Lupta, februarie 1932 (Anul 11, nr. 3072-3095)
1932-02-02 / nr. 3072
a ANUL XI No. 3072 Fost director politic Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE ff *a ■—• *»» © a • * » » i « »••••»• » 400 !■ 3 „ ..............200 IN STRAINATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCURESTI Str. CONST. HILLE. 12 (Sărindar) CONST. MILLE 4 IMAGINI LEI 3 Direcția 358-75 - Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Bomba cea nouă - 'H-l Exproprierea capitalului mobiliar Faţă de naufragiul care ameninţă guvernarea ritmului nou, acesta are, se vede, nevoie de o scândură de scăpare. Revenind din Occident cu mâinile goale şi în chiar ziua în care primul ministru previne oarecum burghezia noastră să veghieze, chiar in acea zi ministrul de finanţe a aruncat o nouă bombă. Guvernul anunţă cuir. Argetoianu a lărgit şi mai mult conversiunea, a lărgit-o aşa de mult încât ea cuprinde toată, lumea. Nu mai e vorba, nici de adevărate datorii agricole, nici de agricultori propriu zişi, nici fie un plafon rezonabil al datoriei şi mai puţin de principiul facultativ pentru creditori al conversiunilor mari. Ceva mai mult, se aude, pentru prima oară, că majoritatea datoriilor vor fi reduse de plin drept cu 30 la sută, adică o directă şi termală expropriaţiune a capitalului mobiliari fără despăgubire. Acel principiu sacru al Constituţiei este astfel de data aceasta cu desăvârşire înlăturat. Dreptul de proprietate e lăsat în vânt. Această bombă a ministrului de finanţe a alarmat, cu drept, cuvânt, toate păturile conştiente, de la oraşe ca şi dela sate, căci mai ales la sate nu se poate pricepe de către bunul simţ ţărănesc cum pot boierii dela oraşe să desbrace pe sătenii muncitori şi economi de avutul lor în folosul celor trândavi şi risipitori. Iar la oraşe nimeni nu poate pricepe nebunia unei politici care ruinează economia generală şi capitalurilecinstit agonisite în folosul jouisseurilor cari îşi pierd banii în speculaţiuni riscate sau la masa verde. Afară de Rusia sovietică nu s'a pomenit în nici o ţară să se legifereze o asemenea aberaţiune care distrugând, pentru viitor, cu desăvârşire orice credit şi orice spirit de economie, va arunca România într’o situaţie mult mai gravă ca acea de azi. R. X. Criza de încredere a Coroanei în guvern „Luptă"’ șî-a Pus, din capul locului, in garda cetitorii impotriva combinafiunilor cari se improvizau pe tema apelului regal la conducătorii politici. Intr’o atmosferă de bizantinism ca aceea dela noi, cea dintâi grijă a unei prese vigilente si bine informate, este de a nu-şi lăsa cetitorii păcăliţi. Criza politică este deschisă, nu însă de către opozitiune. Opozitiunea — şi mai ales cea reală, adică aceea care că opoziţiune ireductibilă in contra guvernului personal, s ’a prezentat ca atare înaintea sufragiului universal şi ca atare a fost trimisă în Parlament, opoziţiunea aceasta, luând în consideraţie situaţia economică şi financiară a huiei şi a României, în special, după ce şi-a fixat definitiv punctul ei de vedere, hotărît opus guvernelor personale, a adoptat o atitudine nu numai de expectativă, dar şi de colaborare în Parlament, cum a fost aceea manifestată la discuţia mesajului şi a budgetului. S’a ferit cu tot dinadinsul de a răpi timp, întârziind lucrările parlamentare, şi a supus chiar soluţiuni, atunci când nu le găsea guvernul — cum a fost aceea a înscrierei lefurilor învăţătorilor în budgetul statului, când guvernul a voit să abandoneze această categorie de conducători culturali ai satelor în voia resurselor judeţene şi