Lupta, noiembrie 1930 (Anul 9, nr. 2721-2721)

1930-11-30 / nr. 2721

* ANUL IX. NO. 2721 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921 -Februarie 192? ABONAMENTE Pe 12 Luni 800 Pe O . ......... 400 Pe 3 .­ ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU ReCacila și Administraţia BDCUREȘTISTR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 Secretariatul 358-74­­ Administraţia 358-73 Ofensiva pentru revizuirea tratatelor n I————■—— ■■■—■' —— La Roma s’a constituit blocul re­vizionist pregătit la Berlin —­­ni 1 —■ I—..I Atitudinea celor cari vor apăra tratatele Rezerva pe care nî-o impun mulţi — şi noi — faţă de Italia, adică faţă de politica externă a d-lui Mussolini, devine ridiculă. Rezervă faţă de o politică ex­ternă, iată nici o rezervă, pro­­­vocătoare pentru unii, jignitoa­re pentru alţii? O bucată de vre­me d. Mussolini a umblat, în a­­pele internaţionale, în... două luntre. Acum navighează în ape­le foştilor inamici, pe faţă, cu ostentaţiune şi încearcă a agita lumea­ printr’un limbagiu război­nic* ba chiar declară formal că se înarmează fiindcă... şi alte State o fac. D. Mussolini nu numai că înar­mează Italia — ceea ce poate n’ar fi încă o primejdie câtă vre­me nu se va găsi mijlocul ca Li­ga Naţiunilor să aibe posibilita­tea, adică forţa necesară, de-a aplica sancţiuni. Dar d. Mussoli­ni lucrează, în zăngănitul arme­lor, nu numai în compania foşti­lor duşmani, dar chiar alături de soviete. Idila de la Geneva unde Italia s’a asociat în chestia dezarmării cu... Rusia şi Germa­nia, s’a terminat însă printr’o fermă şi energică împotrivire a Franţei şi Angliei şi prin accep­tarea punctului de vedere for­mulat de Franţa. In afară însă de atitudinea­­d-lui*Mussolini în chestia de­zarmării, ceiace nu se mai poate ignora, ceeace se relevează a­­cura şi de oficiosul cabinetului Macdonald, este că după dis­cursul de la Geneva al Contelui­ Bernsdorff şi ultimul discurs al d-lui Curtius chestia revizuirei tratatelor preocupă acum Ger­mania şi în această direcţie se pregăteşte o ofensivă. Contele Bethlen, a cărui acti­vitate diplomatică a luat un ritm mult mai activ după satisface­rea latifundiarilor maghiari, du­pă ce a vizitat centrele din Bal­cani şi Angola, după ce şi-a a­­sigurat la­ Roma un tratat de ar­bitraj şi amiciţie, s-a dus, la ra­port, la Berlin. Vizita premierului maghiar la Berlin a coincidat cu vizita lui Litvinoff la Milano şi Tewfik Ruşid-Bey la Roma, după ce comisarul sovietic al externelor, aranjase cu Italia şi Germania... lovitura de la Geneva. Precum se vede, Roma a a­­juns locul de rendez-vous al foş­tilor duşmani şi al sovietelor, ca­pitala unde se fomentează blo­curi, fronturi revizioniste, de un­de pornesc ofensivele pentru prefacerea tratatelor de pace. Până şi căştile de oţel sau pre­zentat d-lui Mussolini! Frontul revizionist —* după turn înseşi foile oficioase ma­ghiare îl comentează ~ este o­­pus Franţei şi Micei Antante. Acest bloc sau front se com­pune din Italia, Germania, Aus­tria, Ungaria, Bulgaria, Grecia şi Turcia, având în flanc, ca ob­servator bine­voitor, Rusia so­vietică. Mai mult decât atât, foi­le maghiare cred că vor adera la acţiunea revizionistă a blocului şi ţările cari au rămas neutre în marele război, şi anume O­­landa, Elveţia, Spania şi ţările scandinave. „Pester Lloyd” prezintă ast­fel situaţia. Deci nu mai e vor­ba de un simplu bloc balcanic, ci de un mare front revizionist. Şi gazeta budapestană mai spe­ră — dar speranţa s-a şi risipit — că Anglia nu va lua poziţie contra acestui front de­oarece Anglia este interesată a menţine cel mult statu-quo al Europei