Lupta, noiembrie 1935 (Anul 14, nr. 4209-4234)
1935-11-01 / nr. 4209
ANUL XIV No 4209 CONST. MILLE Fort director politic Dec. 1931 — Febr. 1927 Dl/actor EMIL D. FAGURE Redacţia ţi adi ţia: Bucureşti, str. Const. Mille 1? PAGINI (Sărindar) TELEFOANE: Direcţia 343-08 + Secretariatul 343-06 # Administraţia 343-04 G. Vineri oenuîrie 1935 Sfaî cu ceî Segcifira pe care doresc să o aibă cei mari cu fine, SENECA Guverne de aventură? In ultimul consiliu de cabinet, primul ministru a pus sub ochii colaboratorilor săi toate dificultăţile externe şi interne, dând a se înţelege că nu mai e nevoie să fie sporite cu cele izvorîte din faptul că o politică de departament, fără luarea în seamă a politicii şi a nevoilor generale creiază dificultăţi şi inlăuntrul cabinetului. Se poate deduce că şeful guvernului cunoaşte îndatoririle pe care le impune situaţia internaţională destul de confuză şi îngrijorătoare şi că e departe de a se complace în optimism şi beatitudine. Credem că nu ne înşelăm Când spunem că şi situaţia internă trece peste politică de partid şi că încordările între partidele cari au guvernat, guvernează şi vor mai guverna, cu toate răspunderile ce decurg pentru ţară şi pentru ele, pot duce la urmări din cele mai funeste. A intrat în capul celor rătăciţi şi cari nu au ce pierde, că mulţimile pot fi sugestionate de cei îndrăzneţi şi că astfel, minorităţile turbulente şi violente pot uzurpa puterea sau în tot cazul se pot „valorifica” pe asemenea cale. . E un aspect de politică internă foarte asemănător cu acela pe care-l prezintă, pe planul extern şi internaţional, statele turbulente care, ameninţând cu violenţa, urmăresc prăbuşirea noului aşezământ european care garantează existenţa României de azi. Asemănarea nu e întâmplătoare. Aceste elemente de aventură din lăuntru lucrează mână în mână cu cele din afară. De altfel, guvernul nu poate să nu ştie că bani străini au început să alimenteze în ultimii doi ani la noi anumite agitaţiuni interne. Nu e vorba la noi de luptele unor partide cari prin programe şi ideologii bine definite ar fi aşezate mai la „stânga” sau mai la „dreapta”, ci e vorba, dacă prin violenţă şi inavuabile servicii se pot strecura ca pretendenţi la cârma Statului elemente fără nici o răspundere şi fără nici o garanţie nu numai pentru liniştea internă şi ordine, ci, mai ales, pentru siguranţa României de azi. Sub o formă glumeaţă, d. Iorga, care, când priveşte ca spectator amuzat aspectele politice interne, vede adesea mult mai just ca prin ochelarii parţialităţii, înfăţişează astfel pretenţiile elementelor de aventură. „Alţii sunt siguri că pot izgoni pe minoritari din tot ce au usurat ca să aşeze în loc pe Român aşa cum este astăzi, din vina multora, dar puţin şi din vina lor. Dintr’un singur gest vom scăpa şi de vermina plebei misere a evreilor din Nord. ,,Un al treilea grup va putea proporţionaliza pe Români cu ne Românii şi vom avea astfel Români rabini la Sinagogă, Evreii Iitropoliţi şi Unguri iredentişti miniştri la Budapesta şi la Berlin. „Fără a mai vorbi de cei ce pun în perspectivă iertarea tuturor datoriilor şi un mic bacşiş de la boierii radicali pe deasupra”. Fireşte că d. Iorga nu se învoeşte nici cu „Statul ţărănesc”. Dar este oare comparaţie posibilă între un partid ca cel naţional-ţărănesc, care a mai avut răspunderea Statului şi între elementele cari afişează năzbâtiile pe cari d. Iorga le ridiculizează fiindcă nu-şi poate închipui că se poate vorbi de ele în mod serios? Ce rămâne serios e ceea ce trebue salvat din haosul pe care-l înfăţişează elementele politice de violenţă şi de