comunale — ceea ce punea pur şi simplu în primejdie şcoalele de la sate. Asta a fost atitudinea opoziţiei reale. După zece luni de guvernare cu expediente financiare — ia de ici şi cârpeşte dincolo — lipsa oricărei politici de ansamblu, ca şi neputinţa de a obţine orice sprijin financiar serios din afară, a deschis ochii tuturora — de la Coroană până la cel mai umil contribuabil — asupra evidenţei insuficiente a cabinetului actual, neaşteptat şi necerut de nimeni, adus împotriva tuturor forţelor politice şi totuşi nestingherit de nici una din ele în încercările, din nefericire, haotice, uşuratice, lipsite de orice orientare şi de orice concepţie generală unitară. Constatarea acestei situaţiuni de fapt, a determinat iniţiativa Coroanei de a face la recepţia de la 24 ianuarie acel apel, pe care toată lumea politică şi întreaga opinie publică l-a interpretat ca un gest discret al Coroanei pentru a indica şi cabinetului în funcţiune că nu are de abuzat de încrederea Suveranului şi a da de înţeles lumei politice şi opiniei publice că n’ar trebui sa solidarizeze Coroana cu rezultatele guvernului actual, ori cât ar fi beneficiat de situaţia sa daeruvern personal, dintr’un asemenea semn de neîncredere, nu putea, fireşte, de cât să apară şi mai limpede situaţia şubredă a unui cabinet care, fără nici o rădăcină în ţară, îşi vedea serios zdruncinată şi încrederea regală. Căci acesta-i caracterul crizei care s’a deschis: o criză a încrederei Coroanei în cabinetul actual. Situaţiunea aceasta — pe care nu opoziţiunea a provocat-o, ci rezultatele guvernărei actuale şi manifestarea neîncrederei Coroanei într’însele — era firesc să deschidă criza politică. Şi ea este deschisă — fie că preşedintele consiliului va trage sau nu acum consecinţele. Opinia publică şi politică a înţeles intenţiunea primă a preşedintelui consiliului de a răspunde apelului regal la conducătorii opoziţiei cu demisia sa. Oriunde şi oricând, un şef de guvern ar fi limpezit in 24 de ore o situaţiune care, din potrivă, prelungită, ridică până şi autoritatea legală necesară unui minister. Dar fi-va prelungită această situație? Nu, credem. Dar credem, cum am spus-o din primul moment cetitorilor noștri, că criza politică deschisă, e menită să fie rezolvată în cadrul sistemului de guverne personale și ca o ilustrare a adevărului că mai lesne e de încurcat situaţia politică a unei tari, dar e mult mai greu de descurcat. Ştim că se vorbeşte iar de un guvern de concentrare, în care s-ar vedea o ieşire din situaţia de azi. Dar ştim, şi câte dificultăţi stau în calea lui şi, mai cu seamă, ştim că nimeni nu-şi asumă paternitatea acestui copil din flori. Fiindcă se aruncă insa In discuție hipoteza — vom examina-o mâine. EMIL D. FAGURE HERRIOT care a declarat ,că, repudierea planului Young de către Germania, ar - .consfinți dezastrul marafat. Un nou războiul ■ n—................ Guvernul militarist al Japoniei a creiat o situaţie îngrijorătoare In conflictul chino-japonez ar putea fi atrase şi alte puteri Evenimentele din Extremul Orient au luat o gravă întorsătură. Ostilităţile dintre China şi Japonia au un caracter atât de primejdios, încât întreaga pace a lumii e amenințată. Telegramele vorbesc de violența atacului avioanelor japoneze cari au distrus o parte din Shanghai. Guvernul chinez din Nanking, constatând ineficacitatea atitudinii sale de până acum, a luat o deciziune de natură să ducă la consecinţe incalculabile pentru soarta omenirii, războiul! împrejurările în care s’a procedat la bombardarea şi incendierea portului