Luptătorul, mai-iunie 1946 (nr. 1-9)
1946-05-01 / nr. 1
— LUPTĂTORUL CULTURAL 1 ARTA Politica atomică și știința Războiul fase la prăbușirea agresorilor fasciști, chiar înainte de folosirea bombei atomice. Dar savanții care au lucrat pentru a descoperi secretul atomului și a ajunge stăpânii energiei electrice, au făcut totuși o mare sforțare pentru a asigura victoria în războiul de eliberare, împotriva fascismului. După capitularea Japoniei, s’a pus întrebarea : Care va fi soarta acestei mari descoperiri ? Care sunt perspectivele folosirea energiei atomice ? S'a scurs puțin timp, dar, de pe acum, s’a văzut formându-se în America, curentul de a concentra toate sforțările științifice și tehnice, chiar după război, numai în ce privește aplicările militare ale energiei atomice. Toată lumea știe că mii de savanți, ingineri și lucrători din diferite țări, au lucrat la problema disocierii atomului. Dar guvernul american a hotărît ca rezultatele științifice, născute dintr’o vastă sforțare internațională, să nu fie dezvăluite altor țări nici măcar Angliei și Canadei, după cum rezultă dintr’o dar clarație a lui Burnss. Aceste fapte au provocat nemulțu dea, RUBINSTEIN - mirea și protestele marii majorități a savanților, care au luat parte la crearea bombai atomice. . Ei nu le’au oprit numai la declarații individuale. Un mare grup de savanți a organizat în 1945 o asociație a savanților din Oakridge. Fac parte din trânsa aproape toți fizi cnii — timpuri elenii, chimiștii și Inginerii, care nu intră în cadrele armatei și care lucrează la laboratoarele de cercetări științifice din Oakridge (Tsnesee), care deservesc uzina din Clinton. Asociația a publicat o declarație ; ea constată că încercarea Statelor Unite de a păstra controlul asupra energiei atomice, va rămâne fără rezultat, pentru că, lipsind de informații, chiar pe savanții americani, vor fi împiedicate națiile progrese ale fizicei și chimiei din Statele Unite. „Noi nu vom putea mult timp monopolul bombaist atomic”, spune declarația. Alți savanți, vor putea aplica principiile ei fundamentale și posta cu mai mult succes decât noi...Singurele lucruri rămase secrete sunt detaliile tehnica asupra operațiilor tehnologice ale uzinelor și ale utilajului. „Savanții constată că, repartiția minereului de uraniu pe întins4, globalul, exclude posibilitatea de a stabili monopolul materialelor celor mai importante. Ei adaugă : ,.Atât timp cât o tari posedă un număr minim de bombe, existența unei mai mari cantități de bombe nu constitui un avantaj apreciabil. Acești savanți preconizează organizarea unui control internațional al energiei atomice sub direcția Consiliului de Securitate al ON - ului. Numai controlul internațional, am subliniat dânșii, va putea garanta că „Bomba atomică nu va servi la propria noastră distrugere". O asociație analoagă s’a format la Los Alamos Ea grupează pe savanți laboratorului de bombe atomice din New Mexico, pa care G. D. Smith, In lucrarea sa asupra energiei atomce, il socotește drept cel mai bun laborator de fizică din lume, din punctul de vedere al utilajurni său. Acolo, spune dânsul. 8 ® rea, n si la finele lui 1944 »o admirabilă pleiadă de aștri ai lumii științifice*. In numele a 400 savanți, care au luat parte la creiarea bombei atomice, această Asociație a subliniat necesitatea de a colabora cu celelalte țări ale lumii pentru dezvoltarea energei atomice. Ca și savanții din Cakriye, ei socotesc că încercarea de a monopoliza descoperirile științifice ■ la ■ acest domeniu, ■ vor? fi zadarnice și periculoase Declarații asemânatoare su fost făcute în numele unui al treilea grup de savanți, care au lucrat în crearea bombei atomice, în laborator« « metalurgic» al Universității din Chicago. Acest grup cuprinde savanți eminenți americani, laureați ai premiului Nobel, etc. Presa americană anunță că și ei au organizat o asociație și au publicat