Lupta, noiembrie 1929 (Anul 8, nr. 2392-2417)
1929-11-01 / nr. 2392
A?*sf©rl fi Profesioniști TOSRAFI gasEsc toate articolele fotografice Aparatele cele mai renumite la SOCEC & Co. S. A. Atelier special pentru developat rapid ANUL TIE No. 2392 Direcția 358-75 - Secretariatul 35S-74 — Administrația 358-75 C. Vineri I Noemiul« 1828 CONST. MI ULE Fost director politic î Decembrie 1921—Februarie 1927 Director EMIL C. ETAGUBE Redacţia şi Administraţie BUCUREŞTISTR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar Să publice mai bine bilanţul tantiemelor şi al tuturor „beneficiilor” încasate din faimoasele întreprinderi petrolifere Asistăm la un spectacol unic în lume, acei, cari prin incapacitatea şi prin rapacitatea lor au prăbuşit câteva intreprinderi petrolifere ruinând o mulţime de oameni muncitori şi cinstiţi, în loc să fie mulţumiţi că parchetul sau victimele lor nu s’au pus încă în mişcare, au neruşinarea să scoată capul în lume, ba chiar să polemizeze cu guvernul care apără şi el drepturile statului. Unul dintre creatorii „Creditului Minier“ şi apoi însăşi direcţia acestei întreprinderi, au publicat în diferite ziare explicaţiuni cari denotă şi mai mult atât reaua lor credinţă cât şi incapacitatea lor. E frumos spectacolul: administratorii delegaţi în polemică cu creditorul „Creditului Minier”, ministrul industriei — recte Statul — căruia după ce nu-i plăteşte ceia ce i se cuvine, îl şi atacă, ba chiar au îndrăzneala să fie obraznici faţă de guvernul care încă n’a pus în mişcare parchetul! Dar să relevăm cum se apără domnii jefuitori. Cei dela „Creditul Minier“ se laudă că au plătit... impozite. Dar aceste impozite sunt proporţionale, identice cu dările ce plătesc celelalte întreprinderi, dar cari n’au primit gratuit crema terenurilor Statului şi nici sonde aflate în funcţiune. Se mai vaită că Statul i-a discreditat! Cum? Prin faptul că a urmărit încasarea redevenţei sale? Apoi dacă Statul nu făcea aceasta şi redevenţa ar fi fost înghiţită ca şi faimoasele tantieme şi diurne. Ce dovedeşte însă mărturisirea că nu puteau plăti redevenţa ? Desigur că ea dovedeşte halul în care se afla de mult „Creditul Minier“ şi deci oricine îşi poate închipui halul în care se află azi sub aşa de priceputa lui conducere. Se mai afirmă enormitatea că înşişi acţionarii au împins întreprinderile petrolifere ce s’au prăbuşit la politica de dividende. Asta e o simplă afirmaţie. N’a existat nici un demers de asemenea natură. Dar admiţând că acţionarii au cerut aceasta, ce fel de administratori sunt d-nii dela „Creditul Minier“, „I.R.D.P.“, etc., ei cari sunt stăpâni pe adunările generale ticluite de funcţionari? Chestia aceasta a dividendelor să astfel : dividende fabuloase s’au dat în primii ani, adică atunci când „Creditul Minier“ lucra direct în contul Statului, iar Statul îi plătea cheltuelile enorme de exploatare după notele fanteziste dar fenomenale ce le prezentau domnii administratori delegaţi. Numai când s’a pus stavilă jafului prin noua convenţie cu Statul, abuzul scandalos cu cheltuielile de exploatare n’a mai putut continua şi atunci „Creditul Minier“, redus la propriile sale forţe, a ajuns unde este! Dividendele erau însă fictive căci somăm „Creditul Minier“ să declare dacă pentru plata lor nu se împrumuta in străinătate, — ceiace înseamnă curată excrocherie. Ca să poată lua câte un milion toţi cei 25 membrii ai consiliului de administraţie, plus administratorii delegaţi, directori generali, sub-directori, etc., aceştia aveau nevoie mai mult de... politica dividendelor decât acţionarii! Şi astfel se