Lupta, februarie 1932 (Anul 11, nr. 3072-3095)

1932-02-02 / nr. 3072

a ANUL XI No. 3072 Fost director politic Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE ff­ *a ■—• *»» © a • * » » i « »••••»• » 400 !­■ 3 „ ..............200 IN STRAINATATE DUBLU Redacţia şi Administraţia BUCURESTI Str. CONST. HILLE. 12 (Sărindar) CONST. MILLE 4 IM­A­GINI LEI 3 Direcția 358-75 - Secretariatul 358-74 — Administrația 358-73 Bomba cea nouă - 'H-l Exproprierea capitalului mobiliar Faţă de naufragiul care ameninţă guvernarea rit­mului nou, acesta are, se vede, nevoie de o scându­ră de­ scăpare. Revenind din Occident cu mâinile goale şi în chiar ziua în care primul ministru pre­vine oarecum burghezia noastră să veghieze, chiar in acea zi ministrul de fi­nanţe a aruncat o nouă bombă. Guvernul anunţă cu­­ir­. Argetoianu a lărgit şi mai mult conversiunea, a lăr­git-o aşa de mult încât ea cuprinde toată, lumea. Nu mai e vorba, nici de a­­devărate datorii agricole, nici de agricultori pro­priu zişi, nici fie un pla­fon rezonabil al datoriei şi mai puţin de principiul facultativ pentru credito­ri al conversiunilor mari. Ceva mai mult, se aude, pentru prima oară, că ma­joritatea datoriilor vor fi reduse de plin drept cu 30 la sută, adică o direc­tă şi termală expropria­­ţiune a capitalului mobi­liari fără despăgubire. Acel principiu sacru al Constituţiei este astfel de data aceasta cu desăvâr­şire înlăturat. Dreptul de proprietate e lăsat în vânt. Această bombă a minis­trului de finanţe a alar­mat, cu drept, cuvânt, toa­te păturile conştiente, de la oraşe ca şi dela sate, căci mai ales la sate nu se poate pricepe de către bu­nul simţ ţărănesc cum pot boierii dela oraşe să des­­brace pe sătenii muncito­ri şi economi de avutul lor în folosul celor trân­davi şi risipitori. Iar la o­­raşe nimeni nu poate pri­cepe nebunia unei politi­ci care ruinează econo­mia generală şi capitalu­rile­­cinstit agonisite în fo­losul jouisseuri­lor cari îşi pierd banii în specula­­ţiuni riscate sau la masa verde. Afară de Rusia sovieti­că nu s'a pomenit în nici o ţară să se legifereze o asemenea aberaţiune ca­re distrugând, pentru vii­tor, cu desăvârşire orice credit şi orice spirit de e­­con­om­ie, va arunca Ro­mânia într’o situaţie mult mai gravă ca acea de azi. R. X. Criza de încredere a Coroanei în guvern „Luptă"’ șî-a Pus, din capul lo­cului, in garda cetitorii im­potri­va combinafiunilor cari se im­provizau pe tem­a apelului regal la conducătorii politici. Intr’o atmosferă de bizanti­nism ca aceea dela noi, cea din­tâi grijă a unei prese vigilente si bine informate, este de a nu-şi lăsa cetitorii păcăliţi. Criza politică este deschisă, nu însă de către opozitiune. Opozitiunea — şi mai ales cea reală, adică aceea care că opozi­­ţiune ireductibilă in contra gu­vernului personal, s ’a prezentat ca atare înaintea sufragiului uni­versal şi ca atare a fost trimisă în Parlament, opoziţiunea aceas­ta, luând în consideraţie situaţia economică şi financiară a huiei şi a României, în special, după ce şi-a fixat definitiv punctul ei de vedere, hotărît opus guverne­lor personale, a adoptat o atitu­dine nu numai de expectativă, dar şi de colaborare în Parla­ment, cum a fost aceea manifes­tată la discuţia mesajului şi a budgetului. S’a ferit cu tot dina­dinsul de a răpi timp, întârziind lucrările parlamentare, şi a su­pus chiar soluţiuni, atunci când nu le găsea guvernul — cum a fost aceea a înscrierei lefurilor învăţătorilor în budgetul statu­lui, când guvernul a voit să a­­bandoneze această categorie de conducători culturali ai satelor în voia resurselor judeţene şi comunale — ceea ce punea pur şi simplu în primejdie şcoalele de la sate. Asta a fost atitudinea opoziţi­ei reale. După zece luni de guvernare cu expediente financiare — ia de ici şi cârpeşte dincolo — lipsa oricărei politici de ansamblu, ca şi neputinţa de a obţine orice sprijin financiar serios din afară, a deschis ochii tuturora — de la Coroană până la cel mai umil contribuabil — asupra evidenţei insuficiente a cabinetului actual, neaşteptat şi necerut de nimeni, adus împotriva tuturor forţelor politice şi totuşi nestingherit de nici una din ele în încercările, din nefericire, haotice, uşuratice, lip­site de orice orientare şi de orice concepţie generală unitară. Constatarea acestei situaţiuni de fapt, a determinat iniţiativa Coroanei de a face la recepţia de la 24 ianuarie acel apel, pe care toată lumea politică şi în­treaga opinie publică l-a inter­pretat ca un gest discret al Co­roanei pentru a indica şi cabine­tului în funcţiune că nu are de a­­buzat de încrederea Suveranu­lui şi a da de înţeles lumei politi­ce şi opiniei publice că n’ar tre­bui sa solidarizeze Coroana cu rezultatele guvernului actual, ori cât ar fi­ beneficiat de situaţia sa da­eruvern personal, dintr’un asemenea semn de neîncredere, nu putea, fireşte, de cât să apară şi mai limpede situaţia şubredă a unui cabinet care, fără nici o rădăcină în ţară, îşi vedea serios zdruncinată şi încrederea regală. Căci acesta-i caracterul crizei care s’a des­chis: o criză a în­crederei Coroa­nei în cabinetul actual. Situaţiunea aceasta — pe care nu opoziţiunea a provocat-o, ci rezultatele guvernărei actuale şi manifestarea neîncrederei Co­roanei într’însele — era firesc să deschidă criza politică. Şi ea es­te deschisă — fie că preşedinte­le consiliului va trage sau nu a­­cum consecinţele. Opinia publică şi politică a în­ţeles intenţiunea primă a preşe­dintelui consiliului de a răspun­de apelului regal la conducătorii opoziţiei cu demisia sa. Ori­unde şi ori­când, un şef de guvern ar fi limpezit in 24 de ore o situaţiune care, din potrivă, prelungită, ridică până şi autori­tatea legală necesară unui mi­nister. Dar fi-va prelungită această si­tuație? Nu, credem. Dar credem, cum am spus-o din primul mo­ment cetitorilor noștri, că criza politică deschisă, e menită să fie rezolvată în cadrul sistemului de guverne personale și ca o i­­lustrare a adevărului că mai lesne e de încurcat situaţia poli­tică a unei tari, dar e mult mai greu de descurcat. Ştim că se vorbeşte iar de un guvern de concentrare, în care s-ar vedea o ieşire din situaţia de azi. Dar ştim, şi câte dificul­tăţi stau în calea lui şi, mai cu seamă, ştim că nimeni nu-şi asu­mă paternitatea acestui copil din flori. Fiind­că se aruncă insa In discuție hipoteza — vom exa­mina-o mâine. EMIL D. FAGURE HERRIOT care a declarat ,­că, repudierea pla­nului Young de către Germania, ar - .consfinți dezastrul m­arafat. Un nou războiul ■ n­—................ Guvernul militarist al Japoniei a creiat o situaţie îngrijorătoare In conflictul chino-japonez ar putea fi atrase şi alte puteri Evenimentele din Extremul O­­rient au luat o gravă întorsătură. Ostilităţile dintre China şi Japo­nia au un caracter atât de pri­mejdios, încât întreaga pace a lumii e amenințată. Telegramele vorbesc de violența atacului avi­oanelor japoneze cari au distrus o parte din Shanghai. Guvernul chinez din Nanking, constatând ineficacitatea atitudi­nii sale de până acum, a luat o deciziune de natură să ducă la consecinţe incalculabile pentru soarta omenirii, războiul! împrejurările în care s’a pro­cedat la bombardarea şi incen­dierea portului Shanghai, cel mai