Luptătorul, mai-iunie 1946 (nr. 1-9)

1946-05-01 / nr. 1

— LUPTĂTORUL CULTURA­L 1 ARTA Politica atomică și știința Războiul f­ase la prăbușirea agresorilor fasciști, chiar îna­inte de folosirea bombei ato­mice. Dar savanții care au lu­crat pentru a descoperi secre­tul atomului și a ajunge stăpânii energiei electrice, au făcut totuși o mare sforțare pentru a asigura victoria în războiul de eliberare, împo­triva fascismului. După capi­tularea Japoniei, s’a pus între­barea : Care va fi soarta a­­cestei mari descoperiri ? Care sunt perspectivele folosirea e­­nergiei atomice ? S'a scurs puțin timp, dar, de pe acum, s’a văzut formân­­du-se în America, curentul de a concentra toate sforțările științifice și tehnice, chiar după război, numai în ce pri­vește aplicările militare ale e­­nergiei atomice. Toată lumea știe că mii de savanți, ingineri și lucrători din diferite țări, au lucrat la problema diso­cierii atomului. Dar guvernul american a hotărît ca rezulta­tele științifice, născute dintr’o vastă sforțare internațională, să nu fie dezvăluite altor țări nici măcar Angliei și Canadei, după cum rezultă dintr’o dar clarație a lui Burnss. Aceste fapte au provocat nemulțu­­ ­­de­a, RUBINSTEIN -­ mi­rea și protestele marii ma­jorități a savanților, care au luat parte la crearea bombai atomice. . Ei nu le’au oprit numai la declarații individuale. Un mare grup de savanți a organizat în 1945 o asociație a savan­ților din Oakridge. Fac parte din trânsa aproape toți fizi­­ cnii — timpuri elenii, chimiștii și Inginerii, care nu intră în cadrele ar­matei și care lucrează la la­boratoarele de cercetări știin­țifice din Oakridge (Tsnesee), care deservesc uzina din Clin­­ton. Asociația a publicat o dec­­larație ; ea constată că încer­carea Statelor Unite de a păs­tra controlul asupra energiei atomice, va rămâne fără re­zultat, pentru că­, lipsind de informații, chiar pe savanții americani, vor fi împiedicate națiile progrese ale fizicei și chimiei din Statele Unite. „Noi nu vom putea mult timp monopolul bombai­st a­tomic”, spune declarația. Alți savanți, vor putea aplica principiile ei fundamentale și posta cu mai mult succes decât noi...Singurele lucruri rămase secrete sunt detaliile tehnica asupra operațiilor tehnologice ale uzinelor și ale utilajului­. „Savanții constată că, repar­tiția minereului de uraniu pe întins4, globalul, exclude posi­bilitatea de a stabili mono­polul materialelor celor mai importante. Ei adaugă : ,.Atât timp cât o tari po­sedă u­n număr minim de bombe, existența unei mai mari cantități de bombe nu constitui un avantaj a­­preciabil. Acești savanți preconizează organizarea unui control in­ternațional al energiei atomice sub direcția Consiliului de Securitate al O­N­ - ului. Numai controlul internațio­nal, am subliniat dânșii, va putea garanta că­ „Bomba atomică nu va servi la propria noastră dis­trugere". O asociație analoagă s’a format la Los Alamos Ea grupează pe savanți labora­­torului de bombe atomice din New­ Mexico, pa care G. D. Smith, In lucrarea sa asupra energiei atom­ce, il socotește drept ce­l mai bun laborator de fizică din lume, din punctul de vedere al utilaj­urni său. Acolo, spune dânsul. 