Lupta, noiembrie 1930 (Anul 9, nr. 2721-2721)
1930-11-30 / nr. 2721
* ANUL IX. NO. 2721 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921 -Februarie 192? ABONAMENTE Pe 12 Luni 800 Pe O . ......... 400 Pe 3 . ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU ReCacila și Administraţia BDCUREȘTISTR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 Secretariatul 358-74 Administraţia 358-73 Ofensiva pentru revizuirea tratatelor n I————■—— ■■■—■' —— La Roma s’a constituit blocul revizionist pregătit la Berlin —ni 1 —■ I—..I Atitudinea celor cari vor apăra tratatele Rezerva pe care nî-o impun mulţi — şi noi — faţă de Italia, adică faţă de politica externă a d-lui Mussolini, devine ridiculă. Rezervă faţă de o politică externă, iată nici o rezervă, provocătoare pentru unii, jignitoare pentru alţii? O bucată de vreme d. Mussolini a umblat, în apele internaţionale, în... două luntre. Acum navighează în apele foştilor inamici, pe faţă, cu ostentaţiune şi încearcă a agita lumea printr’un limbagiu războinic* ba chiar declară formal că se înarmează fiindcă... şi alte State o fac. D. Mussolini nu numai că înarmează Italia — ceea ce poate n’ar fi încă o primejdie câtă vreme nu se va găsi mijlocul ca Liga Naţiunilor să aibe posibilitatea, adică forţa necesară, de-a aplica sancţiuni. Dar d. Mussolini lucrează, în zăngănitul armelor, nu numai în compania foştilor duşmani, dar chiar alături de soviete. Idila de la Geneva unde Italia s’a asociat în chestia dezarmării cu... Rusia şi Germania, s’a terminat însă printr’o fermă şi energică împotrivire a Franţei şi Angliei şi prin acceptarea punctului de vedere formulat de Franţa. In afară însă de atitudinead-lui*Mussolini în chestia dezarmării, ceiace nu se mai poate ignora, ceeace se relevează acura şi de oficiosul cabinetului Macdonald, este că după discursul de la Geneva al Contelui Bernsdorff şi ultimul discurs al d-lui Curtius chestia revizuirei tratatelor preocupă acum Germania şi în această direcţie se pregăteşte o ofensivă. Contele Bethlen, a cărui activitate diplomatică a luat un ritm mult mai activ după satisfacerea latifundiarilor maghiari, după ce a vizitat centrele din Balcani şi Angola, după ce şi-a asigurat la Roma un tratat de arbitraj şi amiciţie, s-a dus, la raport, la Berlin. Vizita premierului maghiar la Berlin a coincidat cu vizita lui Litvinoff la Milano şi Tewfik Ruşid-Bey la Roma, după ce comisarul sovietic al externelor, aranjase cu Italia şi Germania... lovitura de la Geneva. Precum se vede, Roma a ajuns locul de rendez-vous al foştilor duşmani şi al sovietelor, capitala unde se fomentează blocuri, fronturi revizioniste, de unde pornesc ofensivele pentru prefacerea tratatelor de pace. Până şi căştile de oţel sau prezentat d-lui Mussolini! Frontul revizionist —* după turn înseşi foile oficioase maghiare îl comentează ~ este opus Franţei şi Micei Antante. Acest bloc sau front se compune din Italia, Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria, Grecia şi Turcia, având în flanc, ca observator binevoitor, Rusia sovietică. Mai mult decât atât, foile maghiare cred că vor adera la acţiunea revizionistă a blocului şi ţările cari au rămas neutre în marele război, şi anume Olanda, Elveţia, Spania şi ţările scandinave. „Pester Lloyd” prezintă astfel situaţia. Deci nu mai e vorba de un simplu bloc balcanic, ci de un mare front revizionist. Şi gazeta budapestană mai speră — dar speranţa s-a şi risipit — că Anglia nu va lua poziţie contra acestui front deoarece Anglia este interesată a menţine cel mult statu-quo al Europei