Lupta, decembrie 1930 (Anul 9, nr. 2722-2745)
1930-12-02 / nr. 2722
ANUL IX. NO. 2722 CONST. MILLE Fost director politic: Decembrie 1921—Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 Luni .... ..... 803 Pen . ......... 40 K P© 3 .. ......... 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacția și Administrația BUCUREȘTI STR. CONST. MILLE. 12 (Sărindar) Suspectam Coroanei încă de pe când se afla în strainătate, se ieşea în jurul actualului Suveran, cu măestria de a filtra a partidului liberal, o atmosferă de suspiciune împotriva sa, prezentându-l ca un autocrat, în scopul de a-l face impopular în tară și a ridica împotriva sa și celelalte partide, sau cel puţin a le sugera îngrijorări asupra concepţiunilor viitorului Rege. Faptul că în tot timpul exilului său, Carol al 11-lea s’a ferit de a contracta angajamente cu vre-un partid sau vre-o personalitate politică nu a fost înţeles în sensul că vrea să aibă, ca suveran constituţional, mâinile libere în exercitarea prerogativelor Coroanei, precum partidele cari vor să-şi realizeze ideile lor şi nu să joace rolul camuflajului, caută a-şi asigura libertatea de acţiune la guvern, evitând orice angajamente cari le-ar paraliza apoi această libertate. Această atitudine de păstrare a unui rol de arbitru deasupra partidelor a fost interpretată mereu de partidul liberal în favoarea suspiciunilor sale împotriva aceluia faţă de care-şi simţea conştiinţa încărcată de gravitatea actului de la 4 ianuarie 1926. Chiar dacă nu nutrea cu sinceritate asemenea suspiciuni, făcea totul spre a le strecura, spre a le filtra în atmosfera politică, în credinţa că-i va fi de ajutor în situaţia specială ce şi-a creiat faţă de Coroană. In momentul de faţă, mai mult ca oricând, partidul liberal are interesul de a prezenta pe Suveran ca un autocrat a cărui preocupare capitală este de a distruge partidele, începând cu şefii de partide. Răspunsul la această campanie sistematică de suspectare a Coroanei a fost încercarea repetată a Regelui de a obţine concentrarea la guvern a partidelor, iar neobţinând-o şi pus în faţa unei crize de cabinet al actualului regim, a rezolvat-o după cele mai stricte norme constituţionale şi parlamentare — şi spre dezolarea partidului liberal, al cărui şef n’a mai putut aduce nici o obiecţie care să permită întreţinerea atmosferei de suspiciune faţă de Coroană. Cum însă şeful liberalilor înţelege perfect că politica sa economică şi financiară nu l-ar putea aduce azi la guvern, chiar dacă Suveranul nu ar vedea aceasta şi ar încerca o asemenea imposibilitate, d. Vintilă Brătianu încearcă să samene în rândurile celorlalte partide suspiciunea faţă de Coroană. Cu toate acestea, dacă spectrul autocraţiei pe care-l agită şeful liberalilor, nu ar fi o manevră a d-sale, ci ar alarma în adevăr toate partidele, nimic nu ar fi mai lesne pentru dejucarea unor tendinţi autocratice decât o înţelegere a tuturor partidelor pentru a oferi Coroanei conlucrarea lor într’un guvern a cărui misiune să nu se termine decât cu refacerea complectă a ţării şi revenirea prosperităţei. Or, ce se întâmplă? Când e vorba de un guvern de concentrare cu asemenea misiune, cel dintâi care se ridică împotrivă-i este şeful liberalilor — deşi îl preconiza în memoriul său către Regenţă, când credea, adică, să poată prezida şi domina cu politica sa un asemenea cabinet. Concentrarea partidelor pentru campanie de suspectare a Coroanei— iată ce-i convine şefului liberalilor. Refuz de participare însă la o eventuală concentrare a partidelor în jurul Coroanei, spre a scăpa ţara dintr’o situaţie care nu mai poate dura. A se crede că ţara a rămas atât de naivă