Lupta, octombrie 1935 (Anul 14, nr. 4182-4208)

1935-10-01 / nr. 4182

'S ANUL XIV No 4132 CONST. MILLE V- Fost director politic pec. 1931 — Febr. 1937 Director EMIL D. FAGUHE (Sărindar) PAniNi telefoane: Directîa 343-08 + Secretariatul 343-06 ♦ administrația 343-04 PA­YEN prin10­0^1101^1110 Adunările ţinute e­i în Ardeal, Basarabia, şi la Bu­cureşti marchează, cum s a prevăzut o înteţire a acţiunei partidelor de o­­poziţiune. In Ardea­l, fostul prim­­ministru, d. Iul­iu Maniu, fi atacat în plin problema constituţională, acuz Anţi guvernul actual că, în di­vergenţă cu şeful parti­dului liberal şi împotriva voinţei acestuia, urmă­reşte o revizuire a­ Consti­tuţiei în sens restrictiv. La Bucureşti, mareşalul Averescu şi d. George Bră­ti­anu­ au demonstrat ne­­constituţio­nalitatea pre­­lungirei măsurilor excep­ţionale, făcând apel la unirea tuturor pentru re­­întronarea în ordinea nor­mală. Ceea ce denotă că pe chestie constituţională a început acţiunea para­lelă şi se prepară concen­trarea împotriva, guver­nului a forţelor opoziţio­niste. In Basarabia, la Sor­oca, d. dr. Lupu a spus: „Noi iubim pe rege, care e nă­scut şi crescut aci pe pământul nostru, care, de mic copil a res­pirat aerul curat al munţilor Si­maei. Dacă ar fi să-l clasificăm, după politica ce o face, după o­­pera culturală ce o înfăptuieşte, după căminele ce le ridică, după dragostea ce o poartă sătenilor, aţu putea spune că regele se’n­­toarce în ţărănism cu noi”. Lim­­bag­iul acesta, ca şi felul cum a vorbit d. Ma­niu la Cut arată că opozi­ţia, naţional-ţărănistă ur­măreşte înlăturarea gu­vernului, dar nu şi un con­flict, cu Coroana. De subliniat este că la Soroca preşedintele par­tidului naţ­i­onal-ţărănesc d. Mihalache, a ţinut, să răspundă astfel propa­­gand­ei antisemite. Unii spun că avem prea mulţi străini între noi şi ca dacă nu vom face nimic ei ne vor înghiţi. „Eu nu pot consider ca străin, pe cei ce i-am­ găsit aci la Unire. Ei sunt fraţii noştri. „De altfel, nici nu primim lecţii de naţionalism de la cei ce au lup­tat pentru ca străinii să intre în ţară şi acum fac pe patrioţii. Nu se poate lua dreptul de via­ţă celor ce sunt aci, cum spun cuziştii. Dacă vom rămâne pe băncile noastre, cu zăpăciţii no­ştri, cu excrocii noştri şi tot cu camera d-lui Tâtărescu, care a urcat im­pozitele, — va fi mai bine? „Cu ce te-ai uşurat? Ai nime­rit-o ca Erem­ia cu oiştea în gard. „Politica noastră pentru reali­zarea statului ţărănesc face pe fiecare stăpân pe munca sa şi în­lătură samsîirii. Naţionalismul de paradă e o zăpăceală, naţioa­alîs­­mul creator e al nostru, ţăran lu­­minat, stăpân pe ogorul lui, înlă­turarea tuturor paraziţilor de ori­ce neam şi credinţă ar fi. „O spune aceasta un om, care n’a fost niciodată la nici o bancă, nici românească, nici evreiască, un om care e din judeţul Muses, unde sunt atât de puţini evrei, în­cât pot spune că nu sunt evrei­ Dar şi în Muscel impozitele sunt mari şi lucrurile tot scumpe­„Să poftească antisemiţii no­ştri la Muscel ca să vadă că dacă stârpesc pe toţi evreii, tot n’au rezolvat”. Ia bine că cu cât se înte­ţeşte, acţiunea, opoziţiei, cu atâta conducătorii sunt ţinuţi a lămuri directive­le orientării. * Odată cu declaraţiile politice făcute ori de re­prezentanţii partidelor în diferite provincii ale ţa­rei, ca şi în Capitală, tele­graful a transmis ştiri cari vor trebui să atragă atenţia deosebită a sfere­lor politice conducătoare. Izbucnirea ostilităţilor italo-abisiniene nu mai este decât o chestiune de zile şi poate de ore. Iar cu cât războiul în Africa nu mai e de