Lupta, februarie 1933 (Anul 12, nr. 3377-3400)
1933-02-01 / nr. 3377
AN OL CONSK MILLS Fast «Dhrector politie ©«eambri® mgl - Februarie 103? ABONAMINTI P® 12 luni . ..................«.*,»*. SC© 6 „ «,••••••••••». 40© P* 3 .. .................... 200 m STRĂINĂTATE DUBLU T^odeefta ssi Administraţi© București Str. Const Mille. 12 (Sărindar) Guvernul Vaida înaintea Camerei Nu ştim cam evenimente sunt mai îngrijorătoare: cele externe sau cele interne. Am dori să ne dispensăm de consorţia ce ne oferă unii amintindu-ne că suntem înbună companie, că în toate Statele e aceiaşi situaţie, aceleaşi preocupări, că Franţa însaşi, statul care până acum a rezistat mai bine tuturor dificultăţilor, e frământată de o criză internă serioasă, politică şi economică şi că, prin urmare, să lăsăm văicărelile, să nu disperăm, să nu ne luăm după acei cari prezic scufundarea omenirei şi nici chiar după acei cari vorbind numai de noi întrevăd convulsiuni fiindcă nu sunt „ai noştri” la putere. Fără îndoială cănu putem nesocoti evenimentele din afară chiar dacă situaţia noastră internă ar fi excelentă. Nu trebuie să ignorăm, o clipă, că n’au trecut decât 15 ani de la pace, că România nouă are încă nevoie de o permanentă acţiune pentru consolidarea ei internaţională şi deci orice eveniment extern care ar putea stânjeni această acţiune a ei este pentru noi oîngrijorare. Şi în acest momentse desfăşură astfel de evenimente aşa că trebuie sa fim cu ochii in patru şi peste graniţă. De prisos să mai stăruim şi asupra celor ce se petrec în Germania. Ne-ar părea insă bine ca venirea la cârmă a lui Hitler să aibe repercusiunea ce se aşteaptă în Franţa, adică formarea unui guvern puternic şi durabil în stare, de a domina situaţia generala, lar în ce priveşte situaţia noastră internă, care probabil că se va examina şi desbate azi la Cameră, aranjari, ar dori toţi acei cari îşi daţi seama de seriozitatea momentului, ca această discuţie să se ridice deasupra preocupărilor meschine ale politicianismului desgustâtor şi" sfâşietor care se etalează la noi „de câtva timp într’uin mod inconştient. Nu ştim.‘ ba chiar ne îndoim dacă toţi vor înţelege seriozitatea momentului. De câţiva ani guvernele sunt Hărţuite. Din această cauză s’au încercat experienţe nefericite. Am pierdut vreme şi am complicat situaţia. Ar fi deci timpul ca să lăsam guvernul, sprijinit de o majoritate parlamentară ieşită dintr-o recenta consultare a ţării, să lucreze. In joc de aceasta ce vedem? O coalizare tacită a tuturor grupurilor şi grupuleţelor, conduşi de politiciani incorigibili, mulţi lipsiţi de orice scrupule, gata să dea foc ţării, îi vedem pe aceştia cum împing straturile nemulţumite ale populaţiei la anarhie. Aceştia nu urmăresc decât... puterea, acea putere ce nu mai este azi invidiată de nici un partid de „guvern serios, fiindcă a guverna, în condiţiile de azi, interne şi externe, înseamnă sacrificiu, distrugerea partidului, chiar dacă guvernarea ar da cele mai bune rezultate. Partidul naţional-ţărănesc stă la câmă fiindcă nu poate dezerta de la datorie, aceasta i-ar fi şi mai fatal. Dar guvernul nu se cramponează. Aşa fiind, fireşte că înainte de toate e datoria partidului naţional-ţărănesc să dea guvernului Vaida, constituit din indemna conducătorilor săi, nu numai un concurs necondiţionat, dar sa lupte cu toată energia împotriva acelor cari încearcă sabotarea activităţei guvernului. In ţară convingerea tuturor oamenilor de bun simţ este că nimeni, absolut nici un om politic dintre conducătorii numeroaselor partide şi grupări de opoziţie, nu are vreo reţetă salvatoare pentru imediata ameliorare a crizei. Convingerea tuturor e formată în sensul ca opera de refacere nu trebuie întreruptă, ci continuată de acelaş guvern în sânul căruia sunt tot atât de buni români, tot atât de pricepuţi, dacă nu şi mai capabili, decât acei ce propăvăduesc dărâmarea, schimbarea situaţiei, adică noui şi adânci frământări politicianiste. Dar, se va zice, în afară de situaţia guvernului Vaida faţa