Magazin Sălăjean, noiembrie 2011 (Anul 16, nr. 211-232)

2011-11-08 / nr. 216

Luni, 7 noiembrie 2011 Magazin Sălăjean [2 ] urditoriul Olivian Vădan în loc de hârtie igienică Biroul Politic Național al PDL a adoptat, în urmă cu o săptămână, Codul de Etică al partidului. Teoretic, s-a întâmplat ceea ce era normal să se întâmple într-un partid aflat încă la putere, astfel încât și democrat-liberalii să intre în rând cu lumea. Practic, lucrurile stau puțin altfel... Documentul, impus de reformiștii partidului, reprezintă o revoluție în materie de prevederi statutare. Parcurgându­­le cu privirea, conștientizez că este pentru prima oară când un act intern de partid abordează, cât de cât coerent, situațiile în care anumiți membrii de partid se află în incompatibilitate morală cu statutul de pedelist get-beget. Potrivit Codului, persoanele care au fost condamnate definitiv pentru o infracțiune săvârșită cu intenție și cele în cazul cărora s-a constatat definitiv și irevocabil colaborarea cu fosta Securitate sunt de drept excluse din partid. Totodată, documentul prevede sancțiuni și în cazuri mai puțin grave, precum existența unor indicii temeinice privind săvârșirea unor fapte penale, incompatibilități constatate de instanțe, conecte de interese și chiar nedepunerea la termen a declarațiilor de avere și interese, în condițiile date, este de la sine înțeles că anumiți membri ai PDL vor trebui să părăsească partidul, fiind în incompatibilitate morală cu statutul de membru de partid. Situația dată ne duce cu gândul la doi foști membri democrat-liberali, proaspăt divorțați de PDL Sălaj: Viorel Stanca și Gheorghe Stanciu. Știm acum că cele două personaje, ce-i drept destul de controversate în spațiul public sălăjean, au părăsit PDL exact în perioada în care dem­ocrat-liberalii băteau în cuie Codul de Etică al partidului. Să fie oare o coincidență nefericită, ori totul a fost premeditat Dacă în cazul lui Viorel Stanca situația este destul de clară - fiind evident că nu mai avea ce căuta în "autobuzul’" condus de Lucian Bode, deși lecțiile de șofat le-a primit exact de la cel care nu evită să își ascundă trecutul de securist - situația lui Gheorghe Stanciu este puțin mai specială. Fostul prim-vicepreședinte al PDL Sălaj a fost "decapitat", într-un mod mai mult sau mai puțin cinic, sub pretextul că ar fi fost un fel de "Gigi­ contra " la toate deciziile luate de colegii săi în cadrul organizației, în urma executării sentinței unei condamnări la închisoare cu suspendare, de curând, acesta și-a spălat petele de pe cazierul judiciar și fiscal, după ce a depus o cerere de reabilitare, aprobată de judecători. Totul legal, deci, în concluzie, omul este curat. Doar că, din motive de nesupunere, a fost izgonit din partid. Aflăm deci că, până la urmă însă, Gheorghe Stanciu nu a fost pus pe liber ca fiind incompatibil cu statutul de democrat-liberal, ci dintr-un simplu motiv: individul a refuzat să facă parte din grupul "germanilor". Iar în anumite situații, acest lucru îți poate fi fatal. Lucrurile se complică în PDL Sălaj atunci când vine vorba despre un alt personaj celebru, și anume Alexandru Mureșan, ce din punct de vedere fizic seamănă izbitor cu Emil Boc. Ceea ce, până la urmă, nu-i un lucru atât de grav, pe cât este de­clar, în foarte scurt timp, Alexandru Mureșan urmează să fie judecat de Curtea de Apel Cluj pentru acuzația de vot multiplu. El a fost condamnat de Tribunalul Sălaj la doi ani de închisoare cu suspen­dare, astfel că democrat-liberalul vine în fața instanței clujene cu speranța că recursul îi va fi admis. Cu un tupeu de invidiat, însă cu un drept oferit de Constituție de a apela la o cale de recurs, Alexandru Mureșan pare să nu țină cont nici de