Lupta, octombrie 1933 (Anul 12, nr. 3580-3605)

1933-10-01 / nr. 3580

ANUL XII No. 3580 CONST. MILLE Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 1927 ADnklAMCMTC Pe 12 luni 800 Pe 6 „ . ................... , , ,f, , , 400 3 „ 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Miile. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcția 358-75 - Secretariatul 358-74 - Administrația 358-73 n $lP­­^5 ______________________________ Succesul politic e­ra m­ai d­ in plină criză financiară de stat, România câştigă o mare­­victorie pe planul politicei gene­rale de pace în centrul şi sud­­estul Europei, ■Occidentul urmărind cu o vie atenţie evenimentele de la Sina­ia, unde cei doi Suverani ai Ro­mâniei şi Iugo­slaviei, împreu­nă cu cei trei miniştri de exter­ne ai Micei Înţelegeri au lucrat într’un acord deplin la care s’a asociat de mai înainte venerabi­lul preşedinte al Republicei Ce­­ho-Slovace, dă dovadă că înţe­lege toată întinderea şi repercu­siunea pe care o are asupra Eu­ropei centrale şi răsăritene ac­ţiunea nouei forţe politice pe ca­re o reprezintă comunitatea in­ternaţională închiegată de cele trei state atât de solidare în ac­ţiunea lor comună. Rare­ori un stat în dificultăţi financiare ca România şi-a afir­mat cu mai multă putere impor­tanţa sa ca factor politic general de cum a făcut-o statul nostru, cu prilejul Conferinţei de la Si­naia. Dificultatea de plată a Româ­niei este, de­sigur, penibilă. Ni­meni nu o consideră însă îngri­jorătoare pentru viitorul ei. Din potrivă, Fermitatea cu care România face faţă dificultăţilor ei financi­are şi marele ei prestigiu pe planul politic internaţional do­vedesc resursele inepuizabile şi încrederea pe care ele le inspiră factorilor politici şi economici din Apus.. In momentul de faţă, din nou, iese în relief faptul că deşi eco­nomicul domină­ politicul în ordi­nea internă, în ordinea interna­ţională, politicul este acela care fortifică încrederea în refacerea economică şi financiară.­ Ea rămâne în funcţie de sta­bilitatea politică a statelor şi de situaţia la frontierele lor. Or, politica României în sânul Micei înţelegeri şi faţă de veci­nii ei îi creiază­ în momentul de faţă o situaţiune care nu poate decît domoli ori­ce aprehensiuni pe planul financiar. In jurul ei, atât spre frontiera de răsărit cât şi spre cea de a­­pus, sunt indicii că pacea se con­solidează în vederea unei cola­borări din ce în ce mai recunos­cută ca singura eficace pe pla­nul economic şi comercial. Contopită într-un organism po­litic unitar, cu un plan de coo­perare economică interdepen­dentă, România vede, ca şi cele­lalte aliate ale ei, prestigiul ei considerabil sporit peste Ocean, în Anglia şi Franţa şi raporturi­le ei cu Italia din ce în ce mai strânse pe urma apropierei fran­­co-italiene pe planul internaţio­nal. Nu suntem numai noi cari o recunoaştem. „In cursul acestor din urmă luni, scrie „Le Temps”, s’a putut nota o sensibilă ameliorare a relaţiilor dintre Italia şi statele Micei înţelegeri. E un efect direct, se poate în­ţelege, al colaborării confiente care se desfăşură actualmente între Paris şi Roma, căci diplo­maţia franceză are grija cons­tantă de a risipi toate neîncre­­derile trezite în Europa Centra­lă şi orientală ,şi de a grupa toa­te bunele voinţe în vederea rea­­lizărei comune a unei opere de pace, durabilă şi fecundă. Din ce în ce mai mult lumea îşi dă sea­ma că marea ameninţare care apasă asupra puterilor Europei centrale şi orientale se datore­­­şte Germaniei care se obstinea­ză în voinţa sa de hegemonie, voind