Lupta, aprilie 1933 (Anul 12, nr. 3428-3452)
1933-04-01 / nr. 3428
ANUL anul No. 3428 CONST. EVULLE Fost director politie Decembrie 1921 - Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni......................................... SOO Pe 6 ................................................ 40 Pe 3 .................................. 20 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) 4 PAGINI £ 1 £1 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 358-73 Glasul generalului sinucis a răsunat aseară la tribuna Camerei Generalul D. Popescu şi-a plătit cu viaţa dreptul ca acolo unde toate suspiciunile au fost aruncate asupra-i, să fie ascultat şi glasul său pe care moartea l-a sanctificat. Glasul său a răsunat aseară la tribuna Camerei din textul scrisorilor cari au zguduit, prin simplitatea lor, conştiinţa publică a ţării. Conştiinţa aceasta va sta de acum de strajă dreptului său de a-şi apăra onoarea şi după moartea care a pus capăt unor suferinţi peste puterile sale. Soldatul n’a avut dreptul să răspundă acolo unde a fost atacat. Moartea a dat glas dreptului său la aceiaş tribună a Camerei. Şi ciudată răzbunare a împrejurărilor în decurs de mai puţin de câteva zile. Aseară acei cari strigaseră ,,lumină, lumină găseau că glasul generalului sinucis care-şi proclama nevinovăţia şi chiema la răspundere pe acuzatori nu are ce căuta în dezbateri. Mai puternică decât însăşi viaţa, moartea i-a consfinţit acest drept. De altfel, învinuit că ar urmări o diversiune, guvernul a citat stenograma discursului din ajun al d-rului Lupu, prin care reclama categoric textul scrisorilor generalului Popescu. Când cuprinsul lor n’a convenit însă maşinaţiunilor politice, vina a fost găsită a guvernului. Jocul fără nume care a împins la moarte un general comandant de corp de armată a fost demascat. El are însă un merit şi un folos. Ca glasul de dincolo de mormânt al soldatului care-şi strigă — nu dreptul la viaţă, dar dreptul la apărarea onoarei atacate, cei vizaţi cu nume şi fapte în scrisorile sale nu mai pot sta de acum înainte tupilaţi după anonimat şi în dosul cluburilor politice. Ei trebue să iasă înnainte şi să-şi susţie acuzările pe cari le strecuraseră unora sau altora dintre politiciani. Din mormânt, mai imperios poate ca în viaţă, generalul Popescu îşi va sili acuzatorii să-şi dovedească acuzările. Echipa de a doua categorie a politicianilor cari s’au perindat aseară la tribuna Camerei, a bătut în retragere, în faţa emoţiunii publice, declarând că nimeni n’a suspectat pe generalul Popescu.Revolta plină de însufleţire a d-lui ministru Voicu Aiţescu a scos în relief în aclamaţiile adunării, această lamentabilă atitudine. Intr’însa şi-a găsit o clasificare definitivă, d. Grigore Iunian. O acţiune politică ratată l-a scos din fire, indemnându-l să arunce cu noroiul celor mai ridicate insinuaţiuni în însăşi conducerea politică din care a făcut parte. O clampare de desgust a răspuns acestei imoralităţi politice fără de nume. întreaga majoritate a fost în picioare şi strigătele de: _ IUDA! IUDA! n’au putut, fi potolite timp de lungi minute. Aceasta este astăzi situaţia morală a celor ce au încercat să facă dintr’o chestiune privind apărarea naţională, o mizerabilă maşină politică. Şi acum comedianţii vor trebui să dispară, spre a face loc celor pe cari-i chiamă la răspundere glasul celui sinucis. Şi aceştia vor trebui să răspundă, să precizeze, să dovedească — iar dacă nu o vor putea face, conştiinţa publică îi va obliga să tragă, consecinţele. L. T. A. tar Skoda O întorsătură senzaţionala Dar in defavoarea acelor cari au montat maşina politicianistă Acei cari au citit scrisorile generalului Sică Popescu desigur că, cu inima strânsă, şi-au pus întrebarea: dar dacă-i adevărat ceea ce spune omul acesta, dar dacă-i