Lupta, februarie 1935 (Anul 14, nr. 3982-4005)
1935-02-01 / nr. 3982
um XIV no. m2 Fost director politic Dec. 1931 - Febr. 1931 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Const. Miilei20 S â r i îs d a rî PACINI TELEFOANE: »Ireala 343-08 # Secretariatul 343-00 •# Administrația 343-04 Bs Vineri țm 1131 eMlejFaeuta, adversarei p%p^^chirifbrul, rezistesficlevierie inutila, partida aste câștigată. NAPOLEON / CONST. MILLE D-nii Flandin şi Laval pleacă azi la Londra Problemele cari vor fi examinate in întrevederile din capitala Angliei — „Atâta timp cât Franţa nu va fi satisfăcuta, nu va fi pace in Europa*" Primul ministru al Franţei, d. Flandin şi ministrul afacerilor străine, d. Laval vor pleca azi la Londra unde vor avea loc importante conversaţiuni diplomatice şi politice între oamenii de stat conducători ai Franţei şi Angliei. Cât de importantă este această vizită politică reiese din activitatea intensă ce s’a desfăşurat în ultimele zile de reprezentanţii diplomatici ai celor două state la Paris şi Londra, precum şi din interesul extraordinar pe care presa mondială l-a acordat cu anticipaţie vizitei de azi. Dar, mai presus de toate, semnificaţia evenimentului se degajează în mod edificator din examinarea sumară a ambianţei politice internaţionale in care se întâlnesc d-nii Flandin şi Laval cu colegii lor britanici. Nu trebuie să uităm, în aceste momente, că Marea Britanie a avut în cele două mari evenimente importante care s-au produs în ultimele luni în arena politică internaţională, un rol de stimulare făţişe a tuturor acţiunilor şi iniţiativelor menite să contribuie la consolidarea păcii. Astfel, în negocierile premergătoare vizitei d-lui Laval la Roma, Marea Britanie a intervenit cu succes în momentul când părea aproape inevitabiilă o amânare a întrevederii dintre d-nii Mussolini şi Laval. Apoi, cu prilejul plebiscitului din Sarre, Marea Britanie nu a ezitat nici un moment să trimeată un contingent militar pe continent, asigurând desfăşurarea normală şi obiectivă a operaţiunilor plebiscitare şi veghiând la menţinerea ordinei până la transmiterea oficială a puterilor. Mărginindu-ne numai la aceste două momente caracteristice, nu considerăm inutil a sublinia importanţa lor, comparârdu-le cu politica de altă dată de „splendidă, izolare” practicată de guvernele britanice în faţa marilor probleme internaţionale. Succesul de care au fost încununate participările Marii Britanii la cele două evenimente mai sus menţionate sunt desigur încurajatoare pentru perspectivele păcii internaţionale, dar ele sunt totdeodată pentru opinia publică britanică şi un stimulent pentru continuarea politicii de participare activă la opera de consolidare definitivă a păcii în lume. De altfel actualul guvern naţional britanic a trebuit să ţină seamă şi de acest element psihologic, în ceea ce priveşte opinia publică engleză, fiindcă încă în cursul acestui an, sau cel mai târziu la începutul anului viitor, vor avea loc în Anglia alegeri generale şi coaliţia guvernamentală nu-şi mai poate permite luxul de a lua hotărâri în politica internaţională, care să fie contrare curentului de opinie publică. Va persista guvernul Mare Britanii pe această cale a participării la activitatea politică a frontului pacific pe liniile trasate de curând la Roma? Este evident că ţinta spre care tind toate eforturile Angliei este: realizarea neîntârziată a unei înţelegeri internaţionale pentru limitarea înarmărilor, înglobarea Germaniei şi readucerea eii la masa verde de la Geneva. Acesta este desigur idealul pe care guvernul MacDonald vrea să-l atingă pentru a-şi asigura în viitoarele alegeri o formidabilă platformă electorală cel puţin în ceea ce priveşte realizările guvernului său pe tărâmul politicii externe. Dar chiar presa londoneză (Continuare în pag. II-a) — ■!dffpiii in lifiiii'im — REMANIERE De aseară circulă svonuri de remaniere a cabinetului in urma divergenţelor dintre ministrul de finanţe şi cel de industrie. Guvernanţii zâmbesc încrezători: — Remaniere înseamnă reminere!... UNDE DAI SI UNDE... De şase luni de zile, se anunţă, când retragerea d-lui Maniu, când demisia d-lui Vaida. Rezultat: s’a retras d. G. G. Mironescu. Din viața publică? Nu. Scrisoarea precizează: „Din politica militantă” — ceeace nu e tot una. AUT-AUT... Primul ministru, într’o scrisoare adresată Camerei, spune: „sau contractul Skoda va fi refăcut, astfel încât să corespundă intereselor ţarei, sau va fi denunţat”. Deocamdată nu strică să fie denunţate pretenţiile şi... proectele de lege pentru noul contract „Skoda” ca să se ştie că românii nu sunt cafmi. TIBOR Se anunţă „demisia” ilustrului asasin Tibor Eckhardt din postul de reprezentant al Ungariei la Liga Naţiunilor. Se dovedeşte astfel că nu e loc la Geneva nici pentru asasinii oficiali. RIGOLO Creion al actualităţii Export — Am citit că se va intensifica exportul de sămânţă de floarea soarelui. — Am încasa mai mult dacă am face export de sămânţă de vorbă şi sămânţă de ceartă, in care sântem imbatabili! Cum te-a „executat“ d. Onoceiu Ministrul de finanţe care a voit să fie un... părinte fiscal al contribuabililor săi şi să-i ia cu binişorul, a văzut că mulţi din aceştia — şi mai ales din cei mai graşi! — „este perei şi măgari” şi a hatorit să-i bage in speriaţi, declarând că va publica în ziare lista tuturor contribuabililor răi platnici. De când şi-a luat acest angajament, a trecut mai bine de o lună şi până acum n’am văzut nici o listă, deşi o aşteptam cu o nerăbdare şi o plăcere sadică, având siguranţa că vom găsi nume ilustre de chiulangii, celebrii patriotarzi, cari au pentru toate, numai pentru impozite nu găsesc niciodată un ban. Rar până să vie listele, tot lelea Marghioala din cine ştie ce sat pierdut în întunecimile vieţii rurale, sau vreun pârlit dintr’o mahala a Bucureştilor, suportă severitatea renăscută a organelor fiscale. Citiţi în „Lupta” de azi, cum a procedat perceptorul Ciocoiu, dintr’un sat de Dolj, cu două nefericite văduve, ca să le ia maşina de cusut, în contul unor impozite a căror exactitate femeile o contestau. Cu bătaia ,cu ciomagul, cu asmuţirea unui câine lup — cu tot arsenalul care se pare că e in mare cinste la sate — s’a încercat repunerea Statului în drepturile lui. — Statul acesta față de care toată lumea îşi face datoria, numai cele două ticăloase voiau să-l înşele cu 14 iei, cum asigură domnia-sa, domnul perceptor Ciocoiu. Citiţi cel puţin această poveste adevărată, căci listele făgăduite n’o s’apucaţi să le citiţi niciodată! Dacă nu ne putem delecta cu nume ilustre, barem avem pe ale celor două vajnice inamice ale finanţelor publice: Maria şi Elena Marinescu din comuna Bratovoeşti-Dolj. Să nu ie uităm ! DESCA Retragerea d-lui Mironescu Mărturisim că ne-am aşteptat ca d. G. G. Mironescu, constatând de mult inutilitatea stăruinţelor spre a se restabili armonia în organizaţia partidului naţional - ţărănesc, nevoind să ia poziţie nici pentru nici contra vreuneia din taberele în luptă, fiind amic cu fruntaşii ardeleni azi, în vrăjmăşie, neîmpărtăşind poate nici unele îndrumări nour ale partidului şi nevoind să le combată fiindcă nu înţelege să facă dificultăţi podului care l-a onorat atâta vreme ci, încrederea sa, a găsit că în criza politică ce frământă acum absolut toate partidele, cel mai nimerit lucru, pentru un temperament conciliant ca al d-sale, este să se retragă nu numai din partidul naţional-ţărănesc dar şi din viaţa politică. D. G. G. Mironescu nu se poate împăca cu transformările repezi ce se operează acum, cu zgomotul asurzitor al unora ce aleargă fără a şti încotro numai ca să dărâma, fără a avea un plan serios de reconstrucţie. D. G. G. Mironescu nu e un speriat, nu vede scufundarea omenire!. E un optimist şi un moderat, înzestrat cu mult bun simţ şi cu lungă experienţă în toate domeniile activităţii publice. A dat dovadă despre aceasta ca fost prim ministru şi ca ministru la cele mai importante departamente. Este apreciat în ţară ca unul dintre cei mai capabili oameni de stat, iar în afară se bucura de încrederea străinătăţii graţie autorităţii sale morale. Natural că partidul naţional-ţărănesc?