explică de ce ani de zile s’au umflat beneficiile în bilanţ pentru ca şi tantiemele să fie în proporţii! Concluzia? Toată lumea, mai ales victimele întreprinderilor jefuitoare, au înţeles că atât „Creditul Minier“ cât şi celelalte afaceri petrolifere înrudite, s’au ilustrat atât printr-o profundă nepricepere cât şi prin jad în administraţie. Nepricepere. E suficient un exemplu frapant şi care a contribuit în cea mai mare măsură la dezastrul de azi, tocmai d-1 inginer care polemizează şi se laudă că a iniţiat afacerea „Creditul Miner” a fost şi promotorul nenorocitei idei ca această întreprindere să se stabilească şi pe pieţele străine ca să... concureze trusturi ca „Royal Dutch“ şi „Standard-Oil“, noi cari n’avem tancuri, noi a căror producţie totală reprezintă, faţă de producţia mondială, 2 la sută, noi în luptă cu acele întreprinderi uriaşe?! Puricete cu armăsarul! Şi cât a cheltuit „Creditul Minier“ pentru această aventură? Câte milioane? Să spună, să răspundă la aceste chestiuni. * Apoi desfacerea cartelului şi prăbuşirea preţului, pornită tot de la „Creditul Minier”, nu este o altă probă peremptorie de incapacitate? După atâtea imense pagube, după fatala experienţă, „Creditul Minier“ e nevoit să se întoarcă acum la cartelul de odinioară. Când, dar, „Creditul Minier” şi „I.R.D.P.“ au fost conduse în aşa hal încât acţiunile lor care valorau 6 MILIARDE acum nu mai valorează decât jumătate miliard, era oare permis să se menţină ani de zile consilii de administraţie cu câte 25 membri, majoritatea politiciani cari trebuiau cazaţi şi car fiecare a înghiţit câteodată până la un milion pe an tantieme? Este admisibil ca peste directorii generali să fie 4 administratoridelegaţi fiecare în parte cu venituri de 3—4 milioane anual? Astfel s-au jefuit de la acţionari aproape 5 MILIARDE, vorbim de ambele Întreprinderi petrolifere, adică „Creditul Minier“ şi „T.R.D.P.“. Se poate ca o astfel de excrocherie, în aşa stil, să rămână fără sancțiuni? L, T, A. 4 PAGINI 3 LEI Nu mai subliniem în articolul de faţă însemnătatea sancţiunilor aplicate vinovaţilor de la Lupeni. Problema a fost mult desbătută prin presă, cititorii o cunosc în toate amănuntele iar epilogul anchetei era doar de atâta amar de vreme scontat cu precizie de întreaga opinie publică. Ne vom ocupa astăzi de cele petrecute la Poliţie şi de măsurile luate în contra schingiuitorilor. Nu e un secret pentru nimeni că la Poliţie — începând cu Capitala şi sfârşind cu ultimul colţ de ţară — se bătea. Pe lângă alte păcate, poliţistul român mai avea şi pe acela al nepriceperii. Necunoscând bazele moderne ale ştiinţei poliţieneşti , poliţistul se deda sportului bătăii în dorinţa de a scoate din gura deliquentului real sau presupus „declaraţii". Par’că era un făcut: în această instituţie s’au aciuat mulţi dintre excluşii societăţii şi dintre profesioniştii tuturor patimilor. Dela război încoace, deşi în statele occidentale, ca şi în celelalte s’a făcut un progres simţitor, în domeniul investigaţiei şi al cercetărilor — la noi nu numai că nu s’a realizat nimic, dar par’că moravurile poliţieneşti s’au înrăutăţit. Nu avem să vorbim aci şi acum nici despre poliţiştii asasini, nici despre poliţiştii sperţari, nici despre poliţiştii excroci sau hoţi sau tâlhari— şi nici despre cei care i-au tolerat. Ceea ce vrem să spunem, deocamdată, este că reforma poliţienească se impunea ca un desiderat obştesc. Dacă Poliţia ar fi rămas în aceiaşi stare, ..