Lupta, septembrie 1936 (Anul 15, nr. 4460-4485)
1936-09-01 / nr. 4460
ANUL XV No. 4460 CONST. MILLS Fost dtractor politic troe. 1931 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi ad-tiar Bucureşti, str. Const. Mills II (Sărindar) PAGINI TELEFOANE: Direcţia 343*08 ♦ Secretariatul 343*06 ♦ Administrația 343-04 * mpstU V#naţir l BJD. iarni 1 Seţilsiiiie 1936 *sT -----------------------.. In virtutei ,sta adevărata fericire. SENECA Noul cabinet Tatărescu Tatarescu De la venirea lor la cârmă, liberalii au o a treia formaţiune ministerială dintre cari două au fost încredinţate d-lui G. Tătărescu, ceiace dovedeşte că actualul şef de guvern şi viitorul şef al partidului liberal se bucură într’adevăr de o largă încredere a Coroanei. Ce ramificaţie politică are însă această bruscă şi neaşteptată primenire a cabinetului din care lipseşte d. N. Titulescu, iar d- Inculeţ părăseşte departamentul internelor, rămânând totuşi în guvern ca vicepreşedinte al consiliului? D. Tătărescu, depunând demisia cabinetului şi primind însărcinarea de a forma un nou minister, a comunicat presei că pentru ultima etapă a guvernării din această legislatură a crezut cu cale să solicite Coroanei o largă remaniere şi a obţinut aceasta. Totuşi etapa combinaţiei ministeriale actuale poate fi de scurtă durată dar poate "dura şi până la sfârşitul legislaturei, adică încă un an. Cert este că d. Dinu Brătianu a dat, ca şef al partidului, d-lui Tătărescu aprobarea pentru constituirea nouei formaţiuni. Cum se explică însă lipsa din cabinet a d-lui Titulescu? Au circulat câteva versiuni fanteziste între cari una prin care se aducea d-lui Titulescu vina că ar sabota mereu guvernul. Dar toate versiunile au fost desminţite de către miniştri. Explicaţia oficială ce se dă este aceasta: d. Titulescu fiind silit a sta mai mult în străinătate i s’a oferit să se reîntoarcă în postul de ministru la Londra şi ca şef al delegaţiunei noastre la Societatea Naţiunilor. Dealtfel prezenţa la departamentul externelor a d-lui Victor Antonescu, acela eare ca ministru la Paris, in timpul războiului, a participat la toate artele ce ne teapă azi de Franţa şi de aliaţii cu cari ne-am realizat idealul naţional, faptul că s’a încredinţat d-lui Victor Antonescu ministerul afacerilor străine este o garanţie că politica externă va rămânea aceiaşi şi având, concursul d-lui Titulescu la Geneva, o garanţie în plus că, în ce priveşte acţiunea noastră diplomatică ea se va desfăşura, conform cu interesele româniei noi. Acum în ce priveşte situaţia internă, dacă ea se va ameliora sau nu prin noua formaţiune ministerială, dacă prelungirea guvernării liberale nu va îndârji opoziţia, în special partidul naţional-ţărănesc, — aceasta rămâne de văzut. Ultima etapă a cabinetului va fi foarte grea oricare ar fi durata ei. Noul cabinet va trebui să pornească înainte de toate la restabilirea ordinei, adică la înlăturarea organizaţiilor teroriste, — aceasta va fi prima preocupare, dacă nu chiar primul act al cabinetului. E apoi de prevăzut că unii dintre nouii miniştri, unii nerelevându-se până acum ca, specialişti, vor întâmpina mari dificultăţi la departamentele ce au primit. Faptul însă că d. Tătărescu şi-a luat totuşi însărcinarea de a înfrunta şi ultima etapă de guvernare, înseamnă că are dacă nu certitudinea, cel puţin convingerea că noua combinaţie ministerială nu este un provizorat, ci va încerca să guverneze şi în apropiata sesiune parlamentară. DEDUCŢIE D. Madgearu a subliniat în discursul său de cri că d. Goga se bazează pe deducţii logice când spune că ,,Germania ar fi nelogică cu ea însăşi dacă ar face jocul cu Ungaria in privinţa hotarelor noastre”. Militarismul prusac se conduce taman după... logică! PREDESTINARE La concursul internaţional de călărie, marele premiu al oraşului Aix a fost câştigat de locotenentul român Rang. Cum îi arată numele cavaleristul nostru s’a clasat ...de primul Rang. ...