Lupta, noiembrie 1936 (Anul 15, nr. 4513-4537)
1936-11-01 / nr. 4513
r k * K Apărarea patrimoniului Statului Se anunţa o serie de proecte de legi cu vădit caracter de moralizare. S-au speriat oamenii politici de misterul cu care se irosesc avuţiile publice; de miracolul îmbogăţirilor rapide; de amoralitatea care a pus stăpânire, din nenorocire, pe aparatul administrativ al Statului. Actualul guvern vrea sa apere, prin lege, patrimoniul Statului. întrebarea este dacă Statul îşi cunoaşte patrimoniul. Şi noi susţinem că nu. Iată, de pildă, departamentul agriculturii şi domeniilor în sarcina căruia a intrat marea operă a reformei agrare. Ministerul nu are o catagrafie a foturilor râmase la dispoziţia Statului, după împroprietărirea celor îndreptăţiţi. Nu se ştie la minister, cu preciziune, ce întinderi posedă Statul în fiecare judeţ. De ce? Pentru că aceste terenuri sunt ţinute „ascunse” de cei interesaţi să Ie exploateze şi să Ie culeagă roadele. Aşa se explică îmbogăţirea unor funcţionari periferici în dauna Statului fără ca autoritatea să aibă cunoştinţă că este furată. De lipsa uniei statistici exacte au profitat unii funcţionari incorecţi cari au vândut, cu acte In regulă, pământul statului la particulari pricinuind, astfel, pagube importante. Ceva mai mult. Statul dispune de un imens masiv forestier. Nu există (în vechiul regat) un cadastru al proprietăţii Statului. Aşa se explică un fapt fantastic: Sute de hectare de pădure intră In patrimoniul particular, prin folosinţă de lungă durată, din cauza neglijenţei sau a relei credinţe a funcţionarilor periferici. Am văzut cazuri când arhiva conţinând delimitări de păduri, cari au costat pe stat sute de mrii de lei, a fost vândută, cu planuri cu tot, ca maculatură! Apărarea patrimoniului Statului? Dar dacă acest imens patrimoniu: păduri, terenuri de cultură, mine, ferme, bălţi, herghelii, terenuri petrolifere, etc., etc., ar fi exploatate cu cinste, am fi „Arcadia ferice” in care nu ar exista şomaj sau oameni necăjiţi în lupta pentru existenţă. Astăzi, o avere imensă se iroseşte şi o mică parte din venitul, care ar trebui sa fie imens, intră lu buzunarele unor hoţi împotriva cărora nau au înţeles, până acum, să ia nici umi fel de măsuri. Se anunţă, acum, un proect de lege. El ar trebui, însă, să fie precedat de o minuţioasa operațiune de inventariere a întregului patrimoniu pe care legea viitoare ar voi să-1 apere. • m «•! ’^jgsisss^ssL. *”*■ «.r.»* - ’ ' L. T. A. ANUL XV No. 4513 CONST. MILLS Fest dirette 7 perrHe Pec, 1931 — Febr. int Director EMIL O. FAGURE Redacţia şi adiţia: (fituresi), str. Const. Mill II (Sărindar) Noembrie 1336 Onoarea cere ca el să recunoască ^ adevărul. E un curaj mai hgăr şi al maî mult merit, atunci când mărturiseşti o eroare, decât atunci când aperi o iluzie, chiar când ea e împărtăşită de un întreg popor. MASARYK Cum se combate spiritul pacific ...—■ ......... '"**&&**+■ *&&**".......... Ceva despre „nationalismus latrans“ La paix n’est pas Vabsence de Ja guerre, c’esl une pertu, qui mit de la force de l’áme. SPINOZA. A pornit, la noi, iarăşi o ofensivă naţional-bolşevică în contra iniţiativei unui grup de distinşi intelectuali şi oameni politici cari au constituit un comitet naţional pentru pace, semnând un manifest vreo 40 de personalităţi bine cunoscute. Rostul acestui comitet este ca să se conformeze unei hotărâri luate la congresul pacifist din Bruxelles de a se intensifica acţiunea pacifistă tocmai fiindcă se agită elementele belicoase. Se poate o iniţiativă mai nobilă şi totodată mai patriotică? Naţionaliştii extremişti au însă altă părere. Acţiunea aceasta