Magazin Sălăjean, octombrie 2022 (Anul 27, nr. 183-203)

2022-10-18 / nr. 194

Magazin Sălăjean Marți 18 Octombrie 2022 ^ Concursul Național „Eco Provocarea” 2022 Colegiul National „Simion Barnutiu” Simleu Silvaniei, locul II in România Motto: „Privește adânc natura. Și apoi vei înțelege totul mai bine”. Albert EINSTEiN (1879-1955), fizician german Concursul Național „Eco Provocarea" este inițiat de Asociația „Viitor Plus" din București, fiind un proiect care dă posibilitatea implicării elevilor, profesorilor, părinților, membrilor comunității în acțiuni și activități ce vizează protejarea mediului. Acesta se organizează pe patru categorii de activități: reciclare, igienizare, târguri de economie circulară și plantarea de puieți, desfășurându-se pe patru module/perioade. El a fost declarat „Cel mai bun proiect educațional de mediu din România" în cadrul Energy Globe Awards, angrenând mii de elevi și profesori ecoambasadori, strângând sute de mii de kg de deșeuri reciclabile, colectând zeci de mii de saci de deșeuri, plantând sute de mii de puieți, adunând zeci de mii de saci de deșeuri din natură și organizând mii de evenimente educaționale. Colegiul Național „Simion Bărnuțiu" din Șimleu Silvaniei, s-a clasat pe locul II pe țară, la Concursul Național „Eco Provocarea" - ediția a XI-a, anul școlar 2021-2022, la categoria „Igienizare", după Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn" din Arad. Astfel, profesoara Liliana Pașca - coordonator de proiect, a fost premiată cu 4.500 de lei de Asociația pentru dezvoltare durabilă „Viitor Plus"! La categoria igienizare au fost prevăzute activități de: informare și conștientizare privind calitatea mediului înconjurător sub acțiunea unor activități umane, colectare­a deșeurilor depozitate necorespunzător în arealele naturale și depozitarea acestora în spații special amenajate sau predarea lor către colectorii specializați/firme de salubritate; campanii de realizare de ecoambasadori cu tinerii din diferite unități școlare din orașul Șimleu Silvaniei, privind colectarea, reciclarea, reutilizarea unor resurse naturale; risipă alimentară. Fiecare acțiune a fost documentată cu bonuri de cântar, fotografii, chitanțe și alte dovezi ce arată că activitatea a fost realizată. Cele mai bune echipe poziționate pe locurile I, II și III în clasamentul actualizat în fiecare lună din concurs, în funcție de performanța în activități și cantități raportate, au primit premiul mult râvnit: un loc în Tabăra de Leadership pentru Mediu „Eco Provocarea", organizată și desfășurată în perioada 25-28 august 2022, în Stațiunea Montană Cheia, județul Prahova. Echipele s­­au implicat major în această ediție a concursului, având rezultate remarcabile la toate categoriile de întrecere. Astfel, timp de trei zile, peste 60 de elevi și profesori din județele: Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Galați, Mehedinți, Sălaj, Satu Mare, Sibiu și Timiș au activat într-o serie de ateliere de dezvoltare personală, team­work, precum workshopuri pe tema schimbărilor climatice. Dintre cei 15 ecoambasadori ai echipei CN „Simion Bărnuțiu" Șimleu Silvaniei, patru elevi - Tudor Porcar, Cătălin Pop, Alexia Sîrca și Alexandra Treșca­­ au participat la această tabără, împreună cu coordonatorul proiectului, profesoara Liliana Pașca. Acolo a avut loc și premierea. Liliana Pașca a primit premiul de la Asociația „Viitor Plus" pentru realizarea unui eveniment pe temă de schimbări climatice. Acesta s-a derulat cu tema „S. O. S.