Lupta, septembrie 1936 (Anul 15, nr. 4460-4485)

1936-09-01 / nr. 4460

ANUL XV No. 4460 CONST. MILLS Fost dtractor politic troe. 1931 — Febr. 1927 Director EMIL D. FAGURE Redacţia şi ad-tiar Bucureşti, str. Const. Mills II (Sărindar) PAGINI TELEFOANE: Direcţia 343*08 ♦ Secretariatul 343*06 ♦ Administrația 343-04 * mpstU V#­naţir­ l BJD. iarni 1 Seţilsiiiie 1936 *sT -----------------------­.. In virtutei ,sta a­­devărata fericire.­­ SENECA Noul cabinet T­atărescu Tatar­escu De la venirea lor la cârmă, liberalii au o a treia formaţiu­ne ministerială dintre cari două au fost încredinţate d-lui G. Tătărescu, ceiace dovedeşte că actualul şef de guvern şi vii­torul şef al partidului liberal se bucură într’adevăr de o lar­gă încredere a Coroanei. Ce­­ ramificaţie politică are însă această bruscă şi neaştep­tată primenire a cabinetului din care lipseşte d. N. Titules­­cu, iar d- Inculeţ părăseşte de­partamentul internelor, rămâ­nând totuşi în guvern ca vice­preşedinte al consiliului? D. Tătărescu, depunând de­misia cabinetului şi primind însărcinarea de a forma un nou minister, a comunicat pre­sei că pentru ultima etapă a guvernării d­in această legisla­tură a crezut cu cale să solici­te Coroanei o largă remaniere şi a obţinut aceasta. Totuşi etapa combinaţiei mi­nisteriale actuale poate fi de scurtă durată dar poate "dura şi până la sfârşitul legislatu­rei, adică încă un an. Cert este că d. Dinu Brătia­­nu a dat, ca şef al partidului, d-lui Tătărescu aprobarea pen­tru constituirea nouei forma­ţiuni. Cum se explică însă lipsa din cabinet a d-lui Titulescu? Au circulat câte­va versiuni fanteziste între cari una prin care se aducea d-lui Titulescu vina că ar sabota mereu gu­vernul. Dar toate versiunile au fost desminţite de către miniştri. Explicaţia oficială ce se dă este aceasta: d. Titules­cu fiind silit a sta mai mult în străinătate i s’a oferit să se re­întoarcă în postul de ministru la Londra şi ca şef al delega­­ţiunei noastre la Societatea Naţiunilor. Dealtfel prezenţa la de­partamentul externelor a d-lui Victor Ant­onescu, acela eare ca ministru la Paris, in timpul războiu­lui, a participat la toate artele ce ne teapă azi de Franţa şi de aliaţii cu cari ne-am­ realizat idealul na­ţional, faptul că s’a încre­­d­inţ­at d-lui Victor Anto­­nescu ministerul afaceri­lor străine este o garan­ţie că politica externă va rămânea aceiaşi şi având, concursul d-lui Titulescu la Geneva, o garanţie în plus că, în ce priveşte ac­ţiunea noastră diplomati­că ea se va­ desfăşura, conform cu interesele r­o­mâniei no­­i. Acum în ce priveşte situaţia internă, dacă ea se va ame­liora sau nu prin noua forma­ţiune ministerială, dacă prelun­girea guvernării liberale nu va îndârji opoziţia, în special partidul naţional-ţărănesc, — aceasta rămâne de văzut. Ultima etapă a cabinetului va fi foarte grea ori­care ar fi durata ei. Noul cabinet va trebui să pornească înainte de toate la restabilirea ordinei, adică la înlăturarea organizaţiilor tero­riste, — aceasta va fi prima­ preocupare, dacă nu chiar pri­mul act al cabinetului. E apoi de prevăzut că unii dintre nouii miniştri, unii ne­­relevându-se până acum ca, specialişti, vor întâmpina mari dificultăţi la departamentele ce au primit. Faptul însă că d. Tătărescu şi-a luat