Lupta, noiembrie 1931 (Anul 10, nr. 2996-3020)
1931-11-01 / nr. 2996
ANUL X No. 2996 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni 800 Pe 6 „ . ................... 400 Pe 3 ti 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCUREŞTI Str. GUNST. MILLE, 12 (Sărindar) 4 PAGINI LES 3 . ' |S|| * Direcția 358-75 - Secretariatul 358-74- Administrația 358-73 Guvernul de mâine Ne ocupăm de guvernul de mâine,fiindcă cel de azi nu mai preocupă pe nimeni. El şi-a dat întreaga măsură a capacităţii sale. De aceea toţi factorii constituţionali şi răspunzători examinează situaţiunea, care reclamă o schimbare, înnainte ca aceasta să fie prea târziu. In cursul zilelor trecute, Suveranul a examinat situaţia, primind în audienţă, rând pe rând, pe d-nii Ion Mihalache, Mareşal Averescu, Virgil Madgearu, Octavian Goga, George Brătianu. Când tara are un guvern pe care se poate bizui, care posedă încrederea ei liber, exprimata si de la care se mai poate aştepta , ceva, nici partidele, nici Coroana nu stă să examineze situaţia. Preocuparea generală în momentul de faţă este cum poate fi scăpată ţara de o guvernare care nu numai că nu are nici încrederea din lăuntru, nici pe cea din afară, dar este complect neputincioasă faţă de dificultăţile prin care trecem. Alcătuirea unui guvern naţional s’a dovedit a fi o soluţiune necoaptă pentru sud-estul european. Faptul că a fost posibilă mistificarea de a se prezenta drept guvern de „Uniune naţională” o alcătuire ministerială care a provocat dezuniunea naţională şi nu poate realiza nici măcar uniunea în sânul ei, dovedeşte cât de puţin suntem pregătiţi pentru un guvern naţional. Realitatea aceasta e recunoscută de toate partidele şi acest fapt clarifică posibilităţile de azi. Guvernul actual reprezintă propriu zis un „hiatus” în guvernarea ţarei. E ca şi cum n’ar fi existat — dacă n’ar fi un deficit de luni de zile în bilanţul gospodăriei generale şi o sporire a dificultăţilor până la necesitatea unei inevitabile acţiuni de îngrădire a primejdiilor. Politiceşte suntem acolo unde ne-a lăsat criza de guvern prin înlăturarea cabinetului Titulescu. Cu avantajul că şease luni de zile au fost arhisuficiente spre a demonstra, pe deoparte greşala comisă prin disolvarea Parlamentului trecut şi pe de altă parte preponderenţa evidentă în masse şi în opinia publică a partidului naţional-ţăranesc. Suntem, deci, tot la problema unui guvern de concentrare , cu dezavantagiul a şase luni pierdute, în care timp mistificarea guvernului de „Uniune naţională” s’a dezvăluit complect, prezentând goliciunea unui cabinet care, după ce nu are nici o bază reală şi nici un punct de sprijin, fie în masse, fie în lumea politică, dă şi spectacolul unor divergenţe şi sfâşieri care-l osândesc la totală sterilitate. Revenind la ordinea zilei, ideea guvernului de concentrare, lovită prin felul cum a fost înlăturat cabinetul Titulescu, întâmpină, bineînţeles, o atmosferă mai puţin bună, ca acum şase luni. Singurul motiv care militează în favoarea ei este că toată lumea preferă orice în locul incapacităţii şi primejdiei guvernamentale de azi. Să se noteze că nu poate fi vorba de dezamăgire, nimeni în opinia publică, sau în lumea politică nu și-a făcut vreo iluzie. Impresia a fost generală ca guvernul, apărut prin surprindere, este avortat. Dacă se ventilează ideea guvernului de concentrare, este că sunt indicii că anumite elemente politice văd că unica soluție este ca ele să se regrupeze în jurii unui guvern, a cărui temelie i’ar forma un mare partid cu întinse