Lupta, iulie 1933 (Anul 12, nr. 3501-3526)

1933-07-01 / nr. 3501

t ANUL XII No. 3501 CONST. MILLE . Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Pe 12 luni Pe 6 „ P« 3 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const Miile. 12 (Sărindar) 800 400 200 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 358-75 — Secretariatul 358-74 — Administraţia 35873 PUB1 *rimește direct Adrialn^fAția ...Ef^ru și toate agențiile^de jiigWFeiMrt«?, 3 Lei numarlU Iritqrd 6 Lei în strâmât^ef ............. ■■ ■ ^ j Organizarea industriei de Apărare Naţională In constantă legătură cu şeful suprem al armatei, ministrul de războiu continuă acţiunea de organizare a aprovizionărei armatei cu armamentul corespunzător necesităţilor de azi ale apărărei naţionale. Precum a avut prilejul s’o spună generalul Samsonovici înaintea Parlamentului, acţiunea aceasta trebue dusă pe două fronturi. Trebue să intrăm în posesiunea materialului comandat la uzinele din străinătate — şi aceasta într’un tempo care să compenseze timpul pierdut. Şi trebue să organizăm toate posibilităţile noastre interne de a pune în funcţiune industria naţională a armamentului. [Vizitele pe care Suveranul le-a întreprins în acest scop la uzinele noastre sunt începutul unei campanii de studiu în această direcţie. Concluziunile raportului Comisiei parlamentare pentru apărarea naţională, alcătuesc expunerea de motive a acestei acţiuni. Nu e pentru întâia oară că se pune această problemă. Evident că nici astăzi condiţiunile financiare nu sunt prielnice unei intensificări a realizărilor. Va trebui însă să se găsească mijloace de cooperare şi financiară şi industrială cu uzinele similare din afară pentru punerea în valoare a industriilor naţionale de armament. Reorganizarea lor cere un timp oarecare. Până atunci trebue activat ca armamentul comandat în afară să ne fie furnizat în timpul cel mai scurt posibil. Toate indicaţiunile, atât dela conferinţa de dezarmare, cât şi după ce se petrece acum în ţările cari agită revizionizmul, pledează pentru dublarea prevederei şi a vigilenţei. Până şi Londra, care este un punct de observaţie mai neutral, începe să atragă atenţia asupra realităţilor. Nu mai departe decât ori, telegraful ne-a semnalat editorialul din „Times” care constată că Germania şi-a pierdut simpatiile opiniei internaţionale până într’atât, încât chestiunea reviziuirei tratatelor rămâne de-acum pe un plan foarte depărtat. Căci pentru ca o chestiune atât de delicată să poată fi negociată, trebue să existe, zice „Times”, mai întâi o încredere mutuală. Or, condiţia aceasta esenţială, constată marele ziar englez, a dispărut, iar regimul hitlerist a pierdut încrederea pe care celelalte state începeau s’o aibă în Germania de după războiu. Ca să se vadă cum aceste constatări sunt, fără prealabilă înţelegere, confirmate de opiniunea franceză, semnalăm aci atitudinea presei franceze de stânga, („Bre Nouvelle”, „La comme Libre”), care arată că" desfiinţându-şi adversarii, rămas singur, regimul hitlerist se depărtează tot mai mult de spiritul de cooperare europeană — ceea ce impune menţinerea pe primul plan a chestiunei securităţei. Negocierile secrete dintre Budapesta şi Berlin impun aceiaş problemă cu aceiaş intensitate statelor Micei înţelegeri. Or, securitatea, până nu se va ajunge la garanţii internaţionale, stă în pregătirea militară. De aceia organizarea Industriei de Apărare Naţională şi interesul pe care i-o acordă în toiul vacanţelor atât Suveranul cât şi guvernul, face