totuşi însărcinarea de­ a înfrunta şi ultima etapă de guvernare, înseamnă că are dacă nu certitudinea, cel pu­ţin convingerea că noua com­binaţie ministerială nu este un provizorat, ci va încerca să gu­verneze şi în apropiata sesiu­ne parlamentară. DEDUCŢIE D. Madgearu a subliniat în discursul său de cri că d. Goga se bazează pe deducţii logice când spune că ,,Germania ar fi nelogică cu ea însăşi dacă ar face jocul cu Ungaria in privin­ţa hotarelor noastre”. Militarismul prusac se con­­duce taman după... logică! PREDESTINARE La concursul internaţional de călărie, marele premiu al ora­şului Aix a fost câştigat de loco­tenentul român Rang. Cum îi arată numele cavale­ristul nostru s’a clasat ...de pri­mul Rang. ...Şi ’ncălecai pe o şea şi-o­­spusei aşa! ABSENTUL Când s’a auzit că guvernul s’a reconstituit fără el. Titules­cu, un diplomat a exclamat: — Les absents ont toujours tort! (Celor absenţi nu li se face dreptate!) Un altul a replicat: — Sânt oameni cari strălucesc prin absenţa lor. Titulescu e din acei cari strălucesc şi prin pre­zenţa şi prin absenţa lor! DEZARMARE Se pare că guvernul e hotărlt să dezarmeze toate gărzile ori unde vor fi găsite. E şi logic. Dacă ne înarmăm pentru în afară, e timp să dezarmăm în­­lăuntru. Creionul actualităţii S’a grăbit... CETĂȚEANUL: Dar repede făcuşi noul guvern, d-le Tătărăscu?! PRIMUL-MINISTRU: Ba era s’aş­­tept să m­i-o ia altul înnainte!... Deocamdată nu se poate tă­gădui că tânărul şef al guver­nului s-a relevat ca un abil om de partid, a reuşit prin rema­nierea de acum să-şi sporeas­că statul-major, ceia ce-i va fo­losi în opoziţie şi mai ales când are să-i vie rândul la partidului. Rămâne acu'm să vedem da­că evenimentele interne şi ex­terne în curs au să-i înlesneas­că ultima etapă de guvernare. Lt. LA CORSO Mare şedinţă de politică euro­peană într'un box la „Corso”. — Ei? Au luat rebelii Madri­dul? De 3 săptămâni de când tot intră în Madrid. Ce aşteaptă? — Ca să iasă ăilalţi. Cum să intre dacă nu le face loc?!... RIGOLO Roadele romanelor in fascicole Pe fiecare zi sporesc roadele „li­­teraturei moderne” care se serveşte cu linguriţa tineretului ce ştie seri şi citi. La poarta tuturor liceelor sânt in­stalaţi adevăraţii pedagogi îndru­mători ai tineretului cari vând — la nevoe şi pe credit sau in rate — fas­cicole ale celor mai celebre romane de aventuri şi detectivi. Rezulta­tele sânt fulgerătoare. D’un pa­­regzamplu, junele Costică Cristian, de ani 14, elev de liceu, originar din comuna Orzeşti (Mehedinţi), fuge de la părinţi şi nu se mai ştie nimic de eL Săptămâna trecută însă aceştia primesc o scrisoare prin care ro­manţiosul june îi anunţă că la Con­stanţa a fost capturat de nişte ma­rinari chineji („Piraţii Mărilor”!!), dus pe vapor ca ,ji­ tatic” şi: „ori părinţii dau 5600 (Sari, ori fiul lor e un fiu al morţii! Aşa scrie junele Costică, pune scrisoarea la poştă şi aşteaptă în portul Constanţa ca fericiţii părinţi să depuie cei 5000 de dolari „la locul indicat”. Tăticu în loc să cumpere dolarii la Bursa Neagră, s’a dus cu scrisoa­­rea la doi detectivi cari au făcut marţ pe autorii romanelor in fasci­cole. Pe când junele Costică aştepta la poarta No. 6 din portul Constanţa sosirea mesagerului cu cei 5000 de dolari in dinţi, s’a văzut înconjurat