şi adânci rădăcini în ţară. Că acesta e partidul naţionalţărănesc, realitatea şi bunii simţ o confirmă. Precum e evident că prin structura şi mentalitatea sa, e acela de care multe alte elemente politice sunt atrase. Guvernul de mâine se desenează, deci, în jurul, acestor posibilităţi — şi cu atât mai bine dacă în jurul lor se va trage o sferă cât mai largă, deşi una mai limitată apare mai probabila. EMIL I. FAGURE de devotat. Invăţătormrca a fost, în sfârşit, salvată. „Eroii cariluminează satele”, — cum îi numeşte oficiosul guvernului, — nu vor mai suferi lipsuri materiale şi nu vor mai avea de luptat cu mizeria morala în care se sbat. Spre norocul lor, învăţătorii şi învăţătoarele şi-au găsit... .„părintele devotat” , ed. prof. N. Iorga, primul ministru al ţării... Trebuie să recunoaştem că până la descoperirea acestui părinte „devotat”, operaţiunea căutării paternităţii a durat cam mult. In acest timp, în satele sărăcite de criză, reprezentanţii corpului didactic primar, cu salariile neplătite de luni de zile, mureau literalmente de foame. Prost retribuiţi, leafa nu le ajungea nici p pentru hrană. Iar din punct de vedere moral, terorizaţi pentru ideile politice, umiliţi pentru convingerile lor, puşi la cheremul cămătarilor şi în subordinea agenţilor electorali ai regimului ver„ sa „desfiinţeze” partidele, „eroii cari luminează satele” au îndurat suferinţi pe care nici o declaraţie ministerială şi nici o măgulire a oficiosului guvernului nu Ie poate da uitării.... „Părintele, devotat” s’a, dovedit, însă a fi extremi de... fecund. Nu există ramură de activitate, breaslă sau instituţiune de , stat, căreia d. preşedinte, al consiliului să nu-i ofere o devotată paternitate. Din punct de vedere practic, lucrurile se reduc la zero. D. prof. N- Iorga a luat sub oblăduirea-i şi alte categoriide funcţionari. Imbunătăţitu-s’a cu ceva, soarta acestora ?• Evident că nu. Lumea s’a ales cu vorbe frumoase, cu declaraţiuni de paterneală dragoste şi cu sfaturi bune pentru vremuri normale. Lipsurile n’au fost împlinite; salariile nu numai că nu s’au îmbunătăţit, dar au rămas adeseori neplătite; iar din punctul de vedere al obrazului celor protejaţi de către d. primministru, nedreptăţile datorite în bună parte spiritului dictatorial în care se lucrează în ministere, s’au mărit şi s’au generalizat. Toată grija de învăţătorime se reduce la prilejul unei polemice politice cu partidele politice, cărora „părintele devotat” le aruncă toate insultele şi dojenile, fără ca, în schimb, să ajute efectiv, cu cât de puţin, pe cei a căror soartă tulbură de profund liniştea prim-ministerială. Incidentele titularului departamentului instrucţiunii cu diversele delegaţiuni ale corpului didactic de toate categoriile, sunt încă vii în mintea cititorilor noştri. Felul cum a fost tratată invăţători- Pis - ...?-g. Ba mea cu ocazia repartizării catedrelor nu va face decât să întărescă arătările noastre... ...Noroi că „părintele devotat” mai are grijă şi de alte categorii de slujbaşi. Intr’altfel, i-ar omori cu dragostea... G. S. Declarațiile d-lui Vaida CUM ȘI SUNT COMENTATE RĂSTĂLMĂCITE Câtă vreme d. Vaida a tăcut, s’a spus că operează în întuneric. Când a vorbit, adversarii acestui simpatic și eminent om politic, i-au răstălmăcit vorbele și gândul, l-au calificat chiar de perfid. In realitate d. Vaida este un caracter sincer şi real, cum rar întâlneşti. Acum a vorbit despre şefie, cel care s’a ilustrat în marile lupte naţionale înainte de războiu, care a ţinut piept Camerei şovine maghiare