Lupta, mai 1937 (Anul 16, nr. 4660-4682)
1937-05-01 / nr. 4660
ANUL 16 No. 4660 CONST. MILLS Fost dtrsetor politic Reo. 1921 — Felír. 192Í Director EMIL O. FAGURE Befracţia şi ad-ţist tussie^n, str. Const. Mifis 1$ (Sărindar) 1 2 PAGINI TELEFOANE: Direcţia 343-08 4 Secretariatul 343-06 4 Administraţia 343-04 Sâmbătă 1 Mi Fiecare om este dator sĂtori bine altora, atât cât ii stă in putinfLiA nu fi de folos nimănui, este a nu prewji%. Descaraes Renan despre opera lui Isus Să redeschidem în preajmă reculegerei pascale lucrarea scriitorului care a cercetat cu cea mai amănunţită luare aminte şi cel mai luminat spirit cărţile sfinte ale evangheliştilor asupra vieţii şi doctrinei lui Isus Christos. Renan conchide că opera esenţială a lui Isus a fost să creeze în juru-i un cerc de discipoli cărora le inspira o dragoste şi o încredere fără de margini şi „în sânul cărora a pus sămânţa doctrinei sale”. Capodopera lui Isus şi ceeace a mişcat mai mult pe contimporanii lui a fost, după toţi evangheliştii, minunea de a se fi făcut iubit „aşa fel că nici după moarte n’a încetat iubirea pentru el”. Doctrina lui era ceva „aşa de puţin dogma„tic că nu s’a gândit niciodată „s’o scrie sau să facă să fie „scrisă. Erai discipolul lui nu „crezând cutare ori cutare lu’ „cru, ci alipindu-te de persoa„pa lui şi iubindu-1. Câteva „sentenţe culese după amintirea auditorilor lui şi mai cu „seamă făptura lui morală şi „impresia ce lăsase, au fost „ceea ce a rămas dela el. Isus ,nu e întemeietor de dogme, un „meşteşugar de simboluri. E „iniţiatorul lumei într’un spirit nou”. Spiritul acesta e cuprins ntr’un sentiment plin de simplicitate: „Vă dau un precept „nou: să vă iubiţi unii pe alţii „cum v’am iubit eu. Semnul „după care se va cunoaşte că „sânteţi discipolii mei va fi că „vă iubiţi unii pe alţii”. După evanghelişti, a adera la Isus în vederea „împărăţiei lui Dumnezeu”, iată ce înseamnă, înainte de toate, a fi creştin, Isus a fost cel dintâi, care a proclamat împărăţia spiritului. Toate actele lui spun: „împărăţia mea nu e pe lumea aceasta”. Religia lui, adică credinţa lui e întemeiată pe omenie, cum a întemeiat Socral filosofia şi Aristot ştiinţa. A fost filosofie şi înainte de Socrat, precum a fost ştiinţă şi înainte de Aristot, dar totul a fost clădit pe temelia pusă de ei. Aşa şi înainte de Isus gândirea religioasă străbătuse destule revoluţii, de la Isus încoace a făcut însă marile ei cuceriri. Fiindcă credinţa lui Isus nu e mărginită. Simbolurile lui nu sânt dogme precise, ci imagini susceptibile la interpretări nesfârşite. In zadar am căuta, spune Renan, o propoziţie teologiei în Evanghelie şi dacă Isus ar reveni printre noi, ar recunoaşte ca discipoli ai lui nu pe acei cari pretind să-l închidă în totul în câteva fraze de catechism, ci pe acei cari se străduesc a-l continua. Isus rămâne în religie creatorul sentimentului pur. Predica de pe Munte nu va fi depăşită, spune Renan şi adaogă: „nici o revoluţie nu va face să nu ne alipim în religie la marea familie intelectuală şi morală în capul căreia străluceşte numele lui Isus. In înţelesul acesta sântem creştini, chiar când ne despărţim pe aproape toate punctele de tradiţia creştină care ne-a precedat”. Renan, studiind pe evanghelişti, a stabilit toată superioritatea lui Isus asupra lor şi de aceea spune despre mărturiile lor: „se întrevede la fiecare rând un original de o frumuseţă divină trădat de redactori cari nu-i înţeleg şi cari substituie propriile