Lupta, noiembrie 1926 (Anul 5, nr. 1476-1498)
1926-11-02 / nr. 1476
Anul V. No. 1471 Direcrtor Politic CONST. MILLE Pe 12 luni Pe 6 „ Pe 3 „ ABONAMENTUL 1V STRAINATATE DUBLU REDACTIA SI ADMINISTRATIA Bucureşti, Str Sărindar, 12 , L. 800iei 400 „ 200 „ Tara zâmbetului Ziaristul parizian d. Eduard Helsey publică în Le Journal o serie de articole asupra României foarte documentate si pline de adevăr, obiective si lipsite de orice exageratiune. Primul său articol este intitulat ," O țară care și-a păstrat zâmbetul". E România tara aceasta zâmbitoare. * Oricât de imparţial a fost d. Helsey, d-sa nu a putut să se documenteze decât din spusele tinera şi din ceea ce a văzut în mod superficial pe Calea Victoriei, între Capşa şi Palat. Da, acolo este o lume zâmbitoare, lume de pierde-vară, de fanţi, de întreţinuţi, lume care nu-şi poate justifica mijloacele prin care trăeşte, lume care nu munceşte şi care nu a muncit niciodată, lume estă din tripouri si din lupanare, femei pierdute, cari nu mai au nimic de pierdut, toată această lume, care duce o viaţă uşoară şi zâmbitoare, s’a arătat în ochii confratelui nostru Parisian și l’a înșelat desigur, întocmai cum s'a înșelat alt ziarist parizian care, mergând la Londra și văzând în stradă trei femei roșcovane- a scris că toate englezoaicele sunt la fel. * Confratele nostru parizian, nu fi avut ocaziunea să treacă dincolo de Calea Victoriei în mahalalele obscure, fără lumină si fără pavaj, cu casele ruinate, unde o populaţie necăjită trăeşte în bordee si suferă de foame si de frig, unde copiii sunt goi sau în soirente, unde praful si noroiul se întind atot cuprinzătoare. Ziaristul francez nu a trecut bariera si nu a mers prin satele din jurul Bucureştiului cari se aseamănă cu satele troglodiţilor si cari nici pe aproape nu se aseamănă cu satele franceze cu şosele pavate şi cu lumină electrică! Acolo desigur nu ar fi întâlnit zâmbetul, ca pe Calea Victoriei, ci scrâşniri de dinţi, lacrimi si toate urmările mizeriei si ale incultura. Nenorocirea e că d. Helsey ca şî alti multi nu s’a mărginit decât să viziteze centrul lustruit al Capitalei noastre, să stea aici câteva zile sau câteva ore, să culeagă informatiuni dela câţiva cunoscători în cele politice, economice sî sociale. Nu a avut însă timp să se documenteze de visu. Intr’adevăr confratele parizian a scris un articol ireprosabil, ca fapte si documentare, dar necomplect însă, căci nu ne arată icoana vie a acestei Românii a$a cum, din nenorocire este, cu chipuri palide si supte, fără zâmbet pe buze. CONST. MILLE K’■BsubTOBBI Bugetul justiţiei D. Cuda $1 magistralii r$i in trecuta guveh...-^ actualul ministru al Justiţiei a stârnit oarecare vâlvă prin controlul ce exercita asupra magîstraturei. D. Cudalbu se războeşte dar pentru a doua oară cu... anumita magistraturi Rămâne încă de stabilit dacă acţiunea sa este cu desăvârşire desbrăcată de preocupări politicianiste, dacă i-a fost înâurit sie anumite sugestiuni si dacă nu ne aflăm numai in fata unor rachete în scop de-a creia încă o diversiune căci guvernului actual ii trebue zilnic noui diversiuni. Dacă d. Cudalbu ar fi fost adus în capul departamentului Justiţiei ca expert, ca un om căruia, nimeni n’ar îndrăzni să-i ceară un serviciu politic cât timp va conduce departamentul Justiţiei, dacă ’d. Cudalbu s’ar fi bucurat de această aureolă şi toată lumea ar fi de acord azi că avem un ministru de justiţie cu desăvârşire refractar politicianismului în acţiunea sa ca ministru, cine ar fi avut oare de obiectat ceva că a întreprins această acţiune de asanare a magistraturei ? Dar paralel cu anchetele ordonate de d. Cudalbu ar fi fost de dorit, este imperios necesar, ca ministrul de justiţie să fi exercitat d \n guvern întreaga sa autoritate, să fi făcut chestie ministerială ca în interesul