Lupta, decembrie 1930 (Anul 9, nr. 2722-2745)

1930-12-02 / nr. 2722

ANUL IX. NO. 2722 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni .... ..... 803 Pe­n . ......... 40 K­ P© 3 .. ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacția și Administrația BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) Suspectam Coroanei încă de pe când se afla în strai­nătate, se ieşea în jurul actualu­lui Suveran, cu măestria de a filtra a partidului liberal, o at­mosferă de suspiciune împotriva sa, prezentându-l ca un autocrat, în scopul de a-l face impopular în tară și a ridica împotriva sa și celelalte partide, sau cel puţin a­ le sugera îngrijorări asupra con­cepţiun­ilor viitorului Rege. Faptul că în tot timpul exilu­lui său, Carol al 11-lea s’a ferit de a contracta angajamente cu vre-un partid sau vre-o perso­nalitate politică nu a fost înţeles în sensul că vrea să aibă, ca su­veran constituţional, mâinile li­bere în exercitarea prerogative­lor Coroanei, precum partidele cari vor să-şi realizeze ideile lor şi nu să joace rolul camuflajului, caută a-şi asigura libertatea de acţiune la guvern, evitând orice angajamente cari le-ar paraliza apoi această libertate. Această atitudine de păstrare a unui rol de arbitru de­asupra partidelor a fost interpretată mereu de partidul liberal în fa­voarea suspiciunilor sale împo­triva aceluia faţă de care-şi sim­ţea conştiinţa încărcată de gra­vitatea actului de la 4 ianuarie 1926. Chiar dacă nu nutrea cu sin­ceritate asemenea suspiciuni, fă­cea totul spre a le strecura, spre a le filtra în atmosfera politică, în credinţa că-i va fi de ajutor în situaţia specială ce şi-a creiat faţă de Coroană. In momentul de faţă, mai mult ca oricând, partidul liberal are interesul de a prezenta pe Suve­ran ca­ un autocrat a cărui preo­cupare capitală este de a distru­ge partidele, începând cu şefii de partide. Răspunsul la această campa­nie sistematică de suspectare a Coroanei a fost încercarea re­petată a Regelui de a obţine con­centrarea la guvern a partide­lor, iar neobţinând-o şi pus în faţa unei crize de cabinet al ac­tualului regim, a rezolvat-o du­pă cele mai stricte norme con­stituţionale şi parlamentare — şi spre dezolarea partidului libe­ral, al cărui şef n’a mai putut a­­duce nici o obiecţie care să per­mită întreţinerea atmosferei de suspiciune faţă de Coroană. Cum însă şeful liberalilor în­ţelege perfect că politica sa e­­conomică şi financiară nu l-ar putea aduce azi la guvern, chiar dacă Suveranul nu ar vedea a­­ceasta şi ar încerca o asemenea imposibilitate, d. Vintilă Brătia­­nu încearcă să samene în rân­durile celorlalte partide suspi­ciunea faţă de Coroană. Cu toate acestea, dacă spec­trul autocraţiei pe care-l agită şeful liberalilor, nu ar fi o mane­vră a d-sale, ci ar alarma în a­­devăr toate partidele, nimic nu ar fi mai lesne pentru dejucarea unor tendinţi autocratice decât o înţelegere a tuturor partidelor pentru a oferi Coroanei conlu­crarea lor într’un guvern a că­rui misiune să nu se termine de­cât cu refacerea complectă a ţă­rii şi revenirea prosperităţei. Or, ce se întâmplă? Când e vorba de un guvern de concentrare cu asemenea mi­siune, cel dintâi care se ridică împotrivă-i este şeful liberalilor — deşi îl preconiza în memoriul său către Regenţă, când credea, adică, să­ poată prezida şi domi­na cu politica sa un asemenea cabinet. Concentrare­­a partidelor pen­tru campanie de suspectare a Coroanei— iată ce-i convine şe­fului­ liberalilor. Refuz de participare însă la o eventuală concentrare a parti­delor în jurul Coroanei, spre a scăpa ţara dintr’o situaţie care nu mai poate dura. A se crede că ţara a rămas a­­tât de naivă ca să nu vadă clar în acest