de doi agenţi, cari punând mâna pe el, l’au întrebat: — Unde’s chinejii? — Cari chineji? — Marinarii! Piraţii mărilor, cari te-au făcut ostatic? Unde’s că le-am­ adus cei 5000 de dolarii.» — Serios? Adu-i’ncoa! Sânt liber şi putem să’i tragem un chei! A doua zi junele Costică era „os­tatic” acasă, fără pantaloni, fără ghete, legat de piciorul mesei şi ţi­­nându-se cu ambele mâini de po­sterior. Mâncase dela tat’su o bătae chinezească. PRO­DESCA şefia O problemă dureroasă Despre ravagiile mortalităţii copiilor sub un an s’a scris de nenumărate ori în coloanele noastre. Problema e prea du­reroasă, însemnătatea ei prea mare şi primejdia ce o indică procentajul înspăimântător de morţi e prea evidentă, pentru ca să nu ostenim atrăgând mereu atenţiunea asupra aces­tei adevărate calamităţi, însuşi ministerul sănătăţii recu­noaşte că „figurăm în fruntea statelor cu procentajul cel mai ridicat în dispariţia timpurie a copiilor mici”. Tragică măr­turisire! Un popor recunoscut viguros, cum e cel românesc, de o splendidă prolificitate în majoritatea provinciilor, plă­teşte morţii, în fiecare an, cel mai teribil tribut, (şi cel mai mare dintre naţiile Europei) acel al pruncilor săi! Această minunată vigoare a naţiunii, dragostea caldă pentru copiii numeroşi, se irosesc aproape zadarnic, atâta vreme cât ci­mitirele satelor se umplu în fiecare an cu câte o sută două zeci de mii cruci mici, puse pe mormintele copilaşilor mor!­ sub un an. In faţa acestei situaţiuni tragice se impun măsuri t­meinice, de urgenţă. Când în atâtea ţări din Apus copilul este obiectul unei atenţiuni speciale, pentru a-l da societăţii sănătos şi sdravăn, nu ne este îngăduit să ne mai amăgim cu iluzia prolificităţii. Copii mulţi îşi doreşte orice naţiu­ne. In alte ţări, statul încurajează, prin diferite facilităţi şi ajutorări, familiile numeroase. Dar nu este suficient ca într’o familie să se nască copii mulţi, ci ca ei să crească mari. La noi dragostea pentru copii­­a făcut inutilă încurajarea ofi­cială. Dar faţă de crâncena realitate ce o desvăluie mărturi­sirea ministerului sănătăţii, intervenţia Statului se impu­ne, nu sub formă de recompensare a nașterilor dese, ci de a­­jutorarea medicală și de îndrumare. Orice sacrificiu pentru această operă nu e prea mare. L. T. A. Capela din pădure Minunatei*­ împrejurimi ale Karls­­badului sunt mereu şi mereu prilej de nouă şi limpede desfătare. Fug privirile ca nebunele peste larga privelişte de munţi şi văi, la Fre­­urndschaftshohe,­­ îmbătându-se de lumina uşor voalaită a dimineţii de August târziu. De la Hirschensprung ai în faţă toată aristocratica panoramă a Karlsbadului, cu panglica caprici­oasă a Ţepelului tăind-o parcă drept în două. Mai frumoase sun­t însă pudurile. Imensele, nesfârşitele păduri, cu pajişti de vis şi misterioase cărări de aur verde. Fără să vrei te simţi mărunt şi emoţionat. Numai suflet. Numai suflare caldă. Numai recu­noştinţă pentru­ viaţă, care ţi-a dă­ruit ochi ş­i prilej să­­admiri toate aceste măreţii. Ai, vrea parcă să mulţumeşti cuiva. Un­­ sentiment de adâncă religiozitate neaşteptată te cuprinde. Stau pomii, drepţi ca dreptele co­loane ale unui imens templu. Ceru! licăre, de aur sau de, azur printre ele. Iar lumina unui soare foarte blând, le mângâie