Shanghai, cel mai mare şi mai înfloritor oraş al uriaşei republice chineze, au impresionat profund opinia publică internaţională. Sub cuvânt, că Liga Naţiunilor i-ar fi autorizat, prin Consiliul său, să ia măsurile poliţieneşti necesare, — Japonia afirmă că intervenţia sa armată ar intra în cadrul acestor măsuri. Desăvârşirea acestor „măsuri de poliţie” s-a făcut cu bombardarea unui oraş deschis, lipsit de apărare, — prin transformarea în ruină a unui centru de mare civilizaţie, — şi prin uciderea a mii şi mii de femei, de bătrâni şi de copii... Ştirile telegrafice sosite în cursul acestei nopţi, subliniază îngrijorarea extraordinară care a cuprins cercurile conducătoare ale Genevei. Atât China cât şi Japonia sunt membre ale Societăţii Naţiunilor şi semnatare ale pactului Kellogg. Or, repetatele, demersuri ale Consiliului Ligii n’au fost ţinute în seamă. Împinsă de politica şovinistă şi agresivă a guvernului său militarist, Japonia a crezut de cuviinţă să calce obligaţiunile sale pacifice şi să arunce focul războiului. Eforturile marilor puteri, n’au putut determina nici măcar suspendarea vremelnică a ostilităţilor. Şi, în vreme ce naţiunea chineză se solidarizează cu conducătorii rezistenţei şi ai luptei împotriva cotropitorilor, — la Tokio se preaslăvesc actele marinei japoneze şi se cântă imnul iatacului organizat metodic. Oroarea războiului mondial pare să fi fost uitată, în ţara gheişelor. Japonia n’a fost teatrul conflagraţiei nimicitoare care a însângerat recent popoarele de pretutindeni. Ea n’a cunoscut dezastrul, foamea, epidemiile, ruina materială, prăbuşirea în sânge şi moarte a civilizaţiei, — aşa cum le-a cunoscut Europa. De aceia, poate, s’au însufleţit purtătorii de cuvânt ai războiului, inspiratorii guvernului şovinist dela Tokio. Desfăşurarea evenimentelor e în curs. Fiecare zi, poate aduce omenirii mesajul răsboiului. Căci ceia ce se petrece la Shanghai, poate avea ecou în întreaga lume, — şi nu este exclus ca marile puteri să fie nevoite să intervie energic şi, — cine ştie? —să intervie chiar pe calea armelor pentru a asigura pacea în Extremul Orient. Intr’adevăr, nu e vorba numai de impunerea politicei de la Geneva, —singura garanție de salvgardare a păcii, interesele Marei Britanii, ale Statelor Unite, ale Rusiei Sovietice, simt direct atinse prin atacul Japoniei. E de presupus că Societatea Naţiunilor nu va pregeta să treacă la mijloace de corecţiune spre a determina respectarea obligaţiunilor arbitrajului, salvând principiul atât de necesar omenirii, care este pacea! Mijloacele diplomatice par a fi fost aproape epuizate. In acest moment, Anglia discută cu America eventualitatea unei demonstrațiuni navale. Nu însemnează oare că suntem în preajma unui nou războiu, ale cărui urmări nu pot fi încă prevăzute? " Convingerea generală este că în conflictul dintre China și Japonia, — aceasta din urmă a cautat să ajungă la situaţiunea de azi. Căci dacă în conflictul pe tema Mandoluriei, Japonia se întemeia pe anumite drepturi bazate pe tratate, — cu toate că era vorba de o ţară cu totul străină,— de astădată agresiunea n’a fost decât consecinţa unei chestii de prestigiu. Răspunderea va cădea, întreagă, asupra Japoniei, — care nu trebuie să uite că atunci când opinia publică internaţională şi-a dat seama că Germania fusese cauza declanşării războiului european, lumea s’a ridicat cu hotărîre împotriva imperialismului agresiv şi a militarismului prusac, impunând îngenunchierea semănătorilor războiului. Dar şi Societatea Naţiunilor se găseşte, — din pricina