să realizeze în singurul ei folos „Mitteleuropa” şi reluând în socoteala ei vechea politică de „Drang nach Osten”. Afirma­­ţiunea brutală a naţional-socia­­lismului, formă nouă a pariger­­manismului, a deschis ochii tutu­rora asupra acestui adevăr în­ I­­talia, în Austria şi în ţările Mi­cei înţelegeri.” Conştienţa, fermitatea şi uni­tatea internă cu care s-a desfă­şurat la Sinaia acţiunea politică şi economică a Micei înţelegeri pune România la adăpost de ori­ce surprize pe terenul financiar. Nu mai departe decât acum două zile arătam că creditorii noştri din afară trebue să-şi­ dea bine seama că nu poate să e­­xiste guvern românesc mai do­ritor de a aplica o politică de respectare a angajamentelor ex­terne ca guvernul actual. Se pare că de atunci acelaş lu­cru le-a fost amintit şi de factori politici apuseni direct intere­saţi la apărarea intereselor cre­ditorilor noştri. Cine cunoaşte situaţia politi­că reală a României pe planul internaţional, nu poate­ decât să privească cu deplină­ încredere acţiunea ei de dominare a difi­cultăţilor financiare de azi. Conferinţa de la Sinaia a ară­tat lumei întregi că România nu are nimic din ţările unde se pot experimenta aventuri, ■. • Niciodată o ţară în dificultăți de ordin mondial n’a inspirat mai multă încredere pentru ziua de rrtari'­s?* /■ -■ --■-■-■■rte?­­ • _ EMIL D. FAGURE „Ziua saşilor” la Sibiu Mari frământări politice in sânul saşilor.—Duminecă se decide dacă e cazul unei noul orientări politice a saşilor — lupta intre cei doi şefi: Dr. Rudolf Brandsch şi dr. Hans Otto Roth.—Intervine al treilea „şef“, fascistul Fabriţius Duminică saşii au o zi impor­tantă în viaţa lor naţională şi politică. Va fi ziua saşilor „Sachsen­tag” care egalează cu o mare adunare naţională. Saşii din toate centrele Ardealului, trimit delegaţii lor autorizaţi ca într’o mare conferinţă naţională să decidă, dacă e cazul să inaugu­reze o nouă politică,­­ să se o­­rienteze spre extrema dreapta, său să păstreze tradiţionala po­litică săsească. Hitleriştii saşi voiesc să pro­fite de această „zi a saşilor”, spre a smulge conducerea po­litică de partea lor. Şeful hitleriştilor saşi e fos­tul­ funcţionar Fabriţius. Dar şi deputatul dr. Hans Otto Roth cochetează tot mai insistent cu hitlerismul şi d-sa aţâţă mereu lupta de nimicire contra fostu­lui subsecretar de stat al mino­rităţilor dr. Rudolf Brandsch. împotriva acestui om emina­mente cinstit şi ponderat se du­ce o campanie dintre cele mai vehemente, mai agresive, fiind acuzat de acte de trădare faţă de poporul sas, — că a trădat interesele naţiei săseşti. Or, ce a făcut d. dr. Rudolf Brandsch? El n’a spus că hitle­­rismul e rău, acolo în Germa­nia, ci a accentuat numai că nu e aplicabil aci în România; că nu se potriveşte cu stările dela noi; că dacă saşii ar face făţiş practica hitlerismului în Ar­deal,­­ se mai poate ridica îm­potriva lor majoritatea popu­laţiei româneşti. Se scot pamflete, broşuri, foi volante contra d-lui Rudolf Brandsch. Lupta între cei doi şefi, Hans Otto Roth şi Rudolf Brandsch, durează de multă vreme. Dar nici­odată n’a fost aşa de neîn­duplecată ca acum. D. Hans Otto Roth, şi-a pro­pus să-l scoată pe d. Rudolf Brandsch din toate demnităţile. D. dr. Brandsch, a fost preşe­dintele grupului parlamentar german din România. L’a scos de acolo. A fost delegatul saşi­lor la congresul internaţional al minorităţilor. L’a scos şi de acolo. Acum d. dr. Hans Otto Roth -, vrea să-i smulgă şi mandatul de deputat al circumscripţiei Sibiului, — deşi saşii mai bă­trâni, mai calmi, sunt de păre­re