faptul că judecătorii Curții de Apel Cluj nu sunt pedeliști, dar nici că a scăpat destul de ieftin după ce comis o astfel infracțiune. Deși a recunoscut în fața anchetatorilor că are veleități de om-păianjen cu ștampile fără număr, avem convingerea că învinuitul poată în­cârcă un munte de frustrări, în condițiile în care este singurul prins că a votat multiplu. Numărul infractorilor de acet gen este impresionant de mare, însă, din păcate, a fost singurul care a picat de fraier. Ce să faci, la toți ni-i greu, dar nu la toți ne vine rândul... Pentru că omul poate beneficia și de circumstanțe atenuante, ne permitem să punem tot acest caz pe seama faptului că Alexandru Mureșan ar fi iubit prea mult culoarea portocalie și, de ce nu, ar fi râvnit exagerat de mult la scaunul pe care urma să-l ocupe la conducerea APIA Sălaj. Astfel că și-a compromis imaginea definitiv. Și, din păcate, irevocabil. Concluzionând, pentru moment, nu se pune problema ca acest Cod de Etică să fi făcut vreo victimă printre pedeliștii sălăjeni. Astfel că documentul, teoretic, este mai mult decât binevenit, însă, mai are nevoie de un singur lucru: să fie aplicat. Sosia lui Boc în Sălaj, judecată de Curtea de Apel Cluj Olivian Vădan Fostul secretar general al PDL Zalău, Alexandru Mureșan, se bucură de o popularitate nesperată, ajungând să facă deliciul presei centrale. Unul dintre motive este legat de faptul că între el și premierul Emil Boc există o asemănare izbitoare. Apoi, așa cum se știe deja, Alexandru Mureșan s-a remarcat după ce a fost acuzat oficial că a votat multiplu. Una peste alta, și presa centrală arată că actualul profesor, fost strungar de meserie, Alexandru Mureșan, urmează să fie judecat de Curtea de Apel Cluj pentru acuzația de vot multiplu. El a fost condamnat de Tribunalul Sălaj la doi ani de închisoare cu suspendare, astfel că se va prezenta în fața instanței de judecată din Cluj cu speranța că recursul îi va fi admis. Având în vedere că probele care îl incriminau erau de necombătut, Alexandru Mureșan a mărturisit în fața anchetatorilor că, în 7 iunie 2009, la alegerile pentru Parlamentul European, a votat "la mai multe mâini", în patru localități din județul Sălaj. Semnăturile sale au fost descoperite, inițial, de către reprezentanții PNL Sălaj, la insistențele deputatului Mirel Taloș, ca apoi polițiștii să verifice listele suplimentare din satele Bălan, Ileana, Băbeni și Lozna. Rezultatul? Alexandru Mureșan a fost acuzat de vot multiplu. Având doar calificarea de strungar, Alexandru Mureșan a avut o ascensiune fulminantă începând din 1991. Apoi, s-a întrecut pe el însuși, obținând licența în management turistic și comercial la Universitatea "Vasile Goldiș" din Arad, masterat în management informatic la Universitatea Tehnică din Cluj, licența în management turistic la Universitatea "Dimitrie Cantemir" și certificarea de expert contabil de la UBB. în 2009, anul în care și-ar fi înțeles greșit dreptul constituțional de a-și exprima sentimentele politice la doar o singură secție de votare, deși nu avea vreun studiu de specialitate, Alexandru Mureșan a fost numit director al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Sălaj. Desigur, decizia a fost luată de Guvernul Boc, ca urmare a rezultatelor bune obținute la alegerile din 2008, când era secretar general al PDL Zalău. Inclusiv din punct de vedere politic, Alexandru Mureșan este părăsit de noroc și colegi. Președintele PDL Sălaj, Lucian Bode, ne declară că, în urma adoptării Codului de Etică al partidului, Alexandru Mureșan se situează deja, oficial, în afara sferei de influență a democrat-liberalilor. Până la urmă, fostul pedelist rămâne cu o singură consolare: nimeni nu-i va putea schimba înfățișarea