părerile lor asupra bombei atomice. La sfâșitul anului 1945, diferiți savanți, care au luat parte la creiarea bombei atomice la Oakridge, în Loa Alamos și în Universitățile din Chicago și Columbia, au hotărit sa reunească asociațiile lor locale într’o Federație a savanților, care studiază ener Vrmm în pg. lll-a IHTA1UL MAI AL PAGII Focul pustiirilor fusese stins de valul oștirilor roșii. Pe catapeteasma lumii,—eliberată de scrum, Cu brațe vârtoase și-au deschis puternic drum Truditorii. Pe turlele albite de soarele nou, cântă cocoșii.. Și, împinși de acelaș resort, Pe ogoare, în uzine, în laboratoare. Ei sapă mormântul trecutului mort. Pe schelă prezentului muncesc făuritorii lumii viitoare, Rdicând din cenușa războiului steagul păcii, pătat de asasinii popoarelor. in toate orașele și satele pământului, In jurul steagului roșu, în freamătul vantului - Incitor, trec cohortele celor ce-au luptat pentru pace și libertate, pentru viață și lumină. Trec tineri, bătrâni și femei, țărani, muncitori, cărturari Cu armele păcii în mână, în suflet, în minte, in marșul reconstruirii ei pășesc înainte. In vreme ce corbii potrivnici croncănesc în fum de avatar... Dar primăvara vieții e plină De melodia muncii amatoare !.. Pretutindeni, forța Mulțimilor pune temelia păcii, purtându-și torța Libertății, în fruntea steagului de luptă. Aripa corbilor e ruptă !.. Oamenii muncii sărbătoresc Întâiul la ritmul ciocanelor, în lumina păcii între popoare• ION GRAMA BIBLIOFILIE In prefața primului volum, din „Viața literară“, Anatole France definea cartea „ca o operă de vrăjitorie din care țâșnesc tot soiul de imagini, care tulbură și modelează inimile“. Acei care citesc multe cărți sunt ca și mâncătorii de hașiș- Trăiesc în vis. Otrava subtilă, care pătrunde în cipstele lor, îi face insensibili față de lumea reală și-i aruncă pradă fantomelor teribile și fermecătoare. Cartea este opium. Ea ne omoară. Intr'o zi, scria acolo France, va veni vremea, când toți vom fi bibliotecari. Atunci totul va fi sfârșit. Fără îndoială France glumea. Multe din cărțile lui au fost pentru generația de dinaintea noastră—„opere de vrăjitorie“, care ne-au tulburat sufletele, care ne-au făcut să iubim cărțile, să le îndrăgim. Să devenim bibliotecari, să fim fără să vrem — bibliofili. Să se transformăm—păstrând proporțiile—în atâția și atâția alți Julien Lalrette. Să ne afundăm în biblioteci, ce-i drept mici, decât aceia a mai lui d'Esparvien, să cotrobăim, să descoperim și apoi să ștergem delicat colbul de, pus pe marginea autorilor vechi și moderni, interziși sau autorizați. Bibliotecile pe care noi le-am vizitat, nu conțineau nici cărțile Sfinților părinți ai Bisericii, nici apologiștii, nici pe umaniștii Renașterii. Erau întrinsele puțini enciclopediști, ceva mai multă filozofie și destulă știință. Amintirile plăcute ale unor vechi biblioteci vizitate, să fiu trezit în noi mai deunăzi, când am fost îndemnați de către o echipă de oameni, să cumpărăm „operele alese“ ale lui Karl Marx. Discuțiile încinse pe marginea cumpărării, citirii și păstrării cărților, ne-au dus după informații suplimentare, cu privire la cantitatea și calitatea cărților, ce se citesc mai mult—la concluzia că se întâmplă un fenomen interesant pe plan cultural național. Se cumpără și se citesc cărți. Se cumpără și se citesc de către acei, care n’au avut până azi dreptul la cultură, la carte. Se produce un fenomen de creștere a nivelului cultural în suprafață, în lărgime. Citesc cărți și cărți bune, mai mulți oameni ca înainte, mai mulți și mereu alții. Fără îndoială, un observator atent recunoaște lipsa procesului de creștere în adâncime a nivelului cultural al maselor. Dar tot acel observator obiectiv va trebui să recunoască în mod dialectic, ca procesele acestea de creștere nu pot fi simultane. Creșterea nivelului cultural al unor masse din ce în ce mai largi, a poporului