— cu toate că avea şi unele elemente bune, dar puţine — am fi înregistrat adevărate acte de anarhie cetăţenii făcându-şi singuri dreptate împotriva poliţiştilor cari, călcând legile ţării în picioare, băteau, furau, şperţuiau şi benchetuiau. Şi-aşa spectacolul oferit de unii oameni ai Poliţiei dintre care unii şi-au ridicat palate la oraş şi vile în staţiuni balneare indignează marea mulţime nevoiaşă şi muncitoare. Legea a venit la vreme să încerce a pune capăt unei stări intolerabile. Noi nu facem aci, deocamdată, procesul vinovaţilor din trecut nici al celor cari i-au tolerat în Poliţie. Acest proces va fi făcut probabil de guvern înaintea justiţiei: toţi cari au călcat legea şi pe cari amnistia nu i-a iertat trebue să-şi primească pedeapsa. Noi voim aci să arătăm, dar, atât, că reforma a căzut la vreme bună, indignarea publicului in contra elementelor periculoase şi abuzive din Poliţie atinsese limita. Dar legea nu schimbă, de la o zi la alta, moravurile şi nici nu îndepărtează pe toţi cei răi. Iată de ca a fost cu putinţă un caz de bătaie la Fălticeni; o enormitate la Briceni; o porcărie la Arad şi câteva barbarii în Prefectura de Poliţie a Capitalei. Toate acestea chiar sub gu-vernarea legalistă a d-lui Iuliu Maniu.: Din capul locului am ridicat protestul nostru împotriva metodei. Bătaia degradează deopotrivă şi pe cel ce o aplică şi pe cel căruia i se aplică. Nici nu aveam în vedere vreo persoană. Aveam în vedere sistemul, odiosul sistem. Ultimul schinguit din beciurile prefecturii Capitalei interesează numai ca o ilustrare a acestui monstruos sistem. Am cerut anchetă urgentă şi pedepsirea vinovaţilor. Cum era vorba despre un înalt funcţionar — credeam că exemplul unei măsuri rapide şi severe va sluji de lecţie tuturor răilor din toată Poliţia ţării. Sancţiunile au venit, — dar cam târziu. D-nui Milozi, Panova şi un oarecare Vasile de la Circulaţie au fost suspendaţi — toţi pentru aceiaşi culpă: bătaie aplicată ,uşor nevinovaţi. Vinava tot atât de gravă dacă bi Hp se întâmplau să fie vinovaţi. Au fost suspendaţi şi trimişi înaintea comisiunii de anchetă. Dată fiind culpa lor, putem afirma că nici unul nu va mai reveni la post. Fostul secretar general al poliţiei a ieşit din poliţie, s■ a ieşit şi din viaţa publică, fostul comisar şi fostul subcomisar de asemenea. Trebuia să recunoaştem că, deşi sancţiunile au venit — în primul caz — mai târziu decât trebuia, totuşi au produs o bună impresie în public. Sub un regim liberal sau averescan , asemenea sancţiuni nu s’au produs târziu, nu s'au produs niciodată! ★ Recunoscând, deci, că guvernul Maniu a ieşit din... tradiţie, luând măsuri împotriva bătăuşilor, suntem obligaţi să arătăm că mai bine era, pentru prestigiul legalismului acestui regim, să se fi procedat în mod rapid. Să nu se fi așteptat îndemnul repetat al Presii. Să nu se fi așteptat izbucnirea indignării publice.... Aceste zise, mai avem un cuvânt de adăugat: ar fi bine, ca pe viitor, guvernul să procedeze așa cum noi i-am sugerat de la început: cel vinovat — indiferent de grad — să fie pedepsit imediat. Să se vadă că e ceva spontan, că e o indignare şi o pornire sinceră contra ticăloşilor. In aşa chip opinia publică se va putea declara satisfăcută; în aşa chip se vor putea evita actele anarhice; în aşa chip un regim democratic şi legalist îşi va putea valorifica meritul de a întrona o eră nouă în administraţia ţării. Granate Bună meserie! In definitiv, ce atâta caz cu ,,Creditul Minier“ şi „I. R. D. P.