mare şi mai înfloritor oraş al u­­riaşei republice chineze, au im­presionat profund opinia publică internaţională. Sub cuvânt, că Liga Naţiunilor i-ar fi autorizat, prin Consiliul său, să ia măsurile poliţieneşti necesare, — Japonia afirmă că intervenţia sa armată ar intra în cadrul acestor măsuri. Desăvârşirea acestor „măsuri de poliţie” s-a făcut cu bombar­darea unui oraş deschis, lipsit de apărare, — prin transformarea în ruină a unui centru de mare ci­vilizaţie, — şi prin uciderea a mii şi mii de femei, de bătrâni­ şi de copii... Ştirile telegrafice sosite în cursul acestei nopţi, subliniază îngrijorarea extraordinară care a cuprins cercurile conducătoare ale Genevei. Atât China cât şi Japonia sunt membre ale Socie­tăţii Naţiunilor şi semnatare ale pactului Kellogg. Or, repetatele, demersuri ale Consiliului Ligii n’au fost ţinute în seamă. Îm­pinsă de politica şovinistă şi a­­gresivă a guvernului său milita­rist, Japonia a crezut de cuviin­ţă să calce obligaţiunile sale pa­cifice şi să arunce focul războiu­lui. Eforturile marilor puteri, n’au putut determina nici măcar sus­pendarea vremelnică a ostilită­ţilor. Şi, în vreme ce naţiunea chi­neză se solidarizează cu condu­cătorii rezistenţei şi ai luptei îm­potriva cotropitorilor, — la To­kio se preaslăvesc actele mari­nei japoneze şi se cântă imnul ia­tacului organizat metodic. Oroarea războiului mondial pare să fi fost uitată, în ţara gheişelor. Japonia n’a fost tea­trul conflagraţiei nimicitoare ca­re a însângerat recent popoarele de pretutindeni. Ea n’a cunoscut dezastrul, foamea, epidemiile, ru­ina materială, prăbuşirea în sân­ge şi moarte a civilizaţiei, — aşa cum le-a cunoscut Europa. De a­­ceia, poate, s’au însufleţit purtă­torii de cuvânt ai războiului, ins­piratorii guvernului şovinist dela Tokio. Desfăşurarea evenimentelor e în curs. Fiecare zi, poate aduce omenirii mesajul răsboiului. Căci ceia ce se petrece la Shanghai, poate avea ecou în întreaga lu­me, — şi nu este exclus ca mari­le puteri să fie nevoite să inter­­vie energic şi, — cine ştie? —să intervie chiar pe calea armelor pentru a asigura pacea în Extre­mul Orient. Intr’adevăr, nu e vorba numai de impunerea politicei de la Ge­neva, —singura garanție de salv­gardare a păcii, interesele Marei Britanii, ale Statelor­ Unite, ale Rusiei Sovietice, simt direct a­­tinse prin atacul Japoniei. E de presupus că Societatea Naţiuni­lor nu va pregeta să treacă la mijloace de corecţiune spre a de­termina respectarea obligaţiuni­lor arbitrajului, salvând princi­piul atât de necesar omenirii, ca­re este­­ pacea! Mijloacele diplomatice par a fi fost aproape epuizate. In acest moment, Anglia discută cu Ame­rica eventualitatea unei demon­­strațiuni navale. Nu însemnează oare că suntem în preajma unui nou războiu, ale cărui urmări nu pot fi încă prevăzute? " Convingerea generală este că în conflictul dintre China și Ja­ponia, — aceasta din urmă a ca­utat să ajungă la situaţiunea de azi. Căci dacă în conflictul pe te­ma Mandoluriei, Japonia se înte­meia pe anumite drepturi bazate pe tratate, — cu toate că era vorba de o ţară cu totul străină,— de astădată agresiunea n’a fost decât consecinţa unei chestii de prestigiu. Răspunderea va cădea, întrea­gă, asupra Japoniei, — care nu trebuie să uite că atunci când o­­pinia publică internaţională şi-a dat seama că Germania fusese cauza declanşării războiului eu­ropean, lumea s’a ridicat cu ho­­tărîre împotriva imperialismului agresiv şi a militarismului pru­sac, impunând îngenunchierea semănătorilor războiului. Dar şi Societatea Naţiunilor se găseşte, — din pricina gravităţii