fără voia lui și, mai mult de atât, premierul Emil Boc pare să nu aibă nimic împotrivă. Reamintim că procurorii sălăjeni au fost sesizați de Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la votul multiplu exercitat de Mureșan în iunie 2009. Dosarul său a intrat pe rolul Judecătoriei Jibou în februarie 2010. Ultima lună pentru ridicarea alimentelor de la Uniunea Europeană Peste 4.700 dintre pachetele cu alimente, destinate zălăuanilor cu o situație defavorizată, din stocurile de intervenție comunitară prin Programul European de Distribuire a Alimentelor, au ajuns la aparținători. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Zalău, Manuela Ghiuruțan, aceasta este ultima lună de distribuire a alimentelor. "De la începerea distribuirii alimentelor, din luna septembrie, și până vineri, s-a prezentat la punctul de distribuire un număr de 4.675 de persoane. Termenul limită pentru ridicarea alimentelor de către beneficiari este 30 noiembrie 2011. După această dată, în funcție de cantitatea rămasă se va lua o decizie în privința repartizării pachetelor", a declarat purtătorul de cuvânt. Pachetele cu alimente se alocă următoarelor categorii: persoane cu handicap grav și accentuat de gradul I și II, șomeri, pensionari cu pensii mai mici de 400 de lei, copii și tineri orfani care primesc pensie de urmaș până la 400 de lei, dar și persoanele beneficiare de ajutorul social, aflați în plată la data de 31 august a anului în curs. Ajutoarele se repartizează beneficiarilor în baza buletinului sau a cărții de identitate, în funcție de ordinea în care ajung la punctul de distribuire, cu sediul pe strada Gheorghe Doja, zona Bloc D115. Programul este de luni până vineri, între orele 8 și 16. Pentru anul în curs au fost alocate, în total, 5.449 de pachete de alimente europene. Pachetul alimentar pentru o persoană conține: 14 kilograme (kg) de făină, nouă kg de orez, zece kg mălai, două kg de paste făinoase, 1,1 kg de biscuiți și 1,5 kg de lapte praf. Acesta se acordă o singură dată pentru fiecare beneficiar în cursul unui an calendaristic. Peste 6.000 de zălăuani au primit, anul trecut, astfel de ajutoare europene. Mihaela Oprea ..........."■t—i ■» Liceenii zălăuani încep cursurile de formare în leadership Mihaela Oprea Un număr de 60 de elevi de la cinci licee din municipiul Zalău participă, astăzi, la deschiderea festivă a programului Liderii Mileniului Trei, ediția 2011-2012, un program educațional de tradiție al Tenaris Silcotub, în parteneriat cu Fundația Codecs pentru Leadership și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. Evenimentul are loc la sediul inspectoratului școlar, începând cu ora 13. La această lansare sunt invitați să participe, alături de liceeni, și profesori, reprezentanți ai autorităților locale și, bineînțeles, reprezentanți ai Tenaris Silcotub și ai Fundației Codecs. Vor avea loc discursuri privind importanța acestui program, precum și prezentări de filme scurte și în power-point din sesiunile programului din anii trecuți, derulate în licee. Aceasta este prima serie dintre participanții la programul Liderii Mileniului Trei, urmând ca, de anul viitor, alți 60 de liceeni din municipiu să înceapă cursurile. Clubul Liderii Mileniului Trei este condus de tineri pasionați care cred cu tărie în schimbarea direcției de dezvoltare a României și care contribuie la crearea unei noi generații de lideri. Scopul acestei organizații este de a sprijini dezvoltarea personală și profesională a tinerilor absolvenți ai cursurilor Fundației Codecs pentru Leadership, respectiv de a-i promova pe aceștia în domenii, activități, profesii care să îi ajute la valorificarea aptitudinilor și cunoștințelor acumulate pe parcursul cursurilor.

Next