de celelalte partide, se mai semnalează mişcări anarhice. Aşa este. Cine încearcă să tăgăduiască sau să ascundă caracterul sediţios al unora din mişcările pornite, mai ales acea a funcţionarilor îndrumată pe cale revoluţionară de către unii din conducătorii lor, nuu-şi dau seama de urmările grave ale unei astfel de atitudini. Problema trebuie privită în faţă şi mişcarea trebuie îndrumată pe acele căi cari să înlăture fie anarhia, fie dictatura, o altă formă de anarhie, inadmisibilă azi de către popoarele civilizate. Recunoaştem situaţia grea în care se afla guvernul Vaida. Dar nu o schimbare de regim va crea o situaţie mai bună. Din contra, o primejdie, mai ales cu evenimentele externe în curs, să exrund ţara în tipul frământări ce nu pot decât să complice şi să arateze lucrurile. Acum se potrivește de minune zicătoarea: schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. R. P. iimul de existenţă Un fapt dureros, care, din nefericire nu s’a putut evita, cu toate eforturile guvernanţilor, a fost reducerea salariilor. Un corectiv, a fost adus ulterior: respectarea minimului de existenţă. S’a fixat acest minim de existenţă, la 3000 lei pentru Capitală şi 2500 pentru provincie. Evident, e un minim... redus la ultima posibilitate de train. Ca principiu insă, este bine că s’a recunoscut un minim de existenţă. Acest principiu ar trebui admis si in salarizarea particularilor. Reducerile de salarii nu se pot face deavalma, intrio armonizare, ar trebui să se ţină seama de foarte mulţi factori. In afară de minimul de existenţă, măsura ministerului de finanţe, mai face o distincţiune dintre funcţionarii din Capitală şi cei din provincie. Este cert că recunoaşterea minimului de existenţă, a fost necesară, şi fiindcă traiul nu s’a oftinit. La Bucureşti, traiul este însă mai scump ca în oraşele de provincie, şi în oraşe mai scump ca la sate; armonizările de până acum, au ţinut prea vag seama de aceste considerabile deosebiri Nu înţelegem prin aceasta, că ar trebui sa se mai reducă salariile din provincie şi dela sate; dacă insă, la timpul lor, vechile armonizări, ar fi ţinut seamă de aceste deosebiri, s’ar fi putut soluţiona mai echitabil problema salariilor, şi acum, când sacrificiile nu mai pot fi înlăturate, am fi avut poate mai puţină fierbere. La sate, funcţionarii îşi pot înjgheba o gospodărie care să le uşureze considerabil traiul. Nu tot astfel stau lucrurile cu funcţionarii orăşeni. La reducerea actuală, s’a mai făcut o distincţiune: unele corpuri speciale au fost cruţate, altele şi funcţionarii administrativi, sunt loviţi. Criteriile se cunosc: magistraţii şi ofiţerii nu pot avea alte surse de venituri, cum au de pildă profesorii, din manuale didactice, de pildă. La unele corpuri speciale, se pune şi chestiunea gradaţiilor. Corpul didactic şi-a sporit după războiu gradaţiile, şi, în general, corpurile speciale, au căutat pe această cale, să-şi sporească lefurile. Mai loviţi rămân deci funcţionarii administrativi, —dar nu toţi. Alte distincţii însă, ar îi greu de realizat in practică: cum s'ar putea oare tria funcţionarii fără nici un venit suplimentar de cei cu diferite câştiguri, avuabile sau nu? In soluţionarea problemei salariilor, intră deci mulţi factori, trebuesc sa se facă multe deosebiri, şi de aci dificultatea unei soluţii echitabile pentru toată lumea. §. V. 4 L£1 3 fm 1 / Vv.* Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Din compromis in compromis, Hitler a ajuns cancelar al Germaniei Şeful national-socialiştilor a reuşit sa se încadreze, la guvern, de reprezentanţii marei Industrii şi ai Herrenklubului Situaţia politică internă din Germania capătă un nou aspect — de o importanţă indiscutabilă pentru întreaga viaţă internaţională — prin formarea noului guvern al Reichului prezidat de d. Adolf Hitler. Tensiunea extaordinară care„ se creiase în Germania în ultimi, ani, de vertiginoasă desvoltare amişcării aţional-s Socialiste transformase Reichul atât din punct de vedere intern cât şi extern