occidentale. Dar câteva zile după aceste comentarii şi insinuaţiunide la Budapesta, oficiosul britanic al cabinetului Macdonald ziarul „Daily Herald” a denunţat ofensiva revizionistă de la Berlin, iar lordul Robert Cecil a susţinut, în comisia de dezarmare, punctul de vedere francez contra propunerei Bernsdorff. Dacă ne-am lua după această fantezistă constelaţie budapestană, majoritatea statelor europene s-au grupat, sub egida Italiei, contra Franţei şi Micei An- Vtante. Numărul senzaţional este însă acordul Bethlen şi Litwinoff stabilit prin intermediul ardei şi sancivinat la R ■... În ce priveşte România e , să amintim regimului de la Budapesta: România a răspuns odată la apelul maghiar de a-l salva de regimul lui Bella-Khun. * Concluzia? Nu putem concepe politica externă a d-lui Mussolini. Ea nu este a poporului italian, ea nu înfăţişează, din nici un punct de vedere, nici un fel de interes al Italiei. Politica aceasta nu poate avea decât un singur rezultat şi anume să încurajeze atitudinea Germaniei care, de la evacuarea Rhinului, se derobează de la obligaţiunile sale, cere acum modificarea planului Young şi prepară — cu concursul Italiei! — ofensiva pentru revizuirea tratatelor. D. Curtius crede că acum „e momentul decisiv al evoluţiei politice”, că organizând, şi în sânul Ligii Naţiunilor frontul revizionist, cu tendinţa de a obţine mai întâiu o modificare a frontierei de la Est, va reuşi să menţină la ordinea zilei, la Geneva, problema revizuirei. Camera franceză sezisată de aceste tribulaţiuni, după explicaţiile d-lor Briand şi Tardieu, a exprimat toată încrederea în guvern şi guvernul francez a răspuns tuturor acelor cari se agită pe chestia revizuirei. D. Tardieu a spus: — Revizuirea tratatelor înseamnă războiu. Iar d. Briand a adăugat: —Şi după războiu, vine revoluţia. Să nu se uite apoi că înaintea Ligii Naţiunilor nu se poate pune in discuţie o cerere de revizuire decât dacă există unanimitate şi în această unanimitate trebuie să intre şi Statele vizate de cererea de revizuire. Deci este exclusă aducerea revizuirei înaintea Ligii Naţiunilor. Aşadar unica politică impusă de situaţia actuală mondială este politica de apărare a tratatelor, aceasta e prima îndatorire a oamenilor de Stat căci numai în această direcţie şi pe această bază se poate organiza pacea. A. H. Guvernul are simţul situaţiei Cuvântarea d-lui Mihalache la consfătuirea majorităţilor Cuvântarea d-lui Mihalache la ultima consfătuire a majorităţilor parlamentare este destul de caracteristică. Ministrul de interne care are şi conducerea partidului de la putere în lipsa d-lui Maniu, a afirmat că guvernul are încrederea şi a Coroanei şi a opiniei publice şi a cerut-o şi pe aceea a Parlamentului, care, în treacăt fie zis, nu-i lipseşte. Sunt însă unii parlamentari cari cred că fiindcă guvernul şi parlamentul au încrederea Coroanei şi fiindcă partidul liberal se află în situaţia care se cunoaşte, ar fi timpul pentru ceva hărţueli, pentru ceva răfueli fie locale, fie personale. Ei bine, trebue să intre în mintea parlamentarilor mai ales, că niciodată nu a fost mai puţin joc, în special în dezbaterile parlamentare, pentru hărţueli şi răfueli. Ele fac o extrem de penibilă impresie în actuala situaţie economică şi financiară a ţărei. Ori şi ce minut din activitatea parlamentară, răpit în favoarea chestiunilor personale, sau fie şi de partid, se ridică ca o gravă acuzare nu numai împotriva persoanei care-l răpeşte precepărei esenţiale, dar şi împotriva partidului, care, în faţa crizelor de azi, nu poate fi un câmp de exagerare