8 ® rea­, n si la finele lui 1944 »o ad­mirabilă pleiadă de aștri ai lumii științifice*. In numele a 400 savanți, care au luat parte la creiarea bombei ato­mice, această Asociație a sub­liniat necesitatea de a colabora cu celelalte țări ale lumii pen­tru dezvoltarea energ­ei ato­mice. Ca și savanții din Cak­­riye, ei socotesc că încercarea de a monopoliza descoperirile științifice ■ la ■ acest domeniu, ■ vor? fi zadarnice și periculoase Declarații asemânatoare su fost făcute în numele unui al treilea grup de savanți, care au lucrat în crearea bombei atomice, în laborator« « me­ta­­lurgic» al Universității din Chicago. Acest grup cuprinde savanți eminenți americani, laureați ai premiului Nobel, etc. Presa americană anunță că și ei au organizat o asociație și au publicat părerile lor a­­supra bombei atomice. La sfâ­șitul anului 1945, di­feriți savanți, care au­ luat parte la creiarea bombei ato­mice la Oakridge, în Loa A­­lamos și în Universitățile din Chicago și Columbia, au ho­­tărit sa reunească asociațiile lor locale într’o Federație a savanților, care studiază ener­ Vrmm în pg. lll-a IHTA1UL MAI AL PAGII Focul pustiirilor fusese stins de valul oștirilor roșii. Pe catapeteasma lumii,—eliberată de scrum, Cu brațe vârtoase și-au deschis puternic drum Truditorii. Pe turlele albite de soarele nou, cântă cocoșii.. Și, împinși de acelaș resort, Pe ogoare, în uzine, în laboratoare. Ei sapă mormântul trecutului mort. Pe schelă prezentului muncesc făuritorii lumii viitoare, R­dicând din cenușa războiului steagul păcii, pătat de asasinii popoarelor. in toate orașele și satele pământului,­­ In jurul steagului roșu, în freamătul vantului - Incitor, trec cohortele celor ce-au luptat pentru pace și libertate, pentru viață și lumină. Trec tineri, bătrâni și femei, țărani, muncitori, cărturari Cu armele păcii în mână, în suflet, în minte, in marșul reconstruirii ei pășesc înainte. In vreme ce corbii potrivnici croncănesc în fum de avatar... Dar primăvara vieții e plină De melodia muncii amatoare !.. Pretutindeni, forța Mulțimilor pune temelia păcii, purtându-și torța Libertății, în fruntea steagului de luptă. Aripa corbilor e ruptă !.. Oamenii muncii sărbătoresc Întâiul la ritmul ciocanelor, în lumina păcii între popoare• ION GRAMA BIBLIOFILIE In pre­fața pri­mului vo­lum, din „Via­ța literară“, An­atole France definea cartea „ca o operă de vră­­­jitorie din care țâșnesc tot soiul de imagini, care tulbură și modelează ini­mile“. Acei care citesc multe cărți sunt ca și­ mâncăto­rii de hașiș- Trăiesc în vis. Otrava subtilă, care pă­trunde în cipstele lor, îi face insensibili față de lumea reală și-i aruncă pradă fantomelor teribile și fermecătoare. Cartea este opium. Ea ne omoară. Intr'o zi, scria acolo France, va veni vremea, când toți vom fi bibliote­cari. Atunci totul va fi sfârșit. Fără îndoială France glumea. Multe din cărțile lui au fost pentru generația de dinaintea noastră—„opere de vrăjitorie“, care ne-au tulburat sufletele, care ne-au făcut să iubim căr­țile, să le îndrăgim. Să devenim bibliotecari, să fim fără să vrem — bibliofili. Să se transfor­măm—păstrând proporți­ile—în atâția și atâția alți Julien Lalrette. Să ne afundăm în bib­lioteci, ce-i drept mici, decât aceia a mai lui d'Esparvien, să cotrobăim, să descoperim și apoi să ștergem delicat colbul de­­, pus pe marginea autorilor vechi și moderni, interziși sau autorizați. Bibliotecile