Lupta, martie 1937 (Anul 16, nr. 4610-4635)
1937-03-02 / nr. 4610
M«L Ifi No. 4618 CONST. MILLS Fost director politic fee«. 1921 — Febr. 198? Director EMIL D. FAGVEB Redacţia şi ad-ţia: l««resn, str. Colos. MillioPAGINI (Sărindar! TELEFOANE: Direcţia 343-08 ♦ Secretariatul 343-06 | Administraţia 343-04 Marţi 2 Marţii 1937 .5 . .. ..'r O c„ati buna, o cuvântare frumoasă, pot să facă mult bine; dar o pildă bună vorbeşte inimii mai convingător decât orice» Evoluţia mişcărei tineretului __________ Ba înapoi la căminul părintesc . Nu mai e vreme de vorbărie. La lucru! — cum a zis d. Tatărescu, anunţând hotărîrea luată de a se restaura ordinea prin sancţionarea legală a actelor de dezordine. Dar paralel cu acţiunea legală de restaurarea autorităţii şi ordinei, se impune şi o acţiune constructivă, educativă, mai ales în şcolile superioare, acţiune indispensabilă şi care vedem, cu satisfacţie, că preocupă guvernul în aceiaşi măsură ca şi restabilirea ordinei legale. . Este o nebunie să se presupună măcar că Statul ar putea fi, o clipă, stăpânit de simţăminte ostile faţă de tineret, chiar dacă tineretul a păcătuit. Dacă tineretul nu-i la înălţimea lui, Statul are partea lui de vină şi prin urmare treime i să avizeze ca educaţia tineretului, educaţia culturală şi morală ce o capătă în şcoli, să fie ireproşabilă. „Demagogii şi şarlatanii, rataţii vieţii noastre politice care dploatează şi criza prin care trece şcoala şi rătăcirea tineretului, aceştia trebuesc mai întâi urmăriţi şi sancţionaţi fără nici o cruţare. Starea de lucruri de azi, agitaţiile nesănătoase ce se manifestă şi la noi, constitue încă una din urmările marelui războiu. ; j ■ [ .Nu ne-a atins numai pe noi, întâi a pătruns şi frământat ţări cu o civilizaţie mai veche. Aşezarea câtorva dictaturi, aparenţele înşelătoare ale rezultatelor nouilor forme de guvernământ, au ameţit la noi câţiva politiciani arivişti şî aceştia au rătăcit, tineretul. Fără îndoială că Statul, partidele mari de guvernământ, nu şi-au făcut întreaga datorie, au întârziat mult acţiunea lor de contrapropagandă, n’au luminat ţara asupra primejdiei ta,care e expusă adică ar triumfa la nioi doctrina şi tactica extremistă că se încearcă de câţiva ani să se importe din ţările unde este instaurată dictatura. Acum, în fine, am putea zice în ceasul cel din urmă, ne-am deşteptat şi se procedează la înlăturarea primejdiei semnalate. Concomitent însă cu acţiunea represivă, care să sperăm că va fi legală şi nu va reclama nici o violenţă. Statul, guvernul, sub îndemnul tuturor oamenilor cu răspundere, vor înfăptui şi opera constructivă în legătură cu reorganizarea şcolilor superioare. Ideia desfiinţare! căminun- Jor este excelentă, dar cu condiţia ca să se aplice imediat şi în mod foarte serios, corectivul, acordarea de burse după merite reale. Găminurile studenţeşti, aşa cum au fost înjghebate, fără control, fără o permanentă supraveghere, fără diriguitori cu autoritate, s-au transformat în cuiburi de anarhie şi unele chiar de perdiţie —a cum au constatat-o mai mulţi profesori universitari şi înseşi autorităţile culturale. Căminul părintesc a pierit în timpul din urmă. Incazarmarea tineretului fie de către statele unde domină dictatura, fie în statele unde tineretul a cucerit el însuşi prin mişcările sale această încazarmare, căminul acesta colectiv a desfiinţat locuinţa particulară, viaţa de familie, a dărâmat căminul părintesc. Viaţa în comun a luat locul vieţei fie