Magazin Sălăjean, ianuarie 2010 (Anul 15, nr. 1-19)

2010-01-14 / nr. 8

2 Magazin Sălăjean Joi, 14 ianuarie 2010 Editorial-------------­Invitație la­­ Daniel Săuca meditație și acțiune Repun, din nou, în discuție problema provinciei, a provincialismului, cultural sau nu, atâta vreme cât, îndeobște, se afirmă că Sălajul este un spațiu unde se creează, unde se editează cărți, unde există de peste 30 de ani un cenaclu literar ș.a. Toate acestea, plus valoarea creatorilor locali, ar fi argumente serioase pentru ca județul nostru să nu se considere sau să fie considerat o „provincie literară", cu atât mai puțin un „satelit" al unui centru cultural mai cunoscut din Transilvania. Probabil, așa stau lucrurile, punând, totuși, în balanță, și orgoliul literaților, cercetătorilor, mare pe toate paralelele și meridianele globului, un pic mai mare prin Sălaj. Cred însă că povestea provinciei (nu numai culturale) se luminează la față mai puternic atunci când vorbim sau încercăm să vorbim despre recunoașterea națională sau internațională a creatorilor locali (și nu numai a acestei categorii de oameni de cultură). Ori, la acest capitol, Sălajul stă încă prost, cu excepțiile de rigoare. Evident, nu numai în domeniul culturii. După mine, „sarcina" responsabililor culturali & politici oficiali ar fi să-i „promoveze" pe plan național și, de ce nu, internațional pe toți creatorii de valoare (care se pretind astfel sau care, într­­adevăr, sunt valoroși). Mai ales prin finanțarea revistelor locale și a aparițiilor editoriale, lăsând de-o parte (ori în sarcina autorităților locale) de pildă sutele de zile și festivaluri care nu produc nimic serios din punct de vedere cultural. Dar, și după acest demers, va trebui să se aștepte „răspunsul" la promovare; în fine, se mai pun două probleme: lipsa (eternă) a banilor și recunoașterea de către creatorii locali a „canonurilor" impuse de „criticii" trăitori în centrele culturale ale patriei. Că nu sunt bani, acesta este un „text clasic". Cu problema „canonurilor" ar merita însă să se rezolve cât mai rapid. Pentru că, totuși, este puțin probabil, cultural sau nu, ca Sălajul să devină brusc bunicul intelectual al României și să dicteze ce și cum. Sper că rândurile de față vor fi interpretate ca (încă) o invitație la meditație și la acțiune serioasă, responsabilă și nu, aiurea, ca un „atac" la valoarea unuia sau altuia dintre creatorii locali ori a oamenilor de cultură. Am­agazin Sft In jenit fondat 1997 www.magazinsalajean.ro e-mail: redactie@magazinsalajean.ro publicitate@magazinsalajean.ro marketing@magazinsalajean.ro Adresa redacției: str. Nicolae Titulescu nr.l tel/fax: 611364, 616807, 611446, 0360 101155 Colectivul redacțional: Director: Daniel Mureșan Redactor-șef: Olivian Vădan Redactori: Marius Morar Daniel Săuca Mirela Moldoveanu Sergiu Olar Mihaela Oprea Tehnoredactare: Călin Pavăl Silviu Mocan Secretariat: Liuța Boloș Mica publicitate: Mariana Hanganu Marketing­ Publicitate: Carmen Mureșan Adina Naroși Corector: Mirela Deac Consiliere juridică: Jr. Cornel Merișan Financiar-contabil: Cleopatra Petroviță Distribuție: Ștefan Bordeianu Szucs Ștefan Editani s.c. SIMAR S.R.L. ZALĂU ISSN 1453-1283 Tiparul executat : Tipografia “Informația Zilei" Satu-Mare KaraoRnxul local www.apeiro.ro Cotidianul “Magazin Sălăjean” este membru al Asociației Patronale a Editorilor Locali (APEL) Potrivit art. 205 și 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, în cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. Testul Screen Fiu pentru depistarea gripei, nerecomandat de medici , autoritățile sanitare sălăjene nu recomandă efectuarea testului Screen Fiu, care se găsește și în farmaciile din județ Pe piața farmaceutică din Sălaj a apărut testul pentru depistarea gripei, printre care și gripa provocată de virusul AH1N1. Testul se numește "Screen Fiu" și este comercializat doar în lanțul de farmacii "Dona". Acesta costă 49 de lei și funcționează pe baza prelevării secrețiilor nazale. Kiturile pentru "Screen Fiu" trebuie păstrate la o temperatură între 4 și 30 grade Celsius. In kit se mai găsește, pe lângă test, un tampon pentru prelevarea probelor, un tub de testare și o soluție pentru tampon de extracție.