Lupta, aprilie 1931 (Anul 10, nr. 2820-2843)

1931-04-01 / nr. 2820

ANUL X. NO. 2820 COI­ST. MabB Fost director politic : Decembrie 1921 -Februarie 1927 Pe 43 Pe 4 Pe 3 abonamente Luna . . . . . . . .. sop . 40© . 300 IN STRAINATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI STR CONST MILLE­R? (Sărindar) Combinaţiile de la Berlin După un acord secret cu Sovietele, acordul... „vamal“ austro-german De­sigur ca acele, cancelarii cari au interesul să nu fie sur­prinse de anumite evenimente trebue să posede dovezile acor­durilor­­ secrete ale Germaniei căci nu mai încape nici o îndo­iala că asemenea acorduri exis­tă între Berlin şi Moscova şi în­tre Berlin şi Viena. In ce priveşte politica germa­nă faţă de Soviete, ea a ajuns în­tr’o fază în care nu se mai pot păstra secrete. ■ Totuşi este cert ca germanii ni’au nici o încredere în Soviete din punctul de vedere politic şi... vice-versa. Neîncrederea aceasta recipro­ca,­cu caracter politic, nu împie­dica Germania sa-şi fabrice mu­niţiile in Rusia sovietică. Ceiace însă constituie o mare îngrijorare pentru germani este intensitatea acţiunei comuniste la ei acasă şi deaceia guvernul Roiehului a lansat un decret le­ge autorizând, luarea de măsuri excepţionale cari vor fi aplicate în special extremiştilor, din dreapta şi din stânga. Deşi sunt încredinţaţi că nu­mai contactul cu Sovitete a întărit comunismul german, to­tuşi fiindcă ştiu că prin Soviete se vor putea pregăti de războiu, că astfel se va lua revanşa con­tra Poloniei cu riscul sau chiar cu intenţia de­ a deslănţui un nou războiu european, totuşi continuă să menţină cu Mosco­va cele mai strânse legături. În politica lor internă vor re­curge la măsuri excepţionale pentru înfrânarea dacă nu chiar stârpirea, prin violenţă, a bolşe­vismului, iar în politica externă şi chiar într’o anumită măsu­­ră — în politica economică, se vor înţelege pe sub mână cu So­vietele, — ceiace cu siguranţă au şi făcut. înainte de lovitura austro­­germană s’a tratat la Berlin un împrumut sovietic de 300 mili­oane mărci aur, bani cari se vor învesti în comenzi industriale din Germania. Aşa le-a venit celor de­ la Ber­lin pofta să grăbească şi... „an­­schlussul”. De aceia le trebuie linişte in ţară şi prin măsurile excepţio­nale speră să ţină la respect am­bele extreme: bolşevismul şi racism­ul. Dar Europa, în special cabi­nele marilor aliaţi ca şi­ Mica An­tantă sunt, sperăm edificate a­­supra „combinaţiilor” savante de la Berlin şi vor veghea cu cea mai mare atenţie. Pe de altă parte în ce priveş­te situaţia financiară a Germa­niei cum îşi închipuie guvernul Reich-ului că va găsi undeva în Europa sau peste Ocean aur mult, cât îi trebue, pentru ca a­­poi ea să acorde Rusiei sovieti­ce credite cu termene lungi de plată? Toată Europa va sta cu ochii aţintiţi spre Berlin şi Moscova şi când va fi nevoie de interve­nit nu va rămânea cu braţele încrucişate. Lt. RIKQ, fostul preşedinte al comisarilor po­porului,, demis din această demni­tate de guvernul din Moscova sub acuzaţia de a fi trecut în tabăra o­­poziţiei, s’a împăcat cu tovarăşii săi şi a fost numit comisar pentru poştă, telegraf şi telefon Gata ate Duel! Acum câte­va zile doi deputaţi na­­ţional-ţărănişti s’au bătut la Came­ră frăţeşte şi cu cuci­e! Eri, alţi doi s’au provocat la duel. Provocarea e mai puţin primej­dioasa decât bătaia, pentru că acea­sta e efectivă, reală, pe când pro­vocarea e o operaţiune cu totul for­mală, întrucât nici­odată nu se iese pe teren şi mai ales nu se moare! D. deputat Bilţ, de pildă, care a­ su­ferit exerciţiile colegului său d. Ilie Lazăr, ar fi fost fericit să fie in lo­cul d-lui deputat Cezar Spineanu, cel provocat ori la duel de d. depu­tat Titu Oroveanu, căci