Lupta, octombrie 1935 (Anul 14, nr. 4182-4208)
1935-10-01 / nr. 4182
'S ANUL XIV No 4132 CONST. MILLE V- Fost director politic pec. 1931 — Febr. 1937 Director EMIL D. FAGUHE (Sărindar) PAniNi telefoane: Directîa 343-08 + Secretariatul 343-06 ♦ administrația 343-04 PAYEN prin100^1101^1110 Adunările ţinute ei în Ardeal, Basarabia, şi la Bucureşti marchează, cum s a prevăzut o înteţire a acţiunei partidelor de opoziţiune. In Ardeal, fostul primministru, d. Iuliu Maniu, fi atacat în plin problema constituţională, acuz Anţi guvernul actual că, în divergenţă cu şeful partidului liberal şi împotriva voinţei acestuia, urmăreşte o revizuire a Constituţiei în sens restrictiv. La Bucureşti, mareşalul Averescu şi d. George Brătianu au demonstrat neconstituţionalitatea prelungirei măsurilor excepţionale, făcând apel la unirea tuturor pentru reîntronarea în ordinea normală. Ceea ce denotă că pe chestie constituţională a început acţiunea paralelă şi se prepară concentrarea împotriva, guvernului a forţelor opoziţioniste. In Basarabia, la Soroca, d. dr. Lupu a spus: „Noi iubim pe rege, care e născut şi crescut aci pe pământul nostru, care, de mic copil a respirat aerul curat al munţilor Simaei. Dacă ar fi să-l clasificăm, după politica ce o face, după opera culturală ce o înfăptuieşte, după căminele ce le ridică, după dragostea ce o poartă sătenilor, aţu putea spune că regele se’ntoarce în ţărănism cu noi”. Limbagiul acesta, ca şi felul cum a vorbit d. Maniu la Cut arată că opoziţia, naţional-ţărănistă urmăreşte înlăturarea guvernului, dar nu şi un conflict, cu Coroana. De subliniat este că la Soroca preşedintele partidului naţional-ţărănesc d. Mihalache, a ţinut, să răspundă astfel propagandei antisemite. Unii spun că avem prea mulţi străini între noi şi ca dacă nu vom face nimic ei ne vor înghiţi. „Eu nu pot consider ca străin, pe cei ce i-am găsit aci la Unire. Ei sunt fraţii noştri. „De altfel, nici nu primim lecţii de naţionalism de la cei ce au luptat pentru ca străinii să intre în ţară şi acum fac pe patrioţii. Nu se poate lua dreptul de viaţă celor ce sunt aci, cum spun cuziştii. Dacă vom rămâne pe băncile noastre, cu zăpăciţii noştri, cu excrocii noştri şi tot cu camera d-lui Tâtărescu, care a urcat impozitele, — va fi mai bine? „Cu ce te-ai uşurat? Ai nimerit-o ca Eremia cu oiştea în gard. „Politica noastră pentru realizarea statului ţărănesc face pe fiecare stăpân pe munca sa şi înlătură samsîirii. Naţionalismul de paradă e o zăpăceală, naţioaalîsmul creator e al nostru, ţăran luminat, stăpân pe ogorul lui, înlăturarea tuturor paraziţilor de orice neam şi credinţă ar fi. „O spune aceasta un om, care n’a fost niciodată la nici o bancă, nici românească, nici evreiască, un om care e din judeţul Muses, unde sunt atât de puţini evrei, încât pot spune că nu sunt evrei Dar şi în Muscel impozitele sunt mari şi lucrurile tot scumpe„Să poftească antisemiţii noştri la Muscel ca să vadă că dacă stârpesc pe toţi evreii, tot n’au rezolvat”. Ia bine că cu cât se înteţeşte, acţiunea, opoziţiei, cu atâta conducătorii sunt ţinuţi a lămuri directivele orientării. * Odată cu declaraţiile politice făcute ori de reprezentanţii partidelor în diferite provincii ale ţarei, ca şi în Capitală, telegraful a transmis ştiri cari vor trebui să atragă atenţia deosebită a sferelor politice conducătoare. Izbucnirea ostilităţilor italo-abisiniene nu mai este decât o chestiune de zile şi poate de ore. Iar cu cât războiul în Africa nu mai e de înlăturat, cu atâta