lor idei celora pe cari nu le pricep decât pe jumătate, uneori crezând că-l măresc, Iau micşorat în realitate’'. Una din erorile profunde ale unora dintre comentatorii de azi ai creştinismului este că prezintă creştinismul în opoziţie cu poporanismul şi democraţia. Renan vede în Isus reacţiunea împotriva autocraţiei şi ordinei de stat a împărăţiei evreeşti, care vedea în credinţa lui o primejdie atât de mare pentru rânduiala socială în vigoare încât credea că salvează poporul urmărind, judecând şi osândind pe răzvrătit. Ruptura lui Isus cu stăpânirea împotriva căreia se ridicase e considerată de Renan ca o despărţire de spiritul conservator şi reacţionar al împărăţiei iudee, deşi Renan reaminteşte că intelectualismul şi simţul libertăţei de cugetare era atât de puternic încât „timp de trei ani Isus a putut duce o viaţă care în societăţile noastre, Far fi condus de douăzeci de ori înaintea tribunalelor’, legile în vigoare, în zilele noastre, asupra exerciţiului ilegal al medicinei ar fi fost suficiente spre a’i încheia cariera”. Recapitulând! îir ceasul medii*i*3a3amt DE PAŞTI Partizanii erneei încărligate au bombardat populaţia spaniolă fără de apărare a oşului Guernica, urmărind focul mitralierelor femeile copiii cari fugeau îngroziţi. Păgânismul Siegfrizilor e plin progres! SIMPTOM Guvernul Blum examinează problema pensiilor de bătrâneţe. E un guvern, care în loc să plece, se gândeşte să îmbătrânească. SCANDAL Naziştii ameninţă clerul catolic din Germania cu procese şi radiodifuzări scandaloase pe chestii sexuale. Madam Grosse Berth2 face pe coana Veta ruşinoasa!... CADOURI O adevărată ofensivă de ...cadouri de ouă de Paşti a fost organizată in onoarea d-lui Manoilescu. Cu entuziasm, d-sa le-a primit pe toat p din speranţa că: „azi un ou, mâine un bou’’! RIGOLO ! Raţiunilor Invierei câteva din caracteristicile esenţiale ale vieţii şi credinţei lui Isus, după unul din cei mai adânci cunoscători, credem a fi folosit cugetarea obiectivă asupra Aceluia dintre reformatorii omenirii care nici până azi n’a putut fi pe deplin înţeles, necum urmat şi realizat în dragostea sa pentru umanitate. EMIL D. FAGURE pracu şi în Citiţi în corpul ziarului: Avem, într-adevăr, şomaj intelectual ? (Pag. 3-a). Cum tră eşte populaţia Madridului sub obuze. (Pag. 8-a). Ce ar trebui să ştie naţionaliştii noştri. (Pag. 7-a). Triste constatări la Academia de arte frumoase. (Pag. 4-a). Imnortante conversation? politice. (Pag. 12-a). .e Odată pe an In toată lumea, în cinstea marilor sărbători religioase, fie ele creştine, mozaice, mahomedane sau budhiste, ziarele din ţările respective ies în numere festive, cu articole ocazionale. Frumoasă tradiţie, mişcător omagiul E drept, aceste articole le cunoaştem, de decenii, pe dinafară. Nu ştiu dacă ele sânt scrise în fiecare an, sau se republică, prin rotaţie, tot cele vechi, dar cuprinsul lor, sensul lor, e acelaşi. Creştin sau mozaic, mahomedan sau brahman, ziaristul sau literatul sa pleacă cu pioşie, asupra aceluiaşi subiect, pe care-l desvoltă în articolul lui, cu aceeaşi mişcătoare duioşie sufletească, tradiţională de fiarili sărbători. Subiectul e: bunătatea. Aşa ne învaţă ei, să fim buni, generoşi, fraţi cu toată lumea, să ne înălţăm sufletele, să ne încălzim inimele. Aşa de pătrunzătoare sânt aceste articole, că, ruşinat aproape, vezi cum vne o să-ţi curgă, cristaline, pornite din suflet, lacrămi de înălţătoare reculegere. E drept, aceste lacrămi binecuvântate