“? E aplicarea strictă a clasicei tovarăşii: cel care a avut capitalul, a rămas cu experienţa, iar cel cu experienţa a rămas cu capitalul. Adică acţionarii s'au curătat la os, iar hărnicit, desinteresaţii şi pricepuţii administratorii şi-au făcut case, şi-au cumpărat automobile şi moşii ti «« cheltuit, timp de sece ani, intr'adevăr ca dela altul! Fumau, adică, tutun.... străin![ Naivi au fost cei cari luau bănişorul lor muncit şi-l dedeau pe mâna unor oameni pe cari nu-i cunoşteau, cari nu le dedeau nici o socoteală şi cari ii tratau ca un fel de dispreţ suveran, de par’că acţionarii ar fi nişte rude sărace pe cari fi-« ruşine să le chemi să stea la aceeaşi masă cu tine! In definitiv, când te gândeşti bine, nu există meserie mai drăguţă decât aceea de membru in consiliul de administraţie sau de administrator-delegat al unei societăţi anonime pe acţiuni. Nu lucrezi cu banii tăi, n’ai nici o răspundere şi mai ales nici un risc. Joci la sigur.. Ce e al tău e pus de-oparte! Numai acţionarul e gâscă. Acum când nu mai are un fulg pe el, ţipă. Dar puful nu se mai întoarce: stau d-nii administratori pe el! DEŞCA Jefuitorii polemizeaza Pedepsele trebuesc aplicate la timp Totuşi opinia publică vede o reală schimbare O logodnă princiară PRINCIPESA MARIA JOSEFA fiica suveranilor Belgiei, al cărei logodnic, prințul moştenitor al Italiei, era să fie victima unui atentat politic »3EI Pensionarea funcţionarilor publici Necesitatea comprimării budgetului general al Statului a dus, în mod fatal, la dureroasa operaţiune a suprimării unui număr mare de funcţionari. Deficitele trecutului, cari n’au putut fi acoperite nici prin eroica măsură a majorării impozitelor directe şi indirecte; pletora de funcţionari, numiţi de trecutele guverne după criteriul interesului politic; reaua gospodărire a banului public de la războiu până la venirea actualului guvern la cârmă, a împus măsura scoaterii la pensie a funcţionarilor cari au împlinit 30 ani de serviciu, sau cari au ajuns la vârsta de 57 ani. Este evident că cu toate avantajiile cari se acordă funcţionarilor scoşi la pensie, nimeni nu renunţă cu inimă uşoară la leafa care, în orice împrejurări, reprezintă cel puţin îndoitul pensiei. Problema nici nu s-ar pune dacă întreprinderile particulare ar fi înfloritoare şi ar putea ocupa pe cei cari mai pot Iscă lucra deşi sunt pensionaţi de Stat Dar, din nenorocire, politica strâmtelor formule dragi d-lui Vincilă Brătianu, a dus la ruina comerţului şi industriei naţionale. Ne-am sufocat prin noi înşine. Statul a făcut, dela războiu până astăzi, tot ce a putut ca să paralizeze putinţa de refacere în toate ramurile de activitate. Când ţara a ajuns pe pragul dezastrului, când falimentul final bătea la uşă, dictatorii, cari au condus ţara dela războiu până maieri, eu lăsat altora sarcina grea să repare, intr’un an, ceeace timp de 10 ani s’a stricat cu metodă şi perseverenţă. Sacrificii dureroase s’au impus actualului guvern care s’a hotărât să le facă chiar cu preţul popularităţii care se iroseşte. Dacă opinia publică primeşte cu resemnare amputarea care se face, cere însă, categoric, ca în funcţiunile rămase vacante să nu fie nimeni numit în afară de corpul funcţionarilor rămaşi în slujbe. Căci ar fi imoral să „pensionezi” un funcţionar bun, în plenitudinea încă a puterii de muncă, ca să fie înlocuit cu clienţi ai cluburilor politice ori care ar fi ele„ Suntem siguri că guvernul e sincer în lucrarea dureroasa pe care o face şi nu va săvârşi această greşală care ar întuneca opera înfăptuită cu sacrificii mari în folosul exclusiv al visteriei publice, T. C. C Creionul actualităţii Cu forţai GHENERALUL AVERESCU. — Cu forfa »in sä răstorn, guvernul ! ALEGATORUL s Doar la „forţa” asta de ce nu vii niciodată, d te general ? 