Lupta, aprilie 1931 (Anul 10, nr. 2820-2843)
1931-04-01 / nr. 2820
ANUL X. NO. 2820 COIST. MabB Fost director politic : Decembrie 1921 -Februarie 1927 Pe 43 Pe 4 Pe 3 abonamente Luna . . . . . . . .. sop . 40© . 300 IN STRAINATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR CONST MILLER? (Sărindar) Combinaţiile de la Berlin După un acord secret cu Sovietele, acordul... „vamal“ austro-german Desigur ca acele, cancelarii cari au interesul să nu fie surprinse de anumite evenimente trebue să posede dovezile acordurilor secrete ale Germaniei căci nu mai încape nici o îndoiala că asemenea acorduri există între Berlin şi Moscova şi între Berlin şi Viena. In ce priveşte politica germană faţă de Soviete, ea a ajuns într’o fază în care nu se mai pot păstra secrete. ■ Totuşi este cert ca germanii ni’au nici o încredere în Soviete din punctul de vedere politic şi... vice-versa. Neîncrederea aceasta reciproca,cu caracter politic, nu împiedica Germania sa-şi fabrice muniţiile in Rusia sovietică. Ceiace însă constituie o mare îngrijorare pentru germani este intensitatea acţiunei comuniste la ei acasă şi deaceia guvernul Roiehului a lansat un decret lege autorizând, luarea de măsuri excepţionale cari vor fi aplicate în special extremiştilor, din dreapta şi din stânga. Deşi sunt încredinţaţi că numai contactul cu Sovitete a întărit comunismul german, totuşi fiindcă ştiu că prin Soviete se vor putea pregăti de războiu, că astfel se va lua revanşa contra Poloniei cu riscul sau chiar cu intenţia de a deslănţui un nou războiu european, totuşi continuă să menţină cu Moscova cele mai strânse legături. În politica lor internă vor recurge la măsuri excepţionale pentru înfrânarea dacă nu chiar stârpirea, prin violenţă, a bolşevismului, iar în politica externă şi chiar într’o anumită măsură — în politica economică, se vor înţelege pe sub mână cu Sovietele, — ceiace cu siguranţă au şi făcut. înainte de lovitura austrogermană s’a tratat la Berlin un împrumut sovietic de 300 milioane mărci aur, bani cari se vor învesti în comenzi industriale din Germania. Aşa le-a venit celor de la Berlin pofta să grăbească şi... „anschlussul”. De aceia le trebuie linişte in ţară şi prin măsurile excepţionale speră să ţină la respect ambele extreme: bolşevismul şi racismul. Dar Europa, în special cabinele marilor aliaţi ca şi Mica Antantă sunt, sperăm edificate asupra „combinaţiilor” savante de la Berlin şi vor veghea cu cea mai mare atenţie. Pe de altă parte în ce priveşte situaţia financiară a Germaniei cum îşi închipuie guvernul Reich-ului că va găsi undeva în Europa sau peste Ocean aur mult, cât îi trebue, pentru ca apoi ea să acorde Rusiei sovietice credite cu termene lungi de plată? Toată Europa va sta cu ochii aţintiţi spre Berlin şi Moscova şi când va fi nevoie de intervenit nu va rămânea cu braţele încrucişate. Lt. RIKQ, fostul preşedinte al comisarilor poporului,, demis din această demnitate de guvernul din Moscova sub acuzaţia de a fi trecut în tabăra opoziţiei, s’a împăcat cu tovarăşii săi şi a fost numit comisar pentru poştă, telegraf şi telefon Gata ate Duel! Acum câteva zile doi deputaţi naţional-ţărănişti s’au bătut la Cameră frăţeşte şi cu cucie! Eri, alţi doi s’au provocat la duel. Provocarea e mai puţin primejdioasa decât bătaia, pentru că aceasta e efectivă, reală, pe când provocarea e o operaţiune cu totul formală, întrucât niciodată nu se iese pe teren şi mai ales nu se moare! D. deputat Bilţ, de pildă, care a suferit exerciţiile colegului său d. Ilie Lazăr, ar fi fost fericit să fie in locul d-lui deputat Cezar Spineanu, cel provocat ori la duel de d. deputat Titu Oroveanu, căci atunci