a individualităţilor, ci o echipă constructivă in slujba interesului obştesc şi de stat. Cuvântul d-lui Mihalache că dacă „răfneli" sunt, loc pentru ele n'ar fi decât înlăuntrul partidului şi în opoziţie, este un avertisment şi o rechemare la realitate. Un avertisment, fiindcă se pare, cum am spus, că sunt membri ai majorităţei, chiar din cei mai cu experienţă, cari se lasă amăgiţi de împrejurările politice favorabile regimului actual şi cred că e vreme pentru unele „răfueli“. Dacă răfuelile sunt mai urgente ca nevoile ţărei, neîndoios este că partidul de la putere nu are decât să treacă în opoziţie spre a lichida asemenea chestii urgente. La guvern este astăzi loc pentru un singur lucru: alcătuirea unui budget redus la veniturile reale ale statului şi măsuri de uşurare a agricultorilor. Restul e politicianism, de care nici ţara, nici Coroana nu vor să ştie. D. Mihalache ştie ce înseamnă un partid. Jumătate din viaţă şi-a consacrat o alcătuire a partidului a cărui conducere o are astăzi. E de presupus că nu moartea acestui partid o urmăreşte, când îi cere să uite de sine şi să se considere mobilizat în slujba statului şi a interesului obştesc. Când va putea fi demobilizat, se va vedea cât sa întărit şi în ţară şi în încrederea Coroanei datoria împlinită în timpul mobilizarei. S. U. R. Ministrul de Finanţe şi încrederea străinătăţii Ministrul de Finanţe s’a folosit ori de întrebarea unui deputat asupra acţiunei guvernului pentru realizarea Creditului Agricol, spre a confirma, deocamdată, încheierea convenţiei dintre Banca Naţională, stat şi Banque d’Acceptation, care pune la dispoziţia producătorilor agricoli un miliard trei sute de milioane anual cu 9 la sută. Odată cu aducerea in mod oficial la cunoştinţa Parlamentului şi a tarei a acestei prime resurse pentru uşurarea agricultorilor, ministrul de finanţe a ţinut să sublinieze încrederea pe care o dovedeşte finanţa franceză intr’un moment când există la noi fricoşi cari se lasă intimidaţi de atmosfere false şi tendenţioase pentru a’şi pune leii în valute străine. Or, finanţa străină ştie ceva mai bine ce face când îşi trimite valuta ei în România decât fricoşii cari, în priceperea lor, aleg asemenea moment spre a exporta lei în străinătate. E bine că ministrul de finanţe a ales acest moment spre a crăpa balonul de încercare pe care-l plimbă acei cari intreţin gogoriţa unei reveniri asupra cursului de stabilizare a leului, azi când moneda noastră e definitiv stabilizată. Convenţia cu Banque d’Acceptation nu aduce, deci, numai un ajutor real agricultorilor, dar dă o lovitură mortală fricoşilor şi semănătorilor de panică, proclamând sus şi tare încrederea finanţei străine în consolidarea stabilizărei leului. E destul să menţionăm că experţii francezi de pe lângă Banca Naţională nu sunt nici decum străini de încheierea acestei convenţiuni, pentru ca să înţelegem întreaga valoare a manifestărei de încredere în moneda şi resursele României pe care a ţinut s-o aducă finanţa străină, E. D. F. Cine reprezintă Basarabia? Ladiscuţia generală asupra proectului de răspuns la Mesaj a luat cuvântul, la Cameră d. Vasile Bogos, fost ministru al Basarabiei. Cuvântarea d-lui Bogos a făcut dovada că în provincia de peste Prut se găsesc oameni politici ale căror gânduri se împletesc cu fraţii din rostul ţării, în dorinţa ca unirea să,se cimenteze pentru totdeauna. Recunoscând greşelile trecutului apropiat şi suferinţele populaţiunii basarabetjie, oratorul a găsit în opera infantivă până acuma de actualul guvern şi în fermele hotărâri de realizări