Lupta, noiembrie 1932 (Anul 11, nr. 3301-3326)

1932-11-01 / nr. 3301

ANUL XI No. 3301 CONST. MILLE Post director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni 800 Pe 6 400 Pe 3 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Mille. 12 (Sărindar) 4 PAGINI L£I 31 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 — Reluarea acţiunii financiare Pretutindeni unde m’am interesat, la Geneva, la Paris sau în cercurile financiare în legătură cu statul nostru, despre felul cum e privită situaţiunea budgetului nostru, mi s’a răspuns că se aşteaptă reluarea acţiunii întru câtva întreruptă de intermezzul schimbărei de cabinet de la Bucureşti. Faptul că la ministerul de finanţe a venit d. Madgearu, iar la industrie şi comerţ d. Lugoşanu , ambii delegaţi cari la Geneva au negociat colaborarea Ligei Naţiunilor la refacerea financiară a României, este interpretat în afară ca o indicaţie cum că amânarea ratificărei protocolului privitor la această colaborare nu va suferi noui trăgănări. Cuatât mai mult, cu cât negocierile în ca priveşte aranjamentele cu creditorii noştri externi în vederea amenajărei datoriei noastre publice, sunt şi ele, în bună parte, in funcţie de rezultatul apelului nostru la Liga Naţiunilor. Căci nu vom putea repeta îndeajuns că dacă Liga nu se ocupă de împrumuturi, toţi împrumutătorii nu au în situaţia mondială de azi altă călăuză pentru operaţiunile de acordare de credite sau amenajare a datoriilor publice decât cauţiunea morală a Comitetului Financiar al Ligei. Şi dacă ne-am adresat lui este că am făcut această constatare pe baza unei destul de lungi experienţe. Or, amânarea ratificărei protocolului de la Geneva a fost provocată, de fapt, de o situaţiune internă care a reclamat închiderea unei sesiuni parlamentare extraordinare, prelungita peste previziunile făcute... Acum că spiritele au avut timpul de a se potoli şi se poate lucra cu mai multă linişte, gogoriţa „Controlului străin” va fi lesne înlăturată. Liga şi comitetul ei financiar nu au de exercitat şi nu pot, de drept, exercita nici un fel de control, ele neîncheind cu nimeni nici un fel de operaţiuni financiare. Drept de control nu pot reclama, la un moment dat, asupra finanţelor unui stat decât creditorii acelui stat. Or, niciodată Liga Naţiunilor, sau Comitetul ei financiar, nu s-ar putea afla în această situaţie. Poate fi, prin urmare, vorba numai de organizarea colaborării Ligei la planul de refacere financiară a statului şi experţii şi consilierii prevăzuţi în protocolul a cărui ratificare a fost amânată pot face constatări, aprecieri, pot da consilii, dar în nici un caz nu pot exercita „control”. Şi ca dovadă că aşa este, rămâne faptul că Comitetul financiar al Ligei a acceptat fără obiecţie propunerea ca, precum el are dreptul la un consilier financiar la Bucureşti, tot aşa guvernul român are dreptul la un reprezentant financiar la Geneva care să poată participa la discuţiune ori de câte ori vor fi la ordinea zilei probleme privind finanţele româneşti. Vedem, deci, drepturi reciproce, dar nu vedem „controlul străin”. Acum că d. Tutuc a fost trimis să reia convorbirile cu creditorii din afară pentru amenajarea datoriei publice, chestiunea ratificării protocolului de la Geneva se pune de la sine la ordinea zilei şi pregătirile necesare de asemenea. Când un guvern stă pe temeiul apărării stabilizării monedei sale şi respinge aventura restabilizărei şi a inflaţiei, o singură cale rămâne deschisă: colaborarea pe terenul internaţional şi atingerea cât mai repede în această direcţie a rezultatelor practice posibile în actuala conjunctură mondială. EMIL D. FAGURE Guvern „unitar“ Sub cuvânt