Lupta, decembrie 1933 (Anul 12, nr. 3632-3656)

1933-12-01 / nr. 3632

r ANUL XII No. 3632 CONST. MILLS Fost director politic Decembrie 1921 — Februarie 192? ABONAMENTE Pe 12 luni ...... . ...... . 800 Pe o . ... ....... ... . . 400 Pe 3 ......................................................200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Const. Mille. 12 (Sărindar) Evenimentul de la Gin) ___ !t — V§? ‘ ,JI ',MI"""*l ""'■■""W Toata ţara e sătulă de „poli­tica” noastră internă. Mai a­­les că evenimentele externe sunt de aşa natură încât cele interne rămân pe ultimul plan. Iar în ce priveşte poli­tica economică nu stă, cum pretind unii „specialişti” de la noi, în puterea noastră să so­luţionăm criza, fiindcă soluţio­narea ei e în funcţie, în ma­re parte, de soluţionarea cri­zei mondiale. Asta nu înseam­nă ca să aşteptăm, cu braţele încrucişate desfăşurarea eve­nimentelor mondiale. Nu. Să muncim, cât mai intens, la noi acasă, dar să facem cât mai puţine prostii. — iată cu ce program ţara ar fi foarte mulţumită. Cu toate acestea s’a petre­cut la Cluj un eveniment în politica internă care desigur că nu va fi ignorat nici la noi şi nici în afară, fiindcă are o deosebită semnificaţie pentru ţară şi pentru Coroană. După pace partidele din ve­chiul regat au comis o greşa­­lă, au ostracizat Ardealul sau mai bine zis pe cei mai de sea­mă exponenţi ai acestei pro­vincii, adică istoricul partid naţional. Greşala aceasta s’a resimţit în acţiunea de conso­lidare a reintregirei Borna­­desfăşura unei, acţiune ce se încet şi greu. Noul partid ţărănesc care cucerise repede massele din vechiul regat, înţelepţeşte con­dus de d. Mihalache, a văzut greşala celorlalte partide şi s’a hotărît să fuzioneze cu par­tidul naţional. Din acel moment partidul naţional ţărănesc a devenit organismul politic care a do­minat şi va domina încă mul­tă vreme situaţiunea, internă, căci acestui partid îi datoreşte ţara înfăptuirea "politică a re­intregirei teritoriale, o faptă mare din toate punctele de vedere şi cu deosebire din a­­cel al consolidării României noui. Iar din punctul de vedere de partid fuziunea naţional­­ţărănistă a dat Coroanei un instrument politic formidabil şi astfel se explică superiori­tatea partidului naţional-ţă­­rănist faţă de celelalte parti­de: în vechiul regat dispune de forţe intelectuale şi munci­toreşti la oraşe, de massele ţărăneşti la sate, iar în Ar­deal partidul naţional este, la oraşe ca şi la sate, unicul ex­ponent autorizat al acestei provincii. S-a crezut, sub guvernările trecute, din cauza unor inci­dente petrecute sub regimul naţional-ţărănist şi a unor di­­verginţe între şefi şi Coroană, că fuziunea se va desface şi partidul naţional se va des­trăma. Ne amintim de un sfat ce l-a dat Take Ionescu partiza­nilor săi când a lichidat parti­dul democrat: „Acelor ce-mi cer sfatul meu încotro s’apuce le spun: spre partidul naţional în ju­rul căruia se va forma un ma­re partid ce va consolida Ro­mânia nouă!” Sfatul acesta a fost ascultat de cei mai mulţi dintre takişti şi nu-l regretă nici unul. Partidul naţional-ţărănesc va rămânea pururea fuzionat şi nimeni şi nimic n’are să-l destrame, fiindcă massele şi cadrele acestui partid pre­­ţuesc puterea lui care constă tocmai în fuziunea pe veci re­alizată. S’a şi încercat multe intrigi spre a sfărâma această fuziu­ne. Când a venit ca prim-mi­­nistru un ardelean, apoi un al doilea, când şefia partidului naţional-ţărănist a trecut la doi ardeleni, s’au auzit şoapte nesocotite din partea unor „regăţeni”, de-abia i-am des­­robit şi iată-i stăpâni peste noi! .