Lupta, februarie 1934 (Anul 13, nr. 3680-3703)

1934-02-01 / nr. 3680

K A X A ANUL. JOli­tip. 300 CONST. MILLE Post director politic Bsce­nbrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Instituții şi autorități .... .Lei 1000 p* 12 luni................................. 800 Fe 8 400 F® 4 ,, 200 IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţia şi Administraţia Bucureşti Str. Cornst. Miile. 12 (Sărindar) # M­A­CilMI L£1 3 Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-06 — Administraţia 343-04 Germania in Viena ......- ■— — Austria aşteaptă ajutorul Europei Opinia europeană se raliază strigătului de ajutor al Aus­triei, care vede Germania in­­stalându-se la Viena, dacă nu prin forţa armelor, prin a­­ceea a ternarei semănată de-a lungul micului teritoriu aus­triac. Contrabanda de explosive germane continuă pe o scară întinsă şi guvernul din Ber­lin pare convins că frontiera austriacă prezintă punctul de minimă rezistenţă în compa­raţie cu cel din­spre Polonia. De aici anunţarea cu surle şi trompete a convenţiei de nea­gresiune cu Polonia, ca astfel cancelarul Hitler să fie liniş­tit din această parte, spre a se putea concentra spre punc­tul pe care-l crede cel mai lesne de atacat: Austria. Guvernul Doll­fuss rezistă. De astă vară însă, întrebarea care se punea era: cât va mai putea rezista prin propriile lui puteri? Strigătul de alarmă care răsună de la Viena arată că această rezistență prin pro­priile puteri nu mai poate dura. La 16 ale lunei curente, ca­binetul britanic a fost oficial sesizat de acest strigăt de a­­jutor, prin intermediul baro­nului Franckenstein, minis­trul Austriei la Londra, care a făcut cunoscut demersul e­­xercitat de guvernul austriac pe lângă cabinetul din Berlin, prin care e, cerea o declara­­ţiune formală de neinterveni­­re în­ afacerile Austriei şi de respect al integrităţii ei terito­riale. Ministrul austriac la Londra adăuga că guvernul său speră să primească , în a­ceastă împrejurare sprijinul Engliterei. Şi un demers simi­lar se crede a fi fost făcut la Paris şi la Roma. Roma — cel puţin prin gla­sul presei fasciste — e de pă­rere că vizita d-lui Suvich a fost din parte-i primul pas făcut în ajutorul Austriei şi se întreabă ce face Londra şi Parisul. Intre timp din Sviţera a străbătut vestea că guvernul Dollfuss a şi sondat posibilită­ţile de a se adresa, în baza art. 11 din pactul Ligii Na­ţiunilor, ajutorului acestuia, cerând convocarea de urgen­ţă a unei sesiuni extraordina­re a Consiliului Ligii — lu­cru pe care o parte din opi­nia britanică îl aprobă, alta eschivându-se. Nu vedem, încă pe lord By­ron la Missolonghi, nici pe Canning la Downing­ Street, nici pe eroul britanic lord Cochrane alergând în ajuto­rul Austriei de azi ca acum un secol şi ceva în ajutorul Greciei ameninţate. Şi totuşi sufletul tulburat al Europei aşteaptă un Lord Byron, un Canning ,şi un lord Cochrane. Franţa, zbuciumată de în­doielile ajutoarelor ce poate concentra în jurul problemei de dezarmare, stă gata să meargă mână în mână cu Marea Britanie şi Liga Na­ţiunilor. Cheia salvărei Austriei stă însă­ în mâna Marei Britanii. Germania n’a fugit însă în zadar de la Geneva. Chemată­­la Consiliu, în virtutea pac­ j­e­tului care prevede că timp de doi ani nu se poate