familie, înţelegem de ce dictaturile, de dreapta sau de stânga, preferă încazarmarea tineretului și distrugerea căminului părintesc. Dictatorii vor să aibe tineretul în mâinile lor la orice moment. De aceia pe lângă căminurile în cari i-au încazarmat, au creat terenuri de sport, cluburi, cinema, săli de întruniri, etc. care toate distrug tineretul de la carte, de la o educaţie culturală superioară şi mai ales îl îndepărtează de părinţi, de cei bătrâni, contra cărora manifestă nesupunere, se arată lipsiţi de orice respect, îi consideră ca senili (vezi ultimul discurs al lui Goebbels şi teoriile păgâne ale lui Rosenberg) şi îi împinge la râsvrăjire. De prisos să mai vorbim acum de avantagiile morale şi sufleteşti ale educaţiei din căminul părintesc oricât de modest şi de primitiv ar fi. Ajung orele de şcoală comună. După această convieţuire colectivă de 8—10 ore pe zi, încazarmarea în căminuri colective înseamnă distrugerea sufletului şi a credinţelor înălţătoare, înapoi deci la căminul părintesc, la viaţa familiară. Tineretul care a fost sustras de la căminul părintesc, se află acum în stradă, în acea mulţime urlătoare care flanează în grupuri compacte cum scapă de şcoală. In stradă primeşte acest tineret educaţia. Prozaismul lui se nutreşte cu ceia ce vede, cu trista realitate a străzei: lenea, ambiţiile deşarte şi vanitatea proştilor. In stradă mai mult îşi formează caracterul, adică îl distrug. In fine s’a stabilit că educaţia aceasta, încazarmarea în căminuri colective, fără control educativ, viaţa de stradă, au distrus disciplina acestui tineret, respectul de lege şi autoritate, i-au transformat în terorişti ce n’au nici o teamă de vărsare de sânge şi cari au pretenţia, ca orice organizaţie teroristă, să oprime libertatea celorlalţi. Statul, guvernul, partidele cu răspundere, în fine toţi factorii politici cari au păstrat şi României întregite un regim constituţional, au obligaţiunea, trebue să se pună cum a zis primul ministru, în serviciu comandat şi alături de măsurile represive necesare, mai mult contra agitatorilor şi exploatatatorilor şarlatani, decât contra tineretului rătăcit, să înfăptuiască şi opera constructivă a reorganizărei şcoalei spre a feri asfel tineretul de orice contagiune cu acei tulburători ce agită urile vechi, superstiţiile stupide, parascovenia racială idioţia sterilizărei şi toate acele nebunii ce turbură spiritele tinere, aprinse Aproape nici o ţară europeană n’a scăpat şi de mişcări ale tineretului. Vremuri cari nu se mai potrivesc cu altele oricât s’ar zice că istoria se repetă. N’a mai fost război ca acel ce s’a deslănţuit în 1914 şi nici urmări ca acelea ce le-a lăsat. De aceia naţiunile se sbat între îndoială şi speranţă căci nu există vreo soluţiune pentru problemele la ordinea zilei în special pentru problemele sociale, ci există numai evoluţia. Conducătorii naţiunilor trebue însă să vegheze în permanenţă ca Statul să nu deraieze. Câtă vreme Statul e condus pe cale bună, există şi speranţa în mai bine. H. X. FUNCŢIONARI la congresul agricol regele a spus că toţi absolvenţii şcolilor agronomice se fac funcţionari, nu agricultori. Fiindcă bugetul ii apără, mai sigur de secetă şi grindină. SĂRBĂTORIRE Eri a fost sărbătorit printr’un banchet, unul din cei mai pri- cepuţi şi distinşi chirurgi ai noştri, d. prof. dr. Traian Nasta. Câte vieţi a salvat acest neostenit muncitor pe ogorul chirurgiei, câte suferinţe a alinat, merita această modestă