român, răspândirea cărții — cu toată vitregia vremurilor — în colțuri din ce in ce mai îndepărtate, va aduce inevitabil, într-un timp nu prea îndepărtat o creștere și o adâncime a nivelului cultural al masselor din România. Oamenii cumpără: oamenii citesc, oamenii păstrează cărțile. Oamenii devin bibliotecari, devin bibliofili. Își iubesc cărțile lor Fără îndoială cărțile nu-i otrăvesc, și nu-i omoară. Cărțile noastre sunt modest tipărite, editate pe puterile poporului. Nu sunt trase nici pe Japon nacré, nici pe gidaron chamois și nici pe alta navară. Ele trec din mină în mână, se citesc, se terfelegesc și totuși, atunci când ajung la noi, le mângâiem și le iubim. Pentru că ne-au fost, ne sânt și ne vor fi întodeauna dragi. Altă dată, pe vremea lui France — acei care citeau cărțile, trăiau în vis. Și nu puține visuri ne-a dăruit el însuși. Pe vremea lui, cărțile erau opium, otravă subtilă, care-ți pefrunchta în suflet și te făcea visezi odată cu el. Să visezi o altă lume. O lume mai bună, mai dreaptă, mai perfectt. Așa cum și-o închipuia el în râul' la pierre blanche'". Astăzi, ceace el construia în vis, se zidește în realitate. Ceace el socotea opium, devine elixir. Când toți vom fi bibliotecari, atunci, (vorba lui France) totul va fi sfârșit. Omenirea întreagă va fi început o nouă viață. O viață care începe sa se schițeze. Să cumpărăm cărți. Să le cetim. Să le iubim. Să devenim bibliotecari, bibliofili. Const. Prisnal Decând Raymond Lavigne, delegat al Federațiunei sindicatelor franceze la Congresul socialist din Paris de la 20 iunie 1889, a cerut desfășurare unor vaste demonstraționi mondiale muncitorești pentru cucerirea zilei de 8 ore, el a descris pare că—la fel cu fântâna țâșnită din coastele Hellconului—un izvor pentru Pegasus câtelor stihultorii români. C. Dumitrescu Tătaru scrie: «versuri improvizate cu prilejul manifestării zilei de 1 Maia»,.. C. M. (Const. Mille) compune 32 rânduri rimate—distribuite In patru grupe — ale bucății: Diamante la câmpie, pt care „ Manca organul partidei socialiste a muncitorilor din România, o publică în numărul de la 20 Aprilie 1890. Ceea ce, chiar și’n epoca aceea a strofelor elegiace care se infiltrau in poezia cu tendințe sociale, ne apărea curios (fi strident), era că, pentru desfășurarea demonstrației proletare, versificatorii nu imaginau ori nu vedeau o tinerețe dornică de luptă și vrednică de izbânzi, ci numai ghiuli, schilozi și istoviți... Oh A. Teodora, cunoscut și sub pseudonimul A. Stegăreanu, fost ofițer de marină și autor al unor bucăți de eș în zisă beletristică, a Înjghebat un marș al lui 1 Mai. Mult mai bine—fără să se impărtășeasca iasă de fiorul adevăratei poezii—se prezintă strofele Intitulate „Primăvara» și dedicate de Întâi Mai, muncitorimii de către loan N. Roman» fost adversar al direcției „Contemporanul" și mai târziu colaborator la numerele comemorative ale «Muncii». Muncitori, lumea cea veche este putredă și pică. Pe ruina ei o altă lume nouă se ridică Primăvara cea da mâine ! Muncitori, voi sunteți solii lumei nouă neașteptate Unde toți or si găsească partea lor de libertate Și bucata lor de pâine,. Și când soarele dreptății cu mândrie răsări-va, Raza lui învietoare. Muncitori, copiii voștri or să binecuvânteze Pe părinți ce au făcut jertfe, căutând să’ntemeieze Primăvara viitoare. Trecem peste Ion Calina, din» tr’al cărui piept ibucnește „acelaș salutare, mediocru verificată. Și ajungem la Constantin Buzdugan. După părăsirea vechi mișcări de conducătorii ei, C. ZB. — traducătorul „Internationa lei“ (și care avea și dânsul, sâ treacă apoi în lagărul liberal), a scris, sub titlul «1 Mai 1900», următoareledunări și îndemnări : Eroi învinși In lupta sfântă, Veniți ca să vă odihniți, Veniți ca să luați lumină Voi, obosiți, pribegi, veniți!.. Și dacă răni deschisa încă Pe corpul vostru sângerează. Dar steagul tot mai sus se'nalță Și mii de glasuri