sustrage raporturilor cu Liga, va refu­za, de­sigur, reapariţia. Cât despre Italia „Lavoro” din Genova scrie: „Nu putem admite un Reich de 75 de milioane de oameni la por­ţile înnoitului Adige. Dacă Ger­mania ar pune mâna, pe Austria, ea va fi­ fost care a câştigat răz­boiul”. Iar în „l’Europe Nouvelle”, d. Maurice Pernot se întreabă: „In faţa manifestărilor unani­me, şi atât de categorice a voin­ţei popoarelor lor, ce aşteaptă cele trei guverne din Paris, Lon­dra şi Roma spre a pune pe cel din Berlin în faţa, nu a unui de­mers dilatoriu, ci a unui veto formal şi imperativ? „Trebuie să nu mai fie oare în Europa decât un om care să ştie ce vrea şi acest om să fie Hit­ler?” La Geneva, Marea Britanie, Franţa şi Italia ştiu­ prea bi­ne că au cu ele, în această chestiune a salvărei Austriei, întreaga constelaţie a Micii înţelegeri, prelungită cu pac­tul balcanic ce se va parafa acum la Belgrad şi semna la Atena. Două proecte pentru redre­sarea economică a Europei dunărene sunt schiţate: unul al Micii înţelegeri, celalt al Italiei, acesta având ele bază de aprovizionare Triestul. Şi tot n’a sunat ceasul con­­lucrărei Europei occidentale ori cea centrală şi sud-estică, pentru salvarea Austriei şi în­lăturarea primejdiei germane care, instalată, la Viena, va fi făcut cel mai gigantic pas de „Drang nach Osten”, reînviin­­du-şi ţelul­ spre Bagdad? EMIL D. FAGURE Mesajul După cum se afirmă în cer­curile oficiale autorizate me­sajul pentru deschiderea Par­lamentului va fi scurt; unii susţin că va fi şi substanţial. Ar fi de dorit ca să se pună odată capăt unei tradiţii care nu contribue de­loc la întări­rea parlamentarismului. Mesajele nu mai au nici o valoare, fiindcă nu mai inspi­ră nici o încredere. Cu cât sunt mai lungi și în­șiră mai multe reforme, cu atât sunt mai rău primite. Mesajul care ar face cea mai bună impresie, ar fi unul cam in forma aceasta. Domnilor deputați, Domnilor senatori, Guvernul meu este hotărât să nu vă supună nici un proect de lege. Legile existente sunt suficiente pentru a asigura ţării o bună gospodărie. Guvernul meu se va mărgini deci la aplicarea şi respectarea legilor existente, cu conştiinciozi­tate­ şi fermitate. Programul guvernului meu se rezumă in aceste două cuvinte: domnia legilor. Acţiunea parlamentului, în ce priveşte politica internă, va fi deci mai uşoară: nu va mai legi­fera, ci va controla actele guver­nului, adică aplicarea şi respec­tarea legilor. N’ar fi un mesaj ideal dacă d. Tătărescu s’ar prezenta cu unul atât de scurt şi totuşi a­­tât de cuprinzător? Probabil că la cea dintâiu revizuire a Constituţiei, for­malitatea aceasta, devenită banală, costisitoare şi cu to­tul inutilă, va dispare pentru ca să dispară mai ales discu­ţia asupra mesajului, al cărei nivel s’a scoborât atât încât devine compromiţător pentru regimul parlamentar. Se poate ca unele din aceste consideraţiuni să fi determi­nat şi pe d. Tătărescu să re­dacteze un mesaj cât mai scurt. Problemele cari frământă însă ţara, adică: 1. Situaţia economică şi finan­ciară; 2. apărarea statului şi asigura­rea ordinei publice; 3. activitatea noastră externă; — aceste probleme, de­sigur, vor fi enunţate mai precis prin mesaj, căci toată activi­tatea guvernului şi a parla­mentului se va concentra în jurul