Lupta, septembrie 1927 (Anul 6, nr. 1729-1754)

1927-09-01 / nr. 1729

Anul Vi no. 1729 CO Pw & T. Ml ILLS Fost director politic t Decembrie 1921 — Februarie 1927, ABONAMENTE Pe 12 luni SOO le! Pe d _ ....................-­­ «OO w Pe 3 „ ••••••• 200 w IN STRAINATATE DUBLU Reâacfla si Administrația t București, Str. Sărindar« 12 ­s&tm.) .U'/.A^k.S^rl­ pentru revizuitea tratatelor Rothermere şi Wirth Atitudinea Micii Antante ~4VE­ Ungurii revizionişti sunt în Mină activitate. Dacă acţiunea lor ar fi cugetată, ar avea cea mai mică şansă de reuşită, am admira tenacitatea şi şovinismul cu cari urmăresc refacerea rega­tului ungar în hotarele sale de la 1914. Dar revizionsitii, ireden­­tistii, trăesc în nori. Mai sunt unguri patrioţi cari văd însă şi­ 1914. Dar revizioniştii, ireden­­­tistii zădărnicesc consolidarea internă a Ungariei de azi, iar în afară fac zgomot mult dar fără folos. Campania revizionistă între­prinsă direct la Budapesta, ac­ţiunea lui Rothermere pentru re­vizuirea tratatului de la Trianon, este o­.. aventură. Nici un om de stat serios dintre acei cari au o reală răspundere pentru noua si­tuaţie europeană, nu poate mă­car să se gândească la eventua­litatea revizuirei tratatului de la Trianon, a nici unui tratat. S’ar reaprinde focul pe toată suprafa­ţa globului şi s’ar prăbuşi civili­zaţia. . . „ Asemenea nebunească politica nu o va întreprinde nici un stat, nici un popor, nici chiar Ungaria care nu se poate împăca să ră­mână cum este. Veacuri întregi s’a­u­­ resemnat popoarele din monarchia austro­­ungară si au îndurat un jug as­pru si nedrept si opt ani după li­berarea acestor popoare pe te­meiul principiului autodetermină­rei, după câti­ va ani de la acel groaznic măcel european în care interval de abia s’au aplicat dis­­pozitiunile principale din trata­te la cari au aderat şi învinşii, să se ceară revizuirea tratatelor?. Dar ne aflăm în faţa unei ac­ţiuni stur­ede, unei campanii pen­tru a stârnii o senzaţie­, publi­cistică trecătoare. Campania lui Rothermere va trăi atât cât tră­esc articolele de ziare: 24 ore. Şi dacă ar scrie în fiecare zi du­pă o mică serie acţiunea lui Rot­hermere n’ar mai stârni măcar polemica celor interesaţi-Revizuirea tratatului dela Tria­non este o imposibilitate politică internaţională. Franţa, care a fost într’un veac de cinci ori invadată, căreia după răpirea Alsaciei si Lorenei era — dacă învingea Kaisenu­­lWil­­helm — să i se smulgă si basi­­nul minier, 3 întreprins la oare vre-o campanie pentru revizui­rea raptului ? Aceasta ar fi în­semnat războiul. Dar oare azi Germania reven­dică Alsacia si Lorena ? Este oare vre-un om serios de stat german care să ceară revizuirea tratatului pe această bază? Nici unul. Ceea ce mai încearcă* unii oameni politici germani, cum e ex-cancelarul Wirth este o recti­ficare de frontieră spre Polonia,­­­* iarăşi o chestiune tranşată şi admisă de Germania. In ce priveşte România ar tre­bui să se spună lordului Rother­mere ce ne-a oferit Austro-Unga­­ria pentru a rămânea în neutrali­tate și ce ne-a oferit ca să mer­gem alături de ea­ Mai mult de cât atât, s’ar putea destăinui ce s’a oferit Italiei nu numai înainte de războiu dar si in cursul răz­boiului ca să consimtă la o pace separată. Dacă lordul Rothermere ar şti toate acestea, s’ar încredinţa că atât austriacii cât şi ungurii au consimţit — pe când credeau încă în victorie! — să împartă teritoriul lor astfel încât nu era mare deosebire între ceea ce ei au consimţit, de bună voie înain­te de-a fi învinși și ceea ce consa­cră tratatul astăzi. Prin urmare, de mult,­­din cursul războiului al cărui sfârșit triumfător îl