problema Memel devine mai primejdioasă şi acţiunea germană pentru o apropiere germanopolono - ungaro - bulgară mai intensă — cu toate comunicatele ce se dau din unele surse. Situaţiunea internaţională prezintă un singur punct mai însemnat spre care puterile Micei înţelegeri pot privi spre apusul european: colaborarea mai strânsă dintre Anglia şi Franţa. In loc deci, de a se trata reciproc de duşmani ai ţarei, partidele politice răspunzătoare de la noi, ar trebui să înceapă o supraveghere vigilentă a propagandei duşmane din afară care a trecut de mult dincoace de fruntariile ţărei. Trebue să înceteze, în scopuri de diversiuni politice interne, acordarea de certificate de complezenţă elementelor din lăuntru cari pactizează cu duşmanii pe teritoriul acestora. Ne emoţionăm de atacurile pe carişi le adresează partidele şi trecem uşor asupra propagandei străine de la noi şi a participărilor sistematice şi incontinue ale agitatorilor din lăuntru la demonstraţi unite militare în ţările revizioniste cari alcătuesc frontul menit a ataca integritatea etnică şi teritorială a României. Să, deschidem ochii din vreme- 53LUPTA” DE LA CUTI). Maniu a vorbit ori la Cui de chestia Constituţională. De altfel, un iniţiat spunea acum trei zile, că d. Maniu va răspunde d-lui Tătărescu: „conte que conte". „ZILE ÎNTUNECATE” Odată cu mobilizarea negrilor Negusului, după aceea a italienilor, vine vestea unui împrumut intern englez de 200 de milioane de lire sterline, aşa ca presa apusaim anunţă „zile foarte întunecate în Europa" albilor. Se cheltuesc deocamdată bani albi pentru zile negre. BATE FENTEU ITALIA Un subsecretar de stat, ungur a asigurat pe primarul din Palermo că „inima Ungariei bate pentru Italia". D. Mussolini va ordona o radioscopie — fiindcă în 1016— 1718 constatase că inima Ungariei se batea pe alt front. De altfel, d. Mussolini o așteaptă pe frontul abisinian. BIGOLO Creionu! actualităţii CETĂŢEANUL. — Coane Titulica, fă rost să trimită Liga Naţiunilor nişte observatori şi la Bucureşti, că la 34 Noembrie o să fie un rezbel mai teribil ca ăl din Abisinia! 14 Noembrie Se Ştie că până acum, două partide hotărâseră să ţie mari demonstraţiuni de masse in Capitală: naţional-ţărăniştii — cari au venit cu ideea — şi liberalii. Azi citim în ziare că încă două partide îşi vor chema partizanii in Capitală, în aceeaşi zi de 14 Noembrie: naţional-creştinii d-lor Goga şi Cuza şi georgisto-averescanii. Probabil că nici vaidiştii, iunianiştii, argetoianiştii şi conservatorii nu se vor lăsa mai prejos şi vor ţine şi ei adunări tot în Capitală şi tot la 14 Noembrie. Această „zi de sânge udă” — cum spune poetul Alexandri — are toate şansele să devie o zi istorică în analele înverşunatelor noastre frământări politice. Politicianii noştri uită insă, că România are noroc şi că un zeu tutelar veghiază asupra destinelor ei! 14 Noembrie! Aşadar mai avem o lună şi jumătate până atunci! Ei, în vremea asta ce drăguţ războiu european se mai poate deslănţui, care să încurce toate socotelile d-lor Mihalache, Averescu, Tătărescu, Argetoianu, Iunian şi ceilalţi conducători ai naţiunii noastre! Cine ştie dacă sutele de mii de ţărani pe cari d-lor vor să-i aducă încoace, spre Capitală, nu vor trebui s’o ia încolo, — spre graniţă! D-nii Goemboes, Hitler, „amicii” de peste Dunăre şi — vai! — pare-se că şi aliaţii dela Varşovia, vor să se ocupe de destinele României Mari altfel decât partidele noastre politice. Şi s’ar putea ca toate planurile strategice pe cari le