protestează. Demnă de a figura Intr’o Antologie a intradevăr bunei poezii muncitorești e, fără îndoială, gingășia lirico-socială a lui loan Păun.Pincio, pe care o dăm aci in întregime . Intineriti-i firea sub cer de primăvară. Pe drum se'nșira o oaste , e oastea proletară. Nici zăngăniri de arme, nici sarbadă fanfară .. Ci ochii veseli cată, că’n albe slove au scris Pe flamurile roșii, lumina unui vis. Se duc cântând pe stradă și'n mintea tuturor E-o dulce înflăcărare de gând mântuitor. Și tot mai blând răsună cântări molcomitoare Iar primăvara cerne un colb mărunt de floare. Răsunarea cea blânda a unor cântări molcomitoare este, o știm, un răsunet al sufletului unuia dintre oamenii și poeții numai blajinătate și duioșie , dar e și o răsfrângere a fazei sentimentale și oarecum sfiicioase alesă și „mișcării», cu apelurile ei mai degrabă de potolire, decât de îmbiire spre acțiune. Iată, bunăoară, în ce privește organizarea primului întâi Mai muncitoresc. In România, pregătirile se fac in toiul scutărăturilor cu toane ale cojocului Babei Dorobîi. începând Încă de la 3 Martie 1890, Munca scrie : „Tot muncitorul să lise lotrul în acea zi (e vorba de Întâi Mai) ori unde ar tura, chiar acasă la el, pentru dânsul, și sa sărbătorească frățește întâia mișcare uriașă a muncitorilor din toată lumea, care vor cere cu acest prilej, ca ziua de muncă să scadă pretat ndml la 8 ceasuri. „Ceea ce fac frații noștri din toată lumea, să facem și noi; avem suferința ca și ei, ca și dânșii muncim azi mai mult decât dau voie puterile omului«. Cu toate că revendicarea din 1890 e mirulcuță — aproape nu se mai vede din mulțimea marilor și puternic—întemeiatelor revendicări de acum ale omenirii muncitoare — totuși despre chemarea de sus se poate spune bine ! Dar iată o dare — de — seamă asupra demonstrației prin care aflăm că: «La noi această sărbătoare nu s’a făcut Joi la 1 Mai stil nou. Din pricină că am vroit să se dea un camelet cu totul pacinic și liniștit acestei sărbători s’a hotărît să nu se părăsească lucrul Joi și sa se serbeze 1 Mai, Duminică". Citabile și recitabile sunt două: vntăia și a treia, din cele patru stanțe ale odei închinate de Traian Demetrescu „Muncitorilor cu prilejul serbătei internaționale de 1 Mai" . Ia Mai când rozalea Floresc Scăldati’n aurul din soare, Popoarele sărbătoresc A muncii sfântă sărbătoare ; S.’nbătrănita omenire Ia nedreptăți și în dureri E tânăra ca’ntreaga fire Sub cerul dulcei primăveri. ..Și până când să ni se spună Acelaș vechi cuvânt nebun Că viața-i rea ?.. sa face bună Atunci când omul este bun, Pământul este larg sâ ndemne Pe orice om a-și lua un loc Și fiecare să-și însemneze el, o brazdă de noroc. Dacă literatura verificată a vechi mișcări nu ne oferă decât un număr infim de strofe (rele ale lui Pincio și a lui Traian Demetrescu), In schimb proza publicistică de 1iu Maiu are pagini cu mult mai* avântate» Găsesc, de pildă, un «Armindin» (lu Maiu) semnat Ceru- Muret, pseudonim al lui Mihaiu Pastia, institutor care—pe atunci —pentru ideile lui trezea mutat dela Iași la Babadag, dela Badag la Tulcea, apoi la Constanța, Tg. Ocna, Huși Vaslui, Galați, și în Galați dintr’o școală a unui cartier la alta din cartierul opus... Dăm — drept încheiere —o desprindere din „Armindinul“ său ; Armindinul vschii nu-i de o teapă cu cel nou. Se potrivește ca nu ca'n perete. Ascultați: —.,Fraților, s ă nu uităm necazurile“, se glăsuia înainte la Armindin. ■—„Tovarăși, să punem capăt suferințelor“ se spune verde în calce acum, Armindin ș'atunci, Armindin ș’acum, dar nu se asemănă de lei. Parcă ai fi...mătrășit din Sfatul Țării pe deputații ciocoilor și ai fi așezat numai de ai noștri, de ai partidei muncitoare , tot sfatul țării, tot porecla ceia, dar alți oameni, altă treabă, alt folos. Da, Armindinul vechiu era uitarea de sine. Armindinul de astăzi e chemarea la viață, e glasul ce-ți șoptește: „Muncitori din toată lumea uniți-vă“. BARBU LAZAREAMU ("Extras din „Scânteia") wm 4 i „INTAI MAI IN LITERATURA VECHII MIȘCĂRI CU R.f. E T... L Patrageanu „Curente și tendințe în filozofia Românească.