ca să nu vadă clar în acest joc, e o inocenţă care nu se potriveşte unor meşteri ai intrigei şi instnnatiunei. EMIL D. FAGURE Creştinismul cel adevărat Auto,elevat deunăzi declaraţiunile făcute de gospodarul român Vasile Sfetcu, epitropul bisericei din Borşa cu prilejul procesului agitaţiunilor din acea localitate. Şi nu ne-am putut opri să nu aducem la cunoştiința publicului şi să înfierăm, cu toată energia, lipsa de pietate a unui preot care lăsând preceptele lui Crist la poarta altarului, a luat în mâini ciomagul şi cuţitul în slujba inconştienţilor agitatori antisemiţi. Preoţii din Borşa — Dumitrescu şi Berinde — prin faptele anticreştineşti, prin faptele lor crude, lipsite de omenie, săvârşite in Maramureş, Bucovina şi Basarabia s’au făcut nedemni de vestmintele pe cari le poartă şi nu ne putem închipui că autorităţile superioare ale Bisericei vor lăsa fără sancţiuni, acţiunile cari duc, în mod sigur, la sdruncinarea credinţei in massele populare. Ne-am exprimat convingerea nestrămutată că glasuri din rândurile preoţime ortodoxe se vor ridica împotriva acelora cari necinstesc credinţa creştină. Şi convingerea noastră n’a fost desminţită. Preotul Iuliu Ardelean, fost paroh în Borşa, a cerut audienţă d-lui I. Mihalache ca să aducă la cunoştiinţa ministrului de interne adevărata stare de lucruri din Maramureş. „Românii din Borşa sunt urmaşi de oameni liberi, descendenţi de nobili, şi nici când nu au înţeles să se folosească de arme nedemne pentru asuprirea altor naţii“ a spus preotul Ardelean, făcându-se ecoul gândurilor românilor maramureşeni pe cari i-a păstorit şi-i păstoreşte încă. „Nu se va găsi nici un preot din Maramureş ca să aprobe acţiunea preoţilor Kerinde şi Dumitrescu, cari s’au îndepărtat dela religia lui Cristos“ . Şi ca să facă dovada desolidarizării preoţimei cu acţiunea anarhică întreprinsă de doi pretinşi slujitori ai preceptelor religiei creştine, pe de o parte, iar pe de alta, spre a arăta spiritul de toleranţă în care a fost crescut poporul maramureşan dealungul veacurilor, preotul Ardelean arată cum drept credincioşii tuturor religiilor, respectuoşi de cultul aproapelui, în toate împrejurările au înţeles să împartă între ei bunurile legate bisericilor. In primăvara anului 1924, bisericile româneşti, au obţinut, printr’o tranzacţie, două munţi de păşunat, în valoare de peste un milion şi jumătate. . „ , „ Comunitatea creştina a împărţit în trei părţi egale această avere: Două părţi pentru cele două biserici româneşti din Borşa şi una pentru comunitatea evreiască... Iată dar drept credincioşii ortodoxi ducând până la generozitate neobişnuită în vremurile prin cari trecem, dragostea de aproapele, propovăduit de Cristi în mijlocul satelor, înconjurate de codri, în viaţa micilor aşezări maramureşene, in înfrăţirea dintre locuitori, toţi săraci, şi evrei şi români, cari munceau la fel de greu pentru o bucată de pâine, a coborât intr’o bună zi, in haine preoţeşti, propagandiştii urei cari au ridicat ura, crima, bătaia şi incendiul la rangul doctrinei creştineşti. Lucrurile ar intra în normal dacă preoţii vinovaţi vor fi pedepsiţi şi dacă în Maramureş se vor trimite păstori sufleteşti pe cari îi merită un popor blând dus pe calea rătăcirii. In ajutorul preofimei trebue să vie, în afară de mâna tare a autorităţii, acţiunea parlamentarilor din acele ţinuturi, cari au datoria să imite gestul inimosului deputat majoritar Ilie Lazăr care a început campania de liniştire alături de preotul cu adevărat creştin Iuliu Ardelean. Aunci şi numai atunci, proorocii mincinoşi vor propovădui în pustiu şi vor fi alungaţi aşa cum se cuvine. RADU MATEI — 1 ■ Granate