viitoare, sprijinul moral necesar pentru a reda populaţiei încrederea în vremurile mai bune cari vor să vie. Un optimism sănătos s’a degajat din cuvântarea d-lui Bogos care reprezintă — alături de colegii săi rămaşi credincioşi ideologiei pe care au slujit-o timp de zece ani în opoziţie — spiritul de ordine al gospodarilor moldoveni şi dorul de înfrăţire. Pentru grupul parlamentarilor conduşi de d. Pantelimon Halippa, Prutul nu este hotar de ţară. Basarabia nu este o insulă abandonată domniei bunului plac sau o zestre de exploatat politiceşte, ci un colţ de ţară românească definitiv încadrată în hotarele naturale ale României întregite. Regionalismul — atât de drag acelora care din specularea lui caută să-şi făurească situaţii politice — a fost combătut de d. Bogos care a voit să se ştie că dacă Basarabia are şi nevoi specifice, nu se poate desminti tendinţa unanimă a moldovenilor de a şterge, cât mai repede cu putinţă, diferenţierea pe provincii şi legiferările speciale. Aluziile străvezii la acţiunea grupului basarabenilor stelişti au fost primite cu aplauze de parlamentarii majoritari cari au ţinut să răspundă astfel discursului rostit deunăzi de d. Mâţă, purtătorul de cuvânt al d-lui C. Stere. Nu putem termina constatările noastre, fără să nu relevăm o importanta destăinuire făcută de d. Bogos. D-sa a afirmat că, la constituirea guvernului naţionalţărănesc, Basarabia urma să aibă doi reprezentanţi în guvern: pe d. Pan, Halippa şi I. Pelivan. Dacă Moldova de peste Prut a fost lipsită de cel de al doilea reprezentant, aceasta se datoreşte intervenţiei d-lui C. Stere care, din motive lesne de înţeles, a făcut ca cel de al doilea fotoliu pe banca ministerială să rămâe vacant. Este bine să se ştie, deci, că ambiţiunile personale ale unui oii care se pretinde astăzi, singurul în drept să vorbească în numele Basarabiei, provincia de peste Prut, au împiedicat să se împlinească dezideratul formulat de congresul general al partidului naţional-ţărănesc din Basarabia şi ce se poate aştepta, mâine, de la acţiunea politică a micului grup al steliştilor basarabeni. I. R. Granate Demobilizare? D. Mihalache a spus majoritarilor că dacă le ardea de răfuială, atunci să se suite demobilizarea şi să treacă cu toţii in opoziţie, unde vor putea să se bată în total şi in parte, aşa cum îi va îndemna inima. Se pare că declaraţiile categorice ale ministrului de interne au făcut impresie, căci oricâte mizerii ar avea guvernarea, tot e mai bine să te ştii mobilizat la Putere, decât demobilizat, in opoziţie ! Mobilizarea la guvern nu seamănă deloc cu mobilizarea la cazarmă. Aci numeri zilele până să te vezi iarăşi in civilitate, pe când în „mobilizarea” la Putere, iţi tremură inima să nu auzi intr’o dimneaţă goarna demobilizării, adică ţipetele ţigănuşilor cu ,,ediţie specială, demisia guvernului !” — Staţi liniştiţi în rânduri, d-lor mobilizaţi, simţiţi calul, căci nu se ştie dacă odată trimişi la vetre, o să vă mai vie cândva un ordin de chemare! ^ l DEŞCĂ C. Duminică 30 N br. 1030 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In fără 6 Lei in străinătate Creionul actualităţii Guvern pentru mari economii GOGA : Am spus regelui să nu umble cu alle combinaţii şi să ne exieme pe noi căci numai noi vom putea realiza economii. MAREŞALUL: Şi ce ţi-a răspuns ? GOGA: Că ştie de data trecută că sîntem şi mai tari în economii. Cel mai mare proces politic din Rusia sovietică Se cere condamnarea la moarte a profesorilor şi inginerilor acuzaţi de sabotaj Desbaterile s-au transformat intr'o violentă campanie contra