parte din politica de vigilenţă a ceasului de faţă. ALFA Planul de sistematizare Dealungul bulevardelor, în toate pieţele oraşului, se dărâmă de zor. Vechiul Bucureşti, putred şi viermănos, cade zi de zi. Şi, după planurile verticale ce cad, apar aspecte nebănuite. Astfel, bulevardul Brătianu e unic în Europa civilizată, pe nici un alt bulevard, nu vei vedea lângă o casă modernă cu mai multe etaje, o căsuţă străveche, scundă şi înclinată. E primul bulevard cu vast orizont lateral. S-a deschis acum şi piaţa Sf. Gheorghe; peninsula aceea de vechi imobile, dintre calea Moşilor şi calea Văcăreşti, a fost suprimată. Prin norii de praf, (de ce nu se stropeşte oare, când se dărâmă?) a apărut o clipă o viziune de altă dată: o casă cu pridvor şi geamlâc, din alte vremuri. Târnăcoapele necruţătoare, au trecut mai departe... A dispărut Frascatti, a fost împins la aliniere imobilul Datelkremer, în locul căruia se construeşte un mare palat-bloc. Perspectiva palatului telefoanelor, a fost degajată. Pe bulevardul Brătianu apar sgârie nourii viitorului Broadway bucureştean... Şi astfel, oraşul, obicinuit până acum să întârzie în aspectul lui oriental deodată se modernizează, se aliniază... Dărâmăm. Ce punem însă în loc, şi mai ales cum punem? Oraşele dezordonate cum e Capitala noastră, care abia acum a început să se supună unei discipline de creştere, au nevoe de un plan de sistematizare precis, care să nu varieze de la un an la altul. Deschidem perspective în spaţiu, pieţelor şi marilor edificii, dar e nevoe şi de o perspectivă în timp, în viitor. Aşadar, cât mai puţine ezitări, dibuiri şi reveniri, la acordarea autorizaţiilor de construcţie. Un plan sigur, fixat odată pentru totdeauna, pentru ca arhitecţii viitorului să ştie precis ce au de făcut şi să cunoască dinainte marginile posibilităţilor de construcţie. Numai astfel se va evita ca peste alte câteva decenii, să ne pomenim că problema alinierilor, exproprierilor şi sistematizărilor, va persista încă, fiind nevoe de noui şi mari cheltueli. Dărâmăm. Dar în acelaș timp, trebue să avem bine fixat în minte, planul după care se va ridica orașul modern de mâine. A. B. Creionul actualităţii De unde vin banii ? ”„ A. C. GUZA* „Aştept să se deschidă parlamentul ca să interpelez asupra indiscreţiiinei guvernului care întreabă de unde vin banii pentru propaganda hitlerista in fără ...Las'o moartă. Te pomeneşti că ne răspunde ministrul de interne!..* „ Să fugim de politică Contraste morale Cu prilejul unei agape pe care „Cercul Ieşenilor1' a dat-o în cinstea unui nestor al său, d. Petre Sadoveanu — podoabă a magistraturei şi a baroului — s’a petrecut un fapt, care desigur ar fi putut fi evitat, dar nu mai puţin rămâne caracteristic. Deşi comesenii alcătuiau o societate de peste o sută cincizeci de persoane— cele mai multe in vârstă — şi era lesne de aflat scopul agapei, un tineret restrâns a început să manifesteze până la ofensă împotriva faptului că sărbătorirea unei vieţi de 78 de ani închinată muncei, intelectualităţii şi justiţiei crea o pauză prea mare pentru amatorii de jazz şi dans. Suntem departe de a refuza să înţelegem înclinaţiunile şi privilegiul tinereţei. Dar când ele merg până la desconsiderarea valorilor morale ale vieţei, este explicabilă tristeţea care a cuprins pe membrii Cercului Ieşenilor în faţa atitudinei acelor tineri,cari în loc să întrebe şi să se intereseze de ce e vorba, au preferat să dea impresia dureroasă pe care au dat-o. Mai mult, jignind în chip anonim, au