adevărat că a fost prigonit şi camarazi nereali au intrigat atât contra lui — spre a lovi mai mult într’alţii — până când l-au exasperat şi s’a sinucis? Se poate să se prezinte şi astfel cazul Sică Popescu. Sinuciderea nu este o dovadă a culpabilităţii unui om. Apoi dispariţia generalului Popescu nu este nici piedică de-a descoperi tot adevărul. Nu-i aşa? Nu s’au văzut oameni cari şi-au curmat viaţa numai fiindcă au circulat zvonuri infamante asupra lor? Nu s’au sinucis oameni din cauza intrigilor, bănuielilor şi prigonirilor, — şi fără a se apăra sau a motiva actul lor de disperare, fără a lăsa un rând acelor de cari s’au despărţit pentru veci? Nu s’au văzut fiinţe cari, chiar din cauza unor scrisori anonime adresate familiei şi cunoscuţilor de către nişte canalii, le-au făcut viaţa imposibilă şi de ruşine, şi exasperate, au preferat să moară decât să mai scoată capul în lume? Cazuri de acestea s’au petrecut nu de mult în câteva oraşe din Franţa şi justiţia a urmărit cu toată rigoarea descoperirea mişeilor cari au îndurerat atâtea familii. Rumoarea publică, bănuiala provocată prin intrigă, prin invidie sau prin răutatea oamenilor, au deslănţuit totdeauna cele mai grozave drame. In cazul generalului Sică Popescu sinuciderea n’ar putea să fie un act de virtute, deşi e condamnată de morală ca un act de laşitate? Scrisorile ce le-a lăsat sunt profund emoţionante prin simplitatea revoltei sufleteşti ce o manifestă cel dispărut. Era obsedat că toată lumea vorbeşte de el — după cele destăinuite în Parlament. Se prea poate apoi ca, deşi soldat, să fi preferat luptei cu duşmanii şi cu toţi acei cari exploatau intrigile duşmanilor lui, să-şi tragă un glonte. Aşadar justiţia, familia celui dispărut, amicii acestuia, au interesul ca înainte de toate adevărul să triumfe, toţi la un loc să contribuie la complecta luminare a acestei afaceri. Ni se pare că Talleyrand este acel care a zis: daţi-mi trei rânduri scrise şi pot duce la spânzurătoare un om! Din cele câteva rânduri de la generalul Sică Popescu din care reiese „că s’a aranjat cu cele 300 milioane” nu reiese de loc că ar fi luat un comision de 300 milioane, fiindcă e stabilit că e vorba de cele 2 milioane dolari (300 milioane lei) ce făgăduise să le subscrie Cehoslovacia pentru Creditul agricol, chestiune tratată de guvern la Geneva, direct cu d. Beneş. Prin urmare, întorsătura senzaţională ce a luat-o afacerea Skoda, nu este de loc în favoarea acelor cari au exploatat-o şi au politicianizat-o. Din contra. Până acum iese la iveală că s’a clevetit enorm, că în afară de frauda fiscală, practicată sub zece guverne de către filiala Skodei, descoperită sub actualul guvern, în afară de câţiva inşi ce au tripotat în jurul furniturei date Skodei ciupind, sub diferite forme, mai mult acte de corupţiune ale agentului Skodei, nu vedem până acum gravitatea excepţională a acestei afaceri ce, în orice caz, nu priveşte de loc cârmuirea actuală. Toată lumea vede însă altceva: vede pornirea regretabilă a generalului Amza, fost ministru de războiu, inconsolabil că a pierdut portofoliul, indiferent din ce motive, vede într’adevăr o acţiune de răzbunare îmbrăţişată şi de politiciani cari cred că vor reuşi, prin astfel de mijloace, să doboare un guvern. Nici odată „Lupta” n’a alimentat, sub nici o formă, intrigile din oştire, căci dacă există vreo instituţie în Stat ce ar trebui ferită de intrigi şi intriganţi, — apoi aceea este armata. Se pare însă că în afacerea Skoda s’au tras multe sfori, intriga şi invidia au înveninat multe suflete şi vor trebui mari sforţări ca instrucţia să nu fie influenţată de acei cari toarnă zilnic venin pentru a complica, cu orice preţ, această urâtă afacere. R. X. Şeful liberalilor despre securitate şi revizionism Inc’odată, pe deasupra adversităţilor