Programul demisiilor Ce să fie, ce să fie? Pe ziua de azi. Luni, până la orele 12, d. Iunian nu demisionase încă! Săptămâna trecută programul demisiunilor d-lui Grigore Iunian s’a desfăşurat astfel: Luni a demisionat. Marţi a demisionat numai după amiază. Miercuri dimineaţă şi-a retras demisia; Miercuri după amiază incertitudine, unii spuneau că da, alţii spunea că nu. Joi, clarificare: d. Grigoriţă Iunian a demisionat; Vineri, iar a demisionat; Sâmbătă dimineaţă a demisionat, după prânz n’a demisionat. Pentru săptămâna în curs, cei cari având afaceri la justiţie, sperau să-l vadă pe d. ministru, să-şi ia nădejdea, întrucât d. Iunian e arhiocupat cu fixarea programului demisiilor d-sale de la 17 Decembrie. Ministrul justiţiei „îşi rezervă dreptul — ca la varieteuri — să aducă modificări în program” — însă orice modificări ar aduce, cu siguranţă că mai puţin dei demisii nu vom avea, nici săptămâna aceasta! BESCA 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — Secretariat!! 358-74 — Administraţia 358-73 Creionul actualităţii In comun! După cum se vede, naţionalii şi ţărăniştii s’au hotărât să ia masa... în comun ! O lege şi necesară şi morală Se pune capăt tumulului bugetar Aplicarea trebue să fie sinceră şi energică Preşedintele consiliului de miniştrii, d. Mironescu, a depus Sâmbătă pe biroul Camerei proectul de lege prin care se desfiinţează cumulul, în funcţiunile publice. E lege aşteptată de mult, necesară atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere moral, dar care ar mai fi întârziat poate, dacă vremurile grele prin cari trec, atât Statul cât şi populaţiunea, nu ar fi indicat-o ca pe un imperativ categoric. Cât timp era belşug în ţară, cât timp toată lumea îşi câştiga uşor existenţa în România ferice, românul, care numai zgârcit şi păstrător nu e, trecea multe cu vederea şi era foarte galanton, mai ales cu banul Statului ! — Lasă-l să trăiască ! Ce-mi pasă mie! Şi cel lăsat să „trăiască“, trăia foarte bine întrucât sugea o viaţă întreagă din câteva perechi de ugere bugetare ! Azi vremurile s-au schimbat. Zeci de mii de oameni nu mai au asigurată pâinea zilnică. Banul e rar şi scump. Fiecare trebue să se restrângă, să-şi drămuiască cheltuelile. Guvernul se vede nevoit să ia dureroasa măsură a concedierii unuui număr destul de important de funcţionari. In asemenea împrejurări vitrege, ar fi fost o provocare, un scandal public, ca în mijlocul unei masse îngrijorate, frământată şi copleşită de nevoi să existe privilegiaţi şi fericiţi—pe socoteala banului public. Or, există asemenea privilegiaţi, cumularzi feroci, cari pe cale de lefuri, jetoane, indemnizaţii, cheltueli şi mai cum Doamne iartă-mă le numesc, aceşti siniştrii bugetivori ajung să încaseze câte 2-3-4 milioane pe an, fără să presteze, realmente, un serviciu serios în numeroasele lor slujbe, fără ca însuşiri excepţionale să scuze sau să motiveze câtuşi de puţin privilegiile de care se bucură. Legea depusă ori la Cameră pune capăt acestui scandal. Opinia publică o primeşte cu recunoştinţă şi satisfacţie. E o lege dreaptă. Ea spune categoric: nimeni nu poate avea decât o singură slujbă, iar cine deţine două — şi numai în anumite împrejurări—nu poate încasa decât o leafă şi cel mult a cincea parte din salariu pentru slujba cea de a doua. Astfel se termină cu celebrii cumularzi, creiaţi de toate regimurile, cari erau o adevărată plagă pentru bugetele publice. Cum am spus, legea e bună, cu condiţiunea însă, ca să fie sincer, onest şi energic aplicată.Nădăjduim că aşa va fi. O impun şi vremurile şi morala publică. Dar nu sunt oare în lege excepţiuni cari pot da loc la tot felul de