Şoaptele acestea pornite dela acei politiciani deprinşi într’adevăr a stăpâni ca pe vremea robiei, au încurajat pe unii să vorbească astfel chiar în gura mare. Dar le-au amu­ţit repede glasurile. Evenimentul de la Cluj un­de d. Mihalache a fost sârbă­torit de către partidul naţio­nal­, aşa cum partidul ţără­nesc a sărbătorit la Bucureşti pe d-nii Maniu şi Vaida, a dis­trus legenda că ardelenii nu vor admite şef un „regăţean”. De altfel nici nu mai trebuia această dovadă căci d-nii Ma­niu şi Vaida au propus în re­­peţite rânduri atât d-lui Miha­lache cât şi d-lui Titulescu şe­fia partidului şi au recoman­dat Regelui în două ocaziuni ca prim-ministru pe d-nii Mi­halache şi Titulescu. Apoi ar­delenii au fost în cabinetul prezidat de d. Mironescu şi nici­odată, sub nici o formă, nu s’a manifestat din partea ardelenilor tendinţa de­ a pre­domina la conducerea parti­dului sau a guvernului. La Cluj, unde şefia d-lui Mi­halache a fost consacrată cu atâta însufleţire, s’a pus deci capăt pentru totdeauna legen­dei că ardelenii nu vor accep­ta şefia unui „regăţean”. Acum în ce priveşte acţiu­nea, tactica de partid, progra­mul, — reiese deasemenea un acord principial. Cuta partidul naţional-ţârâ­­nesc a plecat dela cârmă în condiţiuni neaşteptate, în mod bruscat, a plecat, cum s’a spus, „demis”, lumea se aştep­ta, cum e obiceiul la noi, la o răfuială cu Coroana. N’a fost nici o răfuială. A fost însă ceva mai mult, ceva cu totul neobicinuit la noi. S’a vorbit deschis Coroanei, ferm şi demn, cu acea condescen­denţă ce o datoreşte Coroanei cel mai puternic partid mo­narhic şi constituţional. Cert că atunci când succesiunea la guvern se va declara des­chisă, terenul pentru o perfec­tă înţelegere cu Coroana va fi curăţat de „influenţele ocul­te” împotriva cărora se plâng azi şi de cari Suveranul ac­tual n’are nevoie, fiindcă toţi bărbaţii de stat cu cari a cola­borat de la restaurare încoace sunt unanim a-i recunoaşte inteligenţa, pregătirea şi pu­terea sa de muncă pentru tre­burile obşteşti. Iar în ce priveşte programul d. Mihalache a expus, la Cluj, şi ideile ce călăuzesc partidul. Programe şi idei avem însă prea multe. Dar până acum n’am văzut un program şi o idee. Apoi în opoziţie e mai uşor să lansezi programe şi idei. D. Mihalache ca şi cola­boratorii d-sale de la conduce­rea partidului naţional-ţără­­nesc, se vor feri desigur să se angajeze în directive pe care e­­venimentele în curs, mai ales cele , cu caracter economic sau financiar, le pot răsturna pe neaşteptate. Pentru ideologia partidului, da, pe acest teren sunt de dat îndrumări noui, sunt de între­prins acțiuni mari. Spiritul vremei le impune chiar. R. X. Granate Un mare export Am pus mâna pe un document arhisenzaţional. E vorba de­ o cir­culară adresată tuturor vămilor de Ministerul de finanţe, în care se spune următoarele: Vă facem cunoscut, că prin Deri­ziunea Ministerială Nr. 274697 din 23 Nov. 1933, întocmită în confor­mitate cu art. 5 din legea impozitu­lui pe lux și cifra de afaceri, publi­cată în Monitorul Oficial Nr. 306 din 31 Dec. 1932, valoarea medie pen­tru­ exportul de sticleţi (art. 20 din tariful unitar), se fixează la 10 (zece) lei bucata. Această valoare intră în­ vigoare cu începere dela 25 Nov. 1933 şi o veţi lua în considerare până la vii­toarea modificare. Aşa­dar noi facem export de... sticleţi?! Dacă nimeni­ nu ne mai cumpără grâul, porumbul şi che­resteaua, în schimb sticleţii noştrii au mare căutare pe pieţele euro­pene! Probabil că in curând o să facem şi un intens export de gărgăuni! Dealtfel, ori­câţi sticleţi o să ex­portăm, tot o să ne mai rămâie destui! Judecând numai după nu­mărul reformatorilor pe cari ii în­tâlneşti la tot pasul, România tre­bue să poseadă miliarde de sticleţi! Circulara aceasta e un balsam pentru sufletele noastre: nu mai a­­vem nici un motiv să mai desnădăj­­d­uim de viitorul nostru economic! DESCA Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Abilităţile contelui Bethlen Ele previn statele Micii înţelegeri că trebue să facă, mai mult ca ori­când, zid împotriva revizionismului litatea contelui Bethlen, acel categoric NU al d-lui John Si­mon, taie scurt ergotările şi supoziţiile propagandei ma­ghiare. Mai mult, D. Baldwin, şeful conserva­t­oril­or cari domină situaţia politică în ţară şi în Camera Comunelor, a crezut de cu şi acum altă abilitate a con­telui Bethlen. Intr’o a doua conferinţă ţi­nută tot îa Londra, în cerc pri­vat, d-sa a afişat pretenţiuni teritoriale faţă de Cehoslova­cia şi Iugoslavia, spunând că problema (?!) Transilvaniei ar prezenta pentru Ungaria o situaţie „aparte”, — ceea ce presupune că d-sa ar voi să lanseze ideia „autonomiei” Ar­dealului. Nu cumva abilitatea conte­lui Bethlen speră să provoace schimbări de atitudine la unii din membrii Micei înţelegeri? Dac’o crede, aşteptarea va fi tot aşa de dezamăgită ca şi cu prilejul depunerei moţiunei din Camera Comunelor. Jocul de a divide Mica înţe­legere a mai fost încercat şi de alţii. Rezultatul a fost transfor­marea ei într-un organism in­ternaţional cu direcţie şi ac­ţiune unitară de un tip necu­noscut până azi în viaţa di­plomatică. Reluat de contele Bethlen, jocul acesta devine şi mai clar. Se urmăreşte revizuirea tra­tatului de la Trianon şi se în­trebuinţează sistemul campa­niilor în rate — atacându-se când pe frontul românesc, când pe acela al celorlalţi membri ai Mile! înţelegeri. Ungaria se va convinge că oricare ar fi frontul atacat, în­dărătul lui va trebui să dea piept cu toţi aliaţii conştienţi ai intangibilităţii tratatelor. EMIL D. FAGURE Se cheltuiesc pe aceste vreu­nulul englez provocat de alti­muri de criză financiară a statelor, multe milioane de „pengő” pentru poveştile cu cari contele Bethlen îtttreţine cercul de familie al nobilimei anglo-maghiarofile din Lon­dra. Rezultatele se văd. Guvernul britanic nu s’ar fi văzut nevoit a face acum de­­claraţiuni cu privire la stabi­litatea tratatelor. Propaganda contelui Beth­len a reuşit a strânge cele 168 semnături pe moţiunea care cerea Camerei Comunelor să pună în discuţie revizuirea tratatului de la Trianon. Care a fost rezultatul? A doua zi guvernul britanic, fără a aştepta acţiuni de pro­pagandă contrarie, a găsit că un incident ca cel din Camera Comunelor trebue imediat clarificat în interesul însuşi al politicei britanice şi la între­barea unui deputat a răspuns cu un NU categoric, scurt şi incisiv, în ce priveşte ideia re­vizuirii tratatelor. Ce dovedeşte aceasta — da­că nu faptul că purtătorul de cuvânt al Ungariei la Londra se înşală fundamental asupra politicei reale şi oficiale a An­gliei, sau