sărbătorire. Măcar ca să se ştie că mai avem şi valori reale, nu numai oratori de răspântii, şi ultra-patrioţi de vorbe goale! AU MAI RĂMAS ? Se pare că d. Schuschnigg, cancelarul Austriei, faţă de asalturile pe care hitleriştii au început din nou să i le dea, şi-ar îndrepta privirile spre socialişti şi păturile populare. Numai să mai fi rămas ceva — după executante cu tunul de acum doi ani! RIGOLO Creionul actualității »*Drepturile ii „TANARUL". — Nu admit nimici drepturile mele! „ . , , TATĂL. — Ce-ar fi dacă mi-ar acorda dreptul de a-ți trage un toc de bata©. t Ia foc! Secretaru! general al „Frontului Românesc” d. D. R. Ioaniţescu, a rostit ori un discurs la Craiova. De astă-dată, spre uimirea noastră, d-sa n’a mai făcut nici o statistică a sinagogilor din Capitală, ci s’a ocupat de încăpăţânarea revoltătoare a guvernului, de a mai rămâne la putere: „La 15 Martie—spune d. D. R. Ioaniţescu — vine termenul pentru plecarea guvernului şi am venit aci în capitala Olteniei să spunem guvernului că trebue neapărat să plece, pentru că prezenţa lui mai departe la cârma ţării înseamnă un pericol naţional”. Acum, să-mi dea voe vechiul nostru prieten, d. D. R. Ioaniţescu, să-mi exprim două nedumeriri: oare guvernul a fost angajat cu termen fix şi la 15 Martie trebue musai să plece? S-a văzut d. Ioaniţescu condicuţa? Al doilea: de ce e obligatoriu să i se spue guvernului că trebue să plece, numai din Craiova? Dacă î s’ar spune din Slatina, din Tecuci sau Tulcea, n’ar avea aceeaşi eficacitate? Sau d. D. R. Ioaniţescu ca orator psiholog ce se pretinde, a voit măgulească amorul propriu al craioveniior spunându-le că o somaţie pornită din urbea lor are o importanţă cu totul alta decât una trimisă, de pildă, din Slatina? Mai interesant decât toate e Insă această declaraţie a d-lui D. St. Ioaniţescu, căci d-sa a făcut şi declaraţii serioase (doar nu vorbeşte totdeauna de sinagogii): „Ne socotim în legitimă apărare contra tuturor extremiştilor ce lucrează, pe faţă sau pe ascuns şi cari vor să lăsăm această ţară pe mâinile comunismului. Pentru binele şi liniştea ţării, revendicăm conducerea. Va trebui să venim la cârmă căci altfel ţara ia foc, şi nu noi vom fi aceia care să aprindem flacăra, ci ea se va produce când alţii vor fi chemaţi”. Aşadar, „Frontul Românesc" e contra tuturor extremiştilor, deci şi a celor de dreapta. Iată o declaraţie care va fi reţinută. Cât despre chestia cu ţara care ia foc, dacă nu revine cât mai repede d. D. R. Ioaniţescu la Ministerul Muncii, simpaticul şi ex-popularul tribun, face o mică confuzie: se confundă pe d-sa cu ţaral Ţarana ia foc, iar în ce-l priveşte pe d-sa, ÎL., stinge d. Vaîda, când l’o vedea că e prea plin de văpăii Aşa că nu de aici va veni — prin Incendiu — prăpădul României Marii ' • ' .......' 1-: REŞCA Justiţia şi dezordinele . — Declaraţiile d-lui ministru Sassu — In declaraţiile făcute presei după conferinţa procurorilor generali ai Curţilor de Apel din întreaga ţară, d. V. P. Sassu, noul titular al departamentului Justiţiei, a formulat cu preciziune şi vigoare câteva principii vitale, nu numai pentru normala desfăşurare a vieţii de Stat, dar pentru însăşi existenţa ţării. D. Sassu a atacat in plin problema de actualitate — aceea a tulburărilor extremiste — şi a afirmat că justiţia nu poate să rămână indiferentă în faţa dezordinilor, şi că ea are datoria „să apere efectiv Statul prin toate mijloacele legale de care dispune”. Desigur că în ziua când tulburătorii