î®rde un nepreţuit concurs, însăşi viaţa politică a ţării se va resimţi de inacţiunea d-lui G. G. Mironescu. Dar gestul său nu poate fi interpretat ca un act de ostilitate nici faţă de partidul naţional-ţărănesc şi cu atât mai puţin faţă de noul şef, d. Mihalache, cu care a colaborat în perfectă armonie in toate împrejurările. Retragerea d-lui Mironescu nu are decât o singură semnificaţie: dezolarea fostului prim-ministru faţă de cele ce se petrec în general în politica noastră şi în special faţă de neînţelegerile din organizaţia naţional-ţărănistă din Ardeal. L. T. A. Apelul primarului pe în-Din nou a nins şi a viscolit. De câte ori zăpada se depune străzî, autoritatea municipală doamnă pe cetăţeni să-şi cureţe porţiunea de trotuar din faţa casei. De obiceiu, Municipiul dă o ordonanţă: „Noi, — pluralul maiestăţii, — primarul Capitalei, ordonăm...” Or, pentru prima oară, am avut ocazia să citim pe ziduri, nu o poruncitoare ordonanţă municipală, ci un apel: d. Al. G. Donescu, primarul general al Capitalei, schimbă tradiţia; d-sa nu mai ordonă cetăţenilor să-şi măture trotuarele, ci-i roagă frumos şi civilizat. Noi înţelegem diferenţa dintre a ordona şi a face un apoi, de la om la om. I. Donescu, animat de o înaltă concepţie a relaţiunilor dintre autoritate şi cetăţean, doreşte desigur să conducă cu cetăţenii, nu contra cetăţenilor. In viaţa noastră administrativă, unde se ridică atâtea îngâmfate arivisme şi de unde atâţia devin poruncitori şi impertinenţi, gestul d-lui Donescu capătă o importanţă ce merită a fi subliniată. Am vrea ca acest gest să influenţeze în bine, toată administraţia şi conducerea, toate relaţiunile — atât de aspre şi chiar barbare uneori, — dintre autorităţi şi cetăţeni. Iar de altă parte, am vrea ca cetăţeanul să înţeleagă acest gest, şi să-l vedem răspunzând cu inimă, la o invitaţie atât de caldă şi politicoasă. AL. BOGDAN Citiți în pagina 6 : Viitoarele schimbări în Comandamentele militare "7€i decanii Arat a împlinit zilele trecurse Wilhelm al S-iea, fostul împărat al Germaniei. De 16 ani cel care pâpă’n Noiemberie 1938 era cel maii puternic monarh al Europei, ducesa. Dorm o existență retrasă, aproape uitat de toată lumea. Patria lui se frământă,, de doi ani mai cu seamă, toate privirile Sumei sânt ațintite asupra ei — numai Wilhelm al 11 -lea e nevoit să stea deoparte, el dela care — odinioară — purcedau totul! Evoluţia politicei sovietice in favoarea ţăranilor Adversarii nouilor tendinţe îşi recrutează partizani printre studenţii şi profesorii universitari Desfiinţarea tare în cartelei de pâine a provocat descurajândurile muncitorimei de la oraşe Ziaristul vienez de fină observaţie, inginerul Nicolaus Basseches, corespondentul lui „Neue freie Presse” la Moscova, continuă a analiza, în articole documentate nouile modificări introduse în politica economică a guvernului sovietic subliniind, descurajarea ce a suprins clasele muncitoreşti în urma recentei orientări a conducătorilor Rusiei spre pătura rurală. Cetăţeanului sovietic nu i-a mai rămas ca amintire a anilor scurşi, decât cartela de zahăr. Dela 1 ianuarie s’a permis vânzarea liberă a pâinei, făinei şi a celorlalte articole alimentare raţionate până acum. Şi dacă o parte a populaţiei s’a bucurat de faptul că lanţurile birocratice au căzut, bucuria aceasta nu este totuşi deplină. Măsura desfiinţărei cartelei de pâine