Lupta, august 1930 (Anul 9, nr. 2617-2643)
1930-08-01 / nr. 2617
ANUL IX. NO. 261? CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni.........................................800 Pe 6 „ ......... 400 Pe 3 „ ......... 200 • IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar)— Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Partidele politice în viata Unirierii În faţa situaţiunei create de metodele şi de rezultatele lungilor guvernări ale partidului naţional-liberal, a revenit la ordinea zilei discutiunea rostului şi a utilităţii partidelor politice în general în viaţa şi în acţiunea de conducere a Statului. Aceasta discutiune a revenit destul de des în desfăşurarea, de multe ori tumultoasă şi întotdeauna plină de greutăţi, a vieţii de Stat copleşită de problemele noui şi de dificultăţile inerente condiţiunilor lăsate de o zguduire politică, economică şi socială cum a fost războiul mondial.Una din explicaţiunile cele mai simpliste pentru justificarea unor asemenea greutăţi şi una din reţetele cele mai comode pentru remedierea lor, este condamnarea partidelor politice în massă şi abolirea rolului pe care ele sunt chemate să-l aibă în viaţa statelor modemne.In unele ţări reţeta a fost aplicată integral, prin încercarea unor formule dictatoriale ale căror rezultate nu întârzie să verifice valoarea şi utilitatea practică a unor asemenea formule. In alte ţări reţeta miraculoasă este lansată şi exploatată doar ca o simplă formulă demagogică. O formulă menită să bată orice concurenţă... Toate greutăţile sunt datorite partidelor politice. Toate partidele politice sunt organizări de exploatare a Statului. Toată mizeria e datorită numai partidelor politice. Toate partidele în bloc sunt rele, incapabile şi imorale. Deci, înlături cu ele. Ce va veni în urma lor? Puţin interesează. Vor veni personalităţile din afara partidelor dar cam de cele mai multe ori n’au putut deveni personalităţi în cadrul partidelor pe unde au trecut, vor veni oameni noui, dar a căror noutate a fost de multă vreme uzată prin numeroasele lor peregrinări prin diverse partide politice. Va veni neantul — dar numai partidele politice să dispară! Asta e noua demagogie care încearcă să-şi facă drum în vâltoarea greutăţilor ce se ridică în viaţa de astăzi a statelor. Lansatorii unor asemenea formule scapă din vedere adevărurile cele mai elementare şi nesocotesc realităţile cele mai ineluctabile. Partidul politic — în înţelesul adevărat şi superior al cuvântului — nu este o improvizaţie. Partidul politic este un instrument firesc şi indispensabil al regimului parlamentar care la rândul lui, este şi el ultima formă superioară — rezultat al unei evoluţiuni naturale de conducere a vieţii de Stat modern. Structura şi mecanismul acestei vieţi, au împins această formă de conducere ca o necesitate corespunzătoare condiţiunilor de progres şi de firească evoluţie a societăţii moderne. Existenţa şi funcţionarea normală a regimului parlamentar nu se pot concepe fără existenţa şi funcţionarea activă a partidelor politice organizate. S’a întâmplat şi la noi, după cum s’a putut întâmpla în toate ţările cu regim parlamentar să apară organizaţiuni politice cari sub forma de partide să înfiinţeze adevărate facţiuni lipsite de toate însuşirile şi condiţiunile pe cari trebue să le întrunească un partid politic conştient de rolul şi de răspunderile lui în viaţa publică. Asemenea cazuri izolate şi trecătoare — cazul averescanilor — nu pot conduce la condamnarea partidelor politice în bloc sau la abolirea a însăşi noţiunei de partid politic. Din falimentul guvernării unui partid — cum este cazul ultimei guvernări a partidului naţional-liberal — nu se poate trage concluzia generală şi definitivă că partidele politice în bloc pot fi scoase din ruajul vieţii publice şi al acţiunei de conducere a Statului.Sunt adevăruri elementare cari în nici o împrejurare şi sub nici un motiv nu pot fi nesocotite, mai cu seamă într’un Stat ca al nostru unde rolul şi activitatea partidelor