Lupta, noiembrie 1927 (Anul 6, nr. 1781-1805)
1927-11-01 / nr. 1781
ANUL VI. No. 1781 COStST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1021 Februarie 1027 ABONAMENTE Pe IS luni .... ... SOO Cel Pe O *. ....... 400 a Pe 3 „ ....... 2o o m IN STRĂINĂTATE DISECU Iîecl«*pctS«& și Administra*!®. BUCUREȘTI STR. SARINRAR, 12 Atitudini In chestiuni de Stat Răscolirea atitudinei diferitelor partide faţă de actul de la 4 Ianuarie a descoperit părţile slabe ale unora. S’a imputat şefului liberalilor că a fost prea rigid în consiliul de Coroană când nu a convenit să se mai facă demersuri de către partide şi Parlament pe lângă fostul principe moştenitor spre a’l convinge că nu trebue să renunţe la tron. Este tot atât de adevărat că defunctul suveran nu era partizanul unor asemenea demersuri întrucât cele întreprinse de dânsul ca rege şi părinte nu au izbutit. Este adevărat că d. Maniu a ţinut în acel sfat al Coroanei limbagiul înţelepciunei, îndemnând să nu se pripească lucrurile şi să se evite ireparabilul. Tot atât de adevărat însă este că pe când şeful naţionaliştilor ţinea acest limbagiu, inevitabilul „doctrinar” al ţărănismului izbutise a supralicita atitudinea partidului national şi a decide pe d. Mihalache să declare că se raliază fără nici un fel de rezervă hotărîrei regelui, ca unul care e şeful dinastiei. Acum se aminteşte că d. Mihalache ar fi cerut a doua zi d-lui Brătianu ca d-sa să-şî asume întreaga răspundere a hotărîrei de la 4 Ianuarie. Atunci de ce nu i s’a cerut aceasta şi în plin consiliul de Coroană, ci s’a admis tactica d-lui Stere de a se ralia partidul ţărănesc la hotărîrea regelui ? Cum de în consiliul de Coroană hotărîrea şi deci răspunderea era a Regelui, iar partidul ţărănesc se ralia la ele, iar după consiliu această hotărîre şî această răspundere dispăruseră ? Incoherenţa e evidentă. D. Maniu, deşi a reamintit acum rezervele făcute în consiliul de Coroană de la 4 ianuarie 1925, a fixat totuşi că în ce priveşte unitatea naţională, integritatea teritoriului şi Coroana, deosebiri de vederi nu încap între partidele de guvern. Din contră, elementul ţărănist de sub conducerea d-lui Maniu, acela tocmai care, pe când d. Maniu făcea rezerve, el se ralia în totul hotărîrei regelui, elementul ţărănist are aerul de a voi să ceară revizuirea actului de la 4 Ianuarie — cum s’a şi exprimat odată d. Mihalache sub guvernul Averescu. Era natural, deci, ca d. Brătianu să reamintească prin d. Duca faptul că d. Mihalache la 4 Ianuarie 1925 era alături de rege şi de d. Brătianu şi nu alături de d. Maniu, lucru pe care nu’l putea reaminti azi d. Maniu, ca preşedinte al partidelor fuzionate. Dacă deci atitudinile d-lor Brătianu şi Maniu pot fi considerate ca principiale şi, deşi cu nuanţe deosebite, se întâlnesc însă în hotărîrea de a nu tulbura ţara de o chestie dinastică, atitudinea inspirată ţărăniştilor de „doctrinarul” d. Stere nu are nimic principial, ci e de ordin pur tactic. La 4 ianuarie această tactică avea de scop supralicitarea naţionaliştilor în credinţa că guvernul va reveni ţărăniştilor sub preşidenţia d-lui Ştirbey, iar azi are de scop să dea iarăşi „suprafaţă” d-lui Stere. Cu asemenea atitudini în chestiuni de stat nu se obţine nimic. Alfa Să mai facă ucenicie! Un senator din majoritate, Cateli, a vorbit la discuţia mesajului. După ce a arătat că Anglia e focarul civilizaţiei, Olanda cea mai mare fabricantă de brânză, mai mare chiar decât Brăila, că Franţa e sora noastră mai mare, iar Italia sora mijlocie, că Suedia are cele mai multe telefoane, iar