­­ Salvați Planeta", vineri, 14 octombrie 2022, în incinta CN „Simion Bărnuțiu" Șimleu Silvaniei. La realizarea acestui eveniment a participat o valoroasă echipă: Bianca Șerban - director, Claudia Crăciun, Kovács István, Dana Chiș - inspector școlar, Gabriela Domuța - inspector școlar, Berek Aliz, Vig Iudu­m, Vasil Otilia, Matei Erika, Ramona Pop, Camelia Sârbe, Lavinia Berar - Centrul Național de Promovare și Informare Turistică Șimleu Silvaniei, Sanda Bulgărean - Colegiul Național „Silvania" Zalău, Mariana Nosal - Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu" Șimleu Silvaniei și clasa a Xl-a A - profil filologie-intensiv limba engleză de la CN „Simion Bărnuțiu" Șimleu Silvaniei. Finaliști au fost echipele formate din elevii: Luca Santavan, Kovács Stefánia, Antonia Gherasim și Józsa Andrei (toți în clasa a Xl-a C); Balog Krisztián, Angel Biise, Matei Medeșan și Darius Chiș (toți în clasa a Xl-a F); Mălina Chiș, Ilyes Erik, Corina Santa și Oana Dobrincu (toți în clasa a Xl-a E). Printre activități s-au aflat: selectarea diferențiată a deșeurilor (verde- sticlă, galben- plastic, albastru-deșeuri menajere); completarea unui rebus cu teme de protecția mediului în limbile engleză, franceză, maghiară și germană; pictură pe pânză după indicațiile date de un coleg; realizarea unei expoziții de pictură (finalistă, Sara Lucuț - clasa a X-a A); realizarea de fotografii (finalistă fiind Oana Dobrincu - clasa a XI-a B ), obiecte realizate din materiale reciclabile (finaliști fiind­­ Iulia Moisi și Amalia Țurcaș (ambele, clasa a XII- a A). în acest context, CN „Simion Bărnuțiu" Șimleu Silvaniei va participa la acest concurs și în anul școlar 2022-2023, valorificându-și experiența acumulată în conștientizarea importanței sănătății mediului înconjurător, stoparea defrișărilor și reducerea risipei alimentare prin activități educative la clasă, privind modul de selectare a deșeurilor, schimbarea climatică și efectele poluării asupra sănătății viețuitoarelor. Felicitări și succes deplin în ediția a XH-a a concursului­ ■ Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR •r­rrmrw ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]MnHMMSHgMHnHaHNMMNHMMMBSBaHMBBSBgBMM Senatorul USR Virgil Bob a scăpat de cercetare penală. Victima sa și-a retras plângerea Augusta Tesinschi Șimleuanul care a fost lovit în cap, în urmă cu o săptămână, cu un telefon mobil chiar de senatorul USR de Sălaj Virgil Marius Bob, și-a retras plângerea depusă pe numele parlamentarului. Anunțul a fost făcut de senatorul Virgil Bob. Acesta și-a exprimat public, regretul pentru ieșirea sa necontrolată. "Plângerea depă împotriva mea a fost retrasă, întreaga întâmplare a fost rezultatul unor orgolii ce se pot naște chiar și între amici. Nimeni nu a fost rănit, au existat doar schimburi nefericite de replici și o reacție nervoasă pelalocul ei. Regret profund această reacție și îi asigur pe sălăjeni că rămân același om pe care se pot baza î­n Parlamentul României, îmi continui munca pentru că asta este important acum", a precizat acesta. Reamintim cititorilor noștri că, în urmă cu aproximativ o săptămână, senatorul USR de Sălaj - și cleuanul Virgil Marius Bob, aflat la o petrecere privată l-a lovit în cap cu un telefon pe un comesean. "Ieșirea" senatorului s-a declanșat, în urma unei discuții mai aprinse, între acesta și o altă persoană; în urma acestui incident, persoana vătămată a depus plângere penală la Parchetul Șimleu, care și-a declinat competența către Parchetul General, fiind vorba despre un senator.

Next