Lupta, mai 1935 (Anul 14, nr. 4055-4079)
1935-05-01 / nr. 4055
AMOL XIV No. 4055 CONST. MILLE Feat director politic Dec. 1921 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi adiţia: Bucureşti, str. Const. Miile 12 Un plan şi o sforţare eroică Importanţa deosebită a şedinţei Consiliului Apărării Naţionale de Sâmbătă Lucrările de Sâmbătă ale Consiliului Apărării Naţionale, întrunit sub preşidenţia Suveranului reprezintă un moment istoric pentru România şi pentru viaţa noastră politică. Cel mai înalt for de îndrumare a politicii noastre militare a aprobat noul program de înzestrare a armatei, înfăţişat de d. prim ministru Gh. Tătărescu după ce l-a elaborat cu o minuţioasă grije pentru toate amănuntele de care depind buna înfăptuire unei asemenea opere de mare Utilitate naţională. In aceiaş zi, negocierile duse de d. V. Antonescu, ministrul finanţelor, la Praga pentru soluţionarea tuturor problemelor financiare în legătură cu executarea comenzilor de armament făcute în Cehoslovacia au fost încununate de succes astfel încât d. Tătărescu a putut semna la București noul contractcu uzinele Skoda. In felul acesta guvernul Tătărescu a pus bazele și a trecut imediat la înfăptuirea unei vaste opere de securitate naţională. Asupra importanţei acestor fapte ne lămuresc, în mod,concludent, telegramele sosite din străinătate în timpul vacanţei. Pretutindeni naţiunile sunt preocupate cu punerea la punct a utilajuluilor de apărare militară pentru a putea face faţă in orice clipă, oricărei situaţii. Departe de a răspunde invitaţiilor repetate ale celorlalte Mari Puteri, de a se alătura acţiunei diplomatice internaţionale de consolidare a garanţiilor de securitate şi de a respecta tratatele de pace, Germania sporeşte pe zi ce trece înarmările sale, trecând, după ultimele informaţiuni, şi la înfăptuirea unor massive construcţii navale de război. In aceste împrejurări, este o datorie naţională pentru fiecare popor conştient de răspunderea sa în faţa istoriei şi a viitoarelor generaţii de a nu cruţa nici un sacrificiu pentru a-şi asigura autoritatea şi securitatea prin organizarea temeinică a mijloacelor sale de apărare militară. Sensul acestei acţiuni, inaugurată prin şedinţa de Sâmbătă a consiliului Apărării naţionale şi caracterizat de d. Mareşal Presan prin cuvintele „un plan şi o sforţare eroică”, a fost definit de d. Gh. Tătărescu într’un discurs rostit cu prilejul intrării în vigoare a noilor contribuţiuni pentru apărarea naţională. „Suntem — a declarat atunci primul ministru — un popor însetat de pace. Destinul şi jertfele soldaţilor noştri ne-au aşezat în graniţele fireşti ale Neamului Românesc. Idealul istoric a fost împllinit. Nu mai râvnim nimic altora şi nu mai avem decât o singură dorinţă: sa fim lăsaţi ca în linişte şi prin muncă să aducem contribuţia geniului poporul nostru la opera de civilizaţie a omenirii. Vroim să trăim în pace şi pentru pace... „Ca să rămânem o forţă reală în slujba păcii, trebue să rămânem o forţă militară organizată şi de aceea azi, mai mult ca oricând, pregătirea noastră militară trebuie să fie cea dintâiu datorie a cetăţenilor şi cea dintâiu preocupare a conducătorilor ! Azi mai mult decât oricând!” Iată semnificaţia actului de Sâmbătă al consiliului Apărării Naţionale. El are însă şi o importanţă politică evidentă. Programul înfăţişat de primul ministru a fost aprobat nu numai de Suveran şi de factorii militari competenţi. Prin noua , organizare dată consiliului