fac acum pentru 14 Noembrie toate organizaţiile noastre politice, să rămâie în cartoane şi să intre în acţiune numai planurile strategice ale d-lui general Samsonovici, iar pe d-nii Tătărescu şi Mihalache în loc să se sfâşie pe piaţa Teatrului, să-i vedem ajutându-se unnul pe altul, în calitatea lor de comandanţi de batalioane, pe cine ştie ce creastă de munte! De aceia, eu nu mă alarmez din cauza lui 14 Noembrie: lasă-i să se pregătească. Dumnezeu, e mai cuminte şi are el grije de noi! DEŞCA Marea răfuială Era de prevăzut că odată cui intrarea în al treilea an de guvernare a regimului liberal, metoda „destinderei”, între cele două partide de guvernământ nu va mai putea găsi aplicare. Poate că ar fi fost posibilă continuarea raporturilor parlamentare de până acum între guvern şi opoziţie, dacă „spectrul dictaturei” nu ar fi fost, deodată, considerat ca definitiv înlăturat. Declaraţiunile destul de recente ale Suveranului, făcute unei publicaţiuni americane, au contribuit însă considerabil la înlăturarea acestui sim\ \ţu. Situaţiunea internaţională nu mai puţin — fiindcă cu cât cresc primejdiile din afară, cu atâta România este inntemată la conştiinţa că integritatea ei etnică şi teritorial este strâns legată de principiile de autodeterminare, de organizarea ei democratică şi de alianţele ei cu democraţiile apusene şi cele al statelor succesoare ale împărăţiei htabsburgice, înlăturarea „spectrului dictaturei” şi prin urmare a frontului partidelor de guvernământ împotriva acestei primejdii interne, dă acestor partide libertatea de a se sfâşia după toate normele tradiţiei lor. Ele cred că-şi pot plăti azi luxul de a relua violenţele de până ori. Uitând însă că înseşi aceste violenţe au contribuit la ştirbirea autorităţii guvernelor şi a partidelor cu reale rădăcini în ţară. Marea răfuială, începută zilele acestea pe un ton care cu greu ar mai putea fi ridicat, între guvern şi opoziţia naţional-ţărănistă, poate însă lesne aduce ca concluzie finală una din acele soluţii politice care să nu convie nici ţărei, nici celor două partide în conflict. Şi poate că vor băga de seamă aceasta amândouă aceste partide , înainte de a fi prea târziu. Nu este nici interesul ţărei, nici interesul vreunuia din ele ca ambele să se pomenească în opoziţiune. Partidul, liberal nu a câştigat nimic făcând faimoasa înţelegere electorală cu d. Argetoianu. El n’a văzut decât sporind considerabil ascendentul partidului naţional-ţărănist. Prin urmare, să nu se bucure nimeni ca început „marea răfuială” internă. Să se calmeze spiritele înfierbântate şi să-şi reia drepturile bunul simţ şi prevederea. L. T. A. Influenţa părinţilor Ministrul german al instrucţiei publice a dat un ordin prin care, începând din toamna anului şcolar actual, nu numai Duminica nu se va învăţa, ci şi în altă zi a săptămânii. „Copiii — Spune circulara ministerială — stau prea mult sub influenţa părinţilor şi a Bisericei! "trebue o zi, in care să fie ■ şi ai Steiului (adică ai partidului naţional-socialist). Sânt deajuns 5 zile pe săptămânăpentru învăţătură”. E îndeobşte cunoscut, că sub regimul dictatorial care guvernează Germania de trei ani, se pune prea puţin preţ pe învăţătură, pe intelectualitate în general. Paradoxale manifestaţiuni a două dictaturi: cea rusă şi cea germană. Dictatura bolşevică, stăpână pe un popor incult, rămas atât de mult înapoi pe tărâmul culturai, se ocupă foarte mult de tot ce e Învăţătură, ştiinţă, artă, literatură. Până şi pe soldaţi — acei „mujici’’ analfabeţi cari până ori nu ştiau să se iscălească — s’a apucat să-i înveţe limbi străine! Iar dincolo, în Germania cultă, în Germania ştiinţelor şi artelor, un dispreţ profund pentru tot ce e produs al Creierului, o preţiureexaltată a... simplicităţiispirituale şi o îngenunchere absolută în faţa forţei fizice! Dar e adevărat ce spune ministrul german al instrucţiei publice că copiii stau prea mult sub influenţa părinţilor? Da, va fi fost asta altădată, dar azi părinţii se plâng tocmai că copiii au scăpat aproape cu totul de sub influenţa lor, că sânt voluntari, independenţi, că influenţa lui Carnera, a lui Willy Forst sau a Gretei Garbo e infinit mai mare, mai reală şi mai durabilă decât a lor! Şi mulţi, foarte mulţi părinţi, oftează după vremea patriarhală când existe regimente o autoritate părintească, nu ca acum când părinţii nu... îndrăznesc să formuleze nici cel mai inofensiv deziderat în faţa progeniturii lor, ştiind de mai înainte, că va fi categoric respins! Dar oftatul acesta e al tuturor generaţiilor. ■— Ei, altfel era pe vremea mea! Copiii nu erau ca azi! Fraza aceasta au rostit-o şi mamele exasperatelor mame de azi şi bunicele şi străbunicele lor — tot aşa, înapoi, până la primii părinţi! Fiecare din noi ne-am exasperat părinţii prin independenţa, prin... destrăbălarea şi... modernismul apucăturilor noastre! Dar poate nu ■ ca copiii de azi!... Să mă opresc, însă, căci văd că-mi pierd obiectivitatea necesară şi mă înscriu prea mult în tabăra cam înă criţă a părinţilor, iar nu în aceea, mult mai fermecătoare, a tinereţii victorioase! MAXIMIN Ha vorba cu ,,Dumnezeul cel viu“ îm siaisistenî de a exploata pe credincioşi „Fiţi bineveniţi la Moscova! Oraşul în care a luat naştere o nouă credinţă, răspândită azi în 73 de ţări!” Să nu credeţi că proclamaţia de mai susar fi afişată cumva pe una din porţile Moscovei capitala tuturor ruşilor, scrie Bertrand de Jouvenel în ,Paris- Soir”. Se găseşte pe un stâlp dela intrarea într’un orăşel de cincizeci de mii de oameni, cu numele de Idaho. De jur împrejur câmpie nesfârşită. Două culori trasate distinct: negrul pronunţat al pământului arat şi blondul aprins al lanurilor. Nici un pom, nici o casă, cât poţi vedea cu ochii.. Şi în mijlocul acestei sahare de grâu, a fost instalat cartierul general internaţional al nouei religii mondiala-G. U. G. „PSYCHIANA” Uite biroul poştei, iar visavis, în stânga, un tei de casă mare pe frontispiciul căreia stă scris: „Cartierul General Internaţional al... Psichianei”. Am ajuns în sfârşit la destinaţie. Un edificiu de- un vacarm americănesc contrastând cu somnolenţa din jur. Peste douăzeci de maşini de scris, birouri, funcţionari. Pe uşă stă arborat în litere mari numele d-rului Robinson, iar în dreapta, pe o altă uşă stă scris cu litere obişnuite: „Psychiana, noua religie. Serviciul financiar, anunţuri, abonamente, contabilitatea”. Intru pe uşa din dreapta. Administratorul îmi surâde cordial. — Ah! Presa... Sunt dezolat dragul meu, dar bugetul nostru pentru publicitate e complect epuizat. Nu fiindcă n’am avea bani, dar vedeți bine că suntem supraaglomerați de atâtea afaceri... — Pardon! mă scuz eu sincer. Poate nu sunt în birourile d-rului Robinson, fondatorul nouei renigiuni... — De loc. Sunteți exact în birourile d-rului. Şi urmărindu-i gestul, privirea mea face înconjurul pereţilor. O duzină de d-nn Robinsoni, toţi binevoitori şi confortabili, îmi zâmbesc din rame părinteşte, întrebându-mă în litere mari, negre: „Ştii că înainte de Hristos, au mai fost crucificaţi alţi şaisprezece Hristoşi? Ştii că d-tu! Robinson îţi poate desvălui în sfârşit pe dumnezeul cel adevărat?