înălţărei prestigiului magistraturei să fi procedat şi la scoaterea ei din situaţia materială de azi, din mizeria de azi. Cu deosebire lefurile magistraţilor sunt lefuri de mizerie. De prisos să mai stăruim ce sufăr mulţi dintre judecătorii mici şi mari din această cauză. In schimb am văzut sub actuala guvernare cum s’au risipit sutimi de milioane în chipul cel mai neruşinat. Creditele extraordinare cerute până acum, o serie de credite anulate, cari se urcă la peste jumătate miliard de lei, au fost aruncate pentru alegeri, fonduri secrete, misiuni, automobile, diurne etc. etc. Dacă toate aceste fonduri s’ar fi alocat magîstraturei s’ar fi ameliorat într’o măsură simţitoare situaţia materială a magistraţilor Dacă d. Cudalbu ţine să avem o magistratură neprihănită apoi Statul e dator să facă absolut toate sacrificiile materiale pentru a o pune la adăpostul oricărei nevoi. Magistratul să fie funcţionarul cel mai bine plătit. Aceasta nu înseamnă că justificăm venalitatea acelor magistraţi dovediţi că au traficat cu înalta lor misiune. ’Au fugit însă din magistratură mulţi dintre acei cari nu puteau face faţă nevoilor zilnice ,cu o leafă de mizerie. Şi sunt probabil în magistratură şi unele elemente — d din fericire puţine —cari nu corespund marei misiuni cu cari sunt învestiţi. Eliminarea lor fireşte că se impune. Dar opera cea temeinică a cărei imediată realizare e absolut necesară, constă numai în stabilirea unor salarii în raport cu importanţa ce o are în Stat justiţia. Rezolvarea acestei chestiuni nu trebuie drămuită, ci atacată in iniperalitatea cu Sacrificiul care s’ar reclama contribuabilului pentru magistratură nu va întâmpina nici o împotrivire. Din contra■ Cetăţeanul va da bucuros totul pentru a avea înainte de toate o bună justiţie. .A.. .. Oamenii zilei Guvernatorul Indochinei care a sosit la Paris. D-sa a extins ziariştilor opera realizată in Indochina, unde situaţia este îu totul satisfăcătoare. VERENG MAREŞALUL PILSUDSKI căruia aristocraţii polonezi i-au propus coroana regală a Poloniei CANCELARUL MARX e.pre care ziarele vieneze afirmă Intenţionează să-şi remanieze cabinettul ca social-democraţi cermar. 4 PAGINI 3 LEI Direcţia 58/75. — Secretariatul 58/74. — Administraţia 58/73. De ce Laţi adus? De ce îi părăsiţi? Politica neamului nostru trebue să fie: constructivă şi creatoare. Toate forţele—ori de unde ar purcede ele — să fie îngemănate; toate energiile înmănunchiate, în vederea unui scop final; unitatea în gândire, în simţire, în acţiune. Orice risipă de forţă şi energie este o scădere a entităţii naţionale. Ca şi raiul, care atrage la sine stropul irosit o clipă, printro mişcare sismică, spre a nu perde nimic din structura şi densitatea lui, tot astfel, popoarele conştiente, în virtutea legilor biologice, caută să-şi conserve şi să-şi sporească chiar, dinamic, însuşirile şi puterile vitale. Un popor, care nu-şi sporeşte, ci-şi diminuează patrimoniul moştenit, alunecă, pe clina periei. Legea aceasta este o lege a firii şi firea domină, nu poate fi dominată. De altfel, istoria neamului nostru este o pildă şi un document: cât timp mădularele naţiunii nu aveau o legătură între ele, soarta noastră a fost o tragedie — sbucium, lacrimi, umilinţi şi suferinţi. Nu era coheziune, ci dezagregare; nu o unitate sufletească, ci o ondulaţie confuză de simţiminte naţionale. Erau năzuinţi locale, nu generale. Din cauza.La aceasta ,trecutul ne-a fost un calvar, istoria un steag sdrenţuit, stropit cu sânge. Vecinii ne-au călcat, ne-au brutalizat; duşmanii ne-au râs şî ne-au dispreţuit. Cuvântul român era sinonim cu rob, cu paria, cu ilot. Occidentul ne califica de principate dunărene a căror delimitare geografică era ceva vag, neprecis. Neamul nostru era străin în ţara lui; străinii il cârmuiau , despoiau, îl înjugau; bogăţiile