gravităţii evenimentelor din Extremul Orient, — la o importantă încrucişare de drumuri. Ea va avea să aleagă între menţinerea neştirbită a prestigiului ei de păzitoare a păcii mondiale şi între falimentu politicii de la Geneva. Liga Naţiunilor va avea să dovedească lumii că măsurile ei au aceiaşi eficacitate, ca şi faţă de cele mici! GEORGE SILVIU Fără supărare Mutul de la minister Domnul preşedinte al Sovietului de technician la purces ,la acte de autoritate. Prea i se contesta în ultima vreme efectiva conducere a celor mai modeşti, mai desinteresaţi din câţi au fost apucaţivreodată de guler şi trântiţi cu sila în fotolii ministeriale. Dar bătăile din picior ale celui care cunoaşte aşa bine geografia, că poate da şi lecţii, nu exclud circumspecţia. Domnul preşedinte şi-a, circumscris zona autorităţii vehemente. Şi-a manifestat-o, deocamdată, faţa de demi-excelenţa Sa Bâzdâgania care de altfel îi cade în lotul de influenţă. Dacă ar fi să credem în totul notiţa unui confrate de dimineaţă, felia de ministru de la Industrie nu mai are voe să vorbească. Da. Domnul şef nominal al guvernului i-a interzis, cu rigla în mână, să mai deschidă gura. Bâzdâgania ministerială nu are voe să desfacă maxilarele decât ca să rostească A! la dentist şi de admiraţie când va cuvânta saturnul specialiştilor. Bravul poet ministerial! Sa nu-şi poată expune metodele de preparat cidru din merele, gustoasele mere basarabene! Obligaţia grozavă de a priva clandestinii de la radio de muzicalitatea de cimpoi şi drâmbă a stihurilor românaşului! Radiofoniştii strâng semnături de protest, vrem Bâzdâgania cuvântătoare, vrem strofele cu rezonanţă de cobză cu strunele lipsă! De ce câinoşenia preşidenţială de a împărţi excelenţele în grăitoare şi necuvântătoare! Să se fi lăsat profesorul influenţat de veninosul desen care îl înfăţişa la poarta nouă a ministerului! Să-l fi sâcâit oarealuzia cu un anume consul al lui Claudius! Ignorabimus! Şi-ar fi trântit demisia noua competenţă de la industrie. Din dragoste pentru d-l Iorga pe care infama opoziţie şi aşa îl sâcâe, din nemărginită iubire pentru Basarabia ihfelice. Iar Bâzdâgania, va tăcea. Va asculta fără crăcnet consemnul. Iar dacă întâmplarea va face să se rătăcească în cabinetul d-sale vre-un petiţionar, va strânge fălcile, până la scrâşnet Mâinile se vor strânge, se vor destinde apoi şi drept răspuns solicitatorului nedumerit falangele şi falangetele vor porni jucăuşe închipuind un alfabet special şi înşoţite de câte un explicativ: aba abibaba... ARAMIS „Soluţia internaţională“ In preajma redeschiderii Parlamentului, — după o copioasă vacanţă, înviorată de ilarianta complectare a cabinetului, — d. Const. Argetoianu a descins din nou,in osanalele „Neamului Romănesc” — în Capitală. Prematura bucurie a monitorului guvernului a fost, însă, repede temperată, graţie declaraţiilor făcute presei de către părintele faimoaselor alegeri din Iunie 1931. I). ministru de finanţe a ţinut să arate că n’a fost inpus pentru a solicita vreun împrumut. Călătoriei sa a fost o simplă plimbare, cu odihne lungi şi cu scurte informări asupra situaţiei economice şi financiare din ţările pe care le-a văzut, — şi, evident, ştirea înregistrată de către oficiosul guvernului că d-sa ar fi obţinut un împrumut important, nu corespunde realităţii. . Aşadar, — cu mâna goală! Unde sunt strălucitele rezultate ale călătoriei eminentului nostru „technician’’ şispecialist’’? Nici „Neamul Românesc” n’ar şti să răspundă la această întrebare. Dar, in afară de declarat lunea sa că n’a solicitat