Comisiunea specială de pe lângă Societatea Naţiunilor, denumită Comisiune consultativă, şi technica pentru comunicaţiune şi tramit, examinând în două rânduri conflictul dintre România şi C. E. D. în ce priveşte aplicarea articolelor 346, 348, şi 349 din tratatul dela Versailles, — adică în ce priveşte limita jurisdicţiimei Comisiei Europene şi extinderea puterilor ei pe porţiunea Brăila-Galaţî, — a emis un aviz defavorabil cauzei româneşti-Cauzele cari au întârziat satisfacerea drepturilor României, sunt multiple. In primul rând, am avut de luptat cu intransigenta Angliei, care nu numai că nu admite vreo ştirbire a atributiunilor Comisiei europene, dar urmărește chiar o extindere a lor. In al doilea rând, am avut împotrivă-ne, un raport cu totul nefavorabil făcut de d. Hines, expert al Societăţii Naţiunilor trimis în cursul verii anului trecut să facă o anchetă în România, la locul litigiului. In afară de acestea, am avut în dezavantajul nostru însăşi compoziţia delegaţiei române numită să apere drepturile noastre în acest conflict. Delegatul politic şi delegatul technic, au fost aceiaşi la Geneva ca şi în Comisiunea Europeană, — erau adică în acelaş timp reprezentant al ambelor părţi în proces, — ceea ce a dat putinţă pledanţilor tezei contrarii să pună în lumină defavorabilă teza delegaţilor României. Şi încă, se afirmă că reprezentanţa românească a fost lipsită un timp de omogenitatea necesară. • Conflictul a fost adus acum în examinarea Comisiunei speciale a forului Internaţional de la Geneva, şi după cât reiese din telegramele laconice primite asupra primei şedinţe, sugestiunile şi rezervele guvernului român cu privire la procedura de urmat în negociaţiunile viitoare au fost adoptate. Odată cu prezentarea tezei româneşti în litigiul care face obiectul comisiunei, d. ministru plenipotenţiar Contzescu, a depus şi un contra proect conţinând concepţiunea Statutului teritorial în privinţa Dunării româneşti, aceasta în vederea unei eventuale modificări a regimului juridic al Dunării. Aceasta pune chestiunea Comisiunei europene în întregimea ei. Şi e de nădăjduit că teza românească va sfârşi prin a triumfa, fiind puternic sprijinită şi pe situaţiunea de fapt şi pe starea de drept, România neaderând niciodată la protocolul din 1883 de la Londra. De altfel însuşi textul Statutului Dunării lasă în articolul 42 posibilitatea revizuirea regimului dunărean, după 5 ani de la intrarea lui în vigoare, adică în toamna viitoare în urma cererii a două treimi dintre ţările semnatare- iar în articolul 42 adiţional şi interpretativ se vorbeşte chiar de putinţa suprimării Comisiunei europene. N. a. Prinţii di¥orf azi Prinţul Eitel Friderich, cel de al doilea fiu al fostului împăratWilhelm, care a intentat acţiune de divorţ soţiei sale Ilustraţiunea de mai sus îl reprezintă e alături ele micuţa lui nevastă Acordul partidelor în politica externă Actualul prim-ministru a avut şi are concepţiuni politice paradoxale ca şef de guvern, ca om de stat. In politica internă de general Averescu de când şi-a înjghebat un partid n'a avut nici o directivă fermă, a jonglat mereu când spre dreapta când spre stânga, a alergat intr'una după combinatiuni oculte, a mers chiar până la conspiraţiuni şi în cele din urmă, pentru a reveni la cârmă, a primit umilitoarea situafiune de-a accepta guvernul în condiţiuni dictate de partidul liberal, a acceptat tutela liberală care veghiază cu o străşnicie uimitoare ca nu cumva guvernarea averescană să se abată în politica internă, în special în activitatea sa economică şi financiară, de la linia de conduită a fostului regim imprimată de d. Vintilă Brătianu. D. general Averescu a primit guvernul în aceste condiţiuni şi până acum d-sa nu a deviat, în politica internă, de la directiva vintilistă. Legat de mâini şi de