Magazin Sălăjean, aprilie 2017 (Anul 22, nr. 61-77)

2017-04-20 / nr. 71

2 Joi 20 Aprilie 2017 Editoriul Daniel Săuca Din nou despre ipocrizie S-au scris destule rânduri despre ipocrizie. Altfel spus, despre falsitate, despre fățărnicie, despre fariseism. Despre minciună. Nu poți să nu constați, în continuare, și după o perioadă ce a stat sau ar fi trebuit să stea sub semnul Adevărului, că prea mulți mint așa cum respiră („Și minciuna e o vorbă"). Unii sunt ipocriți drăguți, au chiar un stil, un șarm aparte. Marketingul ipocriziei prosperă. Se vinde orice. La bursa ipocriziei se tranzacționează nu doar vorbe politice ori prositoare „inofensive". Cum ipocrizia nu doare, ca și prostia, nu de puține ori e oarecum fascinant să observi personaje care încearcă să te convingă că ești (un) prost. Că doar El deține Adevărul. Iată, omnisciența, omnipotența, ubicuitatea nu mai sunt doar atribute divine; le deține și noul ipocrit să-i spunem postmioritic, un ipocrit cu acces nelimitat la facebook, la mass­­media (mai există presă serioasă la noi?), cu minute nelimitate în rețelele minciunii. Lipsa minimei îndoieli, credulitatea tâmpă oferă „teren" desfășurării ipocriziei „sistemice" prin media, gazde oricum pentru tot soiul de propagande, mai mult sau mai puțin înșelătoare, mai „negre", mai „albe" ori mai „gri". Citeam undeva că ar exista cel puțin o diferență între mincinos și ipocrit. Mincinosul ar fi fals față de Adevăr, în timp ce ipocritul ar fi fals față de sine însuși. Poate. Sunt încă destule nuanțe de discutat. Dar oare își dă seama ipocritul că e ipocrit? Mhîî. Ar exista o „conștiință de sine" a ipocritului? Destule persoane cultivate (să zicem minimal) sunt conștiente de ipocrizia lor. Unele ar fi nevoite să practice ipocrizia („meseria e brățară de aur"), altele au o plăcere (probabil) perversă din „rostogolirea" minciunii, fățărniciei, fariseismului. Ar exista și ipocritul analfabet, agresiv, violent, la fel cum ar prospera ipocritul cu ștaif, diplomatul, magicianul, în milenii de existență, ipocrizia poate chiar s-a „manierat". Una peste alta, un subiect probabil mai important decât multe din cele care sunt „prizate" în social media ori în cea senzaționalistă. Pentru cei care se uită în oglindă nu doar pentru a constata ce frumoși și deștepți sunt... P.S.. Până la urmă, „știrea" cu „naționalizarea pensiilor private" a fost un/o „fake news"? Am­agazin­sălăjenii fondat 1997 www.magazinsalajean.ro e-mail: redactie@magazinsalajean.ro; publicitate@magazinsalajean.ro; marketing@magazinsalajean.ro Adresa redacției: str. Nicolae Titulescu nr.l­tel/fax: 0260 611364; 0360 566067; 0360 566076 Colectivul redacțional: Director: Daniel Mureșan Redactor-șef: Olivian Vădan Redactori: Andreea Vilcovschi Daniel Săuca Marius Morar Florin Negoiță Consiliere juridică: Jr. Cornel Merișan Secretariat Anca Bartha Tehnoredactare: Silviu Mocan Distribuție: Ștefan Bordeianu Potrivit art. 205 țn­ 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, in cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. s.c. SIMAR S.R.L. ZAILĂXI ISSN 1453-1283 Tiparul executat la Tipografia “Garamond” Cluj Napoca Magazin Sǎlajean Val de frig în Sălaj, temperaturi aproape de zero, ploi si vânt de iarnă Florin Negoiță Un val de frig s-a abătut peste România începând de marți, județul nostru fiind afectat de temperaturile scăzute și intensificării vântului, într-o perioadă a anului în care mai degrabă ar fi trebuit să folosim deja hainele subțiri. Temperaturile au scăzut drastic, astfel încât în Zalău s-au înregistrat, în noaptea de marți spre miercuri, minime de 2 - 3 grade Celsius. Vremea urâtă va continua să fie prezentă în toate localitățile județului până la începutul săptămânii viitoare, astfel încât ne putem aștepta ca valorile minime înregistrate noaptea să ajungă chiar și la 6 grade Celsius. Maximele în Zalău vor fi cuprinse între 6 și 8 grade, iar începând de duminică, mercurul termometrelor ar mai putea urca cu două-trei grade, în timp ce vântul se va intensifica mai ales pe parcursul nopților care urmează. Nu vor lipsi nici precipitațiile sub formă de ploaie care, combinate cu vântul puternic, vor amplifica senzația de frig și disconfort. Cu toate acestea, ne putem considera norocoși având în vedere că în alte regiuni din țară meteorologii au anunțat temperaturi foarte scăzute dar și precipitații sub formă de lapoviță și chiar ninsoare. Aproape 170 de sălăjeni și-au “cumpărat” vechime pentru pensie Olivian Vădan Persoanele care nu au acumulat suficienți ani de vechime pentru a primi pensie de la stat își vor pu­tea plăti în continuare asi­gurările sociale pentru anii în care nu au cotizat. "Ministerul Muncii și Justiției Sociale a propus prelungirea cu încă 6 luni, până la 31 decembrie 2017, a perioadei de aplicare a Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, printr­un proiect de ordonanță de urgență supus, înce­pând de luni, 10 aprilie, dezbaterii publice. Măsu­ra a fost luată în urma nu­meroaselor solicitări ve­nite din partea unor cetă­țeni români din țară și din străinătate care vor să în­cheie asigurări la sistemul public de pensii, având în vedere că perioada stabi­lită inițial expiră luna aceasta, pe 27 aprilie", se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. In Sălaj, 168 de per­soane au încheiat, până în prezent, cu Casa Județea­nă de Pensii (CJP) con­tracte pentru plata contri­buției de asigurări sociale la sistemul public de pen­sii, pentru a-și completa astfel stagiul minim de co­tizare și pentru a beneficia de pensie. "Până în pre­zent, la CJP Sălaj au fost în­cheiate 168 de contracte pentru plata asigurărilor sociale, conform Legii 186. Valoarea aproximativă ce trebuie achitată, pentru a completa un an de cotiza­re, este de circa 3.000 de lei. Cei care își completează stagiul minim de cotizare își pot depune mai apoi dosarul pentru stabilirea drepturilor de pensie", a declarat directorul CJP Să­laj, Florian But. Orice persoană poate cumpăra vechime dacă în­deplinește, cumulativ, ur­mătoarele condiții: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială, nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pen­sii sau în alte sisteme ne­integrate acestuia, în pe­rioada pentru care se soli­cită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de co­tizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sis­temul public de pensii, nu a avut obligația asigurării în sistemul public de pen­sii în perioada pentru care se solicită o astfel de asi­gurare. Potrivit sursei citate mai sus, posibilitatea com­pletării stagiului de coti­zare exista și înainte de apariția noilor reglemen­tări, însă contribuția tre­buia achitată lunar, la va­loarea minimă stabilită de lege, respectiv 288 de lei actualmente, iar după completarea stagiului se putea trece la acordarea drepturilor de pensie.

Next