joc, e o inocenţă care nu se potriveşte unor meşteri ai intrigei şi instnnatiunei. EMIL D. FAGURE Creştinismul cel adevărat Aut­o,elevat deunăzi declaraţiunile făcute de gospodarul român Vasile Sfetcu, epitropul bisericei din Borşa cu prilejul procesului agitaţiunilor din acea localitate. Şi nu ne-am pu­tut opri să nu aducem la cunoş­­tiința publicului şi să înfierăm, cu toată energia, lipsa de pietate a u­­nui preot care lăsând preceptele lui Crist la poarta altarului, a luat în mâini ciomagul şi cuţitul în slujba inconştienţilor agitatori antisemiţi. Preoţii din Borşa — Dumitrescu şi Berinde — prin faptele anticreş­­tineşti, prin faptele lor crude, lipsite de omenie, săvârşite in Maramureş, Bucovina şi Basarabia s’au făcut nedemni de vestmintele pe cari le poartă şi nu ne putem închipui că autorităţile superioare ale Bisericei vor lăsa fără sancţiuni, acţiunile cari duc, în mod sigur, la sdrunci­­narea credinţei in massele po­pulare. Ne-am exprimat convingerea ne­­strămutată că glasuri din rândurile preoţime­ ortodoxe se vor ridica îm­potriva acelora cari necinstesc cre­dinţa creştină. Şi convingerea noas­tră n’a fost desminţită. Preotul Iuliu Ardelean, fost pa­roh în Borşa, a cerut audienţă d-lui I. Mihalache ca să aducă la cunoş­­tiinţa ministrului de interne adevă­rata stare de lucruri din Mara­­mureş. „Românii din Borşa sunt urmaşi de oameni liberi, descendenţi de no­bili, şi nici când nu au înţeles să se folosească de arme nedemne pentru asuprirea altor naţii“ a spus preo­­tul Ardelean, făcându-se ecoul gân­durilor românilor maramureşeni pe cari i-a păstorit şi-i păstoreşte încă. „Nu se va găsi nici un preot din Maramureş ca să aprobe acţiunea preoţilor Kerinde şi Dumitrescu, cari s’au îndepărtat dela religia lui Cristos“ . Şi ca să facă dovada desolidari­zării preoţimei cu acţiunea anarhi­că întreprinsă de doi pretinşi sluji­­tori ai preceptelor religiei creştine, pe de o parte, iar pe de alta, spre a arăta spiritul de toleranţă în care a fost crescut poporul maramure­­şan dealungul veacurilor, preotul Ardelean arată cum drept credin­cioşii tuturor religiilor, respectuoşi de cultul aproapelui, în toate îm­prejurările au înţeles să împartă între ei bunurile legate bisericilor. In primăvara anului 1924, biseri­cile româneşti, au obţinut, printr’o tranzacţie, două munţi de păşunat, în valoare de peste un milion şi ju­mătate. . „ , „ Comunitatea creştina a împărţit în trei părţi egale această avere: Două părţi pentru cele două bise­­rici româneşti din Borşa şi una pentru comunitatea evreiască... Iată dar drept credincioşii orto­­doxi ducând până la generozitate neobişnuită în vremurile prin cari trecem, dragostea de aproapele, pro­povăduit de Crist­­i în mijlocul satelor, înconjurate de codri, în viaţa micilor aşezări maramureşene, in înfrăţirea dintre locuitori, toţi săraci, şi evrei şi ro­mâni, cari munceau la fel de greu pentru o bucată de pâine, a coborât intr’o bună zi, in haine preoţeşti, propagandiştii urei cari au ridicat ura, crima, bătaia şi incendiul la rangul doctrinei creştineşti. Lucrurile ar intra în normal dacă preoţii vinovaţi vor fi pedepsiţi şi dacă în Maramureş se vor trimite păstori sufleteşti pe cari îi merită un popor blând dus pe calea rătă­­cirii. In ajutorul preofimei trebue să vie, în afară de mâna tare a auto­rităţii, acţiunea parlamentarilor din acele ţinuturi, cari au datoria să imite gestul inimosului deputat majoritar Ilie Lazăr care a început campania de liniştire alături de preotul cu adevărat creştin Iuliu Ardelean. Aunci şi numai atunci, proorocii mincinoşi vor propovădui în pustiu şi vor fi alungaţi aşa cum se cu­vine. RADU MATEI — 1 ■ Granate Programul demisiilor Ce să