Danemarca face cel mai mare export de unt, şi că, deci, cu toate aceste ţări trebue să ne avem bine, ca unii cari suntem la porţile Orientului şi avem viitor de aur, şi deci să intensificăm exportul şi legăturile sufleteşti, a conchis că din aceste constatări reiese că în... Basarabia e o situaţie ideală! Aşa de idilic a descris senatol majoritar viaţa din provincia de peste Prut, încât cu greu te puteai reţine să nu-ţi încarci ca labalâcul în căruţă şi să te muţi la Bălţi sau la Ismail! Şi după ce a aranjat ca o deosebitâ competenţă toate relaţiile noastre externe, semi-externe şi interne, a ajuns la marea concluzie. Adresăndu-se opoziţiei naţional-ţărăniste a întrebat-o superb: — „Cu cine vreţi d-voastră să înlocuim pe un Brătianu ? Cu dv. ? Dar mai întâia trebue să faceţi ucenicie! Mărturisesc sincer că mi-a plăcut grozav această apostrofă. De mult trebuia zvârlită, ca să putem astfel desluşi aspectul real al vieţii noastre politice. Ucenicia ! Prima treaptă în orice meserie, în orice profesiune. Dacă nu începi de jos, de la ucenicie, nu vei putea niciodată să fii bine înarmat în meşteşugul pe care ţi l’ai ales. Iată pilda pe care a dat-o tuturor politicianilor noştri însuşi rt. Ionel Brătianu. Inceputu-şi a d-sa cariera politică prin a fi şef de guvern? Nu. D-sa a luat-o de jos, de jos de tot, de la ucenicie. La vârsta de 30 de ani r- a primit, ca primă demnitatea, decât portofoliul de ministru al comunicaţiilor şi a aşteptat câţiva ani — da, câţiva ani — până să accepte locul de prim ministru. D. Vintilă Brătianu de asemenea. Mic ucenic , abea ministru la nu ştiu ce departament. De aceea împărtăşim în totul părerea senatorului majoritar că nu se poate încredinţa puterea şefilor partidului naţional ţărănesc, cari nu şi-au luat încă cărţulia de calfă■ Să fim însă şi drepţi: de opt ani de zile, d. Ionel Brătianu face totul ca d-nii Maniu, Mihalache, Iunian, etc., să nu mai iasă din ucenicie. Legea meseriilor prevede un maximum de 3 ani pentru termenul de ucenicie. Bieţii copi învaţă în vremea aceasta meseria, mai mănâncă bătaie de la calfe şi patroni, dar în sfârşit, după termenul leget ies şi ei lucrători, ca câinele din iarnă. Fruntaşii naţionali ţărănişti au îmbătrânit şi d. Ionel Brătianu, prezidentul comisiei de examinare, tot nu găseşte că au mâncat îndeajuns bătae ca ucenici şi nu vrea să le libereze cărţuliile. Ţara a făcut suficientă experienţă cu lucrătorii liberali. Ar vrea să mai schimbe meşterul care ieşit de mult din şcoală a rămas la ceea ce a învăţat el cu ani în urmă neînsuşindu şi metode noui de lucru. D-nii Maniu, Mihalache şi ceilalţi au ghiocei în păr şi totuşi d. senator Cateli îi vede tot mititei, scobindu-se în nas şi de aceea îşi permite să le spue, superb : — Mai învaţă, băeţaş, că eşti încă crud! Numai să mi le sară nitr o zi muştarul „băeţilor“ şi să nu-şi facă un... atelier propriu la... Alba lulia, că nu ştia rău unde se va îndrepta atunci clientela Maximini Ifii toaie puștile?" Dacă fascismul suscită dîn când în când critică în celelalte tării rar® ori simt provocate de problemele interne ale Italiei. Mai totdeauna de îngrijorările ce le provoacă politica lui externă Telegraful a seranat un discurs al d-lui de Jouvenel în care acest bărbat politic s’a ridicat împotriva politicei externe a d-lui Mussolini care nu s’a sfiit a prezenta calcule cari ar permite Italiei fasciste ca pe la 1935 să’şi realizeze anumite ţeluri imperialiste. Natural că omul politic francez cerea Franţei măsuri spre a preîntâmpina asemenea vizări. Şi iată cum politica