de politică internă, şeful opoziţiei liberale a găsit că nu poate rămâne pasiv in momentul când la Geneva şi în toate centrele europene două probleme cari frământă întreaga opiniune mondială sânt la ordinea zilei: problema securităţei şi aceea a revizionismului. In cadrul academic al unei conferinţe, d. Duca a făcut un real serviciu politic ţarei sale vorbind cum a vorbit de aceste două probleme. Caracterul academic al conferinţei a folosit obiectivizărei şi clarităţei. Cu spiritul politic al omului de stat, d. Duca a făcut luminoasa constatare că ţările cari cer dezarmarea sânt cele mulţumite de tratatele de pace actuale, pe când cele cari cer reînarmarea sânt tocmai cele nemulţumite de aceste tratate, a căror revizuire o reclamă. Constatarea aceasta scoate imediat în relief primejdia şi explică de ce problema securităţei s’a găsit din capul locului legată de aceea a dezarmărei. Ţările cari trăesc pe temelie aşezărei consfinţite de actualele tratate nu pot dezarma fără garanţii de securitate, iar ţările cari urmăresc răsturnarea actualelor tratate, reclamând reînarmarea consfinţesc convingerea generală că reînarmarea este cerută fiindcă revizionismul duce la războiu. In logica de fier a acestei judecăţi, a fost lesne d-lui Duca să arate că urmărind securitatea înnaintea dezarmărei, România n’o face ca satelit al Franţei, ci ca imperioasă poruncă a situaţiei sale naţionale şi de stat reintrat în drepturi milenare. Cuvintele ferme, dar pline de credinţă şi nădejde în trumful păcei asupra violenţei, rostite de şeful liberalilor ca încheiere a strălucitei sale expuneri, sânt o preţioasă colaborare în acest moment, la acţiunea plină de răsunet a micilor state. Asemenea acte de conştiinţă naţională venite din partea tuturor conducătorilor politici cu răspundere întăresc considerabil acţiunea externă a României. s. g. R. Creionul actualității Cei mai frani! D. DINU BRATIANU. — Regele s a convins că tot sitarii liberali sânt cei mai buni. CETAJEANUL. — Ce folos, dacă-i mănâncă cu alții ! Cum se vor urmări veniturile Statului Intre observaţiunile ce se pot face proiectului de lege pentru perceperea şi urmărirea veniturilor publice, nu poate fi omisă problema retribuţiei custodelui înfiinţat prin art. 21. Pentru oboselile sale, custodele va primi un onorariu care „nu va putea depăşi S la sută din debit," — și care va cădea în sarcina debitorului. Să presupunem că unui contribuabil care nu poate achita la timp impozitele trimestrului in curs, — i se infiinţează sechestru si i se numeşte un custode, pentru obiectele sechestrate. Prin faptul că n’a plătit în primele luni dela exigibilitatea birului, — i se va aplica o majorare de 3 la sută. Intr’a patra lună, — cetăţeanul are posibilitatea de a achita dările, — dar— va trebui să dea cu 8 la sută mai mult: trei la sută majorarea şi cinci la sută retribuţia custodelui! Cu alte cuvinte, pentru o Întârziere de trei luni și câteva zile, se percepe un supra-impozit de 8 la sută, ceia ce ar face, raportând lucrurile la un an întreg, o dobândă de cel puțin 24 la sută! Având în vedere că de dispozițiunile art. 21 și art. 10 din viitoarea lege, vor fi loviţi în special contribuabilii fără dare de mână. Nu e lipsită de interes nici dispozițiunea cuprinsă în art. 25 devenit 24, prin care se arată că sumele percepute în plus, cu titlu de majorare, „se vor considera încasate în contul impozitelor și majorărilor viitoare”. Aceasta Înseamnă că dacă după executarea debitorului s'ar constata că din vânzare s’a realizat mai mult decât debitul său, — nu i se va mai restitui nici o sumă, plusul se va considera ncasat în contul impozitelor viitoare! Dar dacă incetează un comerț oarecare, — și dacă, in viitor cetățeanul n’ar mai avea de plătit decât impozite foarte modeste, — cum