că polemizează cu oficiosul guvernului, — ziarul „Viitorul” se ocupă de „tăria” actualului cabinet. „De obiceiu şi în mod normal”, — spune cu drept cuvânt foaia liberală, — „asemenea tării se constată şi se dovedesc prin fapte — nu prin afirmaţiuni...” „Un guvern tare, trebuie să se sprijine pe încrederea ţării; trebue să fie unitar; trebue să înfăţişeze un program de soluţiuni precise şi corespunzătoare necesităţilor momentului; trebue să se sprijine pe un partid puternic sau pe nişte majorităţi parlamentare solidare; trebue să aibă autoritate şi prestigiu.” E clar, frumos şi categoric. Suntem de acord, — şi de astădată, — cu confratele nostru liberal Ca de obiceiu, însă, avem de făcut şi oarecari observaţiuni. Ceiace ’ ne desparte de partidul d-lui I. G. Duca nu sunt formulele. Acestea, -i pot fi frumoase. Ceia ce ne deosebeşte este interpretarea şi, mai ales, aplicarea lor şi, ca să ne arate că a rămas constantă în conflictul său cu logica, gazeta liberală se avântă în consideraţiuni riscate, pentru a combate guvernul nu pe baza faptelor acestuia, ci pe temeiul propriilor... afirmaţiuni! Dar, oare, ce poate să însemne „guvern tare”? O mărturiseşte însuşi organul partidului naţional-liberal, care formulează, astfel, calităţile unui cabinet rezistent şi hotărît în acţiunile Cine ar putea afirma că un „guvern tare” nu trebuie să se sprijine pe încrederea desăvârşită a ţării,— şi, am adăuga noi, — şi al factorului constituţional? Cine ar putea să susţie că un „guvern tare” n’ar avea nevoie de autoritate şi de prestigiu? Dar dacă acestea sunt condiţiunile esenţiale pentru alcătuirea unui cabinet cu adevărat tare, — să ne întrebăm: ar fi putut alcătui partidul d-lui I. G. Daca un asemenea guvern? Elementele necesare pentru a răspunde la întrebarea de mai sus, sunt la îndemâna tuturor, „încrederea ţării” s’a îndreptat numai prin 13 la sută din sufragii către candidaţii partidului liberal. Cu a opta parte din voturile ţării, nici un partid nu poate avea pretenţia că „se bucură de încrederea ţării”! Să fie guvernul „unitar”? Dar n’au colaborat liberalii cu d. N. Titulescu şi d. dr. N. Lupu, in 1927—1928? Desigur că d. I. G. Duca n’are pretenţia că s’ar fi prezentat cu un „guvern tare” in cazul în care i s’ar fi dat puterea. Căci, în ceia ce priveşte celelalte condiţiuni stabilite de „Viitorul”, — ele sunt şi mai puţin realizabile în cadrul partidului’ naţional-liberal, care n’a prezentat un program de realizări practice, bazat pe soluţiuni precise, r— nu se poate sprijini pe o organizaţie puternică, nefrământată de desbinări şi lupte intestine, — ca să nu mai vorbim, dragă Doamne!, de... autoritate şi prestigiu! Când te găseşti intr’o astfel de situaţiune, nu ţi-e Îngăduit să vezi paiul din ochiul altuia! Mai ales că, — vorba „Viitorului”, — tăria guvernelor „se constată şi se dovedeşte prin fapte, — nu prin afirmaţiuni”! G. S. Pentru furt! Prietenul meu e primar. Un om de o şchioapă — pa gheneralul Manu, cine şi-l mai aduce aminte, — dar ager, viciu, şi autoritar. Poate că e aşa de autoritar, fiindcă e mititel şi trebue să înlocuiască cei 40 de centimetri cari îi lipsesc, cu încruntarea sprâncenelor şi gesturi brusce de voinţă implacabilă. De cum a venit la primărie, prietenul meu s’a lansat într’o întreprindere temerară: să descopere, să prindă şi să execute pe hoţi. Până acum fulgerele lui au trăznit pe câţiva şi dăruiturile de tunet cari se aud, ne arată că furtuna încă nu s’a potolit, că trăsnetele vor mai nimeri şi alte obiective. Dârzul părinte al unui sfert din Capitală vrea să nu se mai fure. Cel puţin în raza autorităţii lui. Asupra celor de sus n’are nici o putere, dar