este, fără îndoială, îndreptată împotriva acelora cari câştigă prea puţin. Preţul pâinii raţionate s’a ridicat, iar cel al pâinii, din vânzarea liberă de altă dată, s’a micşorat. In modul acesta, costul vieţii funcţionarilor bine plătiţi, cari nu se mulţumeau cu pâinea raţionată, prin cartelă şi cumpărau în oficiile statului pâinea cu preţul liber, s’a mai uşurat. Dar pentru muncitorii cari obţineau pâine suficientă, costul vieţii s’a scumpit. Salariul s’a mai ridicat şi ei dar nu îndestul. Cel mai mare supliment la salariu se ridică la 24 ruble pe lună. O familie de lucrători de 4 persoane cheltuia pentru pâine, anul trecut, 54 ruble pe lună. Acuma aceeaş cantitate de pâine costă 90 ruble pe lună, adică o diferenţă în plus de 36 ruble Pâinea, cu cartelă, mai era înainte şi un mijloc de plată; ea servea de schimb pentru lapte, de exemplu. In faţa brutăriilor se vedeau oameni cari îşi vindeau pâinea, la un preţ mai ridicat, acelora cari nu aveau dreptul la cartelă. Bucuria produsă de desfiinţarea cartelei de pâine nu a fost de lungă durată întrucât organizaţia pentru vânzarea liberă a pâinei nu funcţionează perfect. Iarăşi s’a introdus coada la brutării. DESFIINŢAREA IDEALURILOR COMUNISTE Desfiinţarea cartelei de pâine mai are încă un substrat de politică internă. Chiar daca politica economică a sovietelor se îndreaptă, de câtva timp, spre ţărani, înlăturarea cartelei de pâine mai reprezintă un simbol, dlar înţeles, de toată lumea, al unei linii politice noul. Dacă muncitorul şi micul, funcţionar mai plătesc acum în plus bucata luide pâine, iar funcţionarul superior mai câştigă la ea, rămâne însă neîndoios faptul ca nouile măsuri constituie pentru ţărănime un dar mare, căci ea n’a fost aprovizionată cu pâine raţionată prin căiţele. Simultan cu desfiinţarea cartelei s’a produs o urcare a preţurilor plătite de stat pentru toate produsele agricole. Nu mai e nici o îndoială că în acelaş timp s’au desfiinţat diviziunile politice pe întinderea ţării. Aceste diviziuni politice au fost introduse ca autorităţi dictatoriale în sat, atunci când rezistenţa ţăranilor se resimţea enorm de mult iu contra colectivizării. Aceste autorităţi dictatoriale erau trimise în staţiunile maşinilor de tractoare şi la administraţia marilor domenii ale statului. Era o instituţie caracteristică, în subordine directă comitetului central al (Continuare în pag. îl-a) ii 41» Unde a ajuns omul 99Lumea întreagă nu e decât o mocirlă fără fund“ Unde a ajuns virtutea? se întreba zilele trecute Paul Valery. Şi chemarea poetului a înduioşat inimile oficiale. Peste criza mortuară, cineva a aruncat jerbe de flori naturale. Conferinţa academicianului francez a fost împărţită în broşuri elegante printre elevi şi dascăli. Editurile, apucate subit de crampele abstinenţii, au închinat o săptămână virtuţii, după moda pariziană cu succes pe malurile Tamisei. Un divertisment pentru diletantismul unei societăţi informate asupra tuturor modurilor de a simţi şi de a trăi, care nu mai operează nici o selecţie în massa reportaţiilor senzaţionale. Librarii înlăcrămaţi, au închinat vitrinele genului proscris, în speranţa vagă a desfacerii cărţii şi în ciuda negrelor presimţiri de criză. Toţi amploiaţii au fost puşi la cazne evanghelice, în noaptea care a precedat săptămâna virtuţii. Ca întotdeauna însă, popularitatea străzii a scoborât şi de data asta atmosfera solemnă. Şi astfel broşura inaugurată sub semnul virtuţii şi al viciului, n’a reuşit să satisfacă pe deplin curiozitatea publicului. Omenirea e prea conştientă de energiile ei tăinuite, tineretul din ce în ce mai savant, iar femeile din ce în ce mai precis informate. Pentru o desfacere cum se cade a mărfii, ingenioşii editori s’au convins odată mai mult că nu trebue să se abată dela clasicul itinerariu de pitoresc scandal. O schiţă a cutărui lupanar