atunci n’ar fi avut nevoe decât de martori iar nu de comprese cu apă de plumb! Dar am vrea să ştim un lucru: dacă deputaţii naţional-ţărănişti, se detestă cordial şi nu mai pot trăi la un loc fără ilielăzarisme şi fără provocări la duel, de ce mai vorbesc de o prelungire de seziune? Intere­sul sănătăţii dumnealor e să se va­dă cât mai rar, iar când se întâl­nesc să se intercaleze intre dânşii câte­ un arbitru cu intre Spakow şi Axiou­l Deaceea ii sfătuim creştineşte să închidă mâine, negreşit,­ seziunea, şi să se întoarcă pe la căşile dum­nealor, pentru ca în atmosfera sfin­telor sărbători ale Paştilor să devie mai puţin duelgii, căci democraţia interzice să te închini la Mihalache şi să te lupţi cu floreta! BEŞCA 4 PAGINI LEI 3 Direcția jss8 75 — Secretaflatut ss8-71 -* A4 alalstrația SS8-75 10 milioane daune morale şi zece mii de lei pe zi Se ştie ca în campania plină de curse şi interese politice care s’a organizat Împotriva împru­mutului, am avut şi o lăture ex­trem de penibilă: guvernatorul Băncii Naţionale a fost prins în flagrant delict de uneltiri cari au mers dincolo chiar de ce s’a putut spune în raportul care a însoţit decretul de revocare su­pus şefului statului, — raport al cărui conţinut prezintă fapte fă­ră precedent în activitatea unui guvernator al institutului de e­­m­isiune. S’ar fi crezut că ceeace preo­cupă pe guvernatorul revocat în baza unui asemenea raport este în primul loc desvînovăţirea de­­faptele imputate şi eventual, a­­dresarea la justiţie ca pe teme­iul unei asemenea desvinovăţiri sa încerce o atacare a decretului de revocare. Or, opinia publică afla astăzi, cu o şi mai penibilă impresie, ca acţiunea guvernatorului, revocat pe temeiul cunoscutului raport, are drept ţintă daune „morale” (cuvântul sună ca o atroce iro­nie) în sumă de zece milioane, plus­ zece mii de lei pe zi, de la revocare. Deşi suma e destul de frumu­şică, acei cari ştiu cât a costat pe Banca Naţională imaginea decorativă a guvernatorului re­vocat afirmă că chiar dacă dau­nele „morale” pentru şomajul ex-guvernatorului ar fi, prin im­posibil, acordate, încă ar fi de­parte de lista civilă pe care şi-a alcătuit-o, fără a socoti benefi­ciile rezultate prin înlăturarea acestei capacităţi din capul insti­tutului de emisiune. Dar nu este vorba de ridicu­­lul acţiunei mai mult tentate de­cât intentate. De ce adică nu ar reveni şi u­­nora din avocaţii noştri ceva din beneficiile încasate de guver­natorul revocat? Le va trebui în tot cazul mai multă trudă şi mai mult talent spre a susţine o asemenea acţiune decât i-a tre­buit inteligenţă şi patriotism gu­vernatorului revocat spre a-şi ţese uneltirile pentru zădărnici­rea împrumutului. Este însă vorba de ţinuta mo­rala sau mai bine zis imorală a acţiunei unui guvernator re­vocat care în loc de a-şi con­centra toate sforţările pentru ca, apucând calea justiţiei, să se des­vinovaţească de cuprinsul de­cretului de revocare, apucă a­ceasta cale spre a urmări zece milioane daune morale şi zece mii de­rei pe zi — probabil drep­t asistenţă de şomaj! Trăim zile grele şi un elemen­tar simţ de interes social ar fi trebuit să oprească pe un ase­­­menea norocos personagiu s­ă formuleze astfel de apetituri — fără a mai vorbi — pentru, a ne sluji de o figură retorică împru­mutată de la d. Goga de către guvernatorul revocat — de „e­­leganța morală” de­ a da judeca­­tei statul, când ai fost prins unei tind, in calitate de guvernator al Băncii Naţionale, împotriva unui împrumut garantat de stat.