îşi induce în eroare propria-i ţară. Căci înainte de depunerea moţiunei provocată de propa­ganda contelui Bethlen, pro­pagandiştii maghiari puteau ergota şi lansa supoziţiuni a­­supra politicei engleze faţă de respectul tratatelor, pe când, acum, după răspunsul guver-CONTELE BETHLEN invită, intr’un mare discurs, să stăruie asupra politicei ex­terne a guvernului britanic. Discursul acesta a fost ur­mat de un vot, în care încrede­rea în guvern a întrunit 454 de voturi, fiind numai 53 con­tra. Afirmatu-s’au cei 168 de subscriitori ai tracţiune! care cerea revizuirea tratatului de la Trianon?! Un salariu scandalos Curtea de casaţie, contencio­­sul administativ, a dat ori o sentinţă prin care reintegrează pe d. Nasta în postul de guver­nator al Creditului ipotecar agri­col. Desigur că înalta In­stanţă va fi avut motive juridice temeinice care să-i dicteze această sentin­­­ţa, aşa că nu despre sentinţa în siie vrem să spunem câteva cu­vinte. Ne amintim ca în j.Tul postu­lui de guvernator al Creditului ipotecar agricol s’au făcut dis­­cutiuni si destăinuiri ti'n cari re­ieşea că guvernatorul acestei institujiunii — institui,mne care n'a lucrat, n'a realizat absolut nimic de la înfiinţare până acum —­ e plătit cu sume fantastice, vreo două milioane pe an­, apro­a­pe de patru ori mai mult l­a pri­mul ministru al ţării! Iată un lucru intolerabil. Ase­menea lefuri — adevărate liste civile — constitue, mai ales la vremurile acestea de suferinţă şi mizerie, un scandal şi o sfidare. Am cerut şi fostului guvern şi-i cerem şi celui actual să intervin cu toată energia pentru reduce­rea acelui salariu de milioane, la o cifră decentă. Indiferent de persoana care stă în fruntea Creditului ipote­car şi până se va vedea dacă această creațiune mai an* sau nu vre-un rost, nu se pot plăti lefuri cari constitue o batjocură pentru spiritul public. — g — LORD IRWIN fost vice-rege al Indiei, care a fost ales cancelar al Universității din­ Oxford în tegii lordului Grey of Foltodon, decedat Nu sânt prea mulţi? Nouî consilieri la Casaţie Se vorbeşte despre o nouă spo­rire a numărului membrilor înaltei Curţi de Casaţie prin nu­mirea a patru noui consilieri. Faptul a şi fost înregistrat de unele ziare cari dau precizări a­­supra persoanelor cari ar urma­ să fie numite in acest for suprem al justiţiei ţării. Nimic de obiectat asupra emi­nenţilor magistraţi citaţi in ziare ca eventuali titulari ai noilor scaune de consilieri la înalta Curte de Casaţie. Nu este însă mai puţin adevă­rat că perspectiva unei noui spo­riri a numărului consilierilor înaltei Curţi de Casaţie redeschi­de o problemă importantă care merită toată atenţia din partea d-lui ministru al justiţiei. Curtea noastră de Casaţie are, după cum se ştie, cel mai mare număr de consilieri dintre toate instanţele similare din lumea în­treagă. Avem peste 60. Completurile acestei instanţe sunt extrem de numeroase, deşi toţi consilieri sunt jurişti distinşi şi cu o serioasă pregătire, astfel încât şi cu un număr mai redus de consilieri s’ar putea realiza o justă rezolvare a cauzelor ce vin în discuţia înaltului for. In consecinţă, este evident nu numai că o nouă sporire a numă­rului consilierilor Curţii de Casa­ţie este absolut inutilă, dar, dim­potrivă, s-ar impune o reformă a organizării justiţiei în sensul unei simţitoare reduceri sau mai bine zis la fixarea unei limite a numărului membrilor