oc­cidentale. Dar câteva zile după aceste comentarii şi insinuaţiuni­­de la Budapesta, oficiosul brita­nic al cabinetului Macdonald ziarul „Daily Herald” a denun­ţat ofensiva revizionistă de la Berlin, iar lordul Robert Cecil a susţinut, în comisia de dezarma­re, punctul de vedere francez contra propunerei Bernsdorff. Dacă ne-am lua după această fantezistă constelaţie budapes­tană, majoritatea statelor euro­pene s-au grupat, sub egida Ita­­­­liei, contra Franţei şi Micei An- Vtante. Numărul senzaţional este însă acordul Bethlen şi Litwi­­noff stabilit prin intermediul ardei şi sancivinat la R ■... În ce priveşte România e , să amintim regimului de la Bu­dapesta: România a răspuns o­­dată la apelul maghiar de a-l salva de regimul lui Bella-Khun. * Concluzia? Nu putem concepe politica ex­ternă a d-lui Mussolini. Ea nu este a poporului italian, ea nu înfăţişează, din nici un punct de vedere, nici un fel de interes al Italiei. Politica aceasta nu poate avea decât un singur rezultat şi anume să încurajeze atitudinea Germaniei care, de la evacuarea Rhinului, se derobează de la o­­bligaţiunile sale, cere acum mo­dificarea planului Young şi pre­pară — cu concursul Italiei! — ofensiva pentru revizuirea tra­tatelor. D. Curtius crede că acum „e momentul decisiv al evoluţiei politice”, că organizând, şi în sânul Ligii Naţiunilor frontul re­vizionist, cu­ tendinţa de­ a obţi­ne mai întâiu o modificare a frontierei de la Est, va reuşi să menţină la ordinea zilei, la Ge­neva, problema revizuirei. Camera franceză sezisată de aceste tribulaţiuni, după explica­ţiile d-lor Briand şi Tardieu, a exprimat toată încrederea în guvern şi guvernul francez a răspuns tuturor acelor cari se agită pe chestia revizuirei. D. Tardieu a spus: — Revizuirea tratatelor în­seamnă războiu. Iar d. Briand a adăugat: —Şi după războiu, vine revo­luţia. Să nu se uite apoi că înaintea Ligii Naţiunilor nu se poate pu­ne in discuţie o cerere de revi­zuire de­cât dacă există unanimi­tate şi în această unanimitate tre­buie să intre şi Statele vizate de cererea de revizuire. Deci este exclusă aducerea re­vizuirei înaintea Ligii Naţiuni­­lor. Aşa­dar unica politică impusă de situaţia actu­ală mondială este politica de apărare a tratatelor, aceasta e prima îndatori­re a oamenilor de Stat căci numai în această di­recţie şi pe această bază se poate organiza pacea. A. H. Guvernul are simţul situaţiei Cuvântarea d-lui Mihalache la consfătuirea majorităţilor Cuvântarea d-lui Mihalache la ultima consfătuire a majorităţi­lor parlamentare este destul de caracteristică. Ministrul de interne care are şi conducerea partidului de la pute­re în lipsa d-lui Maniu, a afir­mat că guvernul are încrederea şi a Coroanei şi a opiniei publice şi a cerut-o şi pe aceea a Parlamen­tului, care, în treacăt fie zis, nu-i lipseşte. Sunt însă unii parlamentari cari cred că fiindcă guvernul şi parlamentul au încrederea Coroa­nei şi fiindcă partidul liberal se află în situaţia care se cunoaşte, ar fi timpul pentru ceva hărţueli, pentru ceva răfueli fie locale, fie personale. Ei bine, trebue să intre în min­tea parlamentarilor mai ales, că niciodată nu a fost mai puţin joc, în special în dezbaterile parla­mentare, pentru hărţueli şi răfu­eli. Ele fac o extrem de penibilă impresie în actuala situaţie econo­mică şi financiară a ţărei. Ori şi ce minut din activitatea parlamentară, răpit în favoarea chestiunilor personale, sau fie şi de partid, se ridică ca o gravă a­­cuzare nu numai împotriva per­soanei care-l răpeşte precepărei esenţiale, dar şi împotriva parti­dului, care, în faţa crizelor de azi, nu poate fi un câmp de exagerare