pentru pace este o farsă pusă la cale de Cahalul masonilor, iar semnatarii manifestului nişte unelte ale judeo-comunismului! Am putea pune pe două coloane cine sunt pacifiştii de la noi şi cine sunt belicoşii şi să lăsăm ca opinia publică să judece în ce parte atârnă cuminţenia, înţelepciunea, prestigiul şi patriotismul cel luminat. Deocamdată ţinem să relevăm iarăşi că oficiosul antisemit vorbind de pericolul revizionismului german, afirmă, din nou, că nu ne priveşte, deşi cenzura de la Berlin a suprimat această afirmaţie, din faimosul interview al d-lui Qoga. Mai ţinem să relevăm cum sunt calificaţi intelectualii, în mare parte eminenţi profesori universitari, toţi acei 40 semnatari ai apelului Comitetului naţional de pace, sunt trataţi drept unelte ale universalismului politic jidovesc, borfaşi ai antifascismului, cretinii frontului popular, politicianii tuturor compromisurilor şi ai tuturor trădărilor, etc. Iarăşi nu vom înşira numele acelor mari patrioţi cari defaimă astfel o grupare de elită intelectuală pentru că s’a pus în capul unei acţiuni nobile, oferind preşedinţia de onoare d-lui Titulescu, cel mai autorizat exponent al politicii pacifiste. De ce este, mă rog, suspect paralelismul ce se pretinde, că există între pacifismul bolşevic şi acel al intelectualilor din comitetul naţional pentru pace? De ce adică n’ar fi ceva mai suspect naţionalismul integral al acelor cari merg mână în mână cu hitleriştii revizionişti? Când are să înceteze oare, în luptele noastre interne, acel urît şi primitiv obiceiu politicianist, de-a suspecta buna credinţă şi chiar patriotismul adversarilor, fie ei oricât de sus puşi, mai ales de către acei ce pretind, în mod ridicul, că ei monopolizează patriotismul, că unde sunt ei şi pentru orice scopuri s’ar agita, acolo este adevăratul patriotism! Ne amintim de o polemică din trecut, dintre d-nii Iorga şi Mehedinţi. Atunci d. Iorga se afla în fruntea unei vibrante acţiuni naţionale a tineretului universitar. A intervenit d. profesor Mehedinţi şi a calificat acea mişcare drept un „naţionalismus latrans”. Dacă într’adevăr acea mişcare a fost un „naţionalismus latrans” fără îndoială că „naţionalismul” de azi şi acei ce se agită în numele lui e cel puţin un naţionalism la trans bolşevic. Concepţia stranie despre naţionalism ce o au agitatorii dela noi n’are măcar meritul originalitaţei. Este importată de acolo, unde patriotismul de culoare marţială şi revoluţionară a fost instaurat pentru a deslănţui un război şi de revanşă, unde patriotismul nu serveşte decât furnizorii armatei şi toate acele industrii cari trăesc la adăpostul tarifelor prohibitive, tagmă care a finanţat crearea unei astfel de organizaţii naţionaliste şi a aşezat la Berlin dictatura lui Hitler. Noua religie naţională, care agită azi unele popoare, este întemiată pe ură şi pe spiritul războinic. Din această cauză a pornit cursa nebună de înarmare. Va fi sau nu va fi războiu, — aceasta nu se poate profetiza în toiul unei deslănţuiri cu caracter de neurastenie politică. Ceiace însă se poate profetiza, ceiace este cert e că patriotismul va evolua către o nouă morală a națiunei care să-i îngăduie a se desvolta în pace sau are să facă foc unei alte forme de sentiment colectiv mult mai favorabilă păcei. Ceiace se mai știe este că ideologia care a format statele şi a determinat evoluţia lor către libertate şi democraţie, această democraţie derivă din războiu şi are menirea de a se opune forţei. E inadmisibil ca felul de pariotism ce se agită azi să triumfe, să se stabilizeze. Nu se pot conduce popoare în spiritul unui patriotism de rivalitate, de bănuială, de