şi şi-a expus viaţa în zilele în cari se frământa unirea. A vorbit, cum zice românul, pe şleau. Şefia i-a fost oferită de mai multe ori după războiu. . N’a râvnit-o, deci a refuzat-o. Ar dori sincer să-l vadă pe d. Mihalache şef. E indicat într’o ţară de ţărani, într’un partid ţărănesc ca şeful să fie un ţăran, mai ales de talia ţăranului dela Topoloveni. D. Vaida o spune aceasta cu accente de o sinceritate vizibilă. Tot aşa a vorbit de d. N. Titulescu. Perfidie! — răspund unele foi guvernamentale. Dar perfidia e tocmai acolo unde se răstălmăceşte şi se falsifică nu numai gândiţi dar şi vorbele d-lui Vaida. De altfel de ce se amestecă adversarii partidului naţionalţărănesc în treburile interne ale acestui partid? Oare îşi închipue foile guvernamentale, d. Iorga sau d. Argetoianu că după sugestiile lor se va soluţiona problema şefiei partidului naţional-ţărănesc? „Criza” de şefie de la naţionalţărănişti neavând un caracter politic de partid, căci şeful nu s’a retras în conflict cu partidul, va fi soluţionată aşa cum va conveni mai bine atât leaderilor cât şi partidului, iar când Regele va proceda în rod formal la avizarea asupra crizei interne va avea cu cine să stea de vorbă în numele partidului naţional-ţărănesc, chiar dacă criza sar declara mâine. R.X. Lecţii Granate Guvernul naţional englez, al cărui şef e d. MacDonald, socialist şi ai cărui componenţi sunt conservatori şi liberaţi s’a prezentat, înaintea alegătorilor, cari l-au făcut să repurteze un triumf. Dar mai cu seamă conservatorii au cucerit mai bine de două treimi din mandate şi astfel Baldwin a devenit stăpânul situaţiei. Aşa fiind, prima lui datorie e să-i tragă chiula lui MacDonald şi să-i sufle şefia guvernului! Asupra lucrului acesta nici nu mai încape discuţie, fiindcă o practică politică de decenii ne-a învăţat că cea dintâiu obligaţie a unui bărbat politic o să tragă chiuli atunci când îi vine apa la moară . Să nu ne spună amicul Baldwin că d-sa e englez, nu român şi că Tamisa nu e exact Dâmboviţa. Lealitate, cavalerism, sinceritate, sunt noţiuni cari nu au curs în politică. Aci totul e să fii om, şi să-l îmbrobodeşti pe prieten sau pe adversar. Să vie amicul Baldvin să ia lecţii de la nenea Costică Argetoianu, căci d-sa e încă minor în politică ! DEŞCA „Solufiuifile“ de la Constanţa De la Constanţa la Mangalia e o distanţă cu mult mai mică decât de la Constanţa la Bucureşti. Aşa se explică faptul că declaraţiunile unui fost ministru liberal, recent făcute la Constanţa,seamănă mai mult cu extravaganţele prim-ministeriale de la Mangalia, decât cu „soluţiile“ expuse la clubul central, din Capitală, al partidului d-lui I. G. Duca. Cuvântarea pe care d. V. Sassu — fost titular la agricultură şi domenii — a ţinut-o în faţa sătenilor veniţi la congresul organizaţiei sale, nu înfăţişează decât o singură lăture a problemei conversiunei datoriilor agricole. Ca să aibe aerul că ştie mai mult decât spune, oratorul a făcut numeroase digresiuni, comparând operaţiunea eventualei conversiuni cu... exproprierea, asigurând pe cei prezenţi că partidul său nu-şi poate divulga decât în parte soluţia găsită pentru asanarea datoriilor. Din chipul cum a fost expusă chestiunea, sătenii au aflat că partidul liberal intenţionează să reducă dobânzile la maximum 5—6 la sută pe an, — eşalonând plata datoriilor în 15—20 de ani. Dar, sătenii au mai aflat şi de înfiinţarea unei case de amortizare, garantată de stat, care, pe baza unui împrumut extern, să achite pe creditori, în numerar şi rente, reducându-se