Lupta, mai 1930 (Anul 9, nr. 2540-2563)
1930-05-01 / nr. 2540
anul ix. nr. 2940 CONST. Mitte: Fost director politic: Decembrie 1921-Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni ......... SOO Pe e „ ....................................400 Pe 3 „ ................................... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. CONST. MILLE, 12 (Sărindar)] „Echivocul Faptul că d. Manoilescu s’ar fi dus la Paris ca să vadă pe prinţul Carol a alarmat pe liberali şi, fără a avea alte Informaţiuni, brodează în jurul unei simple audienţe a unui simplu particular, cele mai fanteziste reportaje. Iar oficiosul liberal trage la răspundere guvernul naţionalţărănist pentru că un partizan s’a prezentat prinţului Carol, merge guvernul şi partidul naţional-ţărănist dacă nu conspiră încă făţiş contra ordinei constituţionale, sunt cel puţin în... echivoc. Pentru ce oare sunt... suspecţi, consideraţi chiar ca compromişi, toţi acei cari fiind la Paris sau trecând pe acolo se prezintă în audienţă la prinţul Carol? E adevărat sunt câţiva compromişi. Dar numai acei cari au paradat cu pretinsele lor raporturi cu prinţul Carol, exploatând într’un chip josnic, politicianist, audienţele ce li s’au acordat. Aceştia fireşte sunt nişte compromişi atât faţă de prinţul Carol cât şi faţă de partidele în sânul cărora au exploatat „echivocul”. Dar cetăţenii ceilalţi, cari nu pricep prigoana contra exilatului de la Paris, cari nu înţeleg întru cât contravin... ordine constituţionale prin faptul că fiind în streinătate prezintă omagiile lor părintelui regelui Mihai, fratelui Prinţului-Regent Necolae, de ce oare li se suspectă gândurile curate? De ce toţi aceştia sunt trataţi de liberali drept conspiratori? Pe cât ştim sunt şi fruntaşi liberali cari s’au prezentat prinţului Carol. Prinţul Carol a fost demis ca prinţ-moştenitor şi exilat. Dar e absurd să fie tratat ca... ex-prinţ. De asemenea este absurdă pretenţia de a fi izolat de orice contact cu membrii familiei sale. Este şi inuman. De aceia membrii ai familiei regale îl văd din când in când. Au conspirat vreodată? Conspiraţiile prinţului Carol erau invenţiile spionilor cari l-au urmărit câţiva ani plictisindu-i astfel încât a fost nevoit să se plângă contra atitudinei lor incorect. De când această aşa zisă „supraveghere” a dispărut, nu se mai pomeneşte de nici o tentativă de conspiraţie din partea prinţului Carol care, în repetite rânduri, a declarat că nu înţelege să se întoarcă în ţară prin vre-o lovitură de sfat, prin surprindere, ci numai în cazul când ţara l’ar chiema şi prin ţară natural că prinţul Carol, care nu-i un bolşevic, înţelege reprezentanta legală a Statului. E clar ridiculă învinuirea ce aduc mereu liberalii tuturor acelor cari nu-şi manifestă ură contra prinţului Carol sau care chiar îşi manifestă simpatii. De aci să se califice pe toţi aceştia drept... conspiratori? De ce în republicele vechi şi noul, regaliştii sau imperialiştii au dreptul să se manifeste chiar constituiţi în partid şi propovăduind schimbarea formei de guvernământ, de ce este permis în Franţa tuturor contactul cu dinastia ducelui de Guise, pretendend la tronul Franţei, de ce este permis în Germania contactul imperialiştilor cu exilatul de la Doom, de ce regaliştilor greci le este îngăduit contactul cu fostul lor suveran şi de ce n’ar fi românilor cari au fost în contact cu prinţul Carol să păstreze acest contact? Liberalii sunt în permanenţă sub impresia că într’o bună dimineaţă s’ar putea răsturna ordinea constituţională. De frica aceasta au fost mai mult stăpâniţi când erau la putere. Dar de câte ori aud că prinţul Carol a primit în audienţă un român, se cutremură catapeteasma partidului liberal. Imediat se dă alarma că se conspiră contra... ordinei constituţionale. Oare aşa de plăpândă, aşa de şubredă să fie această ordine constituţională încât atunci când prinţul Carol primeşte în audienţă pe d. Manoilescu guvernul d-lui Maniu cade în echivoc şi iar se conspiră? E