înarmărilor se accentuează în epoca conferinţelor de dezarmare. Acum, cu prilejul celei de a 5-a aniversări a întronărei fascismului, şeful guvernului italian în manifestul său către „cămăşile negre" vorbeşte astfel: „Cămăşi negre din toate văile, tineri nerăbdători de lupte cât mai grele, ridicaţi toate steagurile şi toate puştile pentru Italia fascistă”. Limbagiul acesta nu se aude în Europa de azi. Apelul tuturor guvernelor este la muncă şi la pace. Când deci singură Italia ţine limbagiul citat, e lesne de înţeles de ce politica italiană alarmează și provoacă îndemnuri ca acela al d-luî Jouvenel, Lf. 4 PAGINI 3 LEI Direcţia 358-75. — Secretariatul 358 74 — Administraţia 358-73 Un list al societăţii ? Toate ţările cari au luat parte la marele război au ţinut de a lor datorie să vie cât mai larg in sprijinul invalizilor, în ajutorul văduvelor şi să ocrotească pe orfanii celor ce au murit pe front. Invalizii au fost trecuţi in budgetele Statelor cu pensiuni corespunzătoare nevoilor traiului și cu capacitatea de muncă a fiecăruia. Oficii speciale au găsit mijlocul pentru reeducarea profesională a victimelor războiului cărora li s-au dat, astfel, posibilitatea să-și estime cu cinste existența. Văduvele de război au fost trecute tot în budgetul Statului pentrucă s’a crezut că pentru jertfa eroilor colectivitatea profitoare are datoria să contribue la ușurarea traiului femeilor rămase fără sprijin. Statul a luat tot asupra luat educarea orfanilor de război în Institutiund speciale potrivit aptitudinilor copiilor eroilor căzuţi în lupte. Pretutindeni, încă din primii ani ai războiului, s’au organizat institute speciale pentru ajutorarea văduvelor, orfanilor şi invalizilor, instituiţii cari au căpătat un caracter permanent după ce tunul a încetat să bubue pe toate fronturile. Cuvintele magice:„Patria recunoscătoare” cu cari se încurajau flăcăii trimişi la luptă împotriva duşmanilor, nu au fost socotite cuvinte deşarte în ţările cari se îngrijesc de viitorul lor şi Patria şi-a arătat larg recunoştinţa prin pensiuni permanente şi prin ajutoare periodice corespunzătoare scumpetei traiului. La noi? Invalizii mor de foame cu pensii cari variază între 25 lei lunar (orbii şî ciungii) şi 100 lei pe lună (acei cu ambele picioare amputate sau cu ambele braţe lăsate pe lint). Văduvele de război sunt gonite de la autorităţile unde cer îndurare, cu o criminală cruzime, iar orfanii, o bună parte dintre ei, cari nu au fost luaţi de cele două societăţi conduse de doamnele Giga Sturza şi Alexandrina Cantacuzino, sunt sortiţi să ajungă criminalii de mâine, clienţi ai puşcăriilor, pleava societăţii. Oficiul „I. O. V.” nu a putut căpăta nici până astăzi organizaţia necesară, cu caracter permanent, pentru a corespunde menirii lui iar fondurile date de Stat au fost irosite prosteşte la o sumă de societăţi parazitare. Oficiul naţional „I. O. V." a fost dat în 1919 în grija ministerului de război; a fost trecut la ministerul muncii şi sănătăţii publice; a fost mutat la ministerul sănătăţii şi al ocrotirilor sociale; a fost mutat din nou la ministerul de război şi va fî acum,, în curând, remutat la ministerul sănătăţii publice, fără ca până acum să se găsească sistemul definitiv pentru ca ţara să-şi arate recunoştinţa faţă de aed cari au făcut sacrificiul suprem al sângelui in vremurile de bejenie. Am dori ca actualul minister al sănătăţii publice să realizeze ceace nu s’a făcut până acum pentru curmarea suferinţelor invalizilor, orfanilor şi văduvelor cari până astăzi trăesc cu trista convingere că sunt