Lupta, februarie 1935 (Anul 14, nr. 3982-4005)

1935-02-01 / nr. 3982

um XIV no. m2 Fost director politic Dec. 1931 - Febr. 1931 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Const. Miile­i2­0 S â r i îs d a rî PACINI TELEFOANE: »Ireala 343-08 # Secretariatul 343-00 •# Administrația 343-04 Bs Vineri țm 1131 eMlejFaeuta, adversarei p%p^^chi­­rifbrul, rezistesficl­evie­rie inutila, partida aste câștigată. NAPOLEON / CONST. MILLE D-nii Flandin şi Laval pleacă azi la Londra Problemele cari vor fi examinate in întrevederile din capitala Angliei — „Atâta timp cât Franţa nu va fi satisfăcuta, nu va fi pace in Europa*" Primul ministru al Franţei, d. Flandin şi ministrul aface­rilor străine, d. Laval vor ple­ca azi la Londra unde vor avea loc importante conversaţiuni diplomatice şi politice între oamenii de stat conducători ai Franţei şi Angliei. Cât de importantă este a­­ceastă vizită politică reiese din activitatea intensă ce s’a desfăşurat în ultimele zile de reprezentanţii diplomatici ai celor două state la Paris şi Londra, precum şi din intere­sul extraordinar pe care pre­sa mondială l-a acordat cu anticipaţie vizitei de azi. Dar, mai presus de toate, semnificaţia evenimentului se degajează în mod edificator din examinarea sumară a am­bianţei politice internaţionale in care se întâlnesc d-nii Flan­din şi Laval cu colegii lor bri­tanici. Nu trebuie să uităm, în a­­ceste momente, că Marea Bri­tanie a avut în cele două mari evenimente importante care s-au produs în ultimele luni în arena politică internaţiona­lă, un rol de stimulare făţişe a tuturor acţiunilor şi iniţia­tivelor menite să contribuie la consolidarea păcii. Astfel, în negocierile premer­gătoare vizitei d-lui Laval la Roma, Marea Britanie a inter­venit cu succes în momentul când părea aproape inevitabii­lă o amânare a întrevederii dintre d-nii Mussolini şi La­val. Apoi, cu prilejul plebiscitu­lui din Sarre, Marea Britanie nu a ezitat nici un moment să trimeată un contingent mi­litar pe continent, asigurând desfăşurarea normală şi obiec­tivă a operaţiunilor plebisci­tare şi veghiând la menţinerea ordinei până la transmiterea oficială a puterilor. Mărginindu-ne numai la a­­ceste două momente caracte­ristice, nu considerăm inutil a sublinia importanţa lor, com­­parâr­du-le cu politica de altă dată de „splendidă, izolare” practicată de guvernele brita­nice în faţa marilor probleme internaţionale. Succesul de care au fost în­cununate participările Marii Britanii la cele două eveni­mente mai sus menţionate sunt desigur încurajatoare pentru perspectivele păcii in­ternaţionale, dar ele sunt tot­deodată pentru opinia pu­blică britanică şi un stimu­lent pentru continuarea poli­ticii de participare activă la opera de consolidare definiti­vă a păcii în lume. De altfel actualul guvern naţional britanic a trebuit să ţină seamă şi de acest element psihologic, în ceea ce priveşte opinia publică engleză, fiindcă încă în cursul acestui an, sau cel mai târziu la începutul a­­nului viitor, vor avea loc în Anglia alegeri generale şi coa­liţia guvernamentală nu-şi mai poate permite luxul de a lua hotărâri în politica inter­naţională, care să fie contrare curentului de opinie publică. Va persista guvernul Mare­ Britanii pe această cale a par­ticipării la activitatea politică a frontului pacific pe liniile trasate de curând la Roma? Este evident că ţinta spre care tind toate eforturile An­gliei este: realizarea neîntâr­ziată a unei înţelegeri interna­ţionale pentru limitarea înar­mărilor, înglobarea Germa­niei şi readucerea eii la masa verde de la Geneva. Acesta este desigur idealul pe care guvernul MacDonald vrea să-l atingă pentru a-şi a­­sigura în viitoarele alegeri o formidabilă platformă electo­rală cel puţin în ceea ce priveş­te realizările guvernului său pe tărâmul politicii externe. Dar chiar presa londoneză (Continuare în pag. II-a) — ■!