­­ Aşteptăm Justiţia care să pe­cetluiască cum se cuvine aseme­nea „elegante morale” traduse în galantomii materiale de zeci de milioane — şi o aşteptăm cu li­nişte şi cu încredere pentru or­dinea morală de stat. Dar nu se poate ca în aştepta­rea cuvântului Justiţiei, morala publică, scandalizată de ase­menea îndrăzneli morale, să nu reacţioneze, spunând cuvântul pe care-l are toată lumea pe buze: — Ruşine! L. T. A. Să fugim de poitică Malthusianism practic „In cursul anului 1930 au fost gă­site pe străzile oraşului­ chinez Shan­gba,1 . 36.000 cadavre. P­iatre, acestea peste 34.000 erau cadavre de nori născuţi, aruncaţi de părinţi”, aşa sună o telegramă­ recent înserată în cotidianele­ ambelor emisfere.. .34.000 ,copii aruncaţi la colţuri de strada,­ prin noroi, la­­discreţia ,câini­lor vagabonzi! 34.000 mam­e jalnice, un cumul nemaipomenit de durere, de doliu sufletesc!­ S’au mai aruncat şi altădată copii. Ştiţi povestea cu Spartanii. Practi­cile religioase ale Fenicienilor şi ale Cartaginezilor cereau deasemeni sa­crificii de copii mici. Nici evul mediu n’a fost cruţător când fu vorba de tinerele vlăstare. Legenda crudului cântăreţ­ din­­Min­den, care a înecat toţi copiii oraşu­lui în fluviul Weser, ne apare ca ceva verosimil, dacă ne gândim că pe atunci avu loc vestita cruciadă a copiilor­. In epoca modernă însă s’a început asasinarea în­ massă a nouilor năs­cuţi. Şi nu ne gândim numai la ca­zul ,puţin obişnuit dealtfel, dela Shanghai ci la viaţa socială de toate zilele şi din toate ţările. Teoreticianul Malthus susţinea o­­data că creşterea avuţiilor şi a hra­nei merge in progresie aritmet­ică, pe când sporul de populaţie se face în progresie geometrică, şi că, prin urmare, populaţia globului se va în­mulţi cândva îrntr’atâta, încât nu va mai avea ce mânca. Concluzia acestei teorii era că oamenii lipsiţi de mijloace, să­racii întrun cuvânt, să nu se mai gândiască să procreeze copii, sau dacă se nasc să-i suprime. Se vede treaba că teoriile lui Mal­thus au început să se aplice şi încă pe o scară întinsă. Ce sunt avorturile cari — în ciuda câte unui proces izolat pe la curtea cu juraţi, terminat totdeauna cu o achitare — se înmulţesc din zi în zi: ce sunt acei născuţi morţi, pe care-i găsim atât de numeroşi, spăimân­­tători de numeroşi, prin condicile de stare civilă, ce sunt altceva de­cât un malthusianism aplicat cu fu­rie pretutindeni? Până şi „Zweikih­­dersistem-ul” a ajuns un lux, pe care nu şi-l mai permite oricine. Veresiaghin a­­zugrăvit cândva o­­rorile­ răsboiului. Pentru uciderea fără­ milă a copiilor practicată as­tăzi, ne-ar trebui însă un Veresia­ghin la cub. C. PAJURĂ Creionul actualităţii O soluţie! D. Georgescu-Bârlad a depus un proiect de lege prin care celibata­rii, bărbaţi sau femei, sunt impuşi la un impozit special. (ZIARELE) FATA BATRANA. — Cum, "d-le "deputat, după ce vani putut să mă mărit, să mai plătesc şi amen­dă ? ! la-mă d-ta dacă vrei atât de mult să tui existe celibatare ! Furtul mic şi furtul mare Intr’un ziar de dimineaţă — în aceiaşi coloană — am citit­­doua „fapte diverse“. Iată întâmplări­le în câteva cuvinte* Un controlor fiscal Şi „secreta­rul său particular“ au fost prinşi în flagrant delict de „luare de mită“. Voiau să „aranjeze“ debi­tul unui magistrat din provincie, în rolurile percepţiei, în schim­bul unui modest „spert“ de 3000 (trei mii)-lei. S-au sesizat, urgent, autorităţi­le poliţieneşti, a intervenit par­chetul, s’a emţionat departa­mentul finanţelor, iar judecăto­rul de instrucţie are, astăzi, de lucru. Reprezentanţii ministerului pu­blic — aprigi apărători ai bune­lor moravuri şi ai ordinei publi­ce — au dispus încarcerarea de­licvenţilor cari, actualmente fac amare reflecţii asupra „libertăţii individuale“ în închisoarea pre­ventivă de la Văcăreşti. Câteva rânduri mai jos, aflăm cum ani de zile s-a furat arma­mentul oştirei prin manoperile unor personagii simandicoase in­teresate în „acţiunile“ societăţii