/. 0. Marţi ! Munca vorul mor IM SPANIA De câţiva ani Spania, ca aproape toate ţările de altfel, trece p din grele frământări politice. Guvernele se schimbă foarte des, nici unui trup distrează mai mult de 6 luni. Zilele trectute a demisionat guvernul Leroux şi s-a format un altul sub preşedenţia d-lui Ghiapa Prsera. Rămâne de văzut dacă noul cabinet vă avea o existență mai lungă ca cele cari i-au precedat. D. CHIAR A PRIETA sub cer de foc Viaţa de Simetom şi sfiuracă a pactului din Eritreea Conflictul italo-etiopian, care de atâtea luni frământă cancelariile diplomatice europene şi produce atâta îngrijorare în opinia publică, prin repercusiunile eventuale ce le-ar avea o rezolvare a conflictului altfel decât pacifică — a iscat o întreagă literatură privind estul continentului african. Bineînţeles, Abisinia ocupă locul de frunte. Reportagii scrise cu nerv şi cu... căldură, pelicule mai mult sau mai puţin tendenţioase au căutat să fure peisagiului şi folclorului abisinian părticica de misterios şi senzaţional, care să Ie facă interesante. Fără să voim jicnirea neofiţilor, întru tainele Ethiopiei trebue să spunem că cele mai interesante mărturii despre imperiul Negusului ni le-a adus Henry de Monfreid. Şi cărţile acestui mare aventurier, căruia nu-i lipsesc darurile literare, au între altele şi calitatea că sunt primele scrise. Marea Roşie, cu tainele ei; insulele ce fac o punte, nu odată primejdioasă, până către coasta jemenită; viaţa de câine a pescuitorilor de perle; Adenul de foc; Abisinia cu sclavii şi leproşii ei. Atâtea cărţi, câte mari aventuri a trăit acest adevărat reporter. Pe urmele lui (mai puţin aventurile) au venit atâţia alţii. Mai fiecare ziar mare din Apus şi din Statele Unite şi-a trimis un reporter prin aceste regiuni africane, atât de puţin cunoscute. Desigur, viaţa exterioară, aceea care poate fi văzută în cele câteva porturi din Marea Roşie şi Golful Aden, nu mai e aceea de pe vremea lui Monfreid. Până la izbucnirea diferendului, cele trei porturi: Massaua, Djibuti şi Aden aveau o activitate foarte restrânsă. In rada lor pluteau leneşe vasele cu pânză, bărcile de pescari. Cheiurile erau aproape deşerte. Sub soarele infernal arar câţiva Dankali aproape goi. Vasele mari, cargoboatele cu destinaţie pentru Indii treceau departe, în larg. Când din chenzină, în chenzină ancora câte un pachebot in rada portului, era sărbătoare. Se aduna lumea pe chei, curioasă şi veselă, ca la un rar prilej de bucurie. Dar acestea erau odinioară, în vremuri bune. Cel care a cunoscut Marea Roşie atunci, n’ar mai recunoaşte-o azi. Pe vremuri puteai călători zile întregi pe întinsul apelor calme, sub un soare necruţător, fără să zăreşti dâra de fum a unui vas. Cel mult puteai încrucişa cu o barcă mare de pescuitori de perie. Acum Marea e aproape zilnic străbătută de mari carcoboare pline de materiale de război şi de trupe. Bastimente de război de toate mărimile spintecă valurile, rău prevestitoare. La Massaua, singurul port al Eritreei, rada e de nerecunoscut. Până acum câteva luni — notează trimisul lui „Le Journal” portul acesta somnola sub soarele torid, (Massaua are trista faimă de a fi un port cu un climat insuportabil). Apele sale nu mai adăpostesc, ca odinioară, vase îndreptăţind toate bănuelile şi bărci cu pânză aşteptând un vânt prielnic. Ca într’o poveste din o mie şi una de nopţi Massaua