Şi ’ncălecai pe o şea şi-ospusei aşa! ABSENTUL Când s’a auzit că guvernul s’a reconstituit fără el. Titulescu, un diplomat a exclamat: — Les absents ont toujours tort! (Celor absenţi nu li se face dreptate!) Un altul a replicat: — Sânt oameni cari strălucesc prin absenţa lor. Titulescu e din acei cari strălucesc şi prin prezenţa şi prin absenţa lor! DEZARMARE Se pare că guvernul e hotărlt să dezarmeze toate gărzile ori unde vor fi găsite. E şi logic. Dacă ne înarmăm pentru în afară, e timp să dezarmăm înlăuntru. Creionul actualităţii S’a grăbit... CETĂȚEANUL: Dar repede făcuşi noul guvern, d-le Tătărăscu?! PRIMUL-MINISTRU: Ba era s’aştept să mi-o ia altul înnainte!... Deocamdată nu se poate tăgădui că tânărul şef al guvernului s-a relevat ca un abil om de partid, a reuşit prin remanierea de acum să-şi sporească statul-major, ceia ce-i va folosi în opoziţie şi mai ales când are să-i vie rândul la partidului. Rămâne acu'm să vedem dacă evenimentele interne şi externe în curs au să-i înlesnească ultima etapă de guvernare. Lt. LA CORSO Mare şedinţă de politică europeană într'un box la „Corso”. — Ei? Au luat rebelii Madridul? De 3 săptămâni de când tot intră în Madrid. Ce aşteaptă? — Ca să iasă ăilalţi. Cum să intre dacă nu le face loc?!... RIGOLO Roadele romanelor in fascicole Pe fiecare zi sporesc roadele „literaturei moderne” care se serveşte cu linguriţa tineretului ce ştie seri şi citi. La poarta tuturor liceelor sânt instalaţi adevăraţii pedagogi îndrumători ai tineretului cari vând — la nevoe şi pe credit sau in rate — fascicole ale celor mai celebre romane de aventuri şi detectivi. Rezultatele sânt fulgerătoare. D’un paregzamplu, junele Costică Cristian, de ani 14, elev de liceu, originar din comuna Orzeşti (Mehedinţi), fuge de la părinţi şi nu se mai ştie nimic de eL Săptămâna trecută însă aceştia primesc o scrisoare prin care romanţiosul june îi anunţă că la Constanţa a fost capturat de nişte marinari chineji („Piraţii Mărilor”!!), dus pe vapor ca ,ji tatic” şi: „ori părinţii dau 5600 (Sari, ori fiul lor e un fiu al morţii! Aşa scrie junele Costică, pune scrisoarea la poştă şi aşteaptă în portul Constanţa ca fericiţii părinţi să depuie cei 5000 de dolari „la locul indicat”. Tăticu în loc să cumpere dolarii la Bursa Neagră, s’a dus cu scrisoarea la doi detectivi cari au făcut marţ pe autorii romanelor in fascicole. Pe când junele Costică aştepta la poarta No. 6 din portul Constanţa sosirea mesagerului cu cei 5000 de dolari in dinţi, s’a văzut înconjurat de doi agenţi, cari punând mâna pe el, l’au întrebat: — Unde’s chinejii? — Cari chineji? — Marinarii! Piraţii mărilor, cari te-au făcut ostatic? Unde’s că le-am adus cei 5000 de dolarii.» — Serios? Adu-i’ncoa! Sânt liber şi putem să’i tragem un chei! A doua zi junele Costică era „ostatic” acasă, fără pantaloni, fără ghete, legat de piciorul mesei şi ţinându-se cu ambele mâini de posterior. Mâncase dela tat’su o bătae chinezească. PRODESCA şefia O problemă dureroasă Despre ravagiile mortalităţii copiilor sub un an s’a scris de nenumărate ori în coloanele noastre. Problema e prea dureroasă, însemnătatea ei prea mare şi primejdia ce o indică procentajul înspăimântător de morţi e prea evidentă, pentru ca să nu ostenim atrăgând mereu atenţiunea asupra acestei adevărate calamităţi, însuşi ministerul sănătăţii recunoaşte că „figurăm în fruntea statelor cu procentajul cel mai ridicat în dispariţia timpurie a copiilor mici”. Tragică mărturisire! Un popor recunoscut viguros, cum e cel românesc, de o splendidă prolificitate în majoritatea provinciilor, plăteşte morţii, în fiecare an, cel mai teribil tribut, (şi cel mai mare dintre naţiile Europei) acel al pruncilor săi! Această minunată vigoare a naţiunii, dragostea caldă pentru copiii numeroşi, se irosesc aproape