brazdei sale treceau măriiei mănăstirile îşi hărăzeau veniturile altora. Acestea în principate. In Ardeal, descedentul legionarului cuceritor, era valahul scos din lege; pentru el graţia cea mai mare erau furcile; în Basarabia, băştinaşul era capul de bou, care nu are drept la şcoală, la lumina vieţii! De Macedonia ce să spuiu? Acolo, toate neamurile conlocuitoare ne asaltau cu valurile lor cotropitoare; toţi ne urau şi ne urăsc; toţi ne duşmăneau şi ne invidiau. De ce ? Era frică? Era gelozie? Era conştiinţa despre superioritatea rasei ? Intrau toate în combinaţie. Singuri, izolaţi, fără sprijin de uidiri, eram consideraţi ca o pradă pentru stolurile de corbi cari nu aşteptau decât hoitul nostru. Noroc că sufletul nostru a fost călit în focul dârziei şi a însuşirilor războinice ancestrale! Noroc că, popor de munte, aspru, mândru, voinic, neîmblânzibil, am ştiut să ne situăm şi să ne impunem. Şi totuşi! Câte pierderi — ici ea, şi colo ! Ştergeţi din istorie profilurile marilor voevozi, străjeri eroi ai neamului, şi veţi vedea ce ar fi rămas de bietul vis — robul brazdei. Popor mic, rupt în bucăţi de împrejurări şi duşmani, fără o conştiinţă adaptată vremurilor, ne apăram mai mult din instinct, decât în virtutea unei conştiinţi colective naţionale. Dar apele au trecut: aurul a rămas în matca istoriei pe care furtunile n’au putut-o rupe. Cu pierderi dureroase, neamul a stat în picioare ,ca sfinxul pustiului, acoperit, dar nu înghiţit de valurile de nisip... Iată-ne eşiţi la adevăratul luminiş al istoriei! Iată privirile lumii civilizate îndreptate spre noi. Anul 3821! Renaştere! 1849! Tresăltare a conştiinţii patriotice şi ondularea energiilor spre un ţel bine definit! 1859! Unire! Voinţă fermă, hotărâtă, disciplinată, despreţuitoare de porunci şi ameninţări venite din afară! 1877! Eroizm! Evidenţiarea virtuţiilor trib rilor şi hastarilor! Salvarea unui imperiu colos de dorobanţi In fine! Marele războiu! Epopeea! Clocotul sângelui românesc de la Carpaţi în Pind, de la ‘Marea Neagră până la Adriatica! Jertfe’ Sânge! Lacrimi’ Dar din jertfele de toţi făcute a răsărit — ca o Minervă în armată — România mare de astăzi S’o spunem? Ca sa se nască România mare a trebuit să moşească şî curagiul, şi stăruinţa şi virtuţiile capetelor încoronate regele şi regina. Nu ne putem plânge de destin!... Nici o fericire nu este întreaga însă. Nu! Căci şi zeii ar fi geloşi Au rămas, afară din graniţele ţării, destule suflete româneşti ne-căjite, sângerate şî prigonite. Şi, lucru ciudat! Astăzi, când România e puterea vădită la porţile Orientului, astăzi, când prin alianţe fericite ne-am cuirasat cu o centură de oţel la toate frontierele; astăzi, când Europa ne tratează cu toate atenţiunile şi gingăşiile; astăzi când puterile occidentale se întrec care de cafea na atrage în constelaţia lor; astăzi, când M. S. Regina duce peste valuiile marelui ocean prestigiul, gloria, faima României; astăzi, când finanţele străine caută să se plaseze la noi ca la un Eldorado, — lucru ciudat — astăzi, dincolo de Dunăre nu avem şcoli, nu avem biserici, nu avem putere! Astăzi, peste Dunăre românul este gonit din ţara lui, vătămat în drepturile lui ameninţat în existenţa lui ! Astăzi, ce n’au făcut 20 de veacuri de furtuni, de barbarie, de răscolire, de vânjolire, face veacul nostru... şi... patriotismul’nostru obosit... Digresiune lungă! Câţiva colonişti, deposedaţi pe pământul strămoştesc, au venit în ţară. Exod dureros. Liberalii—să dăm Cesarului ce este al Cesarului — pornind de la un principiu etnic sănătos, că nici un strop din valul neamului nu trebue să se piardă, au adus pe nenorociţii colonişti cu buna intenţie de a-i aşeza unde nevoe este. Frumos! Lăudabil! Roma trimitea colonii la barbari, noi, descedenţii, de ce n’am primi colonii printre barbari? Dar... iată