provocat generalizările. Oare sportul şi dansul sunt icompatibile cu interesul tineretului pentru intelectualitate şi cu cuviinţa morală care trebue să ne facă atât de simpatică tinereţea, în genere? Atitudinea dansatorilor impacienţi faţă de o numeroasă şi selectă societate a provocat unul din acele contraste morale pe care tineretul de azi ar trebui să se ferească a le oferi. O întreagă problemă de revizuire a educaţiei acestui tineret s’a ridicat brusc în sufletul acelora cari reprezentau acolo generaţia de emi faţă de cea care mâine va voi să aibă autoritatea de a fi urmată şi ascultată. Să ne gândim ca plăcerile unei epoci îndestul de haotice, să nu calce în picioare, sub ritmul negru al jazzului, florile cele mai delicate ale civilizaţiei omeneşti. E. D. F. iberalii şi agitaţiile extremiste La provocările extremiştilor şi la agitaţiile anarhice, guvernul a răspuns prin hotărârea sa fermă de a menţine ordinea. Exponenţii actualului regim au afirmat voinţa de a pune capăt oricărei tentative de a se tulbura liniştea publică, iar oficiosul guvernamental „Dreptatea” a subliniat caracterul propagandei de dreapta, — susţinută cu fonduri suspecte şi inspirată de peste hotare, — insistând asupra necesităţii de a se proceda cu cea mai mare energie împotriva acestor agitaţii de natură să primejduiască interesele cele mai de seamă ale ţării! Opinia publică a primit cu deplină satisfacţie declaraţiile membrilor guvernului, iar presa a fost unanimă în a recunoaşte importanţa măsurilor preconizate pentru asigurarea ordinei interne. Numai partidul liberal şi-a dat în petec. Iar „Viitorul”, — uzând de un vechiu sistem menit să slăbească orice acţiune sănătoasă, — acuză guvernul că „a provocat intensificarea agitaţiilor extremiste”. Sub pretext că în actualul cabinet n’ar exista unitate de vederi pe chestia reprimării anarhismului arhanghelist şi cuzist, — ziarul d-lui I. G. Duca socoteşte că guvernul nu poate fi capabil de o acţiune hotărâtă şi că n’ar avea „autoritatea de a impune păstrarea liniştei publice”. „Viitorul ar fi putut lua exemplul confratelui său francez. Intr’adevăr, cel’lalt oficios liberal, confecţionat pentru străinătate,— e vorba de „l’Indépendance Roumaine”, — nu numai că reproduce, în fruntea informaţiilor cu caracter politic, textul articolului apărut în „Dreptatea”, dar îl întovărăşeşte de comentarii favorabile acţiunii guvernului. „Suntem convinşi”, — scrie oficiosul francez al partidului liberal, — că guvernul român nu va tolera această imixtiune directă sau indirectă a hitlerismului german în mişcările de dezordine ale adepţilor d-lui Cuza”. Aşadar, când scrie în limba lui Möllere, — partidul liberal e „convins” că guvernul va şti să facă faţă împrejurărilor. Când, însă, e vorba de politica noastră internă, — când se adresează publicului dela noi, — „Viitorul” nu numai că nu vede măsurile menite să asigure ordinea, — dar încearcă să le slăbească efectul, prin atacuri pătimaşe şi prin comentarii defavorabile. Sistemul acesta, pe care l-am demascat în nenumărate rânduri, nu este demn de un partid de guvernământ care trebuie să înţeleagă că nici în interesul său şi nici în interesul ţării nu este a se specula anarhia şi a se încuraja agitaţiile unor demagogi fără răspundere. G. S. Ce au de spus inflaţioniştii noştri? D. Henderson, fostul ministru de externe al Angliei şi actualul preşedinte al conferinţei dezarmării, a publicat de curând un studiu îndelung chibzuit asupra câtorva „greşeli pe care se întemeiază proectele de inflaţie”. Şi D. Henderson, spune tuturor, nici mai mult nici mai puţin decât atât, că goana Statelor-Unite după inflaţie, ar produce un dezastru mondial care ar depăşi tot ce a înregistrat până acum, ca dezastru istoria lumii. Şi că in afară de reîntoarcerea la etalonul aur, nu există nici o soluţie de îndreptare a situaţiei!”