zadarnic, atâta vreme cât cimitirele satelor se umplu în fiecare an cu câte o sută două zeci de mii cruci mici, puse pe mormintele copilaşilor mor! sub un an. In faţa acestei situaţiuni tragice se impun măsuri tmeinice, de urgenţă. Când în atâtea ţări din Apus copilul este obiectul unei atenţiuni speciale, pentru a-l da societăţii sănătos şi sdravăn, nu ne este îngăduit să ne mai amăgim cu iluzia prolificităţii. Copii mulţi îşi doreşte orice naţiune. In alte ţări, statul încurajează, prin diferite facilităţi şi ajutorări, familiile numeroase. Dar nu este suficient ca într’o familie să se nască copii mulţi, ci ca ei să crească mari. La noi dragostea pentru copiia făcut inutilă încurajarea oficială. Dar faţă de crâncena realitate ce o desvăluie mărturisirea ministerului sănătăţii, intervenţia Statului se impune, nu sub formă de recompensare a nașterilor dese, ci de ajutorarea medicală și de îndrumare. Orice sacrificiu pentru această operă nu e prea mare. L. T. A. Capela din pădure Minunatei* împrejurimi ale Karlsbadului sunt mereu şi mereu prilej de nouă şi limpede desfătare. Fug privirile ca nebunele peste larga privelişte de munţi şi văi, la Freurndschaftshohe, îmbătându-se de lumina uşor voalaită a dimineţii de August târziu. De la Hirschensprung ai în faţă toată aristocratica panoramă a Karlsbadului, cu panglica capricioasă a Ţepelului tăind-o parcă drept în două. Mai frumoase sunt însă pudurile. Imensele, nesfârşitele păduri, cu pajişti de vis şi misterioase cărări de aur verde. Fără să vrei te simţi mărunt şi emoţionat. Numai suflet. Numai suflare caldă. Numai recunoştinţă pentru viaţă, care ţi-a dăruit ochi şi prilej săadmiri toate aceste măreţii. Ai, vrea parcă să mulţumeşti cuiva. Un sentiment de adâncă religiozitate neaşteptată te cuprinde. Stau pomii, drepţi ca dreptele coloane ale unui imens templu. Ceru! licăre, de aur sau de, azur printre ele. Iar lumina unui soare foarte blând, le mângâie crestele. O cotitură şi încă una. Ne înapoiem spre casă, în amurg, dupăo zi dumnezeiască ,de excursie, spre St. Leonhardt. Ce străluce oare acolo, printre pomi? Parcă ar fi o lumânare. Da, e, flacăra liniştită , a unei lumânări. In faţa noastră, pe neaşteptate, o capelă rustică o capelă ,sub cerul liber, închinată chipului dulce al Madonei. Tronează candidă şi naiv pictată pe porţelan, în boschetul natural, cu lumânări şi flori, ofrande pioase, în jurul ei. Oare câţi nu şi-au plecat genunchiul aci?... Poate ştii In sfârşit cui să mulţumeşti?... Ce gând gingaş a avut acela, care primul a aşezat, aci, sălaş sfânt Măriei Imaculata? Să amintească omului, trecătorului, către cine să-şi înalţe recunoştinţa sa, pentru toată ziua de minuni ale Naturii. E aproape de seară. Abia răcoare. Şi nu se mişcă nimic în toată pădurea. Cu sfială calci mai departe. Tăcut, îngândurat. Numai pâlpâitul lumânărilor se mai aude o clipă. Adâncul sufletului e apa luminoasă şi clară. Căci oricum i-am zice Dumnezeu sau Natura, tot Stăpân ni-l simţim în clipele astea... OTILIA GHIBU-SILVIU L * PRIS GENERALUL RYDZ SMIGLY După vizita generalului Gamelin la Varşovia, cu care prilej s’au restabilit tradiţionalele legături şi colaborarea politică şi militară între Franţa şi Polonia, iată că acum generalul Radz Smîgly, inspectorul general al armatei polone şi continuatorul operei mareşalului Pilsudski, a sosit la Paris pentru a relua consfătuirile cu conducătorii armatei franceze spre a întări alianţa dintre cele două state, o „alianţă care rămâne intactă şi solidă în mijlocul conspiraţiilor internaţionale schimbăcioase şi trecătoare”, după cum se exprimă marele cotidian din Varșovia „Kurier Codzienny”. Un act de curaj fără precedent De la New York la Liverpool, pe Ocean, cu o barcă-motor 18 zile şi 6 ore de spaimă pe valurile agitate Actele de curaj nu lipsesc în vremea noastră. Recordurile stabilite sunt dintre cele