anonime române „Ferro-chimi­­ca . Fraudele se cifrează la fantas­tica sumă de 20 (douăzeci) mili­arde lei. Şi făptuitorii se plimbă în libertate fără ca acei cari pă­zesc interesele Statului să dispue arestarea tuturor vinovaţilor. Şi notaţi bine, este vorba de ar­mamentul oştirei, de muniţie nouă declarată „uzată“ ca să fie scoasă la mezat pentru nimic ; de interesele apărării naţionale; de siguranţa Statului şi de viaţa sol­daţilor ţării. Cele două întâmplări, puse fa­ţă în faţă, ne indrituesc să ajun­gem la concluziuni pesimiste pen­tru viitorul ţării noastre. Ele ser­vesc de „îndreptar“ celor decişi să fure din averea Statului, cari, pe viitor, vor trebui să ştie cele ce urmează. O fraudă, ca să impue repre­zentanţilor autorităţilor represi­ve, trebue să aibă ca obiect cifre impresionante. Nici un delicvent nu va fi tri­mis în arest preventiv, dacă reu­şeşte să fure sume care trec de 10 milioane lei. Suma defraudată trebue să fie în raport direct cu valoarea reală a leului. Dacă, eventual, cursul de stabilizare al monedei noastre iraţionale va suferi o schimbare,­­fraudatorii trebue să ţie seamă de ea. Altfel riscă să ajungă la Văcăreşti, fără menajamente. Autorităţile au un respect pro­fund pentru acei cari dau lovi­turi îndrăzneţe, şi un adânc dis­preţ pentru micii găinari cari se mulţumesc, de pildă, să escroche­­ze 3000 lei unui magistrat din provincie. Deci , furaţi, d-lor, fără teamă, dar furaţi sănătos, din adânc, cu îndrăzneală şi veţi fi, cu siguran­ţă, trecuţi pe listele de decoraţii şi bine văzuţi în societate! R. MATEI Cazul M. Popovici Este cert că ministrul de fi­nanțe se află bolnav și are nevoe de un concediu, dar tot atât­ de cert este că d. M. Popovici are convingerea că s’au pus la cale în contra d-sale intrigi pentru a-l determina să se retragă din cabinet. ... D. Popovici s‘a mai retras din guvern, și atunci a procedat cum procedează azi d. Vaida, adică a stat la o parte, rezervă care a fost comentată şi exploatată cam la fel cum se exploatează şi se comentează azi rezerva d-lui Va­ida. Rămâne de văzut dacă nu­anţa ardeleană din partidul naţional­­ţărănesc nu va interpreta cazul Popovici ca o sistematică înlătu­rare de la guvern a partidului na­ţional din Ardeal. Totul se va lămuri când se va şti dacă d. Maniu a stabilit sau nu un acord cu d. Fi­ul­eseu Partidul naţional-ţărănesc are tot interesul politic ca să­­ajun­gă la un acord de colaborare cu d. Titulescu fiindcă este cert că după retragerea cabinetului Mi­­ronescu vom avea un guvern Ti­tulescu. In cazul când naţional-ţără­nişti­i vor admite un astfel de a­­cord — şi ei ar comite o mare greşală dacă nar face tot po­sibilul să-l înlesnească în a­­cest caz este evident că nuanţa ardeleană va lămuri cu d. Titu­lescu şi aşa zisul raport de forţe. Toate incidentele de azi în cari sunt în joc ardelenii, vor dis­pare. . . De altfel după cât ştim însuş d. M. Popovici este un partizan al stabilirei unui acord de cola­borare între partidul naţional-ţă­­rănesc Şi d. Titulescu, când minis­trul ţării la Londra va fi chemat să formeze cabinetul. Până atunci , până la clarifi­carea situaţiei interne şi poate că acea zi nu-i tocmai aşa de în­depărtată, unii susţin că în Iunie, alţii în Octombrie, a­­d. M. Po­povici va sta din­­concediu, poate chiar se va, retrage din guvern. R. P. MONTAGU NORMAN guvernatorul Băncii Angliei, care încearcă o acţiune energică de cre­ditare pentru biruirea actualei crize Ci Miercuri 1 Aprilie IS31 ■ Director EMIL O. FAGURE publicitate: Primesledired in Adm­inistratia ziarului $i lai toate ageniile de publicitate 5 Lei numărul în tarei © Lei in­­trâînâlale Numirile la Casaţie Mare lucru e bunul simţ Şi ţi­nuta de cuviinţă la locul şi