s’a transformat cu totul. Un scamator fantastic a trecut pe aici bagheta lui magică — şi un joc de escală anostă şi obositoare s’a schimbat într’un mare port maritim cu activitate necurmată. In locul bărcilor cu pânză, carcoboate de mare tonaj aruncă acumancorele. Câte or fi? Cincizeci? optzeci? o sută? Cine ar putea să le numere cum stau cu uriașele lor trupuri de metal, înghesuite unele în altele.. Un amestec fantastic de coşuri şi catarge, de lanţuri şi parâme astupă orizontul. E un dute-vino neîntrerupt. Comenzi rostite cu voce groasă, huruit de lanţuri şi macarale — şi cargoboatele îşi desgolesc pântecele imense. Aerul e plin de strigăte şi zgomote: hurue ferăria, se învălmăşesc ţipetele, într’o polifonie asurzitoare, neurastenizantă. Şi Italia debarcă, debarcă mereu, oameni, animale, materiale de război. După fiecare descărcare a acestor uriaşe magazii plutitoare, cheiurile se umple de cele mai eteroclite lucruri. Se ridică parapete de saci, dealuri de coşuri, munţi de lăzi. Totul formează un talmeş-balmeş teribil. Colaci de sârmă ghimpată alături de saci cu... caşcaval; tractoare şi lăzi cu lămâi; benzi cu cartuşe de mitraliere şi... macaroane. Hamalii negri şi albi muncesc de zor, aproape goi. Europenii oricât ar detesta pe negrii, sub soarele de foc dela Massaua rămân numai într’o pereche de chiloţi, în cazul cel mai bun. Când cade seara şi macaralele rămân cu braţele spânzurate in aer, ca o mută ameninţare, rupţi de oboseală negrii fac, înainte de a se trânti în ţărnă, ritualele mătănii, cu faţa spre Meca, iar albii cu pielea, lucind de sudoare, fumează tăcuţi gândindu-se, poate, la tihna şi confortul de acasă... Csufim pag. 8 : Hitler la granița Lituaniei LEGEA DIVINĂ PRIN... CORESPONDENȚĂ Chemat la telefon, administratorul mă neglijează câteva momente. In aceiași clipă, o dactilografă tip Hollywood se apropie de mine. —Douăzeci de dolari... mi se adresează ea, cu un surâs mai apetisant ca al Joanei Crawford. Citindu-mi nedumerirea pe faţă, zâmbetul dispăru şi mă întrebă apostrofat: — Ei, domnule! unde te trezeşti? — Credeam că ştiu, dar acum văd că nu mai ştiu... —Sunteţi în birourile Psychianei... Aţi citit probabil anunţul în vreun ziar şi acum aţi venit să primiţi instrucţiunile. Poftim tariful.Un adevărat apostolat poştal... Cuvântul divin e livrat la domiciliu... Factorul îi aduce la fiecare cincisprezece zile acasă. Peste două sute de mii de credincioşi au fost captivaţi de noua formulă de evanghelizare. Parcă-i şi văd citind: „Urmăriţi cu cea mai mare atenţie această a treia sau a patra lecţie. Altfel nu veţi mai putea înţelege subiectul viitor, tratând despre o problemă importantă, fascinantă: Cine este Dumnezeu!... Nu uitaţi să faceţi plata la timp”. In clipa asta tocmai se ridică şi administratorul de la masă. — Doctorul, mi se adresează el, e un om mare! Vă puteţi da numaidecât seama, văzând ce a făcut el în Moscova. Şi-mi arata un pachet de scrisori gata să fie trimise la poştă. — Ştiţi că Psychiana e cea mai înfloritoare întreprindere din Moscova. — Bine, bine. Dar cum pot eu face cunoştinţă cu fondatorul acestei mari mişcări. — Vă pot da adresa. Doctorul însă refuză deobicei orice fel de contact personal, ca și orice întrunire publică. Timpul lui e măsurat. învățămintele lui sunt în serviciul tuturor. — Dacă ofer cincizeci de dolari?! — Mai daţi zece dolari pentru servicii complictieritare. Ir, sfârşit, veţi vedea dacă vă poate primi ori nu. Ajung în cele din urmă la Mos(Continuare în pag. II-a)