antagonism, căci nimic nu otrăveşte viaţa publică a unui stat decât tocmai patriotismul agresiv. Mulţi patrioţi de această speţă au fost o nenorocire pentru ţara lor. Patriotismul nu trebuie apoi să fie de clasă, un privilegiu, un apanaj al câtorva agitatori dintre cari unii au devenit patriotarzi de profesie în stare să arunce ţara în convulsiuni. Patriotismul nu trebuie să fie nici agresiv faţă de muncitorii ţării cari luptă nu numai pentru pacea şi justiţia socială, ci şi pentru pacea universală. O muncitorime a cărei pace socială şi ale cărei libertăţi sunt asigurate e cea mai puternică pavăză patriotică. Dovadă fapta socialiştilor francezi Paul Faure şi Jules Guesdes care s’au opus, sub ameninţarea insurecţiunei de a se abandona, la 1914, Parisul, — fapt istoric. Agitarea de către extremiştii de dreapta a sceptrului bolşevic este deasemenea o tactică, o manoperă germană. Pericolul este într’o acţiune comună a organizaţiilor bolşevice naţionale cari ne-ar duce sigur la un nou măcel. De aceia se impune o intensă şi puternică acţiune pacifistă, în afară de Liga Naţiunilor căreia întradevăr îi lipseşte ceva şi anume o mistică, o religiune şi care să sprijine morala ei. Societatea Naţiunilor e prea tânără, cum a zis un spiritual publicist francez, ca s’o poţi iubi. Ea n’are deocamdată decât un pact. E prea rece. Deasemenea S.N. nu poate să-şi formeze o religie militară, ea fiind creată tocmai pentru abolirea războiului. Ea nu este nici un punct de atracţie pentru muncitorime fiindcă mai toţi membrii cari o alcâinesc sunt capitalişti. Aşadar pentru a menţine tratatele ce au creat noua aşezare europeană ne trebuie nu numai o armătură diplomatică, ci e nevoie să opunem oricărei acţiuni ce ameninţă pacea o contra-acţiune cât mai puternică. Acest pacifism nu are un caracter de laşitate. Ţările pacifiste sunt tocmai cele mai tari şi mai bine pregătite pentru apărarea naţională, pregătire în scop defensiv, dar la nevoie gata de orice. Dar omenirea are oroare de războiu şi convingerea oamenilor cu scaun la cap este că victorioşii războiului de mâine, oricare ar fi, se vor alege cu o mizerie şi o nemulţumire generală mai mare decât acea provocată de ultimul războiu. Dacă această convingere că un nou măcel nu ne va aduce pacea — şi aceasta o ştie bine omenirea întreagă — atunci la ce ar folosi o nouă conflagraţiune universală, cu consecinţe şi mai grave? Ar fi, cum o spune un mare pacifist, falimentul raţiunei omeneşti. De aceia credem că histeria naţional-bolşevică, cea mai primejdioasă pentru pace, are să fie repede risipită. Va învinge curentul pacifist. Reacţiunea pacifistă e în marş. Ea va veni poate din America şi va câştiga Europa. Bineînţeles însă că acei ce vor pacea să nu stea cu braţele încrucişate, nici acei ce ţin la libertăţile cucerite. R. X. i APĂRARE Se face mare caz de proectulreche pentru apărarea patrimoniului Statului, adică al ţării. Dar am citit de atâtea ori că „ţara a fost vândută!” — numai d. dr. Lupu a vândut cel puţin jumătate din ea! — încât nu vedem ce patrimoniu i-a mai rămas Statului!. BANCHET D. Dere Ioaniţescu a fost sărbătorit ori, printr’un banchet, de amicii săi din Vlaşca şi Ilfov. E bun şi atât. Ambiţul cel mare al d-lui Dere e însă să fie sărbătorit in Capitală! Dar aici mai trebue o tecuţă de autorizaţie şi din partea d-lui Costică Anghelescu, care însă no dă nici pentru Raiul întreg! PRESA Se alcătueşte un nou proect de lege cil Presei. De ce atâta frământare şi atâtea coloane întregi de paragrafe? Ajungea unul singur şi era mulţumit şi guvernul actual şi toate regimurile cari vor guverna vreodată ţara. Şi