a individualităţilor, ci o echipă constructivă in slujba interesului obştesc şi de stat. Cuvântul d-lui Mihalache că da­că „răfneli" sunt, loc pentru ele n'ar fi decât înlăuntrul partidu­lui şi în opoziţie, este un aver­tisment şi o rechemare la reali­tate. Un avertisment, fiindcă se pa­­re, cum am spus, că sunt membri ai majorităţei, chiar din cei mai cu experienţă, cari se lasă amă­giţi de împrejurările politice fa­vorabile regimului actual şi cred că e vreme pentru unele „răfu­eli“. Dacă răfuelile sunt mai urgente ca nevoile ţărei, neîndoios este că partidul de la putere nu are decât să treacă în opoziţie spre a lichi­da asemenea chestii urgente. La guvern este astăzi loc pen­tru un singur lucru: alcătuirea unui budget redus la veniturile reale ale statului şi măsuri de u­­şurare a agricultorilor. Restul e politicianism, de care nici ţara, nici Coroana nu vor să ştie. D. Mihalache ştie ce înseamnă un partid. Jumătate din viaţă şi-a consacrat­ o alcătuire a partidului a cărui conducere o are astăzi. E de presupus că nu moartea aces­tui partid o urmăreşte, când îi cere să uite de sine şi să se con­sidere mobilizat în slujba statului şi a interesului obştesc. Când va putea fi demobilizat, se va vedea cât sa întărit şi în ţară şi în încrederea Coroanei da­toria împlinită în timpul mobili­zarei. S. U. R. Ministrul de Finanţe şi încrederea străinătăţii Ministrul de Finanţe s’a folo­sit ori de întrebarea unui depu­tat asupra acţiunei guvernului pentru realizarea Creditului A­­gricol, spre a confirma, deocam­dată, încheierea convenţiei din­tre Banca Naţională, stat şi Ban­­que d’Acceptation, care pune la dispoziţia producătorilor agri­coli un miliard trei sute de mi­lioane anual cu 9 la sută. Odată cu aducerea in mod o­­ficial la cunoştinţa Parlamentu­lui şi a tarei a acestei prime re­surse pentru uşurarea agriculto­rilor, ministrul de finanţe a ţi­­nut să sublinieze încrederea pe care o dovedeşte finanţa fran­ceză intr’un moment când există la noi fricoşi cari se lasă intimi­daţi de atmosfere false şi ten­denţioase pentru a’şi pune leii în valute străine. Or, finanţa străină ştie ceva mai bine ce face când îşi trimite valuta ei în România decât fri­coşii cari, în priceperea lor, aleg asemenea moment spre a ex­porta lei în străinătate. E bine că ministrul de finanţe a ales acest moment spre a cră­pa balonul de încercare pe ca­­re-l plimbă acei cari intreţin go­goriţa unei reveniri asupra cursu­lui de stabilizare a leului, azi când moneda noastră e definitiv stabilizată. Convenţia cu Banque d’Accep­tation nu aduce, deci, numai un ajutor real agricultorilor, dar dă o lovitură mortală fricoşilor şi semănătorilor de panică, procla­mând sus şi tare încrederea fi­­nanţei străine în consolidarea stabilizărei leului. E destul să menţionăm că ex­perţii francezi de pe lângă Ban­ca Naţională nu sunt nici de­cum străini de încheierea acestei con­venţiuni, pentru ca să înţelegem întreaga valoare a manifestărei de încredere în moneda şi re­sursele României pe care a ţinut s-o aducă finanţa străină, E. D. F. Cine reprezintă Basarabia? La­­discuţia generală asupra proectului de răspuns la Mesaj a luat cuvântul, la Cameră d. Vasile Bogos, fost ministru al Basarabiei. Cuvântarea d-lui Bogos a fă­cut dovada că în provincia de peste Prut se găsesc oameni politici ale căror gânduri se îm­pletesc cu fraţii din rostul ţării, în dorinţa ca unirea să,se cimen­teze pentru totdeauna. Recunoscând greşelile trecu­tului apropiat şi suferinţele popu­laţiunii basarabetjie, oratorul a găsit în opera infantivă până a­­cuma de actualul guvern şi în fermele hotărâri de realizări