înaltei Curţi. Şi pentru că veni vorba de o re­formă a justiţiei, nu putem trece cu vederea situaţia îngrijorătoare de la instanţele noastre judiciare. In adevăr, în timp ce, după cum arătam mai sus, numărul consilierilor Curţii de Casaţie este prea mare, judecătoriile, tribuna­lele şi curţile de apel suferă din cauza aglomerării îngrijorătoare a proceselor. Magistraţii de la aceste instanţe au de judecat câte 50 — 60 de procese pe zi, ceia ce e o imposibi­litate materială şi dăunează în mod inevitabil unei serioase e­­xaminări şi aprecieri a cauzelor ce vin spre judecare. Avem prea puţini magistraţi şi prea puţine secţii, insă nu la înalta Curte de Casaţie ci la cele­lalte instanţe, care necesită de multă vreme o profundă şi cura­­gioasă reformă, menită sa satisfa­că atât justele revendicări ale magistraturii, cât şi nevoile ur­gente ale justiţiei. D. Victor Antonescu, noul mi­nistru al justiţiei, este un cuno­scător excelent al vieţii juridice moderne de la noi şi din străină­tate. In consecinţă, d-sa e cu to­tul in măsură să cunoască ne­voile magistraturii româneşti şi reformele cerute de realităţile ac­tuale ale vieţii noastre juridice. Aşa­dar putem spera că în lo­cul măsurii inutile care ar consti­tui o sporire a numărului mem­brilor Curţii de Casaţie, noul mi­nistru de justiţie ne va aduce o reformă mai adâncă şi mai­ prac­tică a justiţiei, în genere. R. D.FAGURE Primeşte^d^ect Administraţia ziarului :V.:'ş|'fqt^te agenţiile de publicitate! Creionul actualităţii Pe două fronturi! CETĂŢEANUL. — Bravo, şefule, tare eşti-' ataci in acelaş timp şi pe liberali şi pe nafianul-țărăniştit, O. GOGA. — Lasă că nu fine mult: numai cât fier­be mustul! Administraţia locală Circulă versiunea că, guver­nul neputând dizolva consiliile comunale de la Municipiu, ar in­tenţiona să modifice legea ad­ministrativă, în sensul ca şi mi­nisterul de interne să poată di­zolva aceste consilii. Independent de culoarea poli­tică a celor din consilii, credem că s’ar face o mare greşeală, dacă în adevăr s’ar modifica le­gea administrativă, în sensul de mai sus. In adevăr, nu e numai o ches­tiune de persoane, ci şi o gravă chestiune de principii: mâine poate să fie ales un primar libe­ral şi dacă voim să arătăm ne­cesitatea ca administraţia loca­lă să nu mai fie iară pusă sub in­fluenţa politicianismului, nu fa­cem aceasta pentru a susţine in­teresele de moment ale vreunui partid. Este evident însă că, legea ac­tuală prezintă un progres, faţă de trecut, deoarece limitând ca­zurile de dizolvare a consiliilor şi împuternicind cu dizolvarea un comitet central de revizie, legiuitorul a voit anume ca să scoată administraţia locală de sub influenţa politicei. Se ştie din trecut, ce dezastre a adus lipsa de continuitate la comună­, cauzată de schimbarea primarilor şi a consiliilor, după interesele politicianiste. Indepen­dent dacă primarul va fi de astă dată un naţional-ţărănist sau un liberal, modificarea legii, pentru a se reveni la aservirea adminis­traţiei locale, faţă de politică, faţă de agentura electorală, va fi un regres, fiindcă, sub amenin­ţarea că oricând va putea fi di­zolvat de ministerul de interne, un primar sau un consiliu, va fi nevoit să execute toate turpitu­­dinele ce-i va dicta politicianis­mul, va trebui să dea adminis­traţia locală pe mâna paraziţilor politici, să creeze o mare inflaţie de sinecure, ca să mulţumească clubul, să