Lupta, ianuarie 1930 (Anul 9, nr. 2442-2465)
1930-01-01 / nr. 2442
Aim IX. No. 2442 UONSt'ft'- mIITCc Fost director politics Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni ......... 800 Pe 6 „ . ..................................400 Pe %100 ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU redacila si Administratia BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar) Cafeneaua aranjează soarta regentei ? Ne-aam plâns ani de zile, că sunt oficine străine cari lucrează sistematic la calomnierea României răspândind in toată lumea cele mai extravagante baliverne pe socoteala ţării noastre. Nenorocita demitere a fostului prinţ moştenitor, care a întrerupt continuitatea firească a domniei şi în urmă moartea regelui Ferdinand au alimentat oficinele de intrigă şi ştiri senzaţionale pe de-a-ntregul născocire referitoare la ţara românească-Instalarea Regenţei, funcţionarea ei normală, dezlegarea strict constituţională a ultimei crize de regim, alegerile libere cari au ratificat şi consacrat in mod strălucit aducerea la cârmă a regimului actual, au pus capăt campaniilor de defăimare a ţarei întreţinute la umbra împrejurărilor şi stărilor excepţionale. Realizarea împrumutului şi reuşita, operaţiunea de stabilizare a monedei a contribuit apoi şi mai mult la stârpirea încercărilor de intrigă şi defăimare a României în afară. Abia s’au potolit însă oficinele duşmane din afară şi au început să lucreze cârtiţele politicianismului naufragiat din lăuntru. Cu prilejul împlinirei vacanţei în sânul Regenţei, am avut episodul faimosului interview atribuit Reginei Văduve şi dezminţit de Ministrul Palatului, iar ca dar de Anul Nou am avut „svonid“ pe de-a-ntregul născocit in cafeneaua şi tripourile cari funcţionează sub firma unui partid aşa zis politic, despre o demitere din Regenţă a Prinţului Nicolae. Sunt câţiva naufragiaţi ai pirateriei pe care au exercitat-o în avutul statului şi, scoşi din circulaţie de propriile lor acte, epavele acestea cred că soarta Regenţei şi a regimurilor într’o Românie care a luptat un deceniu spre a reintra în norma constituţională şi economică, poate fi făcută dependentă de intrigăriile puse la cale prin cafenele şi tripouri. Cu puţină supraveghere şi cu curajul de a sparge băşicile de săpun, feneanii aceştia ai vieţei publice cari nu fac decât să otrăvească atmosfera politică şi morală a ţărei, ar putea fi scoşi de urechi ca să-i vază lumea la lumina zilei şi să aibă răsplătii pe care o merită ticăloasele lor îndeletniciri pe seama, liniştei şi ritm.cei des care ţara vrea să aibă parte. T. T. A. 1930 Zece ani împliniţi de la încheerea armistiţiului 11 Noembrie 1918 — sfârşitul lui 1929 şi iată că primele zile ale lui 1930 găsesc Europa aşezată din nou la masa verde de la Haga — de astădată spre a’şi deschide putinţa de a se reface, lichidându-şi socotelile... din târg, cari, încă odată, nu s’au potrivit cu cele de acasă. „Marea iluzie” — aceea că războiul poate aduce prosperitate măcar învingătorului a fost pe deplin identificată. învingător n’a fost acela care credea că fiindcă el era mai în stare să atace, tot el va fi acela care va învinge. S’a îmbătat patru ani de tot soiul de victorii pe uscat şi pe apă, şi-a primblat sabia din Apus până în Răsărit şi până în Miază-Noapte, spre a o preda apoi îngenunchiat intr’un vagon în care-l aşteptau cei ce l’au învins la urmă. Dar „învingătorii”? Nici unul nu se laudă, nici unul nu se făleşte. Stau toţi