­dffpiii in lifiiii'im —­ REMANIERE De aseară circulă svonuri de remaniere a cabinetului in ur­ma divergenţelor dintre minis­trul de finanţe şi cel de indus­trie. Guvernanţii zâmbesc încreză­tori: — Remaniere înseamnă re­minere!... UNDE DAI SI UNDE... De şase luni de zile, se anun­ţă, când retragerea d-lui Maniu, când demisia d-lui Vaida. Rezultat: s’a retras d. G. G. M­ironescu. Din viața publică? Nu. Scrisoarea precizează: „Din politica militantă” — ceeace nu e tot una. AUT-AUT... Primul ministru, într’o scri­soare adresată Camerei, spune: „sau contractul Skoda va fi re­făcut, astfel încât să corespundă intereselor ţarei, sau va fi de­nunţat”. Deocamdată nu strică să fie denunţate pretenţiile şi... proec­­tele de lege pentru noul contract „Skoda” ca să se ştie că românii nu sunt cafm­i. TIBOR Se anunţă „demisia” ilustru­lui asasin Tibor Eckhardt din postul de reprezentant al Unga­riei la Liga Naţiunilor. Se dovedeşte astfel că nu e loc la Geneva nici pentru asasi­nii oficiali. RIGOLO Creion al actualităţii Export — Am citit că se va intensifica exportul de sămânţă de floarea soa­relui. — Am încasa mai mult dacă am face export de sămânţă de vorbă şi sămânţă de ceartă, in care sântem imbatabili! Cum te-a „executat“ d. Onoceiu Ministrul de finanţe care a voit să fie un... părinte fiscal al contribua­bililor săi şi să-i ia cu binişorul, a văzut că mulţi din aceştia — şi mai ales din cei mai graşi! — „este perei şi măgari” şi a hatorit să-i bage in speriaţi, declarând că va publica în ziare lista tuturor contribuabililor răi platnici. De când şi-a luat acest angaja­ment, a trecut mai bine de o lună şi până acum n’am văzut nici o listă, deşi o aşteptam cu o nerăbdare şi o plăcere sadică, având siguranţa că vom găsi nume ilustre de chiulan­gii, celebrii patriotarzi, cari au pen­tru toate, numai pentru impozite nu găsesc nici­odată un ban. Rar până să vie listele, tot lelea Marghioala din cine ştie ce sat pier­dut în întunecimile vieţii rurale, sau vre­un pârlit dintr’o mahala a Bucureştilor, suportă severitatea re­născută a organelor fiscale. Citiţi în „Lupta” de azi, cum a procedat perceptorul Ciocoiu, din­­tr’un sat de Dolj, cu două neferi­cite văduve, ca să le ia maşina de cusut, în contul unor impozite a căror exactitate femeile o contestau. Cu bătaia ,cu ciomagul, cu asmu­ţirea unui câine lup — cu tot arse­nalul care se pare că e in mare cin­ste la sate — s’a încercat repunerea Statului în drepturile lui. — Statul acesta față de care toată lumea îşi face datoria, numai cele două tică­loase voiau să-l înşele cu 14 iei, cum asigură domnia-sa, domnul percep­tor Ciocoiu. Citiţi cel puţin această poveste a­­devărată, căci listele făgăduite n’o s’apucaţi să le citiţi niciodată! Dacă nu ne putem delecta cu nu­me ilustre, barem avem pe ale ce­lor două vajnice inamice ale finan­ţelor publice: Maria şi Elena Mari­nescu din comuna Bratovoeşti-Dolj. Să nu ie uităm ! DESCA Retragerea d-lui Mironescu Mărturisim că ne-am aşteptat ca d. G. G. Mironescu, constatând de mult inutilitatea stăruinţelor spre a se res­tabili armonia în organizaţia partidului naţional - ţărănesc, nevoind să ia poziţie nici pentru nici contra vre­uneia din taberele în luptă, fiind amic cu fruntaşii ardeleni azi, în vrăjmăşie, neîmpărtăşind poate nici unele îndrumări nour ale partidului şi nevoind să le combată fiindcă nu înţelege să facă dificultăţi p­odului care l-a onorat atâta vreme ci, încrederea sa, a găsit că în­ criza politică ce frământă acum absolut toate partidele, cel mai nimerit lucru, pentru un temperament conciliant ca al d-sale, este să se retragă nu numai din partidul naţional-ţărănesc dar şi din viaţa po­litică. D. G. G. Mironescu nu se poate împăca cu transformă­rile repezi ce se operează acum, cu zgomotul asurzitor al unora ce aleargă fără a şti încotro numai ca să dărâma, fără a avea un plan serios de reconstrucţie. D. G. G. Miro­nescu nu e un speriat, nu vede scufundarea omenire!. E un optimist şi un moderat, înzestrat cu mult bun simţ şi cu­­ lungă experienţă în toate domeniile activităţii publice. A dat dovadă despre aceasta ca fost prim ministru şi ca mini­stru la cele mai importante departamente. Este apreciat în ţară ca unul dintre cei mai capabili oameni de stat, iar în a­­fară se bucura de încrederea străinătăţii graţie autorităţii sale morale. Natural că partidul naţional-ţărănesc­­?