intr’un punct nevralgic, într’o zona în care domnea chaosul şi intertitudinea politică. Partidul naţional-socialist, care ajunsese la maximul expansiunii sale încă la începutul anulu precedent n’a putut însă atrage în rândurie sale un număr atât de mare de aderenţi încât să trimeată, la una din numeroasele alegeri ce s'au efectuat in ultimii doi ani în Germania, o auutoritate absolută în Reichstagul dela Beruh. De alta parte, Adolf Hitler, fostul zu,,rav austriac, devenit cetăţean german de abia în. cursul anului precedent, a rezistat tentaţiei de a ncerca să cucerească puterea printr-o lovitură de stat. Menţinându-se astfel în cadrul unei acţiuni legale şi luptând în ultima vreme, spre surprinderea opiniei publice internaţionale pentru respectarea parlamentarismului, pe care în trecutul nu prea îndepărtat îl ironizase, Adolf Hitler îşi fixase ca singură ţintă a acţiunei sale politice obţinerea cancelariatului Reichului.* Dar şi în urmărirea acestei ţinte, Adolf Hitler a suferit o metamorfoză determinată de împrejurărle politice. Intr’adevăr, de unde la început Adolf Hitler cerea puterea exclusivă pentru partidul naţionalsocialist, mai târziu, când ultimele alegeri au arătat că forţa mişcării naţional-socialiste a trecut dincolo de cuhnea posibilităţilor şi a început să alunece pe povârnişul descreşterii, Adolf Hitler a început sa examineze şi problema unui cabinet de coaliţie. Prelungirea luptei de opoziţie slăbise, pe de altă parte, în mod simţitor forţele naţional-socialismului. Defecţiuni serioase s’au produs în ultima vreme în partid şi acţiunea lui Gregor Strasser, o personalitate de primul rang în tabăra naţional-socialistă, acţiune care tindea la abandonarea tacticei de izolare intransigentă a şefului suprem a dat serios de gândit lui Adolf Hitler. In fine, nu trebuie desconsiderat nici elementul material care l-a determinat pe Adolf Hitler sa renunţe la pretenţia sa de a se încredinţa guvernul Reichului unui cabinet pur naţional-socialist. Fondurile partidului naţional socialist au fost sleite de numeroasele campanii electorale şi de întreţinerea unei imense armate politice. Marea industrie care-i sprijinise multă vreme pe Adolf Hitler dorea acum o înţelegere între partidele de dreapta, din cauza nemulţumirii pe care o provocase politica socială a „generalului sindicalist” cum îl poreclise pe cancelarul von Schleicher. De aceia, Hitler se găsea , în ultima vreme în faţa următoarei alternative: sau recurge la mijloace ilegale şi încearcă cucerirea puterii printr-o lovitură de stat, expunându-se marelui risc de a eşi înfrânt şi definitiv înlăturat de la putere, sau se înţelege cu adversarul său de odinioară von Papen şi îşi aduce partidul la putere, salvând ce mai e de salvat din mişcarea naţionalsocialistă. Hitler a ales ce-a de-a doua soluţie şi nu e lipsit de semnificaţie faptul că întâlnirile sale cu von Papen, omul „Herrenklubului”, au avut loc în vila unui mare industriaş german. Şi înţelegerea cu naţionaligermanii s’a realizat ~în încredinţarea portofoliului Economiei şi Agriculturii magnatului de presă von Hugenberg. Astfel, încadrat de reprezentanţii marei industrii şi ai He- Prrenklubului, Adolf Hitler a devenit cancelar al Reichului, printr’o serie de compromisuri şi lăsând, la intrarea în palatul cancelariatului din, Wilhelmstrasse, portofoliul externelor în mâinile diplomatului de carieră von Neurath iar geamantanul cu programul social in mâinile d-lor von Papen. Schwerin von Krosigk şi von Hugenberg, reprezentanţii marei finanţe şi ai marei industrii. Nu lipseşte din guvern nici observatorul preşedintelui von Hindenburg din persoana d-lui Seîdte, comandantul Căştilor de oţel. Rămâne de văzut care va fi programul acestui guvern în care se găsesc laolaltă conducătorii „partidului naţional-socialist al mâncătorilor germani” şi magnaţii industriei grele. Va fi oare viabilă o asemenea combinaţie? Viitorul cel mai apropiat va răspunde la această întrebare.