laolaltă cu „învinşii” — unii invidiind până şi situaţia unora din „învinşi” — şi împreună chibzuesc cum ar putea scăpa mai teferi de urmările „marelui” războiu. Departe de a ne lăsa demoralizaţi de „defetismul” economic al celor ce vor să facă să dispară în suferinţele post-belice şi victoriile reale de ordin politic, naţional şi moral. Civilizaţia a câştigat o mare victorie, nu însă ofensivă, ci defensivă. Civilizaţia s'a apărat şi s’a apărat împotriva unei sigure întoarceri la barbarie, la sumisiune, la îngenunchiere sub patul puştei. Acţiunea ei a fost una de rezistenţă, o acţiune negativă care putea să-i fie cruţată — şi odată cu ea milioane de vieţi. Rezultatul pozitiv al marelui război trăeşte mai mult în domeniul moral. De aceea se poate spune că a fost mai mult un baraj împotriva barbariei şi a anarhiei decât un război de „cuceriri economice’’. Cuvintele acestea două sună nespus de ironice când privim la „cuceritorii” cam zece ani după „victorie” se frâng făcândur şi socotelile şi ne mai ajungând să înnoade cele două capete Aşadar, marea iluzie a celor cari au atacat in 1914 vorbeşte în cifrele planului Dawes şi a planului Young. E aceea pe care, tot în cifre, o demonstrase încă din 1912 An€e! Normam în senzaţionala şi totuşi nesocotită sa cărticică, „Marea iluzie”, cugetată şi aşternută, cu atâta socoteală. Ce ne va aduce Haga? Iar învinşi şi învingători? In nici un caz. In cel mai rău caz: continuarea mizeriei de azi.' — a mizeriei strâns legate de orice războiu în zilele noastre, aşa de strâns încât apar legaţi de acelaş lanţ şi învinşii şi învingătorii. In cel mai bun caz: reînceperea, cot la cot, învinşi cu învingători, a muncei lui Sissif, spre a pune la loc ceeace patru ani de zile s’a nimicit sistematic, pe temeiu de planuri amănunţit studiate, după ce zeci şi sute de ani o omenire întreagă muncise, adunase, închiegase ceeace se chiema prosperitatea Europei de mai înainte de războiu, ceeace plângem azi noi toţi cari am pierdut-o împreună cu atâtea milioane de suflete. Fi-va măcar 1930 începutul muncei lui Sissif? Nici asta nu putem şti. Intr’o clipă s’a putut dez- lănţui nebunia războiului. Vor mai trece decenii şi omenirea nu va trăi prosperitatea pe care a ucis’o în nebunia sa, cum îşi ucidea Saturn copiii. UMIL D. FAGURE Granate „Cazanul“ Averescanii au putut determina tinere care să anunţe că ne găsim în preajma unei noui crize, constituţionale, care se va soluţiona prin....aducerea lor la putere ! Cu alte cuvinte, averescanii prevăd zile grele pentru ţară, nu anul care vine ! Criza constituţională s’ar declara prin demisia din Regentă a prinţului Nicolae. Evident, totul e o născocire, pentru că nimeni nu vede pentru prinţul Nicolae un motiv serios care să-l facă să abandoneze înaltul post de răspundere, în care numai anumite împrejurări excepţionale l-au aşezat. Poate că rolul de membru al Casei domnitoare fără atribuţiuni definite sau chiar fără nici o atribuţiine, să fie mai agreiabil, căci presupune mai multă libertate şi pentru oamenii cari nu ţin să aibă nici măcar cinci rânduri în istoria ţării lor, libertatea valorează mai mult ca orice. Dar când ai asumat răspunderea cu tot ce e legat de ea — şi rele şi bune, căci doar nu sunt numai rele — o menţii şi nu o transformi într’o minge de foot-bal. Ceea ce şi face prinţul Regent, după cum ne asigură comunicatul prezidenţiei consiliului de miniştrii, comunicat prin care intrigele disperaţilor sunt pusa la