Lupta, noiembrie 1929 (Anul 8, nr. 2392-2417)

1929-11-01 / nr. 2392

A?*sf©rl fi Profesioniști TOSRAFI gasEsc toate articolele fotografice Aparatele cele mai renumite la SOCEC & Co. S. A. Atelier special pentru developat rapid ANUL TIE No. 2392 Direcția 358-75 - Secretariatul 35S-74 — Administrația 358-75 C. Vineri I Noemiul« 1828 CONST. MI ULE Fost director politic î Decembrie 1921—Februarie 1927 Director EMIL C. ETAGUBE Redacţia şi Administraţie BUCUREŞTISTR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar Să publice mai bine bilanţul tantiemelor şi al tuturor „beneficiilor” încasate din faimoa­sele întreprinderi petrolifere Asistăm la un spectacol unic în lume, acei, cari prin incapa­citatea şi prin rapacitatea lor au prăbuşit câteva intreprin­­­deri petrolifere ruinând o mul­ţime de oameni muncitori şi cin­stiţi, în loc să fie mulţumiţi că parchetul sau victimele lor nu s’au pus încă în mişcare, au ne­ruşinarea să scoată capul în lu­me, ba chiar să polemizeze cu guvernul care apără şi el drep­turile statului. Unul dintre creatorii „Credi­tului Minier“ şi apoi însăşi di­recţia acestei întreprinderi, au publicat în diferite ziare expli­­caţiuni cari denotă şi mai mult atât reaua lor credinţă cât şi in­capacitatea lor. E frumos spectacolul: admi­nistratorii delegaţi în polemică cu creditorul „Creditului Mi­nier”, ministrul industriei — recte Statul — căruia după ce nu-i plăteşte ceia ce­ i se cuvine, îl şi atacă, ba chiar au în­drăzneala să fie obraznici faţă de guvernul care încă n’a pus în mişcare parchetul! Dar să relevăm cum se apără domnii jefuitori. Cei dela „Creditul Minier“ se laudă că au plătit... impozite. Dar aceste impozite sunt pro­porţionale, identice cu dările ce plătesc celelalte întreprinderi, dar cari n’au primit gratuit cre­ma terenurilor Statului şi nici sonde aflate în funcţiune. Se mai vaită că Statul i-a dis­creditat! Cum? Prin faptul că a urmărit încasarea redevenţei sale? Apoi dacă Statul nu făcea aceasta şi redevenţa ar fi fost înghiţită ca şi faimoasele tan­tieme şi diurne. Ce dovedeşte însă mărturisi­rea că nu puteau plăti rede­venţa ? Desigur că ea dovede­şte halul în care se afla de mult „Creditul Minier“ şi deci ori­cine îşi poate închipui halul în care se află azi sub aşa de pri­ceputa lui conducere. Se mai afirmă enormitatea că înşişi acţionarii au împins în­treprinderile petrolifere ce s’au prăbuşit la politica de dividen­de. Asta e o simplă afirmaţie. N’a existat nici un demers de asemenea natură. Dar admi­ţând că acţionarii au cerut a­­ceasta, ce fel de administratori sunt d-nii dela „Creditul Mi­nier“, „I.R.D.P.“, etc., ei cari sunt stăpâni pe adunările gene­rale ticluite de funcţionari? Chestia aceasta a dividende­lor să astfel : dividende fa­buloase s’au dat în primii ani, adică atunci când „Creditul Mi­nier“ lucra direct în contul Sta­tului, iar Statul îi plătea chel­­tuelile enorme de exploatare după notele fanteziste dar feno­menale ce le prezentau domnii administratori delegaţi. Numai când s’a pus stavilă jafului prin noua convenţie cu Statul, abuzul scandalos cu chel­tuielile de exploatare n’a mai putut continua şi atunci „Cre­ditul Minier“, redus la propriile sale forţe, a ajuns unde este! Dividendele erau însă fictive căci somăm „Creditul Minier“ să declare dacă pentru plata lor nu se împrumuta in străi­nătate, — ceiace înseamnă cu­rată excrocherie. Ca să poată lua câte un mi­lion toţi cei 25 membrii ai con­siliului de administraţie, plus administratorii delegaţi, directo­ri generali, sub-directori, etc., a­­ceştia aveau nevoie mai mult de... politica dividendelor decât acţionarii! Şi astfel se explică de ce ani de zile s’au umflat beneficiile în bilanţ pentru ca şi tantiemele să fie în proporţii! Concluzia?