scontau puterile cen­trale, ele au recunoscut că se cu­vin popoarelor opresane restitu­irea teritoriilor revendicate. Așa fiind cum își poate închi­­pui lordul Rothermere că numai după opt ani de la noua aşezare europeană va consimţi vre­unul din statele succesorale ale mo­narchiei austro-ungare să se sfâ­şie tratatele? Nu numai că nu vor consimţi la aceasta, dar vor constitui un inexpugnabil zid de apărare la Bucureşti, la Belgrad, la Praga, la Varşovia şi la Atena. . Toate aceste state au interese comune de apărat şi acţiunea pen­tru consolidarea internaţională a nouei situaţiuni o vor duce mână în mână. Ungaria bate apa în piuă, îşi pierde vremea preţioasă pentru consolidarea ei internă care va fi zădărnicită de aventurile ei externe. ? I. A. W. OAMENII ZILEI LIAPTCEFF, premierul bulgar împotriva căruia s’a încercat un atentat HERBETTE ambasadorul Franţei la Moscova care a invitat Sovietele să participe la ser­­bările organizate la Paris pentru co­­memorarea marelui chimist francez Berthelot Ziarul „LUPTA” primeşte abonamente de vilegiatură pe timpul verei cu tei 75,­ pe lună i 4 PACI1V LEI Direcția 358-75. — Secretariatul 358-74. —Admnistrația 358-73. Controlul gestiunilor publice - Cum ar trebui legiferată noua organizare - Fraudele săvârşite în ultimul timp, pe lângă pedepsirea e­­xemplară a vinovaţilor, pun în discuţie o chestiune cum nu se poate mai importantă — aceia a găsirei mijloacelor de preve­nire a oricărei malversaţiuni a banului public. Fără nici o îndoială, cu apa­ratul funcţionăresc de care dis­punem şi mai ales cu amestecul insolit şi tot mai pronunţat al politicei în administraţie, o mă­sură radicală şi complect efica­ce in această privinţă e greu de găsit. Mai ales când e vorba şi de administraţia militară ca­re, totdeauna la noi a format un stat în stat. Totuşi anumite măsuri se pot lua cu efect, cu atât mai mult cu cât în fruntea ministerului de finanţe, căruia ii revine de drept controlul, avem un om ca d. Vintilă Brătianu. In primul rând se impune ho­târât schimbarea contabilităţii militare, îngreuiată de forme fără nici un rost, aceasta com­plică descoperirea fraudelor. Contabilitatea este o simplă me­serie şi nu ştiinţă. E numai o chestiune de metodă şi de res­pectarea unor forme precise. Or, pentru ca un control sa fie cât mai uşor de făcut, este ab­solut necesar ca şi ţinerea con­­tabilităţii, metoda de lucru să fie cât mai clară, deci mai sim­plă. Toate formalităţile inutile tre­buesc imediat înlăturate şi a­­ceasta nu se poate decât prin modificarea radicală a sistemu­­lui. I. Deci punerea administraţiei militare sub regimul contabili­tăţi publice, se impune în pri­mul rând. Dar se va spune că fraude se comit şi sub acest regim. Dova­da am avut-o chiar zilele tre­cute la „Monitorul Oficial”. Es­te adevărat, dar tot aşa de ade­vărat e că în acest din urmă caz totul a fost datorit numai lipsei de control din partea organe­lor în drept, control care dacă se făcea la vreme şi conştiincios pierderile ce statul le înregis­trează azi, ar fi putut fi evitate. Reînoită în unele părţi şi sim­plificată, legea contabilităţei publice permite controlul seri­os, orice s’ar spune, mult mai bine ca aceea după care se con­duce administraţia militară. Chiar numai din cele de mai sus, reese destul de clar că to­tul se reduce la control. Aşa cum se petrec azi lucru­­­rile în toate ministerele şi mai ales în administraţiile quasi-in­dependente cum este Poşta, Re­gia, Monitorul Oficial, închiso­rile etc., un control serios al ma­nipulărei fondurilor este aproa­pe inexistent. Directorii gene­rali ai contabilităței fac şi des­fac, având a