n’ar fi avut nevoe decât de martori iar nu de comprese cu apă de plumb! Dar am vrea să ştim un lucru: dacă deputaţii naţional-ţărănişti, se detestă cordial şi nu mai pot trăi la un loc fără ilielăzarisme şi fără provocări la duel, de ce mai vorbesc de o prelungire de seziune? Interesul sănătăţii dumnealor e să se vadă cât mai rar, iar când se întâlnesc să se intercaleze intre dânşii câte un arbitru cu intre Spakow şi Axioul Deaceea ii sfătuim creştineşte să închidă mâine, negreşit, seziunea, şi să se întoarcă pe la căşile dumnealor, pentru ca în atmosfera sfintelor sărbători ale Paştilor să devie mai puţin duelgii, căci democraţia interzice să te închini la Mihalache şi să te lupţi cu floreta! BEŞCA 4 PAGINI LEI 3 Direcția jss8 75 — Secretaflatut ss8-71 -* A4 alalstrația SS8-75 10 milioane daune morale şi zece mii de lei pe zi Se ştie ca în campania plină de curse şi interese politice care s’a organizat Împotriva împrumutului, am avut şi o lăture extrem de penibilă: guvernatorul Băncii Naţionale a fost prins în flagrant delict de uneltiri cari au mers dincolo chiar de ce s’a putut spune în raportul care a însoţit decretul de revocare supus şefului statului, — raport al cărui conţinut prezintă fapte fără precedent în activitatea unui guvernator al institutului de emisiune. S’ar fi crezut că ceeace preocupă pe guvernatorul revocat în baza unui asemenea raport este în primul loc desvînovăţirea defaptele imputate şi eventual, adresarea la justiţie ca pe temeiul unei asemenea desvinovăţiri sa încerce o atacare a decretului de revocare. Or, opinia publică afla astăzi, cu o şi mai penibilă impresie, ca acţiunea guvernatorului, revocat pe temeiul cunoscutului raport, are drept ţintă daune „morale” (cuvântul sună ca o atroce ironie) în sumă de zece milioane, plus zece mii de lei pe zi, de la revocare. Deşi suma e destul de frumuşică, acei cari ştiu cât a costat pe Banca Naţională imaginea decorativă a guvernatorului revocat afirmă că chiar dacă daunele „morale” pentru şomajul ex-guvernatorului ar fi, prin imposibil, acordate, încă ar fi departe de lista civilă pe care şi-a alcătuit-o, fără a socoti beneficiile rezultate prin înlăturarea acestei capacităţi din capul institutului de emisiune. Dar nu este vorba de ridiculul acţiunei mai mult tentate decât intentate. De ce adică nu ar reveni şi unora din avocaţii noştri ceva din beneficiile încasate de guvernatorul revocat? Le va trebui în tot cazul mai multă trudă şi mai mult talent spre a susţine o asemenea acţiune decât i-a trebuit inteligenţă şi patriotism guvernatorului revocat spre a-şi ţese uneltirile pentru zădărnicirea împrumutului. Este însă vorba de ţinuta morala sau mai bine zis imorală a acţiunei unui guvernator revocat care în loc de a-şi concentra toate sforţările pentru ca, apucând calea justiţiei, să se desvinovaţească de cuprinsul decretului de revocare, apucă aceasta cale spre a urmări zece milioane daune morale şi zece mii derei pe zi — probabil drept asistenţă de şomaj! Trăim zile grele şi un elementar simţ de interes social ar fi trebuit să oprească pe un asemenea norocos personagiu să formuleze astfel de apetituri — fără a mai vorbi — pentru, a ne sluji de o figură retorică împrumutată de la d. Goga de către guvernatorul revocat — de „eleganța morală” de a da judecatei statul, când ai fost prins unei tind, in calitate de guvernator al Băncii Naţionale, împotriva unui împrumut garantat de stat. Aşteptăm Justiţia care să pecetluiască cum se cuvine asemenea „elegante morale” traduse în galantomii materiale de zeci de milioane — şi o aşteptăm cu linişte şi cu încredere pentru ordinea morală de stat. Dar nu se poate ca în aşteptarea cuvântului Justiţiei, morala publică, scandalizată de asemenea îndrăzneli morale, să nu reacţioneze, spunând cuvântul pe care-l are toată lumea pe buze: — Ruşine! L. T. A. Să fugim de poitică Malthusianism practic „In cursul anului 1930 au fost găsite pe străzile oraşului chinez Shangba,1 . 