admită toate nelegiu­irile, toate trucajele de licita­ţii, toate intervenţiile politicianilor. Şi iară nu se va mai putea lu­cra constructiv la primărie, pe un plan mare, cu largi perspec­tive de viitor. De aceea credem că guver­nul va renunţa până la urmă la ideea nefastă de a modifica le­gea administrativă, ceea ce ar însemna un regres dezastruos pentru comună. Oricât de avid ar fi acest po­liticianism, sunt lucruri, desigur, cari n’ar trebui să-i fie îngăduite. Bdn. Anglia se teme de un atac aerian — Ce va fi viitorul război — Comentând rezultatul plebis­citului aranjat de naţionalii socia­­lişti, ziarul Daily Mail sublinia­ză­ faptul că generalul Quering, actualmente şeful aviaţiei ger­mane şi primul locotenent al lui Hitler ,a servit în timpul războ­iului în­­ escadrila asului german Richthofen şi că datorită pro­gramului său, forţele aeriene a­­le Reichului au luat o expansiu­ne atât de rapidă. „In toate statele de pe conti­nent, aviaţia e considerată din ce în ce mai mult ca o armă de­cisivă a viitorului”. Şi pentru a convinge şi mai mult pe cititori. Daily Mail publică acest sezisant articol cu privire la viitorul răz­boi. , Securitatea Marei Britanii în aceste momente, constă pur şi simplu în bunăvoinţa celorlalte naţiuni. Armata noastră profesională, care n’a fost niciodată decât un corp al poliţiei imperiale, a fost redusă. Am pierdut până şi su­premaţia maritimă, care odini­oară era un titlu de onoare pen­tru noi. Ceea ce e mai grav însă, e fap­tul că forţele aeriene engleze, cari constituiau actualmere"­u­­părarea principală nu numai a insulelor noastre, dar şi a mari­nei comerciale de care depinde însăşi existenţa noastră, au fost slăbite în aşa măsură încât în caz de război, abia mai pot con­ta cât ale unui mic stat balcanic. Publicul britanic e indiferent faţă de acest pericol,­­ deoarece consideră apărarea naţională drept o afacere tehnică pe care o lasă pe seama experţilor mili­tari. Or, istoria dovedeşte cu pri­sosinţă că această încredere nu e întemeiată. Un lucru e sigur. Că viitorul război va fi cu totul diferit de ultimul război mondial. Invenţii­le ştiinţifice progresează în aşa măsură încât arta militară tre­bue radical transformată pentru a se ţine în pas cu ele. Cine nu ţine seama de toate astea, va primi lecţii grave în ceasu­l viitoarelor ostilităţi. Care e situaţia Marei Britanii? O mărturisim cu convingere absolută că, daca neglijăm să ne înarmăm imediat cu o aeronau­tică suficientă, ţara noastră nu numai că va fi atacată la prima isbucnire a unui conflict euro­pean, dar e ameninţată să fie virtualmente distrusă. Campaniile trecute începeau prin mobilizări, concentrări şi înaintări progresive ale armate­lor. In 1914, abia după trei săptă­mâni de la declararea războiului, un soldat englez a tras primul foc de armă în Franţa. Nu ne vom mai­­întâlni cu tim­purile astea. In viitorul război, imediat după declararea lui, co­mandantul suprem al armatei i­­namice n’are decât să apese pe un buton, pentru a lansa 20 sau 50.000 de avioane, încărcate cu bombe şi gaze, cari zburând la­­300 de km. pe oră, ar ruina Ma­rea Britanie. Dacă nu suntem pregătiţi pen­tru un asemenea atac, s’a sfârşit cu existenţa Angliei ca mare pu­tere. • Armata aeriană de invazii va avea obietive precise: marile oraşe, pe cari bombele, focul, nourii gazelor otrăvitoare le vor transforma în câteva minute în QUERING

Next