tim­pul cuvenit, dovadă că tocmai atunci îşi dau în petic cei cu b­us ca pe căciulă. Vacanţele dela înalta Curte de Casaţie s’au împlinit de astăda­­tă cu o respectare a valorilor şi a intereselor superioare şi efec­tive ale magistraturei, aşa fel dă orice critici şi bănueli au fost făcute imposibile. Căci, din nefericire, se ştie că în trecut atotputernicia politică n’a vrut să se oprească la porţi­le templului Justiţiei. Este în amintirea tuturor cum s’au câştigat iu­ justiţie cauze ca aceea a afacerei tramvaielor şi altele similare, precum şi cum erau ameninţaţi adversarii cu „pipăirea” constituţionalităţii le­gilor şi actelor guvernelor ad­versare, chiar după crearea con­siliului legislativ. Era o tristă stare de lucruri a cărei încetare n’a fost decât prea îndelung aş­teptată. Azi se poate spune că suntem la începutul sfârşitului acestei situaţiuni Se poate că ea nu convine u­­nora din beneficiarii ei — ba e chiar mai mult ca probabil. Sânt însă rău inspiraţi când manifestă această contrarietate, cum s’a simţi­t şi eri prin felul cum s’a ridicat brusc şedinţa du­pă depunerea jurământului mem­­brilor noui numiţi la înalta Curte de Casaţie. Prin asemenea ma­nifestări ies la suprafaţă anu­mite decepţiuni cari sânt şi inu­tile şi cari ar fi fost numai în a­­van­tajul celor ce le-au manifes­tat, dacă se stingeau fără a apa­re la suprafaţă. Căci de schim­bat nu schimbă nimic în cursul evoluţiei naturale a lucrurilor. S. U. R. O interpelare anunţată de mult timp şi desvoltată de d. M. Negura în cursul a doua şedin­ţe ale Camerei Deputaţilor, a fost o încercare, de a atrage a­­tenţiunea cetăţenilor asupra ma­rei probleme a cooperaţiei, a organizarei ei, şi pare-se, mai mult, asupra conducătorilor ei. In politică - atacul persoanelor impresionează mai mult decât o discuţiune de principii. Şi anta­gonistă şi public, top resimt mai mult nevoia să aclame un învin­gător şi să­ hulească un învins, decât să degajeze o învăţătura, o morală sau un rezultat dura­bil. Deoarece n’am nici­ interesul, nici dorinţa de a face polemică, cred­ că am toată libertatea să desprind din interpelarea d-lui Negură o chestiune de o impor­tanţă ce depăşeşte cadrul activi­tăţii cooperatoare, pentru că in­teresează temelia însăşi a în­­tregei economii publice. E vorba nici mai mult nici mai puţin decât de a şti dacă e bine sau nu, dacă e necesar sau nu, fie din­ punctul de vedere moral, fie din cei, practic, de a remune­ra pe gestionarii afacerilor pu­blice sau particulare într’o justă proporţie cu meritele personale, cu greutatea şi răspunderea în­­sărcinării, precum şi cu rezul­tatele obţinute. Desigur, nu e vorba de o ches­tiune nouă. S’a scris şi s’a vor­bit mult despre ea. Dar va trebui încă să se scrie şi să se desbată mult timp pentru ca să se ajun­gă la stabilirea unui criteriu co­respunzător adevăratelor prin­cipii de morală şi de dreptate, în conformitate cu principiile de­mocraţiei, adică ale desvoltării valorilor sociale printr’o concu­renţă liberă şi egală. Va trebui mai ales, ca toată lumea să înţeleagă că, pentru a ajunge la o soluţiune cuviincioa­să,e nevoie în primul rând să se restrângă discuţiunea problemei în cadrul ei firesc. Mai ales, când e vorba de ad­ministrarea , bunurilor publice, sau cum e cazul dela care am plecat, adică acela al adminis­­trărei instituţiunilor cooperatis­te, s’au pus totdeauna înainte— şi cu ce putere de admiraţie! — cuvintele atât de fermecătoare de „dezinteresare”, „jertfă” şi „apostolat”, pentru ca prin con­trast să se dea aparenţa de le­gitimitate epitetelor de „profi­tori cari pompează fondurile Statului”, acelora cari prin o muncă şi pricepere pusă în ser­viciul cooperaţiei înţeleg că­ nu numai nu e nimic ruşinos în a