înlăturat, cu atâta problema Memel devine mai primejdioasă şi acţiunea germană pen­tru o apropiere germano­­polono - ungaro - bulgară mai intensă — cu toate co­municatele ce se dau din unele surse. Situaţiunea internaţio­nală prezintă un singur punct mai însem­nat spre care puterile Micei înţe­legeri pot privi spre apu­sul european: colabora­rea mai strânsă dintre An­­­glia şi Franţa. In loc deci, de a se trata reciproc de duşmani ai ţarei, partidele politice răspunzătoare de la noi, ar trebui să înceapă o supra­veghere vigilentă a pro­pagandei duşmane din a­­fară care a trecut de mult dincoace de fruntariile ţă­rei. Trebue să înceteze, în scopuri de diversiuni politice interne, acorda­rea de certificate de com­plezenţă elementelor din lăuntru cari pactizează cu duşmanii pe teritoriul acestora. Ne emoţionăm de ata­curile pe cari­­şi le adre­sează partidele şi trecem uşor asupra propagan­dei străine de la noi şi a­ participărilor sistematice şi incontinue ale agitato­rilor din lăuntru la de­monstraţi unite militare în ţările revizioniste cari alcătuesc frontul menit a ataca integritatea etnică şi teritorială a României. Să, deschidem ochii din vreme- 53LUPTA” DE LA CUT­I). Maniu a vorbit ori la Cui de chestia Constituţională. De altfel, un iniţiat spunea acum trei zile, că d. Maniu va răspunde d-lui Tătărescu: „con­te que conte". „ZILE ÎNTUNECATE” Odată cu mobilizarea negrilor Negusului, după aceea a italie­nilor, vine vestea unui împru­mut intern englez de 200 de mi­lioane de lire sterline, aşa ca presa apusaim anunţă „zile foar­te întunecate în Europa" al­bilor. Se cheltuesc de­ocamdată bani albi pentru zile negre. BATE FENTEU ITALIA Un subsecretar de stat, ungur a asigurat pe primarul din Pa­lermo că „inima Ungariei bate pentru Italia". D. Mussolini va ordona o ra­­dioscopie — fiindcă în 1016— 17­18 constatase că inima Un­gariei se­ batea pe alt front. De altfel, d. Mussolini o aș­teaptă pe frontul abisinian. BIGOLO Creionu! actualităţii CETĂŢEANUL. — Coane Tituli­­ca, fă rost să trimită Liga Naţiuni­lor nişte observatori şi la Bucureşti, că la 3­4 Noembrie o să fie un rezbel mai teribil ca ăl din Abisinia! 14 Noembrie Se Ştie că până acum, două par­tide hotărâseră să ţie mari demon­­straţiuni de masse in Capitală: na­­ţional-ţărăniştii — cari au venit cu ideea — şi liberalii. Azi citim în ziare că încă două par­tide îşi vor chema partizanii in Ca­pitală, în aceeaşi zi de 14 Noembrie: naţional-creştinii d-lor G­oga şi Cuza şi georgisto-averescanii. Probabil că nici vaidiştii, iuniani­­ştii, argetoianiştii şi conservatorii nu se vor lăsa mai prejos şi vor ţine şi ei adunări tot în Capitală şi tot la 14 Noembrie. Această „zi de sânge udă” — cum spune poetul Alexandri — are toate şansele să devie o zi istorică în ana­lele înverşunatelor noastre frămân­tări politice. Politicianii noştri uită insă, că Ro­mânia are noroc şi că un zeu tutelar veghiază asupra destinelor ei! 14 Noembrie! Aşa­dar mai avem o lună şi jumătate până atunci! Ei, în vremea asta ce drăguţ războiu european se mai poate deslănţui, ca­re să încurce toate socotelile d-lor Mihalache, Averescu, Tătărescu, Ar­­getoianu, Iunian şi ceilalţi conducă­tori ai naţiunii noastre! Cine ştie dacă sutele de mii de ţărani pe cari d-lor vor să-i aducă încoace, spre Capitală, nu vor trebui s’o ia încolo, — spre graniţă! D-nii Goemboes, Hitler, „amicii” de peste Dunăre şi — vai! — pare-se că şi aliaţii dela Varşovia, vor să se ocupe de destinele României Mari altfel decât partidele noastre poli­tice. Şi s’ar putea ca toate planurile