interpretări ? Vedem, de pildă, că sunt scoase din noua lege contra cumulului, „delegaţiunile date funcţionarilor şi militarilor activi în consiliile de administraţie ale Regiilor, Caselor autonome şi instituţiilor cu caracter public“. De ce această excepţiune? Şi încă o excepţiune prevăzută în art. 8, care sună astfel: FUNCŢIONARII de orice categorie rrelegaţi cV / j i14% (“7 %» administraţie ale Regiilor, Caselor autonome şi în genere întreprinderilor de Stat cu caracter comercial, vor primi pentru zilele ce lucrează la consiliu un jeton de prezenţă. In caul când prin munca şi capacitatea lor ar aduce instituţii respective beneficii deosebite, ministerul de care depind poate aproba să li se aloce vreo îndemnizare care să reprezinte cel mult echivalentul salariului pe un an al funcţiunii ce exercită". Nu se creiază astfel un privilegiu pentru funcţionarii publici cari în loc să-şi exercite slujba la un departament oarecare, o fac la o regie autonomă ? Ei doar tot funcţionari publici sunt şi trebue să li se aplice regimul aplicat tuturor camarazilor lor. * Şt -ar mai avea o observaţie de făcut: care e situaţia funcţionarilor publici sau pensionari—militari sau civili — cari sunt numiţi la diferite întreprinderi cointeresate cu statul? Pot primi şi leafă sau pensia şi apantamentele cari uneori ating milionul. O lege ca aceea depusă ori trebue să fie integrală. Să nu aibă portiţe. Ea obligă pe unii funcţionari să renunţe la multe bunuri. Să renunţe însă toţi G. MILLIAN * Fricoşii şi îndrăzneţii Cum se manifestă acţiunea lor E de prisos să mai dovedim ce fel de demagogism desfăţat se desfăşură ,pentru a se zădărnici acţiunea acelor cari cu toată buna credinţă, cu toată ardoarea de-a servi ţara, se căznesc să amelioreze criza. Noi nu admitem, ceia ce susţin desmeticii, că suntem guvernaţi de o bandă care vrea să ne vândă ţara. Dintre guvernele post-belice, ultimele două guverne naţionalţărăniste se căznesc să îndrepte situaţia. Politicianii cari stau la pândă şi aşteaptă să vină la cârmă, cei mai mulţi au întreprins o acţiune demagogică reprobabilă. In afară de politiciani sunt foarte mulţi, mai ales acei cari au adunat averi ilicite şi cărora li s’a tăiat de câţiva ani putinţa de a opera aşa cum au fost obicinuiţi în cursul războiului şi chiar câţiva ani după pace, aceştia propagă panica, cumpără valută străină, ascund in străinătate averile în mare parte necinstit acumulate. Aceştia sunt... fricoşii de cari a vorbit d. Mihai Popovici, fricoşi şi ticăloşi. Nu mai puţin vinovaţi sunt însă şi... îndrăzneţii, adică demagogii, cari ameţesc mai ales satele, cu promisiuni mizerabile şi frământă astfel lumea, oamenii simplişti, cari habar n’au încă de adevăratele cauze ale crizei mondiale. De aceia soluţia cea mai bună faţă de acţiunea fricoşilor şi îndrăzneţilor ar fi să procedăm, în ce priveşte numai criza economică, aşa cum a procedat Belgia, adică parlamentul să acorde guvernului depline puteri spre a soluţiona problemele la ordinea zilei. R. X. A C. Marti 2 Decembrie 1991 Director EMIL D. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct In Administratia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in tată 6 Lei în străinătate Garanţiile pentru împrumuturi Liberalii susţin,“ri* de câte ori intră in tară capitaluri Străine, că se... compromite Statului! Da, astfel de tăti găsim în foile «vinii Se compromite creditul Stătului fiindcă s’au dat aifiumite garanţii pentru ultimul împrumut. Nu intrăm aci in athfenutîte ce anume garanţii s’au dat. Dar e de presupus că guvernul a avut grija să nu acorde garanţii incompatibile cu demnitatea Statului, să nu acorde alte