consideraţi un test supărător de care societatea vrea să se debaraseze cât mai repede. D. I. Inculeţ trebue să ştie că soarta eroilor din război poate pune în pericol însăşi existenţa Statului care — cine ştie — poate că va mai avea, mâine, nevoe să sune mobilizarea pentru apărarea graniţelor. Spectacolul invalizilor cercetări, al văduvelor mereu cu lacrimi in ochi şi al orfanilor ajunşi pungaşi pe drumuri, va scădea posibilitatea de apărare a oştirei şi va provoca dezastrul final, pentru că nimeni nu va mai îndrăzni să fie erou într’o ţară care nu-şi cinsteşte pe cei mai buni fii ai d. Radu Matei GRANATE Unde e ? Se 'ntreabă lumea, dar unde e de Octavian Goga? Nu se vede, nu se arată, in chichionul in care a intrat partidul averescan, fostul „suflet“ al acestuia nu vorbeşte, nu se repede la călimara cu care ameninţa cele patru puncte cardinale, nu e de găsit nicăeri, chiar de l-ai căuta cu microscopul! Şi totuşi d. Goga există. Dar acum de când avem o circulaţie cam frecventă de comisari regali, marele dictator nu mai face politică. Face literatură. Averescanii sunt furioşi pe fruntaşul lor. Chiar d. Trancu-Iaşi, oricât de blajin şi de bonom ar fi, tot a găsit curajul de a se fonda contra guvernului şi a protestat contra arestării d-lui Manuilescu. Numai d. Goga, căruia fostul subsecretar de la Finanţe i-a eliberat atâtea şi atâtea ordonanţe de plată, a uitat complect de existenţa fostului său coleg. O aprigă pasiune literară la cuprins pe poet şi si şi noapte stă plecat pe coetul cu cele trei acte ale piesei sale, ignorând cu totul actul trandi-comic pe care-l joacă partidul d-sale D. Goga vrea să se vadă cât mai repede pe scândurile Naţionalului, lăsând altor camarazi onoarea de a se vedea pe scândurile Jilavei! Nu-i cere nimeni acte de bravură, dar măcar poetul pătimirii... altora, ar mai putea fi Ce naiba, asta doar nu te expune la nimic! DESCO Oamenii zilei D. MILAN BODZA ministrul cehoslovac al instrucţiei publice care, la Paris, a protestat contra afirmaţiunii că toate teritoriile luate Austriei şi Ungariei, s’au balcanisat sub oouiile stăpâniri Salvator» financiari vorbeşte în pericolul popiorilo r banal adevărul că România a rămas în coada tuturor statelor învingătoare şi chiar a unora dintre cele învinse în ce priveşte refacerea sa financiară şi economică. Suntem încă departe de... normalizare şi totuşi se mai... filosofează la ministerul de finanţe deşi d. Vintilă Brătianu a lăsaţi în fine, să se înţeleagă că e dispus să intre în a doua perioadă a politicei sale, adică să treacă la cela ce trebuia să facem din primul moment: să recurgem la capitalul strein şi să-l atragem în condiţiile în care l-au obţinut state de seama noastră. Toată lumea are dreptul să se plângă de această stare de lucruri creată la noi prin întârzierea ce s’a pus în opera de refacere. Numai o singură grupare ar trebui să tacă, să nu aibe nerușinarea, de-a.. discuta se rosti în chestiunile fÎnaiîcttFS șî economice. Vorbim de jefuitorii tezaurului, de acei aventurieri politici cari au plecat de la cârmă prădând vistieria, vorbim de tâlharii din noaptea de 4 iunie 1926. Numai la noi se poate vedea acest spectacol ca niște aventurieri să aibe îndrăzneala să se erijeze după un an de la gonirea lor de la cârmă, în apărători ai finanţelor şi economiei naţionale. Cinismul acesta a indignat gazeta guvernamentală. Nici indignarea nu-i la locul ei. In loc ca liberalii, venind la guvern, să îi făcut o discuţie... academică asupra jafurilor averescane, în loc să vină cu anodina lege a controlului, să fi