politice se leagă de întreaga operă de închegare, de desvoltare şi de întregire a vieţii naţionale. Bereşti ’ E titlul unui articol, — bineînţeles — dar e şi numele unui modest târguşor devenit azi celebru — sau aproape. Intr’adevăr, în zilele de Miercuri şi joi cetăţenii urbei au cunoscut o agitaţie neobicinuită. Şaizeci de legionari ai „Gărzii de fer“ şi-au făcut o sgomotoasă apariţie în oraş, înarmaţi — notaţi bine, înarmaţi! — tinerii au răscolit urbea, scuipând o văduvă de războiu — notaţi bine şi acest amănunt: o văduvă de război şi ameninţând pe cetăţeni cu moartea. Oamenii au fost preveniţi că se va da foc târgului. După care, onorabilii s’au dedat la alt sport. Au imaginat un fel de „atac“ sau un fel de năvală în oraş. Ajunşi în mijlocul târgului au strigat: „Moarte jidanilor“ şi „Trăiască Majestatea Sa Corneliu Codreanul“ Dar ceea ce e şi mai grav: pretorul Petrică a ordonat comunelor prin care treceau membrii aceştia ai „Gărzii de fier“ să li se prepare hrană şi cantonament! Ba, spre a da lucrului o solemnitate desăvârşită , d. pretor a cerut sătenilor să iasă întru întâmpinarea... „legionarilor“. Credem că numai relatând faptul, concuziile se impun de la sine. Totuşi, vom stărui puţin. Căci atitudinea unui membru al autorităţii — cum e pretorul cu pricina — merită oste-neala examinării atente a... superiorilor domniei sale. Cele petrecute la Bereşti vor suscita, desigur, intervenţia energică a centrului. După cum s’a văzut — încercările de agitaţii subversive au fost radical înăbuşite în diferite părţi ale ţării. Vinovaţii se află înaintea instanţelor judecătoreşti. Suntem convinşi, prin urmare, că şi băeţii care n’au făcut, poate, războiul, dar care au scuipat o văduvă de războiu; băieţii care n’au ridicat nici un cămin dar care ameninţă cu incendierea căminurilor; băeţii care n’au salvat viaţa nimănuia, dar care ameninţă cu omorârea altora; băeţii ăştia, periculoşi şi contravenienţi ai legilor în vigoare îşi vor căpăta sancţiunea cuvenită faptei lor urâte. Dar domnul pretor? Fenomenalul domn pretor din Bereşti? Ar fi nimerit ca autoritatea superioară de la centru pedepsind pe acest funcţionar care interpretează atât de ciudat legile să procedeze la preîntâmpinarea tuturor faptelor identice, în nu importă ce colţ de ţară. Ţara are atâta nevoie de linişte, încât fapte de felul celor săvârşite de „legionari“ trebuesc prevenite sau reprimate, căci întreţin o stare de spirit primejdioasă din care interesele reale ale ţării au numai de pierdut. " m7 4 PAGINI CEI 3 Să guverneze Regele Soluţia adversarilor partidelor Continuă polemica cu privire la pretenţia acelor cari considerând partidele actuale în faliment, bolnave, în plină criză, cer un guvern de personalităţi. In polemica aceasta unii sunt mai calmi, mai obiectivi şi mai occidentali — cum e d. Gr. Filipesci — alţii mai ţîfnoşi şi mai personali. Cu d. Filipescu polemica este agreabilă. De aceia urmărim cu un viu interes acţiunea pe care d-sa o desfăşură de aproape două luni în această direcţie. D. Filipescu este din ce în ce mai categoric şi mai precis. Ideia guvernului de personalităţi a fost cam confuz înfăţişată la început. Când întrebam care-i omul, omul excepţional, superior, în fine geniul politic, ostracizat şi care ar putea să dea o îndrumare nouă ţării şi în special să rezolve problemele la ordinea zilei în legătură cu criza economică, sau cari sunt personalităţile nesocotite de partide sau de ţară, împedicate până azi a-şi da tributul experienţei şi capacitatea lor în aceste vremuri grele, ni s‘a răspuns adeseori prin zeflemele sau prin argutii, nici odată întrebarea noastră n’a avut răspunsul precis, lămuritor, în drept să-l ceară ori şi cine când se pune în discuţie o problemă politică aşa de serioasă ca acea a necesităţei înlăturării partidelor politice. " * De astă dată d. Gr. Filipescu merge mai departe şi declară ritos că deoarece partidele politice sunt pe moarte singura autoritate ce mai există azi în ţară este regele „care până la