se justifica numai fața de Curtea de Conturi, in­stituţie învechită şi inertă, care de altfel nu se ocupă de forma notelor prezentate. Şi aceasta cu 5-6 ani întârziere ! Totul se reduce deci la buna credinţă a directorului­ general respectiv din fiecare minister şi la rezistenţa pe care acesta ştie să o opună injoncţiunilor veni­te din partea miniştrilor cari se ştiu din principiu fără răs­pundere, fie din partea glegi­­lor sau subalternilor abili în a­semenea materie. Şi dovada cea mai bună că aşa stă cazul, e că acolo unde Directorul general al contabilitatei este om cinstit şi conştiincios, fraudele sunt cât se poate mai mult înlătu­rate. Este drept, ministrul de fi­nanţe are la dispoziţie o serie de inspectori generali a căror sarcină este controlul gestiuni­lor administrative. Dar aceştia nu pot interveni decât numai după ce au fost delegaţi special deci după ce frauda a ajuns de domeniul public. Acţiunea lor preventivă este neexistentă şi tocmai aici, cred că trebueşte de căutat cauza atâtor fraude scandaloase. Un corp conştient din oame­ni de meserie, cu grad înalt în ierarhia funcţionărească, pen­tru a nu risca să fie trimişi la plimbare atunci când amestecul lor este nedorit, cu latitudinea de a cerceta liber atunci când cred necesar , un corp de spe­cialişti bine plătiţi şi la adă­post de influenţele politicei, cu­ răspundere bine stabilită şi cu­ obligaţia precisă de a da soco­teala fiecare de sfera sa de ac­tivitate la anumite intervale de timp, ar avea un efect salutar pentru apărarea banului public. Mai mult , cred că ar fi po­trivit ca aceşti controlori să ai­bă puteri cât mai largi posibi­le, tocmai pentru a avea toată autoritatea necesară unor cer­cetări repezi şi radicale. Salariul lor ar trebui să fie aşa de mare încât să-i pună la adăpost de orice tentaţie. Ori­cât ar încasa ei şi tot din ceea­ce se fură anual, ar rămâne un folos enorm in cassa statului. Este de la sine înţeles că acti­vitatea acestor controlori tre­bue să cuprindă şi administra­­ţia militară, cu atât mai mult cu cât ei nu vor putea fi nicio­dată constrânşi pe calea ierar­hică militară, aşa cum sunt azi intendenţii. Şi apoi ar mai avea şi garan­ţia unei meserii precise şi de­plin stăpânite, putându-se evita cazuri atât de frequente când în 4-5 ani de zile, elevul de ad­ministraţie, fără pregătire, a­­junge căpitan sau maior de in­tendenţă, mânuitor sau contro­lor a zeci de milioane Avem in ţară o sumedenie de inspectori. Aproape la fiecare funcţionar activ, este un inspec­tor sau controlor. Enorma lor majoritate sunt inutili şi împo­vărează budgetul degeaba. Nu­mai o sută reduşi — rămân des­tui— şi în locul lor puşi zece oameni destoinici şi plătiţi aşa cum am propus mai sus, şi fo­losul va fi înzecit. N’am mai asista la scandaluri revoltătoare ca acelea din zilele trecute. " Alex. Topliceenu Să fugim de politică CREDITUL TARII Pline ’de învăţăminte au fost desbaterile procesului celor două escroci cari „ne-au oferit împru­muturi”. St.f. Trecem peste declaraţia acuza­tului Mischnaywski care afirmă că dacă s’ar fi efectuat împrumu­tul, ar fi trebuit să dea un punct din capital drept comision fostu­lui deputat averescan Aurel Esca, pentr­u­ obţinerea aprobării mi­nisteriale ! Pe afirmaţia unui a­­cuzat nu punem femei când e vor­ba de dezinteresarea unui parla­mentar averescan. Dar celălalt escroc Erich Schultze a­ fost primit de minis­trul de finanţe de pe acea vreme d. Ioan Lapedatu şi secretarul ge­neral de la interne, Muzicescu. Escrocul a expus d-lui Muzi­cescu „condiţiunile în cari con­sorţiul financiar ar fi putut a­­corda împrumuturi României !”