36.000 cadavre. Piatre, acestea peste 34.000 erau cadavre de nori născuţi, aruncaţi de părinţi”, aşa sună o telegramă recent înserată în cotidianele ambelor emisfere.. .34.000 ,copii aruncaţi la colţuri de strada, prin noroi, ladiscreţia ,câinilor vagabonzi! 34.000 mame jalnice, un cumul nemaipomenit de durere, de doliu sufletesc! S’au mai aruncat şi altădată copii. Ştiţi povestea cu Spartanii. Practicile religioase ale Fenicienilor şi ale Cartaginezilor cereau deasemeni sacrificii de copii mici. Nici evul mediu n’a fost cruţător când fu vorba de tinerele vlăstare. Legenda crudului cântăreţ dinMinden, care a înecat toţi copiii oraşului în fluviul Weser, ne apare ca ceva verosimil, dacă ne gândim că pe atunci avu loc vestita cruciadă a copiilor. In epoca modernă însă s’a început asasinarea în massă a nouilor născuţi. Şi nu ne gândim numai la cazul ,puţin obişnuit dealtfel, dela Shanghai ci la viaţa socială de toate zilele şi din toate ţările. Teoreticianul Malthus susţinea odata că creşterea avuţiilor şi a hranei merge in progresie aritmetică, pe când sporul de populaţie se face în progresie geometrică, şi că, prin urmare, populaţia globului se va înmulţi cândva îrntr’atâta, încât nu va mai avea ce mânca. Concluzia acestei teorii era că oamenii lipsiţi de mijloace, săracii întrun cuvânt, să nu se mai gândiască să procreeze copii, sau dacă se nasc să-i suprime. Se vede treaba că teoriile lui Malthus au început să se aplice şi încă pe o scară întinsă. Ce sunt avorturile cari — în ciuda câte unui proces izolat pe la curtea cu juraţi, terminat totdeauna cu o achitare — se înmulţesc din zi în zi: ce sunt acei născuţi morţi, pe care-i găsim atât de numeroşi, spăimântători de numeroşi, prin condicile de stare civilă, ce sunt altceva decât un malthusianism aplicat cu furie pretutindeni? Până şi „Zweikihdersistem-ul” a ajuns un lux, pe care nu şi-l mai permite oricine. Veresiaghin azugrăvit cândva ororile răsboiului. Pentru uciderea fără milă a copiilor practicată astăzi, ne-ar trebui însă un Veresiaghin la cub. C. PAJURĂ Creionul actualităţii O soluţie! D. Georgescu-Bârlad a depus un proiect de lege prin care celibatarii, bărbaţi sau femei, sunt impuşi la un impozit special. (ZIARELE) FATA BATRANA. — Cum, "d-le "deputat, după ce vani putut să mă mărit, să mai plătesc şi amendă ? ! la-mă d-ta dacă vrei atât de mult să tui existe celibatare ! Furtul mic şi furtul mare Intr’un ziar de dimineaţă — în aceiaşi coloană — am cititdoua „fapte diverse“. Iată întâmplările în câteva cuvinte* Un controlor fiscal Şi „secretarul său particular“ au fost prinşi în flagrant delict de „luare de mită“. Voiau să „aranjeze“ debitul unui magistrat din provincie, în rolurile percepţiei, în schimbul unui modest „spert“ de 3000 (trei mii)-lei. S-au sesizat, urgent, autorităţile poliţieneşti, a intervenit parchetul, s’a emţionat departamentul finanţelor, iar judecătorul de instrucţie are, astăzi, de lucru. Reprezentanţii ministerului public — aprigi apărători ai bunelor moravuri şi ai ordinei publice — au dispus încarcerarea delicvenţilor cari, actualmente fac amare reflecţii asupra „libertăţii individuale“ în închisoarea preventivă de la Văcăreşti. Câteva rânduri mai jos, aflăm cum ani de zile s-a furat armamentul oştirei prin manoperile unor personagii simandicoase interesate în „acţiunile“ societăţii