adversarilor lui Stalin RIGA.Procesul împotriva aşa zisului „partid industrial“, care a început la 25 Noembrie la Moscova, formează unul din cele mai mari procese politice ce au avut loc în ultimul timp în Uniunea sovietică. Caracterul politic al procesului a fost accentuat și prin modul neobișnuit în practica judiciară: publicarea actului de acuzare două săptămâni înainte de începerea procesului. Presa sovietică s-a grăbit a folosi actul de acuzare ca un document politic începând o campanie energică împotriva ,,sabotanţilor“ şi împotriva imperialiştilor şi capitaliştilor din Europa Occidentală. înaintea tribunalului sovietic au fost aduşi prof. L. K. Ranzin, prof. I. A. Kallinikov, ing. V. A. Laricev, prof. V. I. Ocikin, ing. K. B. Simin, prof. Cearnovski, prof. Fedorov şi prof. Kupnanov. SE CERE CONDAMNAREA ACUZAŢILOR LA MOARTE Campania presei, a organizaţiilor comuniste şi a tuturor societăţilor şi organizaţiilor cari se află sub controlul partidului comunist, împotriva celor 8 acuzaţi, a luat proporţii extraordinare. Toate ziarele din Moscova şi provincie consacră pagini întregi procesului. Au avut loc în toate centrele mari întruniri la cari se votează rezoluţii violente, cerându-se cea mai aspră pedeapsă pentru membrii partidului industrial. Ar fi suficient a se ceti câteva titluri ale articolelor din „Pravda“ spre a se cunoaşte atitudinea cercurilor conducătoare în actualul proces, precum şi atmosfera care se creează printre membrii partidului. In „Pravda" se pot ceti între altele, următoarele titluri: ,,Nici o cruţare faţă de agenţii intervenţionişti“, „Dacă inamicul nu se supune, să-l nimicim“, „Lupta de clasă nu cunoaşte milă“, „Sabotanţii trebue măturaţi cu o mătură de fier”, „E necesară o revizuire fundamentală a specialiştilor“, etc. ,,Pravda“ mai scrie că ştirile despre complotul sabotanţilor şi intervenţioniştilor au indignat şi au revoltat milioanele de proletari şi muncitori din Uniunea sovietică“. Rezoluţiile tuturor întrunirilor publică împotriva acuzaţilor, sunt aproape la fel. Toate cer împuşcarea celor învinuiţi. Rezoluţia „asociaţiei scriitorilor sovietici“ spune că „asemenea fapte, vinovaţii nu le pot plăti decât cu viaţa“. Rezoluţia Institu(Citiţi continuarea in pag. II-a) Scrisoare din Manciuria de EMILE VANDERVELDE Karbin, oraş rus pe teritoriul chinez Ziarul nostru a publicat deunăzi un interesant fragment dintr'un recent jurnal de călătorie al lui Emile Vandervelde, marele teoretician şi om politic belgian, prin Rusia sovietică. Documentele fostului ministru sunt lipsite de orice sentiment de animozitate, ci pur şi simplu înregistrate de ochiul obiectiv al bunului şi probului observator. In cele ce urmează, redăm o altă etapă din voiajul lui Vandervelde: linia de frontieră între marea împărăţie rusească şi marea împărăţie galbenă. Dintre toate călătoriile pe cari le-am făcut în ultimii ani, trecerea prin U. R. S. S. a fost singura , ne ascutit .II manifestări comuniste, destul de inofensive de altfel. Fie la Montevideo sau Buenos Aires, la Tel-Aviv în Palestina, la Praga ori Varşovia, se găseau, regulat câteva grupuri, mai mult ori mai puţin aţâţate, care să ne adreseze invectivele rituale ori să asvârle în mulţime „focurile de artificii” denunţând patriotismul nostru social ori trădarea noastră socială. In Rusia sovietică, dimpotrivă, am întâlnit, peste tot, un calm plat. In timpul celor opt zile pe cari le-am petrecut la Moscova, precum şi în timpul îndelungii traversări a Siberiei, toţi aceia cu cari am venit în relaţii, n’au avut faţă de noi decât atenţiunile