strategice pe cari le fac acum pentru 14 Noembrie toate organizaţiile noa­stre politice, să rămâie în cartoane şi să intre în acţiune numai planu­rile strategice ale d-lui general Sam­­sonovici, iar pe d-nii Tătărescu şi Mihalache în loc să se sfâşie pe piaţa Teatrului, să-i vedem aju­tându-se un­nul pe altul, în calitatea lor de co­mandanţi de batalioane, pe cine ştie ce creastă de munte! De aceia, eu nu mă alarmez din cauza lui 14 Noembrie: lasă-i să se pregătească. Dumnezeu, e mai cu­minte şi are el grije de noi! DEŞCA Marea r­ăfuială Era de prevăzut că odată cui intrarea în al treilea an de guvernare a regimului liberal, metoda „destinderei”, între cele două partide de guvernământ nu va mai putea găsi a­­plicare. Poate că ar fi fost posibilă continuarea raporturilor par­lamentare de până acum între guvern şi opoziţie, dacă „spec­trul dictaturei” nu ar fi fost, de­odată, considerat ca defini­tiv înlăturat. Declaraţiunile destul de recente ale Suveranului, făcute unei publicaţiuni americane, au contribuit însă considera­bil la înlăturarea acestui sim\ \ţu. Situaţiunea internaţiona­lă nu mai puţin — fiindcă cu cât cresc primejdiile din afa­ră, cu atâta România este inntemată la conştiinţa că inte­gritatea ei etnică şi teritorial este strâns legată de princi­piile de autodeterminare, de organizarea ei democratică şi de alianţele ei cu democraţiile apusene şi cele al statelor succesoare ale împărăţiei htabsburgice, înlăturarea „spectrului dictaturei” şi prin urmare a frontu­lui partidelor de guvernământ împotriva acestei primejdii interne, dă acestor partide libertatea de a se sfâşia după toate normele tradiţiei lor. Ele cred că-şi pot plăti azi luxul de a relua violenţele de până ori. Uitând însă că înseşi a­­ceste violenţe au contribuit la ştirbirea autorităţii guverne­lor şi a partidelor cu reale răd­ăcini în ţară. Marea răfuială, începută zilele acestea pe un ton care cu greu ar mai putea fi ridicat, între guvern şi opoziţia naţio­­nal-ţărănistă, poate însă lesne aduce ca concluzie finală una din acele soluţii politice care să nu convie nici ţărei, nici celor două partide în conflict. Şi poate că vor băga de sea­mă aceasta amândouă aceste partide , înainte de a fi prea târziu. Nu este nici interesul ţărei, nici interesul vre­unuia din ele ca ambele să se pomenească în opoziţiune. Partidul, libe­ral nu a câştigat nimic făcând faimoasa înţelegere electora­lă cu d. Argetoianu. El n’a văzut decât sporind considera­bil ascendentul partidului naţional-ţărănist. Prin urmare, să nu se bucure nimeni c­a început „ma­rea răfuială” internă. Să se calmeze spiritele înfierbântate şi să-şi reia drepturile bunul simţ şi prevederea. L. T. A. Influenţa părinţilor Ministrul german al instrucţiei pu­blice a dat un ordin prin­ care, înce­pând din toamna anului şcolar ac­tual, nu numai Duminica nu se va învăţa, ci şi în altă zi a săptămânii. „Copiii — Spune circulara ministe­rială — stau prea mult sub influenţa părinţilor şi a Bisericei! "trebue o zi, in care să fie ■ şi ai­ Steiului (adică ai partidului naţional-socialist). Sânt deajuns 5 zile pe săptămână­­pentru învăţătură”. E în­deobşte cunoscut, că sub re­gimul dictatorial care guvernează Germania de trei ani, se pune prea puţin preţ pe învăţătură, pe intelec­tualitate în general. Paradoxale ma­­nifestaţiuni a două dictaturi: cea ru­să şi cea germană. Dictatura bolşevi­că, stăpână pe un popor incult, ră­mas atât de mult înapoi pe tărâmul culturai, se ocupă foarte mult de tot ce e Învăţătură, ştiinţă, artă, litera­tură. Până şi pe soldaţi — acei „mu­jici’’ analfabeţi cari până ori nu ştiau să se iscălească — s’a apucat să-i înveţe limbi străine! Iar dinco­lo, în Germania cultă, în Germania ştiinţelor şi artelor, un dispreţ pro­fund pentru tot ce e produs al Creie­rului, o preţiure­­exaltată a... simpli­cităţii­­spirituale şi o îngenunchere absolută în faţa forţei fizice! Dar e adevărat ce spune ministrul german al instrucţiei publice că co­piii stau prea mult sub influenţa­ pă­rinţilor? Da, va fi fost asta altă­dată, dar azi părinţii se plâng tocmai că copiii au scăpat aproape cu totul de sub influenţa lor, că sânt voluntari, independenţi, că influenţa lui Car­­nera, a lui Willy Forst sau a Gretei Garbo e infinit mai mare, mai reală şi mai durabilă decât a lor! Şi mulţi, foarte mulţi părinţi, oftează după vremea patriarhală când existe regi­mente o autoritate părintească, nu ca acum când părinţii nu... îndrăz­nesc să formuleze nici cel mai ino­fensiv deziderat în faţa progeniturii lor, ştiind de mai înainte, că va fi ca­tegoric respins! Dar oftatul acesta e al tuturor ge­neraţiilor. ■— Ei, altfel era pe vremea mea! Copiii nu erau ca azi! Fraza aceasta au rostit-o şi mame­le exasperatelor mame de azi şi bu­nicele şi străbunicele lor — tot aşa, înapoi, până la primii părinţi! Fiecare din noi ne-am exasperat părinţii prin independenţa, prin... destrăbălarea şi... modernismul apu­căturilor noastre! Dar poate nu ■ ca copiii d­e azi!... Să mă opresc, însă, căci văd că-mi pierd obiectivitatea necesară şi mă înscriu prea mult în tabăra cam înă criţă a părinţilor, iar nu în aceea, mult mai fermecătoare, a tinereţii victorioase! MAXIMIN Ha vorba cu ,,Dumnezeul cel viu“ îm­ siai­­sistenî de a exploata pe credincioşi „Fiţi bineveniţi la Moscova! Oraşul în care a luat naştere o nouă credinţă, răspândită azi în 73 de ţări!” Să nu credeţi că proclamaţia de mai sus­­ar fi afişată cumva pe una din porţile Moscovei ca­pitala tuturor ruşilor, scrie Ber­trand de Jouvenel în ,­Paris- Soir”. Se găseşte pe un stâlp dela intrarea într’un orăşel de cinci­zeci de mii de oameni, cu numele de Idaho. De jur împrejur câmpie nesfârşită. Două culori trasate distinct: negrul pronunţat al pă­mântului arat şi blondul aprins al lanurilor. Nici un pom, nici o casă, cât poţi vedea cu ochii.. Şi în mijlocul acestei sahare de grâu, a fost instalat cartierul ge­neral internaţional al nouei reli­gii mondiala-G. U. G. „PSYCHIANA” Uite biroul poştei, iar visavis, în stânga, un tei de casă mare pe frontispiciul căreia stă scris: „Cartierul General Internaţional al... Psichianei”. Am ajuns în sfârşit la destina­ţie. Un edificiu de- un vacarm a­­mericănesc contrastând cu som­nolenţa din jur. Peste douăzeci de maşini de scris, birouri, func­ţionari. Pe uşă stă arborat în li­tere mari numele d-rului Robin­son, iar în dreapta, pe o altă uşă stă scris cu litere obişnuite: „Psychiana, noua religie. Servi­ciul financiar, anunţuri, abona­mente, contabilitatea”. Intru pe uşa din dreapta. Ad­ministratorul îmi surâde cordial. — Ah! Presa... Sunt dezolat dragul meu, dar bugetul nostru pentru publicitate e complect e­­puizat. Nu fiindcă n’am avea bani, dar vedeți bine că suntem su­praaglomerați de atâtea afaceri... — Pardon! mă scuz eu sincer. Poate nu sunt în birourile d-ru­lui Robinson, fondatorul nouei re­­nigiuni... — De loc. Sunteți exact în bi­rourile d-rului. Şi urmărindu-i gestul, privirea mea face înconjurul pereţilor. O duzină de d-nn Robinsoni, toţi binevoitori şi confortabili, îmi zâmbesc din rame părinteşte, în­­trebându-mă în litere mari, ne­gre: „Ştii că înainte de Hristos, au mai fost crucificaţi alţi şai­sprezece Hristoşi? Ştii că d-tu! Robinson îţi poate desvălui în sfârşit pe dumnezeul cel adevă­rat?