crestele. O cotitură şi încă una. Ne înapo­iem spre casă, în amurg, după­­o zi dumnezeiască ,de­ excursie, spre St. Leonhardt. Ce străluce oare acolo, printre pomi? Parcă ar fi o lumâ­nare. Da, e, flacăra liniştită , a unei lumânări. In faţa noastră, pe neaş­teptate, o capelă rustică o capelă ,sub cerul liber, închinată chipului dulce al Madonei. Tronează candidă şi naiv pictată pe porţelan, în bos­chetul natural, cu lumânări şi flori, ofrande pioase, în jurul ei. Oare câţi nu şi-au plecat genun­chiul aci?... Poate ştii In sfârşit cui să mulţu­meşti?... Ce gând gingaş a avut acela, care primul a aşezat, aci, sălaş sfânt Mă­riei Imaculata? Să amintească omului, trecătoru­lui, către cine să-şi înalţe recunoş­tinţa sa, pentru toată ziua de mi­nuni ale Naturii. E aproape de seară. Abia răcoare. Şi nu se mişcă nimic în toată pădu­rea. Cu sfială calci mai departe. Tă­cut, îngândurat. Numai pâlpâitul lu­mânărilor se mai aude o clipă. Adâncul sufletului e apa lumi­noasă şi clară. Căci oricum i-am zi­ce Dumnezeu sau Natura, tot Stă­pân ni-l simţim în clipele astea... OTILIA GHIBU-SILVIU L * P­RIS GENERALUL RYDZ SMIGLY După vizita generalului Gamelin la Varşovia, cu care prilej s’au restabilit tradiţionalele legături şi colaborarea politică şi militară între Franţa şi Po­lonia, iată că acum generalul Radz Smîgly, inspec­torul general al armatei polone şi continuatorul o­­perei mareşalului Pilsudski, a sosit la Paris pen­tru a relua consfătuirile cu conducătorii armatei franceze spre a întări alianţa dintre cele două sta­te, o „alianţă care rămâne intactă şi solidă în mi­jlocul conspiraţiilor internaţionale schimbăcioase şi trecătoare”, după cum se exprimă marele coti­dian din Varșovia „Kurier Codzienny”. Un act de curaj fără precedent De la New­ York la Liverpool, pe Ocean, cu o barcă-motor 18 zile şi 6 ore de spaimă pe valurile agitate Actele de curaj nu lipsesc în vremea noastră. Recordurile stabilite sunt dintre cele mai originale­ şi­ ceea ce este trist e că ele sunt inutile. Nu însă în­totdeauna. De multe ori aceia cari pornesc să stabilească t noui recorduri sunt pionerii progresului civilizaţiei. Zilele trecute s-a înregistrat un nou record original şi anu­me al unui pictor şi navigator, anume Marin Marie. Omul a­­cesta imitând în mai mic ges­tul lui Allain Gerbault, cona­ţionalul său, a pornit să trea­că Oceanul Atlantic pe ruta marilor vapoare de cursă, la bordul unei simple bărci cu motor, e drept ceva mai mare decât cele obişnuite. Barca cu care a trecut Ma­rin Marie oceanul are treis­prezece metri lungime. Este o barcă dotată cu un motor Die­sel, destul de puternic, care to­tuşi nu este suficient spre a înfrunta o distanţă ca aceea de la New-York la Liverpool.­­Pentru a se vedea cât de te­merară a fost această ispravă marinărească, e destul să a­­mintim că chiar americanii, cari după cum se ştie sunt sportivi foarte îndrăzneţi au socotit necesar să atragă aten­ţia francezului asupra riscuri­lor acestei expediţii transocea­nice.