împrumuturi, şi în afară de gluma sa la adresa proaspătului „partid iorghist” pe care a ţinut să-l asigure că d-sa „nu face politică", d. C. Argetoianul a mărturisit convingerea sa că „numai o soluţie internaţională va putea pune capăt crizei care provoacă pretutindeni o îngrijorare extraordinară în ce priveşte ziua de mâine”. Citim, şi nu ne vine să credem: „Steamul Românesc” înregistrează însă, — ca şi celelalte ziare, — spusele ministrului nostru de finanţe. Aşadar, nu poate fi vorba de nici un fel de interpretare greşită. D. C. Argetoianu a aflat, în fine, că marasmul economic are nevoie de o soluţie internaţională.. Noua descoperire a exponentului „ritmului nou” dovedeşte că d-sa avea alte păreri atunci când a luat calea Apusului. Ce va fi auzit şi ce va fi văzut d-sa, — nu ştim deocamdată. Dar din laconicele sale cuvinte, înţelegem că şi-a dat seama de anumite dificultăţi ce împiedică realizarea genialelor sale soluţii economico-financiare! Dacă pentru a pune capăt crizeie necesar consensul tuturor statelor,— şi dacă sforţările unei singure ţări nu pot fi încununate de succes, — cum rămâne cu teoriile „ritmului nou”, şi care mai e autoritatea acestui regim care avea naivitatea să creadă că va ferici ţara cu butadele d-lui ministru de finanţe şi cu capriciile d-lui preşedinte al consiliului? Mâine, se redeschide Parlamentul. In loc să-i propune măsuri pentru ameliorarea crizei, şi geniale proecte de legi, pregătite de „tehnicienii” guvernării,d. C. Argetoianu se va mulţumi să-i înfăţişeze formula „soluţiunii internaţionale”... Cine nu va admira, şi cine nu va aplauda, competenţa d-lui ministru de finanţe? G. S. Granate Nu se mai plăteşte Proectul conversiunii a fost astfel modificat in i Ornele zile, încât nici unul din cei cari au datorii agricole, nici ţăranii, nici boevii, nu vor mai plăti nimic. Când e vorba de neplată, când e vorba să tragi chiulul celui care le-a împrumutat, aprob cu entuziasm! Guvernul technicianilor era indicat să prezideze o operaţiune în care totul se reducea... technical de a lua şi la tecnica de a nu mai da înapoi! Dar măsura trebue extinsă. Nu numai ruralul- ţăran sau boer - să beneficieze de nona morală, de nouile raporturi dintre creditori şi debitori. Orăşanul e şi el cetăţean, român şi patriot, şi are şi el dreptul să iui plătească. Să nu, mai plătim nimeni! Mai ales că noi avem o zicătoare care spune: „banul strângătorului, in mâna cheltuitorului”! Ar mai trebui să desfiinţăm şi din cărţile de citire de şcoală primară, elogiile cari se aduc vieţii cumpătate şi spiritului de economie. Cine a fost econom şi s’a lipsit de multe plăceri pentru a aduna „bani albi pentru zile negre” şi i-a dat cu împrumut sau i-a depus la bancă, a fost un prost monumental! Cine mai are un ban azi, să-i facă de petrecanie. — Decât să mi-l mănânce altul, mai bine să-l mănânc și să-l beau eu! Iată noua stare psihologică și... economică '•« se creiază in România Mare! DESOA I ■tSSjfik. C*Marfi 2 Fetor. 1932 Di recto EMIL Di publicitate/ Filmasta direct Administraţia ziarului fl toate agenţiile de publicitate 3 lei numărul în fard 6 Lei în străinătate Creionul actualităţii Liga... CURIERUL LIGII NAŢIUNILOR. — Domnule japonez, uite, ai o scrisoare urgentă din partea preşedintelui Ligii Naţiunilor, JAPONIA. — Să termin intrai cu domnul, şi o deschid apoi imediat! Aristide Briand de Victor Marguerlţte Zilele acestea a apărut în vitrina librăriilor franceze un volum despre Aristide Briand, datorit cunoscutului romancier şi luptător social Victor Margueritte. In