pe care noi le-am vizitat, nu conți­neau nici cărțile Sfinților părinți ai Bisericii, nici a­­pologiștii, nici pe umaniștii Renașterii. Erau într­insele puțini enciclopediști, ceva mai multă filozofie și des­tulă știință. Amintirile plăcute ale unor vechi biblioteci vi­zitate, să fiu trezit în noi mai deunăzi, când am fost îndemnați de către o e­­chipă de oameni, să cum­­părăm „operele alese“ ale lui Karl Marx. Discuțiile încinse pe marginea cum­părării, citirii și păstrării cărților, ne-au dus după informații suplimentare, cu privire la cantitatea și ca­litatea cărților, ce se ci­tesc mai mult—la conclu­zia că se întâmplă un fe­nomen interesant pe plan cultural național. Se cumpără și se citesc cărți. Se cumpără și se citesc de către acei, care n’au a­­vut până azi dreptul la cultură, la carte. Se produce un fenomen de creștere a nivelului cultural în suprafață, în lărgime. Citesc cărți și cărți bune, mai mulți oameni ca înainte, mai mulți și mereu alții. Fără îndoială, un obser­vator atent recunoaște lipsa procesului de creș­tere în adâncime a nive­lului cultural al ma­selor. Dar tot acel observator obiectiv va trebui să re­cunoască în mod dialec­tic, ca procesele acestea de creștere nu pot fi si­multane. Creșterea nivelului cul­tural al unor masse din ce în ce mai largi, a po­porului român, răspândi­rea cărții —­ cu toată vi­tregia vremurilor — în colțuri din ce in ce mai îndepărtate, va aduce inevitabil, într-un timp nu prea îndepărtat o creștere și­ o adâncime a nivelului cultural al masselor din România. Oamenii cumpără: oa­menii citesc, oamenii păs­trează cărțile. Oamenii devin bibliote­cari, devin bibliofili. Își iubesc cărțile lor Fără îndoială cărțile nu-i otrăvesc, și nu-i o­­moară. Cărțile noastre sunt modest tipărite, editate pe puterile poporului. Nu sunt trase nici pe Japon nacré, nici pe gi­daron chamois și nici pe alta navară. Ele trec din mină în mână, se citesc, se terfe­­legesc și totuși, atunci când ajung la noi, le mângâiem și le iubim. Pentru că ne-au fost, ne sânt și ne vor fi întodea­­una dragi. Altă dată, pe vremea lui France — acei care citeau cărțile, trăiau în vis. Și nu puține visuri ne-a dăruit el însuși. Pe vremea lui, cărțile erau opium, otravă subti­lă, care-ți pefrunchta în suflet și te făcea visezi odată cu el. Să visezi o altă lume. O lume mai bună, mai dreaptă, mai perfect­t. Așa­ cum și-o închipuia el în râul' la pierre blanche'". Astăzi, ceace el con­struia în vis, se zidește în realitate. Ceace el socotea opium, devine elixir. Când toți vom fi biblio­tecari, atunci, (vorba lui France) totul va fi sfârșit. Omenirea întreagă va fi început o nouă viață. O viață care începe sa se schițeze. Să cumpărăm cărți. Să le cetim. Să le iubim. Să devenim bibliotecari, bibliofili. Const. Prisnal Decând Raymond Lavigne, de­legat al Federațiunei sindicatelor franceze la Congresul socialist din Paris de la 20 iunie 1889, a cerut desfășurare unor vaste de­monstraționi mondiale muncito­rești pentru cucerirea zilei de 8 ore, el a descris pare­ că—la fel cu fântâna țâșnită din coastele Hellconului—un izvor p­entru Pe­gasus câtelor stihultorii români. C. Dumitrescu Tătaru scrie: «versuri improvizate cu prilejul manifestării zilei de 1 Maia»,.. C. M. (Const. Mille) compune 32 rânduri rimate—distribuite