* Tov. L. Patrișsanu, face o critică «r»ră și precisă a tendințelor din filozofia românească, arătând cadrul social din care s’au născut și înrudirea lor cu curentele mistice din întreaga Europa. p.nt.-d în abstract filozofia românească a exprimat mai bine ca orice altă activitate spirituală, dezorientarea intelectualilor, lipsa unor curente ideologiee legate de viața socială. Concluzia reest evidentă, entișismul find expresia ideologică a claselor in decadență e necesar pentru a da certitudine știnței, de a folosi ideolog.a proletariatului, clasa în ascensiune, clasa viitorului. Filozofia aceasta este Îmbrățișată azi de toți acei care luptă pentru înfăptuirea lumii viitoare. Nleculai Steraru și Paval Chirtoacă „iugoslavia. Azi, Iugoslavia și-a găsit conducătorul ei, legat de întreg poporul prin lupta dusă în comun în timpue război, prin lupta dara și hotărâta da refacere în timp de pace „Cu Tito pentru o viață mai bună" a fost lozinca alegerilor din Iugoslavia, alegeri care au însumat 85 la sută din votanți pentru Frontul Patriotic. Iugoslavia de altădată, frământată de lupte interne între naționalități, este astăzi o vastă uzină, unde se clădește un Stat nou, în care să fie eliminate pantra totdeauna cauzele mizerii, dușmăniei între oameni, conflictelor între naționalități. Cartea aceasta ne prezintă aspecte vii din această muncă, aspecte care azi sunt depășite de elanul creator al poporului iugoslav. "Lrmiirile Dragostei" .I. B. Pristieu O simplă poveste petrecută în tipul războiului, an roman de dragoste în mijlocul muncii asidue din uzine. Sunt oameni noi, care se trezesc la viață, smulși din marasmul inactivități și acomod tâțit de uriașul cataclism care a fost acest război. E un roman plin de viață, care se situiază precis în epoca concentrării tuturor forțelor în acest război, pentru victorie, concentrare care aduce după sine legături noi între oameni, formând astfel premiulle victorii populare contră diarchililor și celorlanți uneltitori de război. Partidulul Comanist Român. In editura După epuizarea primei ediții, a apărat ediția îl, a raportului politic al comitetului central expus de Tov. Gh. Gheorghiu Dej, la Conferința Partidului Lectura raportului politic, a discuțiilor la raport și a rezoluții acestei conferinți a Partidului Comunist Român, oferă activistului de partid și tuturor acelor care urmăresc cu încordare sforțările și înfipturile P. C. R-ului ,pentru refacerea țârii un material concret și un îndreptar prețios pentru îndeplinirea streinelor de reconstrucție și democratizare a țării. Louis Igragon Unui din cei mai mari poeți ai rezistenței franceze, înfățișează în culegerea de nuvele «Sclavia și măreția francezilor», episoade din lupta eroică a partizanilor francezi impotriva contropitorilor fasciști germani, pentru apărasrea patriei lor și pentru salvarea culturii de barbaria teutoni. Pentru prețuitorii literaturii progresiste, cartea apărută la editura «Spanfera» se bucură de aprecierea cuvenită în cadrul ccrului de conferințe inițiate de secția de secția de Educație Politică a regionalei P. C. R. a avut loc la Piatra Nesmț conferința Tov. Ing. Aurel Păduraru despre »Cernu nostinl, știința și tehnica*. Conferința a fost ascultată cu un viu interes de marele număr de muncitori și intelectuali, veniți să afle felul cum P. C. R. privește această problemă. In deosebi, a fost salutat cu un ropet da aplauze programul de refacere și industrializare a țării, preconizat de tov. Ministru Gheorghiu Dej la conferința P. C. R. A urmat apoi un program artistic la care și-au dat contribuția d-neie Mihuț și d-nii L. Ionescu (Bacăul Veber etc. LA PIATRA NEAMȚ festival cultural - artistic i r ■A f * A '