ordinei vor şti că actele lor vor fi prompt şi sever sancţionate, amatorii de dezordini vor ezita să treacă la acţiune iar principiul autorităţii va fi reîntronat la locul de cinste ce i se cuvine în viaţa de Stat. Magistratura care reprezintă însăşi esenţa şi baza ordinei de drept în Stat, este desigur geloasă de apărarea acestui principiu al respectului autorităţii, căci atunci când teroarea şi arbitrarul ajung să înlocuiască sau să paralizeze efectele legilor şi acţiunea justiţiei, rolul magistraturii e definitiv compromis. Or, autoritatea nu poate fi apărată decât cu concursul activ şi conştient al justiţiei, severă şi neţipărtînitoare, în permanenţă prezentă la datorie şi promptăm acţiunea ei şi, în consecinţă, menită să impună şi să readucă la raţiune pe toţi acei care ar avea intenţia să tulbure ordinea. Dar d. ministru al justiţiei, a mai amintit în declaraţiile sale, de un principiu ades lăudat, dar rareori aplicat: respectul legilor! . Avem legi multe şi bune, pentru toate împrejurările şi sancţiuni pentru toate infracţiunile. Legea cea mai bună nu foloseşte însă la nimic dacă ea nu est© aplicată. Dimpotrivă, convingerea că cele mai precise texte pot fi eludate şi cele mai severe sancţiuni înlăturate, constitue o încurajare chiar pentru cei care ar ezita să vină în conflict cu legile ţării. Respectul legilor! Această lozincă a ministrului de justiţie este poate cheia întregii situaţii de azi, când, după atâtea experienţe tragice şi dureroase, se porneşte o acţiune pentru restabilirea autorităţii şi a legalităţii în rolurile ce revin acestor principii, în menţinerea ordinei şiniştei în Stat. Respectul legilor! Iată misiunea cea mai nobilă pe care corpul de elită al magistraturii trebue să şi-o însuşească, fără întârziere, într-un moment serios pentru evoluţia normală a ţării şi a poporului român. L. T. A. am Mi-a făcut plăcere ştirea pe care am citit-o azi în ziare — dar placere, fără îndoială, nu le-a făcut şi părinţilor celor doi elevi de liceu din Braşov, dispăruţi — nu se ştie unde. E vorba de prietenii nedespărţiţi, Helmund Roth şi Gheorghe Gârbacea, din clasa a V. La vârsta lor, de 17 ani, iî ardea dorul de aventuri. Foarte firesc. Aşa e la această vârstă minunată. Ii surprinseseră prietenii ceilalţi, vorbind adeseori, cu aprindere, de Abisinia, de Spania — desigur, cele două ţări de actualitate, cari isbesc imaginaţia înflăcărată a băeţilor cari simt că începe să le mijească mustaţa! E cam multişor de atunci. Tot 17 ani avea şi cel care iscăleşte aceste rânduri, ca şi prietenul lui din copilărie, Vasilescu Gheorghe. Pe vremea aceea nu exista decât un singur războiu, cam mic pentru marea noastră poftă de aventuri războinice şi cavalereşti, se luptau germanii cu fioroasele triburi de negri din Camerun, hereri. Ziarele germane povesteau lucruri cumplite despre aceste triburi — poate, inventate, dar cine le putea controla? Pentru mintea noastră înflăcărată, Germania ni se prezenta ca zeiţa libertăţii, a luminii şi culturii, care voia să ducă Civilizaţia în pădurile virgine unde negri canibali, cu practicele lor sângeroase, înjoseau regnul uman! Era greu pe vremea aceea, să ştim că toata această operă civilizatorie se reducea la materii prime şi capitalism exploatator! Ferm hotărâţi să luptăm şi să murim pentru tot ce e nobil şi frumos, am scris ataşatului militar german, mi-amintesc şi numele: colonelul Brandenstein şi după două zile am primit o foarte politicoasă