rămâne cu dispoziţia art. 25 din proect? înfiinţând urmărirea generală de venituri, coal. art. 37, — nu se ia obligativitatea întocmirii unui inventar. E desigur o scăpare din vedere, — ca şi la art 45 şi 46, care reglementând vânzarea imobilelor nu vorbeşte decât de „mijlocirea tribunalului", deşi în Ardeal, unde există regimul cărţilor funduare, formalităţile se îndeplinesc de către Judecătoriile de ocol! In sfârşit, pentru că nu putem depăşi cadrul unui articol de ziar, vom menţiona că la art. 52 ar trebui să se precizeze că se pot depune cauţiunile şi în efecte de stat. Cu aceste mici modificări credem că proectul ar corespunde şi bine menirii sale. AGATHON mai De ce nu-l lasă în pace? Ne plângem pe toate tonurile din cauza greutăţilor pe care le întâlnim la fiecare pas. Ne plângem şi noi cetăţenii ca indivizi, se plânge şi colectivitatea, adică Statul. Acesta din urmă o spune, prin reprezentanţii lui, la toate prilejurile: „trebue să reducem şcoli căci nu mai avem cu ce le susţine” sau „trebue să înfiinţăm cadrul disponibil căci nu mai putem plăti pe toţi funcţionarii” şi aşa mai departe. Totuşi se petrec unele lucruri ciudate. Sunt cazuri când iniţiativa privată vine să aducă sprijinul ei statului, iar acesta îl refuză. S’ar părea ceva de necrezut, nu-i aşa? Şi cu toate acestea nu e decât adevărul. Iată, un bun român — nu-i dăm numele căci nu vrea să-şi facă reclamă — după îndelungate studii şi observaţii prin ţări străine, s’a întors la locul lui de baştină şi s’a hotărît să se devoteze sătenilor în mijlocul cărora crescuse. A înfiinţat şi organizat o şcoală — unică in felul ei în toată ţara — de mecanică agricolă, morărit şi panificaţie. N’a cerut un ban dela nimeni, n’a apelat la sprijinul oficialităţii şi a reuşit să facă din şcoala lui o instituţie de toată lauda. Numărul mare al fiilor de săteni cari s’au înscris ca elevi era o chezăşie că şcoala aceasta împlinea un gol. O bună afacere, veţi zice? Nici atât. Căci omul nostru nu încasa nici o taxă şi înţelegea ca totul să se facă numai pe socoteala lui. Intr’o bună zi a aflat şi ministerul instrucţiunii de şcoala aceasta, a cercetat-o prin organele lui de control şi a rămas încântat de cele înfăptuite. Mai mult, autoritatea şcolară s’a decis să sprijine iniţiativa particulară şi i-a trimis trei maeştri cari să conducă secţiile de specialitate. Până aci toate bune. Iată însă că, de curând, datorită economiilor ce i s’au cerut ministrul de iistru , trebuit să reducă posturile celor trei maeştri. Patronul şcoalei şi- a zis ca altădată Iov: „Nu-i nimic Domnul a dat, Domnul a luat!’ Spre surprinderea lui, însă, după câteva zile, s’a pomenit că ministerul ii retrage „drept’’ de firmă”, cu alte cuvinte că îi desfiinţează şcoala. De ce? Aşa a vrut prefectul din partea locului. Nici anchetă, nici reclamaţii, nimic. Aşa a vrut prefectul! D. ministru Gusti are datoria să cerceteze această neînţeleasă întâmplare şi să facă dreptate. Dacă statul nu-şi mai poate întreţine şcolile cel puţin să ferească de bunul plac al diferiţilor zapcii pe cele pe care, cu suflet curat şi cu intenţiuni bune, le întreţin alţii. G. Cr. SIR RONALD LINDSAY ambasadorul Marei Britanii la Washington, care a avut o nouă întrevedere cu secretarul de Stat al Statelor Unite. Cordell Hull asupra problemei datoriilor şi pregătirei conferinţei economice mondiale Primește direct^ A șl toate agtgțtii 3 Lei r» u l în toi*â B Lei In străinâtatâ ■ \Îl „Casa Naţională de asigurare“ Constatări in jurul unui proect In anul 1908, din iniţiativa guvernului liberal de pe atunci, s’a înfiinţat pe lângă Ministerul de Interne, o „Casă de Asigurări” pentru asigurarea, în contra incendiului, a tuturor imobilelor aparţinând comunelor şi judeţelor. Această instituţie creiată fără capital, fără organizaţie