. Iar ca o dovadă de bunăvoinţă, „miniştrii” au dat un banchet es­crocului în sala Hotelului Bule­vard, banchet la care au partici­pat numeroşi parlamentari». Ce vor fi râs escrocii de naivi­tatea poporului român care tole­rează în situaţii atât de impor­tante oameni ca d. Muzicescu de pildă. 1 fl| ' »■! Di Cele ce se petrec după răzb­oi în politica românească ne înlătură până şi posibilitatea indignării. Dar când vedem cum oameni complect lipsiţi de orice pregăti­re, aduşi de valurile politicianis­mului în situaţiuni nevisate, pun creditul ţării la mezat, în faţa es­crocilor şi aventurierilor, o pro­fundă disperare ne cuprinde. Nu văd oare oamenii politici, de bună credinţă că a mai relera neisprăviţi în situaţii înalte, în­seamnă să contribui la dărâmarea muncii trudnice pe care atâtea ge­neraţii au pus-o pentru consolida­rea ţării î. . ’ • Drag. Articolul Viaţa lui Voltaire — excep­tând câteva din clipele petrecute în tovărăşia lui Frederic IF a fost un prilej continuu de deslăn­­ţuire a tuturor persecuţiilor pe care le-a putut imagina vreodată mediocritatea omenească. De alt­fel Voltaire care ştia că în orice efort suma bucuriilor e mai mică decât aceia a durerilor, nici n’a pretins vreodată altceva, decât... gloria. El socotea gloria ca pe o vrednică răsplată a faptelor mu­ritorilor. Orice ziarist e un Voltaire în miniatură, un pamfletar, cu sin­gura deosebire ca pe când maes­trul a avut parte cel puţin de o glorie postumă, ziaristul, deşi veş­nic persecutat nu poate cuceri veacuri întregi atenţia muritori­lor, căci ziaristul scrie articole şi articolele sunt tot ceea ce poate fi mai efemer. Un articol trăeşte o zi şi moare, s’a zis, şi totuşi ni­mic mai nedrept decât această moarte timpurie. Şi e nedrept. In lumea aceasta de dureri înă­buşite şi de năzuinţi frânte de fi­inţe însetate şi pline de lacrimi, de oameni electrocutaţi cu cinism de către mercantilism sălbatec, în lumea aceasta există şi o tragedie a articolului­­de ziar.­­ Şi totuşi — ca să nu vorbesc de tragedia articolului aruncat­ la coş sau trunchiat, se întâmplă şi d’astea câteodată —e faptul că zia­ristul prin articolul său a putut reţine nu o zi, dar măcar o oră atenţia a zeci de mii de oameni, că a putut să le împărtăşească gândurile sale şi să le facă inima să bată în ritmul năzuinţelor ge­neroase de care el era animat, a­­ceasta constitue cea mai sublimă victorie şi recompensă pe care ci­neva şi-o poate închipui. Un păstor anonim şi nevăzut e ziaristul. Nimeni nu-l cunoaşte, dar fiecare îi ascultă glasul şi ur­mează drumeagul ce­­ duce spre zarea trandafirie pe care el a în­trezărit-o. Şi în clipa în care­ corpul ne­mernic a căzut în ţărână şi ochii s’au închis, pe faţă rămâne înti­părit zâmbetul victoriosului, iar glasul stins e repetat de­­ecouri. »• • C. Paj. C. Joi I Septembrie 1327» Director EMIL O. FAGURE PUBLICITATE primeşte direct la adminis­itrarIa şelarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In ţară 6 Lei In străinătate Creionul actualităţii Cine controlează controlorii ? DIRECTORUL GENERAL AL FINANŢELOR­­ După valul acesta de fraude mai avem nevoie de vre­o 200 de controlori taie D. DUCA : Şi pe controlori cine are să-i contro»« leze ? 0Continuări d­in mz. Il­al­ ia infantilă de dr. Joves Forma epidemiei.­Consecinţele boalei.