mai originale şi ceea ce este trist e că ele sunt inutile. Nu însă întotdeauna. De multe ori aceia cari pornesc să stabilească t noui recorduri sunt pionerii progresului civilizaţiei. Zilele trecute s-a înregistrat un nou record original şi anume al unui pictor şi navigator, anume Marin Marie. Omul acesta imitând în mai mic gestul lui Allain Gerbault, conaţionalul său, a pornit să treacă Oceanul Atlantic pe ruta marilor vapoare de cursă, la bordul unei simple bărci cu motor, e drept ceva mai mare decât cele obişnuite. Barca cu care a trecut Marin Marie oceanul are treisprezece metri lungime. Este o barcă dotată cu un motor Diesel, destul de puternic, care totuşi nu este suficient spre a înfrunta o distanţă ca aceea de la New-York la Liverpool.Pentru a se vedea cât de temerară a fost această ispravă marinărească, e destul să amintim că chiar americanii, cari după cum se ştie sunt sportivi foarte îndrăzneţi au socotit necesar să atragă atenţia francezului asupra riscurilor acestei expediţii transoceanice. O fabrică, de motoare din Aumerica a oferit lui Marin Marie un motor perfecţionat, iar alta o barcă mai mare, bine utilate având la bord un aparat de radio recepţie şi de emisie. Navigatorul a refuzat însă toate aceste oferte, mulţumindu-se cu Arielle-ul său, cu care a şi isbândit. LUCRURI NECESARE La prima vedere Marin Marie nu este omul care să fie capabil de isprăvi eroice. Omul acesta liniştit are însă o energie de fer. Preparativele pentru raid le-a făcut în, cea mai mare taină. — Nu am ţinut să mi se facă reclamă, a declarat Marie unui gazetar. M’am pregătit cum s’a putut mai bine, deşi cele ce le puteam lua la bord au influenţat puţin reuşita. Ca să poţi naviga în linişte pe întinsul oceanului Atlantic, ai nevoie în primul rând de câteva băuturi,întăritoare,de circa 900 franci francezi, cât costă benzina şi nişte mâncăruri hrănitoare şi care să ocupe foarte puţin loc. Dar în afară de toate acestea mai ai nevoie şi de un stomac , şi ..un ficat sănătos, de ochi excelenţi pentru a putea străpunge ceaţa cea mai deasă şi de o doză sdravănă de poftă de viaţă pentru a nu te neurasteniza pe întinderea fără sfârşit a oceanului, acolo unde te, simţi izolat, şi mic, mic, mic de tot. ORE DE SPAIMĂ IN NEGURI Traversarea oceanului a decurs în cele mai bune condiţiuni. Nici un accident de seamă nu a pus măcar pentru moment în pericol viaţa temerarului navigator. Cu toate acestea, în apropierea coastei engleze, raidul era să eşueze din cauza ceţii groase, care acoperea vederea. Marin Marie calculase după toat regulile şi ştia precis, că se află în apropierea coastei engleze. Ştia chiar şi locul unde se află şi tocmai lucrul acesta îl îngrijora. Conform rutei dinainte stabilite, raidul lua sfârşit la Bishop Rock. Or, în această regiune există foarte multe stânci submarine, care ar fi pus în pericol barca-motor. Timp de patru ore „Arielle” a patrulat dealungul coastei neîndrăznind să acosteze. In cele din urmă a fost remorcat de un submarin al marinei de răsboi britanice şi a adus în port. OBSESIA MOTORULUI — Ce mi-a fost mai greu să îndur, — şi-a continuat declaraţiile. Marin Marie, — nu au fost riscurile călătoriei, cât (Continuare în pagina II-a) Citiţi in pag. 6-a : Alianţa cu Franţa rămâne neatinsă Cum am devenit minturile faimosului comedian italian Fregoli Numele de Fregoli a trecut de mult în limbajul comun, desemnând pe omul Cameleon. Faimosul comedian italian povestește în ultima sa carte împrejurările în care a creiat uimitorul număr de music-hall. Pe lângă originalitatea întâmplării, se adaogă și interesul decorului în care a avut loc. . Faptul s’a petrecut în Abisinia. Generalul Baldissera, guvernatorul Erythreei, i-a cerut caporalului Fregoli care cânta destul de agreabil diferite șansonete, să ia parte și în spectacolele pe care el voia să le dea în cinstea oaspeţilor