lor. Cât mai puţină vorbărie şi o cât mai intensă activitate, — iată ce aşteaptă ţara. Va putea guvernul să ajun­gă la acest rezultat? Majori­tăţi parlamentare are. Totul depinde însă de modul cum va guverna şi va domina si­tuaţia. Ceea ce aşteaptă lumea cu înfrigurare este ordine şi mun­că cât mai spornică. Lt. Granat« Nu s’ar putea? Aşa dar, vom avea in Parlament lupte politice, ca şi în trecut, întru­cât, încercările de destindere n’au reuşit. In fond, acesta e şi rostul parla­mentarismului: discuţii, ciocniri, lupte. Vreţi ca parlamentul să aibă aspectul Reichstagului german, cum s’a prezentat cri? fi'50 de indivizi toţi in uniformă şi cu curele, toţi ruşi in cap, stând zmirna, in bănci şi ridi­­cându-se, ca la şcoală sau la cazar­mă, la intrarea stăpânului, a conec­torului? O lege atât de radicală, atât de epocală, cum e modificarea între­gii structuri istorice a Statului ger­man, la care nimeni nu ia cuvântul, nimeni nu formulează o ideie, o pă­rere, — mercenari plătiţi cu luna, cari n’au alt drept decât acela de a ridica mâna şi a urla „Heil!” Acesta, e Parlament? Bine­înţeles că, nu trebue să trecem la extrema cealaltă, şi să se întindă o peltea de discuţie la mesaj care să ţie două luni şi în care fie­care ales al Na­ţiunii să se creadă obligat să se suie la tribună, şi să-şi dea cu ideea în toate problemele politice, sociale, e­­economice, financiare, navale, ae­riene, medicale, femenine şi coope­ratiste! Şi iarăşi nu e obligatorie pomeni­rea in Cameră «... părinţilor! Fie­care poate face aceasta acasă sau la biserică, la parastasul respectiv! Iar în ce priveşte „încercarea, pu­terii”, sunt destule săli de box în Capitală, unde cei cu prea mulţi muşchi pe ei să-şi găsească o sufi­cientă descărcare! Un parlamentarism aşa cum era pe vremea lui Carp, Maiorescu, Bră­­tianu, Lahovary, Take Ionescu, Ferechide, Djuvara, Delavrancea şi alţii de acelaşi format, credeţi că ar strica? Vorbirea e: de unde ii mai iei pe aceşti mari oratori şi bărbaţi de Stat? Asta e! BEŞCA r- Tsi Să fugim de politica Aerisire Ades, profesiunea mă obligă, să asist la tot felul de şedinţe, confe­rinţe, Întruniri şi adunări. Aceste manifestaţiuni, ale locvacităţii publi­ce şi particulare, vă asigur, sunt foarte numeroase. E o adevărată e­­pilemie de întruniri şi conferinţe. Or, toate ateste şedinţe şi adunări, se ţin în săli literalmente lipsite de aer. In acelaş timp, aceste manifesta­­ţiuni, se caracterizează toate — sau într’o covârşitoare majoritate, — printr’o vorbărie fără sfârşit şi fă­ră nici un rezultat. S’ar zice că îm­bâcseala sălii s’a Infiltrat ia minţi­le asistenţilor, că lipsa de oxigen întârzie procesele chimice din cre­­er, că excesul de bioxid de carbon şi emanaţiile umane ale mulţimei din sală, asfixiază nu numai pe a­­sistenţi, dar şi ideile. După o oră de discuţiuni în a­­ceste săli sufocante, lipsite de orice aeraţie h­igienică. Începe un fel de moţăiala intelectuală, un abur întu­necă minţile, gândurile se exprimă greoiu şi monoton, şi soluţiunile se pierd într’un noian de propuneri u­­topice. Voiţi exemple concrete? Nu există sală de teatru sau de conferinţe, în care, după o oră de spectacol, at­mosfera să nu se încingă, ca o etu­vă. Chiar marile săli ale instituţiilor fundamentale ale Statului, sunt