ridicul. Nu văd liberalii că prin această atitudine deservesc tocmai cauza care vor s’o apere? R. X. fifi Prea multe „atacuri banditeşti“ Se impun măsuri severe pentru stimularea poliţiei încă un „atac” la drumul mare!... Maieri citirăm despre altă asemenea inspravă. Şi alaltăeri. Şi-acum o lună... Cititorul este tentat să izbucnească, profund plictisit. — Dar pentru numele lui Dumnezeul— nu se mai isprăvesc odată astea? Un mucalit ar fi în stare să-şi imagineze că toate aceste „atacuri” sunt fictive, — simple mijloace de reclamă cinematografică pentru lansarea unui film teribil. Sau mai ştim noi ce invenţie comercială pentru introducerea vreunei mărci noui de automobil. Totuşi, realitatea e ceva mai simplă şi mai regretabilă. Da, e adevărat, s’au înmulţit „atacurile la drumu mare”! Nu facem aci distincţie între genul banditismelor. Se atacă în câmp, pe şosea, ca şi în oraş, pe stradă... Autorităţile poliţieneşti foarte prompte să mutileze câte un „anchetat” (vezi recentul şi scandalosul caz al comerciantului grav rănit de către poliţiştii din Timişoara) se dovedesc neputincioşi când e vorba să prindă hoţi şi asasini. S’a făcut reforma poliţienească. Nici că se poate o lege care să cuprindă mai multă dreptate şi omenie şi care să fi fost mai bine venită. Oamenii cinstiţi sperau că prin aplicarea ei (şi a încadrărilor) , poliţia va fi dispensată de prezenţa în rândurile instituţiei a incapabililor şi a parlagiilor, cari confundă pe om lu vita. Ne-am înşelat. Au mai rămas în Poliţie şi şperţari ordinari şi nepricepuţi (foşti bărbieri, măcelari şi băieţi de prăvălie) şi brute al căror loc e la „puşcărie sau la casa de nebuni”. Din pricina acestor elemente rele şi periculoase societăţii, hoţii operează, la oraş ca şi la sate, fărănici o jenă... Ne apropiem de sezonul verii — când locuitorii oraşelor vor pleca în viligeatură lăsând casele lor în grija — cui? A poliţiei? Ne apropiem de sezonul escursiilor — când automobile şi autobuze vor străbate în lung şi în lat drumurile ţării? Cui va fi încredinţată paza vieţii acestor oameni? Plătim biruri grele. Citiţi atent bugetul general al Statului şi veţi vedea câte milioane merg la Poliţie — ce bănet se cheltueşte pentru întreţinerea agenţilor forţei publice! Nu se poate admite o asemenea cheltuială — şi o asemenea pază! Cetăţeanul care îşi câştigă existenţa cu preţul unei munci autentice nu mai poate tolera ca viaţa şi avutul lui să fie la cheremul domnilor bandiţi. — Prea multe „atacuri”! Guvernul trebuia să procedeze la lucrarea unor măsuri severe pentru stimularea poliţiei. Autorităţile să fie pe viitor vigilente. E tot ce le cerem. *SIX. 4 ^AQIN1 Lin 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-75 „Cel mai dramatic moment al vieţii mele“ O interesantă anchetă a lui „Neue Freie Presse“ Răspunsurile d-lor Doumergue, Briand şi Kellogg Marele ziar vienez „Neue Freie Presse“, a deschis o anchetă extrem de interesantă, printre cele mai proeminente personalităţi politice şi ştiinţifice ale Europei, referitoare la cel mai impresionant moment din viaţa lor. Printre cele dintâi răspunsuri sunt şi acelea ale lui Doumergue, Briand şi alte figuri distinse ale Franţei, pe cari le reproducem în rândurile ce urmează. Răspunsul d-lui Gaston Doumergue „Nu-mi amintesc să fi trăit ceva care să poată fi numit un moment tragic. Viaţa mea s’a scurs netedă şi fără conflicte. întotdeauna m’am străduit să îndeplinesc orice sarcină ce mi se prezenta, punându-mi la contribuţie toate însuşirile. Sunt avocat, am fost funcţionar colonial şi trebue să spun că interesul natural, pe care îl simt pentru orice manifestare a vieţii mi-a modelat misiunea în aceiaşi măsură ca şi în politică. Cariera mea e alcătuită dintr’o serie de experienţe ce stau într’o strânsă concordanţă, dintre cari prima a fost o simplă întâmplare de hazard. In timpul şederii mele în Algeria ca funcţionar colonial, am cerut un concediu pentru rezolvarea unei chestiuni personale. Cererea fiindu-mi