punct. Dar când se va isprăvi odată cu acest „cazan al Satanii“ care e pus mereu pe foc ? Curat, tara piere şi baba se piaptănă ! OPACINI 3* CEI infecția 358-75 * Secretariatul 358-74 - Administrația 538-73 Are şi Presa darul ei! unun nou MINISTRUL JUSTIŢIEI , şi eu cu cadoul meu , PRESA : Dar cu ce legaşi drăguţul de dar ? — Cu o funduliţă ! —Cam grea şi cam simbolică ! Revizuirea care se impune „La căile ferate se află un cuib de tâlhari“. .V. MADGEARU In oraşul Cluj negustorii şi industriaşii s-au adunat spre a protesta Împotriva sporirii impozitelor. Nimic mai firesc. Anii din urmă şi cel expirat îndeosebi au fost cum nu se poate mai dificili pentru marele şi micul comerţ ca şi pentru industrie in general. Ofertă enormă — cerere mică sau aproape inexistentă. Oratorii toţi specialişti în materie de finanţe — au demonstrat în general că urcarea impozitelor in anul 1929 a fost de 50 la sută, — ceea ce se va recunoaşte — e fantastic. Statul, bineînţeles, e nevoit de împrejurări să procedeze astfel, — dar şi contribuabilul e obligat să constate că i se cere mai mult decât poate da. In sfârşit — chestiunea îşi va găsi o soluţie. Noi dorim să subliniăm aci alt caracter al adunării de la Cluj, — căci oamenii strânşi la întrunire au cerut in mod solemn, guvernului să revizuiască averile funcţionarilor publici. Caracterul acesta de protestare nu contra slujbaşilor necinstiţi trebuie să suscite intenţia cârmuitorilor noştri . Pe când lumea suferă enorm; pe când cetăţenii se plâng de biruri; pe când şomeurii se înmulţesc de la zi la zi, — o categorie ticăloasă — e vorba de slujbaşii incorecţi —, huzureşte la adăpostul averilor adunate pe seama publicului muncitor şi nevoiaş. La c. f. r. există — precum s-a exprimat domnul ministru al finanţelor — „un cuib de tâlhari.“ Dar în serviciile dependente de departamentul finanţelor, — vrem să spunem dar printre vameşi şi printre agenţii fiscului? Dar în Poliţie? Dar în diferite ministere, — să spunem la domenii şi agricultură? Avem funcţionari incorecţi cari s'au îmbogăţit în timp ce atâta lume suferea şi muncea cu sudoarea frunţii. Dacă ni se cer impozite , să avem măcar satisfacţia de a băga la puşcărie pe toţi hoţii banului public sau pe exploatatorii venali ai situaţiei o deţineau în Stat! Revizuirea averilor funcţionarilor publici este un desiderat care trebue satisfăcut. Adunarea de la Cluj i-a cerut in mod imperios! Guvernul d-lui Iuliu Maniu este un guvern al masselor, este expresiunea lor. Guvernul acesta nu poate pleca atâta vreme cât nu înfăptueşte acest act de justiţie socială şi de îndreptăţită satisfacere a claselor producătoare. Şi revizuirea să se facă repede, luându-se toate măsurile ca nimeni să nu se poată sustrage controlului. „Cuiburile de tâlhari“ nu au ce căuta in administraţia statului. RIX Nu vine Capitalul străin? Când de acum douăzeci şi cinci de ani Take Ionescu cerea dărâmarea zidurilor chinezeşti pe care politica de plutocraţie a d-lui Vintilă Brătianu le ridicase împotriva capitalului din afară, partidul liberal a declarat pe Take Ionescu inimic al patriei, spre a-i cere apoi colacul de salvare, când se îneca în afacerea tramvaielor. Când Dimitrie Sturdza pusese la cale contractul Fiala pentru atragerea capitalului străin in exploatarea petrolului românesc, a reapărut d. Vintilă Brătianu şi s-a înscenat fantoma societăţei „România“ cu subscripţii fictive cari s’au evaporat a doua zi după zădărnicirea acţiunei pentru