aventură. Şi acesta e Statul românesc de azi. Temeliile lui, ca şi întregirea teritorială şi etnică a nouii Românii sunt ameninţate de un val de anarhie şi inconştienţă. Ori se vor trezi partidele încadrate în aşezarea de azi a acestui Stat şi, văzând ceva mai departe decât luptele dintre ele, vor ridica zăgazul ordinei împotriva aventurilor anarhice, ori se vor prăbuşi nu numai ele ci şi temeliile nouii Românii. Naţiuni mari, cu alte resurse ca ale noastre, îşi iau măsurile împotriva violenţei şi anarhiei. S’a uitat tocmai la noi, asasinarea lui Duca şi asasinatele dela Marsilia? Cu circulari administrative nu se chiamă la ordine agitatorii tuturor aventurilor. Pentru aceasta trebue ceva mai mult. Trebue ca ei să nu se poată folosi tocmai de zâzania dintre partidele de ordine, ca, luând, cu scopuri vădite, când partea unuia, când partea celuilalt, să se infiltreze în viaţa publică şi să o tulbure cu agitaţiile lor criminale. Experienţa din alte State a arătat în chip destul de elocvent unde se poate ajunge când partidele de ordine pierd busola şi odată cu ea simţul realităţilor. Dacă era explicabil ca imperialismele învinse şi desmembrate să cadă în anarhie, ar fi monstruos ca ele să reuşească, prin alimentarea agitaţiunilor şi instalarea guvernelor de aventură în statele tinere şi democratice, să primejduiască libertatea popoarelor liberate de sub jugul lor. România a avut oamenii de Stat cari au pregătit şi consolidat această liberare. Cei de azi au o sarcină ceva mai uşoară: s’o apere şi s’o păstreze. De sigur că nu aventurile vor îndeplini asemenea sarcină. ALFA PLATA CUPONULUI Acum câteva luni, un perceptor hec având ce vinde, cu toba, a serestrul unui ţăran, rămas în urmă cu impozitele, fata, Floarea, o codănacă de 17 ani! Acum, din alt perceptor, a făcut aceeaşi ispravă în comuna Valea Lungă, de lângă Blaj. De astă-dată pe fată o chiamă Harghita şi are 21 de ani! Mă rog, ce vrea d. Victor Antonescu cu aceste măsuri severe? Să plătească cuponul în străinătate cu astfel de... monedă?! ŢUICA După ce i-au cucerit invitându-i la o masă cu mititei şi momite, aviatorii noştri au dăruit camarazilor lor sovietici o ploscă cu ţuică şi 12 ţoiuri. Mititei, înţeleg: sânt imbatabili! Dar ţuică? Eşim noi la concurs cu votca rusească? A fost o gravă imprudenţă! APARAT PRIMEJDIOS Dacă e adevărat ce spune un savant străin că a inventat un aparat cu care se pot citi gândurile, sar isprăvi şi cu viaţa conjugală, dar şi cu cea politică. Nici o săptămână n’ar putea dura o căsnicie, dacă bărbatul şi nevasta şi-ar putea citi exac amabilele lor gânduri reciproce, dar şi la fiecare consiliu de miniştri sau adunare de comitet, s ar face omor, dacă cei adunaţi ar putea afla — întocmai! — ce gândesc unii despre alţii! In tot cazul, la noi să se pue taxe prohibitive pe aparat, ca să nu pătrundă nici unul în ţară! RIGOLO Creionul actualităţii Foarte simplu! — Ai citit ce-a spus d. Tătărăscu la Iaşi? Că dacă ar fi în opoziţie, ar da concurs guvernului ! — Apoi tocmai asta cer şi ţărăniştii: să treacă dumnealui in opoziţie şi să le dea concurs! Iubire! Intr’o cuvântare rostită zilele trecute la Limburg an der Laim, d. Kerll, ministrul german al cultelor a spus că şi hitlerismul e creştinism şi că esenţa lui sunt fapta şi iubirea. Mai mult , abea cu instaurarea hitlerismului, a început să domnească în Germania adevăratul creştinism. Până acum exista credinţa că creştinismul e cel propovăduit de Isus Cristos şi de apostolii lui. Acum se scoate la suprafaţă — în Germania — un creştinism al lui Adolf Hitler, pe care nu-l primesc nici catolicii, nici