că d. dr. Brandsch, odată ce, timp de 8 legislaţii a reprezen­tat Sibiul în parlament, trebue să fie lăsat să împlinească încă 2 legislaţii, ca să fie ales apoi senator de drept. In lupta aceasta între cei doi şefi, a intervenit şi al treilea şef, d. Fabriţius, care ţine parte d-lui dr. Hans Otto Roth. Rămâne de văzut, la marea adunare naţională de Dumini­că, dacă totul se va reduce la lupte între persoane, sau dacă e şi o luptă de idei, şi se va pro­ceda la fixarea unui nou pro­gram politic al saşilor. L. P. Granate intre cei cari se cunosc Relaţiile dintre „Liga*’ d-lui A. C. Cuza şi „Garda de fier” a d-lui Co­­dreanu sânt de o tandreţă induioşe­­toare­­ . . Astfel, revista gardistă „Axa”, so­mează întreaga familie Cuza săi spue dacă n’a fost multă vreme înscrisă în loji fracmasonice şi dacă şi azi nu practică anumite ritmuri masonice. La rândul său organul Ligii ii nu­meşte pe şefii gardişti „caţaoni po­mădaţi” şi denunţă faptul senzaţio­nal şi istoric că deputatul gardist Stelescu a făcut fiecare clasă câte doi ani — ca să înveţe băiatul mai bine ! — iar de 5 ani e­ student tot în anul I, ceea ce înseamnă că e un tânăr consecvent care nu înţelege1 să treacă dela un an la altul, ca atâţia studenţi uşurateci! n. Stelescu practică, probabil, mândra deviză:. — Sânt şi rămân ! Rămân, adică, in anul I, toată via­ţa mea ! ■ In tot cazul, salvarea ţării nu poate veni decât dela „caţaonii po­mădaţi”, dela cei cari fac studii a­­tât de strălucite că nu se mai des­­lipesc de o bancă atunci când se in­stalează în ea şi dela cei cari înju­rând pe masoni, sânt de fapt cei mai înverşunaţi masoni. Prosperitate, cultură, prestigiu, nu ne pot aduce decât asemenea ele­mente ! E cineva de altă părere ? DESCA a­m Creionul actualităţii „Greutăţile“ că sănătos!____________ ZSAREŞTII. — Auziţi, d-le prim - m­i­nistru. d. D.­spune că se simte în­­ stare să ,,stăpânească urările ceasului de azi“. O. VAI­DA. — Alunei foarte bine, să le stăpâneas­ Surpriza delegatul Africei de Sud, ales preşe­dinte al Societăţii Naţiunilor. Rezul­tatul neaşteptat al scrutinului se ex­plică prin votul Dominioanelor şi al ţărilor scandinave, care în ultimul timp au făcut propagandă pentru delegatul dominioanelor sud-afri­­cane. D. Duca a vorbit la Iaşi de spiritul de solidaritate care domneşte în sânul partidului liberal. „S-a născocit — a spus d. Duca — versiunea că partidul naţional liberal nu poate veni la guvern, fiindcă ar fi frămân­tat de disensiuni interne. Repetatele şi impunătoarele manifestaţiuni de unitate şi de solidaritate ce s’au produs au obligat pe adversarii noştri să renunţe şi la această armă de luptă”. Mărturisim fără înconjur că nţ’am ştiut până acum, că su­părările de astă vară ale d-lui dr. Angeleses, acţiunea d-lor Victor Anton­escu şi N. Săvea­nu, cunoscutul comunicat de dezavuare a unor fruntaşi re­centele eşiri ale d-lui Dinu Bră­tianu şi sforţările dela Sinaia de­ a împăca încă odată pe fos­tul ministru al instrucţiunii, care era gata-gata să-şi facă bagajele şi să treacă graniţa lă­sând în plata Domnului toată violenta campanie de răstur­nare — n’am ştiut spuneam că toate acestea au însemnat „re­petatele şi impunătoarele ma­nifestaţiuni de unitate şi soli­daritate’’. Aşa e însă în viaţa noastră politică: cuvintele şi faptele îşi schimbă înţelesul peste noapte. Numai că nouă ne vine greu a înţelege pentru care motiv Un şef de partid socoate ca bu­nă tactica de a ascunde cetăţe­nilor adevărurile cele mai evi­dente. Dacă d. Duca spune că în partidul liberal domneşte o de­săvârşită unitate — când ştiut este câte frământări au între­ţinut şi întreţin curiozitatea opiniei publice — cum vrea d-sa ca lumea să-l mai creadă când îi anunţă apropiata veni­re la guvern? Cunoaştem doar cu toţii po­vestea ciobanului ■■■■ I. D. TE WATER Destindere în sud-estul Europei —----------—— Cum au evoluat ideile lui Take Ionescu asupra con­solidării păcii în Balcani — Situaţia Bulgariei in actuala conjunctură politică internaţională Desfăşurarea evenimentelor politice din Balcani, aşa cum ele se desemnează după confe­rinţa Micii înţelegeri de la Si­naia, a surprins şi a prilejuit vii comentarii în opinia publi­că apuseană. Tendinţele de a­­propiere şi acţiunea urmărită de factorii hotărîtori ai politi­cii din sud-estul european, pentru consolidarea păcii în această regiune a continentu­lui, coincid cu dificultăţile e­­norme ce se ivesc în politica Europei Centrale şi apusene, împiedecând în mod vădit o înţelegere între marile puteri, purtătoare ale tradiţiilor de civilizaţie şi progres ale ome­nirii. In felul acesta, Balcanii, vul­canul de odinioară, epicentrul de altă dată al marilor confla­­grațiuni europene se transfor­mă într’o rază a păcii, în timp ce Europa centrală și occi­dentală devin centrele nevral­gice ale bătrânului continent. Evident că această schimba­re în aspectul politicii europe­ne se datoreste fericitei coin­cidente că în mai toate statele din sud-estul Europei s’au gă­sit după marele război oameni de stat cari au știut să pregă­tească opinia publică a patriei In fine trebuie constatat a­­cum, în preajma evenimentelor politice însemnate ce se desfă­șoară actualmente în R­ean', cât de important a fost rolul pe care l-a avut Mica Inter­fere în pregătirea acestei at­mosfere de înţelegere şi apro­piere între naţiunile din sud­­estul Europei. La începutul Micii înţele­geri s’au găsit sceptici şi ad­versari cari s’au îndoit de efi­cacitatea şi chiar de dăinuirea acestei alianţe. In ciuda tuturor, Mica Înţe­legere nu numai că s’a menti­­nat dar ea a luat o desvoltare nebănuită, făcând deplina do­vadă a utilităţii sale cât şi a importanţei pe care o are ca factor de pace şi progres în­­tr’una din cele mai expuse re­giuni ale continentului. Pentru popoarele din sud­­estul Europei, evoluţia, conso­lidarea şi spiritul pacific al Micii înţelegeri au constituit exemple încurajatoare şi nu este o simplă coincidenţă fap­tul că primele manifestări ale unei apropieri între statele balcanice se produc în strânsă legătură cu acţiunea Micii în­ţelegeri. Vom aminti, în preajma im­portantelor întrevederi pe ca­re regele Alexandru al­­Iugo­slaviei le va avea săptămâna viitoare cu regele Boris al Bul­Desigur că această mare o­­peră pacifică s’ar fi putut re­aliza mai de mult dacă anu­mite particularităţi ale politi­cii bulgare n’ar fi sabotat în mod sistematic orice tendinţe lor într’un spirit de largă în­ţelegere a necesităţii unei co­laborări pacifice cu celelalte naţiuni şi a consolidării situa­ţiei actuale, rezultat al unor mari jertfe şi al unei justiţii istorice. De altă parte, această des­tindere în Balcani a fost de­terminată de faptul că în ulti­mul deceniu statele din sud­­estul Europei au avut în frun­tea lor conducători cari au is­­butit să înalţe popoarele a că­ror soartă le este încredinţată la o adevărată conştiinţă na­ţională şi la un real progres pe toate tărâmurile. Mustafa Kemal în Turcia, Venizelos în Grecia, Regele Alexandru şi sfetnicii săi Pasici, Marinco­­vici şi Jeftici în Iugoslavia, Regele Boris în Bulgaria, Re­gele Zogu în Albania şi, în fine, Regii