1 Sece regresă»7 IBP jwwt- BSp'1 W’l W I m$i !~t v ampania. Să se sancţioneze neregulile Comisiunea interimară a Capitalei a început o campanie de lucru bine susţinută. Se pavează străzi cari erau uitate de edili, se taie bulevarde, se astupă gropile cari rupeau arcurile vehiculelor şi făceau circulaţia imposibilă. Contribuabilul a deschis larg baerile pungii și a dat cât a cerut Primăria pentru ca să vadă, cu un moment mai curând, modernizarea Capitalei. Iată, însă, că actualul președinte al comisiunei interimare, d. Dem. Dobrescu, verificând calculele făcute cu prilejul alcătuirii devizului pentru pavarea bulevardului Mărășești, a descoperit că era pe cale să se aprobe un „supliment neprevăzut" de cheltueli în valoare de 7 milioane lei, la o lucrare care ar fi trebuit să coste 22 milioane! Cercetările au dovedit că „suplimentul" nu era necesar. Un expert — numit de primărie — cercetează cazul iar d. primar este gata să aplice sancţiuni severe. Cazul ne pune pe gândiuri. Dacă este vorba de intensificarea campaniei de pavări, deci de lucrări cari vor costa sute de milioane, pompate din sărăcia generală a contribuabililor, trebue să se ia urgente măsuri ca banul dat de cetăţeni pentru pavaj să nu intre în buzunarele antreprenorilor sau în ale funcţionarilor comunali. Tentaţia va fi mare; dansul milioanelor ameţeşte pe cei slabi de înger şi din pavajele bucureştene vor ieşi noui îmbogăţiţi. Datoria comisiunei interimare este să aplice, fără milă nici menajamente, exemplare sancţiuni celor ce vor fi găsiţi vinovaţi. Nu transferare la serviciul de ecarisaj de la serviciul arhitecturii, ci destituire imediată, nu numire de experţi pentru verificarea estimaţiilor făcute cu fructuoasă părtinire, ci imediata sesizare a parchetului care duce pe delicvent imediat la răcoarea Văcăreştilor. Altfel cetăţeanul furat este în drept să protesteze şi să refuze sacrificiul ce i se cere. R. VL Anahronismul situaţiei actuale.- Necesitatea protecţuiinei creditorului.- Coordonarea modificarea legislaţiei Cunoaştem cu toţii lacunei« legiuirei referitoare la cambie, societăţi anonime, faliment, etc. dar nu de aceasta ne vom ocupa In acest articol ci ne vom mărgini a analiza în întregul ei ansamblu problema insuficienţei dreptului comercial,ca disciplină a dreptului civil. la Sfârşitul sec. XIX prin descoperirile efectuate pe toate tărâmurile şi, prin chemarea la viaţa publică şi economică a atâtor state, pune cu o deosebită insistenţă problema materiilor prime şi a debuşeurilor. „ Comerţul ce ia între timp o fantastică dezvoltare şi preponderenţă, necesitând celeritate şi siguranţă, condiţiuni sine qua non a marilor investiţiuni, se iveşte necesitatea reglementarei raporturilor de schimb, şi în consecinţă apare dreptul comercial care se ocupă numai de quintesenţa acestora, rămânând ca acolo unde acesta nu prevede, să se aplice prevederile dreptului civil. Ori, în ceea ce priveşte legislaţia noastră, acesta este punctul nevralgic al întregei chestiuni, mai ales că nu avem ca mijloc technic de realizare o procedură comercială corespondentă. In decursul veacurilor foarte puţine legiuiri (pravilele, codul Ipsilante, şi reg. organic) s’au ocupat prea puţin de aceste raporturi, în fapt aproape inexistente, legile având caracter aproape exclusiv de ordina publică. Producţia şi capitalul naţional constând în şi din pământ, era natural ca în rarele raporturi juridice, probaţiunea să se fi rezumat la mărturii, iar prezumţia inferiorităţei debitorului să (Continuarea în pagina I-a) Ministerul de justiţie studiază adequarea anahronicului nostru