protestanţii, dar a cărui aplicare se încearcă pe calea intervenţiei batalioanelor de asalt! Totuşi şi creştinismul cel vechi şi cel nou, au — după declaraţia d-lui Kerll — aceeaşi temelie: iubirea. Cine nu ştie doar, că hitlerismul e întemeiat pe iubire, că trăsătura lui principală e iubirea ! Lagărele de concentrare sunt lăcaşuri de iubire; martirajul aplicat celor arestaţi isvora dintr’un surplus de iubire; asasinatele in massă din noaptea de 30 iunie 1934 au fost urmarea unei nemaipomenite iubiri! Roehm, Schleicher, Ernst, Kahr, Klausener, von Bredow, Heimes şi celelalte 470 de victime ale acelei nopţi sângeroase, au fost plasaţi în iad sau în rai, pentru că şefii hitlerişti ii iubeau prea mult şi trebuiau să-şi manifesteze într’un fel acest sentiment vulcanic. Iar marele masacru pe care’l pregătesc uzinele de arme germane, avea va dovedi tuturor cât de măreţ e creştinismul, întemeiat numai pe iubire, care încălzeşte inimele generoase ale celor cari stăpânesc Reichul german! Cu cât mai sinceri şi mai loiali nu sunt neo-păgânii germani! Cel puţin aceştia nu mai au cuvântul „iubire” pe buzele lor! DESCA Ofensiva hitleristă la noi bolşevismul naţional ce se desfăşură la noi este făţiş şi efectiv susţinut de organizaţiile hitleriste şvabe şi şase, organizaţii finanţate şi controlate de către agenţii de propagandă a celui de al 3-lea Reich. Iar toţi acei ce pactizează cu aceste organizaţii sunt, fără îndoială, în solda serviciilor secrete ale ministerului de externe şi ale Reichswehrului din Berlin. Aceste servicii, cel al Reichswehr-ului are 2 milioane mărci pentru spionaj şi propagandă, iar serviciul de informaţiuni şi cercetări de la ministerul de externe din Berlin are tot 2 milioane mărci—fonduri destinate integral pentru spionaj şi corupţie în străinătate (Vezi cartea „Que vout Hitler?” de colonelul Chappat). Ceea ce se petrece de câtva timp la noi, îndrăzneala organizaţiilor hitleriste, imixtiunea lor semeaţă în luptele interne, pune în evidenţă că ne aflăm în faţa unei acţiuni hitleriste de mare anvergură. Nu odată bărbaţi de Stat cu răspundere, miniştri, au denunţat şi înfierat încercarea ce fac anumite elemente minoritare, ajutate de agenţi din Berlin, de-a încetăţeni şi la noi acţiunea hitleristă. S’a protestat, s’au luat câteva măsuri anodine, s’a legiferat chiar, dar apoi s’au lăsat lucrurile baltă. Acţiunea hitleristă continuă nestingherită ca şi cum ar intra în directivele noastre politice. In afară de gravitatea faptului în sine, nu se mai poate tăgădui că anumiţi politiciani, anumite organizaţiuni extremiste cum şi o anumită presă susţine manifestările hitleriste, — aceasta este latura cea mai scandaloasă a acţiunei, tot atât de scandaloasă ca şi acea ticăloasă acţiune de corupţiune desfăşurată de germani, la noi, în timpul neutralităţii de la 1914—1916. Pentru ce e scandaloasă şi ticăloasă această acţiune? Fiindcă se ştie că între cele 25 de puncte din programul lui Hitler declarat definitiv la 1926 nu este numai anexarea Austriei nu se cuprinde numai suprimarea tratatelor de la Versailles şi Saint-Germain, dar se cuprind doctrina însuşi a lui Hitler din „Mein Kampf”, doctrină din care se desprinde spiritul agresiv şi de revanşă al cehii de al 3-lea Reich. Ce să mai vorbim de politica externă a lui Hitler! Diametral opusă tuturor intereselor politice şi naţionale ale României noui. Triumful hitlerismului în Europa ar însemna înainte de toate prăbuşirea actualei aşezări europene, zdrobirea Franţei, sfâşierea tuturor tratatelor, victoria Ungariei, etc., etc. Acei dar cari pactizează cu mişcarea