ne­higienice. Camera Deputaţilor are o atmosferă mai respirabilă, fiindcă incinta e vastă şi înconjurată de cu­loare. In schimb, la Senat, e o ca­lamitate. Incinta e în imposibilitate de a se aerisi, e înconjurată de alte săli, tot atât de nehigienice. Aafară de sala Cercului militar, nu există în Capitală o mare sală de bal. întrunirile publice se ţin in sălile de restaurante, unde lumea se agli­­merează, până se sufocă în proprii­le ei miasme. Sălile de­­conferinţe, aulele universitare, bibliotecile, toa­te nu sunt­ aerisite. Unele, fiindcă au construcţiuni nehigienice. Alte­le, fiindcă nimeni nu are grijă să le aerisească. Ne-am obicinuit,­­cu toţii, ca aceste săli de putoare concentra­tă, încât nu nu mai jenează. Aerisiţi. Lăsaţi ferestrele deschi­se d e ger, ştiu, dar există ore matinale de aerisire, — alungaţi duhorile nesănătoase, învioraţi-vă... Toate aceste săli, ca şi toate bi­rourile administraţiilor publice, sunt culturi vaste de microbi, sunt groaznice focare de tuberculoză. Tot ce este oficialitate, toţi cei ce se strâng în sălile de conferinţe, de cursuri, de întruniri, toţi salariaţii statului, sunt în gen­ere palizi, au fi­guri bolnăvicioase.­ Dacă s’ar lua­­măsura să se aerisească sălile şi bi­rourile publice, sunt convins că­­ tu­berculoza ar face mai puţine vic­time. Sunt birouri şi săli de aces­tea, în care nu se deschid geamu­rile nici 5 minute, între ora plecă­rii funcţionarilor sau publicului şi ora deschiderii de a doua zi. Şi administraţia cred că s’ar mai înviora, dacă ar fi mai bine aerisi­tă... S. V. & Creionul actualităţii începe... destinderea! SOŢIA: — f’c fi-ai pus fracul ăsta nou; ți'ai au­zit că o să fiu iristinflvre la Cameră și o să vii cu el a c­a­sa ferfeniţă? ! Un an de stăpânire hitleristă Eri s’a împlinit un an de când bătrânul preşedinte al Reichului a încredinţat lui Adolf Hitler postul de cancelar, de că nu­ partidul naţional-socialist a pus mâna pe întreaga putere a Sta­tului german. Telegramele din Berlin ne ve­stesc că eri. ..fiind şi un timp su­­perb”, toate casele au fost pa­voazate, iar întreaga presă ger­mană a publicat articole entuzia­ste in care a sărbătorit acest e­­veniment. Nici steagurile, nici articolele nu dovedesc nimic, într’o ţară unde toţi cetăţenii sunt robi, un­de presa e în lanţuri, unde dom­nesc spionajul, delaţiunea şi te­roarea, unde stăpâni absoluţi sunt poliţia şi călăul. Când o populaţie liberă pa­­voazează şi exultă de bucurie, când o presă neînlănţuită îm­bracă haina de sărbătoare şi-şi spune cuvântul, subliniând un eveniment, — aceasta, da, are importanţă, căci e manifestarea sinceră, spontană, a unui senti­ment şi a unei convingeri. Dar azi în Germania se pavoazează când ordonă poliţia şi şefii sinis­trelor batalioane de asalt, iar presa se prosternă în faţa dicta­turii cu o laşitate care te des­­gusta de această nobilă profe­siune, ajunsă în înjositoarea scla­vie în care se găseşte azi neferi­cita tipăritură cenuşie, care e glo­rioasa presă germană de odi­nioară. E firesc, deci, ca pavoazările cu steaguri şi articolele ditirambice ale gazetelor germane, să nu emo­ţioneze întru nimic opinia pu­blică străină. Aceasta, cu perfec­tă obiectivitate, se întreabă: care e bilanţul real al acestui an de guvernare