garanţii decât acele cari se obicinuesc azi şi fără de cari nu se mai pot realiza împrumuturi. Liberalii ştiu prea bine că în ziua de azi împrumuturi nu se mai pot realiza decât dacă asiguri beneficii însemnate împrumutătorilor, unii priind chiar partea leului şi ia tovărăşie. După câte au păţit liberalii dacă ar fi azi de bună credinţă ar trebui să se bucure că, în sfârşit, ţara e in măsură a atrage însemnate capitaluri fără a se putea spune că ie-a adus în conditiuni umilitoare. Aceste capitaluri au intrat la noi in aceleaşi condiţiuni în cari circulă în statele mari. Creditul tării a trecut într’adevăr prin grele momente şi tara n’a uitat ce a pătit sub dictatura financiară a d-lui Vintilă Brătianu. Nimeni n’a uitat afacerea Zaharoff când creditul tării a sco- rborît jos de tot, ajungând in așa hal încât am trebuit să amanetăm lui Zaharofî toate veniturile Statului. Numai astfel, adică prin garantarea cu toate veniturile Statului, s’a încheiat faimoasa afacere Zaharoîî în jurul căreia s’au judecat samsarii pe la tribunalele străine pentru comisioane. Repede se uită toate acestea şi azi când, în fine, se pot aduce in ţară capitaluri în condiţiunle în cari cele mai puternice şi bogate State le procură, azi ace! cari pentru un fleac de împrumut au amanetat toate veniturile Statului, vorbesc de „compromiterea” creditului Statului după ce au venit Krueger, Morgan şi mari bănci franceze să plaseze la noi importante capitaluri. Dar vrea şeful liberalilor să provoace o discuţie publică asupra atitudinei Băncii Nationale în chestia garanţiilor pentru împrumutul de la Banque d’Acceptation? Este autorizată presa liberală a provoca această discutiune? Am vrea s’o ştim, ca să nu ni se impute că noi am fost acei cari am adus în discuţie atitudinea Băncii Nationale. Lt. Heimwehrul depune armele? O declaraţie pesimistă fostul şef federal Telegramele zilnice arată cât este de greu de a forma un nou guvern austriac. Dacă partidele burgheze vor să rămână la putere, trebuie ca creştin-socialii, cari nu mai au majoritatea numai pentru dânşii, să se înţeleagă fie cu cei 8 deputaţi ai blocului patriot—extremă dreaptă destul de jenantă prin inconsecvenţa şefilor săi — fie cu blocul Schober, care pune condiţiuni. Doctorul Steidle, fostul şef federal al tuturor Heimwehrilor, care a avut o campanie electtorală extrem de dificilă şi care, văzându-se atacat din mai multe părţi, nu a vrut să fie ales printr’un artificiu de contabilitate servinduse de resturi, a făcut zilele acestea, următoarea declaraţie unui ziarist francez, asupra stării actuale din Austria: — Situaţiunea politică este foate obscură şi foarte serioasă, mai ales dacă se adaogă la aceasta dificultăţile economice cari există în ţara noastră. N’ar fi în sine un lucru tragic ca creştin-socialii să se hotărască a se alia, fie cu Schober, fie cu blocul patriot. Alianţele acestea sunt curente în toate ţările. Ceea ce este grav este, că, în timpul iernii acesteia, care se anunţă penibilă din toate punctele de vedere, partidul care va ajunge la putere va trebui să-şi asume o imensă responsabilitate. Lui îi va incumba sarcina de a uşura aceste câteva luni unei populaţii fricoase şi greu încercate. Şomajul creşte şi după toţi eco- a doctorului Steidle, al Heimwehrului'■ ^ * nomiştii, el va atinge în curând înălţimi necunoscute până astăzi. Nu sunt a priori un prieten al dictatorilor şi cred chiar că am unt spirit democratic dar nu mai puţin adevărat este că sunt de făcut în industrie reforme, pe care nici un Parlament nu le va putea vreodată realiza. Ţara noastră nu poate întreţine şomeri la infinit. Avem un exemplu recent, acel al