creanţele pe baza unui acord amiabil. Ce vor fi înţeles plugarii din teoria reducerii creanţelor pe temeiul „unui acord amiabil", este lesne de înţeles. După cum o bună parte a stărilor de lucruri actuale se datoresc publicării faimosului memoriu Manoilescu, — dela cunoaşterea căruia mai nimeni nu s'a mai gândit să plătească vre-o datorie, — tot astfel, răspândirea „soluţiunilor“ expuse numai pe jumătate, poate avea consecinţe din cele mai funestei AGATHON Creionul actualităţii încă un succes al guvernului — Mersi, coane Costică .* vundai tietatea „Lupte” ! zece ori a• Regimul reconstrucţiei naţionale in Iugoslavia Instaurarea regimului constituţional în regatul vecin şi aliat, va înlesni negreşit opera de reconstrucţie naţională. E de prisos să mai examinăm dacă principiile, teoriile, ideologia democraţiei moderne au fost strict respectate atunci când Regele Alexandru, în contra dorinţei sale, dar în interesul consolidării Unităţii naţionale, a luat frânele guvernării în mâinile sale spre a da răgaz partidelor sleite de lupte sfânicioare să mai destindă puţin raporturile dintre ele. Un amic şi colaborator al „Luptei” d. Georodanu, a publicat dăunăzi un articol prin care afirma că Regele Alexandru proclamând dictatura s’a îndepărtat de principiul clasic că toate puterile emană dela naţiune. Cert, absolut cert este însă că nu de la naţiunea iugoslavă au emanat acele primejdioase lupte dintre partide cari, dacă n’ar îi fost oprite, prin intervenţia Regelui Alexandru, s'ar fi putut compromite unitatea naţională. Regele Alexandru am putea zice că este născut dintr’un mit naţional, mit pe care l-a creat poporul iugoslav, care s’a făurit în instituţiile culturale, laboratoare de mituri naţionale. De altfel aşa zisa dictatură a Regelui Alexandru, blândă şi îneleaptă, n’a fost instituită spre a restabili drepturi feudale. Dictatura Suveranului iugoslav a avut imp mult caracterul operei realizată de Cavour, adică n’a avut în vedere decât unitatea naţională. Regele Alexandru a exercitat oarecum un fel de „seif gouvernement”. Ar fi fost o mare greşeală poitică să se lase partidele să se extermineze reciproc numai penru ca intervenţia Regelui să nuie considerată contrarie principului că toate puterile emană de o naţiune. De astă dată se poate spune că Regele Alexandru a fost învestit de naţiune cu toate puterile tocmai în scopul de a salva unitatea naţională. Altfel iar s’ar fi spus, şi cu drept cuvânt, că în Balcani iarăşi e nelinişte, că Balcanii e un butoi de pulbere, etc. Acum Iugoslavia a reintrat în normal, adică dictatura a fost înlăturată de însuși Regele. E însă firesc că orice guvern, chiar un guvern național, sprijinit de toate partidele să aibe adversari. E chiar necesară pentru exercitarea controlului. Nu i se poate da clar o interpretare greşită faptului că şi noul guvern iugoslav, guvern al regimului de reconstrucţie naţională, are adversari, căci nu se pot satisface deodată interesele şi ambiţiile tuturor partidelor şi mai ales interesele personale. De altfel vedem că la Belgrad, de pildă, candidează pe aceiaşi listă trei leaded a unor partide cari, în trecut s’au combătut cu vehemenţă, anume d-nii Kumanidi, Maximovici şi Milutin Stanojevici. Coalizarea acestor oameni politici sintetizează revirimentul ce s’a produs în spirite dela evenimentul din 6 Ianuarie 1929 şi până azi, căci poporul iugoslav ştie că luptele sfâşietoare dintre partide de acum 3-4 ani, au fost mai mult din cauza rivalităţilor şi rancunelor personale, dar luaseră astfel de proporţiuni