evenimentelor din Extremul Ori­ent, — la o importantă încrucişa­re de drumuri. Ea va avea să a­­leagă între menţinerea neştirbită a prestigiului ei de păzitoare a păcii mondiale şi între falimentu politicii de la Geneva. Liga Na­­­ţiunilor va avea să dovedească lumii că măsurile ei au aceiaşi e­­ficacitate, ca şi faţă de cele mici! GEORGE SILVIU Fără supărare Mutul de la minister Domnu­l preşedinte al Sovietului de technician l­a purces ,la acte de autoritate. Prea i se contesta în ul­tima vreme efectiva conducere a celor mai modeşti, mai desintere­­saţi din câţi au fost apucaţi­­vreo­dată de guler şi trântiţi cu sila în fotolii ministeriale. Dar bătăile din picior ale celui care cunoaşte aşa bine geografia, că poate da şi lecţii, nu exclud circum­specţia. Domnul preşedinte şi-a, cir­cumscris zona autorităţii vehemente. Şi-a manifestat-o, deocamdată, faţa de demi-excelenţa Sa Bâzdâgania care de altfel îi­ cade în lotul de in­fluenţă. Dacă ar fi să credem în totul notiţa unui confrate de dimineaţă, felia de ministru de la Industrie nu mai are voe să vorbească. Da. Dom­nul şef nominal al guvernului i-a interzis, cu rigla în mână, să mai deschidă gura. Bâzdâgania ministe­rială nu are voe să desfacă maxila­rele decât ca să rostească A! la dentist şi de admiraţie când va cu­vânta saturnul specialiştilor. Bravul poet ministerial! Sa nu-şi poată expune metodele de preparat cidru din merele, gustoasele mere basarabene! Obligaţia grozavă de a priva clandestinii de la radio de mu­zicalitatea de cimpoi şi drâmbă a stihurilor românaşului! Radiofoniş­­tii strâng semnături de protest, vrem Bâzdâgania cuvântătoare, vrem strofele cu rezonanţă de cobză cu strunele lipsă! De ce câinoşenia preşidenţială de a împărţi excelen­ţele în grăitoare şi necuvântătoare! Să se fi lăsat profesorul influenţat de veninosul desen care îl înfăţişa la poarta nouă a ministerului! Să-l fi sâcâit oare­­aluzia cu un anume consul al lui Claudius! Ignora­­bimus! Şi-ar fi trântit demisia noua com­petenţă de la industrie. Din dragos­te pentru d-l Iorga pe care infama opoziţie şi aşa îl sâcâe, din nemăr­ginită iubire pentru Basarabia ih­­felice. Iar Bâzdâgania, va tăcea. Va asculta fără crăcnet consemnul. Iar dacă întâmplarea va face să se ră­tăcească în cabinetul d-sale vre-un petiţionar, va strânge fălcile, până la scrâşnet Mâinile se vor strânge, se vor destinde apoi şi drept răs­puns solicitatorului nedumerit fa­langele şi falangetele vor porni ju­căuşe închipuind un alfabet special şi în­şoţite de câte un explicativ: aba abibaba... ARAMIS „Soluţia internaţională“ In preajma redeschiderii Parla­ment­ulu­i, — după o copioasă va­canţă, înviorată de ilarianta com­­plectare a cabinetului, — d. Const. Argetoianu a descins din nou,­­­in osanalele „Neamului Romă­nesc” — în Capitală. Prematura bucurie a monitorului guvernului a fost, însă, repede temperată, graţie declaraţiilor făcute presei de către părintele faimoaselor ale­geri din Iunie 1931. I). ministru de finanţe a ţinut să arate că n’a fost in­­pus pentru a solicita vreun împrumut. Călăto­riei­ sa a fost o simplă plimbare, cu odihne lungi şi cu scurte infor­mări asupra situaţiei economice şi financiare din ţările pe care le-a văzut, — şi, evident, ştirea înre­gistrată de către oficiosul guver­nului că d-sa ar fi obţinut un îm­prumut important, nu corespunde realităţii. . Aşa­dar, — cu mâna goală! Unde sunt strălucitele rezultate ale călătoriei eminentului nostru „technician’’ şi­­specialist’’? Nici „Neamul Românesc” n’ar şti să răspundă la această întrebare. Dar, in afară de declarat lunea sa că n’a solicitat împrumuturi, şi