Magazin Sălăjean, ianuarie 2017 (Anul 22, nr. 1-17)

2017-01-26 / nr. 14

Joi 26 ianuarie 2017 Editorial Daniel Săuca Țara zilelor libere ! Irina a murit într-o săptămână așa-zis liberă. Blestemată săptămână! Nu aveai cu cine comunica la un nivel „mai înalt". Și pentru că mulți medici (mai mult sau mai puțin­­ iresponsabili) erau liberi, cică pentru a sărbători ziua națională. Și pentru că părinții au fost lăsați singuri, de un sistem infect, să se descurce cum pot. Să caute ei soluții pentru salvarea unei vieți (poate voi mai scrie despre această „experiență" prea tristă). Sistemul era liber! Mi-a revenit în minte povestea „liberelor": guvernul, fără să se consulte cu nimeni (au fost întrebate, măcar de formă, măcar confederațiile sindicale?), a decretat iar o „mini-vacanță" pentru așa-numiții bugetari, ci că pentru a sărbători „mica unire", în fapt, „mini-vacanța" a paralizat întreaga țară. Elevii nu au mers la ore (se vor recupera într-o sâmbătă?), profesorii și învățătorii la fel, ziarele nu și-au tipărit edițiile, multe (dacă nu toate) băncile au fost închise, destui „privați" și-au lăsat liberi angajați (urmând, desigur, să „recupereze"), sistemul de sănătate, și așa șubred, parcă incapabil de schimbare, s-a confruntat cu noi probleme. Nu a funcționat, destul de probabil, nimic în cele două zile așa­­zis libere (în afară de situațile de urgență). Două zile care nu au folosit nimănui (poate turismului, dar e de dovedit). Nici așa-numițlor bugetari­­ au fost, oricum, destui care au lucrat, rămâne de văzut dacă vor primi „libere" în compensare). Nici ridicării nivelului de patriotism al poporului (chiar așa, știu ce s-a întâmplat esențial în ianuarie 1859, în afară de câteva truisme școlărești?), nici statului. Și mai îngrijorătoare este goana (nu m-aș mira) imbecilă după zile libere. Se înmulțesc „mini-vacanțele” cu voie de la guvern, tot mai mult salariat (și de la stat și din mediul privat) încearcă să „fenteze” printr-o sarabandă incredibilă de cereri de „libere" (pentru te miri ce), la care se adaugă concediile medicale (discută cineva serios despre starea de sănătate reală a angajațlor români?), avântul proletar al parlamentarilor, care nu pridndesc să inventeze noi sărbători nationale (zile libere), și, nu în ultimul rând, „talibanismul” clasic al sistemului bisericesc (sunt probabil prea multe sărbători, alte „libere", cum ar veni). Să nu uit­ concediile și alte drepturi legale pe care, oricum, angajatul post-mioritic le are; concediile cadrelor didactice; week-end­­urile prelungite. Sunt curios dacă acest subiect poate fi discutat cu calm, chiar și polemic. Mai sunt curios dacă recent anunțatele majorării de salarii în așa-numitul sector bugetar vor contribui la ridicarea nivelului performanței, mă rog. E și asta o posibilă temă de meditație. Pe lângă multe altele, funcționarea sistemelor de învățământ, justiție, informați, petiții etc. P.S.: Președintele țării vrea referendum. Foarte bine. Nu-i întreabă, totuși, pe români și câte zile libere vor într-un an? Magazin Salăjean­ fondat 1997 www.magazinsalajean.ro e-mail: redactie@magazinsalajean.ro; publicitate@magazinsalajean.ro; marketing@magazinsalajean.ro Adresa redacției: str. Nicolae Titulescu nr.l­tel/fax: 0260 61X364; 0360 566067; 0360 566076 Colectivul redacțional: Director: Daniel Mureșan Redactor-șef: Olivian Vădan Redactori: Andreea Vilcovschi Daniel Săuca Marius Morar Florin Negoiță Consiliere juridică: Jr. Cornel Merișan T ehnoredactare: Silviu Mocan Anca Bartha Distribuție: Ștefan Bordeianu vootrivit art. 205 și 206 C.P., responsabilitatea juridica pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, în cazul unor agenții de pres­ă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. Editor: s.c. SUMAR S.R.L. ZALĂU ISSN 1453-1283 Tiparul executat la Tipografia “Garamond” Cluj Napoca Magazin Sălăjean O nouă schimbare în Consiliul Județean­ Liberalul Eugen Pop îi ia locul lui Florin Asztaloș Andreea Vilcovschi Liberalul Florin Asztaloș și-a înaintat demisia din funcția de consilier județean, situație în care locul său va fi luat de următorul penelist de pe listă, Eugen Pop, director tehnic al Companiei de Apă Someș Sucursala Zalău. Acesta va depune jurământul în ședința de vineri, 27 ianuarie, a Consiliului Județean Sălaj. Fost consilier municipal în mandatul 2012-2016, Eugen Pop a fost până în luuna septembrie a anului trecut, director executiv al Companiei, când a fost înlocuit de colegul său de partid, Marcel Zaharia. Viitorul ales județean a fost găsit, în aprilie 2016, în stare de incompatibilitate, inspectorii de