In patru grupe — ale bucății: Dia­mante la câmpie, pt care „ Manca organul partidei socialiste a mun­­citorilor din România, o publică în numărul de la 20 Aprilie 1890. Ceea ce, chiar și’n epoca aceea a strofelor elegiace care se infiltrau in poezia cu tendințe sociale, ne apărea curios (fi strident), era că, pentru desfășurarea demonstrației proletare, versificatorii nu ima­ginau ori nu vedeau o tinerețe dornică de luptă și vrednică de izbânzi, ci numai ghiuli, schilozi și istoviți... Oh A. Teodora, cu­noscut și sub pseudonimul A. Stegăreanu, fost ofițer de marină și autor al unor bucăți de eș în zisă beletristică, a Înjghebat un marș al lui 1 Mai. Mult mai bine—fără să se im­părtășeasca iasă de fiorul adevă­­ratei poezii—se prezintă strofele Intitulate „Primăvara» și dedicate de Întâi Mai, muncitorimii de către loan N. Roman» fost ad­versar al direcției „Contempora­nul" și mai târziu colaborator la numerele comemorative ale «Muncii».­­ Muncitori, lumea cea veche este putredă și pică. Pe ruina ei o altă lume nouă se ridică Primăvara cea da mâine ! Muncitori, voi sunteți solii lu­­mei nouă neașteptate Unde toți or si găsească partea lor de libertate Și bucata lor de pâine,. Și când soarele dreptății cu mân­drie răsări-va, Raza lui învietoare. Muncitori, copiii voștri or să binecuvânteze Pe părinți ce au făcut jertfe, căutând să’ntemeieze Primăvara viitoare. Trecem peste Ion Calina, din» tr’al cărui piept ibucnește „acelaș salutare, mediocru veri­ficată. Și ajungem la Constantin­­ Buz­dugan. După părăsirea vech­i mișcări de conducătorii ei, C. Z­­B. — traducătorul „Internationa­ lei“ (și care avea și dânsul, sâ treacă apoi în lagărul liberal), a scris, sub titlul «1 Mai 1900», următoarele­d­unări și îndem­nări : Eroi învinși In lupta sfântă, Veniți ca să vă odihniți, Veniți ca să luați lumină Voi, obosiți, pribegi, veniți!.. Și dacă răni deschisa încă Pe corpul vostru sângerează. Dar steagul tot mai sus se'nalță Și mii de glasuri protestează. Demnă de a figura Intr’o An­tologie a intradevăr bunei poezii muncitorești e, fără îndoială, gin­gășia lirico-socială a lui loan Păun.Pincio, pe care o dăm aci in întregime . Intineriti-i firea sub cer de pri­măvară. Pe drum se'nșira­ o oaste , e oas­tea proletară. Nici zăngăniri de arme, nici sarbadă fanfară .. Ci ochii veseli cată, că’n albe slove­ au scris Pe flamurile roșii, lumina u­­nui vis. Se duc cântând pe stradă și'n min­tea tuturor E-o dulce înflăcărare de gând mântuitor. Și tot mai blând răsună cântări molcomitoare Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. Răsunarea cea blânda a unor cântări molcomitoare este, o știm, un răsunet al sufletului unuia dintre oamenii și poeții numai blajinătate și duioșie , dar e și o răsfrângere a fazei sentimentale și oarecum sfiicioase a­lesă și „mișcării», cu apelurile ei mai degrabă de potolire, decât de îm­­biire spre acțiune. Iată, bunăoară, în ce privește organizarea primului întâi Mai muncitoresc. In România, pregă­­tirile se fac in toiul scutărăturilor cu toane ale cojocului Babei Dor­obîi. începând Încă de la 3 Mar­tie 1890, Munca scrie : „Tot muncitorul să lise lotrul în acea zi (e vorba de Întâi Mai) ori unde ar tura, chiar acasă la el, pentru dânsul, și sa sărbăto­rească frățește întâia mișcare ur­iașă a