anume: Art. 1 şi unicul: Presa e obligată să aprobe tot ce face guvernul. Iată singura „reformă” a presei la care jinduesc oamenii noştri politici, or din ce partid ar face parte! Doar ne cunoaştem! RIGOLO ------- -# --- *f«2aaaZ Ziua Economiei Citesc in ziare că „Ziua de 31 Octombrie este ziua Economiei, in lumea întreagă”. Şi mai citesc şi aceste cuvinte într-un apel adresat copiilor: „A economisi înseamnă a pune la o parte ceea ce prisoseşte după acoperirea primelor necesităţi ale vieţii. Omul econom nu este avarul care strânge bani pentru bani, ci acela care face o dreaptă cumpănire între veniturile pe care le are şi cheltuelile pe care este nevoit să le facă. Grija aceasta o au oamenii maturi. O au părinţii noştri. Dar şi voi aveţi de multe ori bani la bunul vostru plac; sunt banii pe cari părinţii sau rudele voastre vi-i dăruesc”. Foarte frumoase cuvinte şi înţelepte sfaturi. Să mi se dea voe însă să fac şi eu o observaţie, pentru oamenii mari, la această rubrică. Secretariatul Ligii Naţiunilor a publicat la începutul acestei săptămâni un „Anuar al armamentelor”. Din datele oficiale cuprinse în acest anuar reiese că în cursul anului 1935 s’au cheltuit în lumea întreagă 1,5 miliarde lire sterline. In 1925 aceste cheltueli erau numai de 1.000.009.000 lire sterline. Aşa dar, numai într’un singur an, pentru tot arsenalul de arme cu care va fi masacrată şi stârpită omenirea atât de radical, s’a cheltuit acea sumă pe care aproape nici n’o poţi concepe. Dar de unde s’a luat atâta bănet? Din două surse: din impozite Şi din împrumuturi de Stat — adică din mult slăvitele economii. Evident, că atunci când hora nebuniei e generală, nici o ţară nu poate face excepţie şi trebue să urmeze şi ea exemplul celorlalţi nebuni. Dar cât mai mulţumită ar fi omenirea, dacă ar şti că economiile ei merg pentru opere sociale, de cultură şi higiena, decât pentru aruncătoare de flăcări. Oricum, prea mare entuziasm nu poate avea nimeni ştiind că banul pe care şi l-a rupt de la gură, serveşte tocmai bine ca să cumpere o ghiulea mai mult cu care să fie sfărâmată o şcoală plină de copiii Un asemenea han, par’că l’aşi bea mai bine! Tot e mai nobil! DEȘCA Creionu! actualităţii Legea! CETĂŢEANUL: — Am citit d-te ministru, că faceţi o lege prin care să apăraţi patrimoniul Statului. Iată, primiţi şi solniţa asta ca să-i puneţi legii puţină sare pe coadă! ifOJuMdLftL Rezoluţia data Waimar Editorii şî librarii germani au ţinut un congres la Weimar,adoptând o rezoluţiune, pacifică şi „culturală”, pe care au comunicat-o telegrafic asociaţiilor de editori din toate ţările. Grijulii de soarta bunurilor spirituale ale popoarelor, — „săptămâna cărţii germane” le-a dat prilejul să ia iniţiativa, pentru un schimb de păreri, „în vederea unui acord internaţional” menit să salvgardeze pacea europeană.... Răspândirea cărţilor, „care prin denaturare răutăcioasă a adevărului istoric” jignesc popoarele şi pe conducătorii lor, duce în mod fatal la primejduirea civilizaţieişi a păcii. Ceiace, — în răspunsul trimis de către” Asociaţia editorilor români”, — face obiectul unei frumoase şi calde expuneri. Rezoluţiunea de la Weimar găseşte, desigur, ecoul necesar, în ţara noastră şi în toate ţările democrate. Din nefericire însă, ea rămâne inaplicabilă tocmai în Germania, unde regimul de dictatură naţionalsocialistă a exclus orice libertate de gândire. Teroarea instaurată în cel de-al treilea Reich exclude posibilitatea apariţiei vreunei publicăţiuni libere. Delictele de opinie se plătesc cu viaţa. Lagărele de concentrare adăpostesc scriitori şi ziarişti reputaţi. Cărţile se ard în pieţele publice, sub