anonime române „Ferro-chimica . Fraudele se cifrează la fantastica sumă de 20 (douăzeci) miliarde lei. Şi făptuitorii se plimbă în libertate fără ca acei cari păzesc interesele Statului să dispue arestarea tuturor vinovaţilor. Şi notaţi bine, este vorba de armamentul oştirei, de muniţie nouă declarată „uzată“ ca să fie scoasă la mezat pentru nimic ; de interesele apărării naţionale; de siguranţa Statului şi de viaţa soldaţilor ţării. Cele două întâmplări, puse faţă în faţă, ne indrituesc să ajungem la concluziuni pesimiste pentru viitorul ţării noastre. Ele servesc de „îndreptar“ celor decişi să fure din averea Statului, cari, pe viitor, vor trebui să ştie cele ce urmează. O fraudă, ca să impue reprezentanţilor autorităţilor represive, trebue să aibă ca obiect cifre impresionante. Nici un delicvent nu va fi trimis în arest preventiv, dacă reuşeşte să fure sume care trec de 10 milioane lei. Suma defraudată trebue să fie în raport direct cu valoarea reală a leului. Dacă, eventual, cursul de stabilizare al monedei noastre iraţionale va suferi o schimbare,fraudatorii trebue să ţie seamă de ea. Altfel riscă să ajungă la Văcăreşti, fără menajamente. Autorităţile au un respect profund pentru acei cari dau lovituri îndrăzneţe, şi un adânc dispreţ pentru micii găinari cari se mulţumesc, de pildă, să escrocheze 3000 lei unui magistrat din provincie. Deci , furaţi, d-lor, fără teamă, dar furaţi sănătos, din adânc, cu îndrăzneală şi veţi fi, cu siguranţă, trecuţi pe listele de decoraţii şi bine văzuţi în societate! R. MATEI Cazul M. Popovici Este cert că ministrul de finanțe se află bolnav și are nevoe de un concediu, dar tot atât de cert este că d. M. Popovici are convingerea că s’au pus la cale în contra d-sale intrigi pentru a-l determina să se retragă din cabinet. ... D. Popovici s‘a mai retras din guvern, și atunci a procedat cum procedează azi d. Vaida, adică a stat la o parte, rezervă care a fost comentată şi exploatată cam la fel cum se exploatează şi se comentează azi rezerva d-lui Vaida. Rămâne de văzut dacă nuanţa ardeleană din partidul naţionalţărănesc nu va interpreta cazul Popovici ca o sistematică înlăturare de la guvern a partidului naţional din Ardeal. Totul se va lămuri când se va şti dacă d. Maniu a stabilit sau nu un acord cu d. Fiuleseu Partidul naţional-ţărănesc are tot interesul politic ca săajungă la un acord de colaborare cu d. Titulescu fiindcă este cert că după retragerea cabinetului Mironescu vom avea un guvern Titulescu. In cazul când naţional-ţărăniştii vor admite un astfel de acord — şi ei ar comite o mare greşală dacă nar face tot posibilul să-l înlesnească în acest caz este evident că nuanţa ardeleană va lămuri cu d. Titulescu şi aşa zisul raport de forţe. Toate incidentele de azi în cari sunt în joc ardelenii, vor dispare. . . De altfel după cât ştim însuş d. M. Popovici este un partizan al stabilirei unui acord de colaborare între partidul naţional-ţărănesc Şi d. Titulescu, când ministrul ţării la Londra va fi chemat să formeze cabinetul. Până atunci , până la clarificarea situaţiei interne şi poate că acea zi nu-i tocmai aşa de îndepărtată, unii susţin că în Iunie, alţii în Octombrie, ad. M. Popovici va sta dinconcediu, poate chiar se va, retrage din guvern. R. P. MONTAGU NORMAN guvernatorul Băncii Angliei, care încearcă o acţiune energică de creditare pentru biruirea actualei crize Ci Miercuri 1 Aprilie IS31 ■ Director EMIL O. FAGURE publicitate: Primesledired in Administratia ziarului $i lai toate ageniile de publicitate 5 Lei numărul în tarei © Lei intrâînâlale Numirile la Casaţie Mare lucru e bunul simţ Şi ţinuta de cuviinţă la locul şi timpul