refuzată, am ameninţat că voiu candida în alegerile pentru Cameră şi când mă întorseiu în ţară, prietenii şi vecinii m’au rugat să mă ţin de cuvânt, încât am trebuit să accept. Am fost ales şi prin aceasta mi-am făcut intrarea în viaţa politică. De-atunci s’au petrecut toate într’o ordine cât se poate de frumoasă. Străduinţa mea a fost necurmat modestia şi conştiinţa, iar ţara mi-a acordat toate onorurile cari îmi puteau fi recunoscute, fără ca eu să le fi revendicat“. Răfuitsiri d-lui Aristide Briand „Am cel puţin două amintiri cari ar putea fi numite drama ------------ ^ ■ i»i ------------■■ ' ■ «O ■ —.........—i tice şi dacă aşi fi rugat să precizez care din ele m’a mişcat mai mult, aşi prefera să tac. Prima întâmplare aduse o schimbare totală în drumul meu politic, eram silit să-mi tăgădui BRIAND** ministrul de Externe al Franţei iese întreg trecutul, să rup relaţiile cu cei mai buni, prieteni şi să rup ultimele legături cari mă ataşau încă de „Millants“. Era în 10 Octombrie 1911, când m’am hotărât sâ mobilizez pe toţi conducătorii de locomotive. Era o adevărată criză spirituală şi morală, însă nu regret că am trecut printr’ nsa. Căile noastre ferate,în special cele apusene, erau tot timpul la discreţia grevişti14» In amintirea vorbelor istorice: „...Chiar dacă aşi trebui să merg atât de departe încât să comit o ilegalitate, voiu face-o, pentru a asigura menţinerea ordinei”, îmi apărea aceasta ca o necesitate socială şi patriotică în momentul în care ca şef al guvernului, primeam numeroase ştiri alarmiste şi îmi imaginam un atac eventual împotriva republicii. O a doua împrejurare tragică se petrecu în Februarie 1916, când Nemţii erau în faţa Verdunului. Noi trebuia să apărăm cetatea cu orice preţ, atât din motive morale cât şi din considerente strategice. Al doilea moment dramatic din viaţa mea fu atunci când mă hotărâiu să păstrez Verdunul cu orice preţ, fără a întrerupe totuşi un minut transporturile de trupe în Apus. Am luat riscul asupra mea, ceea ce îmi apărea foarte just. In felul acesta am avut de rezolvat două crize de conştiinţă: una pentru care am avut de ales între ordinea socială şi întreg trecutul meu, şi cealaltă când am luat asupră-mi în interesul ţării, o răspundere uriaşâ • Răspunsul lui Frank B. Kellogg „In decursul vieţii mele am elaborat optzeci şi unul de tratate şi patrusprezece convenţiuni de datorii, însă cel mai important din toate, care a avut cea mai mare înrâurire, este pactul din Paris, sau cum i se spune, pactul Kellogg. In August 1928 au avut loc tratativele cari au atins în cele din urmă punctul lor culminant în acest pact internaţional pentru evitarea războiului. De mult aveam ambiţia să realizez această convenţie între naţiuni, şi sentimentul meu de înălţare nu era de dispreţuit la gândul de a fi dat ceva lumii, şi pentru cauza păcii sale, când am semnat pactul de la 27 August 1928. Acesta a fost, cred cel mai mare moment al existenţii mele“. DOUMERGUE preşedintele republicii Franţei BELLOGG ministrul de Externe american Daci ştie numai d. Maniu, w &m. Gazetarii cari au văzut pe generalul Averescu la graniţă, nau remarcat sacii cu împrumutul ipotecar din Italia, dar au cules o foarte enigmatică reflexieîntrebat de partizanii d-sale când crede că se va retrage actualul regim, a răspuns: — Numai d. Maniu singur ştie aceasta. Deoarece ne aflăm în faţa unei reflexii foarte vagi a generalului, suntem lăsaţi la interpretări . Şi atunci ne zicem: Dacă numai d. Maniu singur ştie când o să se retragă de la guvern, e rău-Bine ar fi fost să ştie ceva şi d. general Averescu, sau măcar d. Vintilă Brătianu. Adică bine ar fi fost pentru dumnealor. Fiindcă pentru ţară şi pentru regimul constituţional şi parlamentar bine aplicat şi strict respectat nu e bine de loc să existe date mai dinainte stabilite pentru plecarea guvernelor. . Dacă însă generalul Averescu spune partizanilor săi că „numai singur d. Maniu ştie când o să plece de la guvern”, apoi o fi ştiind ceva generalul. In