hitleristă sau o susţin, direct sau indirect, trădează interesele României noui. Iar acei ce sunt în solda propagandei hitleriste merită să fie puși la zid. L. T. A. Relax’ Ne plângem de surmenaj, ca efect al vieţii moderne... . Nu tot ce e american e bun. Dar nn chestiune de viaţă trepidantă şi de remedii, pentru efectele acestei vieţi moderne, americanii sunt specialişti. Să vedem deci, ce-au inventat ei în acest sens. O gazetăriţă franceză care a făcut un reportaj la New York, ne spune că în America se aude de douăzeci de ori pe zi, cuvântul „relax”. Ce să fie acest relax? Un nou coktain 1? O nouă expresie în genul lui „O. K.”? „Relax” e oarecum acel „ausspannen” german, care înseamnă „a deshăma”. E un răgaz, o odihnă necesară după o muncă grea. E o relaxare, o clipă de destindere, de calmare. E maşina care trebue lăsată în garaj, unsă şi repusă la punct, după o cursă de mulţi kilometri. La fel şi pentru oameni. Omul modern, susţin americanii, are nevoe de intervale de „relax”. Dar cum, în America, omul modern e, foarte ocupat, el introduce un relax, de câte ori activitatea îi permite aceasta: la bărbier, un sfert de oră de calm, între două discuţiuni de afaceri, zece minute de nemişcare in fundul unui fotoliu confortabil, etc. Sunt chiar institute speciale de relax. Relaxul acesta însă cred că e ceva specific încordării americane. Pe la noi, în apropierea Levantului, ades norma general adoptată de viaţă e relaxul, căreia îi trebue corectiv: mai multă activitate, mai multă muncă, mai multă ingeniozitate pentru a găsi noui activităţi rentabile, adaptate nevoilor timpului. Este, desigur, şomaj. Dar nici noi nu ne prea batem capul, ca să găsim ce-ar fi de făcut, ca să „prindă”, ca să ne aducă un câştig corect. Funcţionarul ales îşi ia singur relax chiar în timpul serviciului; cafeneaua şi cinematograful sunt pline, la orice oră din zi. Iar când „am obosit” şi ne trebue relax, ne căutăm relaxul în fumul sălilor de ruletă şi „ne destindem” la partide de cărţi ce ţin până în zori şi de la care eşim zdrobiţi, ca să ne plângem apoi că viaţa modernă e foarte istovitoare... Grozav ne-ar trebui puţin antirelax... Ar fi un foarte sănătos antidot contra „vieţii moderne”... SANDU VORNEA „Trupele lungesc" Telegramele marelui cartier general italian venesc mereu de faptele de arme ale „trupelor indigene“. Intr’adevăr, „ascarii” din Eritreea — iată unul mai sus — colaborează în mod foarte activ la înaintarea ofensivei italiene. O expediţie în Groenlanda Prin subscripţie publică Un an de zile în ţinutul banchizelor Relatăm mai jos, după cotidianul parizian „Paris Soir”, felul în care a fost organizată ultima expediţie franceză în Groenlanda, la Angmagsalik. Relatăm faptele spre a se vedea că acolo unde există bunăvoinţă se pot realiza lucruri minunate chiar atunci când criza financiară ar fi de două ori mai aspră, in Franţa mai există oameni de inimă care să înţeleagă rostul unei misiuni ştiinţifice. IDEEA EXPEDIŢIEI Din Franţa, Anglia, Danemarca şi mai toate ţările nordice, pornesc în fiecare an, odată cu venirea verii vapoare spre cercul polar, spre capitala Groenlandei, Angmagsalik. Navele, bineînţeles, pornesc foarte rar şi de obiceiu, vasul care a ancorat odată în oraşul nordic, revine abia după un an. Din Franţa porneşte spre Nord în fiecare an vasul „Pour quois pas”?, pus sub comanda căpitanului Charcot. Acestui comandant de vas i s-a prezentat acum un an un tânăr, anume Paul Emile Victor, care se ocupă cu geologia, cerându-i căpitanului să-l transporte împreună cu alţi câţiva prieteni în Groenlanda, unde urma să facă o