primi răsplata serviciilor aduse, dar chiar că singurul şi adevă­ratul sistem pentru asigurarea unei bune gospodării este să nu se permită întronarea diletantis­mului atât de fecund în greşeli, or A lucra în mod gratuit în ser­viciul unei mişcări intelectuale e un lucru normal, întâi pentru că îndeobşte aceste mişcări nu sunt rentabile şi în al doilea rând pentru că mai totdeauna promotorii unor asemenea miş­cări nu sunt decât actorii pro­priilor lor idei. A lucra însă gratuit în servi­ciul unei mişcări economice, a­­dică pentru folosul material al altora, e nu numai nelogic, dar şi periculos. Şi când e mai ales vorba de posturile de conducere, adică­ de acelea cari reclamă în mod imperios o preparaţie deo­sebit de serioasă, o garanţie a unui trecut onorabil, o compre­hensiune adâncă a problemelor sociale şi economice şi pe dea­supra o activitate laborioasă şi neîntreruptă, şi toate acestea fă­ră nici o asigurare pentru viito­rul persoanelor care pot primi să-şi asume greaua sarcină a conducerii, a vorbi de jertfa în­semnează a cere tocmai celor cari sunt mai folositori societă­ţii ca ei să moară de foame pen­tru ca alţii să aibă o viaţă­­mai uşoară. De bună seamă, a per­severa într’o asemenea preten­ţie e pur şi simplu a da dovadă de inepţie. Dar, ştiu bine, nu în înţelesul unei complecte jertfiri de sine se vorbeşte când se pro­nunţă magicul cuvânt de „apos­tolat”. De altfel, apostolii tiu ră­sar atât de des. O ţară ar trebui să se considere prea fericită dacă ar avea un apostol pentru o generaţie întreagă şi încă, chiar dacă el n’ar fi tocmai din aluatul adevăraţilor mucenici. Ji d­in chipul în care se tratează chestiunile sociale şi mai ales prin efectul­ acelei false supra-­­licitări de virtuţi democratice, nu e nici o mirare, dacă priţi „dezinteresare” (a altuia, bine­înţeles — nu a ta) se continuă a se înţelege a ţine pe naivi la bu­nul tău plac, a le îngădui numai o remuneraţie mică, cât mai mi­că, aşa ca nimeni să nu-i poată invidia şi totuşi ei, naivii, să se declare mulţumiţi, chiar fericiţi, că le-ai prilejuit o stare de umi­linţă în nădejdea că după trece­rea lor în lumea celor drepţi tu, judecătorul atotputernic, vei pu­tea scoate ochii altora cu elogiul lor postum. Ei bine, in asemenea condiţii e de preferat să ne a­­dresăm apostolilor şi care nu e probabil să-i găsim în număr su­ficient, să declarăm vacante lo­curile cu pricina. Căci umilinţa pe care mulţi sunt dornici s’o îmbrace e cea mai perfidă ipo­crizie şi cel mai condamnabil procedeu. Oare însăşi cooperaţia noastră n’a trecut prin crize catastrofale datorite sistemului de­ a recurge la amabilităţile unor conducători cari în forul lor interior aveau o convingere alta decât cea afişa­tă în public? Puţine cooperative şi-au datorit falimentul unor con­ducători cari începând cu m­ani­­festaţiunile lor de devotament pentru interesul public, au sfâr­şit prin a trebui să dea seama instanţelor penale de gestiunea lor? Dar, şi a mărgini chestiunea numai la partea ce priveşte co­rectitudinea gestiunei este ia­răşi a ne pune pe un teren prea îngust. îmi place să cred cu anticipa­ţie în cinstea tuturor, dar mai a­­les cred, că este prudent ca prin­tr’o remuneraţie suficientă să pui pe gestionar la adăpost de tentaţiunile ce i-ar sugera o re­muneraţie insuficientă. Chestiunea remunerării tre­bue să fie încadrată în limit­e ei fireşti, acele dictate atât d,• echitate cât şi de morală. Remu­nerarea trebue să fie proporţio­nală cu serviciile aduse adică după cantitatea şi după calitatea lor. Numai astfel ea devine cin­(Continuarea in pagina a H-a) Discuţii libere „Apostoli“ şi „profitori“ Trebue plătiţi după meritele şi valoarea lor cei cari administrează bunurile publice?

Next