vi­itoare, sprijinul moral necesar pentru a reda populaţiei încre­derea în vremurile mai bune cari vor să vie. Un optimism sănătos s’a de­gajat din cuvântarea d-lui Bo­gos care reprezintă — alături de colegii săi rămaşi credincioşi ideologiei pe care au slujit-o timp de zece ani în opoziţie — spiri­tul de ordine al gospodarilor moldoveni şi dorul de înfrăţire. Pentru grupul parlamentarilor conduşi de d. Pantelimon Halip­­pa, Prutul nu este hotar de ţară. Basarabia nu este o insulă aban­donată domniei bunului plac sau o zestre de exploatat politiceşte, ci un colţ de ţară românească definitiv încadrată în hotarele naturale ale României întregite. Regionalismul —­ atât de drag acelora care din specularea lui caută să-şi făurească situaţii po­litice — a fost combătut de d. Bogos care a voit să se ştie că dacă Basarabia are şi nevoi spe­cifice, nu se poate desminti ten­dinţa unanimă a moldovenilor de a şterge, cât mai repede cu putinţă, diferenţierea pe provin­cii şi legiferările speciale. Aluziile străvezii la acţiunea grupului basarabenilor stelişti au fost primite cu aplauze de parlamentarii majoritari cari au ţinut să răspundă astfel discur­sului rostit deunăzi de d. Mâţă, purtătorul de cuvânt al d-lui C. Stere. Nu putem termina constatările noastre, fără să nu relevăm o importanta destăinuire făcută de d. Bogos. D-sa a afirmat că, la constituirea guvernului naţional­­ţărănesc, Basarabia urma să ai­bă doi reprezentanţi în guvern: pe d. Pan, Halippa şi I. Pelivan. Dacă Moldova de peste Prut a fost lipsită de cel de al doilea reprezentant, aceasta se dato­­reşte intervenţiei d-lui C. Stere care, din motive lesne de înţeles, a făcut ca cel de al doilea foto­liu pe banca ministerială să ră­­mâe vacant. Este bine să se ştie, deci, că ambiţiunile personale ale unui oii care se pretinde astăzi, sin­gurul în drept să vorbească în numele Basarabiei, provincia de peste Prut, au împiedicat să se împlinească dezideratul formu­lat de congresul general al par­tidului naţional-ţărănesc din Ba­sarabia şi ce se poate aştepta, mâine, de la acţiunea politică a micului grup al steliştilor basa­­rabeni. I. R. Granate Demobilizare? D. Mihalache a spus majoritarilor că dacă le arde­a de răfuială, atunci să se suite demobilizarea şi să treacă cu toţii in opoziţie, unde vor putea să se bată în total şi in parte, aşa cum îi va îndemna inima. Se pare că declaraţiile categorice ale ministrului de interne au făcut impresie, căci oricâte mizerii ar a­­vea guvernarea, tot e mai bine să te ştii mobilizat la Putere, decât demo­bilizat, in opoziţie ! Mobilizarea la guvern nu seamănă deloc cu mobilizarea la cazarmă. Aci numeri zilele până să te vezi iarăşi in civilitate, pe când în „mobiliza­rea” la Putere, iţi tremură inima să nu auzi intr’o dimneaţă goarna de­mobilizării, adică ţipetele ţigănuşi­lor cu ,,ediţie specială, demisia gu­vernului !” — Staţi liniştiţi în rânduri, d-lor mobilizaţi, simţiţi calul, căci nu se ştie dacă odată trimişi la vetre, o­ să vă mai vie cândva un ordin de che­mare! ^­ l DEŞCĂ C. Duminică 30 N­ br. 1030 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul In fără 6 Lei in străinătate Creionul actualităţii Guvern pentru mari economii GOGA : Am spus regelui să nu umble cu alle combinaţii şi să ne exieme pe noi­ căci numai noi vom putea realiza economii. MAREŞALUL: Şi ce ţi-a răspuns ? GOGA: Că ştie de data trecută că sîntem şi mai tari în economii. Cel mai mare proces politic din Rusia sovietică Se cere condamnarea la moarte a profesorilor şi inginerilor acuzaţi de sabotaj Desbaterile s-au transformat intr'o violentă campanie contr­a adversarilor lui Stalin RIGA.