urmă va fi constrâns să domnească dar şi să guverneze’’. Iată o precizare. Să guverneze regele. Dacă într'adevăr regele va constata că partidele, toate partidele sunt pe moarte — ceea ce nu corespunde realităţei mai ales faţă de acel partid care de abea a devenit partid de guvern şi nu a fost încă lăsat să-şi dea măsura capacităţii sale — dacă regele va constata moartea partidelor nu e nevoie ca cineva să-l mai constrângă a lua frânele guvernului. Are s’o facă din proprie iniţiativă. Ar fi profund regretabilă o astfel de situaţie, căci ar însemna că ţara are o îndoită criză de învins, adică una politică şi alta economică, una mai gravă decât cealaltă, — ceea ce, o repetam, nu-i tocmai aşa şi din fericire situaţia nu prezintă gravitatea pe care vor s-o dea partizanii dictaturei. Gravitatea soluţiei nu constă în faptul cum va şti regele să guverneze. Gravitatea e în altă parte. Popularitatea regelui, prestigiul Coroanei, trebuie să rămână cu desăvârşire neatinse. Regele să domnească cu înţelepciune, aşa cum a dat o strălucită dovadă că știe să domnească, dar răspunderea guvernărei s’o aibe partidele. Deocamdată la noi, în toate chestiunile mari de Stat, regele a reuşit totdeauna să aibe asentimentul partidelor. Pe ce chestie de Stat ar fi acum vreun dezacord între rege și partide ? Criza dinastică de abea a fost înlăturată. Noua domnie a început spre satisfacţia întregei ţări, iar din streinătate avem zilnic semne îmbucurătoare că România nouă îşi recâştigă reputaţia de odinioară de Stat ferit de convulsiuni, de ţară liniştită şi de ordine. Daca din contra după câteva luni de domnie care se desfășură liniştită, normală, cu o popularitate crescândă a regelui, cu toată criza economică serioasă la ameliorarea căreia suveranul contribue pe cât e posibil, deodată ar veni gestul regelui de a înlătura partidele şi de a lua frânele guvernului, toată lumea se va întreba îngrijorată ce s‘a întâmplat în România, ce conspiraţie au pus la cale partidele în cât regele a fost silit să impună dictatura ?. De aceea nu vedem de loc necesitatea ca suveranii să recurgă la măsuri extreme pentru a soluţiona o criză politică imaginară, căci orice s‘ar zice partidul naţional-ţărănesc nu şi-a dat încă întreaga măsură a capacităţei sale, şi n’a avut timpul necesar de a ameliora criza economică astfel în cât rezultatele să indice o normalizare, dar nu se poate tăgădui că ceeace s‘a realizat va îmbunătăţi situaţia. Apoi lucrează oare actualul guvern în dezacord cu regele ? Dacă ar fi aşa credem că d. Maniu n‘ar sta o clipă la cârmă, iar regele cu autoritatea şi popularitatea sa, n‘ar ezita un moment să schimbe guvernul. Dacă nu-l schimbă înseamnă că are încredere în cabinetul Maniu şi acum, în toiul acţiunei de refacere, când se tratează, mai ales în streinătate, rezolvirea câtorva importante chestiuni, regele desigur că nu va lăsa impresia pe care vor s-o acrediteze adversarii guvernului, cum că în România avem un guvern provizoriu. De aceia cu orice ocazie regele ţine să înlăture astfel de încercări, ca să-și poată continua activitatea sa fără grija de a fi întreruptă prin cine știe ce surprize politice. R. P. Oamenii zilei regele chibriturilor care a luat parte zilele trecute la concursul sportiv european din Stockholm. D. Krueger e unul din cei mai pasionaţi sportsmani. IOAN KRUEGER HORTHY regentul Ungariei despre care se anunţă că va face o vizită cancelarului Schoeber la Viena. t is - Zifi - 1 Rea credinţă averescană Criticând activitatea actualului guvern, gruparea averescană, în broşura răspândită recent la sate cu titlul „Din cartea luptătorului politic”, pune în sarcina regimului... scăderea preţului cerealelor pe piaţa mondială. Din cifrele înşiruite în broşură—comparaţia preţurilor din ultimii trei ani—mareşalul Averescu vrea să facă dovada că în timpul guvernării partidului poporului miniştrui s’au îngrijit de soarta ţărănimei, impunând streinătăţii (sic) să cumpere grâul românesc cu 90.000 lei vagonul! Reaua credinţă cu care se