celebru, sau un aspect al norodului de speluncă şi de mizerie, — cu crochiuri cât mai evocatoare — valorează cât douăzeci de moralişti la un loc. Stagiunea efemerului şi eternului frumos, s’a încheiat odată cu bonomia vieţii burgheze. Azi societatea s’a schimbat la faţă. Are nevoe de lucruri tari. Unde a ajuns omul? se întreabă cu îngrijorare un distins scriitor francez, André Rousseaux, într’un articol închinat celui mai sublim şi mai pur dintre simţiminte: iubirea. Nu-i sunt oare dislocate elementele lui cele mai esenţiale? Ce-a mai rămas din imagina lui născută din socratismul filtrat în ţara lui Milton, decât un animal în care răul roade ca un vierme, întreţinând atmosfera pestilenţială unde coleăe viciul, parazitismul şi depravarea. Aţi descoperit vreodată, prin volumele şi broşurile răsfoite pentru a vă documenta, o explicaţie plauzibilă a degradărilor sufletului uman, ce pălesc pe atâţia confraţi de viaţă? Siguranţa şi-a făcut datoria clasifîcându-i. Avocaţii au găsit pentru fiecare caz în parte circumstanţe atenuante, dacă nu chiar justificări. Justţia s’a limitat la aplicarea strictă a unor articole invariabile. Dar cine poate da însă o explicaţie lainii de declasaţi, objecţiunilor unei societăţi care nu se apără şi nu preîntâmpină prin măsuri de garanţie eventualitatea răului? Cine poate arăta unde a ajuns omul? La sfârşitul unei scene din ..On ne badine pas avec l’amour”, Perdican izbucneşte revoltat: „Toţi oamenii sunt mincinoşi, flecari, ipocriţi, orgolioşi, laşi, brute şi senzuali. Toate femeile sunt perfide, vanitoase, depravate şi ciudate. Lumea întreagă nu e decât o mocirlă fără fund, în care înoată cele mai informe dintre foci, târându-se pe munţi de noroaie. Există un singur lucru sfânt şi sobru în lume: unirea dintre două din aceste fiinţe desgustătoare şi imperfecte”. Nu se putea o tiradă cu foi mai veştede pentru această toamnă tristă a civilizaţiei umane. Focile au ajuns o încarnare a omului, în bălâceala lui cotidiană. Lăsând la o parte comparaţia hidoaselor animale, un mare poet coborând în catacombele satirei sociale, a deplâns în culori tot atât de întunecate soarta omenirii. Şi el rezolva în câteva linii problema esenţială a vieţii umane. Fără să fie de acord asupra comparaţiei focilor, dădea aceiaşi explicaţie sublimului în om: iubirea. Asupra ei însă păstrează o tăcere de mister. Nimeni nu le poate desvălui, prin faptul că desvelindu-l îşi pierde propria lui calitate. Poate tocmai din această cauză e atât de dezolată societatea noastră de astăzi. A încercat să desvălue misterul şi regretă o mare pierdere, esenţialul omului constând tocmai în acest echilibru instabil şi nedefinit între înaltele lui posibilităţi şi aplitudinele cele mai josnice. . Odată cunoscându-le, omul devine un recidivist de profesie, ajunge la rudinarea aptitudinelor prin vocaţie. O patimă satisfăcută devine un viciu, care amplifică voluptatea iniţială. Şi pe lângă toate acestea, baza sentimentelor, a acelui parfum care este poezia raporturilor sociale, s’a mutat tot mai jos, împreună cu talia femeilor. Sentimentele azi nu mai au un ideal spre care să tindă. Au cel mult o bază materială, pe care se întemeiază şi care le hrănesc. Aci intervine o întreagă gamă de nuanţe, cu o antichitate uitată. Intre bărbaţi şi femei, în societatea de azi, mai există cel mult asociaţii, mai mult sau puţin bine chibzuite şi calculate. Dar nici o minune. Iar aceste asociaţii au o durată destul de nesigură. De aci tristeţea şi pesimismul general, care e un produs european. Este un păcat care agravează celelalte păcate şi cu greu permite îndreptarea lor. In alte părţi, cu un zâmbet se rezolvă multe probleme. Printre cari şi problema relativă,a fericirii. Insă pentru a rezolva această problema, relativă, trebue să fie în sufletul omului un sâmbure de adevăr, un zâmbet.