că trategia se schimbă... Coloniştii sunt indezirabili... Perfect! De ce i-aţi adus, domnilor? I-aţi adus? De ce-i părăsiţi? De ce irosiţi forţele neamului? Suntem prea mulţi? Prea puternici? Aruncaţi-i în Dunăre, dar, în numele cerului, nu-i lăsaţi cerşetori pe drumuri! Moi ne-am dat în lături la nevoile neamului? N’am sângerat şî noi? Nu ne-am dus voluntari la 1913 până la unul? Dar în marele război ? Cercetaţi controalele militare! Câţi n’au murit? Iar dacă posibilităţi nu-s pentru ocrotirea celor fără patrie, de ce mai întreţineţi o nădejde deşartă dincolo de Dunăre , svârlind fără scop şi remuşcare milioanele ţării şi înduşmănind pe cei urgisiţi cu neamurile stăpânitoare? Cred, că-i de ajuns! Şi, liberalii, partid naţional, puternic şi iubitor de neam, au cuvântul! Autori ai imigraţiunii să ne dea dezlegarea! Poate vom avea mult şi multe de învăţat. O reflexie, cât de târzie, sporeşte experienţa. Nădejdea stă în guvernul de azi — dar şi în guvernul de ori şi de mâine! Tragedia să nu se transforme în comedie — spre bucuria duşmanilor!... Iar noi rămânem la principiul: nici o fărâmă să nu se piardă din blocul neamului, ciocănit de ciocanele duşmanilor din lăuntru şi din afară. Iar dacă greşim, vina şi răspunderea să fie a noastră, toată a noastră! întrebăm dar: Dar liberalii? Ce zic liberalii? Se leapădă de pruncul botezat în apele largului lor naţionalism? NU$ITULLIU Intre cenzură si confiscare Ministrul de Interne crede că mai poate salva ceva din raporturile ce a avut odată cu presa și profesia gazetărească. Se va convinge abea atunci când nu va mai fi ministru că nimic n’a rămas necompromis din aceste raporturi. Dar deocamdată încearcă. Când s'a întors din Basarabia unde s a bătut cu pumnii in piept la un pahar cu vin, că mândria arivismului săue că a fost gazetar, a anunţat că desfiinţează cenzura peste Prut, fiindcă bolşevismul e acolo o legendă. Din această tentativă de atotputernicie a fost trezit cu un duş aplicat de oficiosul liberal cu concursul deplin a! preşedintelui de Consiliu. In Basarabia cenzura nu s’a ridicat. Văzând că ifosele date s’au terminat cu un eşec, care ar face şi pe un ipostat să demisioneze, acuf el se publică un comunicat anonim cum că ,,ministerul de interne” a dispus desfiinţarea cenzurei preventive în zonele stărei de asediu din interiorul ţărei, socotite mai depărtate decât 30 km. de frontieră. Măsura aceasta a fost până acum de zeci de ori anunţată şi sub guvernul liberal şi comunicatul de acum este o bătae de joc, căci pe când se anunţă o aşa zisă ridicare de cenzură, de mult infăptuită, se recurge zilnic la un sistem nemăsurat mai arbitrar: acela al confiscare!. Confiscarea este măsura omnipotenţei incapabile, leneşe şi care vrea să-şi rezerve posibilitatea tuturor asupririlor personale. Tiraniile cu pretenţie de sistem, de dirijare şî control, a opîniunei, adoptă cenzura, care cel puţin e egală pentru toţi, e preventivă şi nu poate sluji răzbunările personale în măsura in care o slujesc confiscările. Zapciii recurg la confiscare pentru a'şi putea săra pipota de tot necazul pe care il adună împotriva celor cari ii cunosc bine şi ştiu câte parale fac. Dacă deci anunţarea desfiinţărei in parte a cenzurei este o fumisterie vrednică de un farsor, practicarea confiscărei Înlătură orîce putinţă de a se lua în serios vre-o renunţare la vexaţiuni impotrîva presei. Lt. Rendierile nertine Potrivit uzanţelor politice, guvernele se remaniază atunci când vreun eveniment de seamă cere o schimbare fie a politicei fie a compoziţiei lui. La noi cel mai adesea remanierile au marcat apropierea sfârşitului regimurilor, ele fiind provocate de nevoia satisfacere! în extremis a ’^artizanilor cu veleităţi ori chiar cu drepturi, dar fără noroc. întotdeauna însă remanierile n’au agitat decât partidul