­­ Toată lumea, mai ales victi­mele întreprinderilor jefuitoa­re, au înţeles că atât „Creditul Minier“ cât şi celelalte afaceri petrolifere înrudite, s’au ilustrat atât printr-o profundă neprice­pere cât şi prin jad în adminis­traţie. Nepricepere. E suficient un exemplu frapant şi care a con­tribuit în cea mai mare măsură la dezastrul de azi, tocmai d-1 inginer care polemizează şi se laudă că a iniţiat afacerea „Cre­ditul Miner” a fost şi promo­torul nenorocitei idei ca acea­stă întreprindere să se stabilea­scă şi pe­ pieţele străine ca să... concureze trusturi ca „Royal Dutch“ şi „Standard-Oil“, noi cari n’avem tancuri, noi a căror producţie totală reprezintă, fa­ţă de producţia mondială, 2 la sută, noi în luptă cu acele în­treprinderi uriaşe?! Puricete cu armăsarul! Şi cât a cheltuit „Creditul Minier“ pentru acea­stă aventură? Câte milioane? Să spună, să răspundă la aceste chestiuni. * Apoi desfacerea cartelului şi prăbuşirea preţului, pornită tot de la „Creditul Minier”, nu este o altă probă peremptorie de in­capacitate? După atâtea imense pagube, după fatala experienţă, „Creditul Minier“ e nevoit să se întoarcă acum la cartelul de o­­dinioară. Când, dar, „Creditul Minier” şi „I.R.D.P.“ au fost conduse în aşa hal în­cât acţiunile lor care valorau 6 MILIARDE acum nu mai valorează decât jumătate miliard, era oare permis să se menţină ani de zile consilii de administraţie cu câte 25 mem­bri, majoritatea politiciani cari trebuiau cazaţi şi car­ fiecare a înghiţit câte­odată până la un milion pe an tantieme? Este admisibil ca peste directorii ge­nerali să fie 4 administratori­­delegaţi fiecare în parte cu ve­nituri de 3—4 milioane anual? Astfel s-au jefuit de la acţio­nari aproape 5 MILIARDE, vor­bim de ambele Întreprinderi pe­trolifere, adică „Creditul Mi­nier“ şi „T.R.D.P.“. Se poate ca o astfel de excro­cherie, în aşa stil, să rămână fără sancțiuni? L, T, A. 4 PAGINI 3 LEI Nu mai subliniem în artico­lul de faţă însemnătatea sanc­ţiunilor aplicate vinovaţilor de la Lupeni. Problema a fost mult de­sbătută prin presă, ci­titorii o cunosc în toate amă­nuntele iar epilogul anchetei era doar de atâta amar de vreme scontat cu precizie de întreaga opinie publică. Ne vom ocupa astăzi de cele petrecute la Poliţie şi de mă­surile luate în contra schin­giuitorilor. Nu e un secret pentru nime­ni că la Poliţie — începând cu Capitala şi sfârşind cu ul­timul colţ de ţară — se bătea. Pe lângă alte păcate, poli­ţistul român mai avea şi pe acela al nepriceperii. Necu­­noscând bazele moderne ale ştiinţei poliţieneşti , poliţis­tul se deda sportului bătăii în dorinţa de a scoate din gura deliquentului real sau presu­pus „declaraţii". Par’că era un făcut: în această instituţie s’au aciuat mulţi dintre exclu­şii societăţii şi dintre profesio­niştii tuturor patimilor. Dela război încoace, deşi în statele occidentale, ca şi în celelalte s’a făcut un progres simţitor, în domeniul investi­gaţiei şi al cercetărilor — la noi nu numai că nu s’a reali­zat nimic, dar par’că moravu­rile poliţieneşti s’au înrăută­ţit. Nu avem să vorbim aci şi acum nici despre poliţiştii a­­sasini, nici despre poliţiştii sperţari, nici despre poliţiştii excroci sau hoţi sau tâlhari— şi nici despre cei care i-au tolerat. Ceea ce vrem să spunem, deo­camdată, este că reforma po­liţienească se impunea ca un desiderat obştesc. Dacă Poliţia ar fi rămas în aceiaşi stare, ..