/. 0. Marţi ! Munca vorul mor IM SPANIA De câţi­va ani Spania, ca apro­ape toate ţările de altfel, trece p­ din grele frământări politice. Gu­vernele se schimbă foarte des, nici unui trup distrea­ză mai mult de 6 luni. Zilele trectute a demisionat guvernul Leroux şi s-a format un altul sub preşedenţia d-lui Ghiapa Prsera. Rămâne de văzut dacă noul cabinet vă avea o existență mai lungă ca cele cari i-au precedat. D. CHIAR A PRIETA sub­ cer de fo­c Viaţa de Simetom şi sfiuracă a pac­tului din Eritreea Conflictul italo-etiopian, care de atâtea luni frământă cance­lariile diplomatice europene şi produce atâta îngrijorare în o­­pinia publică, prin repercusiunile eventuale ce le-ar avea o rezolva­re a conflictului altfel decât pa­cifică — a iscat o întreagă litera­tură privind estul continentului african. Bine­înţeles, Abisinia o­­cupă locul de frunte. Reportagii scrise cu nerv şi cu... căldură, pe­licule mai mult sau mai puţin tendenţioase au căutat să fure peisagiului şi folclorului abisinian părticica de misterios şi senza­ţional, care să Ie facă interesan­te. Fără să voim jicnirea neofiţi­lor, întru tainele Ethiopiei trebue să spunem că cele mai interesan­te mărturii despre imperiul Negu­sului ni le-a adus Henry de Mon­­freid. Şi cărţile acestui mare a­­venturier, căruia nu-i lipsesc da­rurile literare, au între altele şi calitatea că sunt primele scrise. Marea Roşie, cu tainele ei; insu­lele ce fac o punte, nu odată pri­mejdioasă, până către coasta je­­menită; viaţa de câine a pescui­torilor de perle; Adenul de foc; Abisinia cu sclavii şi leproşii ei. Atâtea cărţi, câte mari aventuri a trăit acest adevărat reporter. Pe urmele lui (mai puţin aventurile) au venit atâţia alţii. Mai fiecare ziar mare din Apus şi din Statele­ Unite şi-a trimis un reporter prin aceste regiuni africane, atât de puţin cunoscute. Desigur, viaţa exterioară, aceea care poate fi vă­zută în cele câteva porturi din Marea Roşie şi Golful Aden, nu mai e aceea­ de pe vremea lui Monfreid. Până la izbucnirea di­ferendului, cele trei porturi: Mas­­saua, Djibuti şi Aden aveau o ac­tivitate foarte restrânsă. In rada lor pluteau leneşe vasele cu pân­ză, bărcile de pescari. Cheiurile erau aproape deşerte. Sub soarele infernal arar câţiva Dankali a­­proape goi. Vasele mari, cargoboa­­tele cu destinaţie pentru Indii tre­ceau departe, în larg. Când din chenzină, în chenzină ancora câte un pachebot in rada portului, era sărbătoare. Se aduna lumea pe chei, curioasă şi veselă, ca la un rar prilej de bucurie. Dar acestea erau odinioară, în vremuri bune. Cel care a cunoscut Marea Roşie atunci, n’ar mai re­­cunoaşte-o azi. Pe vremuri puteai călători zile întregi pe întinsul apelor calme, sub un soare necru­ţător, fără să zăreşti dâra de fum a unui vas. Cel mult puteai încru­cişa cu o barcă mare de pescui­tori de perie. Acum Marea e a­­proape zilnic străbătută de mari carcoboare pline de materiale de război şi de trupe. Bastimente de război de toate mărimile spintecă valurile, rău prevestitoare. La Massaua, singurul port al Eritreei, rada e de nerecunoscut. Până a­­cum câteva luni — notează tri­misul lui „Le Journal” portul ace­sta somnola sub soarele torid, (Massaua are trista faimă de a fi un port cu un climat insuportabil). Apele sale nu mai adăpostesc, ca odinioară, vase îndreptăţind toa­te bănuelile şi bărci cu pânză aş­teptând un vânt prielnic. Ca în­tr’o poveste din o mie şi una de nopţi Massaua