auspiciile conducătorilor Statului. Filosofia, istoria, dreptul, toate disciplinele sunt „ajustate” şi adaptate intereselor regimului... Cum de mai pot vorbi editorii germani de serviciile pe care vor să le aducă păcii, apărând „instituţiile şi tradiţiile sfinte” ale popoarelor? Şi cine, dacă nu Germania, a declanşat valurile de ură şi de dispreţ ce periclitează cultura europeană şi liniştita convieţuire a popoarelor? Şi nu de la Weimar, — cu ocazia unor serbări cu caracter „cultural” — s’au lansat acum câţiva ani parolele duşmăniei? Desigur că răspândirea lucrărilor cu caracter de pacificare şi evitarea celor ce pot tulbura spiritele, împingând omenirea la dezastre, stă în mâinile editorilor şi librarilor. Iniţiativa venită din Germania hitlerista se naşte, totuşi, cu defectul capital al nesincerităţii. Exemplele cele mai triste de denaturare a adevărului, de falsificare a istoriei şi de informare tendenţioasă, în toate domeniile literare, sociale şi economice, — Germania le-a dat. Fără o dovadă concretă de punere în aplicare, — în propria lor ţară, — a frumoaselor principii enunţate în rezoluţiunea dela Weimar, — totul se reduce la un simplu dar odios act de fariseim cu scopuri politice. GEORGE SILVIU In turneu electoral ROOSEVELT Luna viitoare vos avea loc în Statele Unite alegerile preşidenţiale. Lupta e foarte grea. Adversarul lui Roosevelt, candidatul partidului republican, Laudon, e un adversar primejdios. Totuşi realegerea actualului preşedinte e aproape sigura. Până acum, Roosevelt a ţinut câteva discursuri în legătură cu alegerile. Ilustraţiunea de mai sus îl arată într’o gară, în tren, strângând mâinile celor cari se îmbulzesc să-l vadă. Artiştii in fata microfonului Cum se organizează un program Cântăreţi din alte vremuri Trebue să recunoaştem că minunea cea mare a epocii noastre, cel puţin până în prezent, este, fără îndoială, radio-ul. Un ziar vienez publică un articol, în care se povesteşte, că cu ani de zile înainte, când patefonul, mai bine zis gramofonul, era socotit ca unul din lucrurile cele mai minunate ale lumii — locuitorii Vienii se duceau la un fel de magazin, unde pentru zece bani puteau să asculte glasul cântărețului favorit, sau o bucată muzicală anumită, executată de un maestru. Minunea de pe vremuri a fost adusă acuma, ca să spunem aşa, în casă. Lumea este comodă. Nu mai ţine să facă deplasări spre a asculta muzică bună, teatru sau o conferinţă. Vrea ca toate spectacolele să le aibă în casă şi desigur că nu va trece multă vreme, când televiziunea va face ca sălile de spectacole să se golească. Un micuţ aparat de radio facilitează oricui ascultarea unui mare artist. Şi dacă artistul care este ascultat nu este chiar în carne şi oase în faţa microfonului, ce însemnătate poate avea acest lucru? Sunetul însă este aevea. O DISCOTECA Programul unui post modern de radio este format în mare parte din transmisiuni de muzică pe plăci. Ideea este excelentă, deşi în felul acesta se face o concurenţă nereală artiştilor. Probabil însă că se va găsi o formulă de împăciuire, pentru ca artiştii să nu păgubească de pe urma faptului că plăcile lor sunt executate la diverse microfoane. Pentru a putea da un bun program, postul de radio trebue să dispute de o discotecă cât mai bogata. In această discotecă se vor găsi totdeauna tot felul de producţiuni, atât ale artiştilor în vaiţă cât şi ale celor morți. Placa de patefon a făcut să se poată învinge timpul. Glasul lui Carusso imprimat pe placa de celuloid sună tot atât de viu, tot atât de cuceritor ca şi cum artistul ar mai fi în viaţă. Glasurile marilor oameni de stat vor suna peste