— cu toate că avea şi unele elemente bune, dar puţine — am fi înregis­trat adevărate acte de anarhie cetăţenii făcându-şi singuri dreptate împotriva poliţiştilor cari, călcând legile ţării în pi­cioare, băteau, furau, şperţu­­iau şi benchetuiau. Şi-aşa spectacolul oferit de unii oameni ai Poliţiei dintre care unii şi-au ridicat palate la oraş şi vile în staţiuni bal­neare indignează marea mul­ţime nevoiaşă şi muncitoare. Legea a venit la vreme să încerce a pune capăt unei stă­ri intolerabile. Noi nu facem aci, deocamdată, procesul vi­novaţilor din trecut nici al celor cari i-au tolerat în Poli­ţie. Acest proces va fi făcut pro­babil de guvern­­ înaintea justiţiei: toţi cari au călcat legea şi pe cari amnistia nu i-a iertat trebue să-şi pri­mească pedeapsa. Noi voim aci să arătăm, dar, atât, că reforma a căzut la vreme bună, indignarea pu­blicului in contra elementelor periculoase şi abuzive din Po­liţie atinsese limita. Dar legea nu schimbă, de la o zi la alta, moravurile şi nici nu îndepărtează pe toţi cei răi. Iată de ca a fost cu putin­ţă un caz de bătaie la Făltice­ni; o enormitate la Briceni; o porcărie la Arad şi câteva barbarii în Prefectura de Po­liţie a Capitalei. Toate acestea chiar sub gu-­­vernarea legalistă a d-lui Iu­­liu Maniu.: Din capul locului am ridicat protestul nostru împotriva metodei. Bătaia degradează de­opotrivă şi pe cel ce o aplică şi pe cel căruia i se aplică. Ni­ci nu aveam în vedere vre­o persoană. Aveam în vedere sistemul,­­ odiosul sistem. Ultimul schinguit din beciuri­le prefecturii Capitalei intere­sează numai ca o ilustrare a acestui monstruos sistem. Am cerut anchetă urgentă şi pedepsirea vinovaţilor. Cum era vorba despre un înalt funcţionar — credeam că exemplul unei măsuri ra­pide şi severe va sluji de lec­ţie tuturor răilor din toată Poliţia ţării. Sancţiunile au venit, — dar cam târziu. D-nui Milozi, Panova şi un oarecare Vasile de la Circula­ţie au fost suspendaţi — toţi pentru aceiaşi culpă: bătaie aplicată ,uşor nevinovaţi. Vina­va tot atât de gravă dacă bi Hp se întâmplau să fie vinovaţi. Au fost suspendaţi şi trimi­şi înaintea comisiunii de an­chetă. Dată fiind culpa lor,­­ pu­tem afirma că nici unul nu va mai reveni la post. Fostul secretar general al poliţiei a ieşit din poliţie, s■ a ieşit şi din viaţa publică, fostul comisar şi fostul sub­comisar de asemenea. Trebuia să recunoaştem că, deşi sancţiunile au venit — în primul caz — mai târziu de­cât trebuia, totuşi au pro­dus o bună impresie în pu­blic. Sub un regim liberal sau averescan , asemenea sanc­ţiuni nu s’au produs târziu, nu s'au produs niciodată! ★ Recunoscând, deci, că gu­vernul Maniu a ieşit din... tra­diţie, luând măsuri împotriva bătăuşilor, suntem obligaţi să arătăm că mai bine era, pen­tru prestigiul legali­smului a­­cestui regim, să se fi procedat în mod rapid. Să nu se fi aș­teptat îndemnul repetat al Presii. Să nu se fi așteptat iz­bucnirea indignării publice.... Aceste zise, mai avem un cuvânt de adăugat: ar fi bine, ca pe viitor, guvernul să pro­cedeze așa cum noi i-am su­gerat de la început: cel vino­vat — indiferent de grad — să fie pedepsit imediat. Să se vadă că e ceva spontan, că e o indignare şi o pornire sin­ceră contra ticăloşilor. In aşa chip opinia publică se va putea declara satisfă­cută; în aşa chip se vor putea evita actele anarhice; în aşa chip un regim democratic şi legalist îşi va putea valorifica meritul de a întrona o eră nouă în administraţia ţării. Granate Bună meserie! In definitiv, ce atâta caz cu ,,Cre­ditul Minier“ şi „I. R. D. P.