nu-ţi acoperă lumina ochilor într’atât, încât să nu poţi citi, alături de acel articol, o micuţă telegramă în care se vorbeşte de linşarea câtorva negri în America, alta in care se povesteşte captivant, masacrarea a mii de femei şi copii în Spania; ceva mai jos o descriere extrem de simpatică a incendierii, cu credincioşi cu tot, a unui templu budhist de către mahomedani, alături povestirea unor drăguţe şi reciproce masacre între evrei şi arabi în Palestina — şi unde te uiţi, sub protecţia augustă şi solemnă a articolului sărbătoresc despre bunătate şi înălţare sufletească, reportaţiile, informaţiile şi telegramele despre asasinatele în massă sau individuale, despre afaceri şi exploatări, despre jafuri şi puşcării, despre şomajul milioanelor de muritori de foame, cari strâng pumnii în faţa palatelor celor privilegiaţi şi nepăsători — un caleidoscop al vieţii, fluviu etern tulbure, care curge învolburat sub privirile candide ale florilor gingaşe de pe mal — transpuse în scris prin acele minunate articole de sărbători.... Ah, noroc că ele se scriu numai odată sau de două ori pe an, şi chiar de a doua zi omenirea poate să urmeze a fi crudă, fioroasă şi egoistă, aşa cum se simte ea bine de mii şi mii de ani! DESCA Partidul liberal ,nu supralicitează naţionalismul constructiv şi cel demagogic In cercurile guvernamentale, recentele declaraţii ale d-lui senator Moteanu, preşedintele comisiunii pentru aplicarea legii protecţiei muncii naţionale, au provocat o vie indignare, atât prin cuprinsul lor cominatoriu, cât şi prim faptul că acel care le-a făcut nu avea nici o calitate să exprime un punct de vedere care în nici un caz nu poate fi acel al partidului liberal. In adevăr, cercurile liberale autorizate, subliniază că în privinţa problemei primatului muncii naţionale, guvernul şi partidul au un punct de vedere bine precizat, formulat de preşedintele partidului, d. Const. I. C. Brătianu, la începutul lunei Martie, într’o cuvântare rostită în faţa majorităţilor parlamentare. — „Partidul liberal — a spus atunci d. Dinu Brătianu a fost totdeauna un partid serios, care a ştiut să rămână la înălţimea vremurilor”. „Acest partid nu supralicitează, nu imitează şi nu improvizează”. „In decursul vremurilor, partidul liberal a făcut un naţionalism constructiv, nu numai prin înfăptuirile sale pe teren politic, dar şi în înfăptuirile economice a avut grije sa primeze elementul românesc”. „Trebuie însă să avem în vedere situaţia specială din ţara noastră şi să căutăm ca postulatele naţionale să le îndeplinita evolutiv, astfel ca să nu lovim în economia ţării59. Acestea sunt principiile fixate de şeful partidului liberal şi împărtăşite şi de guvern, în privinţa primatului muncii naţionale. Nu poate fi deci vorba de măsuri vexatorii care să lovească în economia ţării şi cu atât mai puţin de metode dictatoriale, aşa cum se preconizează d. senator Moteanu, care se pare că e purtătorul de cuvânt al d-lui ministru al industriei şi comerţului. Credem a şti că declaraţiile d-lui Moteanu nu vor rămâne fără urmări în faţa forurilor partidului liberal. Chestiunea va fi lămurită de conducerea partidului îndată după înapoierea în ţară a d-lui Dinu Brătianu. O punere la punct a declaraţiilor d-lui senator Moteanu se va face în mod public şi înainte de înapoierea preşedintelui partidului. D De altfel, oficiosul liberal „Viitorul” a publicat ori an articol în care după ce sunt reamintite principiile care au inspirat