pe slujbaşii lui îi vrea pilde de onestitate pentru toată România Mare. Nu vreau să-mi contrazic prietenul în acţiunea lui moralizatoare, dar mă întreb: e aşa de rău să se fure? Nu din punct de vedere personal, bineînţeles, căci din acest punct negreşit că e bine, chiar foarte bine, dar din punct de vedere general. Furtul e un stimulent. Un stimulent al inteligenţii. E un adevăr, aşi putea spune istoric, că hoţul e mai deştept decât omul onest. Acesta n’are nevoe de agerime, de isteţime, el îşi merge drumul lui simplu, drept şi monoton. Pe când celui care fură i se cere o mare doză de inventivitate, de fantezie, el trebue să aleagă mijloacele cele mai subtile pentru ca să nu fie prins, el e vecinie în gardă, treaz, şi din necesitate... profesională, îşi ere- iază o personalitate mult mai interesantă, decât cel care n’are nevoe să-şi pue creierul la o sforţare alta decât cea cotidiană, de obiceiu foarte mediocră. De aceea şi poporul nostru, care apreciază atât de mult inteligenţa, a creiat acea minunată zicătoare: „mai bine c’un deştept la pagubă, decât c’un prost la câştig”! Concluzia ar fi, că orice autoritate e bine să fie tovarăşe — bineînţeles la pagubă (la paguba ei, a autorităţii!) cu slujbaşii ei... deştepţi! Dar şi din punct de vedere... economic şi social e bine venit furtul. Slujbaşul care fură e un factor de progres. Cu banii pe cari îi.... adună, îşi face case, îşi cumpără moşii, vii, mobilă frumoasă, automobil; într’un cuvânt pune în circulaţiune un capital, devine un dispensator de bunuri, un generator de energie, pe când cel care nu fură e doar un placid element de descurajare, de sărăcie, creiatorul unei atmosfere opace, în care lipseşte orice curaj şi orice speranţă. Straşnic ar fi să fure toată lumea, nu numai unii. E drept că n’am ajuns acest ideal decât relativ, dar într’o măsură destul de onorabilă, aproape satisfăcătoare! Ah, ce desfăşurare de energii am avea atunci, ce lansare de idei originale, fiecare în luptă cu celălalt, fiecare creiănd alte metode, alte mijloace, dând posibilitate celor talentaţi să se afirme, celor geniali să domine! Să nădăjduim că nici acţiunea rigidă, uscată, neproductivă a primarului, nici străduinţele altora, de acelaşi fel, nu vor frânge avântul celor cari simt in ei scânteia divină... MAXIIVM Granate Descoperirea din Constanţa Autorităţile din judeţul Constanţa au făcut o descoperire interesantă: un agricultor, în loc să-şi cultive pământul cu grâu, porumb, varză sau cartofi, a semănat haşiş. II înţelegem perfect. Văzând că trăim intr’o organizaţie economică atât de inteligentă, încât cel care seamănă grâu, adică pâine, riscă să moară el de foame, s’a gândit că dacă omenirea se poate dispensa de ceea ce se presupune că-i e strict necesar, nu se poate lipsi de anumite plăceri, de anumite viţii. Deci a recoltat haşiş. Fără îndoială c’ar fi găsit un debuşeu mult mai sigur şi mai remuneratoriu decât pentru câteva vagoane de grâu. Păcat insă că descoperirea aceasta nu s’a făcut pe vremea când era d. Tancred Constantinescu ministru al industriei şi comerţului Imediat ar fi intervenit Statul cu câteva sute de milioane capital, s’ar fi făcut o cointeresare, c’un consiliu de administraţie compus din „ai noştrii”, am fi făcut o industrie a haşişului, un monopol, ceva taxe prohibitive, într’un cuvânt pierdea Statul câteva sute de milioane, câştigau ai noştrii câteva şi am fi avut o nouă industrie, tot atât de serioasă, tot atât de necesară ca multe din cele cari s’au născut şi s’au desvoltat sub regimul cointeresărilor si al protecţiunii industriei nationale. Fără d. Tancred Constantinescu, insă, descoperirea dela Constanţa se