“? E aplicarea strictă a clasicei to­varăşii: cel care a avut capitalul, a rămas cu experienţa, iar cel cu ex­perienţa a rămas cu capitalul. Adică acţionarii s'au curătat la os, iar hărnicit, de­sinter­es­aţii şi pricepuţii administratorii şi-au fă­cut case, şi-au cumpărat automobile şi moşii ti «« cheltuit, timp de sece ani, intr'adevăr ca dela altul! Fumau, adică, tutun.... străin![ Naivi au fost cei cari luau bănişo­­rul lor muncit şi-l dedeau pe mâna unor oameni pe cari nu-i cunoşteau, cari nu le dedeau nici o socoteală şi cari ii tratau ca un fel de dispreţ su­veran, de par’că acţionarii ar fi nişte rude sărace pe cari fi-« ruşine să le chemi să stea la aceeaşi masă cu tine! In definitiv, când te gândeşti bine, nu există meserie mai drăguţă decât aceea de membru in consiliul de ad­ministraţie sau de administrator-de­­legat al unei societăţi anonime pe acţiuni. Nu lucrezi cu banii tăi, n’ai nici o răspundere şi mai ales nici un risc. Joci la sigur.. Ce e al tău e pus de-oparte! Numai acţionarul e gâscă. Acum când nu mai are un fulg pe el, ţipă. Dar puful nu se mai întoarce: stau d-nii administratori pe el! DEŞCA Jefuitorii polemizeaza Pedepsele trebuesc aplicate la timp Totuşi opinia publică vede o reală schimbare O logodnă prin­ciară PRINCIPESA MARIA JOSEFA fiica suveranilor Belgiei, al cărei lo­godnic, prințul moştenitor al Italiei, era să fie victima unui atentat poli­tic »3EI Pensionarea funcţionarilor publici Necesitatea comprimării bud­getului general al Statului a dus, în mod fatal, la dureroa­sa operaţiune a suprimării unui număr mare de funcţio­nari.­­ Deficitele trecutului, cari n’au putut fi acoperite nici prin eroica măsură a majoră­rii impozitelor directe şi indi­recte; pletora de funcţionari, numiţi de trecutele guverne după criteriul interesului po­litic; reaua gospodărire a ba­nului public de la războiu pâ­nă la venirea actualului gu­vern la cârmă, a împus măsu­ra scoaterii la pensie a func­ţionarilor cari au împlinit 30 ani de serviciu, sau cari au ajuns la vârsta de 57 ani. Este evident că cu toate a­­vantajiile cari se acordă func­ţionarilor scoşi la pensie, ni­meni nu renunţă cu inimă u­­şoară la leafa care, în orice împrejurări, reprezintă cel pu­ţin îndoitul pensiei. Problema nici nu s-ar pune dacă întreprinderile particula­re ar fi înfloritoare şi ar putea ocupa pe cei cari mai pot Iscă lucra deşi sunt pensionaţi de Stat Dar, din nenorocire, po­litica strâmtelor formule dra­gi d-lui Vin­cil­ă Brătianu, a dus la ruina comerţului şi in­dustriei naţionale. Ne-am su­focat prin noi înşine. Statul a făcut, dela războiu până astăzi, tot ce a putut ca să paralizeze putinţa de reface­re în toate ramurile de activi­tate.­­ Când ţara a ajuns pe pragul dezastrului, când falimentul final bătea la uşă, dictatorii, cari au condus ţara dela răz­boiu până mai­eri, eu lăsat al­tora sarcina grea să repare, intr’un an, ceeace timp de 10 ani s’a stricat cu metodă şi perseverenţă. Sacrificii dureroase s’au im­pus actualului guvern care s’a hotărât să le facă chiar cu preţul popularităţii care se iroseşte. Dacă opinia publică primeş­te cu resemnare amputarea care se face, cere însă, catego­ric, ca în funcţiunile rămase vacante să nu fie nimeni nu­mit în afară de corpul func­ţionarilor rămaşi în slujbe. Căci ar fi­ imoral să „pensio­nezi” un funcţionar bun, în plenitudinea încă a puterii de muncă, ca să fie înlocuit cu clienţi ai cluburilor politice ori care ar fi ele„ Suntem siguri că guvernul e sincer în lucrarea dureroasa pe care o face şi nu va săvâr­şi această greşală care ar în­tuneca opera înfăptuită cu sa­crificii mari în folosul exclu­siv al visteriei publice,­­ T. C. C Creionul actualităţii C­u forţai GHENERALUL AVERESCU. — Cu forfa »in sä răstorn, guvernul ! ALEGATORUL s Doar l­a „forţa” asta de ce nu vii niciodată, d­ te general ? 