tehnică şi fără reasigurare, în imposibilitate de a lichida suficient şi la timp daunele survenite, nu mai avea, de mult, încrederea administraţiunilor publice. De aceea, legea administrativă din 1929, care a menţinut ideia acestor asigurări, transformându-le în obligatorii, prevede prin art. 461, reorganizarea acestei Case de asigurări. Plecând dela această cerinţă a legei, ca şi dela ideia de a concentra, cu această ocazie, toate asigurările administraţiunilor publice într’un organism puternic şi bine organizat, d. vice-preşedinte al consiliului de miniştri şi ministru de interne, a alcătuit un proect de lege sub numele de „Casa Naţională de Asigurare”. Pentru a se evita neajunsurile actualei „Case de asigurări”, de pe lângă ministerul de interne, d. G. G. Mironescu s-a oprit la forma de regie mixtă, la care Statul participă cu 10.000.000 Iei, iar capitalul particular cu lei 20.000.000 însemnate întreprinderi române şi străine, de specialitate, vor fi chemate la colaborarea şi organizarea tehnică a acestei instituţii. Statul va exercita, un larg control prin administratorii săi din consiliu, ca şi prin cenzorii numiţi de el. Operaţiunile acestei case se vor limita numai la asigurările oficiale, fără drept de a accepta pe cele ale particularilor, pentru a nu se aduce nici o atingere instituţiunilor private de asigurare. „Casa Naţională de Asigurare” va face asigurările prevăzute de art. 461 din legea administrativă, pe lângă alte câteva categorii care se pun, pentru prima oară, în aplicare. Proectul prevede asigurarea întregei răspunderi civile a Căilor Ferate şi Poştelor, care actualmente suportă daune şi cheltuieli, ce se pot cifra la aproximativ 80.000.000 lei anual. Acoperirea acestor asigurări s’ar face printr’un foarte mic supliment, de circa 2 la sută aplicat actualelor tarife de transport. ASIGURAREA OFIŢERILOR, AVIATORILOR ŞI FUNCŢIONARILOR In grija ce-o poartă apărătorilor ţării şi al ordinei publice, d. ministru de interne introduce asigurările asupra vieţei pentru ofiţerii din toate armele, pentru toate armele, pentru toate gradele şi trupele de aviaţie, jandarmi şi grăniceri, precum şi pentru întreg personalul de poliţie şi guarzi fiscali, cu alte cuvinte pentru toţi aceia cari îşi riscă, de foarte multe ori, viaţa, în îndeplinirea datoriei. Comisioanele acestor asigurări, care până acum intrau în buzunarele intermediarilor, vor alcătui, pe viitor, redevenţele Statului. Ministrul de interne arată în expunerea de motive că, pe lângă marile economii ce se vor realiza, Statul va beneficia de asigurări mult mai eftine decât acele pe care le plăteşte astăzi şi va încasa redevenţe, pe care le cifrează la 50.000.000 lei anual. Cu aceste redevenţe se vor acoperi primele necesare asigurărilor ofiţerilor, aviatorilor, jandarmilor, poliţiştilor, etc. Proectul mai prevede asigurările asupra vieţii pentru funcţionarii publici, ca un supliment peste pensiunea legală. Rezervele acestor asigurări vor fi întrebuinţate in construcţii de mari imobile, în care funcţionarii, pensionarii şi lucrătorii Statului îşi vor putea găsi locuinţe in condiţiuni higienice şi foarte eftine. Deosebit de redevenţele, arătate mai sus, care se vor plăti Statului, indiferent de rezultatele bilanţului, d. ministru dl. interne mai prevede în art. 15 din proect că, după deducerea unui dividend de maximum 15% asupra capitalului pentru acţionari şi după scăderea tuturor daunelor şi cheltuelilor, toate beneficiile bilanţurilor vor aparţine exclusiv Statului. STINGEREA INCENDIILOR LA SATE. REDEVENŢELE Societatea va mai fi obligată să împlinească o altă mare lipsă din organizaţia noastră administrativă: aceea de a creia servicii de stingerea incendiilor la sate. Operă admirabilă şi de o însemnătate covârşitoare, când ne gândim că sate