atragerea capitalului străin. Azi, de îndată ce regimul actual a adus legei minelor modificările cari pun capitalul străin pe picior de egalitate cu capitalul românesc, d. Vintilă Brătianu a năpustit presa partidului său contra legiferărei guvernului Maniu „care ruinează avutul Statului Acum că se vede că avutul Statului e în creştere şi că sporeşte încrederea din afară în colaborarea la care e chiemat capitalul străin, presa liberală contestă că acest capital a recăpătat încrederea în plasamentul său în România. Dacă este aşa, dacă acest capital, cu toate garanţiile ce i s’ar da, continuă a fugi de ţara de care d. Vintilă Brătianu pare a-l fi lecuit radical, atunci de ce atâta gălăgie? Se pare însă că degeaba nu ţipă d. Vintilă Brătianu, se pare că este la ştiinţa d-sale că, oricât ar căuta d-sa să ameninţe şi să dea aparenţa că continuă dictatura sa economico-financiară, capitalul din afară se informează şi ştie azi că dictatura aceasta e departe de a mai fi ce a fost, cum partidul liberal e departe de a mai fi ce a fost sub domnia regelui Ferdinand, şi sub conducerea lui I. Brătianu. Prea s’au schimbat multe in lume, ca să nu se fi schmbat nimic in ţara românească. S. U. R. s (Induelde, ,presă"? D. Grîgore Filipescu — considerându-se ofensat de aprecierile făcute într’un articol apărut într’o revistă politică — a trimis martori autorului, d-l Alexandri Radian. Martorii au găsit că numai o ieșire pe teren poate repara onoarea d-lui Grigore Filipescu și advesarii s’au bătut cu spada. Din fericire duelul s’a terminat cu o uşoară sgârietură. D-l Al. Radian a fost uşor rănit la braţ. Mărturisim că procedeul d-lui Gr. Filipescu ne-a surprins, din două puncte de vedere. Mai întâi socotim că d-sa — obişnuit din copilărie să mânuiască spada — trebue să fie foarte prudent atunci când recurge la mijloace eroice ca să-şi spele onoarea. Urmările unui duci nu se pot prevedea niciodată. In al doilea rând ni se pare surprinzător ca d. Grigore Filipescu să răspundă cu spada unui articol de revistă. D-sa are la dispoziţie un ziar, care e cotidian şi in care putea răspunde, cu vârf şi îndesat, articolului care era şi el un ecou al atacului început de d. Grigore Filipescu. Ce ar face d. Filipescu oare când toţi cei vizaţi în polemicele violente inspirate personal de d-sa în „Epoca”, i-ar trimite martori? Ar fi nevoit, desigur, să-şi lase ocupaţiunile şi să se bată zilnic pentru reabilitarea onoarei adversarilor. Şi nu se poate şti ce urmări pot avea ieşirile pe teren, cari se repetă prea des. Ele pot fi fatale şi din punct de vedere politic şi din punct de vedere moral. Polemica, începută pe calea scrisului, prin scris trebuia să se termine. Iată de ce credem noi că d. Grigore Filipescu a greşit când a încrucişat spada, ca un cavaler din evul mediu, cu autorul unui articol. E un obiceiu care revine ca un strigoi în lumea de azi a raţiunei. După războiul în care a murit atâta lume, in care s’a manifestat atâta curaj și s’au experimentat arme ceva mai periculoase ca floreta — duelul apare, ori cum, un mare nonsens, R, St Ci Miercuri I lan. 1930 | director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administraţia Starului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In farS 6 Lei In străinătate Prin ce se rânduieşte anul 1929 in istorie? Ideea paneuropeană şi dezarmarea de David Lloyd George fost prim-ministru al Marei Britanii Cum se va rândui anul ce expiră astăzi printre ceilalţi