& Hitler, deşi cancelar al Reichului se găseşte în cea mai penibilă situaţie a rapidei sale cariere. Lipsit de un sprijin parlamentar serios, încătuşat îrn acţiunea sa parlamentară de controlul hotărâtor al Centrului, şeful partidului naţional-socialist, va trebui să abandoneze rând pe rând punctele radicale din programul său, spre decepţia partizanilor pe cari i-a ameţit cu demagogia din trecut. Astfel, venerabilul preşedinte von Hindenburg, a reuşit să readucă Germania în făgaşul unei vieţi parlamentare normale, înlesnind şi spulberarea mitului naţional-socialist. Din punct de vedere internaţional, încredinţarea conducerii politicii Reichului unei coaliţii a dreptei extreme constitue însă un moment hotărâtor pentru evoluţia politicii europene. Evident că schimbările interne din Germania se vor resimţi la conferinţa dezarmării care-şi reia activitatea la 2 Februarie. Dificultăţile ce s-au ivit la Geneva, în momentul când Germania era reprezentată prin plenipotenţiarii unui guvern de dreapta, vor reapare acum când conducerea Reichului se află in mâinile extremei drepte. Nu va încerca oare Hitler sa acopere printro sgomotoasă politică externă, compromisurile făcute în politica internă? Evenimentele din Germania ridică o serie de probleme pe care opinia publică internaţională le urmăreşte cu încordare şi îngrijorarea caracteristică momentelor istorice decisive. L. ARTEMIE HENRY DE JOUVENEL ambasadorul Franţei la Roma care, împreună cu reprezentantul Angliei, a făcut ori la Palatul Ghiggi un demers in afacerea contrabandei de arme de la Hirtemberg PREŞEDINTELE HINDENBURG Metode perimate şi primejdioase Atitudinea partidului liberal faţă de agitaţiile demagogice Opoziţia devenită nerăbdătoare, probabil din cauza vreunei grele care s’a abătut asupra ţârii, nu scapă nici un prilej pentru a cere schimbarea regimului, aruncând in sarcina guvernului toate câte se întâmpla In cuprinsul României Mari. Astfel, partidul liberal, uitând de manifestaţiile c© se produceau acum patru ani împotriva regimului liberal, acuză, prin foile sale, guvernul pentru faptul ca ar fi creiat un „regim anarhic” exteriorizat in „mişcările de stradă” a căror origină politicianistă este azi pe deplin cunoscută. Aşa procedează liberalii sufocaţi de o opoziţie prelungită şi căreia nu reuşesc să-i pună capăt din simplu motiv că acest partid de vechi tradiţii oligarhice nu se învredniceşte să prezinte ţării programul de guvernământ cu care işi propune sa salveze tara din ghiarele crizei. In consecinţă, in loc să aleagă această cale normală a unei acţiuni de opoziţie reală şi civilizată, partidul liberal se refugiază la metodele perimate şi primejdioase ale agitaţiilor sterile şi ale demagogiei eftine, urmărind obiectivul tradiţional al împiedicării oricărei activităţi rodnice a guvernului, în momentele când se încearcă aplicarea unui bine chibzuit plan de refacere a ţării. De la o vreme, liberalii au început să nu se mulţumească numai cu această acţiune de sabotaj şi negaţiune a oricărei opere de guvernământ dar încurajează prin oficiosul partidului orice mişcare menită să zdruncine autoritatea şi prestigiul guvernului, în loc să vestejească acele mişcări cari, într’o epoca de grea încercare pentru lumea întreagă, sunt aşteptate de duşmanii ţării pentru a putea pescui în apă tulbure. In momentele când organele poliţiei şi siguranţei descoperă linele© atât de întinse de spionaj ATM şi propagandă sovietică, demascând pe agenţii bine plătiţi cari nu aşteaptă decât împrejurările prielnice pentru a provoca agitaţii primejdioase, ne întrebăm dacă este demn pentru un partid de guvernământ cu o lungă experienţă la conducerea Statului de a înteţi agitaţia şi a săpa din calcule politicianiste, autoritatea guvernului existent înţelegem nerăbdarea liberalilor de a veni la cârma Statului, precum nimeni nu poate con-* testa utilitatea criticei opoziţiei, într’un regim constituţional şi democrat. Dar a înlocui critica prin agitaţii, evitând răspunderea acestor mişcări di a te mărgini la o acţiune negativă