. Am fi curioşi să ştim ce au de spus inflaţioniştii noştri naţionali, în faţa acestei atitudini hotărâte şi a unei alarme răsunătoare pe care o dă unul dintre cei mai în măsură se rostească adevărul. Am vrea să ştim părerea d-lor Iunian, Argetoianu şi a celorlalţi mari economişti şi salvatori, a-supra faptului că un om ca Hen-derson şi-a permis să facă asmenea afirmaţii. Dar acest studiu care va stârni opoziţia înverşunată a inflaţioniştilor noştri, e cu atât mai interesant cu cât el apare acum, in toiul conferinţei de la Londra. Cine a urmărit desfăşurarea acestei conferinţe, a putut vedea că întreaga Europă e de acord cu d. Henderson: de câteva săptămâni încoace statele europene, chiar şi acele cari au părăsit etalonul aur, se străduesc să obţină o stabilizare a tuturor monezilor, în prim rând a dolarului. Toţi conducătorii de stat, toţi economiştii de mâine încearcă, printr’un suprem efort, să împiedice lumea de la catastrofa unei inflaţii. Şi atunci? Cum poate fi caracterizată agitaţia pe care o fac unii pe o temă respinsă de tot ce are Europa mai cu răspundere şi mai competent în materie? I. MAX REINHARDT celebrul regizor german înlăturat de regimul lui Hitler, căruia orașul Varșovia i-a rezervat catedra de istoria artei dramatice la Universitate. Antisemitisimftf este o boală epidemică Cele două oficioase liberale se contrazic Un senzaţional interview al lui Bernard Shaw despre Hitler şi despre politica naţionalsocialistă Bernard Schaw, celebrul scriitor irlandez care se remarcă în toate împrejurările prin originalitatea surprinzătoare a atitudinilor sale, s’a rostit zilele acestea într’un lung interview acordat unui ziar american asupra lui Adolf Hitler şi în genere asupra regimului naţional-socialist: „Ei, bine, domnule Schaw, — i s’a adresat ziaristul american, — nu cumva ai devenit naţional-socialist ? Nu de mult, când te-ai înapoiat din Italia, i-ai luat apărarea lui Mussolini, iar când ai sosit din Rusia, îl lăudai pe Stalin. Acum a venit rândul lui Hitler. „DRAPELUL LUI BERNARD SCHAW" — „Mişcarea irraţional-socialistă — a răspuns Bernard Schaw — se bucură în multe privinţi de simpatiile mele. Aş putea afirma că Hitler l-a înlăturat pe Karl Marx pentru a adopta, în schimb, drapelul lui Bernard Schaw. Vă puteţi deci imagina spaima mea când în momentul critic, Hitler şi naţional-socialiştii săi au înebunit pe chestia evreiască. Hitler deţine o putere care n’ar putea fi încredinţată decât celor mai sănătoşi oameni de stat. Iar prima întrebuinţare pe care el o dă acestei forţe, este de a-l reînvia pe Torquemade care credea că va salva omenirea arzându-i nu numai pe evreii în viaţă, dar şi pe cei morţi pe care i-a desgropat”. — „Nu doriţi să intraţi într’o polemică literară cu Hitler? Noi vă punem la dispoziţie coloanele ziarului nostru”. — „Ar fi cu totul inutil, să caut argumente împotriva unei astfel de maladii. Antisemitismul este o boală patologică ca multe altele. Un om de stat infectat cu baccilul acestei boli, poate foarte bine trece la persecutarea iesuiţilor, a masonilor, a vrăjitoarelor, eschimoşilor şi poate chiar a prusacilor. Excesele organizaţiei Ku-Klux-Klan