cod de comerţ condiţiunilor actuale ale dezvoltărei economice care, trebuind în mod fatal să urmeze conjectura internaţională, se găsesc azi stingherite de o legislaţie al cărei rost ar trebui să fi fost tocmai să faciliteze această dezvoltare. „Zgâria-norii“ importanţa şi rentabilitatea palatelor newyorkeze Directorul lui „Wiener Bank Verein“, d. Viktor von der Lippe, publică un interesant articol în „Neue Freie Presse", pe care-l redăm mai jos în întregime: „In Septembrie anul curent, au sosit la New-York trei artişti europeni, cari se aflau în drum spre Pittsburg, unde se duceau în calitate de membri ai juriului pentru organizarea expoziţiei Institutului Carnegie. Aceştia erau Vivian Forbec din Londra, André Dunoyer de Segauzac din Paris şi Wladislaw Jarocki din Cracovia. Sosiţi pentru prima oară la New- York, ei au rămas extaziaţi de frumuseţea „zgârie-norilor“ şi şi-au exprimat admiraţia lor, jurnaliştilor cari i-au intervievat. Unul le numia „clădiri măreţe şi ciudate ca fiind aduse de pe planeta Marte”; altul, „majestoase, gigantice şi totuşi superb de estetice“, iar al treilea „o contribuţie americană la arhitectura, sculptura şi pictura universală“. In contradicţie cu alţi arhitecţi ei au prezentat şi o altă calitate pe care o atribuiau acestui gen de imobile, şi anume: lipsa de polichromie precum şi abundenţa de forme simple şi sobre. Totuşi, tendinţa mereu crescândă spre mai înalt Ii s’a părut un element al tragicului, întocmai ca sforţările unei plante de a se căţăra cât mai sus, până când la un moment dat se prăbuşeşte istovită de puteri. O EXPERTIZĂ In acelaş timp s’a dat publicităţii un raport de expertiză al unei cercetări sumare care a durat vreo doi ani, şi care se pronunţă cu privire la numărul de etaje ce urmau să se clădească la palatul industriei oţelului Şeful expert, d. W. E. Kierek, a conchis pentru 75 (şaptezeci şi cinci) de etaje, palatul acesta urmând să fie cea mai mare clădire din New- York, întrucât astăzi nu există decât una cu 56 de etaje! Vă închipuiţi cât de migăloase au fost lucrările experţilor. De altfel d. Kierek a fost secondat de un întreg arsenal de arhitecţi constructori şi technicieni în ale clăditului, betonării, fierăriei şi electricităţii. Experţii au conchis că asemenea imobile se pretează foarte bine în centrele comerciale unde terenul este foarte greu de obţinut, el fiind excesiv de scump. Metrul pătrat se obţine între 200 şi 400 dolari. Eu am calculat beneficiul net la un imobil cu 4 etaje şi l-am stabilit la 4.22%, la unul cu 15 etaje la 6.43%, cu 22 etaje la 7.75%, cu 30 etaje la 8.5%, cu 35 etaje la 9.07%, cu 50 etaje la 9.87%, cu 63 etaje la 10.25% şi cu 75 etaje la 10.06%. Technicienii au declarat că este posibilă şi ridicarea de imobile de 2000 de picioare (îndoitul înălţimea turnului Eiffel), dar acestea îşi pierd rentabilitatea lor de la al 131-lea etaj. Ele mai prezintă şi un alt inconvenient: acela al aducerii materialului la înălţime. Construcţia lor devine aproape imposibilă din pricina enormei greutăţi a cablelor. Pentru o clădire din 63 etaje, al cărei teren a costat 18.600.000 dolari, s-au cheltuit 20.500.000 dolari pentru construcţia propriu zisă. COSTUL CONSTRUCŢIEI ŞI RENTABILITATEA Foarte interesante sunt cifrele care reprezintă anumite părţi ale construcţiilor. Construcţia de oţel, cu alte cuvinte, scheletul de oţel al clădirei reprezintă 7.7 până la 14.8 la sută din costul total al clădirei. Cam aceleaşi procente reprezintă şi costul ascensoarelor, cari se ştie că joacă un rol extrem de im(Chid continuarea în pag. II-a) j