şi distructivă fără a putea discuta miezul problemelor ce se pun, constitue o "gravă descalificare pentru un partid. Ultimele alegeri parţiale au dovedit că cetăţenii aşteaptă cu încredere rezultatele eforturilor gigantice pe care actualul regim le face pentru a aduce ordine în finanţele şi administraţia ţării. Chiar Duminică, cu prilejul alegerilor comunale efectuate în Buzău, vechiul fief electoral liberal, guvernul a repurtat un succes categoric, în timp ce de la Geneva venea vestea încheierii acordului de colaborare cu Liga Naţiunilor, după acea înălţătoare şedinţă a consiliului Ligii în care reprezentanţii tuturor marilor naţiuni occidentale au rostit omagiul şi admiraţia lor pentru opera de asanare financiară pe care o întreprinde guvernul de la Bucureşti. In asemenea împrejurări, ar fi de dorit ca odată cu reluarea activităţii parlamentului, partidul liberal să renunţe la atitudinea de agitaţie sterilă, adoptând ţinuta demnă a criticei serioase şi constructive de care are nevoie tara in aceste împrejurări grele. RAT* Primește direct și toate «gen Lei num Lei Srt I retor. iBm v0ir9Ctot D.JSAGURE In (ere af'cr« Fuziuni şi colaborări politice Viaţa politică internă, după, ultimele frământări cari au dus la criza de guvern şi la rezolvarea ei, pare a suferi serioase transformări. Situaţia creată, prin înmulţirea artificială şi dăunătoare a grupărilor politice, s’a dovedit iretenabilă. In special, astăzi, în urma crizei prin care am trecut, s-a evidenţiat în m°d practic, limpede, pentru toată lumea, că posibilităţi politice pentru mieile grupări nu există, că ele nu fac decât să agite o chestiune, două, cu efect mai mult sau mai puţin durabil, şi să încurce în cel mai bun caz, lucrurile, atunci când se iveşte vreun prilej. Teoretic, teza noastră nu are nevoe de prea multă demonstraţie, se poate foarte uşor înţelege că Viaţa publică şi socială a naţiunei române, nu e atât de variată, de divizată, în ce priveşte interesele de clasă, încât să ofere programe la 15—16 partide politice. Bătrâna Anglie nu poate adăposti, de atâta timp, decât pe conservatori, laburişti şi liberali. Iar Lloyd George, în pragul celor 70 de ani ai săi, maimai ar fi gata să creadă că şi liberalismul reprezintă o tradiţie şi nu o realitate a zilei. Ne putem noi permite, deci, luxul a 16 grupări ? S’ar părea că de ciudăţenia şi neseriozitatea numeroaselor acţiuni politice, şi-au dat seaacei cari le-au ma înşişi pornit. Rezultatul: se caută tovărăşii, se urmăresc ,,regrupări”, se sondează acorduri. D. C. Argetoianu, respins de liberali, a declarat că va mai face o încercare cu d-nii Goga şi Iunian, şi dacă nu va reuşi, işi va desfiinţa „partidul”. D. Gr. Iunian, e în căutare de prieteni încă din toamna trecută, oscilând intre d-ni dr. Lupu şi Goga, a pierdut azi pe amândoi, singura speranţă de „consolidare” a grupării rămânând... d. C. Stere. Iar acum două zile, „Patria” anunţa un pact de colaborare la guvern între d. Goga şi partidul liberal. Evident d. Goga desminte. Ca şi oficiosul liberal „Viitorul”. Puţin adevăr cuprinde totuşi relatarea „Patriei”: putem afirma cu toată preciziunea că acum câteva săptămâni s’a propus şi s’a cerut d-lui Duca l o colaborare de guvern cu d. Goga Şi că această propunere n’a fost făcută fără asentimentul şefului naţional-agrar. E drept că până azi nu s’a a-ajuns la vreun acord. Dar aceasta nu înlătură realitatea: micile grupări în sforţările lor de a se integra în cadrele şi programul unui mare partid, ne anunţă o apropiată schimbare în aspectele politicei noastre interne. .. Delirul construcţiilor in America Câteva probe de cladiri fără precedent . Printre frigurile cari bantui Statele Unite, cele mai caracteristice si mai răspândite le con-stitue, fără îndoială, nebunia clădirilor. Se clădeşte, nu importă unde, nu importă ce scrie d. Marcel Chaminade un „Je Suis partout”. E d e vre-o preocupare de cadru, de stil, de natura terenului sau condiţiile climatului, nici vorbă. De cele mai multe ori se construeşte