fie, ce să fie? Pe ziua de azi. Luni, până la ore­le 12, d. Iunian nu demisionase încă! Săptămâna trecută programul de­­misiunilor d-lui Grigore Iunian s’a desfăşurat astfel: Luni a demisionat. Marţi a demisionat numai după a­­­miază. Miercuri dimineaţă şi-a re­tras demisia; Miercuri după amiază incertitudine, unii spuneau că da, alţii spunea că nu. Joi, clarificare: d. Grigoriţă Iunian a demisionat; Vi­neri, iar a demisionat; Sâmbătă di­mineaţă a demisionat, după prânz n’a demisionat. Pentru săptămâna în curs, cei cari având afaceri la justiţie, sperau să-l vadă pe d. ministru, să-şi ia nădej­dea, întrucât d. Iunian e arh­iocupat cu fixarea programului demisiilor d-sale de la 1­7 Decembrie. Minis­trul justiţiei „îşi rezervă dreptul — ca la varieteuri — să aducă modifi­cări în program” — însă orice mo­dificări ar aduce, cu siguranţă că mai puţin de­­i demisii nu vom avea, nici săptămâna aceasta! BESCA 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — Secretariat­!! 358-74 — Administraţia 358-73 Creionul actualităţii In comun! După cum se vede, naţionalii şi ţărăniştii s’au hotărât să ia masa... în comun ! O lege şi necesară şi morală Se pune capăt tumulului bugetar Aplicarea trebue să fie sinceră şi energică Preşedintele consiliului de mi­niştrii, d. Mironescu, a depus Sâmbătă pe biroul Camerei proec­­tul de lege prin care se desfiin­ţează cumulul, în funcţiunile pu­blice. E lege aşteptată de mult, necesară atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de ve­dere moral, dar care ar mai fi în­târziat poate, dacă vremurile gre­le prin cari trec, atât Statul cât şi populaţiunea, nu ar fi indicat-o ca pe un imperativ categoric. Cât timp era belşug în ţară, cât timp toată lumea îşi câştiga uşor existenţa în România ferice, româ­nul, care numai zgârcit şi păstră­tor nu e, trecea multe cu vederea şi era foarte galanton, mai ales cu banul Statului ! — Lasă-l să trăiască ! Ce-mi pasă mie! Şi cel lăsat să „trăiască“, trăia foarte bine întrucât su­gea o viaţă întreagă din câteva perechi de u­­gere bugetare ! Azi vremurile s-au schimbat. Zeci de mii de oameni nu mai au asigurată pâinea zilnică. Banul e rar şi scump. Fiecare trebue să se restrângă, să-şi drămuiască cheltuelile. Guvernul se vede nevoit să ia dureroasa măsură a concedierii u­­nuui număr destul de important de funcţionari. In asemenea împrejurări vitre­ge, ar fi fost o provocare, un scandal public, ca în mijlocul u­­nei masse îngrijorate, frământată şi copleşită de nevoi să existe pri­vilegiaţi şi fericiţi—pe socoteala banului public. Or, există aseme­nea privilegiaţi, cumularzi feroci, cari pe cale de lefuri, jetoane, in­demnizaţii, cheltueli şi mai cum Doamne iartă-mă le numesc, a­­ceşti siniştrii bugetivori ajung să încaseze câte 2-3-4 milioane pe an, fără să presteze, realmente, un serviciu serios în­ numeroasele lor slujbe, fără ca însuşiri excepţio­nale să scuze sau să motiveze câ­tuşi de puţin privilegiile de care se bucură. Legea depusă ori la Cameră pu­ne capăt acestui scandal. Opinia publică o primeşte cu recunoştin­ţă şi satisfacţie. E o lege dreap­tă. Ea spune categoric: nimeni nu poate avea decât o singură slujbă, iar cine deţine două — şi numai în anumite împrejurări—nu poate încasa decât o leafă şi cel mult a cincea parte din salariu pentru slujba cea de a doua. Astfel se termină cu celebrii cumularzi, creiaţi de toate regi­murile, cari erau o adevărată pla­gă pentru bugetele publice. Cum am spus, legea e bună, cu condiţiunea însă, ca să fie sincer, onest şi energic aplicată.