­Mij­loacele de prevenire şi de tratament Epidemia de paralizie infantilă ears Cânt de actualmente în Capitală a de­­terminat o desorientare aproape gene­­t­ală atât in lumea medicală cât și cea profană. Cunoscută şi descrisă de multă vre­­me această elecţiune denumită boala lui Heine,Medin (după numele acelora cari au semnalat-o în 1840) sau încă, poliomyelita infantilă apare mai de­grabă sporadic şi endemic. Apariţiu­­nea şi extinderea paraliziei spinale in­­fantile sub formă epidemică intensă constitue un fapt foarte rar aşa­ că Intr’o măsură oarecare perturbaţiunea produsă e explicabilă şi naturală la noi unde suntem obicinuiţi să luptăm cu alte boli infecţioase rebele cum e de exemplu, febra tyfoidă, variolă, scarlatină, tifos exantematic, anghina difterică ş. a.m. d. De aci şi alarmarea — oarecum exagerată din partea po­­pulajiunei, alarmare nep­ustiac?«, de­oarece nu ne aflăm in faţa unei boli noi, In faţa unei boli necunoscute. In acestă situaţiune există o dorinţă unanim exprimată de a cunoaşte­­boala şi forma epidemică, de a se informa de mersul ei, de toate incidentele şi consecinţele posibile şi de a afla care sunt mijloacele de prevenire şi de tra­­tament. Am socotit astfel că am putea fi utili­zând oarecari cunoştinţe esen­­ţiale şi obiective asupra mersului a­­cestei epidemii Să vedem cum a d­eputat şi cum îşi continuă cursul a­ceastă epidemie ? După datele oficiale ale Serviciului Sanitar rezultă că primul caz de para­­lizie infantilă a fost semnalat în luna Martie a. c. ; al doilea caz, în luna Mai, iar în luna Iunie alte 3 cazuri. In luna Iulie s’au semnalat 48 cazuri noi, iar până la 27 August a. c. încă 112 cazuri, aşa că s'au Înregistrat în acest interval de timp, un total de 165 cazuri. Din punct de vedere epidemiologie e de cel mai mare interes de a se pu­­tea cunoaşte primele cazuri, — (erst, lingsfälle, cum le spun nemţii), — care ne pun în cunoştinţa focarului infecţios. Descoperirea acestor cazuri prime aduc de obiceiu o serie folositoare de cunoştinţe care pot explica provenien­­ţa, pot arăta caracteristica dacă nu chiar a întrezări evoluţiunea epide­­miei. Şi în această privinţa o preci­­zare absolută e necesară. Or, in im­­prejurarea prin care trecem nu putem sub nici un motiv admite că actuala epidemie a debutat odată cu cazul semnalat din luna Martie . — Căzu­­rile semnalate în intervalul Martie până în luna Iulie sunt sporadice, au apărut la intervale relativ mari şi nu pot aparţine adevăratei epidemii. Cer­­cetarea primelor cazuri şi descoperirea focarului infectos ar trebui raportate la cazurile observate la începutul lu­­nei iulie, care după părerea noastră, ar constitui momentul principal al iz­­bucnirei ■ actualei epidemii. Ne între­­băm astfel dacă în izbucnirea epide­­mică actuală­ nu au intervenit anumiţi factori caracteristici epidemiilor de vară ; — în afara condiţiunilor clima­­tice, meteorologice, ar fi interesant să ne documentăm dacă nu există vre­o legătură între provenienţa epidemii şi reîntoarcerea vizitatorilor de la staţiu­­nile de vară balneare — in special Teryrghiolul — căci cunoaştem şi am auzit de anumiţi copii înapoiaţi cu boala declarată din asemenea locali­­taţi, Intr'un timp când nu se vorbea de loc în Bucureşti de ravagiile pro­­duse de această epidemie. Oricum ar fi chestiunea e complexă şi In această privinţă epidemologul cel mai încercat va trebui să depute toată stăruinţa pentru o documentare cât mai precisă şi cât mai ştiinţifică. La incercit boala poate fi cu greu re­­cunoscută şi în formele clinice, abor. Uve poate fi confundată foarte uşor cu alte afecţiuni. Paralizia infantilă trebue diferenţiată. În faza iniţială de gripă, de rhumatism articular acut, de osteomyelită, de coxita, de meningi­­tele tuberculoase etc.mai târziu,, de abia când boala a trecut în faze pa­­ralitică se observă că medicii s'au in­­şelat că s’au făcut erori în diagnostic. Dar, să vedem în ce constă această boală ? Paralizia infantilă