prefaţa acestei cărţi, autorul arată motivele care l-au îndemnat să evoce figura marelui om de stat. „Compunând această carte nu am abdicat de la niciuna din ideile mele, aşa zise „revoluţionare”, fiindcă ele arvoi să doboare toate ramurile moarte din arborele vieţii actuale. Dacă schiţez astăzi, ca istoric opera lui Aristide Briand, este fiindcă, dornic de a contribui, fără curmare, la zămislirea Patriei Umane, trebue sa semnalez ce îi va datora ea apostolului păcii Dacă omul care, în treizeci de ani, a fost de douăzeci şi cinci de ori ministru şi de unsprezece ori preşedinte de Consiliu pare, pentru moment, să se poticnească, aceasta se datorează faptului că, în haosul în care vedem rătăcindu-se lumea, nici forţele tinere nu au putut încă impune la noi ordinea noua. Deseori, în cursul acestei existenţe, m’au isbit anumite erori, anumite încăpăţânări. Totuşi, istoria nu va păstra cu privire la animatorul acesta veşnic înlănţuit, decât amintirea rodnicei şi nepotolitei sale credinţe. Cine a păstrat Franţei chipul strălucitor al unui ideal uman, dacă nu apostolatul lui Briand, cultul său pătimaş pentru pace, devotamentul lui, dela războiu încoace pentru toţi muncitorii lumii? Nu trebuie să pretindem nici celor mai buni dintre oameni, decât ceea ce sunt capabili să dea. Aparţinând vechiului regim, dar du atiutftă snw Rîîfcoru trăsătură de unire intre realitatea de care se slujeşte si visul pe care il slujeşte, Briand s’a născut într’o epocă şi într’o tară in care capitalismul domneşte încă, unde feudalii Aurului şi Fierului duc încă suprema luptă pentru menţinerea supremaţiei lor. A trebuit, odată încorporat în mediul parlamentar, să se adapteze acestei lumi. In mod pasiv? Hotarît nu.' Ci manifestându-se pentru asigurarea ordinei şi progresului. Ordinea, în primul rând, îi apare ca o condiţie esenţială a progresului, amândouă fiind bazate pe o dreptate socială in care partidele să se armonizeze in ordinea Statelor Unite... Nu un oportunism francez, ca acela al lui Gambetta, ci ridicându-se la nivelul solidarităţii internaţionale. Ceea ce a ilustrat numele lui Aristide Briand, cel mai glorios dintre toţi miniştrii Afacerilor Străine cari s’au succedat, la Ouai d’Orsay, a fost, este şi va rămâne meritul de inspirator al Uniunii europene. Puţini oameni de Stat au fost cinstiţi, în cursul unei carieri plină de strălucire, cu un mai mare asalt de calomnii şi ultragii. Pentru a fi voit viitorul mai bun, Aristide Briand, misionar al păcii mondiale, a suferit soarta tuturor predecesorilor. Numele lui e mai mult decât un semn viu. Este câmpul de bătălie unde se înfruntă soldaţii de eri şi de mâine, răspântia la care se contopesc două amurguri. Evoluţie? Revoluţie? O eră agonizează. O eră se va naşte... Fie ca sângele omenesc să nu trebuiască să fie vărsat! Sărepetăm astăzi, iarăşi, strigătul pe care-l scotea, în 1901, un tânăr iconoclast (Conseils aus Conscrits). Briand care îl apăra, reluă, pe seama lui, cuvintele sediţioase ale condamnatului, cuvinte cari exprimă atât de perfect sensul profund al operei sae, continuitatea politicii sale: .Trăiască Pacea! Trăiască Pacea Universală! Jos Războiul.” Strigătul acesta, îl au azi pe buze milioane de inşi. Şi totuşi nimeni nu îndrăzneşte să-l rostească. Briand însă a cutezat şi cutează. Mistica aceasta a păcii, limpezimea zorilor, imensa nădejde a popoarelor, înseamnă luminarea viitorului ce vine. Prime pâlpâiri ale aurarii pt cari numai visătorii' și evocatorii de soare o fac să se înalte la orizont. -T - ,îl VICTOR MARGUERITTE