apărării naţionale, fac parte din acest înalt for de îndrumare a politicii militare şi foştii preşedinţi de consiliu. Trei foşti prim-miniştri ai ţării au asistat la şedinţa în care a fost aprobat noul plan de înzestrare a armatei. In felul acesta se asigură unui act, care nu mai aparţine guvernului ei ţării întregi, unitatea şi continuitatea în executare, menite să-i asigure eficacitatea şi o normală înfăptuire, cari sunt condiţiunile de bază ale unei sănătoase politici în materie de armament L. A. DESCHISE Negustorii şi funcţionarii comerciali s’au luptat între ei pe chestiunea dacă a treia zi de Paşti prăvăliile să fie închise sau deschise. Nu se ingrase porcul la Ignat, sau — dacă vreţi ceva mai poetic — cu o floare nu se face primăvară. Ori, închise sau deschise prăvăliile, lucru n’are importanţă. Ce poate strica comerţului, d. Strunga cu „regimurile” sale de import-export, nu se poate drege într’un secol, chiar dacă prăvăliile ar fi deschise ziua şi noaptea . ATACURI Naţional-ţărăniştii au hotărît să-l cruţe pe d. Vaida, dar să răspundă cu vârf şi îndesat la toate atacurile celor din jurul d-sale. Hotărirea aceasta nu e justă. După ce că prietenii d-lui Vaida, văzând ce fiasco au dat, sânt amărăţi că numai unul Dumnezeu îi ştie şi pe ei, să mai suporte şi porţia de atacuri ce s’ar cuveni şefului. Rugăm pe naţional-ţărănişti să-şi revizuiască tactica. CU ARIPI Un aviator rus a izbutit să zboare fără avion şi fără paraşută, legându-şi doar nişte aripi de mâini şi de picioare. Bravo! De-acum pacea la fericirea omenirii au fost asigurate! LA ŢARĂ După reuşita minunată a congresului naţional-ţărănesc, d. Mihalache a plecat la Topolovenii, iar d. Maniu la Bădăcin, ca să petreacă Paştele în linişte şi mulţumire. Se pare că retragerea vaidiştilor nu le-a slăbit naţional-ţărăniştilor nici mielul pascal, nici nu le-a decolorat ouăle roşii! RIGOLO Programele —Citesc aici că partidul naţional-ţărănesc va porni acum după sărbători, o mare campanie de lămurire a masselor asupra noului program. — Numai să nu le spue oamenilor că o să-l aplice în întregime, că n’o să-l creadă nimeni. Să le vorteasc numai de o cotă de 19 la sută! De doua ori! Inchipuiţi-vă că vi se serveşte la masă câteva feluri de bucate, nu din cele mai gustoase şi nu din cele cari fac slăbiciunea dvs. gastronomici n’aţi apucat bine să terminaţi ultimul fel şi vi se servesc iarăşi toate dela început! In această situaţie, cu adevărat jalnică, se găsesc generalii-magîstraţi cari judecă procesul neregulelor de la jandarmerie. Procesul, in afară de câteva momente interesante, era cumplit de plicticos. Dar în sfârşit, târâş-grăpiş, se apropia de sfârşit, şi cei cinci generali abia aşteptau să se cureţe de atâtea interogatorii, depoziţii, mărturii, incidente şi pledoarii — mai ales pledoarii cari vor să dovedească că acuzaţii sunt elementele cele mai de elită ale corpului jandarmeriei şi cei mai jertfelnici cetăţeni ai României Mari. Şi iată, un judecător se îmbolnăveşte şi totul trebue reluat de la început! Cunosc eu o anecdotă foarte populară şi foarte pipărată, în care e vorba de un preot vânjos, care încurcându-se la socoteală cu... partenera, a spus, sigur de sine: „Hai s’o luăm de la început!” — dar acolo era vorba de o operaţiune ceva mai plăcută decât aceea de a judeca de două ori un proces arid. Dar nici statul nu va mai vedea trei, de cinci ori, dacă am avea convingerea şi mângâierea că măcar o parte din milioanele Statului, subtilizate, vor reveni iarăşi în cassa publică, sau că, din punct de vedere moral, asemenea procese ar servi de pildă şi terorizare altora. Dar nici statul nu vor mai vedea un ban, nici cei cu mâna puţin mai lungă nu vor fi opriţi în operaţiile lor. Lungirea procesului înseamnă o cheltuială în plus şi o dublă plictiseală atroce pentru judecători şi gazetari. Şi un asemenea rezultat te face să regreţi şi mai mult îmbolnăvirea ofiţerului distins, care e generalul Moruzzi. DESC nmiHm^Tmfi ........ Creionul actualităţii Strada nu urlă dar şopteşte intriga In line iată-l şi pe d. Iorga câştigat pentru sistemul adoptat şi menţinut de Coroană de a guverna prin formaţiuni politice serioase, pe bază constituţională şi dând putinţa guvernelor, prin stabilitate, ca activitatea lor să fie cât mai rodnică. D. Iorga este şi din acest punct de vedere în contrazicere cu ceia ce a susţinut maieri şi cu cazanul Satanei in care ferbea intriga. Atunci a greşit, acum, vede mai clar situaţia. Acum s’a încredinţat că „schimbările din an în an nu permit nici unui guvern, să arate capacitatea sa”. Dar aceasta nu se poate aplica fostului guvern de tehnicieni fiindcă numai în câteva luni acel guvern dovedit că țara n’a mai avut o cârmuire mai incapabilă şi mai dezastroasă. Cine a contribuit mai mult la rezultatele acelei guvernări. D. Iorga sau d. Argetoianu, tehnicianul de la domenii sau cel dela industrie, — aceasta e indiferent. Cert este că nu se mai putea prelungi o zi acea guvernai© fără a expune ţara la adânci zvârcoliri, p. Iorga ar dori acum ca guvernele să nu se mai schimbe fiindcă ,,ar urla strada sau ar şopti intriga” şi mai ales să nu se schimbe, când va suna ceasul, în favoarea poliţianilor fără altă ocupaţie ce se svârcolesc, în permanenţă, ci schimbarea să se opereze in linişte, ca pe vremea lui Carol I. Carol II se află azi pe linia celor doi mari suverani şi desigur că trebue să fie mulţumit că partidele serioase nu-i zădărnicesc străduinţele de a reinstaura stabilitatea de guvernare. Strada nu urlă, încercările turbulenţilor extremişti se izbesc nu numai de fermitatea guvernului, dar cu deosebire de rezistenţa dârză a opiniei publice şi a masselor. Ultimele alegeri parţiale au dovedit că predomină bunul simţ. Intriga însă n’a fost încă pe deplin înlăturată. Dacă s’a stins jarul şi nu mai fierbe cazanul Satanei este că şi d. Iorga a suflat la stingerea lui, ca nu cumva din intriga altora cel mai păcălit să iasă iarăşi d. Iorga. Iar ceiace se petrece în partidul dela cârmă, adică „duşmănia care izbucneşte din când în când, între noul preşedinte al consiliului care nu poate fi şef al partidului şi şeful partidului care nu poate fi preşedinte al consiliului” n’a împedecat până acum totuşi cabinetul Tătărescu să guverneze... Dacă d. Iorga crede că d. Dinu Brătianu deşi şef al unui mare partid istoric nu poate fi preşedinte de consiliu, de ce crede că şeful guvernului, dacă va mai menţine partidul liberal la cârm, nu va putea deveni, la ceasul său, şi şef al partidului? Deocamdată constatăm că d. Iorga a intrat în faza despoliticianizărei. Cât va dura oare această transformare? L. T. A. Mor copiii! Institutul central de statistică ne-atrimis un bogat material in legătură ,cu mişcarea populaţiei. Sunt cifre întristătoare cari fac dovada că preocupările de ordin social nu tulbură somnul liniştit al politicianilor noştri. Nu avem nimic altceva organizat temeinic decât demagogia care se practică, pe scară întinsă, la sate şi oraşe.’ Este destul, credem, să arătăm că în cursul anului 1934, au murit 111.520 copii mai mici de un an. Ce înseamnă această cifră? Că nu avem asistenţă medicală la sate, unde, în special, enterita face ravagii. Mor copiii cu zile în timp ce medicii stau şomeuri la oraşe. Mor copiii la ţară în timp ce, la oraşe, se cere „numerus valahicus”, pentru că tinerii absolvenţi ai facultăţilor de medicină în loc să se ducă acolo unde îi cheamă datoria de români şi interesele profesionale, stau în centrele populare ca să solicite un post la stat sau la Casa centrală a asigurărilor sociale, plătit cu 2 sau 3 mii lei pe lună! Mor copiii fără asistenţă medicală. Şi acum ne răsună în urechi declaraţia senzaţională făcută de d. dr. I. Costicrescu, de la înălţimea băncii ministeriale.. Nu a complectat d. .ministru locurile libere de medici de circumscripţie, înscrise în buget, pentru ca medicii români de origină nu au voit să se deplaseze ca medici de circumscripţie. Citiţi datele statistice şi vă veţi îngrozi. Numărul morţilor sporeşte din an în an. Seceră rugeola, dizenteria, tuberculoza, sifilisul.. Lipsesc spitale, acolo unde sunt, nusunt medicamente; lipsesc medici; nu sunt destule farmacii la sate... Care este oare politica sanitară a guvernelor? Sau, mai precis, există o politică sanitară? Răspund negativ cele 111.520 cruci premature înfipte la căpătâiul mormintelor copiilor cari au închis pe veci ochii din cauza lipsei de organizare a celor mai utile servicii publice. Avem un minister al sănătăţii? Noi refuzăm să credem că da. RADU MATEI Q. Miercuri 1 Ignorant» costa pe Stat mai mult decât Tar costa cultura pe care ar da-o p&$3prului. LUBBOCK Trei generaţii Anglia se află în preajma unor zile mari: populaţia se pregăteşte să serbeze jubileul de 25 ani de domnie al Regelui George şi Reginei Mary. Din toate colţurile marelui imperiu sosesc delegaţi pentru a aduce omagiul lor Suveranilor atât de iubiţi. Iată un tablou istoric datând din anul 1008. In primul plan, regele Eduard al Vll-lea, în dreapta lui prinicipele de Walles (actualul Suveran), iar în stânga moștenitorul de astăzi al Tronului. In colțul clișeului se poate vedea marca jubiliară care va fi lansată cu ocazia serbărilor. Asia veşnică O dinastie care durează de 2600 ani La Tokio a luat flintă un comitet pentru organizarea ceremoniilor ce vor avea foc in 1940 Un ziarist cehoslovac a luat, zilele trecute, un interview unei personalităţi importante de la legaţia japoneză din Praga. Prima întrebare a ziaristului ceh a fost următoarea : Puteţi să-mi spuneţi ceva despre marile serbări ale Japoniei şi să-mi daţi câteva lămuriri asupra familiei imperiale a Japoniei ? Evident, în comparaţie cu acelea al Romanovilor şi Habsburgilor. Diplomatul japonez a răspuns: Numele serveşte pentru ca oamenii sa se distingă ultat de altul. Familia imperială japoneză n’are nume, căci a fost şi va fi numai una singură. Ziaristul : 2600 ani e numai un simbol sau o indicaţie istorică ? Diplomatul : Cei 2600 ani formează istoria Japoniei. Nu vă pot spune mai mult decât această carte. Şi gazetarul primi volumul ,’Histoire du Japan” scrisă de profesorul H. Q. Gowen. Din cartea aceasta se poate vedea cum la tronul Japoniei n’a urmat totdeauna fiul împăratului aşa cum se întâmplă de obiceiu pe continentul nostru. Ci lanţul împăraţilor în linie descendentă, a fost întărit cu ui nepot, o nepoată, sau un văr de-al împăratului care pleca spre câmpiile Elizee. Astfel, sângele