reduce la un simplu fapt divers. Lipseşte omul. DESCA Supraneitaţia pamfletarilor Cazul Forţu Un confrate este de părerea „Neamului” d-lui Iorga, că există o contradicţie între măsura luată de actualul ministru al instrucţiei de a se scoate de sub acuzaţie profesorul Forţu, dat în judecată de guvernul Iorga şi confiscarea de către acelaşi guvern a ziarului profesorului pamfletar. Nu vedem nici o contradicţie. Darea în judecată a d-lui Forţu a fost un abuz personal al d-lui Iorga, supărat de limbajul pe care mai mulţi profesori secundari şi în deosebi acest d. Forţu, l-a ţinut la adresa d-sale în congresul corpului didactic. Acum se pare că directorul politic al „Neamului” e gelos că d. Forţu face pe pamfletarul şi vede în măsura confiscatei ziarului acestuia o contradicţie cu măsura renunţare la judecarea acestuia ca profesor. Confiscarea ziarului poate să fie un act abuziv, ilegal, precum a fost abuziv actul de dare în judecată a profesorului Forţu, — dar nu vedem inconsecvenţa. Fără a voi să stabilim vreo comparaţie între cei doi pamfletari — căci e evident că d. Forţu vrea să supraliciteze în pamfletărie pe d. Iorga — ţinem să relevăm că oricât de talentat şi spiritual ar fi, ca pamfletar, fostul prim-ministru, totuşi, are articole, precum e cel intitulat „Domnul fără portofoliu” în care ironia este inferioară aceleia a celebrului Mitică, iar spiritul de... revanşă îl roade în aşa grad pe d. Iorga, încât în fiecare pamflet ciupeşte şi pe Rege, iar limbagiul şi micile meschinării nu cadrează de loc cu situaţiunea unui om care a guvernat şi mai are pretenţia să guverneze o ţară. De altfel pamfletar şi primministru nu prea merge. D. Iorga a fost însă şi ca prim ministru pamfletar, deşi făcea pe boierul. Acum a devenit pamfletar sadea, şi-a aruncat dracului boieria. Pamfletar nu e ruşine să fi, dacă ai talent, bineînţeles. Dar prim-ministru pamfletar, nu se potriveşte, nu se cuvine. Nu fiindcă n’ar fi protocolar, ci fiindcă jigneşte oarecum bunul simţ, educaţia politică. Şi nici pamfletar şi profesor de universitate, pamfletar şi mare istoric, iar nu rimează. Dovadă că prldarea a prins, şcoala pamfletarismului a făcut pui şi a devenit pamfletar şi un profesor secundar, căci monopolul acesta nu-l poate revendica d. Iorga numai pentru profesorii universitarii L. T. A. OAMENII ZILE! ministrul aeronauticii italiene care a condus cu succes raidul escadrei italiene de hidroavioane în America de Sud, organizează actualmente un mare raid în jurul lumei primul-ministru al Spaniei luând măsura revizuirei corpului diplomatic pentru a înlătura elementele anti-republicane, elementul monarhist continuă să subsiste şi să ameninţe liniştea Republicei BALBO AZANA Să fugim de politică Pedanterii didactice Un prieten observa deunăzi că dintre toate profesiunile, cea care duce la anchilozare intelectuală mai mult decât altele, este slujba de profesor secundar. Prietenul îşi argumenta părerea sa astfel: nimeni altul nui ştia aşa ca profesorul In contact direct o viaţă întreagă cu Copiii, cu nişte făpturi de un nivel intelectual atât de scăzut!... Constatarea aceasta e parţial adevărată pentru profesori, dar e parţial adevărată pentru orice profesiune. In om şi care poate lua naştere rutina şi pedanteria, în urma repetării într'un cerc strâmt a unor şi aceleaşi acte. Studentul, odinioară viciu şi din punct de vedere fizic şi din punct de vedere intelectual, a fost aruncat undeva departe întrun colţ de provincie refractar oricăror înnoiri spirituale Silit o viaţă întreagă de aci înainte să trăiască într’o lume de orbi, fără acea hrană care-i călise ca student individualitatea: teatru, conferinţe, operă, muzee