­­Nădăjduim că aşa va fi. O im­pun şi vremurile şi morala pu­blică. Dar nu sunt oare în lege excep­­ţiuni cari pot da loc la tot felul de interpretări ? Vedem, de pildă, că sunt scoa­se din noua lege contra cumu­lului, „delegaţiunile date func­ţionarilor şi militarilor activi în consiliile de administraţie ale Regiilor, Caselor autonome şi in­stituţiilor cu caracter public“. De ce această excepţiune? Şi încă o excepţiune prevăzută în art. 8, care sună astfel: FUNCŢIONARII de orice ca­tegorie rrelegaţi cV / j i14% (“7 %» administraţie ale Regiilor, Case­lor autonome şi în genere între­prinderilor de Stat cu caracter comercial, vor primi pentru zilele ce lucrează la consiliu un jeton de prezenţă. In caul când prin munca şi ca­­pacitatea lor ar aduce instituţii respective beneficii deosebite, mi­nisterul de care depind poate a­­proba să li se aloce vreo îndemni­­zare care să reprezinte cel mult e­­chivalentul salariului pe un an al funcţiunii ce exercită". Nu se creiază astfel un privile­giu pentru funcţionarii publici cari în loc să-şi exercite slujba la un departament oarecare, o fac la o regie autonomă ? Ei doar tot funcţionari publici sunt şi trebue să li se aplice regimul aplicat tu­turor camarazilor lor. * Şt -ar­ mai avea o observaţie de făcut: care e situaţia funcţionari­lor publici sau pensionari—mili­tari sau civili — cari sunt numiţi la diferite întreprinderi cointere­sate cu statul? Pot primi şi leafă sau pensia şi apantamentele cari uneori ating milionul. O lege ca aceea depusă ori tre­bue să fie integrală. Să nu aibă portiţe. Ea obligă pe unii func­ţionari să renunţe la multe bu­nuri. Să renunţe însă toţi G. MILLI­AN * Fricoşii şi îndrăzneţii Cum se manifestă acţiunea lor E de prisos să mai dovedim ce fel de demagogism desfăţat se desfăşură ,pentru a se zădăr­nici acţiunea acelor cari cu toa­tă buna credinţă, cu toată ar­doarea de-a servi ţara, se căz­nesc să amelioreze criza. Noi nu admitem, ceia ce susţin desmeticii, că suntem guvernaţi de­ o bandă care vrea să ne vân­dă­ ţara. Dintre guvernele post-belice, ultimele două guverne naţional­­ţărăniste se căznesc să îndrepte situaţia. Politicianii cari stau la pândă şi aşteaptă să vină la cârmă, cei mai mulţi au întreprins o acţiune demagogică reprobabilă. In afară de politiciani sunt foar­te mulţi, mai ales acei cari au a­­dunat averi ilicite şi cărora li s’a tăiat de câţiva ani putinţa de a opera aşa cum au fost obici­nuiţi în cursul războiului şi chiar câţiva ani după pace, aceştia propagă panica, cumpără valută străină, ascund in străinătate a­­verile în mare parte necinstit a­­cumulate. Aceştia sunt... fricoşii de cari a vorbit d. Mihai Popovici, fri­coşi şi ticăloşi. Nu mai puţin vinovaţi sunt în­să şi... îndrăzneţii, adică dema­gogii, cari ameţesc mai ales sa­tele, cu promisiuni mizerabile şi frământă astfel lumea, oamenii simplişti, cari habar n’au încă de adevăratele cauze ale crizei mondiale. De aceia soluţia cea mai bună faţă de acţiunea fricoşilor şi în­drăzneţilor ar fi să procedăm, în ce priveşte numai criza econo­mică, aşa cum a procedat Bel­gia, adică parlamentul să acorde guvernului depline puteri spre a soluţiona problemele la ordi­nea zilei. R. X. A C. Marti 2 Decembrie 199­1 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administra­tia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in tată 6 Lei în străinătate G­aranţiile pentru împrumuturi Liberalii susţin,“­­ri* de câte ori intră in tară capitaluri Străi­ne, că se... compromite Statului! Da, astfel de tăti găsim în foile «vinii Se compromite creditul Stătu­lui fiindcă s’au dat aifiumite ga­ranţii pentru ultimul împrumut. Nu intrăm aci in athfenutîte ce anume garanţii s’au dat. Dar e de presupus că guvernul a avut grija să nu acorde garanţii in­compatibile cu demnitatea Sta­tului, să nu acorde alte garanţii decât acele cari se