oraşului Mas- SUA. Fregoli a făcut mai mult chiar, a pus bazele unui fel de teatru pe care l-a botezat Margareta. Funcţiunile lui îl obligau la o muncă uriaşă. „Eram în stare să muncesc cât um... negru,’ scrie el, numai să pun la punct lucrurile. Ultimul spectacol era, pe terminate. Repetiţia generală reuşise de minune şi, tocmai când eram gata de premieră încep să sosească ştiri neliniştitoare din Asmara. Mirosea a praf de puşcă. Rasul Margasola şi rasul Makonnen strânseseră şi organizaseră triburile gata de atac. Detaşamentele italiene au trebuit să fie expediate în mare grabă în direcţia marelui platou. Toţi camarazii mei se inflamaseră la drum lung. Eram disperat. Generalul Baldissera m-a chemat exprimându-şi regretul că trebue să renunţe la un spectacol anunţat. Nu exista nici un remediu. — Nu ştiu dacă pot să vă propun ceva, am îngăimat eu cu voce stinsă, ca reprezentaţia să poată avea totuşi loc. Comandantul şef al corpului expediţionar m’a privit curios şi m’a întrebat: Cum asta? — Am ezitat o clipă, apoi i-am răspuns: Interpretând eu singur toate rolurile, excelenţă. A zâmbit neîncrezător şi mi-a răspuns: — Atunci, s’o vedem şi pe asta! ŞASE ARTIŞTI INTR’UNUL SINGUR Exaltarea cu care mă precipitasem să fac astfel* de afirmaţîuni, s’a făcut imediat praf. In afară de îndrăzneala ce-mi trebuia ca să fac o trupă întreagă, cu un singur actor, nu aveam nici măcar un repertoriu. Simţeam că mi se aprind creerii. Până ce, tocmai când mă plângeam camaradului meu Sabo care urma să plece, mi-a venit așa din senin inspirația. — Cunoști faimosul monolog al lui Novelli „Condensons” ? — Desigur, Novelli e magnific când imită pe Eleonora Duse* Cesare Rossi şi Flavio Ando... — Intr’adevăr, triunghiul soţului, soţiei şi amantului. Ce-ar fi să scriu o comedioară, un sketch comic, în genul lui Novelli? Şi în loc să limitez parodia la imitarea mişcărilor, inflexiunilor vocii, ce-ai zice dacă ar fi să dau publicului o iluzie în plus, transformându-mă rapid la fiecare ieșire și intrare în scenă cu machiaj, cu costum în regulă, cu voce proprie fiecăruia din cele trei personagii diferite? — Aş zice că trebue să fii un cameleon ca s’o poți face. — Bravo! Cameleon... Tocmai cuvântul pe care îl căutam! O noapte întreagă am visat, întins într’un hamac, la toate transformările ce trebuia să le fac. Nu aveam altceva în minte decât o defilare permanentă de peruci^ de silabe, de ritm. Ca... me...le...on. Imi și vedeam propria mea persoană înfășurată într’o rochie de cucoană, gen Eleonora Duse. Sau mă vedeam transformat într’o Evă romantică citind romanele foiletoane ale lui Gaberian. Deveneam apoi un soţ exprimând o ciudată asemănare cu Cesare Rossi, „Signor Achile” cu mustăţi Înroşite, integru, terorizant pe toţi agenţii de poliţie. In sfârşit, al treilea şi cel mai seducător personaj în genul lui Flavio Ardo, amantul. Iar la sfârşit de tot, un al patrulea personaj, un servitor surd şi bătrân, vechia credincios al casei. Revăzând în minte toate aceste personagii, am şi trecut comedia şi drama, şi acţiunea ei până la producerea catastrofei finale. In modul acesta am creat primul meu spectacol transformist: Cameleonul. . Câteva zile mai târziu, Cameleonul a repurtat un succes delirant. Parte din spectatori au refuzat să creadă că rolul de primă amoreză şi soprană, de soţ încornorat şi bariton, ca şi cel de june amorez şi tenor, erau interpretate de unul şi acelaş artist. Succesul Cameleonului a fost atât de mare, încât la sfârşitul spectacolului, publicul a început să ţipe: — Autorul! Autorul! Şi atunci, sub privirile uluite ale oamenilor din scenă, mi-am făcut a cincea şi ultima apariţie în scenă. Autorul augmenta încă un personaj abilităţii şi prestidigităţei mele. Aplauzele nu mai conteneau. Simţeam cum mi se îmbrobonează fruntea de sudoare. Şi, poate că nimic nu era mai normal decât aceasta.