î®rde un nepre­ţuit concurs, însăşi viaţa politică a ţării se va resimţi de inacţiunea d-lui G. G. Mironescu. Dar gestul său nu poate fi interpretat ca un act de ostilitate nici faţă de partidul naţional-ţărănesc şi cu atât mai puţin faţă de noul şef, d. Mihalache, cu care a colaborat în perfectă armonie in toa­te împrejurările. Retragerea d-lui Mironescu nu are decât o singură sem­nificaţie: dezolarea fostului prim-ministru faţă de cele ce se petrec în general în politica noastră şi în special faţă de neînţelegerile din organizaţia naţional-ţărănistă din Ardeal. L. T. A. A­pelul primarului pe în-Din nou a nins şi a viscolit. De câte ori zăpada se depune străzî, autoritatea municipală doamnă pe cetăţeni să-şi cureţe por­ţiunea de trotuar din faţa casei. De obiceiu, Municipiul­ dă o ordonanţă: „Noi, — pluralul maiestăţii, — pri­marul Capitalei, ordonăm...” Or, pentru prima oară, am avut ocazia să citim pe ziduri, nu o po­runcitoare ordonanţă municipală, ci un apel: d. Al. G. Donescu, prima­rul general al Capitalei, schimbă tradiţia; d-sa nu mai ordonă cetă­ţenilor să-şi măture trotuarele, ci-i roagă frumos şi civilizat. Noi înţelegem diferenţa dintre a ordona şi a face un apoi, de la om la om. I­. Donescu, animat de o înal­tă concepţie a­­ relaţiunilor dintre autoritate şi cetăţean, doreşte desi­gur să conducă cu cetăţenii, nu con­tra cetăţenilor. In viaţa noastră ad­ministrativă, unde se ridică atâtea îngâmfate arivisme şi de unde atâ­ţia devin poruncitori şi impertinenţi, gestul d-lui Donescu capătă o im­portanţă ce merită a fi subliniată. Am vrea ca acest gest să influenţe­ze în bine, toată administraţia şi conducerea, toate relaţiunile — atât de aspre şi chiar barbare uneori, — dintre autorităţi şi cetăţeni. Iar de altă parte, am vrea ca cetăţeanul să înţeleagă acest gest, şi să-l vedem răspunzând cu inimă, la o invitaţie atât de caldă şi politicoasă. AL. BOGDAN Citiți în pagina 6 : Viitoarele schimbări în Comanda­mentele militare "7€i dec­anii Arat a împlinit zilele trecurse Wilhelm al­­ S-iea, fostul împărat al Germaniei. De 16 ani cel care pâpă’n Noiemberie 1938 era cel maii puternic monarh al Europei, duce­sa. Dorm o existență retrasă, aproape uitat de toată lumea. Patria lui se frământă,, de doi ani mai cu sea­mă, toate privirile Sumei sânt ațintite asupra ei — numai Wilhelm al 11 -lea e nevoit să stea deoparte, el dela care — odinioară — purcedau totul! Evoluţia politicei sovietice in favoarea ţăranilor Adversarii nouilor tendinţe îşi recrutează partizani printre studenţii şi profesorii universitari Desfiinţarea tare în cartelei de pâine a provocat descura­­jândurile muncitorimei de la oraşe Ziaristul vienez de fină obser­vaţie, inginerul Nicolaus Bas­­seches, corespondentul lui „Ne­ue freie Presse” la Moscova, continuă a analiza, în articole documentate nouile modificări introduse în politica economică a guvernului sovietic subliniind, descurajarea ce a­ suprins cla­sele muncitoreşti în urma re­centei orientări a conducători­lor Rusiei spre pătura rurală. Cetăţeanului sovietic nu i-a mai rămas ca amintire a ani­lor scurşi, decât cartela de za­hăr. Dela 1 ianuarie s’a per­mis vânzarea liberă a pâinei, făinei şi a celorlalte articole alimentare raţionate până a­­cum. Şi dacă o parte a popu­laţiei s’a bucurat de faptul că lanţurile biro­cratice au că­zut, bucuria aceasta nu este totuşi deplină. Măsura desfiinţărei cartelei de pâine este, fără