dela guvern, — celelalte partide aşteptând deslegarea schimbărilor din sânul cabinetului cel mult cu curiozitate, sau din dorinţa de a găsi noui motive de critică. In ce priveşte numărul remanierilor, până acum nici un guvern n’a abuzat, ori cari ar fi fost presiunile partizanilor cu ambiţii sau nevoile de întărire a cabinetului. Ceea ce se întâmplă însă cu guvernul Averescu, în această privinţă, întrece nu numai orice uzanţă dar şî orice închipuire. în mai puţin de opt luni, guvernul averescan se va remania în curând pentru a treia oară, — socotind faimoasa combinaţie cu prezidenţia de consiliu interimară. Şi, se afirmă că peste două-treî luni se va produce şî o a patra remaniere. — cea „mare“. Dar nu numai numărul schimbărilor în sânul consiliului de miniştrii din faicul cutume politice, — ci şi faptul că remanierea guvernului nu agită numai partidul averescan, ci mai cu seamă pe cel liberal. Felul cum se vor schimba miniştrii nu atârnă numai de hotărârea preşedintelui de consiliu, şef al partidului, de acord cu factorul constituţional suprem, ci mai cu seamă de voinţa partidului liberal. Aceasta nu e un secret pentru nimeni, dovezile în sprijinul acestei afirmaţii fiind abundente. Faptul este foarte semnificativ pentru valoarea guvernului actual. Căci, dacă numărul cel mare de remanieri n’ar indica decât lipsa de personalităţi puternice în partid, felul cum se fac aceste remanieri şi, în special aceasta de acum, înseamnă ceva mult mai grav. Înseamnă nu numai lipsa de independenţă a unui guvern adus ca să asigure o continuitate, ci şi prelungirea, prin interpuşi de paie, a guvernării împotriva căreia ţara n’a pierdut nici un prilej ca să se pronunţe hotărât. Şi, aceasta, e un sistem pe care nu-l pot admite vremurile, oricât de anormale ar fi. Felul cum se va deslega noua criză de remaniere de care suferă guvernul, va fi mai mult decât concludent in această privință Kv. . i _______C.JWart|2 noembrie 1928 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE primesc direct la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 LSI NUMĂRUL IN TARA 8 LES IN STRAINATATE Creionul actualităţi Noul drapel sovietic TROTKY 3 De ce să punem numai de cât verde pe drapelul Sovietic ? CICERIN s Fiindcă trebue să arătăm Europei că avem speranţe ■ea THOTSOV s Ce speranţe ? CICERSMG‘o să ne dea parale ! Un prefect... indispensabil Secretul reintegrărei şi transferărei prefectului Peneş Se discută, din nou, cazul Peneş. Se ştie că în lipsa regelui sub rezerva sancţiunii regale ulterioare,..,prefectul Buzăului, acel care sa ilustrat în alegerile generale brutalizând pe fostul ministru liberal d-rul Anghelescu şi mutilând pe un candidat liberal, a fost reintegrat la prefectura de Buzău. In faţa acestui act de sfidare şi provocaţiune, după ce d-rul Anghelescu a expus regelui cazul maiorului Peneş, oficiosul liberal relevând îndrăzneaţă sau neruşinata reintegrare a lăsat să se înţelegă că dacă s’ar fi supus direct regelui un astfel de decret, suveranul Tar fi trimes la plimbare pe d- Goga. Nu s'a întâmplat tocmai aşa. Dar d. Goga a căzut la o tranzacţie : a transferat pe maiorul Peneş de la Buzeu la Prahova. N'avem prefecţi de diferite clase. Nu există o erarchie prefectorală legală. Dar există judeţe mai importante şi mai puţin importante. Buzăul e fără îndoială un judeţ mai puţin important decât Prahova, cel mai bogat judeţ din ţară şi un centru politic însemnat în orice caz superior Buzăului din toate punctele de vedere. Deci transferarea la Prahova a maiorului Peneș nu poate fi con-* siderată nici măcar ca o diminuare, necum ca o pedeapsă, ba ne aflăm chiar in fața unei avansări. Cum se explică procedarea aceasta a d-lui Goga ? „Viitorul* întreabă cu o adorabilă sau poa* * te o prefăcută naivitate dacă acest prefect este... indispensabil. Ba