Lupta, august 1930 (Anul 9, nr. 2617-2643)

1930-08-01 / nr. 2617

ANUL IX. NO. 261? CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni.........................................800 Pe 6 „ ......... 400 Pe 3 „ ......... 200 • IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar)— Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Partidele politice în viata Uni­rierii În­ faţa situaţiunei create de metodele şi de rezultatele lun­gilor guvernări ale partidului naţional-liberal, a revenit la ordinea zilei discutiunea ros­tului şi a utilităţii partidelor politice în­ general în viaţa şi în acţiunea de conducere a Statului. Aceasta discutiune a revenit destul de des în desfăşurarea, de multe ori tumultoasă şi în­totdeauna plină de greutăţi, a vieţii de Stat copleşită de pro­blemele noui şi de dificultăţile inerente condiţiunilor lăsate de o zguduire politică, econo­mică şi socială cum a fost răz­boiul mondial.­­Una din explicaţiunile cele mai simpliste pentru justifica­rea unor asemenea greutăţi şi una din reţetele cele mai co­mode pentru remedierea lor, este condamnarea partidelor politice în massă şi abolirea rolului pe care ele sunt che­mate să-l aibă în viaţa state­lor modemne.­­In unele ţări reţeta a fost a­­plicată integral, prin încerca­rea unor formule dictatoriale ale căror rezultate nu întârzie să verifice valoarea şi utilita­tea practică a unor asemenea formule. In alte ţări reţeta miraculoa­să este lansată şi exploatată doar ca o simplă formulă de­magogică. O formulă menită să bată orice concurenţă... Toate greutăţile sunt datori­te partidelor politice. Toate partidele politice sunt organi­zări de exploatare a Statului. Toată mizeria e datorită nu­mai partidelor politice. Toate partidele în bloc sunt rele, incapabile şi imorale. Deci, înlături cu ele. Ce va veni în urma lor? Pu­ţin interesează. Vor veni per­sonalităţile din afara partide­lor dar cam­ de cele mai multe ori n’au putut deveni persona­lităţi în cadrul partidelor pe unde au trecut, vor veni oa­meni noui, dar a căror noutate a fost de multă vreme uzată prin numeroasele lor peregri­nări prin diverse partide poli­tice. Va veni neantul — dar nu­mai partidele politice să dis­pară! Asta e noua demagogie care încearcă să-şi facă drum în vâltoarea greutăţilor ce se ri­dică în­ viaţa de astăzi a state­lor. Lansatorii unor asemenea formule scapă din vedere ade­vărurile cele mai elementare şi nesocotesc realităţile cele mai ineluctabile. Partidul politic — în înţele­sul adevărat şi superior al cu­vântului — nu este o impro­vizaţie. Partidul politic este un ins­trument firesc şi indispensabil al regimului parlamentar care la rândul lui, este şi el ultima formă superioară — rezultat al unei evoluţiuni naturale de conducere a vieţii de Stat mo­dern. Structura şi mecanismul a­­cestei vieţi, au împins această formă de conducere ca o nece­sitate corespunzătoare condi­ţiunilor de progres şi de fi­rească evoluţie a societăţii mo­derne. Existenţa şi funcţiona­rea normală a regimului par­lamentar nu se pot concepe fără existenţa şi funcţionarea activă a partidelor politice or­ganizate. S’a întâmplat şi la noi, după cum s’a putut întâmpla în toa­te ţările cu regim parlamentar să apară organizaţiuni politi­ce cari sub forma de partide să înfiinţeze adevărate facţiu­ni lipsite de toate însuşirile şi condiţiunile pe cari trebue să le întrunească un partid poli­tic conştient de rolul şi de răs­punderile lui în viaţa publică. Asemenea cazuri izolate şi trecătoare — cazul averescani­­lor — nu pot conduce la con­damnarea partidelor politice în bloc sau la abolirea a însăşi noţiunei de partid politic. Din falimentul guvernării u­­nui partid — cum este cazul ultimei guvernări a partidului naţional-liberal — nu se­ poate trage concluzia generală şi de­finitivă că partidele politice în bloc pot fi scoase din ruajul vieţii publice şi al acţiunei de conducere a Statului.