îndoială, în­dreptată împotriva acelora cari câştigă prea puţin. Preţul pâinii raţionate s’a ridicat, iar cel al pâinii, din vânzarea li­beră de altă dată, s’a micşo­rat. In modul acesta, costul vie­ţii funcţionarilor bine plătiţi, cari nu se mulţumeau cu pâi­nea raţionată, prin cartelă şi cumpărau în oficiile statului pâinea cu preţul liber, s’a mai uşurat. Dar pentru muncitorii cari obţineau pâine suficientă, costul vieţii s’a scumpit. Sala­riul s’a mai ridicat şi ei dar nu îndestul. Cel mai mare supli­ment la salariu se ridică la 24 ruble pe lună. O familie de lu­crători de 4 persoane cheltuia pentru pâine, anul trecut, 54 ruble pe lună. Acuma aceeaş cantitate de pâine costă 90 ru­ble pe lună, adică o diferenţă în plus de 36 ruble Pâinea, cu cartelă, mai era înainte şi un mijloc de plată; ea servea de schimb pentru lapte, de exemplu. In faţa bru­tăriilor se vedeau oameni cari îşi vindeau pâinea, la un preţ mai ridicat, acelora cari nu a­­veau dreptul la cartelă. Bucuria produsă de desfiin­ţarea cartelei de pâine nu a fost de lungă durată întrucât organizaţia pentru vânzarea liberă a pâinei nu funcţionea­ză perfect. Iarăşi s’a introdus coada la brutării. DESFIINŢAREA IDEALURI­LOR COMUNISTE Desfiinţarea cartelei de pâi­ne mai are încă un substrat de politică internă. Chiar daca politica economică a soviete­lor se îndreaptă, de câtva timp, spre ţărani, înlăturarea cartelei de pâine mai repre­zintă un simbol, dlar înţeles, de toată lumea, al unei linii politice noul. Dacă muncitorul şi micul, funcţionar mai plă­tesc acum în plus bucata lui­de pâine, iar funcţionarul su­perior mai câştigă la ea, ră­mâne însă neîndoios faptul ca nouile măsuri constituie pen­tru ţărănime un dar mare, căci ea n’a fost aprovizionată cu pâine raţionată prin căi­ţele. Simultan cu desfiinţarea cartelei s’a produs o urcare a preţurilor plătite de stat pen­tru toate produsele agricole. Nu mai e nici o îndoială că în acelaş timp s’au desfiinţat di­viziunile politice pe întinderea ţării. Aceste diviziuni politice au fost introduse ca autorităţi dictatoriale în sat, atunci când rezistenţa ţăranilor se resim­ţea enorm de mult iu contra colectivizării. Aceste autorităţi dictatoria­le erau trimise în staţiunile maşinilor de tractoare şi la administraţia marilor dome­nii ale statului. Era o institu­ţie caracteristică, în subordine directă comitetului central al (Continuare în pag. îl-a) ii 41» Unde a ajuns omul 99Lumea întreagă nu e decât o mocirlă fără fund“ Unde a ajuns virtutea? se în­treba zilele trecute Paul Valery. Şi chemarea poetului a înduio­şat inimile oficiale. Peste criza mortuară, cineva a aruncat jer­be de flori naturale. Conferinţa academicianului francez a fost împărţită în bro­şuri elegante printre elevi şi dascăli. Editurile, apucate subit de crampele abstinenţii, au în­chinat o săptămână virtuţii, du­pă moda pariziană cu succes pe malurile Tamisei. Un divertisment pentru dile­tantismul unei societăţi informa­te asupra tuturor modurilor de a simţi şi de a trăi, care nu mai operează nici o selecţie în m­assa reportaţiilor senzaţionale. Librarii înlăcrămaţi, au închi­nat vitrinele­ genului proscris, în speranţa vagă a desfacerii cărţii şi în ciuda negrelor presimţiri de criză. Toţi amploiaţii au fost puşi la cazne evanghelice, în noaptea care a precedat săptămâna vir­tuţii. Ca întotdeauna însă, populari­tatea străzii a scoborât şi de da­ta asta atmosfera solemnă. Şi astfel broşura inaugurată sub semnul virtuţii şi al viciului, n’a reuşit să satisfacă pe deplin cu­riozitatea publicului. Omenirea e prea conştientă de energiile ei tăinuite, tineretul din ce în ce mai savant, iar femeile din ce în ce mai precis informate. Pentru o desfacere cum se cade a mărfii, ingenioşii editori s’au convins odată mai mult că nu trebue să se abată dela­ clasi­cul itinerariu de pitoresc scan­dal. O schiţă a cutărui lupanar celebru, sau