Magazin Sălăjean, noiembrie 2012 (Anul 17, nr. 208-228)

2012-11-20 / nr. 221

0 Marți, 20 Noiembrie 2012 Magazin Sălăjean loan Morar cere de la bugetul local încă 60.000 de lei pentru FC Zalău La doar câteva zile după ce președintele Consiliului Jude­țean Sălaj, Tiberiu Marc, a declarat că există posibilitatea ca instituția pe care o conduce să susțină financiar clubul FC Zalău, președintele echipei zălăuane, Ioan Morar, solicitat suma de 60.000 de lei a Consiliului Local Zalău. "Noi am alocat o anumită sumă către Consiliul Local, din care, o parte ar putea fi direcționată echipei FC Zalău. Consiliul Local știe, însă, cel mai bine dacă este nevoie sau nu de suplimentarea bugetului formației zălăuane”, ne-a declarat Tiberiu Marc. Proiectul de hotărâre privind suplimentarea buge­tului echipei de fotbal cu suma de 60.282 de lei a fost retras de pe ordinea de zi din ședința Consiliului Local desfășurată ieri, întrucât Consiliul de Administrație al FC Zalău nu a cerut oficial alocarea sumei respective. "în Consilul de Administrație al FC Zalău nu s-a discutat bugetul de venituri și cheltuieli. Ar fi fost logic ca mai întâi să discutăm în CA și apoi să solicităm sprijin financiar de la Consiliul Local. Sigur, acești bani sunt necesari, dar nu avem niciun referat pentru a ști la ce ne trebuie", a declarat viceprimarul Daniela Coța, membru în CA al FC Zalău. Echipei de fotbal i s-a aprobat în acest an suma de 690.000 de lei de la bugetul local, 122.000 de la CS Nazareth Impex SRL, 20.000 de lei provin din sponsorizări și donații, iar 7.500, din vânzarea biletelor, rezultând un buget total de 839.500 de lei. Peste 600.000 de lei din această sumă se cheltuie cu angajații clubului și cu cei care sunt colaboratori. HC Zalău și Oltchim, singurele echipe românești rămase în cupele europene Din cele patru echipe românești calificate în cupele europene, în acest sezon, doar HC Zalău și campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea își vor continua aventura în Europa. HC Dunărea Brăila a fost eliminată în 16-imile de finală ale Cupei EHF de rusoaicele de la Kuban Krasnodar, în timp ce HC Danubius Galați a fost eliminată în turul trei al Cupei Cupelor de spanioloaicele de la Balonmano Bera Bera. Oltchim Râmnicu Vâlcea are asigurată deja prezența în grupele principale ale Ligii Campionilor, după ce s-a impus duminică seara, pe teren propriu, cu scorul de 27 - 23 în fața echipei Randers HK. Calificată în optimile de finală ale Cupei EHF, după ce a eliminat în 16-imi formația islandeză Valur, HC Zalău își va afla azi adversara din optimile de finală. "Așteptăm cu încredere tragerea la sorți de mâine (azi, n.r.). In primul rând, ne dorim o deplasare cât mai scurtă, pentru că ne interesează partea financiară", a declarat managerul Gheorghe Tadici. Tragerea la sorți este programată de la ora 12 (ora României), la Viena, HC Zalău putând întâlni în optimile de finală oricare din celelalte 15 echipe calificate. Echipele calificate în optimile de finală ale Cupei EHF: Juve­nis (Portugalia), Metz Handball (Franța), Lada Togliatti (Rusia) - câștigătoarea ediției trecute, KGHM Metraco Zaglebie Lubin (Polonia), FC Midtjylland (Danemarca), HC Zalău (România) - finalista ediției trecute, Astrakhanocika (Rusia), Grupo Asfi Itxako Navarra (Spania), WHC Radnicki Kragujevac (Serbia), Team Tvis Holstebro (Danemarca), RK GEN­I Zagorje (Slovenia), ZRK Vardar SCBT (Macedonia), HC Kuban Krasnodar (Rusia), HAC Handball (Franța), Cankaya Bel. Ankara (Turcia) și Term­es Bergen (Norvegia). LPS "Avram Iancu" Zalău - la prima victorie a sezonului Sighetu Marmației 3-0 (13,18, 22) LPS "A. Iancu" Zalău - CSS Voleibalistele junioare I de la Liceul cu Program Sportiv "Avram Iancu" Zalău au obținut duminică primul succes din actualul sezon al Campionatului Național. Echipa pregătită de Alexandru Jako, cel care este și directorul LPS "Avram Iancu" Zalău, a învins cu un categoric 3-0 formația CSS Sighetu Marmației. "Când echipa adversă are un joc slab și echipa pe care o antrenezi va juca aproape la fel, chiar dacă este o diferență de valoare. Am câștigat fără emoții, dar nu sunt mulțumit de jocul echipei", ne-a declarat antrenorul Alexandru Jako­ s­a Cea mai mare diferență de scor înregistrat în primul set, voleibalistele zălăuane câștigând la o diferență de 12 puncte, 25-13. Al doilea parțial a fost câștigat la 18 de echipa zălăuană, iar în ultimul act, oaspetele au reușit să treacă de pragul de 20, acumulând 22 de puncte. Având în vedere că din Seria G fac parte doar cinci echipe, LPS "Avram Iancu" Zalău a stat în prima etapă, iar în etapa a doua a pierdut pe teren propriu, cu scorul de 0 - 3 în fața maramureșencelor de la CSS 2 Baia Mare. Zălăuancele au pierdut și în runda trecută, cu scorul de 1 - 3 pe terenul celor de la LPS Satu Mare. Directorul Alexandru Jako ne-a precizat că obiectivul stabilit pentru acest sezon este accederea în turneul semifinal. Etapa următoare este programată peste două săptămâni, LPS "Avram Iancu" Zalău urmând să întâlnească, în deplasare, CSM Baia Mare. Lotul echipei zălăuane este alcătuit din: Lavinia Gordan, Paula Nițu, Dana Chiba, Anamaria Ilieș, Radu Silaghi, Amalia Pemeș, Bianca Chende, Mihaela Someșan și Camelia Ungur. Antrenor: Alexandru Jako. Rubrică realizată de Marius Morar

Next