­­Sunt adevăruri elementare cari în nici o împrejurare şi sub nici un motiv nu pot fi ne­socotite,­­ mai cu seamă în­­tr’un Stat ca al nostru unde rolul şi activitatea partidelor politice se leagă de întreaga operă de închegare, de desvol­­tare şi de întregire a vieţii na­ţionale. Bereşti ’ E titlul unui articol, — bine­înţeles — dar e şi numele unui modest târguşor devenit azi celebru — sau aproape. Intr’adevăr, în zilele de Mier­curi şi joi cetăţenii urbei au cunoscut o agitaţie neobicinui­­tă. Şaizeci de legionari ai „Găr­zii de fer“ şi-au făcut o sgomo­toasă apariţie în oraş, înarmaţi — notaţi bine, în­armaţi! — tinerii au răscolit urbea, scuipând o văduvă de războiu — notaţi bine şi acest amănunt: o văduvă de război şi ameninţând pe cetăţeni cu moartea. Oamenii au fost preveniţi că se va da foc târgului. După care, onorabilii s’au dedat la alt sport. Au imaginat un fel de „atac“ sau un fel de năvală în oraş. Ajunşi în mijlocul târgului au strigat: „Moarte jidanilor“ şi „Trăiască Majestatea Sa Corneliu Codreanul“ Dar ceea ce e şi mai grav: pretorul Petrică a ordonat co­munelor prin care treceau membrii aceştia ai „Gărzii de fier“ să li se prepare hrană şi cantonament! Ba, spre a da lucrului o so­lemnitate desăvârşită , d. pretor a cerut sătenilor să ia­să întru întâmpinarea... „legio­narilor“. Credem că numai relatând faptul, concuziile se impun de la sine. Totuşi, vom stărui puţin. Căci atitudinea unui membru al autorităţii — cum e preto­rul cu pricina — merită oste-­­neala examinării atente a... su­periorilor domniei sale. Cele petrecute la Bereşti vor suscita, desigur, intervenţia energică a centrului. După cum s’a văzut — încercările de agitaţii subversive au fost ra­dical înăbuşite în diferite păr­ţi ale ţării. Vinovaţii se află înaintea instanţelor judecăto­reşti. Suntem convinşi, prin urmare, că şi băeţii care n’au făcut, poate, războiul, dar care au scuipat o văduvă de răz­boiu; băieţii care n’au ridicat nici un cămin dar care ame­ninţă cu incendierea căminu­­rilor; băeţii care n’au salvat viaţa nimănuia,­­ dar care ameninţă cu omorârea altora; băeţii ăştia, periculoşi şi con­travenienţi ai legilor în vigoa­re îşi vor căpăta sancţiunea cuvenită faptei lor urâte. Dar domnul pretor? Feno­menalul domn pretor din Be­reşti? Ar fi nimerit ca autoritatea superioară de la centru pedep­sind pe acest funcţionar care interpretează atât de ciudat legile­­ să procedeze la preîn­tâmpinarea tuturor faptelor identice, în nu importă ce colţ de ţară. Ţara are atâta nevoie de li­nişte, încât fapte de felul celor săvârşite de „legionari“ trebu­­esc prevenite sau reprimate, căci întreţin o stare de spirit primejdioasă din care intere­sele reale ale ţăr­ii au numai de pierdut. " m7 4 PAGINI CEI 3 Să guverneze Regele Soluţia adversarilor partidelor Continuă polemica cu privire la pretenţia acelor cari conside­rând partidele actuale în fali­ment, bolnave, în