încât opera de reconstrucţie naţională era zădărnicită, încă nu s’a putut ajunge la o complectă înlăturare a politicianismului. Sunt încă mulţi în Iugoslavia, ca şi în întreaga regiune balcanică, refractari evoluţiei politice post-belice impuse înlăuntru şi stimulată şi din afară. Dar poporul iugoslav însuşi are să îi îipingă partidele spre o nouă orientare, spre noui metode de luptă, începutul s’a făcut chiar la Belgrad. E un semn bun. Dorim regatului vecin să-şi stabilizeze cât mai repede, şi fără convulsiuni, politica sa internă, de acord cu Suveranul înţelept şi brav al cărui prestigiu moral este o chezăşie pentru realizarea operei de reconstrucţie naţională. _ A. H. Să fugim de politică Anarhia cinematografelor SE POATE EVITA VREODATĂ, LA NOI, O CATASTROFĂ? Nenumărate avertismente şi semne de alarmă au apărut în ziare, cu privire la incalificabila indolenţă ce permite ca spectacolele cinematografelor noastre să se desfăşoare într-o perpetuă dezordine şi anarhie. Am arătat, în repetate rânduri în coloanele acestui ziar, modul oribil în care adăpostesc, sălile de cinematograf, mulţimile îmbulzite pân la comprimare şi asfixie. Spectatorii îşi dau seama de primejdiile acestei situaţiuni intolerabile, dar totuşi reacţiunile lor nu se mărginesc decât la anemice proteste, individuale. Niciodată nu au curajul să saboteze un spectacol ori să impună direcţiunilor localurilor condiţiuni acceptabile de salubritate. Este insă un fapt profund intrat în psihologia cetăţeanului nostru. Lipsa de respect a proprietarilor de cinematografe face ca cel mai mic protest să apară ridicol de inutil. Se ştie, doar, că autorităţile nu iau nici o măsură sau chiar dacă încearcă să facă ceva, se lasă uşor „convinse” de diferite argumente ale întreprinderilor. , La Iaşi s’a petrecut săptămâna trecută, într’un local de cinematograf, o nenorocire care a costat mieţi omeneşti. Puţin lipsea ca accidentul să se transforme intr’o catastrofă. Se poate însă evita, la,noi, vreodată asemenea accidente? Sălile sunt înăbuşite de lumea care • stă în picioare, claie peste grămadă, călcându-se stâlcindu-se, năbuşindu-se. Aerul e otrăvit de pestilentă, fără ca vreun ventilator să' încerce epurarea. Am vrea să știm — pentru a cătea oară? — ce păzesc sacrosanctele noastre organe , de higiena? In ce constă măsurile lor de supraveghiere şi control? In nici o altă ţară nu există o aşa speculă şi anarhie la traficul reprezentaţiilor de cinematograf. Nicăeri nu se vând bilete decât în măsura locurilor disponibile din sală. Cei cari vor să vadă un, film, aşteaptă, în străinătate, ceasuri întregi în faţa cassei de bilete înainte de a putea pătrunde înăuntru. La Paris, la Berlin, la Varşovia,’ 'Milano. Numai la noi permite poliţia să intre fără nici o socoteală, grup, după grup, transfromând sala de spectacol, într’un bâlciu imund şi propice, în cazul unui accident nefast, pentru un dezastru de incalculabile proporţii. Oare nu se găseşte nimeni care să ia aminte? M. GRINDEA Primeşte direct Administraţia ziarului şi toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul în ţară 6 Lei în străinătate Director 1MIL D. FAGURE PUBLICITATE Scăderi de salarii mici. I mm Observaţiunile unui bun cunoscător al situaţiei Domnule Director, Referitor la ancheta întreprinsă de ziarul dvs. printre funcţionarii publici, dacă este mai bine a se reduce Salariile funcţionarilor, sau numărul lor, ţin să-mi dau şi eu părerea cât mai obiectiv posibil. In ce priveşte bugetul pe anul 1932, este constatat, că acest buget trebue