în afară de gluma sa la adresa proaspătului „partid iorghist” pe care a ţinu­t să-l asigure că d-sa „nu face politică", d­­. C. Argeto­­ianul a mărturisit convingerea sa că „numai o soluţie internaţională va putea pune capăt crizei care provoacă pretutindeni o îngrijo­rare extraordinară în ce priveşte ziua de mâine”. Citim, şi nu ne vine să credem: „Steamul Românesc” înregistrea­ză însă, — ca şi celelalte ziare, — spusele ministrului nostru de fi­nanţe. Aşa­dar, nu poate fi vorba de nici un fel de interpretare gre­şită. D. C. Argetoianu a aflat, în fine, că marasmul economic are nevoie de o soluţie internaţională.­. Noua descoperire a exponentu­lui „ritmului nou” dovedeşte că d-sa avea alte păreri atunci când a luat calea Apusului. Ce va fi au­zit şi ce va fi văzut d-sa, — nu ştim deocamdată. Dar din laconi­cele sale cuvinte, înţelegem că şi-a dat seama de anumite dificultăţi ce împiedică realizarea genialelor sale soluţii­ economico-financiare! Dacă pentru a pune capăt crizei­e necesar consensul tuturor sta­telor,­­— şi dacă sforţările unei singure ţări nu pot fi încununate de succes, — cum rămâne cu teo­riile „ritmului nou”, şi care mai e autoritatea acestui regim care a­­vea naivitatea să creadă că va ferici ţara cu butadele d-lui mi­nistru de finanţe şi cu capriciile d-lui preşedinte al consiliului? Mâine, se redeschide Parlamen­tul. In loc să-i propune măsuri pen­tru ameliorarea crizei, şi geniale proecte de legi, pregătite de „teh­nicienii” guvernării,­­­d. C. Ar­getoianu se va mulţumi să-i înfă­ţişeze formula „soluţiunii interna­ţionale”... Cine nu va admira, şi cine nu va aplauda, competenţa d-lui mi­nistru de finanţe? G. S. Granate Nu se mai plăteşte Proectul conversiunii a fost ast­fel modificat in i­ Or­nele zile, încât nici unul din cei cari au datorii a­­gricole, nici ţăranii, nici boevii, nu vor mai plăti nimic. Când e vorba de­ ne­plată, când e vorba să tragi chiulul celui care le-a împrumutat, aprob cu entuziasm! Guvernul technicianilor era indi­cat să prezideze o operaţiune în ca­re totul se reduce­­a... technical de a lua şi la tec­nica de a nu mai da înapoi! Dar măsura trebue extinsă. Nu numai ruralul- ţăran sau boer - să beneficieze de nona morală, de nouile raporturi dintre creditori şi debitori. Orăşanul e şi el cetă­ţean, român şi patriot, şi are şi el dreptul să iui plătească. Să nu, mai plătim nimeni! Mai ales că noi a­­vem o zicătoare care spune: „banul strângătorului, in mâna cheltuitoru­lui”! Ar mai trebui să desfiinţăm şi din cărţile de citire de şcoală primară, elogiile cari se aduc vieţii cumpăta­te şi spiritului de economie. Cine a fost econom şi s’a lipsit de multe plăceri pentru a aduna „bani albi pentru zile negre” şi i-a dat cu îm­prumut sau i-a depus la bancă, a fost un prost monumental! Cine mai are un ban azi, să-i fa­că de petrecanie. — Decât să mi-l mănânce altul, mai bine să-l mănânc și să-l beau eu! Iată noua stare psihologică și... e­­conomică '•« se creiază in România Mare! DESOA I ■tSSjfik. C*Marfi 2 Fetor. 1932 Di recto EMIL Di publicitate/ Filmasta direct Administraţia ziarului fl toate agenţiile de publicitate 3 lei numărul în fard 6 Lei în străinătate Creionul actualităţii Liga... CURIERUL LIGII NAŢIUNILOR. — Domnule japonez, uite, ai o scrisoare urgentă din partea preşedintelui Ligii Naţiu­nilor, JAPONIA. — Să termin intrai cu domnul, şi o deschid apoi imediat! Aristide Briand de Victor Marguerlţte Zilele acestea a apărut în vi­trina librăriilor franceze un vo­lum despre Aristide Briand, da­torit cunoscutului romancier şi luptător social Victor Margue­ritte. In prefaţa