obicinuesc azi şi fără de cari nu se mai pot realiza împrumuturi. Liberalii ştiu prea bine că în ziua de azi împrumuturi nu se mai pot realiza decât dacă asi­guri beneficii însemnate împru­­mutătorilor, unii priind chiar partea leului şi ia tovărăşie. După câte au păţit liberalii da­că ar fi azi de bună credinţă ar trebui să se bucure că, în sfârşit, ţara e in măsură a atrage însem­­nate capitaluri fără a se putea spune că ie-a adus în conditiuni umilitoare. Aceste capitaluri au intrat la noi in aceleaşi condiţi­­uni în cari circulă în statele mari. Creditul tării a trecut într’a­­devăr prin grele momente şi ta­ra n’a uitat ce a pătit sub dicta­tura financiară a d-lui Vintilă Brătianu. Nimeni n’a uitat afacerea Za­­haroff când creditul tării a sco- rborît jos de tot, ajungând in așa hal încât am trebuit să amane­tăm lui Zaharofî toate veniturile Statului. Numai astfel, adică prin garantarea cu toate veniturile Statului, s’a încheiat faimoasa a­­facere Zaharoîî în jurul căreia s’au judecat samsarii pe la tribu­nalele străine pentru comisioane. Repede se uită toate acestea şi azi când, în fine, se pot aduce in ţară capitaluri în condiţiunle în cari cele mai puternice şi bo­gate State le procură, azi ace! cari pentru un fleac de împrumut au amanetat toate veniturile Sta­tului, vorbesc de „compromite­rea” creditului Statului după ce au venit Krueger, Morgan şi mari bănci franceze să plaseze la noi importante capitaluri. Dar vrea şeful liberalilor să provoace o discuţie publică asu­pra atitudinei Băncii Nationale în chestia garanţiilor pentru îm­prumutul de la Banque d’Accep­­tation? Este autorizată presa liberală a provoca această discutiune? Am vrea s’o ştim, ca să nu ni se impute că noi am fost acei cari am adus în discuţie atitudi­nea Băncii Nationale. Lt. Heim­wehr­ul depune armele? O declaraţie pesimistă fostul şef federal Telegramele zilnice arată cât este de greu de a forma un nou guvern austriac. Dacă partidele burgheze vor să rămână la putere, trebuie ca creştin-socialii, cari nu mai au majoritatea numai pentru dânşii, să se înţeleagă fie cu cei 8 deputaţi ai blocului patriot—ex­tremă dreaptă destul de jenantă prin inconsecvenţa şefilor săi — fie cu blocul Schober, care pune condiţiuni. Doctorul Steidle, fostul şef fe­deral al tuturor Heimwehrilor, care a avut o campanie electtorală extrem de dificilă şi care, văzân­­du-se atacat din mai multe părţi, nu a vrut să fie ales printr’un ar­tificiu de contabilitate servindu­­se de resturi, a făcut zilele aces­tea, următoarea declaraţie unui zi­arist francez, asupra stării actua­le din Austria: — Situaţiunea politică este foate obscură şi foarte serioasă, mai ales dacă se adaogă la aceasta dificultăţile economice cari exis­tă în ţara noastră. N’ar fi în sine un lucru tragic ca creştin-socialii să se hotărască a se alia, fie cu Schober, fie cu blocul patriot. A­­lianţele acestea sunt curente în toate ţările. Cee­a ce este grav este, că, în timpul iernii acesteia, care se anunţă penibilă din toate punc­tele de vedere, partidul care va ajunge la putere va trebui să-şi asume o imensă responsabilitate. Lui îi va incumba sarcina de a u­­şura aceste câteva luni unei popu­laţii fricoase şi greu încercate. Şomajul creşte şi după toţi eco- a doctorului Steidle, al Heimwehrului'■ ^ * nomiştii, el va atinge în curând înălţimi necunoscute până astăzi. Nu sunt a priori un prieten al dictatorilor şi cred chiar că am unt spirit democratic dar nu mai pu­ţin adevărat este că sunt de făcut în industrie reforme, pe care nici un Parlament nu le va putea vreo­dată realiza. Ţara noastră nu poa­te întreţine şomeri la infinit. A­­vem un exemplu recent, acel al Bulgariei, unde s-a instituit