ce ne priveşte, sântem foarte sceptici dacă d. Maniu singur Ştie când o să se retragă. Pe cât îl cunoaştem, nu ne inspiră nici o încredere că se va abate de la Constituţie şi că va pleca de la guvern, nesocotind şi încrederea Regenţei şi încrederea Parlamentului, numai de dragul de a primi, în schimb, mulţumirile adversarilor. Iată de ce, răspunsul generalului Averescu va pricinui oarecari insomnii justificate partizanilor săi. Vina e însă tot a lor. Cine i-a împins să puie întrebări atât de greu de dezlegat ? S. Y. B Sfârşitul unei opresiuni Acordurile asupra reparaţiunilor orientale au fost semnate Bătălia de la Haga, care a durat mai bine de o lună de zile, s-a terminat cu o pace, a cărei semnare definitivă la Paris, a cerut nu mai puţin de trei luni de negocieri. Rezultatul fericit al acestor sforţări a fost expus ori în interviews acordat agenţiei Rador de D. Titulescu: el pune capăt unei opresiuni care îngreuia libera respiraţie a celor trei state ale Micei Inţelegeri, în rândul cărora România era aceea care se vedea hărţuită în opera fundamentală a nouei sale temelii sociale: împroprietărirea ţăranilor. Astăzi, pentru statul român afacerea optanţilor e stinsă. Orice acţiuni cu privire la despăgubiri a optanţilor vor fi considerate din oficiu ca îndreptate contra Fondului Agrar, căruia, in afară de anuităţile statelor Micei înţelegeri, marile state aliate i-au cedat la Haga participări importante. La Paris, negocierile purtate de d. Titulescu, au rezolvat şi punctul principial al interpretării art. 250 din tratatul de la Trianon, precizând că în afacerile agrare, tribunalul internaţional nu are căderea de a interpreta acest articol, iar judecătorul român nu e obligat a participa. Astfel se pune capăt reluărei unor noui controverse. Statul român nu numai că şi-a văzut salvat principiul de care s’a călăuzit, dar vede rezolvată, odată cu chestiunea reparaţiilor şi problema optanţilor — ceea ce uşurează considerabil situaţia sa financiară, în raporturile cu străinătatea. E de aşteptat ca, bineînţeles, acordurile de la Paris, să aducă o ameliorare şi în raporturile politice dintre Ungaria şi statele vecine, întrucât, după însăşi expresia şefului delegaţiei maghiare de la Paris, abea acordurile asupra reparaţiunilor au lichidat în totul războiul. E. D. F. ". Sf. Joi 1 Bai 1958 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct în Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In ţară 6 Lei în străinătate Creionul actualităţii GENERALUL : Ei, veniţi, fraţilor, la Congres ? TARANIE: Venim, dacă se respectă învoiala, să ni se dea cu împrumut banii din Italia !________ - Spre realizarea Statelor federale ale Europei? Un proiect de pact Goudenfiore-Ifafergi. vizare ConteleAudenhove-Kalergi, a cărui propagandă pentru înfăptuirea Uniunei Pan-Europene a găsit în ultima vreme aderenţi în cercurile conducătoare ale vieţii politice europene şi îndeosebi în d. Briand, ministrul de externe al Franţei, a elaborat acum un proect pentru „Pactul Pan-European“ pe care l-a înaintat tuturor guvernelor şi oamenilor politici din Europa. Proectul este tot atât de original şi de interesant ca şi ideia pan-europeană în sine. După cum arată autorul lui într’o scurtă prefaţă, proectul este menit să servească drept „bază a discuţiunilor, la negocierile internaţionale pentru crearea unei federaţii europene“ şi este inspirat de două principii fundamentale: păstrarea intactă a suveranităţii absolute a statelor europene şi garantarea respectării principiilor Legii Naţiunilor şi a obligaţiunilor ce decurg din Pactul Briand-Kellog pentru Europa. CÂTEVA PRINCIPII FUNDAMENTALE In afară de aceste principii dominante, Coudenhove Kalergi mai enumără următoarele puncte de program: prevenirea oricărei tentative de opresiune îndreptată împotriva statelor europene şi stabilirea condiţiunilor dezarmării ; deşteptarea sentimentului solidarităţii europene; crearea condiţiunilor internaţionale favorabile pentru o viitoare