hitlerista? In politica internă, o „dictatură sângeroasă, sinistră, care ,a oste­nit braţele călăilor şi a sporit pâ­nă la saturaţie contingentul ne­fericiţilor înlănţuiţi în lagărele de concentrare• Marşurile, para­site, trâmbiţele n’au putut­ stârpi şomajul; milioane de oameni n’au ce mânca, n’au, un adăpost sigur, căci ajutoarele de şomaj au fost­ desfiinţate; nici o refor­mă reală în domeniul muncito­resc, în favoarea lucrătorilor. O mare parte a industriei e paralizată; exportul a scăzut ca­tastrofal, comerţul a fost pus la pământ, iar in domeniul cultural şi artistic, nivelul la care au a­­juns aceste manifestaţiuni e de­­­dreptul ruşinos, dacă il compa­răm cu ceea ce era în Germania nu mai departe decât acum un an. Adăugaţi, la toate acestea, o luptă de distrugere cu Biserica— atât cea protestantă cât şi cea catolică — şi veţi avea to­pul a­­devăratei stări de lucruri din Germania, pe care n’o poate ma­sca nici cea mai „fcolosală” pa­voazare. Cât priveşte politica externă, Germania s’a izolat de tot restul lumii. Plecând, în mod brutal, din Liga Naţiunilor, ea face o politică proprie care n’a recoltat până acum nici un, rezultat pre­cis, înfrânt in acţiunea, de cuce­rire a Austriei, cu relaţii mult mai reci cu Italia, la cuţite cu Rusia, — care a fost un sprijin formidabil pentru Germania re­publicană “ regimul hitlerist a obţinut un singur... succes: acor­dul cu Polonia! Cu acea Potonie pe care hitlerista au insultat-o 12 ani de zile, pe care au ame­ninţat-o cu năvălirea, şi inge­­nuchiarea din primul ceas al ve­nirii lor la putere! Regimul care stăpâneşte de un an. Germania e ţinut sub strictă observaţie de întreaga lume. El reprezintă, mai presus de toate, primejdia de războiţi. Şi nici o pavoazare, nici un articol aniver­sar, nu vor putea risipi această atmosferă bazată pe fapte certe şi pe constatări cari nu se lasă adormite de nici o propa­gandă și nici o înscenare. — nu. — D­eclarația d-lui Ior­ga Câteva zile foaia d-lui Iorga a publicat manşeta aceasta: „Nu scriu sub cenzură. — N. Iorga”. In realitate însă d. Iorga a scris sub cenzură mai mult de­cât ori­când şi a scris ce a voit şi cum a voit. Eri, însă, a dispărut din „Neamul” d-lui Iorga manşeta de protestare şi în locul ei am cetit o declaraţie că s’ar fi comunicat fostului prim ministru „o hotărî­­re a consiliului de miniştri care-i îngădue a relua rostul pe care fără întrerupere, şi din ţară şi din străinătate, sa îndeplinit în „Neamul Românesc” aducând îni judecarea problemelor zilnice şi a acţiunilor politice, în caracte­rizarea personagiilor, amestecate în tragicomedia istoriei de toate zilele, o judecată pe cât se poate de nepărtinitoare (sublinierea cu­vântului „nepărtinitoare” este a ziarului „Lupta”) într’o formă de o sinceritate absolută” (Sublinie­rea ultimelor cuvinte aparţine tot „Luptei”). Pe cât ştim absolut nimeni, nici guvernul, nici cenzura, n’au creat vre-unui ziar un privile­giu. Măsura a fost generală. Bine sau rău executată, asta e altă chestie ! D. N. Iorga însă a cerut ca pentru d-sa să se facă o excep­ţie, adică să nu fie cenzurat şi nici suspendată foaia d-sale, ori­ce ar seri, chiar dacii ar lua apă­rarea celor pe cari justiţia, civi­lă şi militară, i-a arestat ca au­tori morali ai asasinărei lui Ion Duca. Pentru aceasta a fost cenzu­rat şi suspendat „Neamul Româ­nesc", nu pentru că, după cum susţine azi d. Iorga, ar fi refuzat să respecte anuminte ,,inviolabi­lităţi sacre" neprevăzute de Con­stituţie,o aluzie la persoana mi-­ nistrului de externe în contrar căruia d. Iorga duce o campanie tragi-comică ce nu şade bine u­­nui fost prim-ministru şi mare a­­postol. Gazeta d-lui Iorga a suferit­­măsura suspendării - - repetăm,­­ dreaptă sau nu, e alta chestie!