Ferdinand şi Carol al II-lea cu cei doi mari făuri­tori ai politicei externe mo­derne a României, Take Iones­­cu şi N. Titulescu, au pregătit în mod temeinic ridicarea şi progresul civilizaţiei ţărilor respective, pregătind în acelaş timp şi calea unei consolidări a păcii în acest sector al conti­nentului I­gariei, cu Gazi Mustafa Ke­mal şi cu preşedintele de con­siliu al Greciei5., că încă din 1918, Take»îoj­es‘*­u a urmărit din primele momente ale pre­gătirii Micii înţelegeri o alian­ţă mai largă care să cuprindă teritoriul vast dela Marea Bal­tică până la Marea Egee. „Intr’un spirit de înţelegere şi de grije pentru viitor — scria Take Ionescu într’un ar­ticol— au început în toamna anului 1918 negocieri între Be­­neş, Venizelos, Pasici şi cu mi­ne la Paris şi Londra. Odată, Ve­nizelos, Pasici şi cu mine am discutat ordinea viitoare în peninsula balcanică, altă dată, Beneş, Pasici şi cu mine am examinat relaţiile noastre vii­toare, în calitate de succesori ai Imperiului habsburgic”. Iar în acelaş articol, Take Ionescu precizează: „Am vor­bit despre necesitatea lărgirei alianţei noastre în aşa fel în­cât ea să se întindă de la Marea Baltică până la Marea Egee şi în consecinţă să cuprindă şi Grecia şi Polonia”. Iată cum după 15 ani ideia apropierii între Statele Micii înţelegeri şi ţările din Balcani reapare acum, deşi sub o altă formă, mai adecvată situaţiei din sud-estul european însă în urmărirea aceluiaşi ideal, al consolidării păcii, de înţelegere ale guvernelor bulgare, cu vecinii români şi iugoslavi. De câte ori nu s’a ajuns, în decursul ultimilor 10 ani la începuturi îmbucurătoare de apropiere între România-Bul­­garia şi Jugoslavia-Bulgaria. In totdeauna aceste tendinţe s’au lovit fie de o bruscă re­venire a guvernanţilor bulgari la vechea nehotărîre a politi-­ cii externe bulgare, care a fă­cut ca această ţară să se gă­sească azi, în concertul euro­pean, tot atât de izolată ca şi după semnarea păcii de la Neuilly. Nu vom face o recapitulare a acestor momente bizare ale politicii externe bulgare ci ne vom mărgini numai a sublinia două fapte. In Decembrie 1924, d. Tsan­­koff, primul ministru al Bul­gariei, a vizitat Belgradul și Bucureștii, unde a avut între­vederi cu principalii factori politici ai celor două state a­­liate, în vederea unei apro­pieri. Imediat după aceea, Bul­garia a procedat însă la spori­rea efectivelor sale militare, pentru a renunţa în cele din urmă din cauza opunerii Micii înţelegeri la o măsură care era în contrazicere cu stipulaţiunile tratatelor de pace. In 1927, speranţele unei a­­propieri între Sofia şi Belgrad au fost din nou reînviate de mesajul regal al regelui Bo­ris la deschiderea sesiunei ex­traordinare a Sobraniei şi de atitudinea amicală a Iugosla­viei însă înţelegerea a fost zădărnicită de incidentele de frontieră provocate de comita­­giii bulgari şi de asasinarea generalului Kovacevitci. Am putea cita şi alte exem­ple cari dovedesc nehotărîrea oamenilor de stat bulgari şi imixtiunea unor forţe oculte din Bulgaria în momentele hotărîtoare cari pot duce la o destindere în Balcani. In momentele când înţelege­rea statelor din sud-estul Eu­ropei este pe cale de rea, Bulgaria va trebui să adopte în fine o atitudine precisă faţă de dorinţa generală de a­­propiere şi consolidare a păcii. A venit vremea ca după mai bine de un deceniu de e­­zitare între perspectivele si­gure ale muncii constructive în pace şi himera unei acţiuni revizioniste infructuoase şi ste­rile, Bulgaria să-şi precize­ze poziţia în mijlocul naţiu­nilor cari o înconjură şi