muncitorilor din toată lu­mea, care vor cere cu acest pr­i­lej, ca ziua de muncă să scadă pretat ndml la 8 ceasuri. „Ceea ce fac frații noștri din toată lumea, să facem și noi; avem suferința ca și ei, ca și dânșii muncim azi mai mult de­cât dau voie puterile omului«. Cu toate că revendicarea din 1890 e miru­lcuță — aproape nu se mai vede din mulțimea mari­lor și puternic—întemeiatelor re­vendicări de acum ale omenirii muncitoare — totuși despre che­marea de sus se poate spune­­ bine ! Dar iată o dare — de — seamă asupra demonstrației prin care aflăm că: «La noi această sărbătoare nu s’a făcut Joi la 1 Mai stil nou. Din pricină că am vroit să se dea un camelet cu totul pacinic și liniștit acestei sărbători s’a ho­­tărît să nu se părăsească lucrul Joi și sa se serbeze 1 Mai, Du­minică". Citabile și recitabile sunt două: vntăia și a treia, din cele patru stanțe ale odei închinate de Tra­­ian Demetrescu „Muncitorilor cu prilejul serbătei internaționale de 1 Mai" . Ia Mai când rozale­a Floresc Scăldat­i’n aurul din soare, Popoarele sărbătoresc A muncii sfântă sărbătoare ; S.’nbătrănita omenire Ia nedreptăți și în dureri E tânăra ca’ntreaga fire Sub cerul dulcei primăveri. ..Și până când să ni se spună Acelaș vec­hi cuvânt nebun Că viața-i rea ?.. sa face bună Atunci când omul este bun, Pământul este larg sâ­ ndemne Pe orice om a-și lua un loc Și fiecare să-și însemne­ze el, o brazdă de noroc. Dacă literatura veri­ficată a vech­i mișcări nu ne oferă de­cât un număr infim de strofe (rele ale lui Pincio și a lui Tra­­ian Demetrescu), In schimb proza publicistică de 1­iu Maiu are pa­gini cu mult mai* avântate» Găsesc, de pildă, un «Armin­­din» (l­­u Maiu) semnat Ceru- Muret, pseudonim al lui Mihaiu Pastia, institutor care—pe atunci —pentru ideile lui trezea mutat dela Iași la Babadag, dela Badag la Tulcea, apoi la Constanța, Tg. Ocna, Huși Vaslui, Galați, și în Galați dintr’o școală a unui car­tier la alta din cartierul opus... Dăm — drept încheiere —o desprindere din „Ar­­mindinul“ său ; Armindinul vschii nu-i de o teapă cu cel nou. Se potrivește ca nu ca'n pe­rete. Ascultați: —.,F­rațil­or, s ă nu uităm necazurile“, se glăsuia îna­inte la Armindin. ■—„Tovarăși, să punem capăt suferințelor“ se spune verde în calce acum, Armindin ș'atunci, Ar­min­din ș’acum, dar nu se asemănă de lei. Par­că ai fi...mătrășit din Sfatul Ță­rii pe deputații ciocoilor și ai fi așezat numai de ai noștri, de ai partidei mun­citoare , tot sfatul țării, tot porecla ceia, dar alți oa­meni, altă treabă, alt folos. Da, Armindinul vechiu era uitarea de sine. Ar­mindinul de astăzi e che­marea la viață, e glasul ce-ți șoptește: „Muncitori din toată lumea uni­ți-vă“. BARBU LAZ­ARE­AMU ("Extras din „Scânteia") wm 4 i „INTAI MAI IN LITERATURA VECHII MIȘCĂRI CU R.f. E T... L Patrageanu „Curente și tendințe în filozofia Românească.* Tov. L. Patrișsanu, face o critică «r»ră și precisă a tendințelor din filozofia românească, arătând cadrul social din care s’au născut și înrudi­rea lor cu curentele mistice din întreaga Europa. p.nt.