acestei cărţi, au­torul arată motivele care l-au îndemnat să evoce figura mare­lui om de stat. „Compunând această carte nu am abdicat de la niciuna din ide­ile mele, aşa zise „revoluţiona­re”, fiindcă ele ar­­voi să doboa­re toate ramurile moarte din ar­borele vieţii actuale. Dacă schiţez astăzi, ca istoric opera lui Aristide Briand, este fi­indcă, dornic de a contribui, fă­ră curmare, la zămislirea Patriei Umane, trebue sa semnalez ce îi va datora ea apostolului păcii Dacă omul care, în treizeci de ani, a fost de douăzeci şi cinci de ori ministru şi de unsprezece ori preşedinte de Consiliu pare, pen­tru moment, să se­ poticnească, aceasta se datorează faptului că, în haosul în care vedem rătăcin­­du-se lumea, nici forţele tinere nu au putut încă impune la noi ordinea noua. Deseori, în cursul acestei e­­xistenţe, m’au isbit anumite e­­rori, anumite încăpăţânări. Totuşi, istoria nu va păstra cu privire la animatorul acesta veş­nic înlănţuit, decât amintirea rod­nicei şi nepotolitei sale credinţe. Cine a păstrat Franţei chipul strălucitor al unui ideal um­an, dacă nu apostolatul lui Briand, cultul său pătimaş pentru pace, devotamentul lui, dela războiu în­coace pentru toţi muncitorii lu­mii? Nu trebuie să pretindem nici celor mai buni dintre oameni, de­cât ceea ce sunt capabili să dea. Aparţinând vechiului regim, dar du atiutftă snw Rîîfcoru trăsătură de unire intre realita­­tea de care se slujeşte si v­isul pe care il slujeşte, Briand s’a născut într’o epocă şi într’o tară in care capitalismul domneşte încă, unde feudalii Aurului şi Fierului duc încă suprema luptă pentru men­ţinerea supremaţiei lor. A tre­buit, odată­ încorporat în mediul parlamentar, să se adapteze a­­cestei lumi. In mod pasiv? Hotarît nu.' Ci manifestându-se pentru asigura­rea ordinei şi progresului. Ordi­nea, în primul rând, îi apare ca o condiţie esenţială a progresu­lui, amândouă fiind bazate pe o dreptate socială in care partide­le să se armonizeze in ordinea Statelor­ Unite... Nu un oportunism francez, ca acela al lui Gambetta, ci ridicân­­du-se la nivelul solidarităţii in­ternaţionale. Ceea ce a ilustrat numele lui Aristide Briand, cel mai glorios dintre toţi miniştrii Afacerilor Străine cari s’au­ succedat, la Ouai d’Orsay, a fost, este şi va rămâne meritul de inspirator al Uniunii europene. Puţini oameni de Stat au fost cinstiţi, în cursul unei carieri pli­nă de strălucire, cu un mai mare asalt de calomnii şi ultragii. Pen­tru a fi voit viitorul mai bun, A­­­ristide Briand, misionar al păcii mondiale, a suferit soarta tutu­ror predecesorilor. Numele lui e mai mult decât un semn viu. Este câmpul de bă­tălie unde se înfruntă soldaţii de eri şi de mâine, răspântia la care se contopesc două amurguri. Evoluţie? Revoluţie? O eră a­­gonizează. O eră se va naşte... Fie ca sângele omenesc să­ nu trebuiască să fie vărsat! Să­­repetăm astăzi, iarăşi, stri­gătul pe care-l scotea, în 1901, un tânăr iconoclast (Conseils aus Conscrits). Briand care îl apăra, reluă, pe seama lui, cuvintele se­diţioase ale condamnatului, cu­vinte cari exprimă atât de perf­­­ect sensul profund al operei sa­­e, continuitatea politicii sale: .Trăiască Pacea! Trăiască Pa­cea Universală! Jos Războiul.” Strigătul acesta, îl au azi pe buze milioane de inşi. Şi totuşi nimeni nu îndrăzneşte să-l ros­tească. Briand însă a cutezat şi cutează.­­ Mistica aceasta a păcii, limpe­zimea zorilor, imensa nădejde a popoarelor, înseamnă luminarea vii­torul­ui ce vine.­­ Prime pâlpâiri ale aurarii pt cari numai visătorii' și evocatorii de soare o fac să se înalte la ori­zont. -T - ,îl VICTOR MARGUERITTE

Next