­ O fabrică, de motoare din A­­umerica a oferit lui Marin Ma­rie un motor perfecţionat, iar alta o barcă mai mare, bine u­­tilate având la bord un apa­rat de radio recepţie şi de e­­misie. Navigatorul a refuzat însă toate aceste oferte, mul­­ţumindu-se cu Arielle-ul său, cu care a şi isbândit. LUCRURI NECESARE La prima vedere Marin Ma­rie nu este omul care să fie capabil de isprăvi eroice. Omul acesta liniştit are însă o ener­gie de fer. Preparativele pen­tru raid le-a făcut în, cea mai mare taină. — Nu am ţinut să mi se facă reclamă, a declarat Marie u­­nui gazetar. M’am pregătit cum s’a putut mai bine, deşi cele ce le puteam lua la bord au influenţat puţin reuşita. Ca să poţi naviga în linişte pe în­tinsul oceanului Atlantic, ai nevoie în primul rând de câte­va băuturi,întăritoare,­de circa 900 franci francezi, cât costă benzina şi nişte mâncăruri hră­nitoare şi care să ocupe foarte puţin loc. Dar în afară de toate aces­tea mai ai nevoie şi de un sto­mac , şi ..un ficat sănătos, de ochi excelenţi pentru a putea străpunge ceaţa cea mai deasă şi de o doză sdravănă de poftă de viaţă pentru a nu te neu­­rasteniza pe întinderea fără sfârşit a oceanului, acolo unde te, simţi izolat, şi mic, mic, mic de tot. ORE DE SPAIMĂ IN NEGURI Traversarea oceanului a de­curs în cele mai bune condi­­ţiuni. Nici un accident de sea­mă nu a pus măcar pentru mo­ment în pericol viaţa temera­rului navigator. Cu toate acestea, în apropie­rea coastei engleze, raidul­ era să eşueze din cauza ceţii groase, care acoperea vederea. Marin Marie calculase după toat regulile şi ştia precis, că se află în apropierea coastei engleze. Ştia chiar şi locul un­de se află şi tocmai lucrul a­­cesta îl îngrijora. Conform rutei dinainte sta­bilite, raidul lua sfârşit la Bis­hop Rock. Or, în această re­giune există foarte multe stânci submarine, care ar fi pus în pericol barca-motor­. Timp de patru ore „Arielle” a patrulat dealungul coastei neîndrăznind să acosteze. In cele din urmă a fost remorcat de un submarin al marinei de răsboi britanice şi a adus­ în port. OBSESIA MOTORULUI —­ Ce mi-a fost mai greu să îndur, — şi-a continuat decla­raţiile. Marin Marie, — nu au fost riscurile călătoriei, cât (Continuare în pagina II-a) Citiţi in pag. 6-a : Alianţa cu Franţa rămâne neatinsă Cum am devenit minturile faimosului comedian italian Fregoli Numele de Fregoli a trecut de mult în limbajul comun, de­semnând pe omul Cameleon. Fai­mosul comedian italian poves­tește în ultima sa carte împre­jurările în care a creiat uimito­rul număr de music-hall. Pe lângă originalitatea întâmplării, se adaogă și interesul decorului în care a avut loc. . Faptul s’a petrecut în Abi­sinia. Generalul Baldissera, guver­natorul Erythreei, i-a cerut ca­poralului Fregoli care cânta des­tul de agreabil diferite șanso­nete, să ia parte și în spectaco­lele pe care el voia să le dea în cinstea oaspeţilor oraşului Mas- SUA. Fregoli a făcut mai mult chiar, a pus bazele unui fel de teatru pe care l-a botezat Marga­reta. Funcţiunile lui îl obligau la o muncă uriaşă. „Eram în stare să muncesc cât um­... negru,’ scrie el, numai să pun la punct lucrurile. Ulti­mul spectacol era, pe terminate. Repetiţia generală reuşise de minune şi, tocmai când eram gata de premieră­ încep să so­sească ştiri neliniştitoare din Asmara. Mirosea a praf de puş­că. Rasul Margasola şi rasul Makonnen strânseseră şi orga­nizaseră triburile gata de atac. Detaşamentele italiene au tre­buit să fie expediate în mare grabă în direcţia marelui pla­tou. Toţi camarazii mei se