din America este cunoscută ca o formă de „delirium tremens”. Până acum însă nici un partizan al acestei organizaţii nu a fost încă ales preşedinte al Statelor Unite. Naţional-socialiştii suferă de o foarte grea boală cu caracter epidemic iar rezultatul e că poliţia britanică a fost nevoită să-l apere pe d. dr. Rosenberg cu prilejul vizitei pe care acesta a făcut-o la Londra, probabil în speranţa că va fi primit acolo cu braţele deschise. In realitate însă, el a fost tratat întocmai ca un câine turbat”. INTRE FASCISM ŞI ANTISEMITISM — „Dacă nu doriţi să polemizaţi cu Hitler, de ce nu-l supuneţi unei psiho-analize? Cum explicaţi complexul său antisemit? Ce legături vedeţi între fascism şi antisemitism? Mussolini nu-i persecută pe ece îi persecută vrei. Pentru Hitler? — „Aveţi dreptate! Antisemitismul nu intră în concepţiile fasciste. El este o formă degenerată a fascismului”. — „S’ar părea că Hitler suferă de un fel de manie a persecuţiei. „Nu, celelalte ieşiri ale lui Hitler sunt lesne explicabile. Fascismul stă într’un conflict inevitabil cu parlamentarismul liberal. Deasemenea, el intră în conflict cu comunismul, fiindcă, se iveşte între ele o rivalitate pe tărâmul revoluţionar. Izgonirea liberalismului şi comunismului este deci foarte naturală”. — „Cum rămâne totuşi cu antisemitismul?” — „Doctorul Rosenberg declară că evreul este un meşter al profitului”. — „Desigur că este aşa. Dar noi toţi avem această măestrie”. — „ Adeseori, evreul cunoaşte însă mai bine acest joc, decât aceşti buşteni blonzi, cari se simt măguliţi că sunt numiţi „nordici”. Pretextul dr-ului Rosenberg nu codeşte în consecinţă absolut nimic. Este drept că naţionalsocialiştii sunt obligaţi, în calitatea lor de socialişti să puie capăt profitului. Socialiştii ar fi putut însă învăţa din instrucţiunile mele precise şi din experienţa amară a sovietelor că un guvern BERNARD SCHAW Teatrul şi uzina la Moscova — Un mijloc prodigios de instruire a masselor— Dacă există ceva care să se bucure de o imensă favoare în Rusia Sovietică, e arta teatrală. Numai asistând la serbările organizate la Moscova mi-am putut da seama de importanţa din zi în zi mai mare, pe care o are teatrul în viaţa individului, scrie Andre Boll în „Excelsior”. Niciodată „Panem et circenses” n’a exprimat mai adecvat starea de spirit a unui întreg popor, care în fiecare seară ia cu asalt sălile de spectacole. ŞAIZECI SI PATRU DE TEATRE LA MOSCOVA Moscova posedă actualmente şaizeci şi patru de teatre. Ei bine, toate aceste teatre sunt pline până la ultimul loc în fiecare seară. In 1927 publicul ocupa 65 la sută din locuri. In 1930 a ajuns să ocupe 89 la sută, iar în 1931 a depăşit 95 la sută. Pasiunea ruşilor pentru teatru pare mai mult un delir. Pentru ce? Cauzele sunt multiple. Motivul esenţial însă rezidă în calitatea artistică a spectacolelor. Fie Opera mare (Bolchoi teatre), fie Teatrul de artă, Tairoffe sau Meyerhold, sau Teatrul Vakhtangov, sau Maliteatre, sau Elabima, etc... fiecare spectacol e impecabil pus la punct, cu o minuţiozitate uimitoare, cu mult gust şi lux de mijloace. NU EXISTĂ VEDETE Totuşi „vedete” nu există sub forma admisă la Paris sau în altă parte. In afară de anunţarea spectacolului, ziarele nu înserează nici uun fel de publicitate. Biletele de favoare sunt necunoscute... Orice altă exploatare sau reclamă, la Moscova sunt considerate superflue. Atunci? Atunci trebue recunoscut că valoarea interpretului e absolut extraordinară. Conştiinţa lui profesională e inimaginabilă. Arta de a reda un personagiu prodigioasă, iar repetiţiile durează totdeauna câte șase luni sau multeori chiar un an întreg. Decorurile în genere sunt opera unor pictori remarcabili, iar jocul de lumini e pus la punct în mod impecabil.