bine că nu ! E indispensabil la menţinerea ca prefect a maiorului Peneş. Cum îşi poate cineva explica că acest prefect a stâlcit pe buzoieni în bătaie fără să fie sigur că nu va păţi nimic ? Dar oare numai la Buzău s’au petrecut în alegerile generale banditisme electorale? Sistemul s a practicat pretutindeni. Prin urmare unicul responsabil e ministrul de interne si guvernul întreg e solidar cu el. Cu siguranţă că prefectul transferat la Prahova este acoperit. Cu siguranță ca el a agisat executând ordinele centrului. Iată de ce este indispensabil. Dacă ar fi fost sacrificat, dacă ar fi fost dat judecății, s’ar fi stabilit, cu dovezi, că d. Goga a orânduit să se cucerească, prin banditism, alegerile generale. Prin urmare maiorul Peneș este omul indispensabil d-luî Goga R. X. Uraţi silupset! 100 Jenni? Reţeta dromi Marcel Batter Un medic din Paris, dr. Marcel Natier şi-a dedicat zece ani studiului longevităţii, adică a vizitat pe toţi recordmenii vârstei, din Franţa, pentru ca apoi din spusele lor, să tragă concluzii practice. Un publicist parizian cam grăsun, Pierre Adam, l-a vizitat nu de mult, pentru a-1 întreba, cum să facă, să trăiască o sută de ani. Iată cum spune că a decurs interviewul : — La prima mea întrebare, dr. Notier izbucnește în râs : — Cu pântecele pe care îl ai, vrei să ajungi 100 ani ? Pântecele , singurul atom al omului. Cât cântăreşti d-ta ? Cântarul arată peste 100 kgr. — Dar, doctore am 1.80 m. înălţime. . — E egal. Greutatea unui bărbat nu trebue niciodată să treacă de optzeci de kgr., aceea a femeii de 70 kgr. Gândeşte-te singur. Câţi oameni graşi ai văzut d-ta, trăind mult ? Poate unii ajung 80 ani, foarte puţini 90 ani, dar 100 ani niciodată ! Iţi voi arăta colecţia mea de centenari. Numai persoane slabe, uscate. Iată cel mai bătrân pompier al Franţei, Pierre Mariet. Iată pe Emil Gros, decanul notarilor, care la 90 ani, călărea încă, iată pe M. Cathuge, care a murit la 103 ani şi care în ajunul morţii, s’a ras încă singur. Iată pe d-na Grefferat, oarbă, e adevărat, dar care la 103 ani mai cânta încă romanţele, de pe vremea ei. Iată d-şoara Jeannin, 103 ani. Povesteşte cu plăcere, întâmplări din viaţa ei. Acum vre-o 40 ani, s’a luat după ea pe stradă un tânăr. Ea se întoarse spre el, spunându-i : — Domnule, îţi pierzi vremea degeaba, sunt o femee bătrână. In rezumat vezi, că toţi bătrânii sunt slabi, svelţi ca o trestie, având numai pielea pe oase- Amoans ashelete. Din ochii lor strălucesc însă de energie şi dragoste de viaţă. Acei, cari trăesc 100 ani, mănâncă puţin, beau puţin, lucrează mult, nu trăesc după vre-o dietă oarecare, ci îşi menţin corpul curat, interior şi exterior“. Ziaristul gras a plecat, destul de îngrijat. Cum să slăbesc ? Cum să ajung 101 ani ? Răspunsul nu şi l’a dat încă i CSBINaTre 12 anisori ? Intrun discurs rostit la T.Severin, d. Vintilă Brătianu a declarat, fără să zâmbească, că partidul liberal trebue sa se pregătească pentru o guvernare de 12 ani, asa cum a guvernat si Babacii dela 1876—1888 In frământarea de azi a Europei cu problemele uriașe pe cari le are fiecare Stat, o guvernare de patru ani apare aproape ca un fenomen extraordinar. Cele mai mari capacităţi nu izbutesc să se menţină la putere mai mult de 2—3 ani. D. Vintilă Brătianu crede însă că d-sa poate ferici România cu o guvernare neîntreruptă de 12 anişori Împliniţi — un fleac, un mizilic ! In definitiv, fratele Vintilă a fost destul de^ modest. Cine sar putea împedeca să stea la guvern nu 12, ci 36 de ani ? Dacă ar fi după talent, după competentă, ar trebui să guverneze exact două săptămâni- Si totuşi a st ai, 'Ini si a plecat când a vrut. Să-i fim profund recunoscători acestui frate dictatorial că nu ne-a luat pe viață ! După 12 ani de guvernare vîntilistă, tot o să scăpăm măcar cu niofea. m&d&