in­flamaseră la drum lung. Eram disperat. Generalul Bal­dissera m-a chemat exprimân­­du-şi regretul că trebue să re­nunţe la un spectacol anunţat. Nu exista nici un remediu. — Nu ştiu dacă pot să vă propun ceva, am îngăimat eu cu voce stinsă, ca reprezentaţia să poată avea totuşi loc. Comandantul şef al corpului expediţionar m’a privit curios şi m’a întrebat: Cum asta? — Am ezitat o clipă, apoi i-am răspuns: Interpretând eu singur toate rolurile, excelenţă. A zâmbit neîncrezător şi mi-a răspuns: — Atunci, s’o vedem şi pe asta! ŞASE ARTIŞTI INTR’UNUL SINGUR Exaltarea cu care mă precipi­tasem să fac astfel* de afirmaţî­­uni, s’a făcut imediat praf. In afară de îndrăzneala ce-mi tre­buia ca să fac o trupă întreagă, cu un singur actor, nu aveam nici măcar un repertoriu. Sim­ţeam că mi se aprind creerii. Până ce, tocmai când mă plân­geam camaradului meu Sabo care ur­ma să plece, mi-a venit așa din senin inspirația. — Cunoști faimosul monolog al lui Novelli „Condensons” ? — De­sigur­, Novelli e magni­fic când imită pe Eleonora Duse* Cesare Rossi­­ şi Flavio Ando... — Intr’adevăr, triunghiul­ so­ţului, soţiei şi amantului. Ce-ar fi să scriu o comedioară, un sketch comic, în genul lui No­velli? Şi în loc să limitez parodia la imitarea mişcărilor, inflexiunilor vocii, ce-ai zice dacă ar fi să dau publicului o iluzie în plus, transformându-mă rapid la fie­care ieșire și intrare în scenă cu machiaj, cu costum în re­gulă, cu voce proprie fiecăruia din cele trei personagii diferite? — Aş zice că trebue să fii un cameleon ca s’o poți face. — Bravo! Cameleon... Toc­mai cuvântul pe care îl căutam! O noapte întreagă am visat, întins într’un hamac, la toate transformările ce trebuia să le fac. Nu aveam altceva în minte decât o defilare permanentă de peruci^ de silabe, de ritm. Ca... me...le...on. Imi și vedeam pro­pria mea persoană înfășurată într’o rochie de cucoană, gen Eleonora Duse. Sau mă vedeam transformat într’o Evă roman­tică citind romanele foiletoane ale lui­ Gaberian. Deveneam apoi un soţ expri­mând o ciudată asemănare cu Cesare Rossi, „Signor Achile” cu mustăţi Înroşite, integru, te­­rorizant pe toţi agenţii de poli­ţie. In sfârşit, al treilea şi cel mai seducător personaj în genul lui Flavio Ardo, amantul. Iar la sfârşit de tot, un al patrulea personaj, un servitor surd şi bătrân, vechia credincios al casei. Revăzând în minte toate ace­ste personagii, am şi trecut co­media şi drama, şi acţiunea ei până la producerea catastrofei finale. In modul acesta am creat pri­mul meu spectacol transformist: Cameleonul. . Câteva zile mai târziu, Camele­onul a repurtat un succes deli­rant. Parte din spectatori au re­fuzat să creadă­ că rolul de pri­mă amoreză şi soprană, de soţ încornorat şi bariton, ca şi cel de june amorez şi tenor, erau in­terpretate de unul şi acel­aş ar­tist. Succesul Cameleonului a fost atât de mare, încât la sfârşitul spectacolului, publicul a început să ţipe: — Autorul! Autorul! Şi atunci, sub privirile uluite ale oamenilor din scenă, mi-am făcut a cincea şi ultima apariţie în scenă. Autorul augmenta în­că un personaj abilităţii şi pres­­tidigităţei mele. Aplauzele nu mai conteneau. Simţeam cum mi se îmbrobo­­nează fruntea de sudoare. Şi, poate că nimic nu era mai nor­mal decât aceasta.

Next