veacuri în urechile urmaşilor, cu ajutorul acestor două invenţii combinate, radio-ul şi patefonul. DELA DFCJ am\ŢIE LA CANTO Posturile de radio străine transmit în afara de muzică şi declamaţii, sau evenimentele zilei imprimate pe discuri, Ideea este strălucită. Undeva în provincie are loc o solemnitate oarecare, care din cauze tehnice nu poate fi retransmisă imediat la radio. In cazul acesta placa de patefon este salvatoare. Evenimentul este imprimat pe plăci şi în aceiaş seară este retransmis. Marii actori declamă mai totdeauna în fata microfonului, care este în legătură cu aparatul de imprimat discuri. In felul acesta posturile străine, mai ales postul Viena, pot transmite oricând declamaţia unui Moisî, actorul a cărei apariţie a revoluţionat arta scenică. Dar discoteca prezintă şi alte , comori. O orchestră simfonică renumită, al cărei transport în faţa microfonului ar costa o avere, poate fi totuşi auzită, când producţia ei este înregistrată pe plăci. In felul acesta ascultătorul la radio poate să asiste la un concert dirijat de Stravinski, sau Mengelberg, etc., fără să se deranjeze măcar de pe scaunul său de acasă. Există astăzi imprimate pe plăci opere întregi, concerte simfonice, concerte de tot felul de instrumente executate de cei mai mari maeştri pe care i-a avut vreodată lumea. In discoteca unui post de radio modern este concentrată in câteva zeci de mii de plăci toată istoria culturii omeneşti şi este probabil că peste veacuri, radio-ul şi patefonul, cari vor fi socotite nişte jucării naive ale oamenilor epocii noastre, vor furniza totuşi datele necesare pentru istoria strădaniilor celor din veacul XX. Citiţi in pagina 6-a: Importanţa internaţională a vizitei Regelui la Fraga „Puritatea rasei, un mit“ Părerile marelui antropolog englez lordul Raglan Lordul Raglan, unul din cei mai mari antropologi ai Angliei, publică în ziarul „Daily Herald”, un foarte interesant articol intitulat „Puritatea rasei este numai un mit”. Iată ce spune marele savant englez în acest articol, al cărui interes depăşeşte cadrul ăştiinific. Cuvântul „rasă” este unul din cele mai importante, în vocabularul acelor naţionalişti cari găsesc o plăcere în ura sau dispreţul arătat semenilor lor, şi al acelora cari tind să facă din specificul înfăţişării sau limbei lor o scuză pentru persecuţiile pe cari le organizează. Şi Hitler a întrebuinţat ficţiunea purităţii de rasă ca o justificare pentru persecuţiile sale împotriva evreilor, persecuţii cari sunt tot atât de lipsite de sens, pe cât sunt de brutale. Dar înainte de a discuta chestiunea rasei, trebue să spunem ce înţelegem prin această noţiune. Ce este o rasă? Trebue să arătăm de la început că o rasă nu este acelaş lucru cu o naţiune. O naţiune este o organizaţie politică. Un negru născut în Anglia aparţine naţiunii britanice, dar nu se poate spune că el aparţine şi rasei britanice. Rasa este un termen pur fizic. E! este întrebuinţat pentru calificarea oamenilor în conformitate cu caracteristicile lor fizice, cu culoarea părului şi*a "pielii, a ochilor, înălţimii, staturii şi în special cu conformaţiunea era-' niului. Antropologii se ocupă în adevăr de împărţirea oamenilor în categorii, tot aşa cum ar face cu rasa câinilor de pildă. Din nefericire însă, ştiinţa nu a reuşit încă să califice oamenii cu aceiaşi preciziune cu care ea se face la câini şi la alte animale. Ar fi foarte lesne pentru clasificarea noastră ştiinţifică dacă toţi oamenii negri ar fi mici de statură, dacă toţi oamenii galbeni ar avea capul rotund şi dacă toţi albii ar avea părul întins, ceea ce nu este cazul. Intre (Continuare în pagina IT-a)