vechei familii împărăteşti a fost reînoit prin elementele tinere, copiii adoptaţi şi legitimaţi aparţinând ,,celei de-a doua femei”. Insă totdeauna s a păstrat legătura de sânge. Două mii şase sute de anii...! Se spunea despre împărăteasa Elisabeta a Austriei că a refuzat să ia în căsătorie un membru al familiei. Franz Josef era mândru că aparţine uneia din cele mai vechi familii domnitoare. Socotind şi anii de domnie ai familiei de Lothringia putem spune că în Austria dinastia Habsburgilor a domnit 645 ani ,adică cu 141 ani mai mult decât Hohenzollernii. Dinastia Japoniei are altă semnificaţie. Ea nu ajută la deslegarea problemei dacă monarhismul e necesar sau nu. Familia imperială de la Tokio ne desvălueşte Asia despre care se ştie atât de puţin. Asia va fi nu cum vroim noi ,ci aşa cum o doresc Asiaticii şi stă în faţa noastră pentru ca să învăţam ceva de la dânsa : istoria ne poate fi învăţătoare, căci Asia de azi şi de mâine se numeşte : Japonia. Constituţia de azi. — Artic. 1din Constituţia Japoniei spune : „împărăţia Japoniei va fi condusă de împăraţi din familia care a stăpânit această ţară de la începutul veacurilor. ÎNCEPUTUL VEACURILOR Prinţul legendar „Flacăra stinsă” a avut patru feciori, dintre care cel mai tânăr se numia Jamato Iwaro, a devenit la 11 Februarie anul 660 în. Chr. împăratul Japoniei. A fost cel dintâi împărat. In istorie a intrat sub numele de Djimin Ten-no. (In japoneză ten-no înseamnă împărat). Nici de cum mi-ka-do. Cuvântul acesta înseamnă „poartă înaltă” șî este o denumire poetică aplicată guvernului. (Spune oare cineva preşedintelui Statelor Unite : „Domnule Casă Albă ?). ŢARA DULCE Pe timpul domniei împăratului (Continuare în pag. II-a) Citiți în pag. 6: Pericolul submarin german Printre laponi şi vestit tor Fărâmiţarea ultimelor triburi de mmm In extremitatea de Nord a Scandinaviei se întinde ţara laponilor. Munţi stâncoşi, acoperiţi de gheţari, înaintează în largul mării Arctice, ale cărei ape se insinuiază adânc în continent prin fiorduri înguste. Văile precipitate şi strâmte nu sunt decât o prelungire a mării. Cursurile râurilor se asvârl vertiginoase din înălţimi, luând cu asalt potecile abia perceptibile. De aci se zoresc pistele seculare ale laponilor nomazi, căutând melancolice spre ţările fericite ale soarelui cald. Ochiuri de păşuni se întâlnesc rare, presărate cu ramificaţiile capricioase şi proeminente ale coarnelor de reni. Iată cum descrie d-rul Hugo Adolf Bernatzik în „Miroir du Mond.” această feerie din ţara soarelui de amiază, înălţimile albastre ale munţilor, se confundă cu perdeaua de azur a cerului. Colinele mai scunde sunt acoperite cu pomi rari, asemeni unor cirezi de reni ce descindpe ţărmurile mării, sau pe maluri de râuri. E regiunea pe care o străbat laponii în migraţiunile lor din fiecare primăvară. Intre înălţimile munţilor şi ţara păşunilor, se întind sumbre păduri de brazi. Ele adăpostesc fermele sărăcăcioase ale ţăranilor din Nord, cari reuşesc să-şi scoată cu mare greutate hrana din pământul avar. Aci iernează laponii şi renii lor, protejaţi de coroanele rezistente ale brazilor împotriva vânturilor îngheţate. Dealungul mileniilor, viaţa laponilor nu s’a schimbat întru nimic în munţi. O pace profundă, o grandioasă solitudine domneşte în acest colţ de lume. In ţinuturile acoperite de brazi însă, viaţa modernă a izbutit să pătrundă. Vapoare şi bărci cu motor străbat lacurile, trenuri exprese gonesc cu ritmul lor sgomotos