Bulgariei, unde s-a instituit serviciul civil obligatoriu adică în intervalul unei anumite perioade, toţi oamenii cari se află în anumite condiţiuni şi au o vârstă anumită sunt datori să-şi presteze timpul şi munca Statului. Nimic mai natural într’o ţară unde nu mai există serviciul militar obligatoriuEste singurul remediu al şomajului. In al doilea rând, trebue să amendăm şi să reformăm instituţiunile noastre sociale, pentru ca ele să fie într’adevăr profitabile ansamblului muncitorilor şi nu numai celor cari se află înscrişi în sindicatele marxiste. Parlamentul nostru nu va vota nici una, nici alta din aceste reforme esenţiale. Când cancelarul Vauguin a luat în mână puterea, socotim că va putea institui timp de câteva luni, un regim de autoritate şi proceda la o operă de asanare indispensabilă. Lovitura aceasta de Stat pacifică, ar fi fost apoi supusă aprobării unui plebiscit. Nu ar fi antrenat o singură lovitură de puşcă. Astăzi, alegerile (Citiți continuarea în pag. 11-a) (Continuarea foileton în pag. 2 a) Dragul meu prieten, scrisorii d-tale lungi şi frumoase, îngădue-mi să-i răspund în coloanele unui ziar politic din Capitală. Mă simt îndatorat, ca să-ţi dovedesc că, ,ardelenii“ pe care d-ta îi vorbeşti de rău şi pe care un capriciu al vremei îi huleşte de-o vreme încoace — ardelenii iubesc cu patimă Capitala românească pe care nu o confundă nici de astădată cu o desiluzie avută, cum ar fi impostor acel, care ar îndrăzni chiar în sens metaforic,, să arunce bolovanii lirei pe fraţii lui din vechiul regat, pentru greşelile omeneşti ale unor oportunişti pripăşiţi în frumosul nostru Ardeal. Ce frumos şi cuminte a spus, înainte cu câţiva ani un tânăr intelectual din Bucureşti, venit la un congres la Cluj: Carpaţii nu mai există în suflete, decât pe harta geografică şi a dispărut frontiera pentru totdeauna, căci aceasta, de fapt, nu a existat niciodată. Cum nu există nici azi, căci sufletele româneşti ,ori cât de des s’ar acuza reciproc cu impacienţă, cu lipsă de iubire, cu reavoinţă — de fapt, în taină în adânculacestor suflete clocoteşte cea mai fierbinte dragoste de frate. Căci — îmi spunea adesea ori Caragiale — şi criticile aspre aduse cuiva sunt dea din dosele elogii aduse talentului, periculoasă ar fi numai tăcerea, acoperirea cu ignoranţă a faptelor, spiritul critic este totdeauna un semn de stimulare a energiei, atât de necesară progresului nostru social. Și dacă la noi nu s’a terminat încă procesul de formare a claselor, pe care sociologul o consideră ca o bază a transformismului social — dacă n’am putut avea încă o clasă intelectuală formată, nu înseamnă, că nu se căznim din răsputeri ca s’o avem, cum nu mă îndoesc, că în urma saltului uriaş pe care-l face cultura românească (ajutată de invenţiunile tehnice, adevărate dreadnought-uri culturale ale distrugerei formalismului vechili...) intelectul românesc se apropie de ţinta, pe care o visa dela Redus şi până la Auguste Forel fiecare gânditor, nu imperialism cultural românesc, ci cultură românească serioasă, lipsită de prejudiţii, fecundă şi bogată în intuiţie, ca o barieră latină între popoarele eliberate ale Asiei şi popoarele asfixiate de intoleranţa lor exaltată. Şi cine-ţi spune că ardeleanul care vine la Bucureşti, se întoarce „înjurând“ — te informează iubite prietene greşit. In taină chiar şi cel mai revoluţionar transilvănean (revoluţionar ?... ah, ah... ce cuvânt hazardat !) se întoarce de la Bucureşti cu amintirea incomparabilă pe care ţi-o fară Capitala unei ţări, care este a ta... Căci orice s’ar spune, „ubi bene ibi patria“... oricât de des Notiţele mele Unui prieten din Bucureşti de EMIL ISAC *