-d în abstract filo­zofia românească a exprimat mai bine ca orice altă activitate spirituală, de­zorientarea intelectualilor, lipsa unor curente ideologiee legate de viața socială. Concluzia reest evidentă, e­n­tișismul find expresia ideologică a cla­selor in decadență e necesar pentru a da certitudine știnței, de a folosi ide­o­­log.a proletariatului, clasa în ascensiune, clasa viitorului. Filozofia aceasta este Îmbrățișată azi de toți acei care luptă pentru înfăptuirea lumii viitoare. Nleculai Steraru și Paval Chirtoacă „iugoslavia. Azi, Iugoslavia și-a găsit conducătorul ei, legat de întreg popo­­rul prin lupta dusă în comun în timp­ue război, prin lupta dara și hotărâta da refacere în timp de pace „Cu Tito pentru o viață mai bună" a fost lozinca alegerilor din Iugoslavia, ale­geri care au însumat 85 la sută din votanți pentru Frontul Pat­riotic. Iugoslavia de altădată, frământată de lupte interne între naționalități, este astăzi o vastă uzină, unde se clădește un Stat nou, în care să fie eliminate pantra totdeauna cauzele mizerii, dușmăniei între oameni, conflictelor între naționalități. Cartea aceasta ne prezintă aspecte vii din această muncă, aspecte care azi sunt depășite de elanul creator al poporului iugoslav. "Lrmiirile Dragostei" .I. B. Pristieu O simplă poveste petrecută în t­i­­pul războiului, an ro­man de dragoste în mijlocul muncii asidue din uzine. Sunt oameni noi, care se trezesc la viață, smulși din marasmul inac­­tivități și a­comod tâțit de uriașul cataclism care a fost acest război. E un roman plin de viață, care se situiază precis în e­­poca concentrării tuturor forțelor în acest război, pentru victorie, concentrare care aduce după sine legături noi între oameni, formând astfel premiulle victorii populare contră diarchililor și celorlanți uneltitori de război. Partidulul Comanist Român. In editura După epuizarea primei ediții, a apărat ediția îl, a raportului politic al comitetului central expus de Tov. Gh. Gheorghiu Dej, la Conferința Par­tidului Lectura raportului politic, a discuțiilor la raport și a rezoluții acestei conferinți a Partidului Comunist Român, oferă activistului de partid și tu­turor acelor care urmăresc cu încordare sforțările și înfipturile P. C. R-ului ,pentru refacerea țârii un material concret și un îndreptar prețios pentru îndeplinirea streinelor de reconstrucție și democratizare a țării. Louis Igragon Unui din cei mai mari poeți ai rezistenței franceze, înfățișează în culegerea de nuvele «Sclavia și măreția francezilor», episoade din lupta eroică a partizanilor fran­cezi impotriva contropitorilor fasciști germani, pentru a­­părasrea patriei lor și­ pentru salvarea culturii de barbaria teutoni. Pentru prețuitorii literaturii progresiste, cartea apă­rută­­ la editura «Spanfera» se bucură de aprecierea cuvenită­ în cadrul c­crului de conferințe ini­țiate de secția de secția de Educație Politică a regionalei P. C. R. a avut loc la Piatra Nesmț conferința Tov. Ing. Aurel Păduraru despre »Cernu nostinl, știința și teh­nica*. Conferința a fost ascultată cu un viu interes­ de marele număr de­ mun­­citori și intelectuali, veniți să afle fe­lul cum P. C. R. privește această pro­blemă. In deosebi, a fost salutat cu un ropet da aplauze programul de refacere și industrializare a țării, pre­conizat de tov. Ministru Gheorghiu Dej la conferința P. C. R. A urmat apoi un program artistic la care și-au­ dat contribuția d-neie Mihuț și d-nii L. Ionescu (Bacăul Veber etc. LA PIATRA NEAMȚ festival cultural - artistic i r ■A f * A '

Next