etc. treptattreptat îşi va pierde vioiciunea intelectuală de altădată şi se va anchiloza, agăţându-se de aci înainte de unele forme, pe care viaţa de la slujbă la cafenea nu Ie va fi nimicit. Şi astfel nu numai profesorul, ci şi avocatul, judecătorul sau medicul, când sunt svârliţi într’un mediu provincial obtus, lesne îşi pot pierde frăgezimea intelectuală, afară de cazul că-şi creiază ei înşişi un nou mediu, o mică lume intelectuală, ceia ce e foarte anevoios, adesea imposibil. In cele mai multe cazuri oamenii cad victimă mediului intelectual înapoiat şi dacă tărâmul e plin de orbi încep şi ei să nu mai vadă bine. De aceia nici nu m'am mirat aflând de o mostră, printre alte multe, destul de numeroase, de pedanterie didactică. Un profesor de ştiinţe naturale a obligat pe toţi elevii săi să-şi cumpere caete maculatoare de 59 file. S-a întâmplat ca nu toţi elevii să-şi cumpere singuri caetele, ci acestea să fie luate de părinţi şi să conţină nu 50 file ci 75 sau 100. O să ziceţi d-voastră, ca orice om de bun simţ: „cu atât mai bine, dacă elevul în loc de a avea un caet de 50 file are unul mai mare“. Nu tot aşa a judecat insă profesorul. Şi toţi elevii care aveau caete cu mai mult de 50 file au fost toţi notaţi cu nota 3. Şi când te gândeşti că astfel de oameni dispuşi să drămăluiască toate mărunţişurile, sunt meniţi a pregăti generaţiile viitorului, nu simţi o oarecare înfiorare? C. PAJURĂ Grandoarea şi decadenţa domniei diamantului — Deprecierea pietrei preţioase — Epoca 1880-1890 a fost o vârstă de aur în istoria Africei de Sud. Afacerile înfloreau şi „pământul albastru” oferia, generos, comorile sale de aur şi de diamante. In scurtă vreme, toată lumea deveni milionară şi, din deşert, se văzu, ca prin minune, răsărind oraşe de lux. Africa de Sud alimentă, atunci, cu diamante pieţile lumii întregi. UN OM FERICIT In uzinele de reparaţii feroviere din Pretoria lucra, pe vremea aceia, un inginer suedez, Christian Uggla. O catastrofă de cale ferată, producându-se, într’o zi, la 20 kilometri de Pretoria, inginerul suedez fu chemat, la faţa locului, cu o echipă de muncitori, pentru a proceda la reparaţii... In vreme ce lucrările îşi urmau cursul, Uggla frământat de ideia de a descoperi câmpuri de diamante, porni într’o explorațiune, pe cât de intensivă, pe atât de infructuoasă. Văzu el, pe ici, pe colo, scăpărări ale solului. Insă privind mai de-aproape, nu descoperi decât nisip sau sfărâmături de ■sticlă. După repararea liniei, Uggia, desnădăjduit, se întoarse, cu echipa la Pretoria... Peste câteva luni, un alt trecător, Cullinan, se opri în acelaş loc. Acesta, fără îndoială mai perspicace şi, natural, mai norocos decât inginerul, porni în aceleaşi cercetări şi, dintr’odată, săpăturile sale fură încoronate de succes: el descoperi un diamant, faimos între toate şi care, de-atunci, îi poartă numele: este Cullinan, regele diamantelor şi diamantul regilor, fiindcă se află în posesiunea regelui Angliei. Diamantul Cullinan croindu-şi, astfel, calea, prospectorul său îşi croi la fel, un drum triumfal. Ajuns multimilionar, el a fost fondatorul societăţii „Premier Diamond Mine”, precum şi al altor câteva întreprinderi gigantice. Câţiva ani, „Premier Diamond Mine” se bucura de o situaţiune unică, prin bogăţia în diamante C. Marţi 1 Noembrie 1932 Director EMIL P. FAGURE PUBLICITATE Primeşte direct Administraţia ziarului şi toate agenţiile de publicitate 3 Lei numărul in ţară 6 Lei in străinătate Problema echilibrului bugetar în Europa Centrală — Consecinţele crizei in Cehoslovacia — Criza de guvern din Cehoslovacia şi modul cum s’au desfăşurat evenimentele politice din republice