exploatează naivitatea ţărănească este revoltătoare. Şi revolta este cu atât mai mare cu cât autorul broşurei — fost şef de guvern— trebue să cunoască împrejurările cari au dus la scăderea preţurilor la cereale, împrejurări pe cari nu le-a creat guvernul ci au rezultat dintr-un complex de cauze cu caracter internaţional. Grâul românesc este concurat pe pieţele mondiale de producţia abundentă a ţărilor producătoare; statele industriale au făcut sacrificii enorme ca să producă grânele necesare consumului interior între graniţele lor, spre a restrânge cât mai mult cu putinţă importul, iar disponibilul la exportul nostru a întrecut cele mai optimiste aşteptări. Preţurile mari, din timpul guvernării averescane s-au datorit secetei care a ars ogoarele sătenilor şi foameţii care ameninţa regiuni întregi ale ţării. Ele au corespuns cu un minus în producţia mondială, etc. Dar cu un partid politic în genere nu se poate discuta la lumina adevărurilor evidente şi, în special, buna credinţă nu a făcut niciodată sat cu averescanismul. Oricât de elocvente ar fi argumentele, nimeni şi nimic nu va putea pune capăt acţiunii demagogice dusă de gruparea averescană care nu s‘a sfiit să ducă Coroana în luptele politice arătând, prin afişe electorale răspândite în toate colţurile ţării, că suveranul s‘a înscris în... partidul poporului filiala Argeş. Cum acţiunea puţinilor averes cani poate prinde în masse şi poate da naştere la mişcări anarhice, este de datoria parlamentarilor majoritari să înceapă o acţiune de luminare spre a opri pe semănătorii de vânt să recolteze furtuna de mâine. T. C. »»Cultul Mu ne-am fi ocupat de această asociaţie care, la adăpostul unui titlu pompos, face în chip vădit cel mai deşănţat politicianism, dacă unul dintre cei ce o conduc — preşedintele ei — d. Marin Ştefănescu, prof. universitar, n’ar vrea s’o puie cu tot dinadinsul în discuţie publică. Primim, de altfel, în această chestie şi scrisori din partea publicului — în care se demască acţiunea,d-lui „preşedinte“. D. Marin Ştefănescu nu întreprinde — precum pretinde cu ostentaţie — o acţiune patriotică. Societatea face politicianism, speculează, un titlu şi nişte principii generale — dar, în fond, este instrumentul Patriei docil al unor interese de partid. La întrunirile organizaţiei d-lui ştefănescu s’a făcut vorbărie goală, vorbărie de cea mai josnică speţă. D. Marin Ştefănescu îşi arogă calităţi care nu sunt compatibile cu persoana d-sale. Căci d. Ştefănescu nu mai are autoritatea morală de a conduce „societăţi“ — în urma cunoscutei chestiuni, de la Cluj. Păcat — şi acest lucru îl regretăm, sincer — că sub un titlu ca acela al „Cultului Patriei“ se face politicianism — şi politicianism inferior. r. v . -L. kk ...... _ C. Vineri 1 August 1930 Director EMIL C. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Cer numărul Inară 6 Cei in străinătate Creionul actualităţii Guvern de personalităţi MAREŞALUL AVERESCU: — Ce te-ai îmbrăcat aşa de pompos ? D. OCTAVIAN GOGA: — E vorba să se facă un guvern, de personalităţi şi trebue să mă prezint şi eu mai arătos! Infernul In Paradis Aspecte dintr’o călătorie în ţinutul cutremurelor Un călător care a avut tăria de nervi de a identifica cu proprii săi ochi, masacrul teluric din sudul Italiei, a trimis unui ziar german următoarea scrisoare de groază şi de consternare: In timp ce străbateam oraşul pustiit, vântul de seară aduce o boare (sic!) macabră. Medicul care ne însoţeşte şi bănueşte spasmul nostru organic ne explică: „Nu s’au putut îngropa dintr’o dată 180 morţi. Mare parte din cadavre aşteaptă în capela cimitirului să fie aşezate în sicrie“. Scândurile sunt aduse în camioane, din câmpia întristată. Şi câţi se mai află sub moloz ? De la Foggio se parcurg 60—70 kilometri, de-a lungul câmpiilor pustiite, prin această singurătate imensă, până ce se ajunge în faţa veritabilului spectacol al catastrofei. Cărucioare cu două roţi, cară familiile isgonite de răscoala pământului, la adăpostul corturilor, până ce spaima