s’a transformat cu totul. Un scamator fantastic a trecut pe aici bagheta lui ma­gică — şi un joc d­­e escală ano­stă şi obositoare s’a­­ schimbat într’un mare port maritim cu activitate necurmată. I­n locul bărcilor cu pânză, carcoboate de mare tonaj aruncă acum­­ancorele. Câte or fi? Cincizeci? optzeci? o sută? Cine ar putea să le numere cum stau cu uriașele lor trupuri de metal, înghesuite unele în altele.. Un amestec fan­tastic de coşuri şi catarge, de lan­ţuri şi parâme astupă orizontul. E un dute-vino neîntrerupt. Co­menzi rostite cu voce groasă, hu­ruit de lanţuri şi macarale — şi cargoboatele îşi desgolesc pânte­cele imense. Aerul e plin de stri­găte şi zgomote: hurue ferăria, se învălmăşesc ţipetele, într’o poli­fonie asurzitoare, neurastenizantă. Şi Italia debarcă, debarcă mereu, oameni, animale, materiale de război. După­ fiecare descărcare a ace­stor uriaşe magazii plutitoare, cheiurile se umple de cele mai e­­teroclite lucruri. Se ridică parape­te de saci, dealuri de coşuri, munţi de lăzi. Totul formează un talmeş-balmeş teribil. Colaci de sârmă ghimpată alături de saci cu... caşcaval; tractoare şi lăzi cu lămâi; benzi cu cartuşe de mi­traliere şi... macaroane. Hamalii negri şi albi muncesc de zor, a­­proape goi. Europenii oricât ar detesta pe negrii, sub soarele de foc dela Massaua rămân numai într’o pereche de chiloţi, în cazul cel mai bun. Când cade seara şi macaralele rămân cu braţele spânzurate in aer, ca o mută a­­meninţare, rupţi de oboseală ne­grii fac, înainte de a se trânti în ţărnă, ritualele mătănii, cu faţa spre Meca, iar albii cu pielea, lu­cind de sudoare, fumează tăcuţi gândindu-se, poate, la tihna şi confortul de acasă... Csu­fi­m pag. 8 : Hitler la granița Lituaniei LEGEA DIVINĂ PRIN... CORES­PONDENȚĂ Chemat la telefon, administra­torul mă neglijează câteva mo­mente. In aceiași clipă, o dactilo­grafă tip Hollywood se apropie de mine. —Douăzeci de dolari... mi se adresează ea, cu un surâs mai apetisant ca al Joanei Crawford. Citindu-mi nedumerirea pe faţă, zâmbetul dispăru şi­ mă întrebă a­­postrofat: — Ei, domnule! unde te tre­zeşti? — Credeam că ştiu, dar acum văd că nu mai ştiu... —Sunteţi în birourile Psychia­­nei... Aţi citit probabil anunţul în vreun ziar şi acum aţi venit să primiţi instrucţiunile. Poftim ta­riful.­Un adevărat apostolat poştal... Cuvântul divin e livrat la domi­ciliu... Factorul îi aduce la fie­care cincisprezece zile acasă. Peste două sute de mii de cre­dincioşi au fost captivaţi de noua formulă de evanghelizare. Par­­că-i şi văd citind: „Urmăriţi cu cea mai mare atenţie această a treia sau a patra lecţie. Altfel nu veţi mai putea înţelege subiectul viitor, tratând despre o proble­mă importantă, fascinantă: Cine este Dumnezeu!... Nu uitaţi să faceţi plata la timp”. In clipa asta tocmai se ridică şi administratorul de la masă. — Doctorul, mi se adresează el, e un om mare! Vă puteţi da numaidecât seama, văzând ce a făcut el în Moscova. Şi-mi arata un pachet de scri­sori gata să fie trimise la poştă. — Ştiţi că Psychiana e cea mai înfloritoare întreprindere din Moscova. — Bine, bine. Dar cum pot eu face cunoştinţă cu fondatorul a­­cestei mari mişcări. — Vă pot da adresa. Docto­rul însă refuză deobicei orice fel de contact personal, ca și orice întrunire publică. Timpul lui e măsurat. învățămintele lui sunt în serviciul tuturor. — Dacă ofer cincizeci de do­lari?! — Mai daţi zece dolari pentru servicii complictieritare. Ir, sfâr­şit, veţi vedea dacă vă poate pri­mi ori nu. Ajung în cele din urmă la Mos­(Continuare în pag. II-a)

Next