întotdeauna politica partidului liberal în domeniul protecţiei, muzicii naţionale, in sensul declaraţiilor d-lui Dinu Brătianu, condamnă cu hotărîre acţiunile „demagogice” şi de „ameninţări” care s'au pornit în jurul acestei teme. Să înceteze demagogia. Mai ales în domeniul economic ea poate duce un Stat la ruină. L. T. A. Dacă n’ar fi spectrul războiului! intre altele d-sa a declarat : „Dacă am reuși să descoperim un mijloc pentru ‘risipirea acestei temeri de agresiune externă, care este aproape universală și care, poate, nu se sprijină încă pe nimic mai solid decât pe imaginaţie, naţiunile lumii ar putea cu bucurie să reia munca pacifică şi să-şi construiască prosperitatea, în loc de a se consacra, mijloacelor de distrugere reciprocă. „Guvernul britanic va face tot ce-i va sta în putinţă, pentru ca această zi să vină cât mai curând. „Se pare că, deşi mai există încă unii nori ameninţători, se poate întrevedea foarte clar la orizontul internaţional o oarecare destindere foarte definita”. O. NEVILLE CHAMBERLAIN Cu prilejul banchetului Asociaţiei bancherilor englezi, care a avut loc aseară la Londra, actualul ministru de finanţe, d. Neville Chamberlain, a expus sforțările pe care le face guvernul său pentru evitarea războiului. OM PAŞTE TEIST Un Paşte trist. Natura n’a voit să învie ca Iisus Christos. Vântul vâjie şi geme ca în toiul iernii; ploi reci desfundă glia. Totuşi — puterea obişnuinţei este extraordinară — lumea se pregăteşte de sărbătoare. Cu frenezie. O adevărată manie ambulatorie a cuprins întreaga suflare românească. Constănţenii pleacă la Braşov, braşovenii, la Constanţa, vin trenurile încărcate de la Oradia spre Capitală şi pleacă tixite spre fruntarii de la Bucureşti. Vrea cetăţeanul să simtă libertatea vacanţei chiar dacă natura se arată vitregă cu meleagurile noastre. Vrea fiecare să se găsească în mijlocul familiei ca să ciocnească oul roşu în prima zi de Paşte. Şi nu se cruţă nici un sacrificiu material. Strâng oamenii luni întregi, sacrifică mici şi mari plăceri ca să poată evada din strâmtoarea muncii de toate zilele spre plaiurile copilăriei. Ar trebui să fie primăvară! Nici fulgerile şi trăsnetele, nici zăpada, frigul sau grindina, nu pot opri forfoteala... Plecau, spre Balcic, cu un avion de curse mai mulţi pasageri. Din nenorocire, la trei secunde după decolare, pasărea măiastră şi-a frânt aripele. Aeroplanul s-a prăbuşit pe o casă modestă a unui camerist de la ministerul de finanţe distrugând-o complect. Volanul a rupt pieptul pilotului care a închis ochii pentru totdeauna... Când primele clipe de panică au trecut o pasageră a întrebat cu aerul cel mai calm din lume: Când pleacă avionul următor spre Balcic? Când pleacă? Căci lumea vrea să evadeze , în ciuda micilor şi marilor mizerii ale vieţii, spre alte meleaguri ca în vremurile când Paştele era aevea vestitorul învierii. ION ROATA TOT ANUL Creionul actualităţi CE BAIEANUL—Măcar ii Paşte aţi putea să nu vă mai ciocniţi, c’o faceţi tot anul! (ContrBJGiL& în pagina II*a) .Minuni” cari s’au realizat Ce va fi peste 50 de ani ? Un ziarist american scria de curând într’un articol, că un oarecare potentat al industriei, un om cunoscut pentru spiritul său lucid, a refuzat să-i dea un interview. Motivul acestui refuz a fost că nu vrea ca peste 10-20 de ani să râdă oamenii de el. Industriaşul american avea dreptate. Aţi cercetat vreodată colecţiile ziarelor de acum câteva decenii? Vă veţi mira poate, în acest caz, de