e o boală infec­­ţioasă — contagioasă — care se pre­­zintă de preferinţă în prima copilărie adică dela vârsta de 1—5 ani, determi­­nând un proces de natură inflamato­­rie in coarnele aterioare ale substan­­ţei cenuşii din măduva spinării ; agen­tul patogen, acela­­care provoacă lega.. la, e un microb necunoscut, un v­irus igvisiMl, un opus filtran. In afara cazurilor izolate, apariţia sub formă epidemică a fost­ semnalată în ţările nordice europene. In Suedia, in Germania, in ţările baltice şi mai recent în America (1907), Australia (1908) şi Franţa. Incubaţiunea boalei ţine intre 3—10 zile ; contaminarea se face direct de la om la om prin aşa numiţii purtă­­tori de microbi, prin intermediul di­­verselor secreţiuni ale nasului, gurei (saliva), excreţiunile intestinale, prin înţepături produse de diverse insecte sburătoare, etc, etc. Debutul boalei e insidios şi se ob­­servă de obicei, febră mare, uneori dureri în gât, tulburări gastro­ intesti­­nale, sudori abundente şi p­ipersensi­­biltate a muşchilor şi a sistemului nervos. In scurt timp, după 2—3 zile se pot produce paralizii care lovesc a., numite regiuni musculare, de prefe­­rinţă acele ale­ picioarelor, atrăgând în cele din urmă atrofia şi oarecari diformităţi ale acestora (picior strâmb, picior în varus equin). Am arătat confuziunile care se pot face între paralizie infantilă şi alte afecţiuni In faza incipientă a boalei; în faza cro­­nică paralitică, confuziunea e de ase­­menea posibilă cu paralizia post­­diftericel, cu myatonia congenitală, cu polinevrita, cu rachitism şi cu pseudo­­paralizia sifilitică. Se descriu in medicină mai multe ţinte stutb­e de părăluţe infantilă , forma abortivă, care nu ajunge în faza paralitică ; forma spinală, atră­­gând paralizii ascendente sau descen­­dente ale membrelor cu abolirea refle­­xelor teridinoase şi cutanate; forma bulbară, cu paralizia muşchilor obra­­zului şi­ a feţei obrazului şi forme en.­cefalitice şi meningeale. Dar, asupra acestor forme nu vom insista, . .. w *-• t|t ~h\ ■'tr-rsr?-.­După cum ne-am propus de la înce­­put dorim să trecem la partea prac­­tică, şi să arătăm in ce pot consta mijloacele de prevenire şi de trata­­ment ? In ceea ce priveşte mijloacele de pre­­venire se recomandă ca măsură sani­­tară izolarea bolnavilor timp de 6 sup­tăreâni pentru a evita contactul şi a permite desinfectarea tuturor excreţiu­­nilor sale. Cum în transmisiunea boalei se cre­­de că aerul ar avea un rol important, se recomandă în timpul unor aseme­nea epidemii, în­ afara evitării con­tactului cu alți copii și al aglomeraţ­­iilor, desinfectarea gurei și a foselor nasale, cu anumite antiseptice. Profesorul Lust a preconizat în ase­­menea împrejurări și oarecari mijloa­­ce medicamentoase , după părerea sa in timp de epidemie atât­ de primej­­dioasa ca aceia a paraliziei infantile Duplicitatea aventurierilor Sunt, in complexul politic al unei ţări, oameni şi grupări în faţa cărora se închină istoria. Intransigenţa lor, întemeiată pe convingeri de nesdruncinat, imprima liniei lor de conduita o frumuseţe care trebue să stâr­nească admiraţia : admiraţia în faţa rezistenţei granitului. D. Ion Mihalache formulase odată de la tribuna Camerii, acest a­­devăr imprescriptibil pentru toţi acei ce se vor mai apropia vreodată de treburile publice : oamenii mari pot deveni une­ori, din nenorocire, oportunişti dar oportuniştii nu pot ajunge niciodată oameni politici cu a­­devărat mari !