serie de cercetări ştiinţifice. Căpitanul s-a simţit dator să le pună în vedere că, dacă nu există nici o dificultate pentru a ajunge în Angmagsalik, există însă una foarte însemnată la revenire, deoarece în cazul cel mai fericit, ea nu se poate efectua decât după un răstimp de un an. Un an petrecut dincolo de cercul polar, în societatea exclusivă a căpeteniilor eschimose, nu poate fi prea atrăgător măcar pentru un savant, mai ales atunci când nu mai este tânăr. Un an de zile dincolo de cercul polar? — De ce nu? (Pourquois pas?) a răspuns şeful expediţiei. CÂND VREI! Din expediţie urmau să facă parte mai multe persoane şi anume: Paul Emil Victor în calitate de conducător, Robert Gessen ca medic, Michel Perez geolog, şi Fred Matteis ca reporter cinematografic, căci expediţia a fost filmată în întregime. Partea oarecum dificilă a transportului, a fost rezolvată cu ajutorul comandantului Charcot. Rămăsese ca epediţia să mai capete şi fondurile necesare pentru procurarea mijloacelor de subsistenţă şi pentru materialul ştiinţific necesar. Ca pretutindeni, ministerul infracţiunii n’a găsit pentru această epediţie de incontestabil interes, decât suma de 8.000 franci, ceea ce reprezenta abia o infimă parte din ceea ce era necesar. Dar acolo unde nu ajută oioialităţile ajută de obiceiu oamenii cu bun simţ. Căpitanul Charcot, care a condus personal pe vremuri o expediţie, a trimis o serie întreagă de scrisori mărilor industriaşi, cari puteau furniza elementele — nu banii — necesari expediţiei. Toţi au dat răspunsuri mai mult decât satisfăcătoare. Materialul primit în dar din partea industriilor a întrecut orice aşteptare. Conducătorul expediţiei aminteşte că a cerut unei fabrici de ciocolată câteva lăzi din acest produs, atât de preţios ca aliment în ţinuturile nordice. Omul a trimis mai mult decât i s’a cerut. In una din lăzi membrii expe(Citiţi continuarea în pag. II-a) Citiţi m pag. 3-a : Guvern Herriot - Flandin - Mandel în Franţa Continuare în pag. II-a D-l André Soares a scris o carte din acelea care impresionează — mai înainte de toate — prin originalitatea aprecierilor personale, — isvorâte din studii şi observaţiuni — şi prin cutezanţa înfirmaţiunilor. Cele şaptesprezece personagii de care se ocupă nu sunt evocate în stilul biografic,, ci fiecăruia îi este consacrat un portret literar , care cată mai mult a reconstitui omul, adică a preciza firea, ca astfel sarcina de a-i judeca opera să fie uşurată prin fixarea caracterului. Portrete psichologice şi deseori filozofice, ele exprimă morala şi mentalitatea fiecăruia. Dar nu documentele sau istoria au fost isvoarele din care şi-a cules convingerile d-l A. Suares — ci elemente neobişnuite în astfel de împrejurări — au contribuit la formarea lor. In primul rând viaţa şi opera fiecăruia, mai apoi studiind trăsăturilor făcute pe picturi ce au faima de-a fi conservat autenticitatea expresiilor; astfel „Portraits sans Modèles” devine oarecum cu modele şi chiar am putea adăuga că d-l A. Suarés este un fizionomist iscusit. Literatura oferită de volumul d-lui A. Suarés este de esenţă superioară şi înfăţişează mecanismul gândirei eruditului care adresează o lucrare unei categorii de cetitori, fixată de acelaş nivel intelectual. Acest academic mod de descriere limitează perspectivele lucrărei, deaceia rezumatului de mai jos am găsit de cuviinţă să adăugăm câteva date lămuritoare, căutând astfel a sublinia şi rolul instructiv al volumului. Despre Jeana d’Arc autorul nu aduce nimic nou, dar îi face un portret spiritual care elogiază în fraze elegante puritatea acţiunei nepieritoarei