băgat în puşcărie pe acei cari au ridicat cu sacul banii din visteria statului în nqaptea gonireî lor de la guvern. In loc să fi luat pe d. Manoiîescu să-l bage la Jilava pentru o ridîculă încercare de complot şi mai ridicul, mai bine să-l fi trimis la Văcăreşti împreună cu dL Goga fiindcă în ajunul fiecăreî de la guvern a dat fostului ministru de interne zeci de milioane»—vorbim de acelaşi noapte de pomină de care vorbeşte şi „Viitorul”* ÎL, *8", A. Nici o discuţie asupra Masajului — Monologuri... triste - In trecut, în salonul parlamentar oligarchic, în care se aflau cel puţin de zece ori mai mulţi oratori, dar oratori veritabili cari fascinau parlamentul şi tribunele nu numai prin admirabila lor oratorie dar şi prin ceea ce spuneau, în trecut, vorbim chiar de perioada premergătoare războiului, discuţia asupra mesajului începuse deja să scadă. De la războiu încoace discuţia asupra mesajului n’a mai deşteptat, sub nici un guvern nici un interes. Se poate spune că această tradiţie parlamentară este în agonie. Suntem încredinţaţi că la cea dintâia ocazie ea va dispare şi din dispoziţiile constituţionale privitoare la discuţia şi înmânarea răspunsului la mesaj. E absolut inutilă şi dacă ar fi inofensivă această inutilitate n’am spune nimic, dar începe să risipească şi acea brumă de autoritate ce trebue să aibe un parlament. Vorbim, din nou, de această discuţie asupra mesajului fiindcă oficiosul guvernului se plânge că opoziţia se... derobează refuzând să examineze situaţia politică, programul de activitate, etc., enunţat prin mesaj. Nefiind oratori din partea opoziţiei, situaţia e cam comică- Cu cine să polemizeze oratorii din majoritate admiţând că ar fi oratori guvernamentali dispuşi să înfrunte o desbatere contradictorie? De aceia sunt foarte triste monologurile de la Cameră. Nici nu se poate ţine şedinţă, aşa de puţin interes mai prezintă mesajul. Mărturisim că împărtăşim toată bucuria acelora cari au scăpat de astă dată de supliciul unei discuţii banale, exasperante. Mesajul a murit. Nu-l regretă nimeni. Decât să trăiască cum a trăit după războiu, mai bine să moară. Dar nu trebuie învinuită opoziţia, cum o face foaia guvernamentală. Scăderea grozavă a parlamentarismului se datoreşte unui complex de împrejurări politice şi sociale asupra căruia s’a vorbit. Din contră : Opoziţia ar cădea în ridicul dacă s'ar încumenta să discute... serios mesajul. Se cere opoziţiei să discute legile, proectele enunţate prin mesaj ? Să discute simple enunţări? Dar când aceste legi vor veni la ordinea zilei nu va fi discut Guvernul nu are decât să dejoace... manevra sau greva oratorică a opoziţiei, să depună în 24 ore măcar un singur proect de lege din cele enunţate şi care, bineînţeles, să comporte o discuţiune serioasă, in ce priveşte mesajul să nu mai jelească nimeni că se... îngroapă fără discuţie, R. P. C. Marţi i Noemurie ISZ? EMIL D. FAGURE PUBLICITATE rimeşte direct In administraţia şelarului şi la toate agenţii!e de publicitate 3 Lei numărul Sin tară © Lei in str&inatate EHrector CREIONUL ACTUALITĂŢII II®interzic aici DOCTORUL ! Dar ce Dumnezeu a făcut omul asta ca să ajungă un ata hal cu gâtul lui? NEVASTA : De trei zile vorbeşte la Cameră de chestia despre care nu se poate vorbi ! ai vinovaţi decât magistraţii Judecator ai ocolului Cârteuşeşti- Târg, d. Şerban Vulcănescu, a fost suspendat pe timp de trei luni pentru că s’a făcut vinovat — culpă constatată prin propria sa mărturisire scrisă — de vădită parţialitate în alegeri, in calitatea sa de preşedinta al unui cerc de votare. „Am