dispare. In zare se arată Ariano, unul din cele mai greu încercate oraşe. Zidurile gem, vântul vâjâie şi spulberă molozul. Casele sunt deschise ca o cutie de jucării şi îşi arată interiorul dormitoarele, cu paturile distruse; câte fiinţe omeneşti mai zac sub pietre şi aşternutul fărâmiţat ? » Oamenii rătăcesc cu ochii aiuriţi încoace şi încolo. Lucrează soldaţii şi târnăcoapele. O femee stă lângă ei şi rosteşte rugăciuni. Apoi, se aud noul strigăte răşi se cutremură pământul. Turla bisericii se prăvale un catarg legănat. Zidurile trosnesc. Oamenii caută, zăpăciţi, un loc întreg, mâinile le tremură, genunchii îi slăbesc... La ieşirea din oraş, lucrează doi oameni. Fac sicrie. Iată-ne ajunşi şi pe această suprafaţă de 3000 locuitori distrusă aproape în întregime. Tot ceea ce oamenii au apucat să clădească, după cele două cutremure anterioare, cari au pustiit aceiaş molcomă aşezare, e din nou făcut una cu pământul şi chiar cu subpământul. Pisicile miorlăie macabru dealungul ruinelor. In bătaie de joc, atârnă deasupra balcoanelor florile agăţătoare. Dedesuptul lor se întinde groaza. Căpitanul trupei dă porunci. Cineva vine dinspre cimitir. „Nu mai putem lucra, picăm de osteneală”. Sunt trimise ajutoare , şease soldaţi. Morţii trebuiesc îngropaţi cât mai repede, întâlnim în drum alte locuri, după cele complect distruse, ale căror case nu sunt de loc 's+î*,Ae şi totuşi nu mai sunt locuite de nici o suflare omenească. Soarele scânteiază. Ne interesăm de vreo casă de gospodar. Gospodărie? Ce glumă sinistră! Toate casele sunt închise, căci înapoia zidurilor nu e decât moarte şi moloz. Melfi. Oraşul acesta scânteietor de palate şi încununat de măreţia domului, nu mai este astăzi decât o jalnică înşiruire de pietre, pătate de sânge... In barăcile de la marginea lui, se împarte pâine. Părinţii îşi strâng, topiţi de bucuria existenţei, copiii la piept. Dar ce folos. Vântul de seară readuce boarea de cadavre. Morţii sunt mai nerăbdători decât cei vii. Melfi, 29 iulie, iaca însemnări Audienţele încă nu s’a ajuns la organizarea ideală a serviciilor publice pe bazele unei largi descentralizări administrative. Din această cauză membrii guvernului sunt asaltaţi cu cereri de audienţe pentru cele mai neînsemnate chestiuni şi anticamerite gem de lume, zilnic. Miniştrii şi subsecretarii de Stat, siliţi să primească, în fiecare zi, sute de cetăţeni, ajung sigur la surmenaj intelectual şi nu se pot ocupadecât noaptea de afacerile serioase ale departamentului şi cu întocmirea proectelor de lege. Chestiunea este agravată şi de indelicateţa solicitatorilor cari se înghesuesc în anticamerile excelenţelor. Sunt oameni cari, odată pătrunşi în cabinetul ministrului, deşi ştiu că afară aşteaptă o lume întreagă de cetăţeni necăjiţi, stau ore întregi de vorbă cu excelenţa care nu poate, din delicateţă, să bruscheze întrevederea printr’o concediere... precipitată. _ _ Dintr’o îndelungată experienţa ştim că cele mai subtile probleme de ordin administrativ se pot rezuma în câteva minute ; iar când chestiunea comportă un studiu mai îndelungat, printr’o simplă rezoluţie „Referat“, ministrul poate avea relaţiuni exacte de la biurourile departamentului. Totuşi sunt intelectuali cari nu respectă nici, timpul ministrului, nici nevoile celorlalţi solicitatori de audienţe. Am asistat, deunăzi, la un adevărat calvar al cetăţenilor la unul din ministerele importante. Excelenţa a fost, pur şi simplu confiscată de un profesor universitar director al unei Universităţi din ţinuturile alipite , care timp de două ore a pisat apa în piuă în cabinetul ministerial. Situaţia socială a profesorului a împiedicat pe ministru să pue capăt audienţii, în mod brusc. Şi în anticameră aşteptau parlamentari, prefecţi, oameni veniţi din toate colţurile ţării cu afaceri urgente şi grave, cari stau pe cheltuială la Bucureşti. Dacă descentralizarea administrativă se impune, nu mai puţin în perioasă este şi reforma moravurilor care este o problemă total de importantă în viața Statului. R. BL