ser­viciul civil obligatoriu adică în intervalul unei anumite perioade, toţi oamenii cari se află în anu­mite condiţiuni şi au o vârstă a­­numită sunt datori să-şi presteze timpul şi munca Statului. Nimic mai natural într’o ţară unde nu mai există serviciul militar obli­gatoriu­­Este singurul remediu al şomajului. In al doilea rând, trebue să a­­mendăm şi să reformăm instituţi­­unile noastre sociale, pentru ca ele să fie într’adevăr profitabile ansamblului muncitorilor şi nu numai celor cari se află înscrişi în sindicatele marxiste. Parlamentul nostru nu va vota nici una, nici alta din aceste re­forme esenţiale. Când cancelarul Vauguin a luat în mână puterea, socotim că va putea institui timp de câteva luni, un regim de auto­ritate şi proceda la o operă de a­­sanare indispensabilă. Lovitura a­­ceasta de Stat pacifică, ar fi fost apoi supusă aprobării unui plebis­cit. Nu ar fi antrenat o singură lo­vitură de puşcă. Astăzi, alegerile (Citiți continuarea în pag. 11-a) (Continuarea foileton în pag. 2­ a) Dragul meu prieten, scrisorii d-tale lungi şi frumoase, îngă­­due-mi să-i răspund în coloane­le unui ziar politic din Capitală. Mă simt îndatorat, ca să-ţi dove­desc că, ,ardelenii“ pe care d-ta îi vorbeşti de rău şi pe care un capriciu al vremei îi huleşte de-o vreme încoace — ardelenii iu­besc cu patimă Capitala româ­nească pe care nu­ o confundă nici de astădată cu­ o desiluzie avută, cum ar fi­ impostor acel, care ar îndrăzni chiar în sens metaforic,, să arunce bolovanii lirei pe fraţii lui din vechiul re­gat, pentru greşelile omeneşti ale unor oportunişti pripăşiţi în frumosul nostru Ardeal. Ce fru­mos şi cuminte a spus, înainte cu câţiva ani un tânăr intelec­tual din Bucureşti, venit la un congres la Cluj: Carpaţii nu mai există în suflete, decât pe harta geografică şi a dispărut fron­tiera pentru totdeauna, căci a­­ceasta, de fapt, nu a existat ni­ciodată. Cum nu există nici azi, căci sufletele româneşti ,ori cât de des s’ar acuza reciproc cu impa­cienţă, cu lipsă de iubire, cu rea­­voinţă — de fapt, în taină în a­­dâncul­­acestor suflete clocote­şte cea mai fierbinte dragoste de frate. Căci — îmi­ spunea adesea ori Caragiale — şi criticile aspre aduse cuiva sunt dea din dosele elogii aduse talentului, pericu­loasă ar fi numai tăcerea, aco­perirea cu ignoranţă a faptelor, spiritul critic este totdeauna un semn de stimulare a energiei, a­­tât de necesară progresului nos­tru social. Și dacă la noi nu s’a terminat încă procesul de for­mare a claselor, pe care sociolo­gul o consideră ca o bază a transformismului social — dacă n’am putut avea încă o clasă in­telectuală formată, nu înseamnă, că nu se căznim din răsputeri ca s’o avem, cum nu mă în­­doesc, că în urma saltului uriaş pe care-l face cultura românea­scă (ajutată de invenţiunile teh­nice, adevărate dreadnought-uri culturale ale distrugerei forma­lismului vechili...) intelectul ro­mânesc se apropie de ţinta, pe care o visa dela Redus şi până la Auguste Forel fiecare gândi­tor, nu imperialism cultural ro­mânesc, ci cultură românească serioasă, lipsită de prejudiţii, fe­cundă şi bogată în intuiţie, ca o barieră latină între popoarele e­­liberate ale Asiei şi popoarele asfixiate de intoleranţa lor exal­tată. Şi cine-ţi­ spune că ardeleanul care vine la Bucureşti, se întoar­ce „înjurând“ — te informează iubite prietene greşit. In taină chiar şi cel mai revoluţionar transilvănean (revoluţionar ?... ah, ah... ce cuvânt hazardat !) se întoarce de la Bucureşti cu amin­tirea incomparabilă pe care ţi-o fară Capitala unei ţări, care este a ta... Căci orice s’ar spune, „ubi bene ibi patria“... oricât de des Notiţele mele Unui prieten din Bucureşti de EMIL ISAC *

Next