întrebuinţat toate mijloacele posibile şi imposibile de care puteam dispune în virtutea funcţiunii mele de judecător, ca să fac să reuşească mimai partidul dv. la secţia fie votare, unde am prezidat la alegeri”, scrie judecătorul unuia din „aleşii" guvernului. Nu a, desigur, aici o surpriză pentru nimeni că rezultatele alegerilor au fost falsificate, că s'au introdus în urne buletine „pe alese” şi că guvernul face doar fie fermă alegeri, pentru că pretutindeni, unde autorităţile se pretează, candidaţii ies numiţi de-a gata. Dar, lumea îşi mai făcea o iluzie, îşi închipuia că toate acele abuzuri, cari au marcat alegerile noastre din timpul din urmă, erau opera organelor subalterne la dispoziţia directă a ministerului de interne. Dacă jandarmii sau subprefecţii, ori chiar prefecţii diverselor guverne sa preiau la tot felul de tertipuri pentru a asigura reuşita candidaţilor oficiali, puteau fi scuzaţi In baza argumentului că otrava politicianistă a infectat atât de mult aparatul administrativ, că numai speranţa unui guvern doritor de alegeri realmente libera poate limpezi atmosfera. Deasupra tuturora plana însă magistratura; instituţia distribuitoare a dreptăţii trebuia ferită de mniinarea meschinelor calcule electorale. Era nu numai grija da a păstra curat un simbol indispensabil încrederii pe care colectivitatea, mulţimea,* trebue să o aibă in cei cari dispun de onoarea şi de averea oamenilor. Era şi temarea unora din politician că un corp inamovibil nu poate fi în permanenţă la dispoziţia guvernului, a oricărui guvern. Şi totuşi, am avut de înregistrat şi assestă Înjosire ! S'a făcut negreşit, un act de dreptate pedepsindu-se judecătorul abuziv. Era chiar locul sa i se aplice o pedeapsă şi mai gravă. Dar mimai a acestuia e vinovăţia ? Marii vinovaţi sunt politician!!. El îndeamnă, ei corup, ci ameninţă, ei promit ! Pentru reuşita lor în alegeri nu cruţă nimic, nu se gândesc la nimic. Ce le pasă lor că mâine când nu va mai rămâne nimic din încrederea ce alegătorii trebue s’o aibă în magistratură, cazuri ca acele dela Ruşi şi Bălţi vor fi din ce în ce mai frecvente ? Ce le pasă lor că perzându-se încrederea în magistratură, acest corp de elită va rămâne complect desbrăcat de prestigiu ? Avem demult impresia că toţi cei cari se revoltă împotriva întinderii pecingiiei politicianiste strigă în pustiu. Doar din când în când, sentinţe ca cea dată am, ne las să credem că p încă timpul ca cei cari au urechi să audă. Să ia amintiinsă - mai din vreme, căci va veni azi când vă fi prea târziu, VOLNA care e adevărata culoare a soarelui Elstere, orice ar spune poeţii şi pictorii Charles Normann, cunoscutul colaborator al lui Le Matin, publică în ziarul său, următorul interesant articol,sub titlul de mai sus: „Poeţii, sau cel puţin unii, dintre ei, afectează azi o atitudine, din care ar reuşi ,că nu vor să mai spună pe numele lor adevărat, lu erorilor. Fapt ce nu face însă să-şi piardă prea mult din cititori, ba poate dimpotrivă, însăşi Herodot spusese odată: „şi Sciţilelor le plac comedianţii”. Rostand, care avea cel puţin avantajul de-a fî limpede, in ceea ce scria, a lăudat undeva soarele, ,fără de care lucrurile nu ar fi ceea ce sunt”. Şi e foarte adevărat ,că lumina sa e dornică în iluzii. De exemplu, luna pe care o vedem prin lumina solară, iar un poet a spus: „Clarul de lună curge pe povârnişurile acoperişurilor albastre". Pictorii consumă cantităţi mari de albastru marin pentru a picta lumina lunară .Iar pentru a reda peisagiile însorite, au recurs la galben crom şi ocru. Şi