scrisoare, în care, în numele împăratului Wilhelm al II-lea,ce mândri eram! Am păstrat scrisoarea câţiva ani) ni se mulţumea pentru jertfa pe care vream s’o facem, dar ni se arata, că în Camerun nu se trimit voluntari, ci numai vechi soldaţi coloniali, cari sânt deprinşi şi mu piftia şi cu obiceiurile crude şi vicleie ale războinicilor negri. Şi aşa, am rămas în ţară, cu dorul de mari aventuri, războinice, neîmplinite , încotro se vor fi îndreptat Helmund Roth şi Gârbacea Gheorghe? Pentru cine vor fi voit să luptre? Odinioară, ţintii luptau, sau voiau să lupte pentru civilizaţie, pentru umanitarism, pentru tot, ce era nobil şi generos. Politica măruntă, de partid sau de clan nu otrăvise sufletele. Nu existau practici mistice şi ordine de asasinat. Totul se petrecea sub cer şi sub soare, iar sufletele de 17 ani visau să se jertfească pentru tot ce poate ridica umanitatea. Azi, parese că e altfel. Dar roata lumei se va mai învârti pe unde a fost şi Adevărurile cele mari îşi vor mai spune cuvântul lor! 6. MILLIAN Viitorul premier E Imci*« l»dăi*îts după serbările încoronării regelui George VI al Angliei, serbări cari se vor desfășura într*un cadru de mare strălucire, d, Baldwin se va retrage, atât din fruntea guvernului cât și dela șefia partidului conservator. In locul lui, va veni d, Neville Chamberlain, acfisatul ministru de finanţe, care se bucură de un mare prestigiu, atât în ţară, cât şi în partidul conservator. Conducând de 5-6 ani, finanţele Marei Britanii, d. Newille Chamberlain s-a relevat ca un om de stat de mare valoare. NEWILLE CHAMBERLAIN ISTORIA UNEI MONETE . . ii . .................... |g " ț ff.i ................. De la taler la dolar.-Istoria scrisă pe o bucată de metal Criza monetară nu, este o invenţie a vremurilor noastre. Cu toate acestea, credem că nu a existat epocă, în care lipsa banului pe piaţă să se fi resimţit mai mult decât în zilele noastre. Un fenomen, ale cărui cauze le explică cu lux de amănunte specialiştii în ale finanţelor, dar pe care-l resimte cu multă neplăcere fiecare dintre noi. Tocmai în împrejurările actuale, când fiecare stat ia măsuri spre aă-şi apăra moneta de diversele atacuri, am socotit interesant să reproducem, după o gazetă străină, un scurt istoric al uneia dintre cele mai însemnate monete, care a avut vreodată circulaţie pe lume. In ultimele luni, conflictul abisinian a reactualizat talerul — acea monetă care a domnit pe toate pieţele financiare şi comerciale, vreme de cinci secole. Acest taler stă la baza mai tuturor monetelor de pe suprafaţa pământului. Primii cari l-au întrebuinţat, au fost florentinii, cari l-au bătut din aurul adus de ei din Orient. La început era vorba de „guldeni”, cari, trecând apoi în Germania, au fost turnaţi din nou. Cum însă Germania ducea mare lipsă de aur, ducele Sigismund de Austria s’a gândit să facă o monetă de argint, care să aibă exact culoarea guldenului. Contele de Schlick, tovarăşul de lupte al regelui Ludovic al Ungariei, a bătut şi el monete din argint, în greutate de 26,30 grame, care corespundeau ca valoare guldenilor. Cum cererea de argint devenise foarte mare, s’au căutat noi surse. Una din aceste surse a fost găsită la Joachimstal, în Boemia, unde s’a creat și monetăria. Or, oamenii numeau moneta „Joachimstaler”. Cum numele era prea lung, locuitorii au numit moneta, pe scurt, „taler,’. IN SPANIA Din Boemia, începe marșul triumfal al talerului. Regii spanioli au bătut la rându-le monete