întregi sunt, astăzi, mistuite de incendii, tocmai din această cauză. Iată, pe scurt, economia proectului ministrului de interne. Totuşi, pentru că opoziţia trebue făcută cu orce preţ, „Viitorul” atacă acest proect. Oficiosul liberal pretinde cum că, in afară de redevenţele rezervate statului, restul beneficiilor — „sute de milioane” — va merge la samsarii şi favoriţii regimului! Am arătat mai sus cum că după ce se deduc daunele şi cheltuelile de administraţie, după ce se scot redevenţele, cuvenite Statului, restul de beneficiu aparţine tot Statului! ăl :i (Continuarea în pagina îî-a) Granate Gestul! Scrisorile lăsate de nefericitul general Sică Popescu au făcut să plângă chiar pe oameni cu inima de piatră. Se poate. Dar asta nu înseamnă nimic. Odată campania începută, ea trebue continuată cu toată energia. Unde am ajunge dacă toate acţiunile politice ar fi oprite in joc de moartea unui nevinovat? Campania Skoda are un obiectiv precis: dărâmarea guvernului. Odată obiectivul atins, totul se va potoli ca prin basme. E in mâna d-lui Vaida, deci, ca să revie liniştea, patimele să se risipească, nimeni să nu mai fie arestat, nimeni să nu se mai împuşte, nimeni să nu mai fie trădător. Nu merită toate astea o pârlită schimbare de guvern? — D-le Vaida, haide, fă gestul, ca să ne avem iar cu toţii, ca fraţii! DEŞCA Sa fugim de politică Chinezi şi japonezi la Paris Pe când în ţările lor, de acolo, din toisterisul extrem orient, cele două mari popoare asiatice, se incleaştă în ură şi răsboi, la Paris studenţii japonezi şi chineji duc viaţa studioasă a tutror acelora, ce nu văd în capitala Franţei numaidecât un centru al plăcerilor. Cu o singură diferenţă însă, pe când japonezii se ocupă mai toţi numai de arte — pictură, coreografie, canto, literatură chiar, — declarând orgolioşi că în ceia ce priveşte ... umanităţile, nu au nevoie de facultăţile europene, fie ele chiar pariziene, având somităţile proprii, la Tokio, chinezii urmează cu râvnă şi tenacitate cursurile universitare din Franţa. Poate tocmai de aici vine şi o altă deosebire între felul unora de viaţă şi al celorlalţi. Japonezii îşi au instalată „Cetatea universitară” într-unul din cele mai elegante cartiere ale Parisului — pe lângă Etoile, — într’un imobil somptuos semănând mai mult a club foarte şic. Chinejii, credincioşi cartierului Latin, şi au durat căminul în Montparnasse. Japonezii au bani, au lux, lumini, membri de onoare streini şi indigeni, aleşi printre personalităţile marcante ale epocei noastre. Au pereţii pictaţi de faimosul Fujita, iar ca administrator gereral al căminului, un francez căsătorit cu o japoneză. Sunt primitori, chiar de o ospitalitate fastuoasă. Iar la club nu se vorbeşte niciodată despre războiul de acasă. La chineji totul e modestie, neluminos, sărăcie. Se vorbeşte despre războiul din Manciuria. Foarte studioşi, fiii cerului se plâng că nu-i ia nimeni în serios. In serios? Patru sute de milioane de oameni nu vor să fie luaţi în serios de Europa? Amărăciune făcută din slăbiciune. Tristeţea unui neam, care moare încet, care nu a mai ştiut săşi întrebuinţeze rarele calităţi de altădată’ Japonia poate că nu urăşte China decât tocmai pentru motivul acesta. Ea, a ştiut să lupte împotriva degenerescenţei, ce le pândea pe amândouă. Chinezul înfrânt de sărăcie mai multă,* a cedat mai repede. Japonia vrea să ăîjuce lumii că Asia nu moare, că dimpotrivă — în pofida Chinei, — Asia se deşteaptă... De aceia tinerii japonezi vin, poate, la Paris, să studieze artele, iar chinejii ştiinţele practice. Şi nu e un paradox. Căci şi japonezii tot în Europa au venit — cu câteva decenii mai în urma— să înveţe civilizaţia europeană la sursă. Şi-au adaptat-o uluitor de repede. Ce au realizat din ea, vede toată lumea. Fi-va şi cu China la fel? O. G.S.