picioare în politica internă, d. general Averescu încearcă să se emancipeze măcar în politica externă. Am fi înţeles contrariul, şi anume ca in politica externă d. general Averescu să se angajeze la o acţiune de continuitate, bineînţeles pentru a consolida şi mai mult situaţia noastră internaţională. Aceasta ar fi fost logic, ar fi fost şi în interesul superior al statului, ar fi fost şi în asentinentul general. Iar in politica internă am fi înţeles ca d. general Averescu să fi avut mâinile absolut libere, indiferent ce acţiune ar fi desfăşurat cu mâinile libere, chestiune asupra căreia s'ar fi rostit ţara, opinia publică. Dar ceiace vedem că se petrece azi e exact contrariul • d. general Averescu primeşte tutela liberală in politica internă iar în politica externă afisează ignorând toate partidele. Acum, după ce primul-ministru s’a încurcat în propriile sale iţe diplomatice, este vorba ca să se pună în contact cu şefii celorlalte partide pentru a-i pune în faţa unor fapte îndeplinite. Nu era oare mai indicat — precum am spus-o atunci când generalul Averescu pregătea acţiunea sa diplomatică la Roma — ca, în mod prealabil, să se pună de acord cu partidele de opoziţie sau cel puţin să fi informat, la timp, pe şefii partidelor asupra demersurilor sale într-o chestiune externă atât de importantă ? Nu e oare tardiv demersul pe care-l procedează azi generalul Averescu ? Iată de ce am calificat de paradoxale concepţiile de guvernământ ale actualului preşedinte de consiliu, ’ Lt. GDAHAF Ar trebui miliarde O cântăreaţă de operă din Cluj, căreea un accident de tren i-a sfărâmat dantura, a dat în judecată direcţia C. F. R. cerând o despăgubire respectabilă. închipuiţi-vă că toţi cetăţenii cărora stăpânirea are grija să le... mute dantura în timpul alegerilor, ar da în judecată și ar cere despăgubiri Statului ! Praful s’ar sieve de bugetul d-lui Lapedatu și nici măcar nui ii mrumut extern !"------• C. Vineri I Oct. 1926 director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Se primeşte direct la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 LSI NUMĂRUL IN ŢARA SLSI IN STRĂINĂTATE Creionul Actualităţii Uniformele şcolare — DIRECTORUL ŞCOALEi — Fentras 4000 de Iei sfatul iţi îmbracă copilul. — PĂRINTELE ! Eu găsesc că mai degrabă mă dezbracă pe nuine. Moscova şi Basarabia Alaltăeri se publica o telegramă din Roma care dezminţea categoric orice mediaţiune italiană în raporturile ruso-române. Comentarii din câmpul guvernului voiau să strecoare în opinia publică ideea că tocmai fiindcă Roma dezminte oficial asemenea mediaţiune, ea e desigur pornită — ca o consecinţă, natural, a acordului cu Italia şi a vizitei generalului Averescu la Roma. Eri însă, în excesul de zel al guvernului de a repara atmosfera creată de încheierea acordului italo-român, se publică după „Times’' ştirea că leader!! sovietici ar fi considerând scrisoarea d-lui Mussolini către generalul Averescu ca o violare a relaţiunilor de prietenie dintre Moscova şi Roma şi că guvernul sovietic ar intenţiona să facă demersuri spre a arăta celui italian că o eventuală ratificare a recunoaşterei Basarabiei n'ar corespunde cu stricta neutralitate aşteptată de Rusia , din parta Italiei în chestia Basarabiei. Dacă toate aceste manifestaţiuni au o bază reală şi nu sunt inspirate de guvernele interesate, atunci o corelaţie există între telegrama de la Riga a lui „Times" şi cea din Roma, în sensul că faţă de părerea Moscovei că scrisoarea d-lui Mussolini ar viola relaţiile amicale italo-ruse, d. Mussolini s’a grăbit a dezminţi că Italia ar voi să facă o mediaţiune între Rusia şi România în chestia Basarabiei. In afară, deci, de problema dacă o asemenea mediaţiune convine şi poate aduce foloase politicei naţionale şi externe a României, cele două telegrame bine ouatăt dacă ele respiră sinceritate şi nxt sunt menite a crea diversiuni - par a arăta că în faţa obiecţiilor sovietice, Roma ţine să se ştie că nu e dispusă a-şi Indispune prietenii dela Moscova. / 'S. Y. R. Me ii»! copiii lul Guy de Houpaaut ? . I—..