­­Testul poate da anumite erori, întrucât acesta nu poate cuantifica subtipurile de gripă. Considerăm că doar testele clinice sunt cele care pot stabili un diagnostic corect. Apoi, validitatea testului este condiționată de rapiditatea cu care se face de la debutul simptomelor, deoarece, pentru a fi identificat, virusul trebuie să fie într-o cantitate mare, ceea ce, de regulă, se întâlnește în primele 3 zile de la debutul bolii", ne declară purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Sălaj, Mihai Cheșel­. Pe de altă parte, specialiștii susțin că, în condițiile în care testul rapid "Screen Fill" pentru gripa A/B este destul de precis în detectarea acestor tipuri de virusuri, totuși sunt posibile anumite erori, iar în cazul unor rezultate mai puțin clare, vor fi necesare teste clinice ulterioare. De asemenea, testul nu poate cuantifica gripa de tip A sau B prezentă în probă. Rezultatele testului deosebesc doar probele pozitive de cele negative. Ca în toate testele de diagnosticare, niciun diagnostic clinic definitiv nu ar trebui să se bazeze pe rezultatul unui singur test, ci va trebui urmărit de către medic, după evaluarea tuturor studiilor clinice și de laborator. De altfel, rezultatele sunt date prin colorarea unor benzi. Dacă ambele benzi sunt colorate, atunci testul este pozitiv, iar o singură bandă colorată infirmă prezența vreunui virus gripal în organism. Cât privește soluțiile date de reprezentanții DSP Sălaj în depistarea virusului AH1N1, acestea sunt cât se poate de concrete. "în condițiile actuale, de pandemie, este preferabil ca populația să opteze pentru soluția prezentării urgente la medicul specialist, decât să apeleze la automedicație, care poate să întârzie instituirea tratamentului corespunzător cu antivirale și să favorizeze complicațiile specifice. Așadar, niciun diagnostic clinic definitiv nu trebuie să se bazeze pe rezultatul unui singur test, ci va trebui urmărit de către medic, după evaluarea tuturor studiilor clinice și de laborator", ne mai spune Mihai Cheșel­. Vaccinări pe bandă rulantă Cum era de așteptat, fobia față de virusul AF11N1 i-a cuprins și pe sălăjeni, chiar în condițiile în care au trecut deja câteva săptămâni de la semnalarea ultimului caz de gripă porcină în Sălaj. Cu toate acestea, sălăjenii continuă să solicite vaccinul anti AH1N1 de teamă că se vor îmbolnăvi. Până ieri, la cabinetul de vaccinări de la DSP, au fost imunizate aproape 1.000 de persoane, iar numărul total al sălăjenilor imunizați împotriva virusului amintit s-a ridicat la peste 17.000. DSP Sălaj face cunoscut că, în cursul dimineții de ieri, au mai fost distribuite medicilor vaccinatori (inclusiv cei școlari) și centrelor de vaccinare din județ alte 12.000 doze de vaccin pandemic. De reținut că persoanele interesate se pot adresa și centrelor înființate în spitale, dar și medicilor de familie. De la apariția gripei noi, în județul Sălaj au existat 30 de suspiciuni, dintre care doar șapte au fost confirmate. ■ Olivian VĂDAN Un singur loc de muncă pentru cei cu studii superioare Un singur loc de muncă din lista făcută publică, miercuri, de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj, se adresează celor circa 700 de șomeri cu studii superioare. Conform listei locurilor de muncă vacante actualizate săptămânal de instituția amintită, în Sălaj există în prezent 74 de locuri de muncă vacante, dintre care unul singur, de inginer în construcții, pentru cei cu studii superioare. Majoritatea oportunităților de angajare, respectiv 45, sunt în domeniul confecțiilor, iar 20 de posturi sunt oferite celor ce doresc să fie agenți de asigurări. La sfârșitul lunii decembrie 2009, în evidențele AJOFM Sălaj erau înregistrați 11.164 șomeri cu o rată a șomajului de 10,49 la sută. Din totalul șomerilor din județ, 7.300 siunt beneficiari de indemnizații, 3.864 fiind șomeri neindemnizați. Din punct de vedere al grupelor de vârstă, cele mai multe persoane (3.178) au între 40-50 ani, urmate de cele între 30-40 de ani (3.104). Din punctul de vedere al repartizării pe categorii socioprofesionale, datele statistice indică un număr de 7.706 muncitori, 2.757 persoane cu studii medii și 701 persoane cu studii superioare. Numărul persoanelor contribuabile la fondul de șomaj este de 40.427, iar al agenților economici de 3.748. ■ S.O.

Next