comisiune vamală europeană; întemeierea pe dreptate iar nu pe forţă a relaţiunilor între statele europene; rezolvirea problemei persoanelor fără naţionalitate; împiedecarea divizării Europei în grupuri de state rivale; asigurarea egalităţii de drept a naţiunilor europene; reducerea primejdiei unui război intercontinental; stabilirea unui centru independent şi imparţial pentru desvoltarea relaţiunilor intereuropene; organizarea unui instrument pentru schimbul de idei între naţiunile europene, etc. După cum se vede din acest preambul, ideile realizabile stau aci alături de principii utopice a căror realizare va întâmpina desigur mari dificultăţi, poate de neînvins. Pactul în sine ar fi o desvoltare a acestor principii. Prima parte a pactului Coudenhove-Kalergi priveşte scopul şi denumirea federaţiei. Coudenhove Kalergi propune o „alianţă eternă în vederea menţinerei vecinice a păcii europene şi organizarea cooperării politice, economice şi intelectuale inter Statele Europei“. Federaţia se va numi „State federale ale Europei“. Sediul va fi fixat de consiliul şi de adunarea statelor europene după semnarea pactului european al contelui dintre utopie şi reapractică Ultima dispoziţie a acestei prime părţi prevede dreptul de acordare a „naţionalităţii europene“ persoanelor care nu posedă nici un fel de naţionalitate. OBLIGAŢIUNILE Partea a doua priveşte obligaţiunile şi este cea mai amplă a pactului. Prima obligaţie este aceia a respectării Pactului Ligii Naţiunilor şi a Pactului Kellog. Apoi statele federaţiei se obligă să apere orice stat atacat prin (Continuare în pag. 2-a) însemnări 1 MAI Guvernul, prin glasul d-lui ministru I. Răducanu, a anunţat că ziua de 1 Mai va fi considerată zi de repaos nu numai în ateliere, dar şi la toate instituţiile publice şi particu-Intrăm, astfel, în concertul statelor apusene, care, toate, fără excepţie, sărbătoresc, prin repaos, ziua muncii. Aprobăm măsura guvernului deşi socotim că la noi zilele de repaos sunt prea numeroase. Prea mulţi sfinţi ai calendarului ortodox sunt onoraţi cu suspendarea muncii — în special în administraţiile publice — tocmai în perioada de refacere când colectivitatea românească ar trebui să renunţe la toate privilegiile câştigate de-a lungul vremii, ca, printr-un efort îndelungat şi continuu, să scăpăm din dificila situaţie economicăşi financiară în care ne aflăm. O revizuire a sărbătorilor se impune astăzi, mai mult decât eri. Şi nu ne îndoim că, pe de o parte biserica, va concentra aniversările sfinţilor martiri ai cauzei creştine, iar pe de altă parte guvernul va condensa marile evenimente ale istoriei naţionale, într-o singură zi, în care să se evoce toate faptele mari din trecut cari au dus la impunătorul succes al unirii tuturor românilor. VALEA JIULUI Valea Jiului a fost onorată cu numirea unui comisar general al guvernului. Rolul acestui reprezentant al puterii centrale este să caute să evite conflictele dintre muncitori și întreprinderile miniere, conflicte care au dus, în trecut, la cunoscutele ciocniri sângeroase între lucrători şi armată. Dar rolul acestui comisar este — sau mai precis, trebue să fie—şi un rol social de primă importanţă. Este vorba nu de raportul de muncă între muncă şi patron, ci de viaţa socială, de traiul omenesc la care au dreptul lucrătorii din mine, la suprafaţa pământului. Pentru aceasta trebuiesc fonduri, trebue suflet, este nevoie de activitate zilnică de asistenţă socială, deci, de concursul tuturor departamentelor. Nu ne îndoim că noul comisar, investit cu puteri importante, va reuşi să corespundă aşteptărilor, după cum suntem convinși că va începe o activitate rodnică pentru combaterea comunismului pe care mizeria l-a intensificat pe valea Jiului. Așteptăm primele măsuri, gata să aplaudăm când se vor lua măsuri bune, deci să ne spunem, răspicat, cuvântul de critică în clipa în care măsurile ordonate vor fi menite să sporească durerea muncitorilor din adâncurile întunecoase ale minelor. R. MATEI