ani în Cartea Istoriei? Când un om se odihneşte pe patul de moarte, prietenii şi cunoscuţii uită micile sale defecte şi-şi amintesc numai de faptele lui de merit şi erori caracteristice. Dintr-aşa o perspectivă trebuie să analizăm şi evenimentele petrecute în anul 1929. Se poate spune că faptele petrecute în răstimpul acestor douăsprezece luni vor forma un capitol de seamă, atunci când se va fi scris istoria primilor zece ani de după război. Singura deriziune de a despovăra ţara Rinului şi aderarea Statelor Unite din America la conferinţa internaţională sunt suficiente pentru anul acesta ca să ocupe un loc notoriu în desfăşurarea istoriei. Se va ajunge la o uniune europeană. Sunt însă şi alte fapte, prin cari va fi mai târziu influenţată istoria omenirii. S’ar putea astfel prevedea ce ar rămâne să rezulte din planul Im Briant! pentru crearea unei uniuni europene. E vorba aici de un vechiu ideal francez. Pentru a realiza o comunitate europeană a răsturnat Napoleon tot continentul şi a lăsat milioane de europeni să se omoare între dânşii? Briand n’a făcut decât să redea această idee. Ca maestru însă al artei convingerii, el caută să-şi atingă ţelul prin mijloace mai paşnice decât înaintaşul Său. ’Va avea care succes oratoria, acolo unde a bufnit concertul tunurilor? Dacă planul ar fi într’adevăr înfăptuit, ar trebui să se întâmple fapte considerabile: realizarea păcii pe porţiunea aceasta de pământ, mai agitată decât toate celelalte, abolirea graniţelor de vamă, o îndreptare a condiţiilor de existenţă a lucrătorilor de pe acest teritoriu tulburat. Toate acestea ar fi roade exclusive ale unui uniuni europene, Teama de America, impuls al mişcării pan-europene. Şi poate că s’ar produce şi alte consecinţe, asupra cărora e deficit de debitat profeţii. Europeanul este cel mai combativ dintre toate popoarele de pe pământ, întotdeauna trebuie să lupte cu ceva ori cu cineva. Când i se ia plăcerea războaielor naţionale, atunci gândurile şi ghiarele sale caută să se plaseze aiurea. Să sperăm că simpla alegere a preşedintelui Uniunii i-ar fi suficientă. Pare-se însă că propunerea lui Briand va rămâne o simplă propunere. Pretenţiunea de a incasa veniturile vamale mai mult încă decât credinţa în necesitatea acestor taxe va ţine permanent popoarele despărţite de graniţă, împăcarea vaticanului CU QUIRINALUL Şi împăcarea dintre Sfântul Scaun şi monarhia italiană e una din paginile mai mult sau mai puţin importante ale anului 1929. E un episod de o importanţă excepţională care arată o autoritate de conduită remarcabilă, atât din partea Papei cât şi din partea Ducelui. Moartea lui Stresemann a fost una dintre marile tragedii ale Europei. Cu toate marile lui păcate se poate pune întrebarea dacă Germania va mai găsi acum un alt conducător politic, care să-şi impun punctul să de vedere asupra naţionalismului agresiv german. Singura noastră speranţă constă în credinţa judecăţii sănătoase a acestui popor care astăzi îşi îndreaptă toată atenţiunea asupra refacerii economice. Cert e că mult mai încrezători am fi privit în viitor, dacă Stresemann ar mai fi trăit, pentru a-şi ocroti politica. NQUILE LUPTE DIN CHINA Ce se petrece în China? Suntem înclinaţi a neglija posibilităţile de desvoltare ale acestei ţări cu o populaţie de 400 milioane de locuitori inteligenţi şi sârguitori, care învaţă în luptele civile arta războiului. S’a trecut în decursul acestui an la atâtea extreme şi s’a făcut atâtea