de metal (argint), în greutatea talerului original, pe care le-au botezat peso, dar care au fost cunoscute în întreaga lume ca, taleri spanioli. Francezii au bătut răspânditul ecu blanc, iar moneta de cinci franci s’a mai numit multă vreme, după ce s’a adoptat sistemul decimal: taler francez. Actuala monetă italiană de cinci lire nu este altceva decât urmașa monetei Talero. Polonia, luând exemplul celorlalte ţări,şi-a făurit şi ea un taler, care a trecut apoi în Rusia, fiind bătut cu chipul ţarilor. Imediat după războiul de eliberare a statelor americane, s’a simţit nevoia să se creeze o monetă unitară, pentru toate statele federaţiei. In consecinţă, s’a adoptat dolarul, care nu este decât vechiul dolar, adică talerul care stăpânise vreme îndelungată întreaga Americă. O altă monetă de cea mai mare răspândire, a fost talerul împărătesei Maria Teresa. A fost o vreme când, în Orient, nu se primea drept plată decât această monetă. Ani de zile după moartea împărătesei, tezaurul a continuat să bată talerul cu chipul ei, pentru a nu se creea dificultăţi în operaţiile comerciale de pe acea vreme. Ca o curiozitate, mai amintim că în anul 1925 s’au mai bătut încă 15 milioane de taleri cu chipul împărătesei austriace. Talerul Măriei Teresa a fost şi moneta naţională a Abisiniei, până la cutropirea acestei ţări de către italieni. Ca să reconstitui istoria lumii, este suficient să priveşti o colecţie de taleri ai tuturor ţărilor. Pe feţele de argint şi aur vei găsi chipurile împăraţilor de pe vremuri, ai marilor prinţi ai bisericii, iar în cele câteva date imprimate, pe scurt, vei găsi cele mai însemnate date ale epocilor de grandoare sau decadenţă a statelor. Cine ar bănui oare, că o monetă ele aur dintr’o salbă poate povesti atâtea? Şi, cu toate acestea, este vorba numai de foarte puţină atenţie. Gitits în pagina 8-a Germania va ocupa Austria cu forța ? Arhiducele în exil Odiseia ultimului supravieţuitor al împăraţilor Eurojiei Vizifiî la Viena şi recepţiile lor. Iată ‘ce scrie .,LTnţtransiîn onoarea baronului von Neugent” despre ducele în exil, Otrath, au stârnit tot felul de Comentarii în presa istrăină. S’a vorbit de Anschluss, s’a pomenit de restaurarea Habsburgilor. In fond însă, discuţiunile se pare că n’au dus la rezultatele aşteptate nici de unii, nici de alţii. Evenimentul n’a putut trece totuşi neobservat. Ziarele i-au acordat o largă ospitalitate, unele din ele ocupându-se de aproape de problema Habsburgito de Habsburg. ► Odiseia ultimului supravieţuitor dintre împăraţii europeni, este prezentă în mintea tuturor. In primele luni ale nenorocitului exil la Frangis, în apropiere de Lausanne, a trebuit, »să-şi vândă ultimile bijuterii ca să aibă ce mânca. A urmat apoi încercarea din 1921 de a recuceri puterea, în capul unei armate prea sărace, apoi noul exil în mănăstirea Thiany, pe lacul Balaton, unde a fost vizitat de fosta împărăteasă Zitta, iar la sfârșit plecarea definitivă la Madera unde încă tânăr, fostul împărat Carol a închis ochii în ziua de Paşte a anului 1922. Văduvă »— după ce asigurase educaţia şi existenţa celor opt copii, dintre care cel din urmă abea avea două luni la moartea tatălui, împărăteasa Zitta, lipsită de tron şi de avere şi-a luat reşedinţa în Spania. Ex-moştenitorul tronului avea atunci vârsta de zece ani. Era un elev supus, muncitor şi dornic de cunoştinţe, al mamei sale. De peste zece ani, familia imperială locueşte la castelul iCtmtinuare itt pagina II*a)