cari îi întind acum mâna pentru o colaborare pacifică. Bulgaria care a pierdut atâ­tea ocazii bune pentru a intra în ritmul firesc al politicii sa­le externe va greşi oare şi de astă dată? Iată o întrebare la care con­ducătorii poporului bulgar vor răspunde printr’un verdict a­­supra soartei propriei lor ţări. De acest răspuns nu depinde înţelegerea popoarelor din sud estul Europei ci izolarea sau încadrarea Bulgariei în mare operă de definitivă pacificare, actualmente în curs de reali­zare. L. ARTEMIS începuturile Micii înţelegeri Ce face Bulgaria F­renezia, femeii americane Saloane, cluburi, golf — Hollywood, vai! editează fil­me fără nici un pic de varietate. Din cauza asta toate eroinele de cinema nu vor reuşi să ne dea o idee justă a femeii americane, scrie Marthe Oulie în „l’Euro­­peen”. Importanţa organizaţiilor lor e atât de considerabilă în St. Unite încât, în momentul în ca­re trebuia să fie pus în aplicare planul de redresare naţională, preşedintele Roosevelt a trimis pe generalul Johnson în persoa­nă, pentru a cere sprijinul Fede­raţiei cluburilor feminine, o a­­devărată armată de peste două milioane de membre care are ca i­nareşală în fruntea ei pe încân­tătoarea mrs. Morrison-Poole. — Nu e vorba de rouge şi PU­ dră, i s-a adresat generalul, ci e o chestiune care interesează re­facerea naţională. — Perfect! i-a răspuns preşe­dinta. Femeile mele vor sprijini politica preşedintelui Republicei, cu condiţia să nu se urce costul vieţii, să nu se augm­enteze ab­solut nimic decât în proporţia augumentarii salariilor. Şi în aceeaşi zi mrs. Morrison- Poole scrise sute de mii de tele­grame şi alte câteva sute de mii d­ele scrisori, prin care cerea cim­ntirilor fem­enine din Statele­ Unite să sprijine, „Vulturul al­bastru”, lansat de preşedintele Roosevelt. Cum e înfăţişată femeia ame­ricană în filmele editate la Ho­llywood. Tocmai invers. Iată-ne de exemplu la Radio-City, cel mai mare cinema din lume — şase mii două sute de locuri. Un cămin acajou din stejar, un pla­­prid iluminat în cele mai indes­criptibile culori, două orgi cari în imensitatea sălii par două cu­tiuţe cu jucării muzicale. Cea mai splendidă regisate de music hall, o întreagă orchestră simfo­nică cocoţată de un platou în fonna unui serviciu de ceai. Şi toate astea pentru a încadra un film poliţienesc stupid care ar indispune pe cea mai modestă americană, capabilă să termine cu un bărbat la cel dintâi pre­text ce se iveşte. De altfel „cri­ma pasională” nici nu există, în Statele­ Unite, unde libertatea in­dividuală e atât de-­respectată. Femeile americane sunt de admirat în ce priveşte­ etalonul­­aur, sau programele politice­­pe care le cunosc la perfecţie,, mai ales femeia de afaceri. Cât­ pri­veşte chestiunile sentimentale, rece, ca şi cum ,ar ţine-o în mâini şi dispune de ea după plac. Divorţurile şi căsătoriile aci sunt rapide. Fiul mai mare al preşedintelui Roosevelt a divor­ţat Luni, iar Sâmbătă s-a recă­sătorit. Deci, chestiune de patru zile. Când are o situație bună şi nu e presată să se căsătorească, fe­meia americană nu are nici un motiv să contracteze o căsăto­rie, cu atât mai mult cu cât mo­tive sentimentale imperioase nu există. Pe criza asta, sunt atâţia „out of job”, cari trăesc pe spinarea soţiilor, în unele cercuri americane, în ■familiile catolice mai ales — e­­xistă aproximativ douăzeci de milioane de catolici în Statele­ Unite­-— divorţul nu se admite decât în condiţiunile europene. .. „Tatăl meu ar prefera să mă vadă mai curând moartă! declara o tânără americană di­vorţată. " ; \

Next