un aspect al noro­dului de speluncă şi de mizerie, — cu crochiuri cât mai evoca­toare — valorează cât douăzeci de moralişti la un loc. Stagiunea efemerului şi eter­nului frumos, s’a încheiat odată cu bonomia vieţii burgheze. Azi societatea s’a schimbat la faţă. Are nevoe de lucruri tari. Unde a ajuns omul? se întrea­bă cu îngrijorare un distins scrii­tor francez, André Rousseaux, într’un articol închinat celui mai sublim şi mai pur dintre simţi­­minte: iubirea. Nu-i sunt oare dislocate elementele lui cele mai esenţiale? Ce-a mai rămas din imagina lui născută din socra­­tismul filtrat în ţara lui Milton, decât un animal în care răul roa­de ca un vierme, întreţinând at­mosfera pestilenţială unde col­­eăe viciul, parazitismul şi depra­varea. Aţi descoperit vreodată, prin volumele şi broşurile răsfoite pentru a vă documenta, o expli­caţie plauzibilă a degradărilor sufletului uman, ce pălesc pe a­­tâţia confraţi de viaţă? Siguran­ţa şi-a făcut datoria clasifîcân­­du-i. Avocaţii au găsit pentru fie­care caz în parte circumstanţe atenuante, dacă nu chiar justifi­cări. Justţia s’a limitat la apli­carea strictă a unor articole in­variabile. Dar cine poate da însă o explicaţie lainii de declasaţi, objecţiunilor unei societăţi care nu se apără şi nu preîntâmpină prin măsuri de garanţie eventua­litatea răului? Cine poate arăta unde a ajuns omul? La sfârşitul unei scene din ..On ne badine pas avec l’amour”, Perdican izbucneşte revoltat: „Toţi oamenii sunt mincinoşi, flecari, ipocriţi, orgolioşi, laşi, brute şi senzuali. Toate femeile sunt perfide, vanitoase, depra­vate şi ciudate. Lumea întreagă nu e decât o mocirlă fără fund, în care înoată cele mai informe dintre foci, târându-se pe munţi de noroaie. Există un singur lu­cru sfânt şi sobru în lume: uni­rea dintre două din aceste fiinţe desgustătoare şi imperfecte”. Nu se putea o tiradă cu foi mai veştede pentru această toamnă tristă a civilizaţiei uma­ne. Focile au ajuns o încarnare a omului, în bălâceala lui coti­diană. Lăsând la o parte comparaţia hidoaselor animale, un mare poet coborând în catacombele satirei sociale, a deplâns în cu­lori tot atât de întunecate soar­ta omenirii. Şi el rezolva în câte­va linii problema esenţială a vie­ţii umane. Fără să fie de acord asupra comparaţiei focilor, dădea a­­ceiaşi explicaţie sublimului în om: iubirea. Asupra ei însă pă­strează o tăcere de mister. Ni­meni nu le poate desvălui, prin faptul că desvelindu-l îşi pierde propria lui calitate. Poate tocmai din această cau­ză e atât de dezolată societatea noastră de astăzi. A încercat să desvălue misterul şi regretă o mare pierdere, esenţialul omului constând tocmai în acest echili­bru instabil şi nedefinit între înaltele lui posibilităţi şi aplitu­­dinele cele mai josnice. . Odată cunoscându-le, omul devine un recidivist de profesie, ajunge la rudinarea aptitudine­­lor prin vocaţie. O patimă satis­făcută devine un viciu, care am­plifică voluptatea iniţială. Şi pe lângă toate acestea, ba­za sentimentelor, a acelui par­fum care este poezia­ raporturi­lor sociale, s’a mutat tot mai jos, împreună cu talia femeilor. Sen­timentele azi nu mai au un ideal spre care să tindă. Au cel mult o bază materială, pe care se în­temeiază şi care le hrănesc. Aci intervine o întreagă ga­mă de nuanţe, cu o antichitate uitată. Intre bărbaţi şi femei, în societatea de azi, mai există cel mult asociaţii, mai mult sau pu­ţin bine chibzuite şi calculate. Dar nici o minune. Iar aceste a­­sociaţii au o durată destul de ne­sigură. De aci tristeţea şi pesimismul general, care e un produs euro­pean. Este un păcat care agra­vează celelalte păcate şi cu greu permite îndreptarea lor. In alte părţi, cu un zâmbet se rezolvă multe probleme. Printre cari şi problema relativă,a feri­cirii. Insă pentru a rezolva a­­ceastă problema, relativă, trebue să fie în sufletul omului un sâm­bure de­ adevăr, un zâmbet.

Next