sunt greşiţi? Analizată la spectroscop, se va vedea, că lumina soarelui e, proporţional, mult mai albastră şi mult mai puţin galbenă decât aceia a lunii. Care e deci adevărata culoare a soarelui in aceia a lumineî zilei? Oftalmologistul olandez Tscherning a făcut pe această temă studii foarte curioase şî sugestive. Se recunoaşte azi... sau cel puţin se admite, că senzaţiunile noastre colorate provin din faptul că în retina noastră sunt trei feluri de elemente, sensibile respectiv culorilor roşu, verde şi violet. Senzaţia, pe care o avem noi despre o culoare, provine deci din conbinaţia cerebrală a acestor împresiuni respective. Pe de altă parte s’a remarcat, că sensibilitatea elementelor retiniene e cu atât mai mare ,cu cât lumina pe care o primesc e mai slabă. Deci, dacă privim un obiect foarte strălucitor, conţinând în proporţii diferite raze roşii, verzi şi violete, ne va părea totdeauna aproape alb, fiindcă dacă razele roşii, de exemplu, sunt cu mult mai puţin intense decât cele violete, sensibilitatea elementelor retiniene pentru roşu ,va deveni uniod automat mai mare decât aceia a elementelor sensibile la violet. Şi viceversa. . De aceia pentru a cunoaşte culoarea adevărată a unui obiect, trebue să-i atenuăm lumina. Intr’adevăr, această adoptare compensatrice a elementelor ritiniene la culori se face cu atât mai repede, cu cât lumina e mai slabă. Pe tema aceasta, Tscherning a realizat experiențe foarte ciudate. De exemplu, observă fie un nour alb, fie o vedere luminată de soare, cu ajutorul unui tub de 15—20 centimetri, a cărui extremitate, pusă la ochiu, e închisă cu o hârtie neagră de câţiva milimetri diametru. Punând acest tub în dreptul ochiului şi privind cu, amândoi ochii deschişi, nourul alb sau priveliştea însaretă se vede prin tub ca având o frumoasă culoare verde. Numeroase alte experienţe fondate pe acelaşi principiu au condus la un rezultat identic. Concluzia in protida aparenţelor, adevăra culoare a soarelui şi luminare verde. Acest fapt neaşteptat ne va ajuta poate să înţelegem diverse fenomene neexplicate sau rău explicate până acum şi anume faimoasa rază verde. Această rază care a fost adesea semnalată în momentul când soarele dispare la orizont, ar putea proveni din aceea, că cuprinse brusc de o obscuritate relativă, cele trei elemente ale luminei, regăsesc tot aşa de bine sensibilitatea lor adevărată şi uniformă în acest fenomen. Şi fiindcă atunci predomină în mod real verdele în lumina solară, tot el e acela ce se arată în mod preponderent. _ In ceea ce priveşte faptul, că sensibilitatea elementelor retiniene se micşorează pe măsură ce lumina creşte, e analog cu următoarele: dacă ridicăm o coloană de pietre suprapuse pe un teren mlăştinos, ea se cufundă încetul cu încetul în pământ, şi pe măsură ce coloana se ridică ea câştigă mai puţin în raport cu suprafaţa mlaştinei. Dacă ridicăm deci, in acelaşi timp, două coloane vecine, una de pietre, de o înălţime de doi metri şi cealaltă de o înălţime numai de un metru (pietrele având toate aceiaşi lăţime), şi dacă punem apoi o nouă piatră pe fiecare coloană, vom verdea că după câtva vreme, coloana de pietre de un metru înălţime va ajunge pe cea de doi metri, aceasta din cauză că greutatea , fiind mai mare ,se înfundă mai repede In teren,ul mlăştinos. Astfel se explică egalizarea automată a senzaţiilor, pe cari cele trei elemente retiniene le primesc de la culori inegal de intense. Şi toate cele de mai sus, pentru a demonstra, că razele sorsiul sunt verzi. . _ Verzi şi brune?... Depinde de cine le priveşte.