­Procesul împotriva aşa zisului „partid industrial“, care a început la 25 Noembrie la Moscova, formează unul din cele mai mari procese politice ce au a­­vut loc în ultimul timp în Uniu­nea sovietică. Caracterul politic al procesului a fost accentuat și prin modul neobișnuit în practi­ca judiciară: publicarea actului de acuzare două săptămâni îna­inte de începerea procesului. Pre­sa sovietică s-a grăbit a folosi ac­tul de acuzare ca un document po­litic începând o campanie energi­că împotriva ,,sabotanţilor“ şi îm­potriva imperialiştilor şi capita­liştilor din Europa Occidentală. înaintea tribunalului sovietic au fost aduşi prof. L. K. Ranzin, prof. I. A. Kallinikov, ing. V. A. Laricev, prof. V. I. Ocikin, ing. K. B. Sim­in, prof. Cearnovski, prof. Fedorov şi prof. Kupnanov. SE CERE CONDAMNAREA ACUZAŢILOR LA MOARTE Campania presei, a organizaţi­ilor comuniste şi a tuturor socie­tăţilor şi organizaţiilor cari se află sub controlul partidului co­munist, împotriva celor 8 acuzaţi, a luat proporţii extraordinare. Toate ziarele din Moscova şi pro­vincie consacră pagini întregi procesului. Au avut loc în toate centrele mari întruniri la cari se votează rezoluţii violente, cerân­­du-se cea mai aspră pedeapsă pen­tru membrii partidului indus­trial. Ar fi suficient a se ceti câteva titluri ale articolelor din „Prav­da“ spre a se cunoaşte atitudinea cercurilor conducătoare în actu­alul proces, precum şi atmosfera care se creează printre membrii partidului. In „Pravda" se pot ceti între altele, următoarele titluri: ,,Nici o cruţare faţă de agenţii interven­ţionişti“, „Dacă inamicul nu se supune, să-l nimicim“, „Lupta de clasă nu cunoaşte milă“, „Sabo­­tanţii trebue măturaţi cu o mătu­ră de fier”, „E necesară o revizui­re fundamentală a specialiştilor“, etc. ,,Pravda“ mai scrie că ştirile despre complotul sabotanţilor şi intervenţioniştilor au indignat şi au revoltat milioanele de prole­tari şi muncitori din Uniunea so­vietică“. Rezoluţiile tuturor întrunirilor publică împotriva acuzaţilor, sunt aproape la fel. Toate cer împuş­carea celor învinuiţi. Rezoluţia „asociaţiei scriitori­lor sovietici“ spune că „asemenea fapte, vinovaţii nu le pot plăti de­cât cu viaţa“. Rezoluţia Institu­(Citiţi continuarea in pag. II-a) Scrisoare din Manciuria de EMILE VANDERVELDE Karbin, oraş rus pe teritoriul chinez Ziarul nostru a publicat deunăzi un interesant fragment dintr'un recent jurnal de călătorie al lui Emile Vandervelde, marele teore­tician şi om politic belgian, prin Rusia sovietică. Documentele fos­tului ministru sunt lipsite de ori­ce sentiment de animozitate, ci pur şi simplu înregistrate de o­­chiul obiectiv al bunului şi pro­bului observator. In cele ce ur­mează, redăm o altă etapă din vo­iajul lui Vandervelde: linia de frontieră între marea împărăţie rusească şi marea împărăţie gal­benă. Dintre toate călătoriile pe cari le-am făcut în ultimii ani, trece­rea prin U. R. S. S. a fost singura , ne a­scutit .II manifestări co­muniste, destul de inofensive de altfel. Fie la Montevideo sau Buenos­ Aires, la Tel-Aviv în Palestina, la Praga ori Varşovia, se găseau, regulat câteva grupuri, mai mult ori mai puţin aţâţate, care să ne a­­dreseze invectivele rituale ori să asvârle în mulţime „focurile de artificii” denunţând patriotismul nostru social ori trădarea noastră socială. In Rusia sovietică, dimpotrivă, am întâlnit, peste tot, un calm plat. In timpul celor opt zile pe cari le-am petrecut la Moscova, precum şi în timpul îndelungii traversări a Siberiei, toţi aceia cu cari am venit în relaţii, n’au avut faţă de noi decât atenţiunile cele mai