redus mult faţă de cel din anul acesta. Reducerea în primul rând, se va încerca la cheltuelile de material. Asupra acestei reduceri este toată lumea de acord, dar este adevărat şi acela, că nici această reducere nu poate fi dusă la infinit, căci prin aceasta s’ar, paraliza întreaga activitate a Statului, şi ar aduce cu sine multe efecte neplăcute, însă şi populaţiei ţării. Deci, fatalmente, va trebui să se facă reduceri şi la cheltueli de personal. Această chestiune este mai dificilă şi cum până în prezent nu s’a ajuns încă la nici o soluţie, funcţionarii publici sunt într’o continuă enervare, frica de ziua de mâine şi de soarta lor. îndeosebi această temere o au funcţionarii vechi şi de carieră, cari nu mai pot îmbrăţişa altă carieră şi nu mai pot spera la vre-un alt venit. Că unele servicii publice au un număr mare de funcţionari, este adevărat, altele însă au mai puţini, dar serviciul se poate îndeplini şi cu ei. Că în general numărul funcţionarilor este mare, provine in cea mai mare măsură din faptul, că toţi cei ce s’au perindat pe la cârmuirea Statului s’au întrecut în alcătuiri şi votări de legi; or, la noi toate legile şi regulamentele au creat noui servicii cu noui funcţionari, atribuţiunile nici unei legi noui nu au fost încredinţate unui serviciu existent. Aproape prin toate legile s’au creat comisii, subcomisii, oficii, etc. cari înghit cele mai multe dintre fondurile cheltuelilor de personal. PREA MULTE COMISIUNI Arfi ,timpul desfiinţării tuturor acestor comisii, prin modificarea bine înţeles a legilor respective, darea atribuţiunilor în sarcina admiratorilor respectivi, miniştrii şi conducători de servicii, căci aceste comisiuni nu au alt rost decât că miniştrii să arunce responsabilitatea în sarcina lor, ele însăşi iresponsabile, iar în ce priveşte hotărîrea ce se ia, este cea propusă de conducătorul serviciului respectiv. Deci cu totul inutile. Este revoltător, ca pentru o şedinţă de maximum 1 oră să se plătească jeton de câte 500 lOOO lei, câtă vreme unui funcţionar îi revine la zi, ca salar. 200—300 lei, pentru 7 ore muncite. Dintre legile aduse ulterior foarte multe au caracter personal. Pentru căpătuirea, sau avansarea unui funcţionar partizan, s’au creat, fără ca interesele Statului să fi reclamat, oficii, direcţiuni, etc. La unele departamente, prin legi, s’a semnat câte o direcţiune, în 2—3 direcţiuni, numai pentru scopul mai sus arătat. Sunt direcţiuni compuse şi numai din câte 7—8 funcţionari, dintre cari 5 funcţionari superiori şi 2 impiegaţi. Aceste direcţiuni ar putea fi înglobate ca servicii, sau birou pe lângă alte direcţiuni, fără a pierde nimic din atribuţiunile lor. Prin comprimarea serviciilor, reducerea regiilor la matcă, desfiinţarea comisiunilor, etc. s’ar putea face o foarte mare economie la cheltuelile de personal oficiu, fără de a i se mai face şi o altă reducere a salariului. A mai reduce salariile funcţionarilor publici este o imposibilitate şi din faptul, că salariile funcţionarilor Statului Român n’au fost nici odată la nivelul indicelui de scumpete, ci sub acesta cu 30—40%. Dacă am fi avut salariul corespunzător indicelui de scumpete, după cum ÎL au funcţionarii altor state, sau după cum îl au la noi funcţionarii particulari ,n’am zice nimic de reducerea salariului. Prin curba de sacrificiu viaţa nu s’a ellenit, după cum spera autorul ei, decât într’o proporţie foarte mică şi numai la unele alimente, distanţându-ne astfel şi mai mult faţă de indicele de scumpete. Această ieftinire nu se va produce nici prin