milenara pace netulburată până azi. Pe şosele şi drumuri noui, se aventurează automobile până în apropiere de picioarele munţilor. Mulţime de trunchiuri de copaci plutesc la vale de cursul apelor. Tacerea profundă a pădurii e străbătută de detunături puternice. Din loc în loc s’au săpat mine adânci, în cari mâna omului modern scormoneşte zi şi noapte. Ritmul vieţii însă n’a putut fi modificat în traiul laponilor nomazi. Aceleaşi migraţiuni de totdeauna între păduri şi munţi, între munţi şi păduri. Era fatal însă ca şi acest mic popor, ca atâtea alte popoare, să fie devorat de civilizaţie. L-a împins din zi în zi mai spre nord, i-a redus teritoriul în fiecare an mai mult, i-a diminuat numărul locuitorilor. Azi nu există mai mult de douăzeci de nii de laponi, împrăştiaţi în Norvegia, Suedia şi Finlanda. Mulţi dintre ei au devenit sedentari, s-au confundat cu populaţiile din împrejurimi. Guvernul suedez face azi toate eforturile să protejeze pe laponi şi pe renii lor. Sunt temeri însă că e prea târziu. Civilizaţia, care pentru oamenii simpli se reduce la o viaţă comodă, tentează din ce în ce mai mult pe laponi, pe aceşti nomazi a căror existenţă e o permanentă şi penibilă luptă împotriva elementelor naturii. A cultiva un petec de pământ, a te odihni într’o casă ca lumea, nu e oare un adevărat paraclis, pentru viaţa acestor oameni înfrăţiţi cu viscolul şi moartea? Visul unei femei lapone a devenit azi o sobă, care să înlocuiască focul din lemne ude întreţinut cu atâta trudă. Incet-încet, majoritatea nomazilor au abandonat Nordul cu toate asprimile lui, devenind săteni stabili şi serioşi. Numai că, cutimpul, această transformare funestă, a avut repercusiuni! Laponii fixaţi în sate şi orăşele au început să moară de tuberculoză. Organizmul lor acomodat timp de secole cu viaţa nomadă, nu poate rezista unei existenţe sedentare. Comoditatea civilizaţiei ucide fiinţele primitive. Ele adoptă mai curând viciile. Alcoolul şi cinematograful interesează mult mai mult pe laponi decât toate turmele lor de reni împrăştiaţi prin păduri şi ţinuturi sălbatice. Statul suedez sesizându-se, a constatat că nu poate .jjsJpr cui prin nici un fel c vatori, triburile făr|^s$jj$.te laponilor. *" Nu se poate eprementa A nimic, pierderile"cauzate,prin abandonarea creşterii ce nilor, branşă extrem de in^splantă pentru economia naflorală, şi' toate acestea într’o regiuntf în care climatul şi natura solului fac imposibilă orice an ocupaţie. In asemenea împrejură,” guvernul a hotărât o serie de măsuri pentru oprirea exodului laponilor spre Sud. Li s’a acordat dreptul de păşunat, au fost scutiţi de impozite, s’au înfiinţat şcoli nomade adaptabile nevoilor laponilor, unde copiii primesc nu numai o instrucţie elementară, ci învaţă tot ceia ce e absolut necesar pentru creşterea şi exploatarea raţională a renilor. Se evaluiază actualmente la două sute cincizeci de mii numărul renilor numai în Suedia. Sunt un produs excelent. Carnea lor constitue un pretins export, pielea şi coarnele ramificate la fel, iar laptele constitue hrana laponilor. Visam de mult să studiez condiţiunile sociale ale acestei rase peregrine. Graţie sprijinului guvernului suedez am putut trăi luni de zile în mijocul tribului lapon Jokkmok, iii comunitatea celor câteva mii de renMixe piscurile ancestrale sppratate de gheţuri, pe ţărmurile,,, de cleştor ale,, „mări Iov. Orgîktismul nostru civilizat nu a spijgatc ad ap ta vieţii arcagiyJpgp tot mirajul tei »rjuJVu