curtenitoare, şi dacă nu aş fi văzut portretul meu, la Muzeul Revoluţiei din Moscova, la rubri­ca „Social-Patrioţi” în foarte o­­norabila companie a lui Plekha­­nov şi Jules Guesde, dacă nu ar fi avut lumea cochetăria, la Institu­tul Marx-Engels, să-mi arate că posedă colecţia complectă a între­gii mele opere, cărţi, broşuri, ar­ticole de ziar, privitoare la mar­xism, publicate în răstimp de 40 de ani, aş fi putut să mă întreb, într’adevăr, dacă în cercurile so­vietice, are cineva idee, afară de câţiva funcţionari, nu spun de tre­cerea mea prin Rusia, dar de în­săşi existenţa mea politică. SOSIREA LA KARBIN Ce contrast, de exemplu, cu in­­cognitoul de mai înainte când so­sirăm la Karbin. Karbin, toată lumea o știe, este primul oraș important pe calea ferată a Estului chinez. In locu­rile acestea au avut loc, anul tre­cut, luptele pentru condominiu­­mul sino-sovietic. Astăzi exploatarea căilor­­fera­te s’a reluat în comun. La Man­­ciuri, gara frontieră, pe acelaş drapel roşu, se vede steaua albă pe fondul albastru al Kuomin­­tang-ului cu secerea şi ciocanul sovietelor. La tren ne-au condus funcţio­narii U. R. S. S-ului, în uniformă asemănătoare cu cea a ofiţerilor marinei britanice. Dimpotrivă, pe cheiul din Karbin ne aşteaptă ad­ministratorii chinezi, în mare ţi­nută. Dar nu sunt singurii ! Lângă dânşii, iată-i pe consulul Japoniei şi delegatul căilor fera­te care străbat zona de influenţă japoneză, South Manchurian: pes­te câteva clipe apar consulii Fran­ţei şi Belgiei (sioniştii, sunt vreo 12 mii de evrei, vechi supuşi ruşi, la Karbin) cari mă roagă, cu in­sistenţă să le ţin chiar în seara aceea, o conferinţă despre Pales­tina (i).În sfârşit, şi mai ales, Ruşi, delegaţi ruşi de toate cu­lorile, albi, „radi” (caii) roşii pe din afară, albi pe dinăuntru, S. R. (socialişti revoluţionari), delegaţi ai tineretului ţărănesc, muncitori din cartierul industrial, reprezen­tanţi ai tuturor grupărilor politi­ce imaginabile cu excepţiunea bi­neînţeles, a organizaţiilor sovieti­ce. Ni se dau adrese, ni se cer ren­­dez-vous-uri; pe scurt, din cele 48 de ore pe cari le vom petrece la Karbin, vom consacra mult mai puţin vizitării oraşului, decât e­­vitând pe toţi aceia cari au să ne spună ceva. UN ORAŞ RUSESC DINAINTEA REVOLUŢIEI Din punct de vedere turistic, de altfel, nu pierdem mare lucru. Karbin se află în China; este to­tuşi încă Rusia, sau, mai exact este tot Rusia. Rusia dinaintea re­voluţiei, singurul oraş de pe lu­me, de unde îţi poţi face, într-o măsură oarecare, o idee despre ceea ce era un oraş rusesc sub fos­tul regim. Locuesc aici, fără a-i număra pe evrei, vre­o 80 de mii de ruşi, din­tre cari jumătate aproape, sunt cetăţeni sovietici, în legătură cu calea ferată în vreme ce ceilalţi sunt refugiaţi,­­ emigraţi, ori membri ai coloniei care a fondat Karbin (nu era înainte decât un firav târguşor mongol) acum 30 de ani. Alături de ei se află, bi­neînţeles, chinezii, chiar o majo­ritate de chinezi şi administraţiu­­nea actuală este chineză, însă ru­şii, vechi ruşi, sunt aceia cari dau tonul. Seara când te plimbi pe străzile comerciale, întâlnind adesea femei elegante şi chiar dră­guţe sau ofiţeri în uniformă jer­pelită, purtând pe piept crucea Sf. Gheorghe, nu trebue cine ştie ce osteneală pentru a-ţi imagina că te afli la Moscova ori la Petro­grad, prin 1914. PE DE­ASUPRA STRĂLUCIŢI, DE DESUPT MIZERABILI Dacă exteriorul se menţine stră­lucit, realităţile nu sunt, însă, decât întristătoare. Cerşetoria, care nu se mai vede, deloc, la Moscova, se etalează aci sub for­me hidoase. Prostituţia, mai mult ori mai (Continuarea foileton în pag. 2-a)

Next