cele mai curtenitoare, şi dacă nu aş fi văzut portretul meu, la Muzeul Revoluţiei din Moscova, la rubrica „Social-Patrioţi” în foarte onorabila companie a lui Plekhanov şi Jules Guesde, dacă nu ar fi avut lumea cochetăria, la Institutul Marx-Engels, să-mi arate că posedă colecţia complectă a întregii mele opere, cărţi, broşuri, articole de ziar, privitoare la marxism, publicate în răstimp de 40 de ani, aş fi putut să mă întreb, într’adevăr, dacă în cercurile sovietice, are cineva idee, afară de câţiva funcţionari, nu spun de trecerea mea prin Rusia, dar de însăşi existenţa mea politică. SOSIREA LA KARBIN Ce contrast, de exemplu, cu incognitoul de mai înainte când sosirăm la Karbin. Karbin, toată lumea o știe, este primul oraș important pe calea ferată a Estului chinez. In locurile acestea au avut loc, anul trecut, luptele pentru condominiumul sino-sovietic. Astăzi exploatarea căilorferate s’a reluat în comun. La Manciuri, gara frontieră, pe acelaş drapel roşu, se vede steaua albă pe fondul albastru al Kuomintang-ului cu secerea şi ciocanul sovietelor. La tren ne-au condus funcţionarii U. R. S. S-ului, în uniformă asemănătoare cu cea a ofiţerilor marinei britanice. Dimpotrivă, pe cheiul din Karbin ne aşteaptă administratorii chinezi, în mare ţinută. Dar nu sunt singurii ! Lângă dânşii, iată-i pe consulul Japoniei şi delegatul căilor ferate care străbat zona de influenţă japoneză, South Manchurian: peste câteva clipe apar consulii Franţei şi Belgiei (sioniştii, sunt vreo 12 mii de evrei, vechi supuşi ruşi, la Karbin) cari mă roagă, cu insistenţă să le ţin chiar în seara aceea, o conferinţă despre Palestina (i).În sfârşit, şi mai ales, Ruşi, delegaţi ruşi de toate culorile, albi, „radi” (caii) roşii pe din afară, albi pe dinăuntru, S. R. (socialişti revoluţionari), delegaţi ai tineretului ţărănesc, muncitori din cartierul industrial, reprezentanţi ai tuturor grupărilor politice imaginabile cu excepţiunea bineînţeles, a organizaţiilor sovietice. Ni se dau adrese, ni se cer rendez-vous-uri; pe scurt, din cele 48 de ore pe cari le vom petrece la Karbin, vom consacra mult mai puţin vizitării oraşului, decât evitând pe toţi aceia cari au să ne spună ceva. UN ORAŞ RUSESC DINAINTEA REVOLUŢIEI Din punct de vedere turistic, de altfel, nu pierdem mare lucru. Karbin se află în China; este totuşi încă Rusia, sau, mai exact este tot Rusia. Rusia dinaintea revoluţiei, singurul oraş de pe lume, de unde îţi poţi face, într-o măsură oarecare, o idee despre ceea ce era un oraş rusesc sub fostul regim. Locuesc aici, fără a-i număra pe evrei, vreo 80 de mii de ruşi, dintre cari jumătate aproape, sunt cetăţeni sovietici, în legătură cu calea ferată în vreme ce ceilalţi sunt refugiaţi, emigraţi, ori membri ai coloniei care a fondat Karbin (nu era înainte decât un firav târguşor mongol) acum 30 de ani. Alături de ei se află, bineînţeles, chinezii, chiar o majoritate de chinezi şi administraţiunea actuală este chineză, însă ruşii, vechi ruşi, sunt aceia cari dau tonul. Seara când te plimbi pe străzile comerciale, întâlnind adesea femei elegante şi chiar drăguţe sau ofiţeri în uniformă jerpelită, purtând pe piept crucea Sf. Gheorghe, nu trebue cine ştie ce osteneală pentru a-ţi imagina că te afli la Moscova ori la Petrograd, prin 1914. PE DEASUPRA STRĂLUCIŢI, DE DESUPT MIZERABILI Dacă exteriorul se menţine strălucit, realităţile nu sunt, însă, decât întristătoare. Cerşetoria, care nu se mai vede, deloc, la Moscova, se etalează aci sub forme hidoase. Prostituţia, mai mult ori mai (Continuarea foileton în pag. 2-a)