fecioare. Henric VIII rege a rămas proverbial prin cruzimea cu care-şi încheia idilele de dragoste. Ana de Boleyn şi Catherine Howard s’au sfârşit pe eşafod. Nici Catherine d’Aragon, Jane Seymour, Anne de Cleves sau Catherine Parr n’au avut o soartă mai bună, deşi eşafodul nu le-a fost ultima etapă a vieţei. Fondatorul „anglicanismului” Henric al VlII-lea s-a pronunțat contra catolicismului și a participat la luptele religioase. Autorul celebrei picturi, „Dansul Macabru” — Holbein'— a lăsat un portret al regelui Henric al VlII-lea care a inspirat mult pe d-l A. Soares.. . " . ... . Dealtfel caracterizarea finală a d-lui A. Suares concretizează perfect personalitatea monarhului: „Cezar teolog, Henric VIII este acest monstru de răutate, de înşelătorie şi de viclenie. Neronele teologiei” Don Juan, personagiu legendar, simbolizând seducătorul, în calitate care a fost evocat de Delacroix. Mozart şi alţii, este o figură ce şi-a păstrat neştirbită faima, până’n zilele noastre. „In mănăstirea Ea Charité, pe prag, afară din biserică, o treaptă serveşte de mormânt lui Don Juan: el a făcut să fie pus acolo pentru ca toată lumea să-l calce’n picioare. Şi a vrut să se graveze pe această piatră. Aci zace, oase şi cenuşe, cel mai rău om care a fost pe lume”. Şi ironia caustică dar spirituală a autorului adaugă: „Cel mai rău om? — Se laudă. Un om care a făcut atâta plăcere atâtor femei, cel puţin o mie şi trei, puţini cavaleri au fost mai binefăcători”. Cu Edgar Poe stilul d-lui A. Suares adaugă un aspect nou ansamblului: începe opera critică. Analizele revizuesc sau cu asprime până la răutate sau cu îngăduinţă până la admiraţie. Obiectivismul însă nu-i abandonat în nici-o apreciere. Definiţiile sunt perle atât prin construcţia literară cât şi prin gândirea exprimată: „Poe pune un puternic cuget ca să umilească cugetarea şi ca să-i facă războia”. Sapho, sinucigaşa din Leucade, poeta din veacul al şaptelea care a precedat pe Christos, este din nou redeşteptată de fraze fierbinţi, poetic inspirate şi atingând culmi filozofice. După celebritatea dobândită la Lesbos şi în exil la Syracusa, Sapho, preoteasa lui Eros, determină colaborarea lui Augier cu Gounod, apare în literatură prezentată de ..«IMphonse Daudet, un poem de I re primi Caen şi Arthur Bernéde inspirând 3' ” muzica lui Massenet, ca apoi sa fie imortalizată în bronz și marmură de Pradier. Această carieră de muză este dacă nu unică, cel puțin strălucitoare. Suétone a fost printre primii latini ce-au făcut să sclipească spiritul rasei în anecdotă. D-l A. Soares fie în desaprobare sau admiraţie pune atâta pasiune în exprimare încât uită că se apropie de mentalitatea celor cu care nu-i de acord. Figura istoricului Suetone revine în discuţie graţie acestei evocări. Fedor Dostoievsky înfăţişează în primul rând o mare enigmă a vitalităţei. Slab până la ftizie, dezechilibrat fiziceşte până la epilepsie, mic de statură şi cu o fizionomie dezorganizată până la urâţenie, moare la 60 de ani într’un acces de hemoptisie! Totuşi acest fizic a găzduit un geniu care a dat literaturei nepieritoarele „Crimă şi Pedeapsă”, „Casa Morților” etc. Aprecierile d-lui A. Suarés devinexaltate, revoluționare. Personagiile luia Dostoievski, Raskolnikov, Sonia, et al., apar în concepția analitică a d-lui A. Suarés, sub înfațișcri inedite. Literatura franceză André Suarés: „Portraits sans Modeles“. (Grasset) Jeanne d’Arc, Henri VIII, Don Juan, Edgar Poe, Sapho, Suétone, Dostoievsky L’Aretin, Gounod, Hippocrate, Manón, Coriolan, Gobineau, Mathurin de Larchant, Hermaphrodite, Loyola, L’lmperatri ce Ophélie