o nouă reducere, căci nu numai funcţionarii Statului sunt consumatorii ţării. Totuşi faţă de criza financiară şi întrucât bugetul trebue comprimat, fatalmente va trebui să se facă reduceri şi de funcţionari. Şi s’ar putea face. UNDE S’AR PUTEA FACE REDUCERI DE PERSONAL la primul rând ar fi de văzut, dacă sunt necesare unele posturi, ocupate de persoane cari ar putea foarte bine trăi şi fără slujba de la Stat şi fără ca Statul să aibă pierdere şi să simtă nevoia lor. La fiecare minister este câte un post de architect, sau chiar şi mai multe. Ce rost au aceşti architecţi, ce au clădit ei pentru autorităţile respective? Dacă se face o clădire publică, se dă în concurs, atât planul cât şi construcţia, deci se execută de alţii. Pentru o mică reparaţie ce se face la câte o autoritate, nu este nevoie de architect. Sunt unii architecţi cari nu dau cu lunile pe la minister, în schimb încasează cele mai mari lefuri. Cred, că 2—3 architecţi ar fi suficienţi pentru supravegherea tuturor imobilelor Statului din Bucureşti. Pentru provincie sunt architecţii judeţeni. Un al doilea post inutil este medicul. Legiuitorul prin creerea acestui post a avut în vedere binele funcţionarului, dar în realitate este cu totul altceva. In Bucureşti fiecare medic este specializat într’o boală. Funcţionărul, ca şi oricare altul, dacă este bolnav, se caută cu specialistul şi în acest caz, dacă nu suferă de boala în care este specialist medicul ministerului, trebue să cheme unalt medic pe care îl plăteşte. Aceasta o ştiu nu numai din experienţa mea proprie, ci din a tuturor funcţionarilor, cari au avut nenorocirea de a fi bolnavi. Dacă ai vreun membru al familiei bolnav, medicul ministerului îţi pretinde onorariu, îţi spune, că este medic numai pentru funcţionari, nu şi pentru familia sa. El în cele mai multe cazuri nu face altceva, decât constată boala funcţionarului şi-i dă un certificat, pe care tot atât de bine îl poate da şi un altul. Să nuse uite apoi că membrii Societăţii generale a funcţionarilor publici, au la dispoziţie gratuit, sau cu reducere, medici specialişti, laboratoare şi clinici, iar aproape fiecare minister are câte o casă de credit şi ajutor şi care are şi medic pentru funcţionarii săi. Este mai bine a prevedea în buget un fond pentru ajutorarea funcţionarilor bolnavi, boală justificată prin certificat medical şi reţete, iar pentru cei ce sunt nevoiţi să fie internaţi în spital şi eventual operaţi, să suporte ministerul respectiv cheltuelile. Nu s-ar plăti medicul de pomană, în schimb funcţionarul ar avea un ajutor real. Tot astfel sunt avocaţii, cari sunt într’un număr foarte mare pe la ministere şi dacă i se dă unui avocat două procese pe lună, protestează că nu-şi poate vedea de procesele particulare. Era odată vorba, ca avocaţii să fie concentraţi la un singur minister. In afară de aceste categorii de liber profesionişti, s’ar mai putea face reduceri şi din personalul administrativ, înainte de toate funcţionarii (Continuarea în pag. ll-a). SALARIILE NU MAI TREBUESC REDUSE ! A mai reduce salariile funcţionarilor publici este o imposibilitate. Curba de sacrificiu dacă au suportat-o funcţionarii, au suportat-o numai în speranţa, că această curbă este provizorie şi că cel mai târziu în anul 1932 ea va fi ridicată. In baza acestei speranţe funcţionarii s’au împrumutat, care cu cât a putut şi de unde a avut credit. Acest credit la anul va dispare, căci capacitatea de plată a funcţionarului se micşorează şi numai prin menţinerea mai departe a actualei curbe de sacri.