cuvenit, dovadă că tocmai atunci îşi dau în petic cei cu bus ca pe căciulă. Vacanţele dela înalta Curte de Casaţie s’au împlinit de astădată cu o respectare a valorilor şi a intereselor superioare şi efective ale magistraturei, aşa fel dă orice critici şi bănueli au fost făcute imposibile. Căci, din nefericire, se ştie că în trecut atotputernicia politică n’a vrut să se oprească la porţile templului Justiţiei. Este în amintirea tuturor cum s’au câştigat iu justiţie cauze ca aceea a afacerei tramvaielor şi altele similare, precum şi cum erau ameninţaţi adversarii cu „pipăirea” constituţionalităţii legilor şi actelor guvernelor adversare, chiar după crearea consiliului legislativ. Era o tristă stare de lucruri a cărei încetare n’a fost decât prea îndelung aşteptată. Azi se poate spune că suntem la începutul sfârşitului acestei situaţiuni Se poate că ea nu convine unora din beneficiarii ei — ba e chiar mai mult ca probabil. Sânt însă rău inspiraţi când manifestă această contrarietate, cum s’a simţit şi eri prin felul cum s’a ridicat brusc şedinţa după depunerea jurământului membrilor noui numiţi la înalta Curte de Casaţie. Prin asemenea manifestări ies la suprafaţă anumite decepţiuni cari sânt şi inutile şi cari ar fi fost numai în avantajul celor ce le-au manifestat, dacă se stingeau fără a apare la suprafaţă. Căci de schimbat nu schimbă nimic în cursul evoluţiei naturale a lucrurilor. S. U. R. O interpelare anunţată de mult timp şi desvoltată de d. M. Negura în cursul a doua şedinţe ale Camerei Deputaţilor, a fost o încercare, de a atrage atenţiunea cetăţenilor asupra marei probleme a cooperaţiei, a organizarei ei, şi pare-se, mai mult, asupra conducătorilor ei. In politică - atacul persoanelor impresionează mai mult decât o discuţiune de principii. Şi antagonistă şi public, top resimt mai mult nevoia să aclame un învingător şi să hulească un învins, decât să degajeze o învăţătura, o morală sau un rezultat durabil. Deoarece n’am nici interesul, nici dorinţa de a face polemică, cred că am toată libertatea să desprind din interpelarea d-lui Negură o chestiune de o importanţă ce depăşeşte cadrul activităţii cooperatoare, pentru că interesează temelia însăşi a întregei economii publice. E vorba nici mai mult nici mai puţin decât de a şti dacă e bine sau nu, dacă e necesar sau nu, fie din punctul de vedere moral, fie din cei, practic, de a remunera pe gestionarii afacerilor publice sau particulare într’o justă proporţie cu meritele personale, cu greutatea şi răspunderea însărcinării, precum şi cu rezultatele obţinute. Desigur, nu e vorba de o chestiune nouă. S’a scris şi s’a vorbit mult despre ea. Dar va trebui încă să se scrie şi să se desbată mult timp pentru ca să se ajungă la stabilirea unui criteriu corespunzător adevăratelor principii de morală şi de dreptate, în conformitate cu principiile democraţiei, adică ale desvoltării valorilor sociale printr’o concurenţă liberă şi egală. Va trebui mai ales, ca toată lumea să înţeleagă că, pentru a ajunge la o soluţiune cuviincioasă,e nevoie în primul rând să se restrângă discuţiunea problemei în cadrul ei firesc. Mai ales, când e vorba de administrarea , bunurilor publice, sau cum e cazul dela care am plecat, adică acela al administrărei instituţiunilor cooperatiste, s’au pus totdeauna înainte— şi cu ce putere de admiraţie! — cuvintele atât de fermecătoare de „dezinteresare”, „jertfă” şi „apostolat”, pentru ca prin contrast să se dea aparenţa de legitimitate epitetelor de „profitori cari pompează fondurile Statului”, acelora cari prin o muncă şi pricepere pusă în serviciul cooperaţiei înţeleg că nu numai nu e nimic ruşinos în a