compromisuri, încât e greu de prevăzut ce mai poate surveni. PLANUL DE CINCI ANI AL SOVIETELOR In Rusia nu se petrece nici o transformare spirituală. Bolșevismul nu s’a năruit încă. Pare a sta chiar pe baze mai puternice decât niciodată. Viitorul va depinde într’o foarte mare măsură de izbânda ori de ratarea programului economic de cinci ani. Gândul de bază al acestui program e tot atât de îndrăzneţ pe cât de inteligent, şi realizarea lui continuă cu o mare neatenţie. Dictatura bolşevică face imense sforţări pentru a reorganiza agricultura şi industria. HOOVER ŞI RESARMAREA Dar adevărata însemnătate a anului 1929 se va putea măsura abia atunci când se vor aprecia în justa lor măsură ultimele cuvântări ale preşedintelui Hoover. In problema dezarmării navale el va face fără îndoială tot ce-i va sta în putinţă. Prin asta e asigurat succesul conferinţei celor cinci puteri deşi dezarmarea mondială nu e mult, avansată. , Deklaraţiunile lui Hoover asupra dezarmării pe uscat formează un alt capitol. Voia el, când a atras atenţiunea asupra întăririi armatei cu încă zece milioane de oameni, să revendice o nouă politică, ori nu erau la mijloc decât baze oratorice? De răspunsul acestei întrebări atârnă de fapt situația pe care o va lua în Istorie, anul 1929. ...... . .|Q— Să fugim de politică Cu schimbul... Ascensiunea lui Conul Ovid Cameleon produce insomnii şi bilă confraţilor. Are trei secretari, două dactilografe chic, un Lincoln şi o guvernantă „pricepută“ la domn singur". In ceasul de faţă, conul Ovid e Senator guvernamental. (Avem motivele noastre să credem ca nu-și va da „o răsunătoare demisie" până către sfârâitul legislaturei.) Am călăuzit, acum câtva timp, la Mecca biroului lui Conul Ovid, tn prieten taare păcătos și obidit i se spusese că mimai pelerinajul acesta îi va aduce mântuirea. Ne-a întâmpinat, cum s’ar zice, un muezzin. Ne-a întrebat pe nas (cum îi şade muezzinului mai bine) de sănătate, ne-a cercetat isteţ de peşcheş şi ne-a rugat frumos să aşteptăm. Sssss!hogea stă de vorbă cu marele Muftiu, rugându-se, sbuciumându-se pentru sufletele păcătoşilor. Să aşteptăm. Eram în birou — poate chiar în canctuarul c’onului Ovid. Frumos capete de sfinţi. De cum se cere unei feţe bisericoase. Iţi surâdeau, după cheful lui Dragoş, Seil sau Ross, mucenicii regimului actual. C’onul Ovid îşbutise să realizeze, pe păreţi, ceea ce de atâta amar de vreme nu-i reuşeşte d-lui Maniu pe banca ministerială, cea mai îndoioşătoare frăţietate între naţionali şi ţărănişti. Pe o mesuţă, mai săritoare în ochi, fotografia d-lui M. Popovici, pe atunci ministrul finanţelor. (Intre timp, pe cât aflu, din învoi sigur, remanierea a avut ecou şi în biroul c’onului Ovid. Fotografia fostului vistiernic n’a fost, e drept, îndepărtată cu totul; — pentrucă, se zice... că poate-poate.... Deocamdată, caricatura d-lui Madgearu a fost coborâtă depe perete și rezemată pișicher de chenarul pirogravat depe mesuță; d-lui Popovici nu i se mai vede decât niţeluş frizura). Să aşteptăm. Intr’un târziu, mezzinul binevoeşte să ne recomande „puţintică răbdare" şi să ne surâdă. Amicul meu, pelerinul, găseşte nimerit să-şi exprime nedumerirea (provincialul!) că nu vede pe păreţi decât sfinţi naţional-ţărănişti. Ar vrea să-l vadă şi pe Vintilă, pe d. Tranen sau măcar pe d. Moşoi. — Şi avem şi pe ăştia — zice muezzinul pe nas (cum îi şade muezzinului mai bine); îi avem — cum să nu ?. Dar nu-i scoatem... până nu le vini rândul... 1 ARAMIS