plină criză, cer un guvern de personalităţi. In polemica aceasta unii sunt mai calmi, mai obiectivi şi mai occi­dentali — cum e d. Gr. Filipesci — alţii mai ţîfnoşi şi mai perso­nali. Cu d. Filipescu polemica este agreabilă. De aceia urmărim cu un viu interes acţiunea pe care d-sa o desfăşură de aproape două luni în această direcţie. D. Filipescu este din ce în ce mai categoric şi mai precis. Ideia guvernului de personali­tăţi a fost cam confuz înfăţişată la început. Când întrebam care-i omul, omul excepţional, supe­rior, în fine geniul politic, ostra­cizat şi care ar putea să dea o îndrumare nouă ţării şi în spe­cial să rezolve problemele la or­dinea zilei în legătură cu criza economică, sau cari sunt persona­lităţile nesocotite de partide sau de ţară, îm­pedicate până azi a-şi da tributul experienţei şi capaci­tatea lor în aceste vremuri grele, ni s‘a răspuns adeseori prin ze­flemele sau prin argutii, nici o­­dată întrebarea noastră n’a avut răspunsul precis, lămuritor, în drept să-l ceară ori şi cine când se pune în discuţie o problemă politică aşa de serioasă ca acea a necesităţei înlăturării partide­lor politice. " * De astă dată d. Gr. Filipescu merge mai departe şi declară ri­tos că de­oarece partidele politi­ce sunt pe moarte singura auto­ritate ce mai există azi în ţară este regele „care până la urmă va fi constrâns să domnească dar şi să guverneze’’. Iată o precizare. Să guverneze regele. Dacă într'adevăr regele va constata că partidele, toate parti­dele sunt pe moarte — ceea ce nu corespunde realităţei mai ales faţă de acel partid care de abea a devenit partid de guvern şi nu a fost încă lăsat să-şi dea măsura capacităţii sale — dacă regele va constata moartea partidelor nu e nevoie ca cineva să-l mai constrângă a lua frânele guver­nului. Are s’o facă din proprie i­­niţiativă. Ar fi profund regretabilă o ast­fel de situaţie, căci ar însemna că ţara are o îndoită criză de în­vins, adică una politică şi alta e­­conomică, una mai gravă decât cealaltă, — ceea ce, o repetam, nu-i tocmai aşa şi din fericire si­tuaţia nu prezintă gravitatea pe care vor s-o dea partizanii dicta­turei. Gravitatea soluţiei nu constă în faptul cum va şti regele să guverneze. Gravitatea e în altă parte. Popularitatea regelui, pres­tigiul Coroanei, trebuie să rămâ­nă cu desăvârşire neatinse. Re­gele să domnească cu înţelepciu­ne, aşa cum a dat o strălucită do­vadă că știe să domnească, dar răspunderea guvernărei s’o aibe partidele. Deocamdată la noi, în toate chestiunile mari de Stat, regele a reuşit totdeauna să aibe asen­timentul partidelor. Pe ce ches­tie de Stat ar fi acum vreun de­zacord între rege și partide ? Criza dinastică de abea a fost înlăturată. Noua domnie a înce­put spre satisfacţia întregei ţări, iar din streinătate avem zilnic semne îmbucurătoare că Româ­nia nouă îşi recâştigă reputaţia de odinioară­ de Stat ferit de con­vulsiuni, de ţară liniştită şi de or­dine. Daca din contra după câteva luni de domnie care se desfășură liniştită, normală, cu o populari­tate crescândă a regelui, cu toa­tă criza economică serioasă la ameliorarea căreia suveranul con­tribue pe cât e posibil, deodată ar veni gestul regelui de a înlă­tura partidele şi de a lua frânele guvernului, toată lumea se va în­treba îngrijorată ce s‘a întâm­plat în România, ce conspiraţie au pus la cale partidele în cât re­gele a fost silit să impună dicta­tura ?. De aceea nu vedem de loc ne­cesitatea ca suveranii să recur­gă la măsuri extreme pentru a soluţiona o criză politică imagi­nară, căci orice s‘ar zice parti­dul naţional-ţărănesc nu şi-a dat încă întreaga măsură a capaci­­tăţei sale, şi n’a avut timpul ne­cesar de a ameliora criza econo­mică astfel în cât rezultatele să indice o normalizare, dar nu se poate tăgădui că ceeace s‘a reali­zat va îmbunătăţi situaţia. Apoi lucrează oare actualul gu­vern în dezacord cu regele ? Da­că ar fi aşa credem că d. Maniu n‘ar sta o clipă la cârmă, iar re­gele cu autoritatea şi popularita­tea sa, n‘ar ezita un moment să schimbe guvernul. Dacă nu-l schimbă înseamnă că are încredere în cabinetul Ma­niu şi acum, în toiul acţiunei de refacere, când se tratează, mai ales în streinătate, rezolvirea câ­torva importante chestiuni, rege­le de­sigur că nu va lăsa impre­sia pe care vor s-o acrediteze ad­versarii guvernului, cum că­ în România avem un guvern provi­zoriu. De aceia cu orice ocazie regele ţine să înlăture astfel de încercări, ca să-și poată continua activitatea sa fără grija de a fi întreruptă prin cine știe ce sur­prize politice. R. P. Oamenii zilei regele chibriturilor care a luat parte zilele trecute la concur­sul sportiv european din Stoc­kholm. D. Krueger e unul din cei mai pasionaţi sportsmani. IOAN KRUEGER HORTHY regentul Ungariei despre care se anunţă că va face o vizită cancelarului Schoeber la Viena. t i­s - Z­ifi - 1 Rea credinţă averescană Criticând activitatea actualu­lui guvern, gruparea averescană, în broşura răspândită recent la sate cu titlul „Din cartea luptă­torului politic”, pune în sarcina regimului... scăderea preţului ce­realelor pe piaţa mondială. Din cifrele înşiruite în broşu­ră—comparaţia preţurilor din ul­timii trei ani—mareşalul Averes­­cu vrea să facă dovada că în tim­pul guvernării partidului poporu­lui miniştrui s’au îngrijit de soar­ta ţărănimei, impunând streină­­tăţii (sic) să cumpere grâul ro­mânesc cu 90.000 lei vagonul! Reaua credinţă cu care se ex­ploatează naivitatea ţărănească este revoltătoare. Şi revolta este cu atât mai mare cu cât autorul broşurei — fost şef de guvern— trebue să cunoască împrejurările cari au dus la scăderea preţurilor la cereale, împrejurări pe cari nu le-a creat guvernul ci au rezul­tat dintr-un complex de cauze cu caracter internaţional. Grâul românesc este concurat pe pieţele mondiale de producţia abundentă a ţărilor producătoa­re; statele industriale au făcut sacrificii enorme ca să producă grânele necesare consumului in­terior între graniţele lor, spre a restrânge cât mai mult cu putin­ţă importul, iar disponibilul la ex­portul nostru a întrecut cele mai optimiste aşteptări. Preţurile mari, din timpul gu­vernării averescane s-au datorit secetei care a ars ogoarele săte­nilor şi foameţii care ameninţa regiuni întregi ale ţării. Ele au corespuns cu un minus în produc­ţia mondială, etc. Dar cu un partid politic în ge­nere nu se poate discuta la lumi­na adevărurilor evidente şi, în special, buna credinţă nu a făcut niciodată sat cu averescanismul. Oricât de elocvente ar fi argu­mentele, nimeni şi nimic nu va putea pune capăt acţiunii dema­gogice dusă de gruparea ave­rescană care nu s‘a sfiit să ducă Coroana în luptele politice ară­tând, prin afişe electorale răs­pândite în toate colţurile ţării, că suveranul s‘a înscris în... partidul poporului filiala Argeş. Cum acţiunea puţinilor