1 Sece regresă»7 IBP jwwt- BSp'1 W’l W I m$i !~t v ampania. Să se sancţioneze neregulile Comisiunea interimară a Ca­pitalei a început o campanie de lucru bine susţinută. Se pavea­ză străzi cari erau uitate de e­­dili, se taie bulevarde, se astu­pă gropile cari rupeau arcurile vehiculelor şi făceau circulaţia imposibilă. Contribuabilul a deschis larg baerile pungii și a dat cât a ce­rut Primăria pentru ca să vadă, cu un moment mai curând, mo­dernizarea Capitalei. Iată, însă, că actualul preșe­dinte al comisiunei interimare, d. Dem. Dobrescu, verificând calculele făcute cu prilejul al­cătuirii devizului pentru pava­­rea bulevardului Mărășești, a descoperit că era pe cale să se aprobe un „supliment neprevă­zut" de cheltueli în valoare de 7 milioane lei, la o lucrare care ar fi trebuit să coste 22 milioa­ne! Cercetările au dovedit că „suplimentul" nu era necesar. Un expert — numit de primărie — cercetează cazul iar d. pri­mar este gata să aplice sanc­ţiuni severe. Cazul ne pune pe gândiuri. Dacă este vorba de intensifica­rea campaniei de pavări, deci de lucrări cari vor costa sute de milioane, pompate din sărăcia generală a contribuabililor, tre­bue să se ia urgente măsuri ca banul dat de cetăţeni pentru pa­vaj să nu intre în buzunarele antreprenorilor sau în ale func­ţionarilor comunali. Tentaţia va fi mare; dansul milioanelor ameţeşte pe cei slabi de înger şi din pavajele bucureştene vor ieşi noui îmbogăţiţi. Datoria comisiunei interimare este să a­­plice, fără milă nici menaja­mente, exemplare sancţiuni ce­lor ce vor fi găsiţi vinovaţi. Nu transferare la serviciul de ecarisaj de la serviciul arhi­tecturii, ci destituire imediată, nu numire de experţi pentru ve­rificarea estimaţiilor făcute cu fructuoasă părtinire, ci imedia­ta sesizare a parchetului care duce pe delicvent imediat la ră­coarea Văcăreştilor. Altfel cetăţeanul furat este în drept să protesteze şi să refu­ze sacrificiul ce i se cere. R. VL Anahronismul situaţiei actuale.- Necesitatea protecţuiinei creditorului.- Coordonarea modificarea legislaţiei Cunoaştem cu toţii lacunei« legiuirei referitoare la cambie, societăţi anonime, faliment, etc. dar nu de aceasta ne vom ocu­pa In acest articol ci ne vom mărgini a analiza în întregul ei ansamblu problema insuficien­ţei dreptului comercial,ca disci­plină a dreptului civil. la Sfârşitul sec. XIX prin desco­peririle efectuate pe toate tărâ­­murile şi, prin chemarea la via­ţa publică şi economică a atâtor state, pune cu o deosebită insis­tenţă problema materiilor pri­me şi a debuşeurilor. „ Comerţul ce ia între timp o fantastică dezvoltare şi prepon­derenţă, necesitând celeritate şi siguranţă, condiţiuni sine qua non a marilor investiţiuni, se i­­veşte necesitatea reglementarei raporturilor de schimb, şi în consecinţă apare dreptul comer­cial care se ocupă numai­­ de quintesenţa acestora, rămânând ca acolo unde acesta nu preve­de, să se aplice prevederile dreptului civil. Ori, în ceea ce priveşte legis­laţia noastră, acesta este punc­tul nevralgic al întregei ch­estiu­ni, mai ales că nu avem ca mij­loc technic de realizare o pro­cedură comercială corespon­dentă. In decursul veacurilor foarte puţine legiuiri (pravilele, co­dul Ipsilante, şi reg. organic)­ s’au ocupat prea puţin de ace­ste raporturi, în fapt aproape inexistente, legile având carac­ter aproape exclusiv de ordina publică. Producţia şi capitalul naţio­nal constând în şi din pământ, era natural ca în rarele raportu­ri juridice, probaţiunea să se fi rezumat la mărturii, iar prezum­ţia inferiorităţei debitorului să (Continuarea în pagina I-a) Ministerul de justiţie studia­ză adequarea anahronicului no­stru cod