vecină si aliata sunt semne caracteristice pentru situaţia din Europa Centrală. Marea problemă a echilibrului bugetar şi soluţia eroica dar dureroasă a economiilor în administraţia publică a fost şi în Cehoslovacia cauza recentelor frământări politice care au ţinut deschisă criza de cabinet mai bine de două săptămâni. Stat eminamente democratic, având în fruntea sa pe venerabilul preşedinte Masaryk, — un simbol al democraţiei moderne — Cehoslovacia nu a rămas neatinsă de criza financiară şi economică internaţională, şi se vede în situaţia de a trebui să-şi echilibreze din vreme bugetul pentru a nu încheia exerciţiul bugetar cu un deficit inevitabil. Fenomenul acesta este demn de remarcat, fiindcă Cehoslovacia în afară de faptul că posedă una dintre cele mai bune organizaţii de stat este şi singura ţara din această parte a Europei care până acum nu a cunoscut la dia deficitelor bugetare ci dimpotrivă, a avut ani dearândul, excelente bugetare. Prevăzând deficitul bugetar şi pentru a-l preîntâmpina înainte de sfârşitul anului bugetar, ministrul de finanţe a propus măsuri de echilibrare sub forma clasică a reducerilor şi în deosebi a reducerilor de salarii. Partidele, alcătuind coaliția guvernamentală, s’au găsit în divergenta asupra măsurilor propuse de ministerul de finanțe, unele respingând reducerea salariilor iar altele cerând amânarea aplicării acestei măsuri până la 1 ianuarie. Acordul neputând fi realizat, primul ministru Udrea a prezentat demisia cabinetului iar negocieril«aduse de d. Malipetr, însărcinat cu formarea unui nou guvern de coaliţie nu au reuşit decât după anevoioase negocieri. ^for^ma echilibrării bugetului nu mai îngăduie nici o amânare. Partidele neputându-se pune dezacord asupra colaborării într’un cabinet a cărui misiune ingrată şi nepopulară va fi reducerea salariilor, constituirea unui guvern, de funcţionari, în afară de partide, părea inevitabilă. Preşedintele Masaryk a mai recurs la o asemenea siluire în Septembrie 1920, cu prilejul demisiei cabinetului Tusar într'unmoment politic greu pentru tânăra. Republică. Din fericire pentru viaţa politică şi constituţională a Cehoslovaciei, partidele s’au pus de acord, în cele din urmă. Din acest punct de vedere, evenimentele politice din Csehosovácia nu sunt menite a îndreptăţi nici un fel de îngrijorare. Din punctul de vedere a situaţiei financiare şi economice din Europa Centrală, criza de guvern din Cehoslovacia va trebui să îndrepte din nou atenţia marilor puteri, cam de ani de zile preconizează, în diferite împrejurări, proecte de asanare a economiei Statelor din această parte a Continenta asupra urgentei care se supune în găsirea unei soluţii practice a problemelor in discuţie. Ingreunarea progresivă a schimbului economic intr o stare i q din Europa Centrală, dificultătile financiare interne si amptituatiile ce se ivesc în respectarea obigaţiunilor externe nu au fasnt neatinse nici cele mai perfecte organisme de stat din această regiune a Europei. Acţiunile generoase de asanare, cari au dat în parte rezultate mulţumitoare la Stresa trebuesc continuate fără ezitare şi pe cât se poate, pe un plan mai mare. Altfel, evenimentele interne din Cehoslovacia pot deveni prevesti■île unei serioase agravări a situaţiei financiare din Europa Centrală cu repercusiuni inevitabile asupra, economiei internaţionale. L. A. ale Internaţionalei comuniste Bugetul Cominternului din Moscova — MOSCOVA. — Internaţionala comunistă şi-a ţinut zilele acestea cea de a 12-a sesiune a completului Comitetului său executiv, în vederea căreia a sosit la Moscova şi numeroşi delegaţi ai partidelor comuniste din străinătate. Internaţionala