averes cani poate prinde în masse şi poate da naştere la mişcări anar­hice, este de datoria parlamenta­rilor majoritari să înceapă o ac­ţiune de luminare spre a opri pe semănătorii de vânt să recolteze furtuna de mâine. T. C. »»Cultul M­u ne-am fi ocupat de a­­ceastă asociaţie care, la adă­postul unui titlu pompos, face în chip vădit cel mai deşănţat politicianism, dacă unul din­tre cei ce o conduc — preşe­dintele ei — d. Marin Ştefănes­­cu, prof. universitar, n’ar vrea s’o puie cu tot dinadinsul în discuţie publică. Primim, de altfel, în această chestie şi scrisori din partea publicului — în care se demas­că acţiunea,d-lui „preşedinte“. D. Marin­ Ştefănescu nu în­treprinde — precum pretinde cu ostentaţie — o acţiune pa­triotică. Societatea face politi­cianism, speculează, un titlu şi nişte principii generale — dar, în fond, este instrumentul Patriei docil al unor interese de par­tid. La întrunirile organizaţiei d-lui ştefănescu s’a făcut vor­bărie goală, vorbărie de cea mai josnică speţă. D. Marin Ştefănescu îşi aro­gă calităţi care nu sunt com­patibile cu­ persoana d-sale. Căci d. Ştefănescu nu mai are autoritatea morală de a con­duce „societăţi“ — în urma cunoscutei chestiuni, de la Cluj. Păcat — şi acest lucru îl re­gretăm, sin­cer —­ că sub un ti­tlu ca acela al „Cultului Pa­triei“ se face politicianism — şi politicianism inferior. r. v . -L. kk ...... _ C. Vineri 1 August 1930 Director EMIL C. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct in Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Cer numărul In­­ară 6 Cei in străin­ăta­te Creionul actualităţii Guvern de personalităţi MAREŞALUL AVERESCU: — Ce te-ai îmbrăcat aşa de pompos ? D. OCTAVIAN GOGA: —­ E vorba să se facă un guvern, de personalităţi şi trebue să mă prezint şi eu mai arătos! Infernul In Paradis Aspecte dintr’o călătorie în ţinutul cutremurelor Un călător care a avut tăria de nervi de a identifica cu proprii săi ochi, masacrul teluric din su­dul Italiei, a trimis unui ziar ger­man următoarea scrisoare de groază şi de consternare: In timp ce străbateam oraşul pustiit, vântul de seară aduce o boare (sic!) macabră. Medicul care ne însoţeşte şi bănueşte spasmul nostru organic ne expli­că: „Nu s’au putut îngropa din­tr’o dată 180 morţi. Mare parte din cadavre aşteaptă în capela cimitirului să fie aşezate în si­crie“. Scândurile sunt aduse în cami­oane, din câmpia întristată. Şi câţi se mai­ află sub moloz ? De la Foggio se parcurg 60—70 kilometri, de-a lungul câmpiilor pustiite, prin această singurătate imensă, până ce se ajunge în fa­ţa veritabilului spectacol al ca­tastrofei. Cărucioare cu două roţi, ca­ră familiile isgonite de răscoala pământului, la adăpostul corturi­lor, până ce spaima dispare. In zare se arată Ariano, unul din cele mai greu încercate o­­raşe. Zidurile gem, vântul vâjâie şi spulberă molozul. Casele­­ sunt deschise ca o cutie de jucării şi îşi arată interiorul dormitoarele, cu paturile distruse; câte fiinţe o­­meneşti mai zac sub pietre şi aş­ternutul fărâmiţat ? » Oamenii rătăcesc cu ochii aiu­riţi încoace şi încolo. Lucrează soldaţii şi târnăcoa­­pele. O femee stă lângă ei şi rosteş­te rugăciuni. Apoi, se aud noul strigăte răşi se cutremură pământul. Turla bisericii se prăvale un catarg legănat. Zidurile trosnesc. Oamenii ca­ută, zăpăciţi, un loc întreg, mâi­nile le tremură, genunchii îi slă­besc... La ieşirea din oraş, lucrează