—i fiindcă a protestat contra ares­tarea d-lui Nae Ionescu implicat in acţiunea gardistă. Nici unui ziar nu i s’a îngăduit să apere pe cei arestaţi. D. Iorga însă, care, a arestat foşti miniştri şi ziarişti, pentru a-şi crea o anumită at­mosferă electorală, are acum pretenţia să indice guvernului şi justiţiei pe cine trebuie şi pe cine nu trebuie să aresteze din­tre acei din complotul care a ră­pit viaţa lui Ion Duca. Aceasta într-adevăr că ar în­semna crearea unui scandalos privilegiu pentru d. Iorga, care după trista guvernare ce a pre­­zidat-o, ar putea să aibe preten­­ţiuni ceva mai moderate. Declaraţia ce a făcut ori d. profesor, prin „Neamul” d-sale, este deci plină de bizantinism. Nu sa oprit nimeni să scrie, con­tra d-lui Titulusai cât o pofti şi orice i-ar trece prin minte. Do­vadă că şi atunci când a declarat că nu scrie, sub cenzură, pe d. Titulescu a continuat să-l critice şi să-l cenzureze, fără ca „sacrul inviolabil” să se sinchisească. Faţă de atacuri de natura ace­lor ale d-lui Iorga, d. Titulescu este imun. Nu-l ating in nici un fel. Dar ridiculizează pe autorul lor. — acest adevăr pare că-1 simte acum însuși d. Iorga. R. P. GENERALUI, HAYASEI i­uit ministru de război al Japoniei istraţia ziarului publicitate punt în ţară strei in si­ta t­m Mâine se deschide Parlamentul Cum se va desfăşura activitatea ambelor Corpuri legiuitoare Am ajuns şi aici: Parla­mentul îşi deschide mâine porţile. Pentru o sesiune scur­tă, dar nu mai puţin plină şi din păcate nu mai puţin agi­tată. In ce priveşte competenţa sa, guvernul se înfăţişează înaintea Corpurilor legiuitoa­re cu o soluţie provizorie: o simplă complectare prin nu­mirea d-lui Sassu ca minis­tru de industrie şi comerţ. Abia la începutul lunei Mar­tie se va realiza remanierea mai largă de care s’a vorbit atât de insistent zilele acestea şi pe care anumite dificultăţi au fost totuşi de natură s’o întârzie. Pentru început, nu ne putem aştepta decât la obişnuitele şe­dinţe de deschidere. In afară de prima, care e consacrată memoriei lui I. G. Duca, celelalte vor fi consu­mate deocamdată cu alegerea birourilor. Dacă în ce priveşte preşed­in­ţii, corp­urilor, lu­cru­­rile sunt definitiv fixate — D. N. N. Săveanu la Cameră şi I. Nistor la Senat — desem­narea celorlalţi membri, şi în special a vicepreşedin­ţilor va da foc de­sigur la oarecari lupte ce vor con­stitui în mod firesc un si­gur şi sugestiv reflex al situa­ţiei din sânul partidului li­beral. Abia la validări şi la mesaj. Se va desfăşura ea, oare lamentară. Se va desfăşura ea, oare într’un cadru mai liniştit, de­cât până acum? Va oglindi ea într’adevăr „destinderea” politică în care mulţi încă se socot îndreptăţiţi; a crede? Sunt toate indicaţiile că aş­teptările optimiste vor fi înşe­late. Partidul naţional-­..