fără scop, fără o destinaţie a localului. Se îngrămădesc pietre la întâmplare. Intre doi sgârie-nori un palat al Renaşterii italiene, în zarea acoperită de sonde de petrol un castel Ludovic al cincisprezecelea Cinematograful e instalat sub o cupolă bizantină, într’o biserică romană sau între zidurile unui templu Mexican. Un hotel din New-York îţi oferă ascensoare cu aspectul unor diligente. In acelaş imobil găseşti un sanctuar grec alături de o casă colonială din epoca spaniolă, ori de un cămin medieval şvab, thuring, indiferent Hotelul particular e transformat în palat, anume colosul Waldorf şi Trianon ul cu acoperişul înţesat de automobile. Un sat olandez ia naştere între cuptoarele de topit şi turnătoriile din Detroit, iar Veneţia o găseşti mai splendidă sub cocotierii de pe ţărmul Pacificului. Când pitoreştile locuinţe scoţiene domină scăldate de soarele Galvestonului şi mănăstiri din valea Gangelui se oglindesc în reflexul melancolic al apelor din Leattie, fără îndoială că raţionalizarea a reuşit să-şi spună ultimul cuvânt. LA FEL CU MARIUS ŞI OLIVE Chinuiţi de dorinţa de a avea un adăpost,în cine ştie ce colţ de mahalale marsilieze, unde să-şi petreacă Duminicile în familie, Marius şi Olive şi-au găsit un corespondent in viaţa reală americană. Magnatul presei americane, William Hearst, visa şi el o căsuţă surâzătoare şi liniştită undeva la ţară, departe de marile curente trepidante, izolată de orice cărare de unde nici măcar sgomotul de trăsnet să nu străbată, neexpusă vizitelor inoportune. D. Hearst căuta o retragere veritabilă, un ţarc în fesul cowboi-lor sau vânătorilor de stepe. Şi l-a găsit. Departe, in regiunii pustii, muntoase, de pe ţărmul Pacificului, li trebuia mai mult de-o noapte cu trenul şi câteva ore cu automobilul. Sute de mii de hectare pentru a reuşi să fie izolat complect. Paşnica, adevărata viaţă de ţară în mijlocul naturii sălbatece. Şi d. Hearst şi-a chemat atunci arhitectul său. A trasat un bungalow, o fermă, un pavilion de vânătoare, o casă forestieră, un star, în sfârşit câteva zeci de clădiri confortabile dar mai ales proprii a se trăi în imediată apropiere de natură, de plante, în mijlocul animalelor — lei, urşi, tigri, maimuţe, etc., '—*.' instalat« într’un vast parc zoologic. Şi în această tebaiadă, populaltă parte a uzinelor-monştri,. a Si mugetul fiarelor sălbatice, se ridică gigant, vertiginos, drept deasupra mării, Notre-Dame de Paris, cu budoare Louis XV şi o sală de şaizeci de metri lungime, Încărcată de armuri cavalereşti prin care circulă o armată de valeţi în escarpeni şi mare livrea. Totuşi fantezia aceasta nu pare deloc caraghioasă marei masse a americanilor. Alterat de poezie, romanticul Henry Ford, constructor de automobile, căuta şi el un colţ idilic pentru orele de odihnă. La Dearbora, lângă Detroit, de cealalta parte a uzinelor-monstre, a pus să se construiască un sat întreg olandez, un vechi sat cu o biserică viermănoasă şi o şcoala antică. Pe uliţele nepavate, desfundate de ploi şi presărate cu gropi, câte o droşcă dintre cele cari au dispărut complect, trase de cai răpcigoşi trec cu sgomot monstru. In casele bătrâneşti, scunde, ard cuptoare, se confecţionează cu ajutorul instrumentelor arhaice obiecte de altădată, talere de pământ ars, se suflă sticlă ca în vechime. Puţin mai departe se poate contempla o copie a „Independance Hall”-ului din Philadelphia, unde a luat naştere republica în 1776. Colonelul Turck a fost cel mai bine. El a întreprins un voiaj în Europa. Aci a descoperit Italia şi în Italia a descoperit Veneţia. A revenit în America entuziasmat şi şi-a chemat şi el arhitectul sau. — Ai să pleci imediat în Europa Şi Să petreci doi ani la Veneţia. Acol să studiezi arhitectura! Şi, exact peste doi ani, colonelul Turck a reprodus Veneţia în Jacksonville, Florida, Veneţia cu marele canal, cu palatele şi gondolele ei. Azi noua Veneţie se oferă tuturor marilor bogătaşi americani cu operele de artă, cu placerle si senzaţiile tari sub forma de cheta HEARST