doi oameni. Fac sicrie. Iată-ne ajunşi şi pe această su­prafaţă de 3000 locuitori distru­să aproape în întregime. Tot ceea ce oamenii au apucat să clădească, după cele două cu­tremure anterioare, cari au pus­tiit aceiaş molcomă aşezare, e din nou făcut una cu pământul şi chiar cu subpământul. Pisicile miorlăie macabru de­­alungul ruinelor. In bătaie de joc, atârnă de­a­­supra balcoanelor­ florile agăţă­toare. Dedesuptul lor se întinde groaza. Căpitanul trupei dă porunci. Cineva vine dinspre cimitir. „Nu mai putem lucra, picăm de os­teneală”. Sunt trimise ajutoare , şease soldaţi. Morţii trebuiesc îngro­paţi cât mai repede, întâlnim în drum alte locuri, după cele complect distruse, ale căror case nu sunt de loc 's+î*,Ae şi totuşi nu mai sunt locuite de nici o suflare omenească. Soarele scânteiază. Ne intere­săm de vreo casă de gospodar. Gospodărie? Ce glumă sinistră! Toate casele sunt închise, căci înapoia zidurilor nu e decât moarte şi moloz. Melfi. Oraşul acesta scânteie­tor de palate şi încununat de mă­reţia domului, nu mai este astăzi decât o jalnică înşiruire de pie­tre, pătate de sânge... In barăcile de la marginea lui, se împarte pâine. Părinţii îşi strâng, topiţi de bucuria existen­ţei, copiii la piept. Dar ce folos. Vântul de seară readuce boarea de cadavre. Morţii sunt mai nerăbdători de­cât cei vii. Melfi, 29 iulie, ia­ca însemnări Audienţele încă nu s’a ajuns la organizarea ideală a serviciilor publice pe ba­zele unei largi descentralizări ad­ministrative. Din această cauză membrii guver­nului sunt asaltaţi cu cereri de au­dienţe pentru cele mai neînsemnate chestiuni şi anticamerite gem de lu­me, zilnic. Miniştrii şi subsecretarii de Stat, siliţi să primească, în fiecare zi, sute de cetăţeni, ajung sigur la surmenaj intelectual şi nu se pot ocupa­­decât noaptea de afacerile serioase ale departamentului şi cu întocmirea proectelor de lege. Chestiunea este agravată şi de indelicateţa solicitatorilor cari se înghesuesc în anticamerile excelen­ţelor. Sunt oameni cari, odată pă­trunşi în cabinetul ministrului, de­şi ştiu că afară aşteaptă o lume în­treagă de cetăţeni necăjiţi, stau ore întregi de vorbă cu excelenţa care nu poate, din delicateţă, să bruscheze întrevederea printr’o con­cediere... precipitată. _ _ Dintr’o îndelungată experienţa ştim că cele mai subtile probleme de ordin administrativ se pot re­zuma în câteva minute ; iar când chestiunea comportă un studiu mai îndelungat, printr’o simplă rezolu­ţie „Referat“, ministrul poate avea relaţiuni exacte de la biurourile de­partamentului. Totuşi sunt intelectuali cari nu respectă nici, timpul ministrului, nici nevoile celorlalţi solicitatori de audienţe. Am asistat, deunăzi, la un adevărat calvar al cetăţenilor la unul din ministerele importante. Excelenţa a fost, pur şi simplu confiscată de un profesor universi­tar di­rector al unei Universităţi din ţinuturile alipite , care timp de două ore a pisat apa în piuă în cabinetul ministerial. Situaţia socială a profesorului a împiedicat pe ministru să pue ca­păt audienţii, în mod brusc. Şi în anticameră aşteptau parla­mentari, prefecţi, oameni veniţi din toate colţurile ţării cu afaceri urgente şi grave, cari stau pe chel­tuială la­ Bucureşti. Dacă descentralizarea adminis­trativă se impune, nu mai puţin în perioasă este şi reforma moravu­rilor care este o problemă tot­al­ de importantă în viața Statului. R. BL

Next