­rănesc a hotărât, după cum se ştie, să se menţină pe terenul unei serioase dar obiective opoziţii, aducând la tribuna Parla­mentului toate abuzurile cari au pătat recentele alegeri. Iar d. George Brătianu, după câte ştim, va face zilele aces­tea declaraţii politice după came partidul d-sale va lua de la început atitudine împotriva guvernului, desminţind şi sub această formă versiunea — desminţită de altfel şi eri — că tratative de reîntregire ai­ci în curs.... Prin urmare, vom avea şi o­­poziţie.... Este drept că guvernul se înfăţişează Parlamentului, cu un mesaj destul de scurt: preocupările de stabilire a or­dinei şi­ deriziunea de a nu se prelungi prea mult sesiu­nea Corpurilor legiuitoare, au făcut ca legile să fie de astă­­dată foarte puţine: apărarea Statului, conversiunea, buge­tul, şi câteva proecte finan­ciare. Puţine, dar foarte impor­tante, desigur, de o importan­ţă care anunţă şi justifică dis­­cuţiuni destul de vii şi atitu­dini de opoziţie destul de d­ârze. , Cari ■sunt posibilităţile gu­vernului în faţa dificultăţilor cari îl aşteaptă? In ce priveşte politica ex­ternă, cabinetul Tătărescu nu are, ce e drept, decât sarci­na de a-şi consolida strălucita colaborare a d-lui N. Titu­lescu. In politica internă însă, lu­crurile stau cu totul altfel. Depinde de tactul pe care-l va avea faţă de opoziţie, şi depinde de sprijinul pe care-1 va găsi în propriul său partid, de înţelegerea pe care o va găsi la majoritate, lucrările (■omisiunilor, etc., etc, pentru ca el să poată face faţă cerin­ţelor guvernării în vremurile ele astăzi. In primul rând, guvernul trebue să fie tare prin el în­suşi. „Un ministere qu’on sou­­tient este un ministere qui tömbe”, — spune Talleyrand. Şi acum, ca şi atunci, nu prea e semn bun când guver­nul nu-şi mai poate găsi rea­­zim decât numai în afara lui...­­. Comerţul­­ ambulant Delegaţia permanentă a Municipi­ului a luat în discuţie chestiunea vecinie nerezolvată, a comerţului ambulant. De altfel, chestiunea nu este prea uşor de rezolvat. Ea prezintă aspec­te variate şi sunt în joc interese ce intră în conflict. 13 uşor de înţeles că negustorii sta­bili au tot Interesul să combată co­merţul ambulant, care Ie face o con­curenţă chiar la uşa magazinelor lor. Argumente­le comerţului stabil, contra ambulanţilor, sunt multe­­In­tre altele, se ridică o chestiune de higiena, pe motivul că vor fi exis­tând copii ce vând bonboane pe ca­re, în prealabil, le sug ei înşi­şi, se cere, cu asprime, desfiinţarea în­tregului comerţ ambulant. Dar este şi o chestiune de umani­tate. Sunt o mulţime de oameni ne­voiaşi, cari îşi câştigă pâinea — ce pâine amară şi cât de greu dobândi­tă! — prin ingeniozitatea cu care prezintă trecătorilor marfa lor efti­­nă şi prin truda de a desface, stând ceasuri întregi în ger şi vifor. D. Al. Dortescu, primarul sectoru­lui de Negru, a­ ţinut să sublinieze­, in şedinţa delegaţiei permanente, această latură de umanitate a circ-­* va­ţiunei, deşi iarăşi e just că specta­colul este oarecum de bazat orienta). D.'Em. Dan, primarul gerant al Municipiului, va numi ’ o comisie, care să studieze clientuimeaV-13 pre­ferabil să se studieze astfel­ toate tis­­pectele problemei, ca săi ' nu. se f.i măsuri pripite.sau brutale, ei să. se -i i. scama de toate interesele. A, B.

Next