Comunistă s’a ocupat cu problemele Uniunii sovietice, precum şi cu probleme în legătură cu situaţia internaţională, pe care o consideră ca prielnică pentru desvoltarea propagandei comuniste. La şedinţe, s’a prezentat între altele, şi un raport asupra situaţiei sale financiare pe anul trecut. Executiva Cominternului dispune nu numai de fondurile bugetelor diferitelor partide comuniste, dar are şi un buget propriu oficial, care depăşeşte suma de 1.200.000 dolari. Dările de seamă publice asupra cheltuelilor se referă numai la aceste cifre, cari pot fi date şi publicităţii. Cominternul are însă la dispoziţie şi sume cari sunt administrate în secret de organele de conducere ale acestei organizaţii centrale. Prezentarea bilanţului financiar al Cominternului (Internaţionala Comunistă) pe anul 1931, la sesiunea recentă din Moscova, dă posibilitate de a se cunoaşte într’o anumită măsură, diferitele venituri şi a vastelor terenuri pe cari le dobândise, ea era arbitrul pieţii diamantare mondiale. COPIII SE JOACA CU BILE DE TREI MILIOANE Cazul d-lui Cullinan nu era, totuşi, nimic în această ţară. Un colonist olandez, numit van Niekirk, observă, într’o zi, nişte copii, jucându-se cu bile de-a lungul fluviului Orange; bilele lor aveau o strălucire, o scânteiere orbitoare la soare... El le cumpără bilele, pe cari le păstră, apoi, până ce, într’o zi, primi vizita lui sir Philippe Woodhouse, guvernatorul Africei de Sud, care îi oferi echivalentul a 300.000 lei. Târgul fu încheiat şi, după câţiva ani, sir Woodhouse revându diamantele cu un milion, lui Earl of Dudley, ai cărui urmaşi, la rândul lor, le revândură pentru circa 3 milioane.Se cunosc multe alte cazuri asemănătoare, triburi sicheltueli ale instrumentului sovietic, care se numeşte Comintern. In partea veniturilor suma principală este formată din contribuţiile a 43 partide comuniste, având 3.760.788 membri. Internaţionala tineretului comunist şi 17 partide comuniste din diferite ţări au fost scutite de contribuţii financiare către organizaţia centrală a Cominternului. Sumele vărsate de cele 41 partide din cotizaţiile membrilor lor, se ridică la 1.128.236 dolari. Majoritatea covîrşitoare a acestei sume a fost strânsă în Uniunea sovietică, deoarece partidul comunist din Rusia formează, prin numărul membrilor săi, o mare majoritate în sânul Cominternului. Celelalte venituri se compun din: donaţiuni în sumă de 46.000 dolari (strânse de asemenea în cea mai mare parte în Uniunea sovietică), venituri ale tipografiilor, editurilor și altor diferite întreprinderi ale partidelor comuniste, care formează în total suma de 60.000 dolari. Toate veniturile cuprinse în bugetul oficial al Cominternului se cifrează la 1.295.215 dolari. In rubrica cheltuelilor sumele principale sunt întrebuinţate pentru ajutorarea ziarelor de partid, pentru edituri (continuarea în pagina Ilabatice, de pildă, cari vând Europenilor divinităţile lor sclipitoare — adică diamante — în schimbul câtorva sticle de alcool... Intre timp, numărul căutătorilor de diamante crescu, în mod uluitor, pretutindeni în Africa de Sud. In 1870, numărul lor nu era decât de 100. In 1872, ei ajunsese la 5000. In 1876, numai la Kimbenley Hui, se numărau peste 35.000 exploratori... Şi afluxul era departe de a se opri. Dintre toate ţările europene, lumea venea în massă: bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aruncaţi de speranţa secretă de a descoperi aceste câmpuri miraculoase, umflate de bogăţii. Se poate lesne închipui rebutul de omenire care se aduna, astfel, în Transvaal şi în ţările înconjurătoare. Bătrânul președinte Kruger, părintele Republicei (Continuarea în pagina II-a)