­­„ Reflecţiunile acestea ne-au fost sugerate de lamentabila du­plicitate de cari dau dovadă, — dela căderea lor dela putere, • resturile supravieţuitoare a­­le hoitului averescan. E suficient, — pentru omul de bună credinţă, — să răsfo­iască, măcar în treacăt, colec­ţia oficiosului partidului popor­­ului. Se va convinge astfel, că nu există în istoria politică a ţării noastre, exemplu de du­plicitate ridicolă şi de nesince­­ritate mai odioasă, ca aceia de care dau dovadă cavalerii du­­celaşului de la Ciucea. Ură ca­muflată sub linguşiri unsuroa­se — cuvintele şi slovele lor de­bordează veninul slugilor prin­se cu mâna în buzunare în care n’aveau ce căta ! Se cunosc „atitudinile” adop­tate dela o zi la alta, — de cir­cumstanţă, — de către partidul poporului, in chestiunea consti­tuţională de care s’au agăţat de câte ori au vrut să tragă spuza pe turta lor. Sub pretextul laş că averescanismul n’avea che­marea să se pronunţe pro sau contra ordinei legale, — parti­dul poporului prin d. Goga a confiscat şi a terorizat gazete­le, s’a servit de chestiunea a­­ceasta ca să introducă o cenzu­ră menită să taie din ziare ori­ce atacuri la adresa fabrican­tului de must şi orice critică a­­dusă activităţii aventurierilor, ’ — pentru ca apoi, după izgoni­, rea de la putere, să agite în co­loanele oficiosului său când pentru, când împotriva chesti­­unei constituţionale. Avem în faţa noastră colecţia gazetei go­­giste, şi suntem uluiţi de neru­şinarea cu care apaşii celor 14 luni de dictatură, susţin de la o zi la alta, teorii cari se bat cap în cap ! Fără îndoială că e de prisos să mai aducem citate din ofici­osul averescan. Pe oamenii par­tidului poporului nu e chip să­­ aducă nimeni la realitate, iar­ opinia publică știe câtă încre­dere trebuie să acorde aventu­rierilor și dictatorilor de oca­zie. De aceia, nici n’am mai fi subliniat virtuozitatea acestor cameleoni politici, — dacă în nu­mărul de eri foaia ducelaşului nu s’ar fi agățat fără neruşina­­re pe care n’o pot avea decât bandiţii calificaţi, de chestiunea constituţională. ( De astădată prestidigitatorii celor trei miliarde au devenit apărătorii „ordinei legale”, şi denunţă guvernului „uneltiri­le” naţional-ţărăniştilor.­­ Nu e locul să discutăm sen­sul unei vizite pe care d. Virgil Madgearu, secretarul partidului national-tărănesc, ar fi făcut-o la Paris. Ceea ce trebue să sub­liniam însă, e duplicitatea ave­­rescană, care găseşte cu cale să comenteze „demersurile” d-lui Virgil Madgearu pentru ca să acuze partidul naţional-ţărănesc că pregăteşte „agitaţiuni şi tur­­burări în tară !”. E, într’adevăr, extraordinar! Nu ne-am putut închipui că lip­sa de obraz a aventurierilor va merge atât de departe. Căci,­­­spre deosebire de inspiratorii fiţuicii gogiste, care uită de la mână pân’ la gură, ce-au spus şi ce-au făcut, — noi n’am ui­tat încă vizita fostului subse­cretar de stat, d. M. Manoilescu la Paris... Ceva mai mult : fu­sese, la un moment dat, după citirea de către d. general Ave­­rescu a cunoscutei declaraţii de la Senat, de demisia d-lui Ma­noilescu din partidul poporului demisie de soarta căreia nu sa mai prea ştie nimic. Oportunişti, — bandiţi prin excelenţă, reprezentanţii regi­mului de aventură au devenit acum apărătorii... ordinei lega­le ! Puteau s’o lase în seama al­­tora; căci delaţiunile şi lîngu­ firile mincinoase nu vor izbuti, — suntem siguri, — să mai schimbe ceva din soarta, unui grupuşor politic care şi-a înde­plinit cu prisosinţă menirea : a batjocorit libertăţile publice, a­ compromis interesele tarii şi a pustiit visteria statului. Averescanismul a murit. Tre­buie să existe însă şi o lege, în virtutea căreia stafiile politice își batjocoresc propriul hoit.­­Așa se explică duplicitatea ne­­rușinată a oficiosului­ partidu­lui poporului,­­ George Silviu ■ I

Next