integritate susținând că Pop "în perioada exercitării mandatului de consilier local, Compania de Apă Someș, societate comercială cu capital integral de stat (capital deținut de unități administrativ teritoriale, printre care și municipiul Zalău) a încheiat și derulat contracte de execuție cu SC Citadin Zalău SRL, societate comercială înființată de către Consiliul Local Zalău". Contactat, demisionând Florin Asztalos s-a rezumat la a pune decizia pe seama unor motive personale, precizând că vrea să se dedice afacerii pe care o are în domeniul apiculturii. Hoții de lemn taie fără oprire din pădurile sălăjene Florin Negoiță Controalele polițiștilor desfășurate în săptămâna trecută pe linia infracțiunilor silvice, au dus la depistarea a șapte infracțiuni pe această linie. Ziua de 20 ianuarie a fost, se pare, cea mai prolifică pentru hoții de lemn din județ. Astfel, polițiștii din Hida s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 39 ani din localitate a tăiat fără drept 11 arbori nemarcați din specia carpen din pășunea împădurită a comunei Fiida, care nu se află sub pază. Valoarea prejudiciului este de 150 de lei. Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost predat în custodia Ocolului Silvic Jibou. In aceeași zi, la ora 17,30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Jibou, aflându-se în patrulare pe fondul forestier de pe raza comunei Someș Odorhei, au identificat un bărbat de 32 de ani din Jibou, care transporta cu un atelaj cu tracțiune animală, material lemnos din specia cer și carpen, fără a avea documente de proveniență legală. Bărbatul a fost sancționat contravențional, materialul lemnos a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Jibou, iar atelajul a fost confiscat. După lăsarea serii, alți doi infractori au fost surprinși de organele de poliție după ce au tăiat mai mulți copaci din pădurile sălăjene. Astfel, la ora 20,20, cu ocazia activităților desfășurate pe linie silvică, polițiștii din Agrij și Treznea, au identificat în trafic, pe drumul comunal din Răstolțu Deșert, un autovehicul condus de un bărbat din Zalău, care transporta cantitatea de aproximativ trei metri cubi de material lemnos, esență gorun și carpen, având aviz de însoțire primar a cărui valabilitate expirase. Materialul lemnos și autoutilitara au fost ridicate, în vedera confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional. In jurul orei 20,30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Heanda au identificat un bărbat de 41 ani, din Rus, care transporta cu o semiremorcă artizanală, material lemnos de foc, specia capen și fag, fără a deține aviz de însoțire ori alt document echivalent acestuia. Acesta a fost sancționat contravențional, iar semiremorca a fost confiscată. Materialul lemnos de esență fag și carpen a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Ileanda. O altă infracțiune pe linie silvică a fost constatată duminică, 22 ianuarie 2017. Polițiștii de siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Zalău au identificat, pe strada Părului, un tânăr de 16 ani din Zalău, care transporta cu căruța șase arbori de esență gorun, pentru care nu a putut prezenta acte de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional și polițiștii au dispus confiscarea atelajului cu tracțiune animală. Lemnul a fost lăsat în custodia Composesoratului Ortelec; în aceeași zi, la ora 13,30, poliția a fost sesizată despre faptul că mai multe persoane din localitatea Așchileu Mic, județul Cluj, taie ilegal arbori din pădurea localității Adalin, comuna Dragu. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Hida, care au identificat doi tineri de 31, respectiv 25 ani, care au tăiat fără drept șapte arbori de esență cer, din pădurea de stat, prejudiciul urmând a se stabili ulterior. Polițiștii au lăsat materialul lemnos în custodia Ocolului Silvic Jibou și au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere de arbori fără drept din fondul forestier. Ultima infracțiune constatată de această dată de polițiștii din Zalău, tot pe acest segment, l-a lăsat pe un sălăjean și fără lemnul furat, dar și fără autoturismul cu care îl transporta. Marți, 24 ianuarie 2017, polițiștii de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit pentru control, pe strada George Coșbuc, un autoturism care transporta cantitatea de 0,400 mc material lemnos din specia fag, pentru care nu a putut prezenta­ aviz de însoțire. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, și au fost dispuse măsurile de ridicare în vederea confiscării a materialului lemnos și a autoturismului.

Next