primi răsplata serviciilor aduse, dar chiar că singurul şi adevăratul sistem pentru asigurarea unei bune gospodării este să nu se permită întronarea diletantismului atât de fecund în greşeli, or A lucra în mod gratuit în serviciul unei mişcări intelectuale e un lucru normal, întâi pentru că îndeobşte aceste mişcări nu sunt rentabile şi în al doilea rând pentru că mai totdeauna promotorii unor asemenea mişcări nu sunt decât actorii propriilor lor idei. A lucra însă gratuit în serviciul unei mişcări economice, adică pentru folosul material al altora, e nu numai nelogic, dar şi periculos. Şi când e mai ales vorba de posturile de conducere, adică de acelea cari reclamă în mod imperios o preparaţie deosebit de serioasă, o garanţie a unui trecut onorabil, o comprehensiune adâncă a problemelor sociale şi economice şi pe deasupra o activitate laborioasă şi neîntreruptă, şi toate acestea fără nici o asigurare pentru viitorul persoanelor care pot primi să-şi asume greaua sarcină a conducerii, a vorbi de jertfa însemnează a cere tocmai celor cari sunt mai folositori societăţii ca ei să moară de foame pentru ca alţii să aibă o viaţămai uşoară. De bună seamă, a persevera într’o asemenea pretenţie e pur şi simplu a da dovadă de inepţie. Dar, ştiu bine, nu în înţelesul unei complecte jertfiri de sine se vorbeşte când se pronunţă magicul cuvânt de „apostolat”. De altfel, apostolii tiu răsar atât de des. O ţară ar trebui să se considere prea fericită dacă ar avea un apostol pentru o generaţie întreagă şi încă, chiar dacă el n’ar fi tocmai din aluatul adevăraţilor mucenici. Ji din chipul în care se tratează chestiunile sociale şi mai ales prin efectul acelei false supra-licitări de virtuţi democratice, nu e nici o mirare, dacă priţi „dezinteresare” (a altuia, bineînţeles — nu a ta) se continuă a se înţelege a ţine pe naivi la bunul tău plac, a le îngădui numai o remuneraţie mică, cât mai mică, aşa ca nimeni să nu-i poată invidia şi totuşi ei, naivii, să se declare mulţumiţi, chiar fericiţi, că le-ai prilejuit o stare de umilinţă în nădejdea că după trecerea lor în lumea celor drepţi tu, judecătorul atotputernic, vei putea scoate ochii altora cu elogiul lor postum. Ei bine, in asemenea condiţii e de preferat să ne adresăm apostolilor şi care nu e probabil să-i găsim în număr suficient, să declarăm vacante locurile cu pricina. Căci umilinţa pe care mulţi sunt dornici s’o îmbrace e cea mai perfidă ipocrizie şi cel mai condamnabil procedeu. Oare însăşi cooperaţia noastră n’a trecut prin crize catastrofale datorite sistemului de a recurge la amabilităţile unor conducători cari în forul lor interior aveau o convingere alta decât cea afişată în public? Puţine cooperative şi-au datorit falimentul unor conducători cari începând cu manifestaţiunile lor de devotament pentru interesul public, au sfârşit prin a trebui să dea seama instanţelor penale de gestiunea lor? Dar, şi a mărgini chestiunea numai la partea ce priveşte corectitudinea gestiunei este iarăşi a ne pune pe un teren prea îngust. îmi place să cred cu anticipaţie în cinstea tuturor, dar mai ales cred, că este prudent ca printr’o remuneraţie suficientă să pui pe gestionar la adăpost de tentaţiunile ce i-ar sugera o remuneraţie insuficientă. Chestiunea remunerării trebue să fie încadrată în limite ei fireşti, acele dictate atât d,• echitate cât şi de morală. Remunerarea trebue să fie proporţională cu serviciile aduse adică după cantitatea şi după calitatea lor. Numai astfel ea devine cin(Continuarea in pagina a H-a) Discuţii libere „Apostoli“ şi „profitori“ Trebue plătiţi după meritele şi valoarea lor cei cari administrează bunurile publice?