marele număr de naivităţi afirmate nu numai de slujitorii scrisului cotidian ci chiar de fruntaşi ai vieţii culturale, politice, technice, etc. Ceea ce părea cu zeci de ani mai înainte o minune, este astăzi un lucru de o înfiorătoare banalitate. Cine ar fi crezut acum 50 de ani, spre exemplu, că trecerea oceanului în dirijabil va fi un fapt atât de obicinuit încât nici nu mai e înregistrată de presa cotidiană? Totuşi lucrurile se petrec astăzi astfel. Zepelinul face azi zeci de traversări ale Atlanticului de sud şi cu toatei acestea nu se găseşte nimeni ca-re să mai vorbească de acest fapt... fără însemnătate. CEVA DESPRE TREN Dar ca să nu începem imediat cu aviaţia, să ne oprim la altă invenţie care a provocat senzaţie pe vremea ei şi care astăzi a intrat în uzul comun, în aşa măsură, încât chiar dacă se înregistrează un nou succes în acest domeniu, nu se găseşte nimeni care să se mire: este vorba de tren. Un ziarist francez scrie în anul 1879 un articol plin de ironie la adresa unor „fantaşti” cari vor să puie în mişcare o căruţă uriaşă cu aburi. „Nimeni nu poate să aibe încredere în aşa ceva, scrie ziaristul nostru. După ce vor face încercări, cari nu vor da nici un rezultat se va reveni desigur tot la poştalion”. Lucrurile nu s-au petrecut astfel. După câteva luni acelaş gazetar descria cum a decurs experienţa şi recunoaşte că trăsura cu aburi a reuşit să tragă după ea câteva vagoane de 6500 kilograme atingând pe alocuri fantastica viteză de... 80 kilometri pe oră. „Desigur, comentează oraul nostru, că nu se va găsi nimeni care să aibe încredere în aşa ceva şi să-şi rişte Că s’a înşelat nu mai este nevoie să amintim. VITEZE FANTASTICE Dar nici gazetarii englezi nu s’au lăsat mai prejos. Astfel, într’un ziar din Londra a apărut un articol, în care se discuta „nebunia vitezei” care a cuprins pe conducătorii trenurilor engleze. Viteza aceea nebunească nu era decât 70 de kilometri pe oră. Ea fusese atinsă pe o distanță parcursă în linie dreaptă. Ziaristul englez comenta acest eveniment, declarând că niciodată nu se va putea ajunge la realizarea normală a unei medii similare, deoarece în acest caz mecanicul trenului nu ar mai avea vreme să se uite la semnalizările aflate dealungul liniei. Or, se înţelege că nimeni nu-şi riscă viaţa de dragul unui record. Iar ceva mai departe scria: „In birourile căilor ferate se studiază, pe cât suntem informaţi, proectul atingerii unui nou record de 90 de kilometri pe oră. Nu susţinem că teoretic nu este posibil acest lucru. Dar practic avem dea face cu o utopie. 90 de kilometri pe oră ar însemna moartea sigură pentru aceia cari ar îndrăzni să se urce în vagoane”. Ce ar fi spus acest gazetar dacă ar fi aflat de recordul care, dacă nu ne înşelăm, trece de 170 kilometri pe oră, al unui tren american? COLECŢIONARI DE MĂRCI? Să spunem însă că în materie de tehnică este lesne să te înşeli. Iată însă că şi alte lucruri au apărut bizare oamenilor de pe la sfârşitul veacului trecut. Astfel, într’o gazetă germană de pe acea vreme, a apărut o notiţă prin care se anunţa, că peste câteva zile va apărea primul album de mărci poştale, editat de un oarecare domn Zieschke. Albumul avea multe ilustraţii şi era destinat după părerea autorului notiţei unui mare succes. Dar ceva mai jos se afla şi următorul comeniariu: „Desigur că astăzi rupid colecţionarea mărcilor este tei modă, catalogul va avea succes. Modele sunt însă trecătoare. Peste câţiva ani viaţa”. 4. sb t