de comerţ condiţiuni­­lor actuale ale dezvoltărei eco­nomice care, trebuind în mod fatal să urmeze conjectura in­ternaţională, se găsesc azi stin­gherite de o legislaţie al cărei rost ar trebui să fi fost tocmai să faciliteze această dezvoltare. „Zgâria-norii“ importanţa şi rentabilitatea palatelor newyorkeze Directorul lui „Wiener Bank Verein“, d. Viktor von der Lip­pe, publică un interesant arti­col în „Neue Freie Presse", pe care-l redăm mai jos în între­gime: „In Septembrie anul curent, au sosit la New-York trei artişti europeni,­­ cari se aflau în drum spre Pittsburg, unde se duceau în calitate de membri ai juriului pentru organizarea expoziţiei Institutului Carnegie. Aceştia erau Vivian Forbec din Londra, André Dunoyer de Se­­gauzac din Paris şi Wladislaw Jarocki din Cracovia. Sosiţi pentru prima­ oară la New- York, ei au rămas extaziaţi de frumuseţea „zgârie-norilor“ şi şi-au exprimat admiraţia lor, jurnaliştilor cari i-au intervie­­vat. Unul le numia „clădiri măreţe şi ciudate ca fiind aduse de pe planeta Marte”; altul, „majes­­toase, gigantice şi totuşi superb de estetice“, iar al treilea „o contribuţie americană la arhi­tectura, sculptura şi pictura u­­niversală“. In contradicţie cu alţi arhi­tecţi ei au prezentat şi o altă calitate pe care o atribuiau a­­cestui gen de imobile, şi anu­me: lipsa de polichromie pre­cum şi abundenţa de forme simple şi sobre. Totuşi, tendinţa mereu crescândă spre mai înalt Ii s’a părut un element al tra­gicului, întocmai ca sforţările unei plante de a se căţăra cât mai sus, până când la un mo­ment dat se prăbuşeşte istovită de puteri. O EXPERTIZĂ In acelaş timp s’a dat publici­tăţii un raport de expertiză al unei cercetări sumare care a durat vre­o doi ani, şi care se pronunţă cu privire la numărul de etaje ce urmau să se clădea­scă la palatul industriei oţelu­lui Şeful expert, d. W. E. Kierek, a conchis pentru 75 (şaptezeci şi cinci) de etaje, palatul acesta urmând să fie cea mai mare clădire din New- York, întru­cât astăzi nu există decât una cu 56 de etaje! Vă închipuiţi cât de migăloa­se au­ fost lucrările experţilor. De altfel d. Kierek a fost secon­dat de un întreg arsenal de ar­hitecţi constructori şi techni­­cieni în ale clăditului, betonării, fierăriei şi electricităţii. Experţii au conchis că aseme­nea imobile se pretează foarte bine în centrele comerciale un­de terenul este foarte greu de obţinut, el fiind excesiv de scump. Metrul pătrat se obţine între 200 şi 400 dolari. Eu am calculat beneficiul net la un i­­mobil cu 4 etaje şi l-am stabilit la 4.22%, la unul cu 15 etaje la 6.43%, cu 22 etaje la 7.75%, cu 30 etaje la 8.5%, cu 35 etaje la 9.07%, cu 50 etaje la 9.87%, cu 63 etaje la 10.25% şi cu 75 eta­je la 10.06%. Technicienii au declarat că este posibilă şi ridicarea de i­­mobile de 2000 de picioare (în­doitul înălţimea turnului Eiffel), dar acestea îşi pierd rentabili­tatea lor de la al 131-lea etaj. Ele mai prezintă şi un alt in­convenient: acela al aducerii materialului la înălţime. Con­strucţia lor devine aproape im­posibilă din pricina enormei greutăţi a cablelor. Pentru o clădire din 63 etaje, al cărei teren a costat 18.600.000 dolari, s-au cheltuit 20.500.000 dolari pentru construcţia propriu zisă. COSTUL CONSTRUCŢIEI ŞI RENTABILITATEA Foarte interesante sunt cifre­le care reprezintă anumite părţi ale construcţiilor. Construcţia de oţel, cu alte cuvinte, schele­tul de oţel al clădirei reprezintă 7.7 până la 14.8 la sută din cos­tul total al clădirei. Cam ace­leaşi procente reprezintă şi cos­tul ascensoarelor, cari se ştie că j­oacă un rol extrem de im­(Chid­ continuarea în pag. II-a) j

Next