——................. Ancheta ziarului „L’Oeuvre“ Sunt 33 ani, de când marele romancier francez, Guy de Maupassant, a murit într’un sanatoriu de boli nervoase. Celebrul povestitor ale cărui opere aparţin nu numai monumentelor clasice ale literaturei franceze, ci de la moartea sa, au fost mai răspândite decât chiar romanele unui Balzac sau Zola, în ultimii ani ai vieței sale, devenise o umbră a celui ce fusese până atunci. O boală grozavă, având ca urmare o perdere totală a memoriei genialului scriitor, orice amintire a trecutului său uitase totul, până şi numele său, nemai cunoscând pe nimeni din jurul său, strein de toţi acei prieteni, cari mai veneau să-l vadă din când în când în sanatoriu. Chiar şi pe tânăra femee tovarăşa sa de viaţă timp de ani îndelungaţi şi care îl vizita la fiecare doua zile, nu o mai putea recunoaşte. Când într’o zi de Iulie, din anul 1893, a închis pentru totdeauna ochii, alături de cadavrul său rămase o singură femee: mama sa, o matroană severă, doamna Laure de Maupassant, plină de prejudecăţile bătrânului secol, şi care interzise tovarăşei de viaţă a fiului ei, să treacă pragul camerei muribunduui. Aceasta nu a putut apoi nici măcar să urmeze până la groapă convoiul funebru. Din ziua înmormântărei, văduva lui Maupassant dispăruse din Paris. Și odată cu ea şi cei trei copii ai marelui romancier. Pe când amintirea scriitorului dispărut era cinstită prin donaţii literare, printr’un monument splendid, nu se interesa nimeni de soarta celor ce rămăsese în urma lui- încetul cu încetul se uită de toată lumea, că Guy de Maupassant lăsase în afară de romane ca „Bel Ami”, „Notre Coeur” sau „Une vie”, şi trei copii. n”"“ - ni dela moartea ■ ura ; » societate citea numele, deschistiunea acestor copii. Societatea din care făceau parte unii din cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţei publice, începu o acţiune în stimare, pentru a afla, unde se află vădirea şi copii romancierului. Orice străduinţe au rămas însă zadar* nice. S’a spus atunci că părăsi* se Franţa, ducându-se intr’una din coloniile franceze din Afri* ca. Cu toate că această versiune nu fu confirmată cu nimic, cercetările au fost încetate şi multi ani nu se mai auzi nimic de urmaşii autorului Iui „Bel-Ami Acum câtva timp însă, ziarul „L Oeuvre puse iarăşi întrebarea unde se află copii lui Guy de Maupassant?” rugând pe toţi acei, cari ştiu ceva în această privinţă, să scrie redacţiei. Conducătorii ziarului luară ei înşişi iniţiativa şi de data aceasta, cercetările au fost încoronate de succes. Zilele trecute preşedintele societăţii Guy de Maupassant, a primit o scrisoare din partea fiului cel mai mare al romancierului, prin care îi spune că e funcţionar particular în localitatea Sens, din departamentul Yonne. Nu de mult şi-a serbat a 43-a aniversare a vietei sale. Un redactor al ziarului lui „LOeuvre” s’a dus imediat sa-l viziteze şi acolo a aflat, că la Sens mai locueşte şi o fiică a lui Maupassant, actualmente doamna Margarite Belvalle, soţia ţinut comerciant din Sens. Cea mai bătrână dintre fete se află la Paris, unde e modistă, numindu-se Lucienne Litzelmann. Mama lor a murit abia în 1920. Lucien Litzelmann a spus ziaristului, că a preferat mereu săşi ascundă origina de urmaş al lui Maupassant, cu toate cercetările de până acum şi de care avea cunoştinţă. Nimeni nu eia până acum că el e urmaşul direct al lui Maupasant. E mulţumit cu soarta sa şi nu doreşte altceva, decât să fie lăsat şi de acum înainte în pace şi să-şi urmeze sănătos profesiunea sa. ) /Continuare în pagina 11 a)|