*• De remarcat că regimul actual favorizează în mod special teatrul, deoarece vede în el un mijloc de instruire a masselor. Nu sunt nici două zile de când poporul rus număra peste 75 la sută anlfabeţi. Intr’adevăr, spectacolele sunt cumpărate mai înainte de către direcţia uzinelor, în afară de locurile permanente rezervate tuturor uzinelor şi distribuite în mod gratuit celor mai buni lucrători. Şi totuşi biletele nu sunt ieftine. Un fotoliu de orchestră costă mai scump la Moscova decât la Paris. Locurile bune sunt însă accesibile fiecăruia, în sensul că preţul lor e invers proporţional cu salariile spectatorilor, aşa încât cel mai prost salariat beneficiază de o reducere care trece uneori de 60 la sută. Trebue să menţionăm că guvernul sovietic ţine în cea mai mare onoare pe artişti, susţine cu mijloace băneşti cele mai îndrăzneţe încercări regizoriale şi favorizează în mod cu totul excepţional pe scriitorii dramatici sacrificând în fiecare an un buget considerabil pentru teatru TEATRELE DE STAT SAU MUNICIPALE Un teatru în Rusia nu e niciodată o întreprindere particulară. Toate teatrele capitalei sovietice sunt susţinute de stat şi de comisariatul instrucţiunii publice, toate teatrele din provincie sunt sub direcţia sovietelor municipale. Dar nu numai atât. Guvernul protejează cât poate mai mult arta dramatică regională. El a contribuit mult la creiarea celor treizeci şi două de teatre naţionaliste-georgian, ucrainean, caucazian, mongol, etc. — bogate în legende şi moravuri originale, cari posedă azi literatura lor dramatică proprie, jucând numeroase piese în idiomul lor particular. Teatre pentru copii, teatre pentru armată, teatre pentru sindicate, atâtea pretexte pentru a fonda o nouă trupă, a juca o nouă operă, o nouă montare. (Citiți continuarea in pag. II-a) Se reface Arcul de Triumf Ziarele ne anunţă că d. prof. G. G. Mironescu, vicepreşedintele consiliului d© miniştri şi ministru de interne, a avut o consfătuire cu d. arhitect Petre Antonescu asupra chipului cum urmează a se reface arcul de triumf de la şoseaua Kiseeff. D. arhitect Antonescu a prezentat schiţele care au fost adoptate, în mod principial, urmând a fi supuse aprobării guvernului. Informaţia apărută în ziare adaugă că lucrarea de refacere va fi terminată până la toamnă şi că se va întrebuinţa numai piatră şi marmoră. Se reface arcul de triumf! Era şi timpul. Ruşinea de la şoseaua Kiseleff va dispare, spre cinstea Capitalei şi a neamului acestuia. Căci „arcul de triumf“, de până acum, nu dăinuise, ca atare, decât doi ani, ruinele lui însă ameninţau să se eternizeze. Şi, dacă luptătorii, cari au jertfit ceva pentru creiarea gramelor actuale ale ţării, pot zice ca epicureul Horatiu „exegi monumentum aere perenius“, nu tot aşa pot vorbi cei cari au înălţat „monumentul“ menit să simbolizeze înfăptuirea celui dintâi. Ar fi putut fi un simbol al halului de nepregătire în care am intrat în marele război, în nici un caz simbolul victoriei noastre. Iată de ce am simţit o mare bucurie şi o uşurare sufletească la vestea că arcul de triumf va deveni ceia ce trebuia să fie deja prrceput: eternizarea în piatră şi în bronz a celei mai mari epopei a neamului românesc şi apoteozarea izbânzii visate de atâtea şi atâtea eneraţii . , G. CR. !